Doctrina Revista Romana de Drept Privat 4 din 2009

Consideraţii asupra naturii juridice a răspunderii statului pentru erori judiciare

Radu Iosof
judecător, Tribunalul Mureş
Résumé
Considerations sur la nature juridique de la responsabilite de l’etat pour des erreurs judiciaires*)
* )T r a d u c ă t o r V a l e n t i n a R o a t e ş ( C a s a d e t r a d u c e r i ) .
Dans cet article, j’ai essayé d’analyser les arguments en faveur des théories concernant la nature juridique civile ou administrative de la responsabilité pour
des dommages-intérets de l’Etat pour des erreurs judiciaires, concernant l’adhésion a une certaine branche du droit de cette responsabilité. Dans le droit
roumain, ainsi que dans le droit des autres états, il y a des controverses concernant la nature juridique de la responsabilité pour des dommages-intérets de
l’Etat pour des erreurs judiciaires, qui se refletent dans la doctrine, ainsi que dans la jurisprudence. Si au début, la responsabilité de l’Etat était considérée de
nature civile, avec le temps, de plus en plus états de droit considere que cette responsabilité est administrative.
Dans la jurisprudence roumaine, dans les décisions prononcées pour réparer les préjudices produits par des erreurs judiciaires, on a fait référence aux
dispositions de l’art. 998 et 999 du Code civil. Quand meme, récemment, l’instance supreme a considéré que ces références sont erronées, tenant compte que
la responsabilité de l’Etat est engagée en vertu des lois spéciales, respectivement des articles 504-507 du Code de procédure pénale et de l’art. 96 de la Loi no.
303/2004, comme c’est une responsabilité d’adhésion du droit public, et non pas de la responsabilité civile délictuelle.
Nous considérons que la nature de cette responsabilité est civile, ce qui implique la nécessité d’accomplir des éléments spécifiques a la responsabilité civile
objective, comme il s’agit de réparer le préjudice provoqué a une personne, et la réglementation des normes de droit public de celle-ci n’est pas de nature a
modifier le caractere de la responsabilité. En ce qui concerne le Nouveau Code civil, on va considérer que la responsabilité de l’Etat pour des erreurs judiciaires
sera une responsabilité pour l’acte d’autrui, réglementée par les dispositions des lois spéciales, avec référence aux principes de la responsabilité civile
délictuelle.
Mots clés: Nouveau Code civil; nature juridique; responsabilité de l’état; erreur judiciaire.
Abstract
Considerations on the legal nature of the state’s liability for judicial errors*)
* )T r a d u c ă t o r V a l e n t i n a R o a t e ş ( C a s a d e t r a d u c e r i ) .
In this article, I tried to examine the arguments brought in favor of the theories regarding the civil or administrative legal nature of the State’s liability for
damages for judicial errors, as well as regarding the membership of such liability to a given branch of law. In the Romanian law, as well as in the law of other
countries, there are controversies regarding the legal nature of the State’s liability for damages for judicial errors, which is reflected both in the doctrine and in
the case law. While, at the beginning, the State’s liability was considered to be of civil nature, over the years, ever more law systems have started to consider
this liability as administrative.
In the Romanian case law, the decisions issued to repair the damages caused by judicial errors made reference to the provisions of art. 998 and 999 of the Civil
Code. Nevertheless, recently, the Supreme Court considered such references were erroneous, since the State’s liability is committed in virtue of special laws,
namely art. 504-507 of the Criminal Procedure Code and art. 96 of Law no. 303/2004, taking into consideration that it is a liability related to public law and not to
civil liability for offenses.
We consider the nature of this liability is civil, which triggers the need to meet some elements that are specific to the objective civil liability, since it is a
question of repairing the damage caused to a person and the regulation of public law rules thereof is not likely to change the nature of the liability. In relation to
the New Civil Code, it shall be considered that the State’s liability for judicial errors shall be a liability for the action of a third party, regulated by the provisions of
special laws, with reference to the principles of civil liability for offenses.
Key words: New Civil Code; legal nature; State’s liability; judicial error,
1. Consideraţii prealabile. În timp răspunderea, la început inexistentă, a Statului pentru greşelile agenţilor săi, a devenit
principală, iar răspunderea acestora a devenit secundară. În mod clar se preferă tragerea la răspundere a statului din ce în
ce mai mult, deoarece acesta oferă o garanţie de recuperare a prejudiciului mult mai rapidă şi sigură, iar răspunderea pentru
erori este una patrimonială. Totodată, Statul răspunde de formarea oamenilor, agenţi ai săi care îl reprezintă, astfel încât
prin această formare trebuie să se evite existenţa vreunor carenţe în pregătirea acestora.
Încă de mai mult timp, începând de la sfârşitul secolului al XIX-lea, există controverse şi în dreptul românesc asupra
naturii răspunderii statului, în special între autorii de drept administrativ şi cei de drept civil.
În ceea ce priveşte răspunderea patrimonială a statului, în unele lucrări s-a arătat chiar că aceasta este cuprinsă în
răspunderea administrativă, deoarece ea „este acea parte a răspunderii juridice care se angajează în cazurile în care statul,
(…) încalcă normele de drept care prevăd angajarea acestei răspunderi, în alte cuvinte săvârşesc abateri administrative”1).
S-a afirmat că natura răspunderii depinde de natura normei de drept încălcată, ori dacă sunt încălcate norme de drept
administrativ şi răspunderea este una administrativă.
1 )V . I . T Pr ra i t sa ăt c da er u d, r e p t a d m ,i n Ei ds .t r La ut im v i n r ao mL âe nx ., PB au rc t u e r ae ş g t ei n,

În doctrină, s-au formulat diverse opinii ale autorilor de drept civil referitoare la răspunderea statului pentru vătămarea
intereselor legitime ale cetăţenilor, aceştia exprimându-se în sensul că răspunderea statului se angajează în condiţiile
dreptului comun mai exact ale răspunderii civile delictuale2). S-a mai arătat că şi obiectul răspunderii patrimoniale pentru
paguba pricinuită printr-un act administrativ ilegal este întru totul acela al delictului civil, căci în ambele cazuri se
reglementează dreptul celui păgubit la repunerea „unui avut vătămat în starea anterioară păgubirii”3). S-a mai spus de către
M. Eliescu că, deoarece printre elementele delictului civil figurează şi ilicitatea faptei păgubitoare, urmează că un asemenea
delict poate implica violarea uneia din multitudinile de norme ce alcătuiesc dreptul obiectiv, una putând fi chiar cuprinsă în
Constituţie. Aceasta nu înseamnă însă că delictul civil nu ar avea un fundament propriu civil, întotdeauna acelaşi, şi că
dimpotrivă, fundamentul obligaţiei de reparaţie patrimonială ar trebui să difere în funcţie de scopul normei legale încălcate,
putând să fie în materia cercetată respectarea drepturilor subiective de către funcţionari. Numai că, susţine autorul citat,
mergând pe o asemenea interpretare, de câte ori ilicitatea ar rezulta din încălcarea unor norme străine dreptului civil,
obligaţia de reparare ar urma să nu aparţină dreptului civil, ci ramurii din care face parte norma încălcată. Într-o asemenea
interpretare, aşa-zisul delict civil nu ar aparţine decât rareori dreptului civil şi, deşi obiectul şi structura rămân constante, ar fi
atribuit unor ramuri de drept diferite. Astfel s-a arătat că atunci am putea admite că în toate situaţiile când un prejudiciu se
cauzează printr-o infracţiune, obligaţia de reparare se naşte şi aparţine răspunderii penale, ajungându-se la consecinţe
inadmisibile: delictul civil nu ar mai aparţine decât rareori dreptului civil.
2 ) A s e v e d Re ăa s pM u. n Ed le i r ee sa, c ucE , i d v . i l Aă c ad de el m
i ci te ui a, l ăB u c uU r n e e ş l t e i , a s1 p9 e7
l e g ă t u r ă c u r ă s p u n d e r e a p e n t r u , p îr ne j D u dr ei cp it iu l l e n cr a. u 9z /a 1 t 9e 9 4p
L u p Ta e n o , r i a g e n e r a , l ăE d a . oL bu l mi ig na aţ i Li le ox r, cB i u v c i ul re e ş t i , 2 0 0 5 , p .
3 )M . Eo l pi .e, s cpci . ut ., 3 2 1 .

