Actiunea in revendicare

ESEU
Romascanu Iulian Teodor

Actiunea in revendicare constituie principalul mijloc de aparare a dreptului de

proprietate privata (art.563 si urm din NCC) si publica (art.865 din NCC).
Ca si definitie, putem spune ca actiunea in revendicare reprezinta actiunea
aflata la indemana proprietarului bunului impotriva posesorului sau impotriva altei
persoane care detine bunul respectiv, fără drept.
Aceasta este o definitie simpla însă princiile acesteti acțiuni sunt mult mai
complexe și valoroase pentru sistem de drept și circuitul civil.
Proprietarul are dreptul, ca pe langa revendicarea bunului, sa solicite si
despagubiri materiale astfel încât să se acopere eventualul prejudiciu cauzat.
Dreptul la actiunea in revendicare este imprescriptibil, cu exceptia cazurilor in
care prin lege se dispune altfel (art.563 alin.2 din NCC), de unde rezulta ca regula
este aceea a impreciptibilitatii.
Asadar, actiunea in revendicare poate fi introdusa oricand, indiferent daca
priveste un bun mobil sau un bun imobil, cu exceptia cazurilor in care prin lege se
dispune altfel (de ex, potrivit art.937 alin.1 din NCC, bunul bunul mobil pierdut sau
furat poate fi revendicat de la posesorul de buna-credinta, daca actiunea este
intentata, sub sancţiunea decaderii, în termen de 3 ani de la data la care proprietarul a
pierdut stapanirea materiala a bunului).
Se naste o discutie interesanta in ceea ce priveste interpretarea dispozitiilor
art.566 alin.1 din NCC, in sensul in care urmeaza a se stabili natura juridica a actiunii
intemeiata pe prevederile articolului mentionat, aparent legiuitorul incluzand in
actiunea in revendicare si o actiune in despagubiri.
Stabilirea naturii juridice a actiunii in despagubiri intemeiata pe dispozitiile
art.566 alin.1 din NCC are o importanta deosebita in ceea ce priveste aplicarea
dispozitiilor referitoare la prescriptia extinctiva. Apreciem ca o asemenea solicitare
are acelasi caracter imprescriptibil, dat fiind faptul ca avem in vedere o cerere
accesorie actiunii in revendicare.
Astfel, potrivit art. 2502 alin.1 din NCC, dreptul la acţiune este imprescriptibil
in cazurile prevazute de lege, precum si ori de cate ori, prin natura sau obiectul
dreptului subiectiv ocrotit, exercitiul sau nu poate fi limitat in timp. Prin natura lor,
despagubirile la care se face referire în art. 566 alin.1 NCC vin sa inlocuiasca bunul.
 Practic, art.2502 alin.1 trebuie interpretat restrictiv, in sensul in care este vorba
de un drept supus prescripţiei extinctive, care insă datorita unei situatii particulare
(natura sau obiectul dreptului subiectiv) este considerat imprescriptibil.
Nu acelasi lucru insa se va avea in vedere in situatia in care se solicita
despagubiri ca urmare a antrenarii raspunderii civile delictuale.
Calitate procesuala activa intr-o actiune in revednicare o are titularul dreptului
de proprietate. Ca element de noutate, in cazul coproprietatii (proprietate pe cote-
parti), NCC prevede ca in orice actiune privitoare la coproprietate, inclusiv in cazul
actiunii in revendicare, fiecare coproprietar poate sta singur in justitie, indiferent de
calitatea procesuala, spre deosebire de principiul unanimitatii consacrat de vechea
reglementare.
Calitate procesuala pasiva o are persoana in a carei posesiune nelegitima se afla
bunul pe care reclamantul il revendica.
Art.565 NCC stipuleaza ca, in cazul imobilelor inscrise in cartea funciara,
dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciara.
Cererea de chemare in judecata trebuie sa indeplineasca cerintele prevazute de
art.82 si art.112 din Codul de procedura civila.
Actiunea in revednicare imobiliara este de competenta instantei in a carei raza
teritoriala se afla imobilul (conform art.10 din Codul de procedura civila), iar cea
mobiliara este de competenta instantei in a carei raza teritoriala se afla domiciliul
paratului (conform art.5 din Codul de procedura civila).
Ambele actiuni se timbreaza la valoarea bunului revendicat.
Ca efect al admiterii actiunii in revendicare, paratul va fi obligat la restituirea
bunului sau la despagubiri, evaluate în raport cu momentul restituirii, daca bunul a
pierit din culpa sa ori a fost instrainat. De asemenea, in aceleasi condiţii, paratul va fi
obligat la restituirea productelor sau a contravalorii acestora. Paratul posesor de rea-
credinta sau detentorul precar va fi obligat, la cererea reclamantului, si la restituirea
fructelor produse de bun pana la inapoierea acestuia către proprietar.
La cererea paratului, proprietarul poate fi obligat sa restituie posesorului
cheltuielile necesare pe care acesta le-a facut, cheltuielile utile, in limita sporului de
valoare, daca prin lege nu se prevede altfel, precum şi cheltuielile necesare pentru
producerea şi culegerea fructelor sau a productelor. Proprietarul nu este dator sa
acopere cheltuielile voluptoare, in timp ce posesorul are dreptul de a-si insusi
lucrarile efectuate cu aceste cheltuieli numai daca prin aceasta bunul nu se
deterioreazăîn situaţia în care cheltuielile necesare, utile sau voluptoare se
concretizeaza intr-o lucrare noua, nu se poate cere restituirea acestora, in acest caz
fiind incidente dispoziţiile corespunzătoare din materia accesiunii imobiliare
artificiale.
Paratul are un drept de retenţie asupra produselor pana la restituirea
cheltuielilor facute pentru producerea şi culegerea acestora, cu excepţia cazului in
care proprietarul furnizeaza paratului o garantie indestulatoare (art.566 alin.6 din
NCC).
Hotararea judecătoreasca prin care s-a admis acţiunea în revendicare este
opozabila si poate fi executata si impotriva tertului dobanditor, in condiţiile Codului
de procedura civila.