Alexandru D Holban (1837—1917)

https://ro.wikisource.org/wiki/A._D._Holban

Când Maiorescu este acuzat de cosmopolitism,Eminescu îi ia apărarea „cea mai bună” în articolul
„Naţionalii şi cosmopoliţii" (1871), publicat şi de I. A.Pogoneanu în „Studii" (1910), I. E. Torouţiu în „Studii
şi
documente literare”, IV, 1933 şi E. Lovinescu în „T.Maiorescu" - în ediţia din 1972, ed. Minerva, pp. 233-
235.
Mai târziu, în ziarul Timpul din 8 februarie, 1878, în articolul„Contestarea alegerii d-lui Maiorescu"
Eminescu va scrie elogios despre rolul lui Maiorescu în cultura română şi îl critică pe A. D. Holban, care îl
acuza pe critic că „aparţine unei şcoli filozofice periculoase", apoi în articolul „Domnul Holban şi Artur
Schopenhauer" (Timpul, 9 aprilie, 1878).

Într-o polemică cu Alexandru D. Holban, care era împotriva validării ca deputat a lui Maiorescu, Eminescu
expune principiile schopenhaueriene cu deosebită ...

Domnul Holban şi Arthur Schopenhauer, de Mihai Eminescu, este un articol publicistic a cărui primă ediţie
a apărut în „Timpul”, nr. 80 din 9 aprilie 1878.
A fost publicat, prima dată, în volum în Opere în 1939.
Eminescu continuă polemica cu Alexandru D. Holban privind validarea alegerii lui Maiorescu începută în 8
februarie 1878 (Opere X. Publicistica).Poetul reproduce din stenograma şedinţei Adunării Deputaţilor din 1
aprilie 1878. El respinge tezele filozofice atribuite de Holban lui Schopenhauer, la care se referă şi în
articolul precedent.
A.D. Holban atribuia aceste articole lui Maiorescu şi Eminescu dezminte acest lucru într-o scurtă informare

economist, întemeitor al „Fracţiunii libere şi independente" care s-a opus naturalizării evreilor

Alexandru D. Holban era, în vremea lui Carol I, un cunoscut şi radical om politic conservator, ajungând
chiar Vicepreşedinte în Camera Parlamentului României. Şi-a făcut studiile superioare în Franţa, absolvind
Şcoala de ingineri agricoli din Grignion în anii 1856 – 1860. După 1888 a preluat Epitropia Casei
Spitalelor “Sf.Spiridon” din Iaşi a cărei stare a prezentat-o într-un discurs în Cameră la 18.04.1890.A
pledat pentru menţinerea spitalelor din Iaşi sub administrare privată religioasă ortodoxă, combătând
preluarea lor de către Stat, continuând tradiţia strămoşilor lui holbăneşti, foşti ctitori de biserici şi
mănăstiri(dotate cu bolniţe pentru cei suferinzi cum au fost: mănăstirea Mogoşeşti din Ţinutul Herţa,
ctitorită de Sava Holban şi mănăstirea Sf.Spiridon din Iaşi cu un prim epitrop stolnicul Andrei Holban

Cu toate acestea, în mod firesc, a existatşi o opozi ie la adresa ideilor

şi a proiectelor vehiculate de către Nicu Gane, opoziţ ie care, în timpul primului s
ău mandat de primar, a fost reprezentată de mai vechii inamici liberali de la Fracţiunea Liber ă şi
Independentă, precum A.D. Holban, Gh. Tacu, Dimitrie Costache Corjescu ş.a., unii dintre aceştia membri
ai Consiliului Comunal amintit.

Nicolae Dabija şi "fracţioniştii" Nicolae Ionescu, Alexandru D. Holban, Alexandru Gheorghiu6s

Alexandru D.Holban, jurnalist şi om politic, înregimentat în partidul consevator, iar mai apoi trecut la
junimişti. În mai multe rânduri deputat.

http://www.muzee-valcea.ro/buridava/B8_23.moroianu.pdf
Comisiunea parlamentară însărcinată de Cameră cu ancheta asupra afacerii Strousberg îşi depuse raportul
căruia îi dădu cetire autorul lui, A.D. Holban.

Au existat însă și voci, minoritare, e drept, care au susținut cu fermitate că era datoria statului român să
construiască căile ferate și care s-au opus cu vehemență concesiunilor. Mai ales că acestea au fost însoțite
de scandaluri. Cel mai cunoscut este scandalul legat de consor țiul prusac condus de omul de finanțe Henri
Bethel Strussberg: în timp ce construcția se afla în plină desfășurare, consorțiul a dat faliment. Cum omul
de afaceri se întîmpla să fie și evreu, xenofobia și antisemitismul celor ce s-au opus concesiunii încă de la
început, în 1868, au luat avînt. Faptul că pînă la urmă concesiunea a fost preluată de un consorțiu bancar
prusac, sprijinit de cancelarul Bismarck, nu a liniștit spiritele. Dimpotrivă.

Iată cîteva din ideile principale ale celor care au pledat pentru excluderea străinilor de la construc ția de căi
ferate. Sîntem în 1868, cînd se discută în Parlament concesiunea Strussberg, care va deveni în curînd
celebră. Pentru statele mai mici, spun ei, amestecul străinilor în chestiunile na ționale este riscant. Temerea
majoră a unui deputat moldovean liberal, A.D. Holban, este dreptul la autonomie al statului român,
încălcat, în opinia sa, de termenii concesiunii Strussberg. Cei care sus țin concesiunea sînt „antinaționali și
imorali“. Holban nu are dubii: „Inaugurarea și introducerea sistemului de concesiune… este dezbrăcarea
țării și nimicirea naționalității române, pe calea economică. Pe calea aceasta unde ne împing trădătorii
românilor, pieirea noastră este sigură“. Avant la lettre, acela și deputat denunță ceea ce am putea numi
exploatarea periferiei economice a Europei: astăzi, „cuceririle pe calea economică“ amenin ță existența
popoarelor mici; „Orientul! Țărmul Dunării! Californie europeană…! Acestea sînt sentimentele care de
vreo șase ani deșteaptă lăcomii nemărginite și ațîță năvălirea droaiei de speculatori de toată specia“.
Consecințele acestei situații sînt „colonizarea țării cu străini“ și pierderea libertății și a independenței –
„rasa germană“ vrea să colonizeze țările Dunării, iar principele Carol a demarat „opera de germanizare“
a României. Și chiar dispariția națiunii: „Nu va trece mult timp și vom dispărea dintre națiuni; vom deveni
o turmă de sclavi fără nume“.

Parcurs istoric - Colegiul Tehnic "Gh. Asachi" Iasi

https://www.colegiulasachi.ro/parcursistoric.html
3 sept. 2017 - A.D.Holban -- directorul scolii (1865) - personalitate stiintifica si politica a anilor 1870-1912.

Povestea lui Beldiman, fondatorul „Adeverului“ | adevarul.ro

17 juin 2013 - „Prim redactor“ al publicaţiei este A. D. Holban. Chiar după primele numere, Beldiman,
apărător fanatic al ideii de perpetuare a unei domnii ...

The Free and Independent Faction or Free and Independent Fraction (Romanian: Frac țiunea Liberă și
Independentă, sometimes Fracțiunea Liberală și Independentă, "Independent Liberal Faction",[1][2]
commonly Fracționiștii, "The F(r)actionalists") was a nationalist and national-liberal party in Romania,
regionally centered on Western Moldavia. Originally informal, and defined by its adversaries, the Faction
mainly comprised pupils and followers of the philosopher Simion Bărnuțiu. During most of its existence, it
had as its recognized leader the academic and polemicist Nicolae Ionescu.