pag. 1 2/9/2017 : mihaela.stan@pelifilip.com

 Doctrina Revista Romana de Drept Privat 4 din 2009
Un alt autor de drept civil, V. Gh. Tarhon 4), a argumentat că răspunderea civilă delictuală constituie, în lipsa unor
reglementări speciale, dreptul comun în materia răspunderii patrimoniale; că această răspundere a statului pentru prejudicii
este condiţionată de constatarea caracterului ilegal al actului; operează numai dacă sunt întrunite elementele dreptului civil
pentru existenţa răspunderii patrimoniale; se realizează prin repararea integrală a pagubelor.
4 )V . G h R. ă sT ap ur hn od ne ,r e a p a t r i m o n i a l ă a o r g a n e l o r a d m i n i s t r
a d m i n i sE td r . a tŞ i t vi ei n, ţ i f i c ă , B u c u r e ş t i , 1 9 6 7 , p p . 2 0 - 4 6 .

În literatura de drept civil5) s-a argumentat că nu poate fi negată existenţa unor anumite particularităţi în privinţa acestei
răspunderi, însă ceea ce este esenţial constă în faptul că ea se antrenează în prezenţa condiţiilor generale ale răspunderii
civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ., fiind necesar a se întruni elementele răspunderii civile delictuale, respectiv
existenţa unui prejudiciu, existenţa faptei ilicite şi a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, iar cu privire la
culpă, necesitatea dovedirii acesteia intervine doar în anumite situaţii. S-a mai arătat că natura obligaţiei de reparare a
prejudiciului nu depinde de natura normei de drept încălcate.
5 ) L . o Pp o. ,p c, pi t. 3 3 .

2. Scurtă prezentare a naturii juridice a răspunderii statului în dreptul comparat. Într-o primă fază a evoluţiei s-a
apreciat că acolo unde nu este culpă a serviciului public nu se pune nici problema răspunderii6). Ulterior, în locul teoriilor care
se refereau doar la o răspundere limitată a acestuia, bazată pe concepţia subiectivă, apar noi concepţii privitoare la o
răspundere civilă şi administrativă obiectivă a statului şi pentru riscul serviciului public7).
6 )P . LD a u er ze , s p o n s a b i l i t , e P da er i l s a , p1 u9 i 2 s 7 s , a np c. e 3 p4 u. b l i q u e
7 ) A s e v e d e a JD . r o Ri it v ea ,rd om e 1, ie8 ndJ i . s, t Wr Da atl li lfn oe z, , P a r i s , 2 0 0 0 , p . 1
G a u d Te r ma ei tt ,é d e d, r vo oi e lt e. ad I d. , ,m 1i L 5n G i Ds Jt r, a Pt ia f r i s , 1 9 9 9 , p . 7 4 5 .

În prezent, în dreptul francez se face distincţia între răspunderea statului pentru eroare judiciară când aceasta este în
legătură cu organizarea serviciului justiţiei şi, respectiv, când aceasta rezultă din funcţionarea serviciului public al justiţiei.
În primul caz se consideră că soluţionarea cauzei este de atributul instanţelor administrative, iar în cel de al doilea,
competenţa ar aparţine instanţelor de drept comun, civile8). Această distincţie între competenţele instanţelor a survenit
după apariţia deciziei Préfet de la Guyane.9)
8 ) D . S a Lb ao u f ro an uc l t t i , o n j u r i d i c t i o n n e l l e eîJ nnu ts r t ei c ae u te ot r ir te é,s , p oi nn
c o o r d o n a t o r M a r y s e D e g u e r g u e , E d . P r e s s e s U n i v e r s i t a
9 )P r i n r e s p e c t i v a d e c i z i e s e d i s t i n g e î n t r e e x e r c i ţ i u l
M . L o n g , L Pe .s WG er ia l n , d sş . aa r. r, e t s d ,e Dl aa l lj ou zr ,i s Pp ar ru id se , n c2 e0 0 a 5 d , m pi np i.

Bineînţeles că şi doctrina franceză este divizată în ceea ce priveşte caracterul civil sau administrativ a naturii răspunderii
patrimoniale a statului. Au existat controverse asupra acesteia însă, după cum am arătat mai sus, în legislaţia franceză
răspunderea intervine în cazul funcţionării sau organizării defectuoase a justiţiei ca serviciu public, şi nu este condiţionată de
săvârşirea erorii judiciare de către un magistrat, ci trebuie să se refere la un proces şi să se efectueze de către o persoană
ce are legătură cu serviciul public al justiţiei.
În jurisprudenţa franceză s-a considerat ca o condiţie a răspunderii, atât administrative cât şi civile, existenţa unei greşeli
grave. Ulterior, timid, au început să se admită şi acţiuni referitoare la răspunderea pentru greşeli simple, chiar fără culpă, mai
ales în situaţiile de mare responsabilitate (judecător de instrucţie, de afaceri familiale etc.)10).
1 0 O
) . R e n a r d - P aL ya e nr e şs ip o Yn . s aR bo i b l i i nt eé a du e, l ’ E t a t p o u r f a i t d
j u s t i c e j u d i c ,i a î i nr e R ae pt p ao dr m
t i dn ei s l t ar a Ct io vu er d. e C a s s a t i o n 2 0 0

Pornind de la distincţia arătată mai sus, s-a apreciat că sub incidenţa dreptului civil este doar răspunderea statului pentru
eroare judiciară, ce rezultă din funcţionarea serviciului public al justiţiei. Într-o astfel de situaţie, se vor aplica şi reguli
specifice dreptului public, dar de către instanţa civilă şi nu administrativă. Fiind vorba de o faptă comisă de altă persoană
(magistratul) decât cea care răspunde (Statul), în doctrina franceză s-a recurs la instituţia „substituirii responsabilităţii”
persoanei vinovate de producerea erorii judiciare, cu răspunderea statului. De altfel, această instituţie este şi tratată în
cadrul răspunderii pentru „fapta altora”11), fiind însă analizată prin prisma prevederilor legale speciale franceze, respectiv art.
L. 781-1 alin. 1 din Codul de organizare judiciară.
1 1 F) . T e r r é , P D. r So ii m
t l ce i r v, i ,l Y . . D LaL ele lsq o u oz e,b t l tPi e ag , ra i t si ,o n 2 s 0 0 5 , p . 7 8 3 ş i

În Belgia, ca şi în Franţa, la început s-a consacrat principiul iresponsabilităţii Statului pentru funcţionarea defectuoasă a
serviciului public, până la pronunţarea de către Curtea de Casaţie a deciziei în cazul Flandria, din 5 noiembrie 1920, când s-a
stabilit cu valoare de principiu că responsabilitatea Statului poate fi angajată în faţa tribunalelor judiciare (civile), în baza art.
1382 din Codul civil napoleonian.
În dreptul belgian nu a existat o prevedere specială în ceea ce priveşte răspunderea statului pentru erori judiciare, dar
jurisprudenţa, printr-o interpretare a prevederilor art. 1382 şi 1383 C. civ. belgian (similar art. 998-999 C. civ. rom.), a
considerat că principiul separării puterilor în stat, a independenţei puterii judiciare şi a magistraţilor, precum şi autoritatea de
lucru judecat, nu implică posibilitatea statului de a se sustrage obligaţiei legale de a repara prejudiciul cauzat altuia prin
greşeala sa ori a organelor care administrează serviciul public al justiţiei12). Astfel, în mod clar s-a apreciat că natura
răspunderii statului este una civilă şi nu administrativă.
1 2 E
) s t e v o r b a d e c a z u l A n c a , î n c a r e î n 1 9 8 2 , t r i b u n a l
a u d i e r e a p r e a l a b i l ă a v i i t o r u l u i f a l i t . S e s i z a t ă c u a
c o n t r a d i c t o r i a l i t ă ţ i i ş i a c o n s i d e r a t c ă f a l i m e n t u l a
L i c h i d a t o r i i a u c h e m a t S t a t u l b e l g i a n î n j u d e c a t ă , s o
d e c i z i a C u r ţ i i d e C d a e s aK ţ e îiJ yneo s ued r ri n,n a l 1 9,d e d1 s e9 c9t e2r im
, b b pur .ni ae 1 u 41x 29 ) 9 . 1 ,

