Dragomir Simona-Georgiana

Anul III – Semestrul I

Istorie
Femeia în sursele bizantine din secolele XI-XII

Anna Dalassena

1025/30 - 1105

Anna Dalassena a fost o nobilă bizantină, făcând parte dintr-o importantă familie din aristocrația
bizantină în secolul al XI-lea.

Anul nașterii sale nu este cunoscut cu exactitate, dar se crede a fi 1025/1030, aceasta stingându-
se din viață la vârsta de 80 de ani, în anul 1105.

Tatăl său îndeplinise funcții înalte în provinciile Italiei și prin mama sa, Anna a aparținut ilustrei
case a Dalassenilor, renume care îngrijora mulți împărați, îngrijorare care a fost amplificată și de
căsătoria acesteia cu un Comnen și fiind înrudită cu tot ceea ce era pentru aristocrația bizantină
mai vestit.

În anul 1057, marii șefi ai armatei îl proclamă pe Isaac I Comnenul drept basileu al Romanilor,
acesta dorind sporirea măreției casei sale, dar la doar doi ani de la urcarea pe tron, din cauza
neîncrederii în sine dar și din cauza sănătății precare, Isaac se hotărăște să abdice, gândindu-se la
fratele său pentru a-i lua locul, dar, speriat de îndatoririle care veneau odată cu acest titlu, Ioan
refuză oferta fratelui său. Anna Dalassena, soția lui Ioan, încearcă din răsputeri să-i întoarcă
decizia soțului său, prezentându-i atât dezavantajele cât și avantajele, dar încercările sale au fost
în zadar, tronul fiind ulterior ocupat de către Constantin Dukas, președintele Senatului.
Din acest moment, tragic pentru Anna Dalassena, singurul său scop în viață era acela de a se
răzbuna și de a recuceri tronul, puterea supremă pe care aproape a avut-o în mâini, singurul lucru
care a stat între ea si acea putere fiind cuvântul,refuzul lui Ioan Comnenul.

Fiind o persoană descurcăreață, îndemânatică dar totodată și încăpățânată și ambițioasă, Anna

Dalassena reușește ceea ce-și propune, prin lovitura de stat din 1081 care a asigurat pentru mai
bine de un secol, puterea dinastiei Comnenilor.

Anna Dalassena era o femeie miloasă, credincioasă și virtuoasă care se simțea bine în societatea
ecleziastică, fiind o adeptă a rugăciunilor pe care le îmbina cu cântarea psalmilor, dorindu-și
chiar să-și petreacă ultimele zile în sânul unei biserici sau mănăstiri. Deși departe de ochii lumii,
Anna Dalassena era acest tip de femeie, caldă și miloasă, care îl iubea pe Dumnezeu și lafel de
mult își iubea și copiii, în lume ea avea o înfățișare severă, care inspira respect dar și teamă.

Unul dintre cei opt copiii ai săi, Alexios, a spus despre ea „Nimic nu se poate compara cu o
mamă duioasă și care-și iubește copiii. Nu există în lume sprijin mai puternic, fie că un pericol
se ridică la orizont, fie că o supărare e de temut. Dacă îți dă un sfat, sfatul său e bun, dacă se
roagă, rugăciunea ei atotputernică asigură celor pentru care se roagă un sprijin de neînvins.
Astfel mi-a apărut, din vărsta cea mai fragedă, mama și suverana mea venerată, care a fost
pentru mine, în orice împrejurare, învățător și călăuză. Nu eram decăt un suflet în două trupuri
și, prin grația lui Dumnezeu, această frumoasă și strănsă înțelegere durează încă și astăzi.”

