Metoda studiului de caz se află la baza formelor de învăţământ propuse de către Graduate School of

Business Administration of Harward. Ea a fost iniţiată în Franţa, în 1926, de către Andre Siegfried.
Ulterior, s-a bucurat de o extindere mai largă în sectoarele învăţământului superior, apoi în cele ale
educaţiei în general.

R. Yin dă următoarea definiţie a studiului de caz: „o cercetare empirică ce analizează un fenomen

contemporan în contextul vieţii reale, graniţa dintre fenomenul respectiv şi context fiind incertă, o
analiză în care sunt utilizate surse multiple de date”.

Un studiu de caz poate fi o situaţie umană complexă unică, de exemplu, o decizie majoră cu consecinţele
ei, un proiect ce se implementează, un eveniment important etc., care urmează să fie investigate în
contextul lor concret. În viaţa socială există evenimente unice, nerepetitive, situaţii rare sau extreme,
chiar critice, destul de problematice, care pot fi analizate, investigate intr-un studiu de caz singular sau
multiplu.

Posibilitatea de control asupra fenomenului este mică sau chiar nulă. Întrebările la care răspunde studiul
de caz sunt „cum” şi „de ce” a avut loc un fapt, un anumit eveniment, o situaţie, o decizie.

Robert E. Stake defineşte studiul cazului ca „studiul unui singur caz, particular şi complex, în vederea
înţelegerii funcţionării lui, cu circumstanţele importante”. În continuare, precizează: „studiul cazului nu
reprezintă o alegere metodologică, ci o alegere a obiectului de studiu”. Din punctul de vedere al scopului
cercetării, în funcţie de care se face şi alegerea cazurilor, Robert E. Stake identifică trei tipuri:

Studiul cazului intrinsec, în care cercetătorul se centrează pe descrierea în profunzime a unui fenomen
unificat, fără a urmări testarea ipotezelor sau datele lui generale;

Studiul cazului instrumental, realizat în vederea clarificării unei teorii sau a unei probleme mai generale;

Studiul unor cazuri multiple(colective), încare se încearcă generalizarea caracteristicilor şi mecanismelor.

Aşa după cum spunea Donald T. Campbell, studiul de caz poate fi privit ca un pas mic spre o teorie mare.

Învăţarea bazată pe studiul de caz presupune angajarea activă şi interactivă a studenţilor în desfăşurarea
de activităţi de analizare şi dezbatere colectiva a unui „caz”, de identificare şi examinare a variantelor de
acţiune şi de luare de decizii în conformitate cu propriul sistem de valori. Astfel, învăţarea bazată pe
studiul de caz are tangenţă şi cu învăţarea prin cooperare, contribuind şi ea la dezvoltarea
comportamentelor sociale ale studenţilor, indiferent dacă analizarea şi soluţionarea cazului se realizează
frontal, pe grupe sau individual. În ultimele doua situaţii, etapa de discutare a variantelor de soluţionare
se realizează cu participarea întregului colectiv de studenţi.

Cazul reprezintă o situaţie-problemă reală, decupată din realitate, situaţie care, valorificată în context
educaţional, explicată, analizată, evaluată şi soluţionată în cadrul activităţilor colective ale studenţilor,
asigură premisele necesare formulării de către aceştia a noi recomandări, concluzii, reguli, legităţi.
Studenţii îşi argumentează soluţiile sau deciziile făcând referinţă la cunoştinţele, legile şi teoriile învăţate
deja.

Învăţarea bazată pe studiu de caz este o metodă didactică activă care are un şir de avantaje:

• Îi motivează intrinsec pe studenţi şi îi implică în activitate;

• oferă posibilitatea de a se confrunta cu situaţii-probleme veridice, extrase din realitate şi şansa de a le
soluţiona;

• îi pune pe studenţi în situaţia de a-şi utiliza cunoştinţele şi capacităţile pe care le dispun în realizarea
de demersuri inductive şi deductive, în dobândirea şi descoperirea noului;

• este un exerciţiu activ şi interactiv bazat pe argumentări, descoperiri şi soluţionări;

• îi determină pe studenţi sa manifeste o atitudine critică şi spirit critic fata de diferite variante de
soluţionare a cazului, argumentând în mod raţional varianta optimă;

• presupune dezbateri colective, în cursul cărora se produc schimburi intelectuale, confruntări,

argumentări, formulări de concluzii;

• presupune participarea tuturor studenţilor la dezbaterea şi soluţionarea cazului prin cooperare;

• studenţii ating cele mai complexe nivele de gândire şi învăţare activă, trecând de la aplicare la analiză,
sinteză şi evaluare.