În Italia, Constituţia consacră răspunderea civilă a statului, conform art. 28 din legea fundamentală. Totuşi, în cazul
reparării prejudiciului cauzat prin erori judiciare natura răspunderii diferă, în funcţie de dreptul încălcat, art. 24 făcând
pag. 2 2/9/2017 : mihaela.stan@pelifilip.com
 Doctrina Revista Romana de Drept Privat 4 din 2009
trimitere la legea specială. Astfel, în cazul în care eroarea constă într-o detenţie abuzivă, se consideră că responsabilitatea
statului se angajează în baza unei obligaţii publice, a dreptului public, administrativ pentru că sursa dreptului încălcat nu
aparţine de dreptul privat, iar actul de a aresta un inculpat aparţine puterii publice neputând fi considerat un act ilicit civil, în
sensul art. 2043 C. civ. it. (asemănător art. 998 C. civ. rom.).
În acelaşi timp însă, dacă eroarea survine în alte ipoteze decât detenţia provizorie abuzivă, tendinţa jurisprudenţei italiene
este de a afirma responsabilitatea Statului în baza art. 2043 C. civ. 13) Pe baza acestui articol se consideră că este
antrenată răspunderea Statului şi pentru disfuncţionalităţile serviciului public al justiţiei, conceptul de „funcţionare anormală a
justiţiei” nefiind cunoscut în Italia. Curtea Constituţională a Italiei, în mai multe decizii, a apreciat că administraţia se supune
regulilor comune în materia responsabilităţii civile, deoarece normele ce conţin limitări şi privilegii referitoare la activităţile
serviciului public sunt contrare prevederilor Constituţiei italiene. De altfel, soluţionarea unei acţiuni în tragerea la răspundere a
Statului este de competenţa judecătorului obişnuit, civil.
1 3 A) s e v e d e a VL . ar e Ss ap l ov na st ao br ei l i V t a a g nn oe nl il ,e a m m
E id ni it su tr ra a zG i i ou nf if r se
p . 1 2 1 .

Legea nr. 117 din 1988 stabileşte că cel care a suferit un prejudiciu pe nedrept prin efectul unui anume comportament,
unui act sau al unei măsuri juridice înfăptuite de către magistrat cu dol sau din culpă gravă în exercitarea funcţiei, poate
acţiona în justiţie Statul în vederea obţinerii de despăgubiri de daune şi că Statul, în cazul unei condamnări la plata
despăgubirilor, poate, la rândul său, să exercite o acţiune de recuperare împotriva magistratului, în valoare de maximum o
treime din salariul pe un an; în caz de dol această limită nu e aplicabilă.
O noutate legislativă, atât pentru Italia cât şi pentru statele europene este Legea nr. 89 din 24 martie 2001, n. 89,
intitulată „Prevedere privind reparaţia echitabilă în caz de încălcare a termenului nerezonabil al procesului şi modificarea
adusă art. 375 Codul de procedură civilă” (în mod obişnuit denumită legea Pinto de la numele parlamentarului care a
propus-o) care stabileşte că acela care a suferit o daună patrimonială sau nepatrimonială, prin efectul încălcării Convenţiei
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale a Consiliului Europei în ce priveşte nerespectarea termenului
rezonabil, aşa cum prevede art. 6 par. 1 din Convenţie, are dreptul la reparaţie echitabilă. În determinarea comiterii
încălcării, trebuie luate în considerare: complexitatea cazului, comportamentul parţilor şi al judecătorului procesului, cel al
celorlaltor autorităţi chemate să contribuie la încheierea procesului.
Procesul este de competenţa Curţii de Apel care hotărăşte prin decret însoţit de motivaţie şi trebuie pronunţat în cursul
procesului sau în decurs de şase luni de la încheierea sa definitivă.
Decretul de acceptare a cererii (şi de atribuire a indemnizaţiei care decurge din aceasta) este adus la cunoştinţa
Procurorului general al Curţii de Conturi, pentru o eventuală declanşare a procedurii de răspundere civilă, precum şi titularilor
acţiunii disciplinare a funcţionarilor publici, interesaţi în orice fel de procedură.
Legea, introdusă pentru realizarea unui remediu pe plan intern în faţa numeroaselor condamnări pronunţate de către
Curtea europeană a drepturilor omului care interesau Statul italian în materie de tergiversare excesivă a proceselor, priveşte
răspunderea directă a Statului pentru deficienţele organizatorice ale sistemului juridic care nu permit să se dea un răspuns
grabnic cererii de justiţie.
În dreptul german, responsabilitatea Statului era angajată doar în mod excepţional. Principiul responsabilităţii Statului a
apărut pentru prima oară în Legea din 5 mai 1872 (§ 29-2). Aceasta limita responsabilitatea statului la prejudiciile cauzate
de funcţionarii de carte funciară. Aceeaşi idee de responsabilitate a prevalat la intrarea în vigoare a Codului civil german
(Bundesgesetzbuch-BGB). Cu toate acestea, art. 839 din acest cod conferă Statului o imunitate pentru funcţia sa
jurisdicţională şi prevede responsabilitatea funcţionarilor sub condiţie14).
1 4 )C o n f o r m a r t . 8 9 - 2 d i n L e g e a d e a p l i c a r e a C o d u l u
f u n c ţ i o n a r i l o r c o n s t ă î n e x i s t e n ţ a p r e a l a b i l ă a u n e i d

Din varii motive, în practică, răspunderea civilă a magistraţilor – judecători sau procurori – este irelevantă. Ei nu răspund
personal aproape niciodată, deoarece conform unei prevederi constituţionale, art. 34 din Constituţia Germaniei (G.G.),
răspunderea revine statului şi acesta nu poate iniţia o acţiune în regres decât în anumite condiţii. Există cazuri în care un
judecător sau un procuror răspund pentru deciziile pe care le iau într-o procedură de judecare în instanţă sau de anchetă.
De regulă însă, răspunderea nu este personală – statul trebuie să plătească în locul magistratului.
Acest aspect este reglementat în Constituţia Germană. Art. 34, în alineatele 1 şi 2 prevede că: „dacă o persoană, aflată
în exercitarea unei funcţii publice, încalcă îndatoririle ce-i revin conform acestei funcţii, răspunderea aparţine, de principiu,
statului sau organizaţiei, în serviciul căreia această persoană se află. În caz de premeditare sau gravă neglijenţă, statul sau
organizaţia îşi rezervă dreptul acţiunii în regres.”
Sensul acestei reglementări este de a proteja funcţionarul sau judecătorul prin această formă de asigurare obligatorie de
răspundere profesională, dar şi de a pune la dispoziţia persoanei prejudiciate un datornic aflat în permanentă solvabilitate.
Judecătorii şi procurorii se află în serviciul statului federal sau, de regulă, în serviciul unui Land federal. Ca atare, răspunderea
este a statului federal, sau a unui Land federal.
3. Teza naturii juridice administrative. După apariţia Legii nr. 554/2004 şi modificările aduse art. 53 din Constituţie15),
controversele referitoare la natura juridică a răspunderii statului se menţin, în doctrină arătându-se că aceasta este o formă
a răspunderii administrativ-patrimoniale. Trebuie remarcat însă că pentru prima oară se pune în discuţie şi răspunderea
patrimonială a statului pentru erori judiciare, considerându-se că şi aceasta constituie o formă a răspunderii
administrative.16)
1 5 F) a c e m r e f e r i r e l a C o n s t i t u ţ i a r e p u b l i c a t ă î n M . O f .
1 6 A) s e v e d De r a e pD t . aA d. vm oTi lon . fi asI ntI r, a Et id v. , A l l B e c k , B u c u r e ş t i , 2 0 0

