Vous êtes sur la page 1sur 20

NON-DUALISMUL VEDANTIN: PARADIGMA

ABSOLUTULUI NEDIFERENŢIAT ÎN GÂNDIREA LUI


ŚAṄKARA

Ioan DURA

Drd.
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi

Abstract:
In this article I intend to bring out - into a paradigm of inter-religious dialogue - the meaning
of non-dualism in parameters of Vedantic school. The structuring of the philosophy of Vedantic non-
dualism was performed masterfully by Śaṅkara, who drew the hermeneutic`s directions of Vedānta on
the basis of thinking to Upanishads. The sanskritic correspondent of western term „non-dualism” is
„advaita” (a - dvaita, not two or duality), the central concept of Śaṅkcara's philosophy and that term
should be understood in three distinct but significant ways which complement and enrich each other:
1. the inner Self (atman) is the all-pervading nondual reality; 2. the Real alone is that which does not
change, that is, Brahman; 3. all duality is illusory. Advaita Vedānta is the non-dualistic paradigm of
identity of Subject with Object, identity of knower and the known. In Western thinking, Advaita
philosophy was interpreted and accepted as monism, which is contradicted in academic environment
today. The peculiarity of Advaitic ontology lies in the fact that the universe has no reality, is an
illusion (māyā), which itself cannot be explained. Brahman is the one and only Reality, is the
undifferentiated Absolute (Atman-Brahman): Ekamevādvitīyaṃ („One-without-the-second”), and all
phenomenal compartment is the effect of illusion, in fact is unreal. This quote from Vivekacūḍāmaṇi
summarizes the Vedantic non-dualism: Brahma Satyam Jagat mithyā, jīvo brahmaiva nāparah
(Brahman is the only reality, the world is an illusion and there is no difference between Brahman and
individual self).

Keywords: Śaṅkara, Vedānta, Advaita, non-dualism, Brahman, Atman, māyā

Fiecare cultură are limbajul ei şi propria construcţie filosofică. În abordarea


hermeneutică a categoriilor filosofice și religioase - altele decât cele din sfera
culturii proprii - se reliefează identitatea, dar şi diferenţele, în ceea ce privește
ordinea valorilor tradiționale.
Hinduismul cumulează o complexitate de credințe și filosofii religioase, în
aparență contradictorii, dar în esență formând un tot unitar care definește spiritul
contemplativ al Indiei. În această ordine de idei, vorbim de cele șase darśana sau
școli ale hinduismului, fiecare propunând o anumită paradigmă în abordarea
divinului. Între acestea, direcția cea mai larg acceptată este Vedānta, care reține
anumite particularități în peisajul filosofico-religios indian, fiind în același timp cea
mai larg acceptată în filosofia și spiritualitatea Indiei.

215
Dura/Studia Theologica Doctoralia

În acest studiu, vom prezenta cât mai clar posibil, după câteva considerații
preliminare asupra personalității lui Śaṅkara, esența învățăturii vedantine, si
anume, non-dualismul absolut (Brahman ekamevādvitīyaṃ - „Unul-fără-al-
doilea”), încercând să precizăm într-o sumă de detalii terminologia și sensurile
termenului sanskrit advaita. Pentru explicarea acestui termen, nu vom reconstitui o
expertiză de ordin istoric, ci vom întreprinde o expunere sistematică. Vom sublinia
apoi principalele puncte în care se conjugă non-dualismul vedantin și în final vom
insista asupra interpretării acestei învățături vedantine în optica filosofiei
occidentale.

1. Ādi Śaṅkarācārya - repere biografice

O abordare critică asupra evenimentelor și întâmplărilor istorice a fost ceva


necunoscut în India. Gândirea indiană este mai mult inclinată spre ne-istoricitate,
un fenomen de altfel surprinzător nu numai pentru un cercetător istoric, dar, de
asemenea, pentru oricine interesat de diversele ramuri ale studiului indologic.
Locul de drept al istoriei este adesea luat de legendă. Este o sarcină laborioasă de a
cerne din legende faptele istorice, daca toate acestea conțin anumite elemente de
legendă. Acesta este un prim obstacol pe care îl întâlnim în încercarea de a scrie o
scurtă biografie a lui Ādi Śaṅkara, cunoscut în peisajul filosofiei indiene și ca
Śaṅkara Bhagavatpādācārya sau Ādi Śaṅkarācārya.
Dată fiind reputația și autoritatea lui Śaṅkara în filosofia și religia indiană,
este greu de stabilit ce anume este real și ce anume este imaginar sau fantastic în
biografia sa. Există mai multe biografii clasice 1 , însă ele nu sunt întotdeauna
concordante între ele, iar unele întâmplări din viața sa, chiar daca figurează în
majoritatea biografiilor, sunt prea încărcate de supranatural pentru a fi credibile.
Parcurgând aceste biografii, deși fiecare din ele oferă variante diferite asupra
vieții lui Śaṅkara, se evidențiază faptul că există anumite date biografice ce pot fi
stabilite cu un grad ridicat de certitudine și care pot oferi o schiță sumară a vieții
filosofului vedāntin. Dacă despre locul nașterii lui Śaṅkara - satul Kaladi, astăzi

