CUPRINS

MOTTO

ARGUMENT

CAPITOLUL I : Date anatomice si fiziologice despre organul afectat de boala

CAPITOLUL II : Hepatita cronica de tip C

MOTTO:

“Frumuseţea este un izvor nesecat de bucurie. Ea iese din mâinile care

modelează, care cioplesc marmura, care spintecă şi repară carnea omenească. O
putem găsi în arta sângeroasă a marilor chirurgi ca şi în aceea a pictorilor, a
muzicienilor, a poeţilor. Şi încă mai puternică, frumuseţea se află în exprimabila
armonie a creierului uman, în sufletul omului, care se sacrifică neştiut de nimeni
pentru mântuirea celorlalţi. În oricare din formele ei ea rămâne oaspetele
necunoscut al substanţei cerebrale creatoare a înfăţişării universului”.

Alexis Carrel (1873-1944)

“Premiul Nobel pentru medicină”

 ARGUMENT

Având în vedere că viaţa poate fi ameninţată la orice pas şi în orice moment de o

suferinţă sau de un accident apărute brusc, aceste inconveniente trebuie rezolvate cu
promptitudine şi deosebită atenţie de un cadru sanitar, care pe lângă simţ de orientare, blândeţe,
bună cuviinţă, umanitate, trebuie să aibă şi acea chemare, acea calitate de dăruire, de abnegaţie
de sacrificii morale şi profesionale, singurele obiective de altfel pentru caare merită să îşi
exercite profesia.
Elaborarea lucrării de diplomă şi alegerea acestei teme au fost determinate de numărul de
cazuri pe care le-am întalnit în cursul practicii efectuate la Spitalul de Boli Infecţioase din
Craiova, conştientizând faptul că în timpul spitalizării acestor bolnavi, nursei îi revine un rol
destul de însemnat.
Acest rol din cadrul procesului de îngrijire constă în efectuarea tratamentului indicat de
către medic şi într-o educaţie sanitară, privind modul de prevenire a bolii, pentru a ajuta bolnavul
cu HVC să-şi satisfacă nevoile zilnice de sănătate şi cu abilitate în comunicare, să îl determine să
îşi îmbunătăţească modul de viaţă.
Deoarece numărul cazurilor de HVC se menţine, am considerat necesară studierea şi
întocmirea unor planuri de îngrijire a unor bolnavi ce prezintă această infecţie.
 CAPITOLUL I
DATE ANATOMICE SI FIZIOLOGICE DESPRE ORGANUL
AFECTAT DE BOALA

FICATUL
Ficatul este cel mai mare organ din corp. Organ plin de consistenţă fermă ficatul
cântăreşte la adult 1200-1500 g cu vasele golite. Este situat în loja subdiafragmatică şi partea
internă a hipocondruluidrept. Ficatul are 2 feţe: una superioară, convexă, şi alta inferioară. Faţa
superioară este limitată prin două margini: una posterioară, mai groasă, şi alta anterioară, mai
ascuţită. În şanţul transverasal se află hilul ficatului, prin care pătrund vasele şi nervii ficatului şi
ies canalele biliare şi limfatice organului.

Ficatul are 2 învelişuri: un înveliş seros, pentinde de seroasa peritoneală, care înveleşte
tot ficatul, cu excepţia unei benzi transversale la nivelul suprafeţei superioare unde ficatul este
aderent direct la diafragm; al doilea înveliş este capsula Glisson, care acoperă ficatul şi intră la
nivelul hilului în interiorul organului de-a lungul vaselor şi căilor biliare.

Vascularizaţia ficatului este asigurată de artera hepatică, care aduce sângele arterial, şi de
vena portă, care aduce sânge venos funcţional. Sângele pleacă de la ficat prin venele
suprahepatice, care colectează tot sângele din organ şi îl varsă în vena cavă inferioară. Nervii
ficatului provin din plexul hepatic, alcătuit din fibre simpatice care ies din ganglionul celiac şi
din fibre parasimpatice care se desprind din ambii nervi vagi.

Structura histologică

Capsula ficatului este alcătuită din ţesut conjuctiv şi elastic. Din capsulă pornesc – de la
hil spre interiorul ficatului – septuri fibroase, care constituie suportul conjuctiv al elementelor
vasculare, biliare, limfatice şi nervoase.