Având în vedere problematica abordată, ne vom opri asupra răspunderii administrativ-patrimoniale, mai ales că în
doctrina juridică au apărut şi opinii conform cărora răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare este o
răspundere administrativă. Astfel s-a apreciat că este vorba de o răspundere obiectivă, deşi există şi o culpă generală,
datorată faptului că actul de justiţie este un serviciu public organizat de stat, eroarea judiciară apărând ca un risc, limită
pag. 3 2/9/2017 : mihaela.stan@pelifilip.com
 Doctrina Revista Romana de Drept Privat 4 din 2009
inerentă a serviciului public17). S-a considerat că răspunderea statului operează în virtutea textului constituţional, intervenind
imediat ce s-a făcut dovada erorii judiciare, persoana fizică neavând altceva de făcut decât să-şi formuleze cuantumul
pretenţiilor.
1 7 A) . I oT r ga ot av ta n d , e d, r ev op lt . a Id I m, i en di s. t 4r a, t E
i vd . A l l B e c k , B u c u r e ş

Se consideră de către doctrină că actele care fac obiectul prevederilor art. 52 din Constituţie pot fi împărţite în două
categorii de acte prejudiciabile ale autorităţilor publice18): actele administrative, pe de o parte, şi actele jurisdicţionale, pe de
altă parte19).
1 8 )R e l a t i v r e c e n t s - a a d u s î n d i s c u ţ i e ş i n e c e s i t a t e a
r e s p e c t i v a P a r c h e t u al uc ti e dl ee dp eeî n plt râo onc cmg eăi dt euT rr ădi be u nm aa l g i ps et nr at rt u s
s p e c i a l i t a t e s u b s e m n ă t u r a m Ra ăg si sp tu r n a d t eu r l eu ai . c Pi ve i n l t ă r u d ea l mi ăc
a T r i b u n a l u l u i s a u r e s p e c t i v a P a r c h e t u l u i d e p e l â
p e r s o n a l u l a u x i l i a r d e s , p eî nc i Da lr ie t p a t t u e l sn ur b. 3s /e 2m 0 n 0 ă 1 t , u r p a . m3 a9 g
1 9 V
) . P Ră ă t su pl ue na d, e r e a a u t o r i t ă ţ i l o r p u b l i c , e î pn e nD t r r e u p t v u ă l t ăn mr .ă
D e ş i a u t o r u l f a c e r e f e r i r e l a p r e v e d e r i l e a r t . 4 8 d i n
c e p r i v e ş t e p ă r ţ i l e d e t e x t n e s u p u s e r e v i z u i r i i . A u t o
j u r i s d i c ţ i o n a l e .

În categoria actelor administrative ar intra toate actele emise de autorităţile publice, nu doar cele emise de autorităţile
administraţiei publice, ci şi actele administrative emise de alte autorităţi publice din sfera celorlalte două puteri (legislativă şi
judecătorească)20). Este vorba aici bineînţeles de actele emise, de exemplu, de către conducătorii instanţelor sau de
colegiile de conducere ale acestora, şi nu de hotărârile judecătoreşti.
2 0 A) s e v e d e a I . DM r u e r pa t r uc , o nE s. t iS t . u ,ţT i ăvo non ăla .sl e 1şs , ic uEi , dn .s t Ai lt lu ţ Bi ei c pk o, l iB

În opinia unora dintre autorii de drept administrativ, răspunderea Statului pentru erori judiciare ar fi deci o răspundere
administrativă patrimonială care intervine ca urmare a nefuncţionării corecte a serviciului public al statului21), în timp ce alţi
autori apreciază că răspunderea Statului pentru prejudiciile cauzate persoanelor prin hotărâri judecătoreşti este o
răspundere civilă, instituită constituţional, chiar dacă autorităţile judiciare fac parte din noţiunea de autoritate publică22).
2 1 D
) . A o. p T.,
. ovcfo ia l t n. , I I , p p . o p2 .5 , 7 c - vi 2ot 5l 8. ; 2 A, . p Ip o. r g4 o6 v1 a- n4 ,6 3 .
2 2 )V . P o ă p t ..u , l ce pi at. , 2 1 . A u t o r u l f a c e r e f e r i r e l a p r e v e d e r i l
r ă s p u n d e r e a c i v i l ă a S t a t u l u i e s t e a t r a s ă n u m a i î n c
r e s p e c t i v e l e p r e v e d e r i a u f o s t m o d i f i c a t e , î n s ă s u n t e
s p e c i a l e . U n a l t a u t o r s e r e f e r ă l a r ă s p u n d e r e a a d m i n
o b l i g a r e a s t a t u l u i s a u , d u p ă c a z , a u n i t ă ţ i l o r a d m i n
a d m i n i s t r a t i v s a u p r i n r e f u z u l n e j u s t i f i c a t a l a d m i n i
( A . T r D ă r i e l pe ts c a u d , m i n i s t rE ad t . i vA . l l T rB a e t ca k t , e Bl ue cm u e r ne t ş a t r i , , 2 0 0 5 , p .
5 0 4 - 5 0 7 C . p r . p e n . , d i n m o d u l d e p r e z e n t a r e s e î n ţ e l
a n a l i z ă d e t a l i a t ă a r ă s p u n d e r i i S t a t u l u i p e n t r u e r o r i
r ă s p u n d e r i .

Argumentele identificate în sprijinul tezei naturii juridice administrative a răspunderii statului pentru erori judiciare sunt23):
răspunderea administrativă este o răspundere specială, faţă de răspunderea civilă care este o răspundere generală, ori,
răspunderea patrimonială a statului pentru erori judiciare, făcând parte din categoria răspunderii administrativ-patrimoniale,
aparţine dreptului administrativ, neputând aparţine în acelaşi timp mai multor domenii de drept; răspunderea civilă intervine
numai în cazul inexistenţei unor prevederi ale legii speciale, care reglementează raporturile juridice cu administraţia şi implicit
cu statul. Se susţine că răspunderea statului, potrivit Constituţiei, este stabilită în condiţiile legii, precizare care poate avea şi
semnificaţia unei legi speciale, dar poate avea şi semnificaţia dreptului comun; răspunderea statului pentru daune prevăzută
în Constituţie, constituie izvor comun al tuturor formelor de răspundere a organelor statului pentru prejudiciile cauzate de
acestea, fiind un izvor de drept administrativ; natura răspunderii depinde de natura normei de drept încălcată, dacă este
vorba de norme de drept administrativ şi răspunderea este una administrativă; s-a considerat că răspunderea statului
operează în virtutea textului constituţional, intervenind imediat ce s-a făcut dovada erorii judiciare, persoana fizică neavând
altceva de făcut decât să-şi formuleze cuantumul pretenţiilor; s-a apreciat că este vorba de o răspundere administrativă
obiectivă, datorată faptului că actul de justiţie este un serviciu public organizat de stat, eroarea judiciară apărând ca o
defecţiune, o limită de structură inerentă acestui serviciu public.
2 3 )Î n c e r c ă m s ă s i n t e t i z ă m s c h e m a t i c , c e l e e x p u s e a n t
T e o d o T r r ea s t ca ut , d e d , r ev po tl . a Id , m iB nu i c s ut rr ea şt it vi , 1T r9 a2 t9 a, t p d. e 4 d3 r5 e ,pş ti au dr
E d . G l a s u l B u c o v i n e i , C e r nC ăo un ţt ie , n c1 i 9o 4s 4u , l , pa ped . dm . i6 n2ai 2s -2t 6r- 5a 9t, i; vE Cd
A l c a l a y C o . , B u c u r e ş t i , 1 9 3 7N ,a t pu pr .a 8j 3u -r 8i d6 i , c ăp p a. r1 ă7 s9 p- u1 n8 d2
a d m i n i s t r a ţ i e i d e s t a t p e n t ,r u î np a Ag n u a b l ee l l ee pU r n i i c v i en r u s i i t t e ă ţ p i ri i
1 9 6 8 , p . 9 ş oi p u. ,r cm vi . ot ; l . A . 2 , I o p r pg . o v3 a 5 n 8 o, - p3 . 6 , 0c ,pi t. 4 43 38 -7o 4,p 7 .., D
6 v;.c oi VA
lt ... IIT I. o , f Pa
p p . 2 5 7 - 2 5 8 .