Consolidated during the election of Carol I as Domnitor, the Faction opposed his rule, favoring either an
elective monarchy with a native prince or a republican system. Factionalist nativism bordered on violent
xenophobia, endorsing economic antisemitism and anti-Germanism. The party also stood for
democratization, including radical land reform and a reshaping of the census suffrage, while its regional
ethos resulted in support for federalism, then communalism. Such stances created tension between the
Factionalists and most other groups on the left-liberal fringe, making the Faction an uneasy partner in the
"Red" government alliances of the 1860s and '70s. They were also opposed in Moldavia by the conservative
club Junimea, with whom the Faction had a consuming rivalry, and by moderate liberals such as Mihail
Kogălniceanu.

Ionescu's career peaked in 1876, when he was Minister of Foreign Affairs in the "Red" cabinet of Ion
Brătianu, and began to separate himself from the Factionalists. He was deposed for his opposition to the
war of independence, by which time the Faction was steadily declining in importance. In the 1880s, after a
brief alliance with the Conservative Party, the Faction dissolved into the National Liberal Party.

Pe măsură ce se lucrează la elaborarea Constituţiei sau se discută problema Constituţiei, se agravează

conflictul ideologic între Alianţa Israelită, filialele sale din Principate şi patrioţii români. In 1863, în gazeta
VIITORUL din Iaşi, marele patriot român A.D. Holban replică dur la presiunea iudaică internă şi
internaţională, iar D. Popassu, diplomat al Universităţii din Halle, publică broşura SUNT SAU NU SUNT
EVREII FOLOSITORI PRINCIPATELOR UNITE? din care citez: …Sau noi respingem cu energie şi dispreţ
impertinentele pretenţiuni ale evreilor şi ne silim a scăpa prin mijloacele cele mai nimerite şi mai urgente
chiar de jidanii pe care îi mai avem din nenorocire sau noi renunţăm la independenţă, ba chiar la existenţa
statului şi a naţiunii române pentru a deveni sclavii, iloţii dispreţuiţi de jidani45.

Uniunea Israelită din Iaşi răspunde prin preşedintele ei, dr. Silberzweig. Polemica atinge cote înalte. Atunci
când se apropie convocarea Constituantei, Alianţa Universala Israelită intervine în forţă prin chiar
preşedintele şi fondatorul ei, Adolphe Cremieux, cel care a dus Franţa la ruină şi la înfrângerea de la 1870.
Cum Alianţa Universală Israelită socotea Principatele Unite ca pe un posibil Israel, cum se străduise să
cazeze aici masele evreieşti dislocate din Rusia şi Polonia, cum sosise momentul să se legifereze sau nu
condiţia cetăţenească a evreilor intraţi clandestin în Principate, Adolphe Cremieux soseşte la Bucureşti şi,
după învăţăturile PROTOCOALELOR, încearcă să corupă însuşi statul, oferindu-i un împrumut de 25
milioane franci cu dobândă mică, în schimbul acordării de drepturi politice coreligionarilor săi. Guvernul,
bucuros de pomană, fără să judece consecinţele actului pe termen lung, formulează articolul 6 cu următorul
conţinut: …confesiunea nu constituie în România o piedică la naturalizare.

Reacţia populară atirige dimensiunile unei răscoale, întru atât exploatarea evreiască trezise ura maselor.
Semnalul se dă în Moldova, ajunsă colonie evreiască, tulburările întinzându-se în ţară, cuprinzând
Bucureştiul şi trăgând un semnal de alarmă la Cameră. Se devastează prăvăliile evreieşti, se dărâmă o
sinagogă abia zidită, se maltratează evreii. Textul articolului 6 propus de guvern este înlocuit cu celebrul
articol 7, care va face obiectul atacului Alianţei Universale Israelite la Tratatul de la Berlin şi va dezlănţui o
luptă politică dură, internă şi internaţională pentru abrogarea lui.

ARTICOLUL 7 din Constituţia votată la 30 iulie 1866 anulează toate beneficiile legii din 1864 prin care
evreii puteau fi naturalizaţi individual la 10 ani după depunerea cererii către domnitor, şi specifică:…
Singuri streinii de rit creştin vor putea obţine naturalizarea.

Votarea articolului 7 şi a Constituţiei a însemnat o înfrângere internaţională a Alianţei Universale Israelite

şi un vot de blam pentru preşedintele ei Adolphe Cremieux.

Reacţia s-a manifestat în întreaga presă europeană de sub controlul finanţei iudaice care a acoperit
România şi poporul român cu insulte, fâcându-1 pe Eminescu să intre în luptă şi să publice un lung şir de
articole privind problema evreiască în România. Eşecul lui Cremieux în România a condus la adoptarea
unui plan strategic mult mai amplu, pregătindu-se României o lovitură indirecta.

http://cacheprod.bcub.ro/webopac/FullBB.csp?
WebAction=ShowFullBB&RequestId=744304_1&Profile=Default&OpacLanguage=rum&NumberToRetrie
ve=50&StartValue=21&WebPageNr=1&SearchTerm1=.2.275966&SearchT1=&Index1=Uindex07&Search
Method=Find_2&ItemNr=21
Titlu Socialismul în România si proprietatea mare
/ lucrare de A. D. Holban
Limba textului Romana,
Tip resursă Text tiparit,
Autor/Creator Holban, Alexandru D. - Autor
Loc, editura, an Bucuresti ;
Editura Eminescu, 1907

catalog.bjvrancea.ro/opac/bibliographic_view/23221;jsessionid...
Traduire cette page
Note: Volumul mai conţine: A.D. Holban-Monopolul zahărului; A.C. Cuza-Meseriaşul român;
S.P.Cegăneanu-Asupra locuinţei ţărăneşti; Ştefan Chicoş- ..

Descriere - SATYRUL. Bucuresti, 1866

Dupa ucenicia la revistele Romania (1858-1859), Foaea de storia romana (1859), Foita de istorie si
literatura (1860), Din Moldova/Lumina (1862-1863) si Aghiuta (1863-1864) - utilizate ca tribune de
afirmare personala si coagulare a tuturor fortelor nationale in vederea realizarii unei atmosfere
stimulatoare creatiei , B.P.Hasdeu scotea, in 1866, la Bucuresti, sub titlul Satyrul, poate cea mai originala
revista din intreaga istorie a presei romanesti.
 Adunand in jurul sau o pleiada de personalitati ale vremii (A.D.Holban, N. Nicoleanu, C.I. Stancescu,
I.M.Bujoreanu, I.C.Fundescu, V.A.Urechia, N.D.Popescu s.a.), intr-o grupare gandita drept contrapondere a
"Junimii", savantul o invaluia sub masca unor nume de rezonanta chineza, pentru ca din umbra lor sa poata
spune adevarul si sa critice, fara frica admonestarii din partea cenzurii, a tuturor relelor.
De o rara duritate, trecand de la glumele din Aghiuta la sarcasm, aspra ironie si dezvaluirea crudelor
realitati drept fantezii de neinchipuit, privind totul prin ochii neviciati ai strainilor, revista a schitat o
imagine acida a vietii social-politice si cultural-artistice a tarii, ce poate constitui inca un prilej de reflectie
asupra cauzelor raului ce ne inconjoara. I.
Oprisan .

Din lada lui Eminescu

http://www.ziaristionline.ro/2012/06/16/exclusiv-ce-continea-lada-cu-manuscrise-a-lui-eminescu-constantin-
barbu-recompune-biblioteca-lui-eminescu/?replytocom=13695
Uniunea izraelita. Raspuns d-lui A. D. Holban, Iasi, 1864.

În ceea ce priveşte transportul pe CFR , amintim cele două linii de cale ferată: Leorda Dorohoi, 21 km,dată
în folosinţă în anul 1888 şi Iaşi – Dorohoi,155 km, dată în folosinţă în 1896.În cazul ambelor linii, un rol
important l-au avut Gh. Gh. Burghele, Mihail Kogălniceanu, A.D.Holban, T.H.Callimachi prin iniţiativa şi
susţinerea lor. Merită să evidenţiem şi alte încercări făcute în timp pentru dezvoltarea transportului feroviar
în această parte de ţară.