Cercetările recente bazate pe mijloacele cele mai moderne, arată însă că unitatea
morfofuncţională a ficatului este acinul hepatic, alcătuit dintr-o masă informă de hepatocite,
dispuse în jurul unei vene venule porte (venă axială). O grupare de 2-3 acini tributari unei venule
axiale alcătuieşte un acin complex, iar 3 acini complecşi şi câţiva acini simpli realizează un
conglomerat de acini.

Hepatocitele dispuse în apropiere de ramura terminală a venulei porte axiale formează zona întâi
de hepatocite (active metabolic); hepatocitele situate la periferia acinului formează zona a treia
(celule adaptate fincţiei de depozitare); între ele se situează zona a doua, cu hepatocite care fac
schimburi de glicogen între zone.

Conform schemei lui Eppinger se vorbea de cordoane hepatocelulare dispuse în două rânduri;
între ele fiind canaliculul biliar, care la periferie se îndreaptă spre sinus: între hepatocite şi sinus
se situează spaţiile Diesse; în acest fel hepatocitului i se atribuiau doi poli: unul vascular şi altul
biliar. Potrivit concepţiei acinoase, există însă unele lamele unicelulare, care se întretaie între ele
la încrucişări fiind vasele. În acest fel, hepatocitul este scăldat pe 2-3 feţe de sinusoide, iar pe
celelalte feţe vine în contact cu 2-3 canalicule biliare. Hepatocitul emite vilozităţi mai mici şi mai
rare către caniculul bilar.

FIZIOLOGIA FICATULUI

Ficatul are o mare capacitate de regenerare demonstrată prin faptul că după o

hepatectomie parţială regenerarea începe după 24 de ore, atinge maximul între 4-5 zile şi se
termină în 14 zile. Funcţiile lui sunt multiple, fiind îndeplinite la nivelul hepatocitului. Nu vom
aminti decât funcţiile lui principale.

Funcţiile metabolice

Se exercită în metabolismul glucidic, proteic şi mineral. În metabolismul glucidic, ficatul

intervine în fosforilarea şi polimerizarea glucidelor în glicogen, asigurând rezerve de glucoză şi
menţinerea homeostazei glicemice. La nevoie fabrică glucoză din proteine şi grăsimi
(gliconeogeneză).

În metabolismul proteic, ficatul are funcţie proteinoformatoare şi de echilibru proteic, funcţie

ureogenă. Sintetizează albumina, 70 % din α- globuline, 50% din ß – globuline , protrombină şi
fibrinogenul catabolizează nucleoproteinele. În metabolismul lipidelor intervine în absorbţia
grăsimilor şi în fosforilarea lor, în sinteza şi esterificarea colesterolului, în sinteza
lipoproteinelor, fosfolipidelor şi trigliceridelor. În metabolismul mineral acţionează prin
depozitarea fierului şi a cuprului şi intervine în repartiţia apei şi a electroliţilor în organism.
Funcţia biliară comportă secreţia şi excreţia bilei, cu rol important în digestia şi
absorbţia grăsimilor, în absorbţia vitaminelor liposolubile (A,D,Eşi K), în absorbţia fierului şi a
calciului alimentar. Bila se varsă în intestin în cantităţi de 600-1000 ml / 24 de ore. Ea conţine 97
% apă şi următorii componenţi principali: săruri biliare, pigmenţi biliari, colesterol, lecitine şi
săruri anorganice.
 Funcţia antitoxică

Constă în faptul că ficatul dispune de activităţi prin care substanţele toxice de origine
exogenă, ca şi acelea rezultate din metabolismele endogene sunt transformate în substanţe mai
puţin toxice şi eliminate ca atare.

Neutralizarea substanţelor toxice este realizată de ficat cu ajutorul proceselor de

conjugare a acestor substanţe cu sulful de exemplu (acţiunea de sulfoconjugare)
Ficatul este un important depozit de vitamine: A,B2,B12,D,K. El intervine în convertirea
carotenilor îm vitamină A, în transformarea vitaminei B1 în cocarboxilază, în conjugarea
vitaminei B2 pentru formarea fermentului galben respirator, în procesul de sintetizare a
protrombinei cu ajutorul vitaminei K.

Sinteza fermenţilor necesari proceselor vitale este îndeplinită intr-o foarte mare măsură
de ficat. Fermenţii sunt complexe macromoleculare legate de grupări active, iar sinteza lor
reprezintă o activitate laborioasă a hepatocitului şi necesită integritatea anatomică şi funcţională
a ficatului. Mai amintim intervenţia ficatului în menţinerea echilibrului acido-bazic, de a
echilibra perturbările circulatorii.
 CAPITOLUL II
HEPATITA CRONICA DE TIP C