În 1067 soțul său, Ioan Comnenul, moare, iar Anna va trebui să se îngrijească singură de cei opt
copiii, cinci băieți și trei fete. Trei dintre băieți erau mari, anume Manuel care servea în armata
imperială, Isac și Alexios, iar ceilalți doi, Adrian și Nichifor erau încă copii. Două din cele trei
fete ale sale erau deja măritate în momentul morții tatălui lor, una dintre ele fiind căsătorită cu
Mihail Taronitul iar cealaltă cu Nichifor Melissenul. Ducerea la bun sfârșit a educației copiilor
săi și asigurarea carierelor a fost dublul scop pe care Anna Dalassena și l-a propus din acel
moment. Chiar dacă și până la moartea soțului său, ea era „bărbatul în casă” acum datoria sa
devine și mai mare. Dragostea pentru copiii săi era imensă, făcând totul ca aceștia sa devină
oamenii nemaipomeniți care au fost, capabili să îndeplinească orice, Anna ascultând cu atenție și
cu bucurie în suflet de cei ce promiteau imperii fiilor săi și a făcut totul ca aceste lucruri să
devină realitate.
Toate aceste lucruri o aseamănă pe Anna Dalassena cu mama lui Mihail Psellos, Teodota, dar un
singur lucru le deosebea, iar acest lucru era originea fiecareia, Anna fiind o nobilă burgheză iar
Teodota făcând parte din burghezia mijlocie.

Tot în aceeași perioadă, la tronul Imperiului Bizantin se afla o femeie, Evdochia, văduva lui
Constantin Dukas, care conducea în numele fiului său Mihail al VII-lea, care era minor. Deși o
femeie de 40 de ani, Evdochia suferea fiind văduvă și la scurt timp aceasta se îndrăgostește de
generalul Roman Diogene, dar nu se putea căsători cu el din cauza documentului deținut de către
patriarh. Astfel, Evdochia îl inșală pe patriarh, făcându-l să creadă că se va căsători cu fratele
său, Xiphilin dacă îi dă documentul care conținea făgăduiala sa, iar în momentul în care își duce
planul la bun sfârșit, Evdochia se căsătorește cu Roman Diogene.

Acest lucru o încântă pe Anna Dalassena, anume căderea dușmanilor săi, a Dukașilor.

Ulterior Anna Dalassena o va mărita pe ultima sa fiică cu Constantin Diogene iar fiului său
Manuel îi va face rost de cele mai înalte demnități primind comandamentul armatei din Orient, și
prin fapte mărețe a adus din nou numele Comnenilor pe buzele oamenilor. Totuși, tânărul
Manuel se îmbolnăvi grav iar Anna Dalassena, în mare grabă a ajuns la căpătâiul său, unde îi
ascultă ultima dorința, aceea de a fi îngropat în același loc în care va fi și mama sa, Anna.

Acest episod este o dovada clară de respect și afecțiune, pe care această femeie a știut să le
inspire copiilor săi.

Atât fiul său Alexios cât și nepoata sa Ana Comnena scriu despre Anna folosind cuvinte mărețe
care erau capabile de a descrie pe deplin caracteristicile sale incredibile. Anna Dalassena era o
femeie cu o inteligență uimitoare, fiind totodată „un spirit puternic, în adevăr regal și demn de
tron”. Încă din anii tinereții, Anna a demonstrat că este o femeie inteligentă, puternică, energică,
hotărâtă să-și ducă la îndeplinire toate țelurile, dar fiind și foarte pricepută în stăpânirea
afacerilor și a chestiunilor politice, fiind capabilă „să guverneze lumea”, fiul său spunând că fără
rațiunea și fără inteligența sa, monarhia ar fi fost pierdută.

A fost considerată a fii „cinstea sexului feminin și gloria naturii omenești”

Odată cu Revoluția din 1071, lucrurile încep sa pară întunecate pentru Anna Dalassena, care este
chemată la tribunal și acuzată de susținerea si de corespondența în secret cu împăratul Roman,
acest proces încheiându-se cu condamnarea Annei la exil împreună cu fiii săi, fiind trimiși într-
una din insulele din arhipelagul Prinkipo din Marea Marmara, dar aceștia vor fi ulterior chemați
din exil, ceilalti fiind conștienți de puterea Comnenilor dar fiind conștienți si de interesul existent
odată cu această împăcare. Ulterior, Isac va deveni comandantul armatei din Orient, loc ocupat
anterior de fratele său Manuel, iar pe fratele mai mic, Alexios, îl va lua cu el, amândoi dând
dovadă de capacități mărețe, fiind foarte uniți și asemănați cu Oreste și Pilade, acțiunile lor fiind
ca cele întreprinse de către paladini, după cum spune Ana Comnena.