1 mai 1866, jalba Moldovenilor

„Subscrişii cetăţeni români de dincoace de Milcov înspăimântaţi de grozava lăţire a jidovismului în
Moldova, unde această plagă se întinde asupra corpului social ca o adevărată gangrena, ameninţându-ne
de o complecta desnaţionalizare, suntem cuprinşi de durere văzând că unii dintre români, din necunoştiinţa
adevăratei stări de lucruri şi conduşi numai de un umanism greşit, an perdut din vedere interesele naţionale
ale Românilor până de au introdus în proiectul de Constituţiune pregătit de. Consiliul de Stat, un articol prin
care se acorda judanilor drepturi politice pe când ei in România nu pot avea, pe deplin, nici chiar drepturi
civile.
Considerând ca jidanii au răpit prin mijlocul usurei proprietăţile fonciare în genere prin oraşele Moldovei,
rămânându-ne abia o treimi din totalitatea clădirilor, şi aceasta mai mult prin mahalalele cele mai depărtate
de centru....Considerând că tot comerciul mare în Moldova, atât de înflorit cu 30 ani în urmă, este stins sub
înrîurirea 'nadins, ruinătoare a coaliţiunei jidoveşti, pe care acum l au concentrat în mânele lor; şi astfel toate
isvoarele cele mai bogate ale industriei româneşti au căzut nemijlocit un monopol jidovesc. Considerând că
comerciul cel mic şi meseriele le-au acaparat şi pe aceste judanii. când cu 15 ani ,în urmă erau în Moldava
atâtea bresle naţionale: bacali, măcelari, pescari, cârcimari, pitari, făclieri, argintari, lemnari, petrari. etc, —
corporaţiuni active care dădeau o mare viaţie industriei noastre: aceste bresle au dispărut si în locul lor sunt
bresle jidovesci. Considerând că această totală nimicire a cornerciului şi desorganisure a breslelor are
desastroase consecinţe fiindcă, de aparte, sumele colosali care fructificau înainte în mâinele românilor,
trecând. ,treptat prin mii de canaluri şi ramificându-se în toate unghiurile ţierei, sunt sustrase din cercul
muncei naţionale fără putinţie de reîntoarcere; de altă parte asemene s'a statornicit un zid nestrăbătut între
poporul de rând şi celelalte stări naţionale, ceeace face cu neputinţie reînfiinţarea unei stări de mijloc atât de
neapărată pentru menţinerea echilibrului într'un stat prosper. Considerând că concentrarea monedei în manele
unui neam ostil ţării este basată numai pe usura şi e foarte periculoasă pentru naţiune: queci aci aflăm şi
secretul deselor crise monetarie care bântue România de 15 ani aproape... Considerând că este cu neputinţia
de a se susţiene concurenţia cu judanii, queci ei sunt constituiţi opresiv, intolerenţi, usurări şi jăfuitori chiar
din timpul lui Moise, şi ca reul ce ne fac nu provine de la individ ci de la tradiţionala constituţiune a însuşi
neamului jidovesc, care se privesce pre sine popor alles de Dumnezeu, iar pre toate celelalte popoare le
consideră ca usurpatoare a bunurilor făgăduite lor de Jehova — contra căror toate uneltirile sunt permise şi
licite"...[]
„Noi subscrişii, Români din Moldova, n'am putut „nici să ne închipuim măcar ca Adunarea României ar fi în
stare să înstrăineze drepturile imprescriptibile ale naţiunei, dându-le acestei lepre a popoarelor civilisate; căci
mandatul Domniei-Voastre, nici într'un cas, nu ve poate învoi distrugerea naţiunei pe care o representaţi şi ai
caria drepturi sunteţi imperios chemaţi a le apăra. Drepturile imprescriptibile ale Românilor nici însuşi
naţiunea, în massă, nu le poate instreina, căci şi ea le are numai în deposit, şi este datoare să le treacă
neatinse urmaşilor, după cum le au primit de la străbunii noştri. De aceea dar, departe de a admite un moment
măcar putinţia acordărei de dreptiui politice judanilor, sau facultatea d'a putea ei cumpăra moşii în România,
noi venim să vă cerem legi de excepţiune pentru apărarea noastră contra acestui flagel neîmpăcat".
Notă AD Holban: „Redactată de A. D. Holban şi s-a răspândit în Moldova. Această petiţie s'a acoperit de
60.000 de semnaturi şi s'a trimes Constituantei, Publicată in „Trompeta Carpaţilor a stârnit revolta
Capitaliei care ridicându-se a încunjurat Camera cerând să se puie în aplicare jalba Moldovenilor. In jurul
Constituantei s'au adunat peste 50.000 de oameni. Dealul mitropoliei era negru de lume ca un moşiroi de
furnici. Studenţii munteni Boliac şi Mihail Marghiloman, au avut un mare rol în această stârnire a
Conştiinţei Publice — care a împedicat împământenirea jidanilor în masă".