4. Teza naturii juridice civile. În ce priveşte însă răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare,
doar mai recent au început să se contureze opinii asupra naturii sale civile. S-a arătat că în cazul prejudiciilor cauzate ca
urmare a condamnării ori a luării unei măsuri preventive pe nedrept, răspunderea este una civilă specială cu aplicarea în
completare a dispoziţiilor din dreptul civil delictual24).
2 4 I) .CP oe nt sr ei d, e r a ţ i i î n l e g ă t u r ă c u r ă s p u n d e r e a p a t r i m o n
l u m i n a d i s p o z i ţ i i, l oî nr cD or ne sp tt iu t l u ţn i r o. n 9a /l 2e 0 ş0 i5 , l ep gp a. l e9 9 - 1 0 0 .

Totuşi s-a apreciat că această răspundere este una specială, cu reguli specifice şi se distinge prin faptul că Statul şi
magistratul nu răspund solidar, iar victima erorii judiciare nu poate să se îndrepte direct împotriva magistratului, respectiv
răspunderea Statului se angajează independent de vinovăţia magistratului. Statul nu poate chema în garanţie pe magistrat.
De asemenea, alţi autori au considerat că textul constituţional referitor la răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate
unei persoane constituie temeiul „răspunderii civile a autorităţilor publice”25), această răspundere fiind circumscrisă
pag. 4 2/9/2017 : mihaela.stan@pelifilip.com
 Doctrina Revista Romana de Drept Privat 4 din 2009
răspunderii civile delictuale26).
2 5 V) . P o ă p t .,u l cpe i . at ., 1 9 .
2 6 L) . o Pp o. ,p c, pi t. 3 2 .

În sprijinul tezei naturii juridice civile s-au adus următoarele argumente: răspunderea civilă delictuală este răspunderea
comună în materia răspunderii statului pentru prejudicii; răspunderea patrimonială, a oricărei persoane, aparţine dreptului
civil; pentru existenţa răspunderii statului pentru prejudicii, trebuie întrunite elementele răspunderii civile delictuale; prin
atragerea răspunderii statului, se urmăreşte înlăturarea unui prejudiciu, a unei pagube, şi repunerea patrimoniului persoanei
vătămate în starea iniţială sau compensarea persoanei; natura răspunderii patrimoniale pentru prejudicii nu diferă în funcţie
de norma încălcată, fiind întotdeauna aceeaşi, o natură juridică civilă.
5. Orientarea jurisprudenţei române. În practica instanţelor din România, inclusiv a instanţei supreme, nu există o
poziţie unitară asupra naturii juridice a răspunderii statului pentru erori judiciare. Până în anul 2005, practica instanţelor era
de a analiza cererile de despăgubire ale victimelor erorilor judiciare, prin prisma elementelor răspunderii civile delictuale de
drept comun. Astfel s-a arătat că „art. 504 C. pr. pen., reglementând obligaţia de plată a daunelor de către stat în cazul
erorilor judiciare, are în vedere reparaţia integrală a prejudiciului cauzat persoanei care a fost condamnată sau arestată pe
nedrept, potrivit principiilor ce rezultă din prevederile art. 998-999 C civ. privind răspunderea civilă delictuală” 27). Totodată
s-a mai arătat că „instituţia reparaţiunii integrale a prejudiciului, ale cărei principii sunt înscrise în art. 998 şi 1084 C. civ.,
impune ca şi daunele datorate de către stat, în temeiul art. 504 C. pr. pen., să reprezinte o justă şi integrală despăgubire28).
2 7 C
) S J , s . c i v . , d e c . n r . 1 0 9 5 d i n 1 5 a p r i l i e 1 9 9 4 , î n
2 8 C
) S J , s . c i v . , d e c a. p nu Cr d .. 5C 5r 2i şR due i, p n eŞ r 2. t 1oC r rf i ei u şb urd ,ue a rp i r,ea cv 1 ot 9i l 9c. 5ă I, Iş I i ,
1 9 9 7 , E d . A r g e s s i s , p . 3 2 5 .

În practica judiciară s-a mai arătat că, „în afara prevederilor art. 504-507 C. pr. pen., deja invocate, acestea pot invoca
alăturat şi dispoziţiile art. 998-999 C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală şi care se referă la repararea
prejudiciului fără a face vreo deosebire după natura lui”29).
2 9 C
) S J , s . c i v . , d e c . n r . 2 1 9 1 d i n 1 5 i u n i e 1 9 9 9 î n B u l
7 1 .

Într-o altă decizie30), după ce s-au expus cerinţele răspunderii civile, s-a reţinut că „principiul răspunderii civile delictuale
enunţat de art. 998 C. civ. se coroborează cu prevederile art. 504 alin. 1 C. pr. pen., şi cu acelea cuprinse în art. 52 alin. 3
din Constituţie”.
3 0 C
) a s . , s . c i v . p r o p r . i n t . , d e c . n r . 8 0 0 2 d i n 1 4 o c t o m

De asemenea, s-a considerat de instanţa supremă că instanţa de apel în mod corect a obligat statul „la acordarea unor
despăgubiri echitabile, în concordanţă cu principiile instituite prin art. 998 C. civ., prin Convenţia europeană a drepturilor
omului şi practica judiciară constantă”31).
3 1 C
) a s . , s . c i v . p r o p r . i n t . , d e c . n r . 5 2 9 2 d i n 2 4 s e p t e

Din cazurile expuse rezultă că instanţa supremă şi instanţele inferioare au făcut trimitere la prevederile art. 998-999 C.
civ., însă nu ca o reglementare a răspunderii statului, ci la valorile principiale instituite de dispoziţiile legale menţionate de
natură a explica mecanismul reparării integrale a prejudiciului.
Ulterior practicii expuse mai sus, în jurisprudenţa instanţei supreme a intervenit o schimbare asupra temeiului care stă la
baza răspunderii statului. Astfel, într-o cauză32) s-a arătat că „nu poate fi luată în considerare nici susţinerea potrivit căreia,
în cauză, ar putea fi incidente prevederile dreptului comun din materia răspunderii civile delictuale, respectiv art. 998-999 C.
civ., în condiţiile în care există dispoziţii legale exprese, aplicabile reparării pagubei materiale sau a daunei morale, în cazul
condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal”, respectiv prevederile art. 504-507 C. pr.
pen.
3 2 C
) a s . , s . c i v . p r o p r . i n t . , d e c . n r . 6 9 7 6 d i n 9 d e c e m