Particularităţile studiului de caz ţin de prezentarea unei situaţii în dimensiunile ei caracteristice care
permite angajarea specialistului intr-un proces de reflecţie mai global în legătură cu faptele trăite. În
această situaţie specialistul în domeniul dat are rolul de consultant în cazul care se discută, iar
profesorul conduce învăţarea, ghidează studenţii, le oferă puncte de sprijin, validează soluţia şi obţine
feed-backul formativ şi sumativ. Profesorul în nici un caz nu va impune propriul punct de vedere
referitor la situaţia în discuţie, dar va încuraja studenţii să se implice cât mai activ în dezbatere fiind
critici şi propunând cât mai multe variante de soluţionare.

Seminar Metode şi tehnici de cercetare în PR

Analiza de conţinut

1. Definitia analizei de conţinut

Este o metodă folosită pentru descrierea şi analiza conţinutului comunicării (de masă
şiinterpersonale). Într-o modalitate mai comprehensivă dar şi mai puţin Înclinată spresubiectivitate.

Exemplu

vadă care sunt elementele-cheie din discursurile vehiculate În programele şi emisiunile unui post
concurent; undirector al unei firme de publicitate poate studia reclamele unei firme concurente pentru

vedea mai binecare sunt caracteristicile stilului adoptat de aceasta.

Analiza de conţinut poate fi definită drept: "o metodă de studiere şi analiză a comunicării într-o
modalitate sistematică, obiectivă şi cuantificabilă în scopul de a măsura variabile"'.

2. Caracteristicile analizei de conţinut

Metoda analizei de conţinut are o serie de caracteristici:

A. Obiectivitatea :

B. Caracterul sistematic

- mesajele care sunt analizate se aleg conform cu reguli explicite şiaplicate consecvent; trebuie să existe
uniformitate în codificarea materialului empiric şi în procedeele de analiză;

C. Caracterul cantitativ

- scopul unui proiect de cercetare care va utiliza această metodă estede a identifica şi număra apariţiile
unei caracteristici sau unei dimensiuni a textelor, mesajelor analizate, pentru a realiza explicaţii mai
generale despre acest tip de fenomene şi procesespecifice - conţinutul mesajelor comunicării.

Exemplu

cercetare bazată pe metoda analizei de conţinut prezintă în principal frecvenţe şi procente sub formă de
tabele şi grafice.

3. Scopul analizei de conţinut

Au fost identificate cinci scopuri principale ale analizei de conţinut

A.Descrierea tendinţelor în prezentările media;B.Testarea ipotezelor despre strategiile sau scopurile

procedeelor media;C.Compararea conţinutului media cu lumea reală;D.Aprecierea reprezentării unui
grup particular în societate;E.Extragerea inferenţelor legate de efectele media.

4. Alegerea şi definirea temei de cercetare

Având în vedere că analiza de conţinut este o metodă cantitativă prin excelenţă, o importanţădeosebită
în această etapă o are formularea ipotezelor cauzale referitoare la relaţiile dintreconceptele analizate.
Totuşi un proiect de cercetare nu trebuie să utilizeze metoda analizei
deconţinut şi nu trebuie să se limiteze la simpla numărare a unor elemente din mesajelecomunicării de
masă şi interpersonale. Doar prin enunţarea clară a problemei sau obiectivului de

1 cercetare analiza ulterioară se va concentra exact asupra acelor aspecte ale conţinutului care
suntimportante. poate considera că un astfel de subiect de cercetare ar putea fi studiat dintr-o
perspectivă calitativă (şi nu prin procedee statistice rigide).