1868 Proiect de lege pentru regularizarea stării jidovilor în România"

prezentat de 31 deputaţi moldoveni, Adunărei deputaţilor, la 1868.
„Năvălirea jidanilor
Năvălirea jidovilor în România, şi mai cu deosebire în partea României de sus, a luat proporţiuni aşa de mari
în anii din urmă, încât a înspăimântat populaţiunile române; căci ele se văd inundate de către un neam ostil şi
separat, care tinde la înfiinţarea unei naţionalităţi străine alături cu cea românâ şi opusă intereselor acesteia
Indiferentismul de până acum, faţă cu această tăcută cucerire a tărimului nostru economic şi naţional, a
produs perturbaţiuni profunde în economia Statului, care se agravează pe toată ziua mai mult; câci blândele
moravuri ale poporului romîn, liberala-i ospitalitate precum şi uşurinţele de traiu din ţară, solicita necontenita
năvălire a Jidovilor de prin Statele vecine în astfel de proporţiuni, în cât ei formează astăzi o populaţie
flotantă de mai bine de 500.000 suflete. Privind acest fapt, numai din punctul de vedere al proporţiunii
numerice, simţim cât de ameninţătoare este pentru România o colonie compactă de 500.000 suflete care
creşte necontenit şi asupra căreia nici o influenţă locală sau socială a mediului în care trăesc, nu are cea mai
mică înrâurire. Şi aceasta provine din cauză că neamul jidovesc se deosebeşte de Români prin origină,
moravuri, limbagiu, tradiţiuni,
religie şi morală; şi mai cu seamă fiindcă el stărueşte cu încăpăţinare a se ţine isolat de societate, ferindu-se
de orice fuziune cu alte neamuri străine lui.
Considerînd, câ din punctul de vedere economic această nepăsare a produs fatale resultate, fiindcă s'a tolerat
constituirea unui monstruos monopol în mijlocul societăţii române, care a distrus cu desăvârşire comerţul şi
mica noastră industrie Jidovii au ajuns acum a fi nemijlociţi domni ai pieţelor noastre de comerţ. Efectele
coabiunii acesteia în ordinea economică sunt frapante mai ales în Moldova, unde acest neam s'a substituit,
comercianţilor şi artisanilor indigeni prin toate urbele fără excepţiune, străbătând, chiar şi în comunele
rurale: Substituţiune cire a provocat daune necalculabile în mecanismul nostru economic, pentrucă prin ea s'a
izolat diferitele stări sociale, prin un corp străin —rebel ori şi cărei solidarităţi cu populaţiunea locală — şi
care statornicindu-se între noi în număr impunător, a sdruncinat tot echilibrul forţelor naţionale.
Munci poporului desfâşurându-se în aceste condiţiuni anormale nu mai produce acum efectele-i
binefăcătoare.
Comerţul acaparat fiind de către Jidovi, foloasele muncii — ale carii rezultate, numai, concursul
diverselor operaţiuni comerciale, ajung a reînapoia societăţii cu deplinătate acrificiile ce ea a făcut pentru a
produce — sunt derivate din cursul lor, pentru că capitalurile resultând din comerţ, care în trecut fructificau
în mâinile Românilor şi reveneau prin mii de canaluri să alimenteze iarăşi sorgintele producerii, fiind
sustrase
din cercul activităţii naţionale şi înstrăinate, resultă acea enervare şi inerţie care se simte astăzi pretutindeni.
Secarea vitalităţii forţelor poporului
Concentrarea, capitalurilor noastre în mâini streine pe lângă pericolul economic — pentrucă din astă cauză
s'a desfiinţat, chiar ideia putinţei unei concurenţe, a produs un alt rău care atinge foarte mult ordinea morală a
Statului Român. Posesori ai unor sume imense şi naturalmente înclinaţi la exploatarea celor de alt neam, de
prinşi de instinctul lor predomnitor al rapacităţii, Jidovii s'au dat la practicarea usurei fără nici o reţinere şi cu
atâta generalitate în cât au desmoştenit mii de familii avute şi le au redus în mizerie. Uşura a devenit o plagă
fioroasă care s'a lăţit peste tot corpul social şi care seacă forţele vitalităţii poporului din însăşi a lor sorginte.
Criza monetară
De asemenea monopolizarea aceasta a capitalurilor este cauza cea mai naturală a crizei monetară de
care este bântuită de atâţia ani ţara, şi intensitatea ei crescând şi persistenţa crisei este încă o nouă probă a
gradului de zdruncinare în care a ajuns economia Statului ; într'adevăr numai atunci este echilibru între
diferitele
forţe ale unui Stat, când prin îmboldirea concurenţei naturale toate operaţiunile de producere şi
de schimb se fac în mod de a corespunde intereselor în joc; adică, când preţul lucrurilor produse,- ale
agriculturei şi ale industriei, este reprezentarea aproximativă a foloaselor ce trage societatea din posedarea
lor.
Parazitul intermediator
Societatea este interesată să întindă şi sâ înmulţească puterea mijloacelor sale şi din desvâluirea acestei
mişcări active rezultă o stare de prosperitate, de progres şi de bun traiu general de care se folosesc şi
individul şi Statul. Când însă se interpune între producător şi consumator un grup isolant de paraziţi
străini, cari cu încetul pe tăcute, monopolizează totul şi apoi prefac preţurile nu după jocul natural al ofertei
şi al cererii ci după buna voinţă; atunci activitatea este lovită de o atonie omorâtoare, afacerile stagnează,
iniţiativa individuală amorţeste şi se stinge, căci lipseşte putinţa luptei şi conştiinţa isbândei. Dominatorii
ne mai având înainte-le nici o stavilă, ne mai simţind nici o opunere care să precumpănească instinctele
lor, crează nevoi şi crise factice, ei se îngeniază în căutarea şi descoperirea tuturor mijloacelor
de extorsiune, până şi în miseria poporului, pentrucă să mulţămească acea nemărginită a lor lăcomie pentru
câştig; câci miseria este productivă şi mănoasă pentru cei ce au neomenia de a specula Astfel se
naşte în curând cea mai straşnică şi mai neîmblânzită din toate tiranile; tirania banului care atunci când se.
exercită de străini asupra unui popor, îi nimiceşte toate mijloacele de desvoltare, îi împiedică avântul tuturor
aspiraţiunilor generoase, îi înmormânta pe nesimţite viitorul său.Progresele coaliţiunii jidoveşti au mers aşa
de departe până de a monopoliza şi obiectele de băutură şi alimentare publică.
Monopolul alcoolului
In Moldova specula acestor obiecte este un comerţ exclusiv jidovesc, încât pe lângă scumpirea fără raţiune a
alimentelor publice în timpi normali, această acapare a produs efecte desastroase în timpi de lipsă generală.
Clasa muncitoare este aceia mai ameninţată de lăcomia monopolisatorilor care întrebuinţează mii de
falsificari şi mixturi vătămătoare sănătăţii publice. O asemenea stare de lucruri este cu atât mai revoltătoare
cu cât Românii
sunt constrânşi a se nutri cu alimente şi băuturi preparate de Jidovi; pe când aceştia din urmă refuză cu
dispreţ obiectele de alimentare preparate de Români calificându-le de triff-necurate.
Considerând ca. din punctul de vedere financiar Jidovii fraudă şi jefuesc Statul, pentrucă ei prin mii de
manopere şi subterfugii se sustrag sitematic de la contribuţiunile şi impositele ce datoresc Statului
pentru protejarea ce el le dă persoanei şi averii lor.
Considerând că din punctul de vedere naţional , Jidovii sunt periculoşi pentru poporul român, atât pentru
numărul lor cel mare de 500.000 suflete, cât şi pentru rezistenţa lor la orice fusiune cu rasa indigenă...
orice fusiune cu rasa indigenă.Istoria ne dovedeşte înlrun mod cert că iudaismul are de caracteristică
predominaţiunea şi esclusivismul cel mai aprig.
Jidanii nu se asimilează
Această înclinare înăscută a natúréi lor a fost cauza puternică, care i-a făcut să resiste pururea şi să se
păstreze neschimbat, curs de 20 de secoli, în mijlocul naţiunilor; astfel noi vedem că nici timpul, nici forţa
lucrurilor sau a împrejurărilor sociale ale desvoltării popoarelor, creştine, n'a putut înrâuri asupra neamului
jidovesc sprea-i clinti în ceva tradiţiunile-i seculare. Jidovii, siliţi de nevoe se supun exteriormene autorităţii
statelor nejidoveşti, dar niciodată ei nu pot consimţi a face parte integrantă din ele. Ei nu pot şterge din
sufletul lor ideia Statului Jidovesc, idee care, la orice ocazie, o vedem reeşind forte şi vivace din toate
acţiunile lor zilnice: şi aceasta se înţelege uşor, căci Jidovii nu sunt numai o sectă religioasă, ei sunt mai cu
seamă expresiunea unor particularităţi indelebile de rasă şi a unor credinţe invincibile de naţionalitate. De
aceia
Jidanul din Spania, din Englitera, din Franţa, din Polonia, — nu e nici polon, nici francez, nici englez, nici
spaniol; el este Jidov întocmai ca şi protopărinţii săi din timpii biblici. Contopirea popoarelor nu se operează
prin simple relaţiuni de conlocuire şi, de comerţ, — ci prin amestecarea sângelui şi prin apropierea
sentimentelor. Aceasta este imposibil cu Jidovii, câci tendinţele şi interesele lor fiind pururea fixate, nu în