Ajuns în scurt timp unul dintre cele mai importante personaje din Imperiul Bizantin, toate
partidele îi solicitau lui Alexios alianța, iar tănărul profită de aceste evenimente. Pierzându-și cu
puțin timp înainte soția, acestuia i se fac două oferte, anume Zoe, sora împărătesei, iar Cezarul
Ioan Dukas îi oferă mâna nepoatei sale Irina. Din considerente politice și pentru a crea o uniune
între cele mai importante familii din Imperiul Bizantin, Alexios accepta propunerea lui Ioan
Dukas, acțiune care trezește rezistența chiar a Annei Dalassena, cu mintea întunecată din cauza
urii față de această familie, dar în cele din urmă aceasta își va da consimțământul, iar in 1077 are
loc căsătoria lui Alexios cu Irina, dar Anna Dalassena va păstra mereu un sentiment de antipatie
față de nora sa Irina.

Acțiunea din 14 februarie 1081, anume lovitura de stat amintită și mai sus, prin care s-a asigurat
dominația Comnenilor mai mult de un secol, a fost posibilă și datorită alegerii pe care Nichifor
Botaniatul, care se căsătorise cu Maria de Alania, o luase, aceea de a-l lăsa succesor pe nepotul
său Synadenos, decizie ce a stârnit imediat revolta Mariei de Alania. Astfel Maria, pentru a
încurca planurile bătrânului său soț, îi previne pe frații Isac și Alexios de ceea ce împăratul avea
de gând sa le facă, adică scoaterea ochilor, iar cei doi frați fug din capitală, Anna Dalassena s-a
refugiat împreuna cu nepoții, nurorile, fiicele și fiii săi în Biserica Sfânta Sofia, ulterior fiind duși
de către Nichifor Botaniatul într-o mănăstire din Petrion. La scurt timp însă, în tabăra de la
Schiza, Alexios Comnenul este proclamat împărat, Nichifor Botaniatul fiind trădat, iar la
îndemnul patriarhului, Nichifor se hotărăște să abdice, nedorind mai multă vărsare de sânge, și
va merge la mănăstire, ulterior declarând că singurul său regret este acela că nu va mai mânca
carne.

Anna Dalassena era în sfârșit pe deplin mulțumită, fiul său fiind împărat, iar drept dovadă a
iubirii față de mama sa, Alexios o proclamă pe Anna împărăteasă și totodată, acesta divorțează.
Maria de Alania a rămas împreună cu fiul său Constantin, care pe atunci avea doar patru ani, în
Palatul Sacru, lumea crezând că între ea și Alexios există sentimente puternice, dar ulterior, după
ce Irina a fost încoronată drept basilissă a Romailor, la șapte zile după încoronarea lui Alexios,
Maria se retrage în Palatul Mangan, făcând multe lucruri pentru a-i recunoaște drepturile la tron
fiului său.

Anna Dalassen avea acum o autoritate și mai mare, raportată la nivelul întregului stat, fiindu-i
dată de către fiul său chiar o bulă de aur pentru autoritatea absolută cât timp el este plecat la luptă
în Iliria, cu normanzii conduși de Robert Guiscard.

Ana Comnena chiar spunea că „împăratul părea că renunță la frânele puterii și aleargă oarecum
pe lângă carul imperial în care ea era așezată, mulțumindu-se numai cu titlul de basileu.”

Pentru aproape 20 de ani, a fost la conducere, dar odată cu înaintarea în vârstă, devenise și mai
încăpățânată și autoritară, dar nedorind să fie înlăturată cu forța de la conducere, Anna Dalassena
se retrage la mănăstirea Pantepopt în 1100, iar în 1105 aceasta se stinge din viață, păstrându-se
totuși în memoria colectivă amintirea unei femei mărețe și a unei mame total devotată.
BIBLIOGRAFIE

Charles Diehl, Figuri bizantine, vol.2, ed. Pentru Lituratură, București, 1969, pp.28-50.