7.

Activitatea investiţională la nivel de întreprindere

7.1. Noţiune despre activitatea investiţională a întreprinderii

Activitatea investiţională cuprinde astfel de elemente componente ca: elaborarea
strategiei investiţionale, elaborarea proiectului investiţional, determinarea surselor de
finanţare a proiectului, încheierea contractelor de antrepriză, gestiunea operativă a realizării
proiectelor investiţionale.
Prin noţiunea de investiţie în economia de piaţă se subînţelege alocarea mijloacelor
băneşti într-o afacere cu scopul atingerii obiectivelor businessului. Cu alte cuvinte, investiţii
sunt toate tipurile de valori materiale şi intelectuale, investite în obiectele activităţii de
antreprenoriat şi alte genuri de activitate, ca rezultat al cărora se formează profitul sau se
realizează anumite efecte sociale.
Principalele scopuri de investire a capitalului pot fi clasificate în trei grupe:
1) înnoirea bazei tehnico-materiale (modernizarea utilajului);
2) sporirea volumului producţiei fizice, lucrărilor, serviciilor (extinderea
întreprinderii);
3) însuşirea noilor tipuri de activităţi (businessul nou).
În teoria şi practica contemporană investiţiile planificate şi realizate iau forma
proiectului de investiţii (Investment project).
Proiectul de investiţii reprezintă prin sine un plan sau program de alocare a capitalului
în scopul obţinerii veniturilor în viitor sau atingerii altor efecte utile.
În practica contemporană mondială cele mai răspândite proiecte de investiţii tipice
sunt:
- înnoirea utilajului învechit;
- modernizarea utilajului (reutilarea tehnică a întreprinderii);
- sporirea volumului producţiei fabricate sau extinderea pieţei serviciilor prestate;
- extinderea întreprinderii în scopul însuşirii noilor produse;
- proiecte de investiţii cu destinaţia social-ecologică.
În noile condiţii ale economiei de piaţă proiectele de investiţii sunt orientate spre
sporirea gradului de competitivitate a producţiei pe piaţa mondială, dar nu spre sporirea
volumului de producţie.
O atenţie deosebită trebuie să fie acordată proiectelor investiţionale în construcţii
(P.I.C.) reale, legate de construcţia obiectivelor noi, modernizarea utilajului, reconstrucţia
clădirilor şi edificiilor existente etc.
Proiectul investiţional în construcţii reprezintă un document, care argumentează
oportunitatea economică şi posibilităţile financiare ale investirii capitalului în reproducerea
mijloacelor fixe.
La analiza eficienţei proiectului de investiţii şi alegerea variantei mai convenabile din
câteva proiecte alternative este necesar de analizat multilateral atât cheltuielile investiţionale,
cât şi rezultatele activităţii operaţionale ale întreprinderii până la uzura morală şi fizică totală
a capitalului fix.
Activitatea de investiţii necesită resurse financiare considerabile. Utilizarea resurselor
financiare pentru realizarea proiectului de investiţii se efectuează numai contra plată
indiferent de sursa mijloacelor financiare.
Plata pentru utilizarea resurselor financiare se efectuează sub forma dividendelor –
proprietarului întreprinderii (acţionarilor), şi sub forma dobânzilor (adică, taxa procentuală
pentru credit bancar) – creditorilor.
Sursele de formare a resurselor financiare se divizează în 3 grupe, şi anume: proprii,
împrumutate şi atrase.
 Principalele surse proprii sunt:
a) partea din profitul net căpătat în urma activităţii economice;
b) uzura mijloacelor fixe, amortizarea activelor nemateriale pe termen lung
(amortismentul acumulat).
Principalele surse împrumutate sunt:
a) împrumuturile bancare pe termen lung şi mijlociu;
b) leasing investiţional prin intermediul căruia se închiriază utilaje şi maşini moderne,
mijloace de transport şi a.;
c) emisie de obligaţiuni.
Principalele surse atrase sunt:
a) capitalul atras prin emiterea şi vânzarea de acţiuni;
b) cotizaţiile investitorilor autohtoni şi străini (capitalul pe bază de asociere).
Diferenţa principală dintre sursele proprii şi cele împrumutate constă în faptul că plata
dobînzii pentru credit bancar se efectuează înainte de impozitare, adică se include în costul
vânzărilor, iar plata dividendelor se efectuează din profitul net. Acest fapt asigură
întreprinderii obţinerea unui profit suplimentar în cazul utilizării surselor împrumutate.
Toate necesităţile investiţionale pot fi divizate în 3 grupe:
1) investiţii directe;
2) investiţii auxiliare (de însoţire);
3) investiţii în investigaţiile şi cercetările ştiinţifice.
Investiţii directe sunt investiţiile în capitalul fix şi circulant: procurarea şi
modernizarea utilajului; construcţia şi reconstrucţia clădirilor şi edificiilor; procurarea
materialelor noi; crearea rezervelor de producţie; procurarea tehnologiilor noi, licenţelor şi
mărcilor comerciale etc.
Investiţii auxiliare sunt legate de exploatarea întreprinderii: construcţia drumurilor de
acces; crearea infrastructurii sociale; protecţia mediului ambiant; asigurarea obiectului cu
energia electrică, canalizare etc.
Investiţii în cercetări ştiinţifice – asigură şi însoţesc proiectul de investiţii: procurarea
standurilor, calculatoarelor, aparatelor de măsurare, întreţinerea laboratoarelor ştiinţifice etc.
Volumul total al investiţiilor necesare pentru realizarea proiectului de investiţii este
suma tuturor cheltuielilor investiţionale: investiţiilor directe, auxiliare şi investiţiilor pentru
cercetări ştiinţifice.

