Alfabetul danez

a [e]
b [be]
c [se]
d [de]
e [e]
f [ef]
g [ge]
h [ho]
i [i]
j [jot]
k [ko]
l [el]
m [em]
n [en]
o [o]
p [pe]
q [ku]
r [er]
s [es]
t [te]
u [u]
v [ve]
w [dobālt ve]
x [eks]
y [ü]
z [set]
æ [æ:]
ø [ö]
å [o]

Accentul
Ca şi în celelalte limbi germanice, în daneză accentul cade de obicei pe prima silabă,
existând însă unele excepţii:

1) Prefixele be-, er- şi uneori for- sunt neaccentuate, accentul trecând pe a doua
silabă a cuvântului.
Exemplu:

betale = a plăti; erkende = a recunoaşte; forstå = a înţelege

Excepţie

forlag = editură (accentul cade pe prima silabă)

2) Multe cuvinte străine, mai ales din franceză, au accentul pe ultima silabă

Exemplu:

grammatik = gramatică; telefon = telefon

3) Sufixele -ere, -eri, -i, -ik, -tion, -tør, -ur poartă accent, deplasând astfel accentul la
finalul cuvintelor.

Exemplu:

presentere = a prezenta; bageri = brutărie; geni = geniu; fonetik = fonetică; station =

gară; direktor = director; kultur = cultură

4) Sufixul -inde (cu care se alcătuiesc substantive feminine) este accentuat

Exemplu:

lærerinde = învăţătoare

Stød-ul (Ocluziunea glotală)

Stød-ul este o caracteristică a pronunţiei limbii daneze. El constă din întreruperea rostirii
unui sunet prin închiderea coardelor vocale. Efectul acustic este asemănător celui închiderii
coardelor vocale când tuşim, fără ca, totuşi, închiderea să se producă forţat. Stød-ul se
produce doar pe o silabă accentuată şi doar când coardele vocale vibrează. Deci stød-ul
afectează doar sunetele sonore şi se realizează:

a) pe o vocală într-o silabă cu vocala lungă;

b) pe un diftong;

c) pe o consoană finală, într-o silabă alcătuită dintr-o vocală scurtă şi o consoană

finală sonoră.

Consoanele surde p, t, k, b, d, h, s, f nu pot avea stød.

Mulţi vorbitori nedanezi au tendinţa de a articula prea tare stød-ul ducând astfel la o
pronunţie nefirească a limbii. Pentru a evita astfel de situaţii, este recomandată o mai rară
folosire a stød-ului, decât o pronunţare exagerată a lui.

Iată în cele ce urmează câteva reguli pentru utilizarea stød-ului:

1) Majoritatea cuvintelor monosilabice au stød, dacă îndeplinesc condiţiile necesare.

Exemplu:

bro = pod; to = doi; stor = mare

Primesc stød şi substantivele monosilabice cu sufixul genitival -s (bros = al, a podului),

adjectivele monosilabice cu desinenţa -t a neutrului (stort = mare) şi verbul la formele
monosilabice (at gå = a merge; han går = el merge).

Stød-ul mai apare la cuvintele bisilabice provenite din cuvinte monosilabice (ager = ogor,
provenit din akr); într-o serie de sufixe folosite pentru crearea de substantive, adjective sau
verbe, de exemplu -hed, -dom, -skab, -bar (enighed = unire; lærdom = erudiţie; venskab =
prietenie; frugtbar = roditor).

În multe cuvinte de origine străină (franceză), mai ales la substantivele terminate în

-ion (organisation = organizaţie) şi la toate verbele terminate la infinitiv cu -ere (arrivere =
a sosi) apare stød.

În cuvintele compuse, ultima componentă îşi menţine stød-ul, dacă îl avea (bil = automobil,
personbil = automobil de persoane).

2) Nu se produce gløt:
a) În cuvintele monosilabice terminate cu o vocală scurtă şi o consoană surdă.

Exemplu: kat = pisică; kop = ceaşcă

b) Cuvintele bisilabice terminate în –e nu au stød.

Exemplu: pære = pare; kone = soţie

La aceste cuvinte stød-ul nu apare, de obicei, nici la forma articulată sau cea de plural.
Stød-ul lipseşte şi la forma, de obicei bisilabică, a infinitivului verbelor simple (at tale = a
vorbi).