În altă cauză33) s-a considerat că „dispoziţiile legale menţionate (art. 998-999 C. civ.) nu pot constitui temei pentru
antrenarea răspunderii statului pentru erorile judiciare. Reglementarea legală, ce stabileşte în ce constau erorile judiciare
pentru care poate fi angajată răspunderea statului este art. 504 C. pr. pen. raportat la art. 52 alin. 3 din Constituţia
României, care statuează că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.” S-a mai susţinut
că „instanţa de apel a apreciat eronat că dispoziţiile art. 504 alin. 1 C. pr. pen. constituie o aplicare concretă a principiilor
consacrate de art. 998-999 C. civ., această interpretare putând conduce la ideea că statul, prin Ministerul Finanţelor Publice,
are o răspundere nelimitată şi necondiţionată, situaţie în care normele legale care reglementează răspunderea statului în alte
domenii nu se mai justifică din moment ce principiile consacrate de art. 998-999 C. civ. sunt general aplicabile”.
3 3 C
) a s . , s . c i v . p r o p r . i n t . , d e c . n r . 4 2 2 d i n 1 7 i a n u a r

În opinia noastră, această ultimă orientare a jurisprudenţei instanţei supreme este eronată în măsura în care din aceste
decizii se desprinde ideea că răspunderea statului pentru erori judiciare, este strict limitată la ipotezele din textul legilor
speciale, respectiv în prevederile art. 504 şi urm. C. pr. pen., şi ale art. 96 din Legea nr. 303/2004. Astfel este de observat
că prin Decizia nr. 45/1998 34), Curtea Constituţională a arătat că din textul constituţional „rezultă că principiul
responsabilităţii statului faţă de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare săvârşite în procesele penale trebuie
aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori. Circumstanţierea, potrivit legii, nu priveşte posibilitatea legiuitorului de a
restrânge răspunderea statului doar la unele erori judiciare, ci stabilirea modalităţilor şi condiţiilor în care angajarea acestei
răspunderi urmează a se face pentru plata despăgubirilor cuvenite. Cu alte cuvinte, potrivit normei constituţionale
menţionate, organul legislativ nu ar putea stabili ca anumite erori judiciare, neimputabile victimei, să fie suportate de
aceasta (sublinierea noastră).” Dacă organul legislativ nu poate stabili ca anumite erori judiciare să fie suportate de victimă,
înseamnă că repararea prejudiciului trebuie să fie asigurată de Stat sau de persoana care a provocat respectiva eroare. Or,
pag. 5 2/9/2017 : mihaela.stan@pelifilip.com
 Doctrina Revista Romana de Drept Privat 4 din 2009
dacă am merge în direcţia indicată de jurisprudenţa recentă a instanţei supreme, ar însemna ca în cazul anumitor erori
judiciare, neimputabile victimei, rezultatul acestora să fie suportate de ea, iar prejudiciul produs din vina organelor statului, în
alte situaţii decât cele enumerate în mod expres în Codul de procedură penală, să nu mai poată fi reparat. Prin aceasta se
neagă însăşi dreptul accesului la justiţie, pentru simplul motiv că, deşi există o eroare judiciară şi ea nu se datorează
victimei, instanţele ar trebui să se limiteze doar la cazurile indicate în textul legal special şi să nu analizeze elementele
răspunderii civile delictuale conform dreptului comun. Or, este de fundamentul dreptului că în cazul în care situaţiile deduse
judecăţii nu se încadrează în prevederile legii speciale, se vor analiza condiţiile din legea generală. În cazul nostru, acolo unde
nu ne aflăm în cadrul ipotezelor de la art. 504 C. pr. pen., şi art. 96 din Legea nr. 303/2004, considerăm că instanţele ar
trebui să analizeze elementele răspunderii civile a statului prin prisma prevederilor art. 52 alin. 3 din Constituţie, coroborate
cu prevederile art. 998-999 C. civ.
3 4 P) u b l i c a t ă î n M . O f . n r . 1 8 2 d i n 1 8 m a i 1 9 9 8 . C h i a r
î n r e g l e m e n t a r e a a n t e r i o a r ă m o d i f i c ă r i i a r t . 5 0 4 C . p
r a ţ i o n a m e n t u l c a r e a s t a t l a b a z a d e c l a r ă r i i c a n e c o n
d e r ă s p u n d e r e a s t a t u l u i p e n t r u e r o r i j u d i c i a r e .

6. Argumentele noastre contra tezei naturii juridice administrative. Procedând la analiza răspunderii statului pentru
erori judiciare, trebuie să avem în vedere argumentele aduse de către literatura juridică română şi străină, precum şi
prevederile legale în vigoare. Identificarea naturii juridice a răspunderii statului pentru prejudiciu cauzat prin erori judiciare
prezintă o semnificaţie teoretică şi practică. Astfel s-ar determina ramura de drept căreia îi aparţine răspunderea, norma
juridică aplicabilă raportului juridic, modul de reparare a prejudiciului, persoanele care iau parte la raportul juridic, disciplina în
cadrul căreia se studiază răspunderea statului pentru prejudiciul cauzat prin erori judiciare.
În ceea ce priveşte argumentul că răspunderea statului „operează în virtutea textului constituţional”, după cum am arătat
la începutul prezentei lucrări, art. 52 alin. 3 din Constituţia revizuită prevede răspunderea patrimonială a statului pentru
prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Trebuie observate însă două aspecte: a) textul constituţional face trimitere la
răspunderea statului care este stabilită „în condiţiile legii”; b) şi în cazul altor drepturi şi obligaţii care sunt prevăzute de
Constituţie, încălcarea acestora nu atrage o răspundere administrativă (de exemplu, deşi Constituţia prevede obligaţia
statului de ocrotire a sănătăţii sau de asigurare a unui mediu sănătos, răspunderea statului în cazul încălcării acestor
obligaţii, are o natură juridică civilă).
Privitor la dispoziţiile constituţionale potrivit cărora răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare
este stabilită „în condiţiile legii”, ne punem întrebarea dacă legiuitorul ar fi considerat că este necesară o răspundere
administrativă a statului, de ce a găsit necesar a face trimitere la încă o lege specială, din moment ce la alineatul precedent,
alin. 2 al art. 52 s-a arătat că stabilirea condiţiilor şi limitelor exercitării dreptului persoanei vătămate se face prin lege
organică. Considerăm că legiuitorul, în acest caz, ar fi putut să facă trimitere la Legea contenciosului administrativ, ceea ce
nu a făcut, şi după cum am văzut mai sus cu ocazia prezentării celor două teze, chiar în acest caz ar exista discuţii.
Referitor la natura juridică administrativă a răspunderii statului pentru erori judiciare, se observă că autorii care susţin
această teză o includ în tratatele de drept administrativ, mai nou, în cadrul răspunderii administrativ-patrimoniale, fără însă a
se proceda la o explicare separată a argumentelor care ar sta la baza acestei teze35). Totodată se remarcă faptul că în
lucrările de drept administrativ, autorii fac referire la prevederile Constituţiei însă nu şi la legislaţia dezvoltătoare în materie
(v., în acest sens, Legea nr. 303/2004, Codul de procedură penală).
3 5 A) s e v e d oe pa . , Dc . pi tpA . . 2T 5o 7f -a 2n 5, 9 , u n d e s e d i s c u t ă d e s p r e r ă
i n c l u z â n d i n c l u s i v a c ţ i u n i l e î n c o n t e n c i o s a d m i n i s t r a
î n s ă a s e a d u c e a r g u m e n t e î n f a v o a r e a u n e i r ă s p u n d e r
s t a t u l u i p e n t r u e r o r .i j u d i c i a r e , r ă s p u n d e r e a o b i e c t i v ă