7.2. Principii de evaluare a eficienţei economice a investiţiilor

Practica contemporană de evaluare a eficienţei proiectelor de investiţii se bazează pe

următoarele principii de bază:
1. Principiul comparabilităţii cheltuielilor şi veniturilor. Esenţa acestui principiu
constă în faptul, că la evaluarea oportunităţii (eficienţei) proiectului este necesar de a
compara veniturile viitoare, ca rezultat al activităţii investiţionale, cu volumul cheltuielilor
investiţiionale necesare.
2. Principiul fluxului de mijloace băneşti. Veniturile viitoare, obţinute în procesul de
exploatare a proiectului de investiţii, reprezintă fluxuri de mijloace băneşti nete (Net Cash
Flows, NCF). Fluxurile de mijloace băneşti nete se formează din contul sumei profitului net,
uzurii fondurilor fixe şi amortizării activelor nemateriale pe termen lung.
3. Principiul valorii provizorii a mijloacelor băneşti. La evaluarea proiectului
investiţional se ţine cont de valoarea provizorie a mijloacelor băneşti, atât investite în
reproducerea capitalului fix, cât şi obţinute sub formă de fluxuri de mijloace la etapa de
exploatare a proiectului. Suma cheltuielilor investiţionale şi suma fluxurilor de mijloace
băneşti nete trebuie aduse în corespundere cu valoarea curentă, adică cea de la începutul
etapei investiţionale a proiectului. Procesul de aducere în corespundere a viitoarelor încasări
băneşti şi plăţi la momentul dat se numeşte scontare.
4. Principiul alegerii ratei de scont. Procesul de aducere în corespundere a
cheltuielilor investiţionale şi fluxurilor de mijloace băneşti nete la un interval unic de timp
presupune alegerea întemeiată a ratei de scont (r). Această rată trebuie să ţină cont de norma
minimală a profitului la capitalul investit, la rata inflaţiei şi la riscuri. Selectarea ratei de scont
trebuie să fie diferenţiată în funcţie de tipul proiectului investiţional.
5. Principiul limitării în timp a proiectului. Durata efectivă de funcţionare a
proiectului unei construcţii noi a obiectelor poate constitui 50-100 ani. Însă durata de
funcţionare a anumitor elemente ale proiectelor investiţionale, în special, a utilajului, este
mult mai redusă. În scopul sporirii corectitudinii indicatorilor de prognoză în calcule este
raţional de limitat etapa examinată de exploatare a proiectului. Perioada de analiză poate fi
adoptată în limitele duratei de exploatare a utilajului tehnologic principal (6-10 ani) sau în
limitele perioadei de recuperare a proiectului, preferate pentru investitor (nu mai mult de 10
ani).
6. Principiul evaluării şi scontării valorii de lichidare a proiectului. După încheierea
perioadei de calcul a exploatării proiectului trebuie să fie evaluată valoarea lui de lichidare la
preţuri de piaţă. Valoarea de lichidare este considerată drept element component al fluxului
de mijloace băneşti nete (NCF), prognozat la finele fazei de exploatare a proiectului, şi
reprezintă încasările totale de la vinderea convenţională a obiectului. Valoarea de lichidare,
de asemenea, trebuie să fie adusă în corespundere cu etapa iniţială a procesului de investiţie.