Statul unde trăesc, ci afară de orice Stat nejidovesc, ei sunt împinşi de o forţă instinctivă a sta izolaţi în
mijlocul popoarelor între care vieţuesc. Ei simt că nu pot face cauză comură cu popoarele creştine, câci Ie
sunt diametral opuşi în toate. Din contră s'a observat că ori şi unde se transportă în mic sau mare număr —
prin însuşi efectul fiinţei lor, — ei introduc gemenul distrugerii şi al disoluţiunii, pentru că tendinţele lor sunt
de a se înălţa pe ruina tuturor. Ei se cred deslegaţi de recunoştinţa către popoarele ce le-au dat ospitalitate
„pentrucă" Jidovii
le privesc ca usurpătoare; şi astfel fac us de toate mijloacele spre a ajunge la redobândi ea drepturilor
de supremaţie şi de dominaţie asupra universului, drepturi pe care ei cred că le aveau asigurate prin anticul
lor pact religios,
Imoralitate comercială
Considerând că din punctul de vedere comercial, Jidovii au compromis negoţul României, în afară şi
înăuntru, prin fraudele ce întrebuinţează şi mai cu seamă prin un sistem organizat de falimente de rea
credinţă, prin ajutorul cărora ei se sustrag dela angajamentele ce au contractat şi ruinează pre acei cari le-au
deschis credite, sau care au tovărăşie de comerţ şi de speculaţiune cu ei.
Considerând că din punctul de vedere politic, Statul nu este o ficţiune abstractă, dară este expresiunea unei
individualităţi naţionale, oare se întemeează pe ideile credinţele, sentimentele, moravurile şi tradiţiunile unui
popor; deaceea Statul este imperios chiămat să caute mijloacele de dezvoltare a forţelor poporului şi să dirige
activitatea lui în sensul spiritului său naţional.
Fructele activităţii unui popor sunt cu atât mai simţite cu cât naţiunea lui va fi mai compactă şi mai
concentrată ; când însă o naţiune se lasă a se fracţiona şi a se izola în diferitele sale părţi, prin alte grupe
st'ăine şi eterogene, unitatea naţională se, întuneca; şi atunci când unitatea naţională se periclitează, însăşi
existenţa poporului este lovită în inimă; pentru că în asemenea caz şi libertăţile publice ajung a fi nişte
adevărate chimere. Statul român are mai înainte de toate misiunea de a întări societatea română, de a veghia
cu neadormire asupra intereselor
ei, şi de a o sov-garda de înrâuririle ce-i pot aduce vătămări.
Contra intereselor Statului
Şi atunci când credinţele şi aspiraţiunile unora sunt, contra zicătoare intereselor sale naţionale, Statul are
dreptul de a fauri garanţii puternice pentru împiedecarea răului, câci dacă Statul s'ar conduce de spiritul de
cosmopolitism şi ar căuta să subordoneze altor interese străine şi izolate, interesul predominător al
conservaţiunii poporului său, s'ar nega pe sine însuşi, ar comite o crimă de les-naţionalitate.
Considerând că din punctul de vedere religios, e de prisos a se invoca toleranţa în favoarea Jidanilor,dela un
popor care n'a persecutat pe nimenea în confesiunea sa, nici chiar în timpii istorici.
Exclusivism neîmpăcat
Jidovii cu atât mai mult nu pot invoca toleranţa, cu cât religiunea lor este cea mai exclusivă şi cea mai
asupritoare; căci jidovismul nu numai că nu admite pre nimenea în sânul familiei sale religioase, dar
condamnă unei uri şi prigoniri perpetue pre oricine nu este din neamul lui Israel.
Acest neîmpăcat exclusivism, înrădăcinat în sângele rasei Jidovilor, alimentează necurmatul răzbel ce ei au
declarat înaltelor idei morale, de care sunt pătrunse toate instituţiunile Statelor creştine şi care sunt
fundamentul moral al societăţii noastre civile. Mai cu seamă în cazul de faţă principiul toleranţei, nici poate
avea raţiune de a fi invocat, fiindcă religiunea majorităţii este blândă şi umană, pre când din contră,
religiunea unei fracţiuni de sectari străini este intolerantă şi sălbatică până într'atâta în cât consideră
Societatea întreagă ca impiă şi sacrileagă, şi menţine cu stricteţe pre adepţii săi într'o stare de rezbel
permanent cu populaţiunea care i-a
admis în sânul ei. Jidovii privesc timpul ce-1 petrec între celelalte popoare ca un timp de expiaţiune, de
încercare şi de exil, şi pe locuitorii ţarilor între care sunt răspândiţi, îi consideră ca pe nişte inamici, aşteaptă
momentul făgăduit în care se vor constitui iară ca naţiune distinctă; căci aşa-i îndeamnă religiunea lor
făcându-i să întrevază perspectiva unui viitor strălucit, când în lfine numai ei vor domina toată omenirea.
Statul judaic
Pentru noi este un fapt constatat care resultă din toate împrejurările acestea, precum şi din stăruinţa tenace
cu care jidovii se înrădăcinează şi se înmulţesc în România ; este faptul că încearcă de a înfiinţa aci Statul
judaic care înseamnă prima realizare a ideilor lor de predominare asupra popoarelor creştine. Religiunea
jidovilor este obstacolul cel mai mare care-i face să resiste la contopirea cu neamurile ortodoxe pentrucă
această religiune
este totodată şi o constitutiune politică şi socială, care urmăreşte pe individ îa toate acţiunile sale şi în toate
epocile vieţii lui.
La Jidovi legea religioasă este şi legea civile şi vice-versa; Statul şi biserica formează un tot care se
concentrează în cuvântul Judaism. De aceea nici un Jidov nu se poate deslipi de acest Stat în Stat teocratic,
căci atunci el în acelaş timp ar fi nevoit a se lepăda şi de biserica sa. Aceasta-i cauza pentru care ori şi unde
se află Judaismul, el este forţat de a forma Stat în Stat...
Judaismul ca religiune nu poate rămânea într'o stare de mijloc; el trebue să fie ori dominat, on dominator.
Căci el este un cult special care nu admite în sânul său decât numai pe urmaşii lui Abraham, privind restul
omenirii ca afară din lege.
Jidanii nu pot cere drepturi
Statul român este tolerant prin liberul exerciţiu al tuturor culturilor, însă el nu poate să treacă cu vederea
cuprinsul moral al unei asemenea religiuni, ale căror dogme sunt antisociale şi cari tind a surpa interesele
lui cele mai de căpetenie. Considerând că din punctul de vedere al „legalităţii", Jidovii nu pot cere drepturi
egale cu Românii, pentrucă ei nu vor să se desbrace de exclusivismul lor secular şi să se supună în mod leal
la sarcinele şi îndatoririle societăţii moderne, ci din contra, ei vor să conserve întreg individualismul lor de
rasă distinctă şi separată şi să aibă beneficiul egalităţii drepturilor. Ei vor într'un cuvânt, să fie trataţi frăţeşte
de către aceia pe care ei îi tratează ca pe nişte inamici implacabili. Judaismul nu poate deci reclama dela
Statele creştine beneficiul principiilor lor egalitare, când ei nu le pot oferi reciproc.
Beneficii, dar şi sarcini
Dreptul scris este o manifestaţiune a conştiinţei naţionale, de aceia numai acei cari prin purtarea lor ştiu a se
identifica cu interesul naţiunii şi a se face folositori societăţii în sânul căreia trăesc, au cuvânt a reclama
beneficiile ei, fiindcă consimt a se supune fără precugetare la sar inile ei, formând o comunitate intimă cu
poporul care le a dat ospitalitate. Statul însă nu este silit sub nici un pretext de a sacrifica unei fracţiuni
totalitatea, căci atunci ar acorda unei neînsemnate minorităţi dreptul de asuprire asupra marei majorităţi,
aceasta ar constitui cea mai revoltătoare nedreptate.
Dreptul de apărare
Aşa dar precum un popor are dreptul de a se apăra contra invasiunilor ai mate a inamicilor existenţei sale, tot
aşa are dreptul de a se apăra şi contra inamicilor săi când aceştia nu-şi vădesc prin forme violente scopurile
lor, caută însă a perturba liniştea sa, a dezorganiza forţele sale de desvoltare, a distruge umtatea naţională;
atunci el este dator să opună scutul legii ori unde prosperitatea publică este ameninţată. In urma acestor
consideraţitmi, dacă voim să ne folosim şi de învăţămintele timp lor mai depărtaţi de noi, spre a lămuri pe
deplin această
chestiune, găsim destule documente istorice care dovedesc ci tocmai în epocile în care Europa era cunrinsă
de spiritul celei mai aprige intoleranţe religioase, strămoşii noştri dădeau un binevoitor azil' tuturor
asupriţilor fără distingere de confesiune religioasă.
Pământul Românilor din străvechea vreme a fost refugiul celor prigoniţi, jidovii s'au folosit şi ei de
ospitalitatea şi deplina noastră folosinţă. Străbunii noştri însă, căutau să concilieze avânturile lor generoase
cu garantele şi siguranţele necesare liniştii şi bunului traiu al poporului român, pe care nu voiau să-1 lase
expus la eventualităţile unei generosităţi neprevăztoare
Legătura de sânge
De aceia bătrânii noştri Domnitori români, primind pre Jidovii fugăriţi de către barbarii loi vecini, dându-le
libertate deplină în ţară, le puneau în vedere că numai cei ce-şi varsă sângele pentru acest pământ