În limba daneză există, ca şi în celelalte limbi germanice, vocale lungi şi vocale scurte. De
obicei o vocală este lungă atunci când se află înaintea unai singure consoane sau în poziţia
finală în cuvinte monosilabile şi este scurtă înaintea unui grup de 2 sau mai multe consoane.
Există evident şi multe excepţii. În continuare vocalele lungi vor fi evidenţiate cu 2 puncte
(:) după ele.

Accentul într-un cuvânt din mai multe silabe va fi marcat prin simbolul ‘ în faţa silabei
accentuate. De obicei vocalele lungi se află în silaba accentuată, iar cele scurte se pot afla în
oricare silabă. Stød-ul va fi marcat prin semnul exclamării după vocală, diftongul sau
consoana care îl poartă.

Majoritatea cuvintelor daneze sunt accentuate pe prima silabă. Iată în continuare

pronunțiavocalelor daneze.

Vocalele
a
1) Se pronunţă a ca în cuvântul francez plat (un a scurt şi ceva mai închis).

Exemplu:

hat = pălărie
2) Se pronunţă lung şi mult mai deschis decât e românesc (vede, pere).

Exemplu:

have = grădină; vane = obicei

3) Înainte şi după r, înainte de ng şi în diftongul ou se pronunţă ca în româneşte.

Exemplu:

bare = numai; lang = lung

1) Se pronunţă lung şi deschis; ceva mai lung decât primul e din cuvântul românesc cheie.
Exemplu: renlig = curat
2) Scurt şi ceva mai deschis, ca în cuvântul românesc bec.
Exemplu: led = articulaţie, încheietură
3) Ceva mai deschis ca primul e din cuvintele vede, mere; asemănător cu ä german din
cuvintele Nächte, Länder. Este totdeauna scurt.
Exemplu: hest = cal; ven = prieten
4) Într-o silabă neaccentuată (de obicei finală) se pronunţă ca şi ă românesc sau ca un e
german din cuvântul machen.
Exemplu: gammel = bătrân; skrive = a scrie

1) Se pronunţă lung şi închis, ca în cuvântul românesc fire.

Exemplu: vise = a arăta
2) Scurt ca în româneşte.
Exemplu: vi = noi; hilsen = salut

1) Se pronunţă lung şi închis ca în românescul rol sau sol, cu buzele rotunjite şi mai
prelungit.
Exemplu: skole = şcoală
2) Scurt şi ceva mai deschis.
Exemplu: ost = caşcaval
3) Scurt şi mai deschis decât variantele precedente.
Exemplu: nok = destul; blot = numai

1) Lung, închis şi labializat ca în trăsură, dar mai prelungit.

Exemplu: due = porumbel; hule = peşteră
2) Scurt şi mai puţin labializat ca în bust.
Exemplu: muskel = muşchi; kunne = a putea
3) Ca un o scurt înaintea grupurilor de consoane ft, kk, mm, nd, ng.
Exemplu: luft = aer; lukke = a închide
y

Ca un ü din germană (Typ, Übel) sau în franceză (bordure, conpure). Se rotunjesc buzele ca
pentru u şi se rosteşte i.
Exemplu: lyse = a străluci; lytte = a asculta

Ca un e scurt din cuvântul german denn

Exemplu: læse = a citi; æble = măr

Aproximativ ca ö din cuvântul german Köln, Öl, Goethe sau în cuvântul francez chanteuse
(se rotunjesc buzele ca pentru o şi se rosteşte e).
Exemplu: købe = a cumpăra

Se pronunţă ca un o între deschis şi semideschis.

Exemplu: gå = a merge

Diftongii
aj, ej, eg, ig
Se pronunţă ai
Exemplu: maj = mai; dejlig = frumos; regu = ploaie; mig = mie, pe mine
øj, øg

Se pronunţă oi (o scurt şi deschis)

Exemplu: høj = înalt; løg = ceapă
af, av, au

Se pronunţă au
Exemplu: aflang = prelung; hav = mare, ocean; automat = automat
sv

Se pronunţă iu
Exemplu: livlig = vioi
ev, eb
Se pronunţă eu
Exemplu: rev = recif; peber = piper
yv

Se pronunţă labializat üu
Exemplu: Syv = şapte
ov, ob

Se pronunţă ou (o scurt şi deschis)

Exemplu: lov = lege; over = peste
æv

Se pronunţăeu (e mai deschis)