5. Eşantionarea în analiza de conţinut

Deoarece nu este posibil să se analizeze absolut toate tipurile de comunicare în care apare unsubiect sau
o problemă de cercetare, la început trebuie să se aleagă tipul de comunicare ce va fianalizat. În general
analiza de conţinut s-a realizat pe eşantioane mari de conţinuturi alemesajelor comunicării, care au tins
spre un anumit nivel de reprezentativitate. De aceea tipul decomunicare privilegiat de aceste proiecte
de cercetare a fost mass-media. Etapa eşantionării înacest caz include, la rândul ei, trei sub-etape:

A. Alegerea tipului de media sau a titlurilor din media

- În această sub-etapă se defineşte:"Întreaga diversitate a conţinutului la care se referă inferenţele

pe care cercetătorulle va realiza(<<populaţia» proiectului de cercetare)".

B. Alegerea unităţii de numărare

- adică a elementului din media sau comunicare care va fiinclus în eşantion

C. Eşantionarea conţinutului relevant

. În cazul unei analize de conţinut, eşantionarea

areaceeaşi importanţă ca şi În cazul unei anchete. Fiind o metodă cantitativă de studiere acomunicării,
"intenţia oricărei analize de conţinut este să prezinte un Întreg textual exact cum uneşantion se aşteaptă
să reprezinte Întreaga populaţie,,4. De aceea se preferă adaptarea tipurilor de eşantionare probabiiistă
(statistică). Nu există reguli clare referitoare la mărimea eşantionului,dar În literatura de specialitate

5 se subliniază: "cu cât eşantionul este mai mare, cu atât este mai bine. Eşantioanele mai mari, dacă sunt
alese aleator, sunt mai puţin expuse riscului de a fiatipice,,.

6. Instrumentul de lucru - "Grila de analiză de conţinut"

Instrumentul de lucru (deadunare a datelor) în cazul unui proiect de cercetare care utilizează metoda
analizei de conţinuteste "schema de codificare" a conţinutului ce urmează a fi studiat. O "schemă de
codificare" poate fi definită jrept "un instrument de investigaţie constând dintr-o listă de variabile
caretrebuie codificate pentru fiecare unitate de analiză ce urmează a fi analizată, listă care
fixeazăvalorile sau posibilităţile de codificare asociate cu această variabilă,,. Aşadar, o "schemă
decodificare" seamănă cu un "chestionar,,.În cazul unei scheme de codificare, se aplică o serie de
"coduri de valori" la ceea ce estenumărat: elementele procesului de comunicare considerate variază
chiar ele. Aceste elemente ale

procesului de comunicare analizate reprezintă .unitatea de înregistrare". Tipurile de "unităţi

deînregistrare" care sunt cel mai frecvent utilizate în analizele de conţinut sunt:1.Pentru textul
scris: cuvântul, tema, propoziţia, paragraful
etc.2.Pentru un text audiovizual: indivizii, locurile, numărul de indivizi în interacţiune,acţiunile,
îmbrăcămintea, dimensiunea temporală sau/şi spaţială etc.Acestor "unităţi de înregistrare" li se aplică,
ulterior, un anumit nivel de măsurare.Schema de codificare este pur şi simplu o pagină care include
informaţii despre conţinutulmesajelor comunicării de masă şi interpersonale. O astfel de pagină
cuprinde tabele cu informaţiidespre:1. Frecvenţa apariţiei fiecărui cuvânt separat care face parte din
tema de cercetare;2.Frecvenţa apariţiei fiecărui subiect/temă derivată din tema de
cercetare;3.Frecvenţa apariţiei temei de cercetare În tipuri de comunicare specifice.

7. Avantaje şi dezavantaje ale utilizării analizei de conţinut

A. Avantajele principal

Are un caracter metodic - este sistemică, obiectivă, are un caracter cuantificabil;

Permite ca prin analiza mesajelor comunicării să se evidenţieze atât elementele constantecât şi

dimensiunile care sunt supuse schimbării.

B.

Dezavantajele principale:

Nu sesizează şi nu identifică procesele variate şi complexe ale modului În caresemnificaţia este realizată
În interiorul textelor.

A. Obiectivele de cercetare:

1. Identificarea elementelor-cheie constituente ale reprezentărilor pe care jurnaliştii români leau asupra
fenomenelor de violenţă în familie.2. Realizarea unei tipologii a modalităţi lor de prezentare în presa
scrisă din România a sub-fenomenelor incluse în categoria tematică generală a "violenţei în familie".3.
Delimitarea şi definirea modalităţi lor specifice de construcţie mediatică a fenomenului deviolenţă în
familie în ziarele centrale româneşti