8. Valoarea banilor în timp

8.1. Acţiunea factorului timp asupra investiţiilor

Factorul timpului are o importanţă deosebită pentru sporirea eficienţei investiţiilor în

condiţiile concurenţei de piaţă. Banii au obţinut o caracteristică nouă, obiectivă, şi anume,
valoare în timp.
Esenţa acestui indicator constă în faptul că valoarea banilor se modifică în timp cu
evidenţa normei profitabilităţii pe piaţa monetară şi pe piaţa hârtiilor de valoare.
Valoarea banilor în timp are două aspecte: primul este legat de pierderea valorii
banilor sub influenţa inflaţiei (devalorizarea banilor). Orice unitate bănească astăzi este de o
valoare mai mare decât în viitor. Al doilea aspect este legat de rotaţia economică a mijloacelor
băneşti (a capitalului), şi anume: fiecare leu al investiţiilor, aflându-se în rotaţie economică,
periodic trebuie să asigure obţinerea unui oarecare profit. Adică, investirea banilor într-o
afacere presupune creşterea capitalului în viitor.
Este necesar de menţionat, că fluxurile de numerar apar în orice moment pe parcursul
anului, însă convenţional putem considera că toate fluxurile de numerar ale perioadei
analizate apar (au loc) la finele perioadei. Evident, aceasta nu corespunde realităţii, însă, luând
în consideraţie perioada îndelungată de realizare a proiectului, în general, nu duce la greşeli
mari la evaluarea eficienţei investiţiilor.
De regulă, fluxurile mijloacelor băneşti viitoare se evaluează la momentul iniţial al
realizării proiectului de investiţii, deoarece anume acest stadiu necesită siguranţa maximă în
eficienţă a unui sau altui proiect de investiţii.
La compararea valorii banilor investiţi (fluxul de ieşire) cu valoarea fluxurilor
mijloacelor băneşti viitoare de întrare trebuie să distingem două noţiuni principale: valoarea
viitoare a banilor (FV) şi valoarea actuală a banilor (PV).
Valoarea viitoare – reprezintă acea sumă a mijloacelor băneşti, care va fi căpătată
peste o anumită perioadă de timp, la investirea banilor într-o afacere, cu evidenţa ratei de
creştere. Acest proces de creştere a valorii banilor se numeşte metoda procentului compus sau
metoda de fructificare (compounding).
Calculul valorii viitoare se efectuează cu formula (58):

FV = PV · (1 + r)n sau
FV = PV : Kd, (58)

în care: r - rata (taxa) de scont (preţul capitalului);

n – numărul de ordine al intervalului planificat;
Kd – coeficientul de scontare a valorii banilor (59):
1
Kd  , (59)
(1  r ) n

În Anexa 2 sunt prezentate valorile coeficientului de scontare a unui leu, căpătat sau
transferat la începutul perioadei de investire.
În Anexa 3 sunt prezentate valorile coeficientului de scontare a unui leu, căpătat sau
transferat la finele perioadei de investire.
Valoarea actuală a banilor este valoarea fluxurilor de numerar viitoare, readusă la
momentul actual cu evidenţa ratei de scontare. Acest proces este legat de scădere a valorii şi
se numeşte procesul de discontare a valorii banilor (discounting) (formula 60):

PV = FV : (1 + r)n sau (60)

PV = FV · Kd .