pot invoca alte drepturi decât drepturile de oaspe! că sunt învoiţi a se ţinea separaţi de societatea ro
mână — după cum le prescrie legea lor — dar că tocmai pentru aceasta nu pot cere beneficiile unei societăţi
căreia nu-i pot da compensaţiuni echivalente. Prin urmare jidovii erau nişte oaspeţi pe cari românii
primindu-i în sânul lor le-au pus şi condiţiile cu cari pot să trăiască aici în linişte şi libertate. 'De aceea noi
vedem că atunci când ei abusau de asilul ce li se acordase şi supărau pe români prin fraude, Domnitorii
erau siliţi sâ-i expulzeze afară din ţară; Astfel au stat jidovii până în timpul Domniilor fanariote când ţara
trecând prin o nouă fasă politică, pe lângă alte multe nenorociri, a ajuns la deplorabile consecinţe economice.
Românii pierzând dreptul guvernării lor de sine, şi sentimentul naţional distrugându se sistematic de către
Domnitorii cei noi, ţara lor a devenit teatrul invasiunilor şi a ocupaţiun lor armate şi economice ale tuturor
străinilor.
Istoria invaziei jidoveşti De la această epocă datează şi începutul prosperării jidovilor, cari erau atraşi de
câştigurile erei de corupţie ce se inaugurase. Jidovii s'au înmulţit în proporţiune directă cu decăderea
crescândă a societăţii române şi cu umilirea poporului.Insă imigraţiunea jidovească a luat un adevărat avânt
de la anul 1828 — după invasiunea Moscovită —când ţara zguduită de tot felul de suferinţe, a ajuns la o
nepomenită mizerie; pre lângă care s'au adaos şi introducerea de nuoi vicii şi statornicirea unui sistem
birocratic corupt.
Astfel încât Jidovii, al căror număr abia se urca înainte la 25.000 de suflete, merg sporind din an în an şi la
1844 se urca la 55.000, la 1854 la 160.000, (Notions statistiques sur la Moldavie par N. Soutzou, „pag. 67),
şi astăzi la mai bine de 500.000 suflete, adică în periodul anilor 1844—1854 cifra medie anuală a
imigraţiunei este de 10.500 suflete, şi în „periodul anilor 1854—1867 media anuală se urcă la 26.154. Cifrele
acestea au o elocinţă iresistibilă, căci corespund cu scăderea forţelor noastre economice, cu desnaţionalizarea
târgurilor Moldovei, cu monopolizarea comerciului României, cu irupţiunea „Jidovilor prin sate, cu
împuţinarea numerariului şi crescerea criselor financiare, cu înmormântarea averii fonciare a ţărei sub o
enormă datorie hipotecară...
Decăderea Moldovei
Starea morală şi materială a Moldovei, a ajuns la un grad de decădere care se poate asemăna doar numai cu
acea a Galiţiei şi Podoliei care zac sub povara hidoasei opresiuni judaice. Considerând că atât legile
anterioare
cât şi cele posterioare regulamentului organic coprind deosebite dispoziţiuni prin care se regulează
situaţiunea jidovilor în România. Aşa la anul 1804, Dtru Moruzi printr'o dispoziţiune administrativă
către dregătoriile ţării, arată supărările ce se cauzează locuitorilor de către arendaşii jidovi, şi opreşte pe
aceştia de a lua arenzi, de moşii
Legi de apărare
Codicele Calimah prin paragr. 1450, opreşte pe jidovi de a cumpăra proprietăţi imobile la ţară.
La anul 1830 Divanul judecătoresc al Moldovei fiind consultat, de pot jidovii lua moşie in arendă, au
opinat că pe „temeinicul obicei al ţării" ei nu pot lua moşie în arendă. Regulamentul organic, deşi introdus
sub influenţa şi dictatul Rusiei, cu toate acestea au respectat obiceiurile ţării în astă privinţă, şi
între alte dispoziţiunt relative la jidovi este şi poprirea lor a se stabili la ţară ca arendaşi de moş'e.
Legiuirile Obşteştii Adunări a Moldovei din 1843, opreşte pe jidovi de a locui prin sate şi de a ţine
cârciumi şi hanuri pe la drumuri. De asemenea manualul administrativ, coprinde mai multe dispoziţiuni
în privinţa vagabonzilor jidovi, îndatorând autorităţile locale şi acelea de frontieră de a-i isgoni
din ţară; cerând pentru alţi jidani un capital bănesc, exerciţiul unei meserii onorabile şi o garanţie suficientă
pentru asigurarea comunei unde se aşează, că nu se vor abate la fapte vătămătoare intereselor cetăţenilor.
Manualul administrativ secţ. IV. şi V. vol. I. pag. 511—529.
In fine legea din 20 August 1865 relativă la drepturile străinilor domiciliaţi în România, recunoaşte
dreptul de a cumpăra proprietăţi, nemobile numai străinilor creştini; prin urmare jidovilor şi după această
lege li-se interzice dreptul de a cumpăra proprietăţi, atât în comunele urbane cât şi în cele rurale.
Lipsa de sancţiune
Legiuitorul din 1864, cu toate că predominat de influenţa unor idei cosmopolite, periculoase naţionalităţii
române, n'a cutezat să nesocotească sentimentul general, întinzând beneficiile legii şi la jidovi. Toate aceste
legiuiri, atât cele din regulamentul organic, din manualul administrativ, cât şi cea din 3864, au toată puterea
lor, dar printr'o interpretare greşită, acei ce au candus guvernul şi acei ce au avut misiune de a le aplica le-au
lăsat în negligenţă, sau că n'au voit a le aplica. De altâ parte jidovii n'au incetat de a întreprinde felurite
maşinaţiuni, pentru a se sustrage dela prohibiţiunile acestor legi; şi aceasta a provenit din cauza lipsei
unui mod de sancţiune a unui mijloc de a preveni pe contra-venitoriilegii.
Stavilă nouă pericolului
Bazaţi pe aceste consideraţiuni, bazaţi pe legile consuetudinare şi prin legile positive ale ţării, şi având
în vedere că toate aceste legiuiri au fost dictate de o necesitate impetoasă pentru garantarea Românilor
de exploatarea jidovească şi înlăturarea pericolelor ameninţătoare naţionalităţii noastre, având în vedere
că şi legiuitorii celorlalte ţări s'au găsit nevoiţi să pună stavile relelor ce cauzează jidovii şi văzând iminenţa
pericolelor -cari învălue poporul român, atât în privirea economică cât şi în cea naţională şi care ne impun
datoria, ca cât mai curând, să aducem remediu eficace unei stări de lucruri care se agravează neîncetat,
subscrişii au onoare a pro sune reoresentafiunii naţionale următorul proect de lege:
PROECT DE LEGE pentru
Regularizarea stării jidovilor din România
„Art. I. Jidanii nu se vor putea statornici în comunele urbane fără autorizarea consilielor comunali. In
comunele rurali nu se pot stabili Jidovi sub nici un pretext, fie chiar timpurariu.
Art. 2. — Jidovii cari vor contraveni art. precedent se consideră de vagabonzi. Consiliul comunal decide şi
face a se lua măsurile necesare pentru trimiterea vagabonzilor la urma lor.
Art. 3. Jidovii nu pot avea prorietăţi ne-mobile, nici urbane, nici rurali.Vânzarea şi cumpărarea de atari
imobile, făcută jidovilor, este de drept nu'ă şi preţul se prevede 2/3 în folosul institutelor di binefacere
locale şt 1/3 în folosul denunţătorului.
Art. 4 :— Acei, cari vor înlesni călcarea dispoziţiuniior de mai sus, se vor condamna cu perderea drepturilor
politice de la trei la zece ani şi cu o amendă de 20% din valoarea lucrului cumpărat.
Art. 5. — Jidovii nu pot ţine în arendă moşie, cârciumi, mori, poverne, păduri, vii, suhaturi. grajduri de
îngrăşat vite, stâne; nici hanuri şi otele pre la drumuri.De asemenea ei nu pot fi antreprenori pentru vre o
afacere de ale Statului, de ale comunelor, sau de ale oricăria case publice.
Art. 6. — Autorităţile nu vor primi nici o cerere, făcută de către jidovi, pentru socoteli de tovărăşie sau alte
afaceri cari ar înlătura disposrţiunile art. 5.
Art. 7. — Jidovii, spre a putea face comerţ, negoţ sau trafic, sunt datori sâ aibe biletul de autorizare
special de la autorităţile comunale unde .şi-au domiciliul. Acei cari nu se vor supune acestei
dispoziţ'uni se vor amenda de îa 300 lei noui. Autorităţile nu pot da curs unei reclamaţiuni pornită de vre-un
jidan care nu va avea acest bilet de autorizare.
Art. 8. Comerciul cu obiecte de masă şi beutură pentru chreştini, este interzis Jidovilor. Ei pot, însă, vinde
aceste obiectecoreligionarilor lor. Pentru orice abatere de la această prohibiţiune culpabilul va fi supus la o
amendă de la 100—600 lei noui; iar în caz de recidivă se va retrage biletul de autorizare.
Dispoziţiuni generale
Art. IX. Toate comunităţile şi comitetele jidovesci tolerate şi autorizate până acum prin diferite urbe sunt şi
remân desfiinţate de la publicarea „legii de faţă".
Dr. Fătu preşedinte
Subscrişi: Iancu Negură, D Pruncu, N. Voinov, Ion G. Leca, A. D. Holban, Petru Suciu, Costin Brăescu, I
Străjescu, C. Corjescu, D. Tacu, Ion Agarici, A. Haret, A. I. Gheorghiu, I. Lerescu. V. Vidraşcu, I. Lateşiu,
M. Rufu, Casian Leca, S. F.Robescu, C. Morţun, D. Şoarec, A. Cilibidache, D. Cristea, Isăcescu, K.
Dimonisie P. Chenciu, L. Eraclide, A. Lăzărescu, I. Codrescu, Hajdău.
(Pre lângă aceştia au mai aderat declarând în Cameră, Tanu deputat de Focşani şi D. Lupaşcu)."