1
Facem o scurtă trecere în revistă a acestor biografii: Bṛhat-Śaṅkara-vijaya - cunoscută și sub
numele Guru-Śaṅkara-vijaya, considerată a fi cea mai veche; Prācīna-Śaṅkara-vijaya - cea mai
autorativă și citată biografie a lui Śaṅkara, datată înainte de secolul al XIV-lea, aparține lui
Ānandagiri; Alte două biografii cu un grad mare de citare în schițarea vieții lui Śaṅkara au fost
compuse de Vyāsācali, Vyāsācali-Śaṅkara-vijaya, respectiv de V. S. Radhakrishna Sastri, Srī-
Śaṅkara-vijayamakaranda; Important de menționat sunt și biografiile: Śaṅkara-vijaya-vilāsa, a cărui
autor este considerat a fi unul din discipolii lui Śaṅkara, și anume Cidvilāsayati. Această biografie
este compusă sub forma unui dialog dintre unul din elevii lui Śaṅkara și Vijñākāṇḍa, dar cea mai mare
parte a acestei biografii este împrumutată de la Bṛhat-Śaṅkara-vijaya. Śaṅkara-digviajya-sāra, a cărui
autor se consideră a fi Sadānanda, autorul celebrului tratat Vedāntasara, compus la sfârșitul secolului
al XV-lea. Vezi: Natalia ISAYEVA, Shankara and Indian Philosophy, State University of Ne York
Press, Albany, 1993, pp. 61-72; W. R. ANTARKAR, „Saṅkṣepa Śaṅkara Jaya of Mādhavācārya or
Śaṅkara Digvijaya of Śrī Vidyāraṇyamuni”, în: Journal of the University of Bombay, XL (1972), 77,
pp. 1-23; Mario PIANTELLI, Sankara e la rinascita del Brahmanesimo. Esperienze, Fossano, 1974, pp.
217-226.

216
Non-dualismul vedantin: paradigma Absolutului nediferențiat în gândirea lui Śaṅkara

Kerala, unde era prezentă comunitatea brahmană Namboodiri - există o opinie


unanimă, nu același lucru se poate afirma despre anii în care a trăit, propunându-se
cel puțin două date, prima fiind acceptată de marea majoritate a cercetătorilor în
filosofia indiană: 788-820 d. Hr.2 și 509-477 î.d.Hr.3
Numele lui Śaṅkara constituie cea mai mare autoritate în darśana Vedānta4,
fiind primul ei exponent sistematic, și, de asemenea, cel care va da acestei doctrine
forma sa clasică. Este important de subliniat aportul pe care Śaṅkara l-a adus
„universalității” Vedāntei în spațiul filosofic indian, în sensul că esența Vedāntei5,