Considerăm că răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, în cadrul proceselor penale sau a altor
procese, se circumscrie răspunderii civile delictuale. Răspunderea statului intervine în vederea reparării unui prejudiciu, prin
repunerea victimei în situaţia anterioară producerii acestuia, ceea ce este de esenţa răspunderii civile delictuale.
A extinde răspunderea administrativă şi în ceea ce priveşte repararea prejudiciului cauzat oricărei persoane înseamnă a o
scoate în afara elementelor clasice ale răspunderii civile ceea ce ar duce la consecinţe inadmisibile. Trebuie observat că, în
cazul unui proces penal, răspunderea persoanei fizice sau juridice pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă penală
este atrasă printr-o acţiune civilă, exercitată sau nu în procesul penal. Practica judiciară şi doctrina au fost unanime în a
aprecia că acţiunea civilă astfel exercitată se va analiza pe baza principiilor răspunderii civile şi nu ale altei răspunderi. Tot
astfel chiar dacă în cadrul contenciosului administrativ se analizează şi necesitatea reparării prejudiciului, nu înseamnă că
răspunderea patrimonială îşi pierde caracterul de răspundere civilă.
De altfel, conform art. 506 alin. 3 C. pr. pen., Statul prin Ministerul Finanţelor este chemat „în judecată civilă”, pentru
obţinerea reparării pagubei. De asemenea, conform art. 96 alin. 6 din Legea nr. 303/2004, persoana vătămată se poate
îndrepta cu acţiune civilă împotriva statului şi doar ulterior acesta are acţiune în regres împotriva persoanei vinovate, iar
regresul este specific răspunderii civile. Totodată, prevederile art. 504-506 C. pr. pen. sunt aplicate de instanţa civilă care va
soluţiona acţiunea conform regulilor de drept procesual civil.
Privitor la susţinerea că răspunderea statului pentru daune, fiind prevăzută în Constituţie, constituie temeiul comun al
tuturor ipotezelor de răspundere a organelor statului pentru prejudiciile cauzate de acestea, fiind un izvor de drept
administrativ, considerăm că de fapt Constituţia conţine o serie de prevederi, cu caracter de principii generale, în toate
ramurile dreptului, nu numai în ceea ce priveşte dreptul administrativ. Astfel nu se poate considera că dreptul administrativ
monopolizează răspunderea organelor statului. În situaţia intervenirii răspunderii statului, respectiv a organelor sale, în cazul
diverselor drepturi indicate în Constituţie, de exemplu protecţia dreptului la proprietate, nediscriminarea salariaţilor, secretul
corespondenţei etc., reglementările respective constituie izvor de drept deopotrivă şi pentru dreptul civil, al muncii, penal
etc.
S-a mai apreciat că este vorba de o răspundere administrativă obiectivă, datorată faptului că actul de justiţie este un
serviciu public organizat de stat, eroarea judiciară apărând ca o limită inerentă acestui serviciu public. Într-adevăr, serviciul
justiţiei este organizat de stat, însă statul nu are autoritate şi control asupra membrilor serviciului justiţiei, în ceea ce
priveşte soluţiile date de aceştia, iar în speţă se pune problema reparării unui prejudiciu cauzat unei persoane, şi nu doar a
îndreptării unor acte administrative sau jurisdicţionale. Totodată, după cum am arătat mai sus, în cazul necesităţii reparării
pag. 6 2/9/2017 : mihaela.stan@pelifilip.com
 Doctrina Revista Romana de Drept Privat 4 din 2009
prejudiciului cauzat, intervine o răspundere civilă atâta timp cât persoana are posibilitatea de a solicita o reparaţie, ce poate
consta într-o sumă de bani sau chiar într-o rentă viageră (art. 505 alin. 2 C. pr. pen.)
Faţă de cele relevate, considerăm că, în cazurile reglementate de prevederile art. 52 alin. 3 din Constituţie, art. 96 din
Legea nr. 303/2004, art. 504-507 C. pr. pen., ne aflăm în prezenţa mai multor ipoteze ale răspunderii civile delictuale.
Sintetizând cele prezentate mai sus, putem arăta că argumentele noastre în favoarea considerării răspunderii statului pentru
erori judiciare ca fiind de natură civilă sunt următoarele: indicarea în Constituţie a răspunderii statului, nu este de natură a
atrage în mod automat toate răspunderile în sfera dreptului administrativ; reglementarea într-o normă de drept public, în
speţă Legea nr. 303/2004, a modului de reparare a prejudiciului cauzat unei persoane, nu schimbă caracterul civil al
răspunderii pentru prejudiciul cauzat, aceeaşi situaţie regăsindu-se în cazul promovării acţiunii civile în procesul penal;
competenţa soluţionării acţiunii pentru tragerea la răspundere a statului, aparţine instanţelor civile şi nu de contencios
administrativ; statul se poate întoarce cu acţiune în regres împotriva persoanei vinovate de producerea erorii judiciare,
regresul fiind specific acţiunii civile; în cadrul acţiunii se pune problema reparării unui prejudiciu, cauzat unei persoane, ceea
ce atrage răspunderea patrimonială a Statului.
7. Concluzii. Analizând elementele răspunderii civile, o primă condiţie este prejudiciul. Prejudiciul se naşte ca urmare a
încălcării unui drept subiectiv sau unui simplu interes legitim a celui păgubit. Art. 52 alin. 3 din Constituţie şi art. 96 alin. 3 şi 4
din Legea nr. 303/2004 fac referire la dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare.
Dacă în ceea ce priveşte răspunderea Statului pentru prejudiciile cauzate în cazul condamnării, ori a privării ori restrângerii
de libertate în mod nelegal, textele legale indică doar dreptul la repararea „prejudiciului” suferit, în cazul răspunderii Statului
pentru erori judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale, este necesar ca prejudiciul să fie unul „material”. Înseamnă
că, în situaţia ultimului caz, răspunderea Statului ar interveni doar pentru prejudiciile de ordin material şi nu şi în cazul celor
de ordin moral. Considerăm că această reglementare vine în contradicţie atât cu practica jurisprudenţială europeană în
domeniul drepturilor omului, cât şi cu cea comunitară. Astfel, în situaţiile constatării răspunderii statului, Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a statuat că se pot acorda daune, de exemplu, pentru prejudiciul adus vieţii de familie36). Şi jurisprudenţa
comunitară a considerat că în noţiunea de „pierderi financiare”, pot fi incluse toate suferinţele fizice şi psihice ale victimei 37).
Apreciem că în toate ipotezele ce le-am avut în vedere, posibilitatea reparării trebuie să se refere atât la prejudiciul material,
cât şi la cel moral şi să cuprindă atât pierderea efectivă, damnum emergens, cât şi beneficiul nerealizat, lucrum cessans.
3 6 A) s e M ov ne od re ya î m p o t r i ,v a p uR b o l mi câ an ti ăe i î nş i M U. n Og fa . r i n e r i . 1 0 5 5 d i n
3 7 O
) . M a T n r oa l t aa ct h de e, , d E
r ed p. t C c. oH m. u Bn ei ct ka ,r B u c u r e ş t i , 2 0 0 6 , p . 8