1871 „Raport asupra situaţiunei Ţărei"

Prima forma asociativa a unor jurnalisti din Romania a fost “Congresul presei romane”, tinut la 8(20)
noiembrie 1871 la Hotel Lazar din Bucuresti. In urma acestui Congres s-a adoptat in unanimitate o rezolutie.
Acest Congres a fost de fapt o intrunire a jurnalistilor liberali si antidinastici. Raportul prezentat la Congres
de catre raportorul Comisiei insarcinate cu elaborarea proiectului de rezolutie, A.D.Holban, reprezentantul
Uniunii liberale din Iasi, a constituit o critica acida la adresa guvernarii conservatoare, a jefuirii bugetului
statului si transferului avutiei nationale in mana germanilor, etc.
La finalul Congresului s-a adoptat in unanimitate (existand si unele reserve din partea lui V.A.Urechia si
M.Nerone Popp) o rezolutie in 15 puncte.
La ultimul punct din rezolutie scrie: “Congresul presei declara ca libertatea electorale, libertatea cuventului,
libertatea presei, libertatea intruniriloru, libertatea invetamentului nationale, dreptului de petitionare,
institutiunea juriului, suntu punctele cardinali, pe care se redima edificiulu nostrum politicu.”
Rezolutia a fost sennata de:
Emil Costinescu, reprezentantul ziarului Romanul
Al. D. Holban, reprezentantul Uniunii liberale din Iasi
[]
(Congres de la Presse Roumaine tenu ă Bucharest le 1 Octobre 1871. Edition franşaise.. Iassy Imprimerie
Gheorghio 1871, pag. 43).
http://www.acuz.net/html/Viata_politica.html
„Ce s'a făcut, în faţa reclamaţiunei continue şi persistente a opiniei publice, pentru a protegui ţara contra
spăimântătoarei invazii a Jidanilor Europei? Ce dispoziţie s'a luat pentru a împiedeca exploataţia şi
demoralizarea de către Jidani a pop oraţiei satelor şi oraşelor"[]
[„Congresul Presei Române", în şedinţa sa de la 8(20) Noembrie 1871, aprobând Raportul, a votat apoi
totalitatea Rezoluţiunilor- 15]
„I. Naţionalitatea, interesele şi libertăţile ei, trebuie să fie regula noastră de conduită a tuturora, „în toate
ramurile activităţii publice şi private. Naţiunea română este complexul întregului popor român; adevărata
„politică naţională" nu poate admite asuprirea unei părţi de naţiune princealaltă.Vom lupta dar pentru
realizarea unui guvernământ românesc,prin naţiune şi pentru naţiune", întemeiat pe adevărata libertate
naţională".[]
Perseverenti, cu experienta actiunilor legale, dar si clandestine, in timpul guvernarii conservatoare Lascar
Catargiu (1871-1876), care i-a indarjit pe liberali si i-a determinat sa-si stranga randurile, s-a desfasurat cea
de-a doua etapa, decisiva (1871-1875), in care s-a constituit, in sfarsit, Partidul National Liberal. Chiar din
prinmul an, 1871, s-a refacut coalitia liberala. Cele patru fractiuni liberale (radicalii, avand ca lideri pe Ion C.
Bratianu si C. A. Rosetti, moderatii moldoveni cu M. Kogalniceanu si cei munteni cu Ion Ghica, precum si
“Fractiunea liberala” cu profesorul de istorie N. Ionescu), au semnat impreuna documentul: “Adresa la
alegatori”, semnand ca “membrii ai partiduluii liberal intrunit”. Practic insa, etapa finala de constituire a
P.N.L., incepe cu Congresul presei liberale, prilej cu care in “Raportul asupra situatiei tarii”, sustinut de
presedintele congresului, A. D. Holban, au fost expuse “principiile fundamentale liberale”, care aveau ca
temelie principalele revendicari pasoptioste. Astfel in politica axterna, in dezacord cu conservatorii, liberalii
se pronuntau pentru revizuirea “sistemei” existente, dar invocand echitatea si egalitatea (practic erau
impotriva introducerii de noi impozite directe si indirecte); erau pentru intarirea securitatii nationale,
sustinand adoptarea principiului “natiunii inarmate”; mai sustineau improprietarirea insurateilor; erau pentru
infiintarea unei “banci judetene si urbane”, pentru autonomia judeteana si comunala, “in limitele unitatii
nationale”, pentru o reforma a invatamantului public, pentru sprijinirea elementului national in acordarea
concesiunilor in toate sferele activitatii economice si in general erau impotriva “invaziunii sitematice si
crescande” a strainilor, indeosebi a evreilor, considerati ca o “avangarda a germanismului”. In planul
conducerii politice, liberalii se pronuntau pentru un guvern romanesc “prin natiune si pentru natiune,
intemeiat pe adevarata libertate nationala”, dar pentru aceasta presa liberala trebuia sa persevereze in a
asigura triumful libertatii electorale, a libertatii cuvantului, a presei, a intrunirilor, a invatamantului national,
a dreptului de petitie si pentru instruirea juriului.