De exemplu: De determinat valoarea actuală a sumei viitoare de bani (200 dol.) care
va fi căpătată peste 5 ani (preţul capitalului este de 5 %).
PV = 200 : 1,276 = 156,8 dol. (Anexa 2) sau
PV = 200 · 0,784 = 156,8 dol. (Anexa 3) .
Aşa dar, orice suma a mijloacelor băneşti poate fi evaluată din 2 poziţii: din punct de
vedere a valorii viitoare şi valorii actuale. Aici trebuie de menţionat, că aritmetic valoarea
viitoare a banilor întotdeauna este mai mare decât valoarea actuală.

8.2. Influenţa inflaţiei asupra valorii banilor

La evaluarea valorii banilor în practică este necesar de luat în consideraţie aşa

fenomen ca inflaţia.
La nivelul sporit al inflaţiei preţul resurselor băneşti creşte, iar puterea de cumpărare a
banilor este minimă; în condiţiile economiei stabile preţul banilor este minim, iar puterea de
cumpărare a banilor este cea mai sporită.
Aşa dar, inflaţia duce la devalorizarea banilor şi scăderea puterii de cumpărare
a banilor.
La evaluarea valorii banilor cu evidenţa inflaţiei se folosesc două noţiuni:
d) valoarea viitoare nominală a mijloacelor băneşti;
e) valoarea viitoare reală a mijloacelor băneşti.
Valoarea viitoare nominală a mijloacelor băneşti nu ia în consideraţie modificarea
puterii de cumpărare a banilor.
Valoarea viitoare reală a mijloacelor băneşti reprezintă valoarea banilor cu evidenţa
modificării puterii de cumpărare a banilor sub influenţa inflaţiei.
 La estimarea inflaţiei se folosesc doi indicatori de bază:
f) rata inflaţiei (T) – caracterizează nivelul mediu de supracreştere a preţurilor în
perioada examinată;
g) indicele inflaţiei (i): i = 1+T .
Valoarea viitoare reală a banilor (Vvr) se va determina cu formula (61):

Vvn
Vvr  , (61)
i

în care Vvn – valoarea viitoare nominală a banilor (se presupune că rata inflaţiei T nu se
modifică pe anii perioadei de analiză); se determină prin metoda procentului
compus:

1
Vvn = PV · (1 + r)n sau Vvn = PV : , (62)
(1  r) n

Valoarea viitoare reală a banilor cu evidenţa inflaţiei se va calcula cu formula (63) :

(1  r ) n
Vvr = Vvn : (1+T)n = PV · , (63)
(1  T ) n

Adică, valoarea viitoare nominală a mijloacelor băneşti se reduce sub influenţa

inflaţiei în (1+T)n ori (conform reducerii puterii de cumpărare a banilor).

În cazul general, la analiza corelaţiei dintre rata de actualizare şi rata inflaţiei sunt
posibile următoarele 3 cazuri:
1) r = T - nu are loc creşterea valorii banilor în timp (dispare sub influenţa inflaţiei);
2) r > T - are loc creşterea valorii banilor în timp;
3) r < T – valoarea viitoare reală a banilor scade, ceea ce duce la pierderi.

Exemplu: De calculat valoarea viitoare reală a banilor peste un an cu evidenţa

inflaţiei, dacă: valoarea actuală a sumei de bani PV = 15 mii lei; rata creşterii r = 20 %;
rata inflaţiei T = 18,4 %.
Reieşind din formula (63) :
1) Vvn = PV · (1 + r)n = 15 · 1,2 = 18 mii lei
2) Vvr = Vvn : (1 + T)n = 18 : (1,184) = 15,2 mii lei > 15,0 mii lei.
Aşadar, are loc creşterea valorii banilor (capitalului) în timp, deoarece r > T .

Previziunea ratei inflaţiei este un proces foarte complicat, care depinde de mulţi
factori subiectivi. De aceea, cea mai răspândită abordare în ţările cu economia nestabilă este
următoarea: valoarea investiţiilor (sau a profitului aşteptat) se recalculează din valuta
naţională în una din cele mai stabile valute după cursul stabilit la momentul recalculării. În
acest caz evaluarea valorii banilor se efectuează fără evidenţa inflaţiei.