Vous êtes sur la page 1sur 5

Mitologia greacă cuprinde o colecție de mituri care provin din Grecia

antică. Aceste povestiri, familiare tuturor grecilor antici, formau


fundamentele ritualurilor lor și erau o reprezentare a lumii, cel puțin
până la Pitagora. Această mitologie este, în mare parte, sursa
celei romane.
Prezentare
Mitologia greacă este una dintre mitologiile cele mai temeinic prelucrate
poetic, astfel că nu dispunem decât aproape numai de izvoare literare și
filozofice (Homer, Hesiod, Pindar, Platon,Lukian), speculații anecdotice
(Ailianos), antimitografii (Euhemeros, Xenophanes), eseuri teologice
(Plutarh) și rareori de informații ale istoricilor, capturate direct din tradiție
(Herodot, Pausanias, Thukydides); totuși deși chiar acestea din urmă au
pus în circulație informații intermediare, preluate de alții anterior,
mitologia greacă este o mitologie pragmatică, adesea anecdotică,
reflectând fie cruzimile sălbăticiei precivilizației arcadice, fie conflictele
între ionieni și dorieni, fie chiar lipsa de scrupul în lupta de organizare a
vieții primelor grupuri sociale statornice și a spațiului comercial maritim.
Mitologia greacă și-a elaborat un panteon aproape exclusiv
antropomorfic, amoral, sacralizând defecte umane capitale (viclenia,
adulterul, incestul, paricidul și fratricidul și în genere crima, vanitatea,
trufia, lăcomia, nedreptatea).
Oratorul Isokrates (436 - 338 î.Hr.) scrie că poeții "au istorisit asemenea
povești despre zei, cum nu ar cuteza nimeni să rostească nici despre
dușmani; căci ei le-au reproșat zeilor nu numai răpiri, adultere și
acceptare de plocoane de la oameni, ci și că s-ar fi înfruptat din carnea
propiilor copii, că și-ar fi emasculat tații, că și-ar fi pus în lanțuri mamele
precum și multe alte fărădelegi născocite pe seama lor" (Asupra
schimbului de bunuri, XI, 38).
Zeii greci nu sunt numai prin excelență antropomorfi, nu au numai firi
omenești, dar de fapt nu dispun de atribute divine în sens major (departe
de absolutul concept ulterior din filozofia greacă); în miturile timpurii,
acești zei au chiar puteri limitate (mai ales în epopeile homerice); de ex.
când Zeus își izgonește fiica (Thetis), îi cere: "Du-te fără ca Hera să te
poată zări" (Iliada, I, 522-523); aceștia au nevoie de informatori și
crainici, ca să afle despre mersul lumii; sunt supuși surprizelor și
manevrați de certuri, ambiții, orgoliu, capricii, fiind impulsivi și
răzbunători (deși unii "teologi" antici, ca Hesiod, au încercat să justifice
aceste trăsături). Tot panteonul olimpian - lipsit de măreție -duce o viață
de clan certăreț lipsit de norme morale, incestuos, excesiv în actele
erotice. În ciuda faptului că hrana și băutura lor sunt,
teoretic, ambrozia și nectarul, zeii Helladei mănâncă și beau din belșug
vin și cărnuri, iar atunci când vizitează pe oameni, dorm, suferă de boli
și, ca orice societate primitivă, ascultă muzica lui Apollon și a Muzelor
numai la ospețe. Deși lacomi de sacrificii, pe care le doresc adesea
înhecatombă, în mod paradoxal, ei nu suportă să vadă cadavre.
Spirit lucid, Euripides pune în gura unui personaj din
tragedia Hyppolitos o afirmație dură: "Zeii ar trebui să fie mai înțelepți
decât muritorii".
Miturile apar în societățile primitive când nu au nici un scop artistic în
sine, fiind absorbite de cultură, ca o materie primă a ei, în etapele
istorice ulterioare, de consolidare a civilizației. Ramura indoeuropeană,
venind în sudul Europei, și-a adus propiile mituri arice (în primul
rândcultul lui Dyaus Pitar, devenit Zeus) și a absorbit mitologiile locale
(egeeană, pelasgă), ca și miturile dispersate ale unor populații mărunte,
despre care nu mai știm decât ce oferă tot miturile grecești, de ex.
frecvența pomenirii traiului troglodit al arcadienilor. Probabil de acolo și
persistența până într-o anumită epocă a sacrificiilor umane, ca și a
fetișismului (zeii înșeși au fetișuri); de asemeni, supraviețuirea
animismului, în
nenumăratele Nimfe, Dryade, Hamadryade, Naiade, Oceanide ș.a. Erau
stăruitoare și tradițiile totemice, aduse din fondul aric comun sau
împrumutate de la populațiile locale: Hera era uneori simbolizată de o
vacă (Homer o numea "cea cu ochi de vacă"); Zeus era uneori taur,
doica sa Amaltheia era capră, Athena era bufniță, iar Apollon lup; tribul
mirmidonilor avea ca strămoș totemic furnics (myrmex), iar imaginile
culturale cretene trădează și ele o amplă zoolatrie, provenită din
totemuri.
Lumea mitologiei grecești este complexă: monștrii, războaie, intrigi și zei
indiscreți sunt numeroși, iar genealogia lor se încrucișează deseori.
Este important de reținut că grecii antici amestecau evenimentele din
mitologia lor cu cele din istorie. De asemenea Iliada și Odiseea sunt
considerate istorice.
Personajele mitologiei grecești
Cei doisprezece zei din Olimp
 Afrodita
 Apollo
 Ares
 Artemis
 Atena
 Demetra
 Hera, zeița supremă, fiica lui Cronos și a Rheei, sora
lui Zeus, Poseidon și Hades
 Hephaistos
 Hermes
 Hestia
 Poseidon
 Zeus, zeul suprem, cel mai tânăr dintre fii lui Cronos și ai Rheei.
Frații lui sunt Poseidon, zeul apelor, și Hades, zeul lumii subterane