1879 Protestare
tipărită la Iaşi „(Tipografia Anton Se. Savul, Iaşi, Strada Primăriei"
„Rătăcirea umanitarie, care ţinteşte la desrobirea naţionalităţilor, este o ilusiune filosofică de care trebuie să
se ferească omu de Stat, căruia sunt încredinţate destinele ţării sale. Pentru că, precum lumea se compune din
individualităţi „umane" diverse şi neasemănate între dânsele, prin conformaţiunea lor fisică, prin însuşirile şi
aspiraţiunile lor morali, prin inteliginţa şi caracterul lor — tot asemenea ea se compune din individualităţi
„naţionali" diverse şi neasămânătoare între dânsele prin geniul, limba, moravurile, caracterul şi aptitudinea
lor la progres: — neasemănări cari trebue să rămână eterne de la popor la popor, pentru că tocmai acestora se
datoreşte echilibrul forţelor politice a universului şi armonia progresului. Utopiştii care urmăresc
uniformisarea popoarelor, sunt duşmani inconştienţi ai omenirii în genere şi ai individului în specie: ei
sacrifică pe individul natural unui individ ideal, şi pe naţiunile concrete unei abstracţiuni universale, care nu
va exista nici-odată „în lumea reală. Poporul român, d-lor representanţi, inveluit de cele mai crude ispite, a
străbătut seculii şi şi-a păstrat individualitatea sa politică, numai pentru că a ştiut se-şi conserve
„omogenitatea naţională" şi teritoriul...
Soarta naţiunii noastre atârnă şi astăzi de la observarea strictă a acestor două principiu...Noi nu putem să nu
avem o legitimă teamă şi defienţă pentru un neam care formează o castă „teocratică internaţională", care este
un pericol permanent, mai cu seamă pentru o mică naţiune ca a noastră. Noi am primit pe Jidovi în urbele
noastre şi ei au distrus clasa comercitnţilor şi meseriaşilor români, şi le-au luat locul ori pe unde s'au simţit în
putere, i-am tolerat prin comunele rurale, şi ei au inaugurat o sistemă de corupţiune asupra poporaţiunilor
rurale, care tinde a le reduce la o sclavie sicură. Acum se încearcă a acapara proprietăţile rurale, după cum au
acaparat imobilele noastre urbane Aceste sunt fapte positive cunoscute în toată ţara şi care nu sunt de natură
a ne îndemna — fără o culpabilă orbire — să-i introducem în cetatea Românilor pentru a forma din ei „clasa
noastră de „mijloc, burghesia" statului nostru. A face aceasta „ar fi o crimă — pentru că noi înşine am ucide
naţionalitatea noastră",.
[] „Şi dacă se subordona astăzi „recunoaşterea diplomatică" a independenţei noastre la realisarea esiginţilor
jidoveşti, să ştim a avea răbdare, aşteptând ca Europa, mai bine luminată asupra proprielor sale interese, să
devie mai echitabilă către noi, care represintăm în Orient ideile, cultura, instituţiunile şi interesele sale. Ear
până atunci, să ne inspirăm de la istoria noastră, care ne arată cum bătrânii noştri Domnitori în epocele
critice, au preferat să sacrifice formele vane ale politicei externe, pentru a conserva fondul real al
independenţei lor naţionale. Se zice că occidentul cere de la noi „Emanciparea Judovilor lumei, cărora le-am
acordat ospitalitatea tării şi protecţiunea legilor noastre. Protestăm cu indignare contra acestui cuvânt de
„emancipare"! Căci, se emancipează numai pe asupriţi, ear nici odată pe asupritori ...şi a ni se cere astăzi
„emanciparea jidovească", ar fi cea mai amară ironie, ce ne-ar arunca-o Europa luminată după sacrificiele de
sânge şi de bani, ce am făcut.." „Ear dacă sub cuvântul de emancipare a jidovilor se ascunde scopul
metamorfozării Statului român în „Stat judaic", atunci trebui să rezistăm din toate forţele noastre — şi cel
puţin dacă este sortit să fim sacrificaţi judaismului, să perim cu eroismul legionarilor noştri de la Grivitza,
până la ultima răsuflare, pentru dreptul de a trăi şi de a ne conserva individualitatea noastră naţională []
„In consecinţă, numai pentru deferinţa către puterile Europei -— primim să introducem în pactul nostru
fundamental principiul toleranţei religioase, şi să reformăm precum urmează şi nu altmintere „Art. 7 din
Constituţiune. „Art. 7. Streinii de orice credinţă religioasă pot să obţină calitatea de cetăţeani români.
Impămân-
tenirea nu se poate acorda decât în mod individual, în urma unei cereri exprese, adresată parlamentului—
după care va urma un stagiu de 15 ani, la expirarea căruia trebue să fie neaparat reinoită cererea de
împământenire.
Orice împământenire se face prin lege specială, şi trebue să se voteze cu majoritate de 2 treimi şi să fie
sancţionată şi promulgată de Domn. Nici o scutire de stagiu nu poate fi admisă în fa¬voarea nimănui. Numai
streinii împământeniţi pot căpăta imobile „în România...Nici o lege ordinară nu mai poate regula ma¬teria
împâmântenirei."
„a avea răbdare, aşteptând ca Europa, mai bine luminată asupra propriilor sale interese, să devie mai
echitabilă către noi, care .reprezentăm în Orient ideile, cultura, instituţiunile şi interesele sale. Dar până
atunci să ne inspirăm dela istoria noastră, care ne arată cum bătrânii noştri Domnitori, în epocele critice, au
preferat să sacrifice formele vane, ale politicei externe, pentru a conserva fondul real al independenţei lor
naţionale"
"se emancipează numai pe asupriţi, dar niciodată pe asupritori"
„Cu cât îi merge lui (Evreului) bine, cu atât comuna merge sărăcind... locuitorii îi vezi acum beţivi,
potlogari, leneşi, zdrenţeroşi şi plini de veri-mină cum fusese odată Ovreiul când a venit în sat şi, pe lângă
toate, apoi, ei sunt şi datori până în grumaz"

1904
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2012/07/mannheim-germania.html
În anul 1904, s-a format un comitet de iniţiativă alcătuit din: dimitrie Greceanu, Nicolae Iorga, Petru Poni,
A.D. Holban, N. Cananău, G. D. Șerban şi alţii, sub preşedinţia lui Grigore Ghica-Deleni. Acesta îi adresează
o scrisoare deschisă lui Xenopol invitându-l să sprijine ridicarea monumentului. Iniţiatorii subscripţiei
doreau ca monumentul să fie inaugurat în anul 1909, când se împlinea o jumătate de secol de la „Unirea cea
Mică” (24 ianuarie 1859). Desigur s-au resimţit şi piedici în ridicarea monumentului, se credea că acest
monument va pune în umbră personalitatea regelui Carol I. În timp de 6 ani de subscrieri, s-au adunat abia
70000 de lei. În plus, guvernul a încercat să contracareze iniţiativa realizării statuii lui Cuza Vodă prin
alocarea sumei de 300000 lei pentru realizarea la Iaşi a unui monument al Unirii din 1859, care să nu conţină
figura lui Alexandru Ioan Cuza.

1915
http://www.ziare.com/ziare-iasi/stiri-actualitate/primul-razboi-mondial-reflectat-in-presa-vremii-ziarul-
evenimentul-acum-100-de-ani-18-mai-1915-galerie-foto-5484075
NOTA: Cititi in cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 18 mai 1915 stiri din tara si din lume.
Primul Razboi Mondial era in plina desfasurare.
Pe langa adresa publicata de ziarele locale "Opinia" si "Miscarea", iscalita de catre un numar de membri ai
partidului conservator din Iasi, din care multi si-au retras iscaliturile, dupa cum dovedesc scrisorile ce le
publicam, d. Dimitrie Grecianu a mai primit si adresa de mai jos, iscalita de marea majoritate a clubului:
Subsemnatii membri ai partidului conservator din Iasi, avand in vedere atitudinea sefului nostru d. Dimitrie
Grecianu, atat in ce priveste politica externa in care se calauzeste sincer de idealul sfant al neamului
romanesc, de a carui realizare depinde in viitor libera noastra propasire, cat si in ce priveste politica interna,
in care a dat totdeauna dovada de devotament catre ideea conservatoare ca si catre partid, precum si de
intelegerea clara a situatiilor - ii aprobam in totul linia sa de conduita de pana acuma si il asiguram ca-l vom
urma fara sovaire cu incredere si cu dragoste pe calea ce a apucat.
Semneaza: A.D. Holban, fost prim efor ar casei "Sf. Spiridon",