Exemplu: ævle = o flecări; jævn = neted
j urmat de vocală

Se pronunţă i urmat de vocală mai lungă

Exemplu: ja = da; jod = iod

Consoanele
b
În grupurile eb şi ob b devine u. În rest seamănă mult cu p din română sau franceză
Exemplu: peber = piper; kobber = cupru
c

1) Înainte de e, i, y, ø devine s. În rest se pronunţă ca şi k

Exemplu: cigaret = ţigară; cykel = bicicletă
2) Grupul ch urmat de o vocală se pronunţă ca un ş românesc
Exemplu: chokolade = ciocolată
d

1) Se pronunţă ca şi grupul th din engleză (there, wether), la sfârşitul cuvintelor

monosilabice după o vocală, între 2 vocale în silaba finală a unui cuvânt şi înaintea unor
consoane sonore
Exemplu: bade = a face baie
2) Nu se pronunţă în grupurile de consoane dt, ds, ld, nd, rd
Exemplu: lidt = puţin; vand = apă
Excepţii: gyldig = valabil; myndig = autoritar
3) Ca un d românesc
Exemplu: dansk = daneză; aldrig = niciodată
4) a) Grupul dd înaintea vocalei e în poziţia finală, neaccentuată se pronunţă ca şi
englezescul th (this, that)
Exemplu: sidde = a şedea; bredden = malul
b) Grupul dd înainte de a, e sau i se pronunţă uneori d surd
Exemplu: addere = a aduna
f

Se pronunţă ca în româneşte. În prefixul of, f devine u

Exemplu: afstand = distanţă
g

1) Ca şi un g românesc
Exemplu: gade = stradă
2) La finalul multor consoane monosilabice, de obicei după o vocală scurtă se pronunţă ca
un c românesc
Exemplu: lug = orz
3) Între 2 vocale, când este urmat de un e neaccentuat se pronunţă ca un h românesc
sonor (echivalent cu g din spaniolul luego = îndată)
Exemplu: regel = regulă
Obs: În grupurile -uge, -ige, -yge, -age şi în poziţie finală, de multe ori g nu se pronunţă
4) În grupurile ge, gi se pronunţă g (ca şi în limba germană)
h Se pronunţă ca în româneşte, cu excepţia grupurilor hj şi hv unde este ???
Exemplu: have = a avea; hvem = cine; hjemme = acasă
j

Ca un i românesc, înainte sau după o vocală

Exemplu: ja = da; haj = rechin
k

Ca un c românesc
Exemplu: koste = a costa
l

Ca în româneşte
Exemplu: lytte = a asculta
m

Ca în româneşte
Exemplu: men = însă, dar
n Ca în româneşte. Când este urmat de g se pronunţă nazal ng, ca în cuvintele germane
Gong, Menge
Exemplu: nord = nord; lang = lung
p Ca în limba română
Exemplu: pil = salcie
r

1) Înaintea vocalelor se pronunţă ca un r francez uvular (graseiat)

Exemplu: lære = a învăţa
2) După vocale se pronunţă ca un r foarte slab (vocalic), ca şi în cuvintele engleze four,
there
s Ca un s românesc, cu excepţia grupului sj şi a grupului ss din sufixul -ssion, în cuvintele
de origine străină (franceză) unde se pronunţă ş
Exemplu: se = a vedea; sjæl = suflet; passion = pasiune
t

1) Se pronunţă ca un t românesc aspirat, într-o silabă accentuată şi neprecedat de o altă

consoană
Exemplu: tolk = interpret
Când este la sfârşitul unei silabe t nu este aspirat.
2) Grupul et la final (neaccentuat) se pronunţă ca un ă urmat de sunetul th din engleză
(there)
Exemplu: huset = casa
3) În sufixul -tion din cuvintele de origine străină (franceză), t se pronunţă ca un ş
românesc
Exemplu: nation = naţiune
v,w

1) Se pronunţă v
Exemplu: varm = cald; Wessing
2) În diftongii av, iv, ev, ov, yv, æv v se pronunţă u
Exemplu: hav = mare, ocean; livlig = vioi; rev = recif; lov = lege; syv = şapte; jævn =
drept, neted
z

Se pronunţă întotdeauna s
Exemplu: zebra = zebră
x

În limba daneză modernă acest semn a fost înlocuit cu ks. A rămas în cuvintele străine, în
poziţie iniţială (xylograf = xilograf) şi în cuvântul taxa = taxi
q
Există foarte rar şi se pronunţă k
Exemplu: quiz = emisiune “cine ştie câştigă”