Alte divinități

 Aether
 Atlas
 Ceto
 Charon
 Ciclopii
 Dionysos
 Epimethee
 Erebos
 Eris, zeița discordiei
 Eros
 Eos
 Gaia, Zeița Pământ. Aceasta a creat Pământul și a născut atât zei
cât și monștri, printre care și Cronos
 Giganții
 Gorgonele
 Medusa
 Stheno
 Euryale
 Grațiile
 Hades
 Haos (numit și Chaos)
 Hebe
 Hecate
 Helios
 Illythia
 Morfeu
 Muzele
 Clio
 Euterpe
 Thalia
 Melpomene
 Terpsichore
 Erato
 Polyhymnia
 Urania
 Calliope
 Nemesis
 Nereus
 Nike
 Nimfele
 Amfitrita
 Calypso
 Dryadele
 Nereidele
 Nyx
 Oceanus
 Pan
 Persefona
 Phorcys
 Pontus
 Prometeu
 Proteu
 Selene
 Thanatos, zeul morții
 Thaumas
 Titanii
 Coeus
 Crius
 Cronos
 Oceanus
 Iapetus
 Hyperion
 Titanidele
 Mnemosyne
 Phoebe
 Rhea, soția lui Cronos. Este mama zeului suprem, Zeus
 Tethys
 Theia
 Themis
 Ursitoare (Moirae)
 Atropos
 Clothos
 Lachesis

Mituri și motive

 Uranus și Geea (mitul genezei lumii)


 Cele douăsprezece munci ale lui Heracle
 Prometeu - creatorul oamenilor (mitul creației omului)
 Pedepsirea lui Prometeu (motivul pedepsei supreme)
 Călcâiul lui Ahile (motivul punctului slab)
 Firul Ariadnei (motivul labirintic)

Epopeile lui Homer


Iliada
Odiseea

Vous aimerez peut-être aussi