O a doua condiţie este săvârşirea unei fapte ilicite împotriva persoanei vătămate. Aceasta se identifică cu eroarea
judiciară şi poate să constea într-o acţiune sau inacţiune. Ne aflăm în prezenţa unei acţiuni în momentul în care eroarea
judiciară se produce în urma pronunţării unei soluţii greşite. Putem însă să ne găsim şi în prezenţa unei inacţiuni, de exemplu,
în situaţia când eroarea judiciară se produce ca urmare a neeliberării persoanei din arest, deşi exista o hotărâre de punere în
libertate a persoanei, sau în cazul neîndeplinirii obligaţiei legale de emitere a unui act procedural, în ambele situaţii în urma
inacţiunii ilicite persoana vătămată suferind un prejudiciu.
Referitor la legătura de cauzalitate, aceasta trebuie să existe între eroarea judiciară şi prejudiciul produs, dovedindu-se
conform răspunderii civile delictuale de drept comun.
Faţă de cele arătate mai sus, apreciem că în cazul ipotezelor supuse discuţiei avem următoarele cazuri de răspundere:
a) Răspunderea Statului pentru prejudiciile cauzate în cazul condamnării ori a privării ori restrângerii de libertate în mod
nelegal este reglementată de prevederile art. 504-507 C. pr. pen, fiind o ipoteză specială de răspundere civilă, căreia i se
aplică regulile răspunderii civile delictuale, precum şi procedura civilă. De altfel, însuşi legiuitorul a apreciat că o asemenea
răspundere trebuie discutată în faţa instanţelor civile, şi nu de contencios administrativ, conform art. 2 pct. 1 lit. h) C. pr.
civ.
b) Răspunderea Statului pentru erori judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale, reglementată de art. 96 alin. 1,
2 şi 4 din Legea nr. 303/2004, considerăm că este tot o răspundere civilă specială, căreia i se aplică inclusiv regulile
răspunderii civile delictuale.
c) Răspunderea generală a Statului pentru erori judiciare, în alte cazuri decât cele reglementate de legea specială, rezultă
din prevederile art. 52 alin. 3 din Constituţie, deoarece chiar dacă Legea nr. 303/2004 reglementează statutul magistraţilor,
face referire la răspunderea Statului pentru erori judiciare, şi sancţionează producerea de erori judiciare provocate exclusiv
prin faptele magistraţilor, ea nu acoperă toată aria de fapte care ar putea provoca erori judiciare, cum ar fi, de exemplu
faptele altor participanţi la procesul penal (martori, părţi, experţi etc.), sau chiar al altor autorităţi cu care colaborează
instanţele (serviciul de probaţiune, serviciul de evidenţă a populaţiei, poliţie judiciară etc.). Apreciem că în cazul în care
eroarea judiciară se datorează faptelor unor asemenea persoane sau autorităţi, răspunderea Statului va deriva direct din
textul constituţional. Această formă de răspundere va exista atât în cazul erorilor judiciare în materie penală, altele decât
cele indicate în prevederile art. 504-507 C. pr. pen. (de exemplu în cazul erorii judiciare care duce la prejudicierea persoanei
vătămate, părţii vătămate sau părţii civile), cât şi în cazul erorilor judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale, atunci
când, deşi există o eroare judiciară, nu s-a stabilit răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau
procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului. În această ultimă ipoteză, de lege lata, elementele
răspunderii civile delictuale se vor analiza şi prin raportare la prevederile art. 998-999 C. civ. şi la principiile răspunderii civile
delictuale, neexistând o altă reglementare expresă a condiţiilor răspunderii.
În cazul ultimelor două forme de răspundere apreciem că se aplică procedura civilă de drept comun în funcţie de valoarea
prejudiciului, şi care face obiectul cererii de chemare în judecată, competenţa urmând să aparţină judecătoriei sau
tribunalului, în funcţie de valoare.
Recent s-a adoptat, prin procedura asumării răspunderii de către Guvern, noul Cod civil. Potrivit art. 1384 alin. 2 din noul
Cod civil38) „Când cel care răspunde pentru fapta altuia este statul, Ministerul Finanţelor Publice se va întoarce în mod
obligatoriu, pe cale judiciară, împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, în măsura în care acesta din urmă este
răspunzător, potrivit legii speciale, pentru producerea acelui prejudiciu.” Se observă că, în ceea ce priveşte subiectul din
articolul de faţă, interesează mai ales formularea „când cel care răspunde pentru fapta altuia este statul”. Deşi în cuprinsul
textului legal nu se face trimitere în mod expres la răspunderea directă a statului, aceasta este reglementată pentru prima
pag. 7 2/9/2017 : mihaela.stan@pelifilip.com
 Doctrina Revista Romana de Drept Privat 4 din 2009
dată în Codul civil. Considerăm că îşi face loc o nouă instituţie juridică în dreptul civil, aceea a răspunderii statului pentru
fapta altuia, care între multiplele ipoteze ce le cuprinde, are în vedere şi răspunderea acestuia pentru erori judiciare. Prin
această prevedere se pune capăt interpretărilor în ceea ce priveşte considerarea răspunderii statului drept o răspundere
pentru fapta proprie sau a comitentului pentru fapta prepusului. Începând cu data intrării în vigoare39) a noului Cod civil,
elementele răspunderii civile delictuale vor fi analizate prin prisma răspunderii obiective a statului pentru fapta altuia, inclusiv
a condiţiilor ce se cer a fi întrunite. De altfel, după cum am arătat mai sus, în doctrina franceză s-a recurs la instituţia
„substituirii responsabilităţii” persoanei vinovate de producerea erorii judiciare, cu răspunderea statului, fiind vorba de o faptă
comisă de altă persoană (magistratul) decât cea care răspunde (Statul), această instituţie fiind tratată în cadrul răspunderii
pentru „fapta altora”, fiind însă analizată prin prisma prevederilor legale speciale franceze, respectiv art. L. 781-1 alin. 1 din
Codul de organizare judiciară. Credem că la fel ca şi în doctrina franceză, şi în România, răspunderea statului este o
răspundere pentru fapta altuia, ce trebuie analizată prin prisma prevederilor legislaţiei speciale în materie.
3 8 L) e g e a n r . 2 8 7 / 2 0 0 9 p u b l i c a t ă î n M . O f . n r . 5 1 1 d i n 2
3 9 P
) o t r i v i t a r t . 2 . 6 6 4 d i n n o u l C o d c i v i l a c e s t a v a i n t
a c e s t u i a . U r m e a z ă c a î n t e r m e n d e 1 2 l u n i d e l a d a t
a d o p t a r e p r o i e c t u l d e l e g e p e n t r u p u n e r e a î n a p l i c a r e

Este de observat şi faptul că potrivit art. 10 alin. 1 din noul Cod civil asumat de Guvern prevede că: „În cazurile
neprevăzute de lege, se aplică uzanţele, iar în lipsa acestora, dispoziţiile legale privitoare la situaţii juridice asemănătoare,
iar când nu există asemenea dispoziţii, principiile generale ale dreptului.” Această dispoziţie determină ca în cazul
inexistenţei unei prevederi exprese a răspunderii statului pentru erorile judiciare, ce nu sunt reglementate de textele Codului
de procedură penală şi ale Legii nr. 303/2004, să se facă aplicarea legilor ce reglementează situaţii asemănătoare, şi când
nu vor exista asemenea dispoziţii a principiilor ce reglementează răspunderea civilă delictuală. În opinia noastră faţă de
textul legal menţionat, în cazul tuturor erorilor judiciare în procesele penale se vor aplica prevederile Codului de procedură
penală, chiar şi în situaţia erorilor ce nu se încadrează în ipotezele prevăzute în prezent în acest cod, dar derivă dintr-un
proces penal. În cazul erorilor judiciare în alte procese decât cele penale, se vor aplica prevederile Legii nr. 303/2004,
pentru toate erorile judiciare, dar numai în situaţia în care cel care a săvârşit eroarea judiciară este un magistrat. În celelalte
ipoteze se vor aplica prevederile art. 52 alin. 3 din Constituţie cu raportare la principiile răspunderii civile delictuale,
referitoare la repararea integrală a prejudiciului cauzat victimei erorii judiciare, şi la inadmisibilitatea suportării de aceasta a
consecinţelor faptei ilicite.
În concluzie, considerăm că răspunderea statului pentru erori judiciare este o răspundere civilă delictuală specială,
obiectivă, care îşi are temeiul în prevederile art. 504-507 C. pr. pen. şi art. 96 din Legea nr. 303/2004. În cazul existenţei
unei erori judiciare care nu poate fi încadrată în prevederile legale amintite se va face aplicarea directă a prevederilor art. 52
alin. 3 din Constituţie, şi a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, de lege lata
cu raportare la prevederile art. 998-999 C. civ.
Publicat în Revista Română de Drept Privat cu numărul 4 din data de 30 aprilie 2009.

pag. 8 2/9/2017 : mihaela.stan@pelifilip.com