2
K. B. PATHAK, „The Date of Śamkarāchārya”, în: Indian Antiquary, XI (1882), pp. 174-175;
W. LOGAN, „The Date of Samkaracharya”, în: Indian Antiquary, Vol. XVI (1887), pp. 160-161; D. R.
BHANDARKAR, „Can We Fix the Date of Śamkarāchārya More Accurately?”, în: Indian Antiquary,
Vol. XLI (1912), p. 200; S. K. BELVALKAR, „Śaṅkara: His Life and Times” în: Shree Gopal Basu
Mallik Lectures on Vedānta Philosophy, Bilvakuñja Publishing House, Poona, 1929, pp. 209-215 ; S.
SRIKANTAYA, „Date of Sri Samkaracarya”, în: Quarterly Journal of the Mythic Society, XLVI (1956),
pp. 300-305 ; Allen Wright TLIRASHER, „The Dates of Maṇḍana Miśra and Śamkara”, în: Wiener
Zeitschrift für die Kunde Südasiens, XXIII (1979), pp. 117-139; O. RAMACHANDRAIYA, „Age of
Śamkara and the Social Conditions of the Times” în: Sringeri Souvenir, Srirangam, 1970, pp. 22-24;
K. Kunjunni RAJA, „A Note on Śamkara's Date”, în: Adyar Library Bulletin, LIX (1995), p. 177;
Jonathan BADER, Conquest of the Four Quarters: Traditional Accounts of the Life of Śaṅkara, Aditya
Prakashan, New Delhi, 2000, p. 334; Arvind SHARMA, „Śaṅkara`s Life and Works as a Source for a
Hermeneutics of Human Right”, în New perspectives on Advaita Vedānta: Essays in Commemoration
of Professor Richard de Smet, Bradley J. MALKOVSKY (Ed.), Brill, Leiden, 2000, pp. 109-122.
3
S. D. KULKARNI (Ed.), Adi Sankara: The Saviour of Mankind, Shri Bhagavan Vedavyasa
Itihasa Samshodhana Mandira (Brishma), Bombay, 1987, Cap. II: „Date of Śaṅkara”, pp. 275-294;
W. R. ANTARKAR, „The Date of Śaṅkarācārya”, în: Journal of the Asiatic Society of Bombay, LXVII-
LXVIII (1992-1993), pp. 1-20; Parmeshwar Nath MISHRA, Era of Adi Shankaracarya: 507 BC - 475
BC, Samskriti Rakshak Parishad, Howrah, 2003.
4
Termenul darśana definește un sistem filosofic aparte, „un punct de vedere, înțelegere,
doctrină, mod de a privi lucrurile”. Rădăcina termenului este dṛś, care se traduce prin „a vedea, a
contempla, a înțelege”. (Vezi: René GUÉNON, Introducere generală în studiul doctrinelor hinduse,
traducere din limba franceză: Daniel HOBLEA, Editura Herald, București, 2006, p. 187; M. ELIADE,
Istoria credințelor și ideilor religioase. De la Gautama Buddha până la triumful creștinismului, vol.
II, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1986, nota 9, p. 50).
Termenul Vedānta a fost inițial folosit în filosofia indiană ca sinonim pentru acea parte din
textele vedice cunoscută ca Upaniṣade, etimologia cuvântului precizând și alte sensuri: „Veda” -
„anta” („sfârșitul” Vedelor), apendice la imnurile vedice. Până în secolul al VIII-lea, cuvântul vedānta
a fost folosit pentru a descrie un grup de tradiții filosofice preocupate de realizarea Sinelui, prin care
se înțelege natura ultimă a Realității (Brahman). Din perioada medievală a hinduismului, termenul
vedānta desemnează școala filosofică care a interpretat Upaniṣadele, textele speculative și filosofice
ale Vedelor. Cronologic, Vedānta este ultima dintre aceste școli (Nyāya, Vaiśesika, Sāmkhya, Yoga,
Mimāmsā, Vedānta), dar axiologic, este considerată a fi prima, însumând desăvârşirea întregii
moşteniri filosofico-culturale vedice. (Vezi: Nicolae ACHIMESCU, India. Religie și filosofie, Ed.
Tehnopress, Iași, 2006, p. 158)
5
Tema esențială a întregii învățături vedāntine este, așa cum afirmă Sadānanda Yogīndra
Sarasvatī în Vedānta-Sāra, identitatea monadei vitale individuale (jīva) cu Brahman: „Subiectul
(viṣaya) este identitatea (aikya) dintre sufletul individual (jīva) și Brahman, obiectul Vedāntei fiind
investigarea (prameya) conștiinței (caitanya) pure (śuddha).” (SADĀNANDA, Vedānta-Sāra 27, în
Advaita Vedānta. Guadapāda-Śaṅkara-Sadānanda (Doctrina și tratatele clasice), studiu asupra
doctrinei, traducere din limba sanskrită, note și comentarii de Ovidiu Cristian NEDU, Editura Herald,
București, 2002).

217
Dura/Studia Theologica Doctoralia

odată cu Śaṅkara, nu mai rămâne o învățătură ocultă transmisă numai inițiaților, ci


o învățătura cu o largă rezonanță populară. Înainte de Śaṅkara, în mediile ce
propovăduiau non-dualismul ca doctrina metafizică, circula o varietate de idei
ontologice, cosmologice, gnoseologice, etice, care nu erau întotdeauna coerente
între ele, și cu atât mai puțin, sistematice. El efectuează o selecție și o sistematizare
a acestui material ideologic6, fundamentat în mod special pe Upaniṣade și Brahma-
Sūtra lui Bādārayana. În această ordine de idei, va formula numeroase argumente
de tip logico-filosofic în sprijinul non-dualismului, încercând să susțină validitatea
acestei doctrinei prin apelul la tradiția filosofică indiană.
E important de remarcat faptul că lui Śaṅkara i se atribuie nu mai puțin de
400 de lucrări 7 (un adevărat corpus śaṅkarian), dintre care numai 50 sunt
considerate originale8, restul fiind propuse ca fiind opera elevilor și discipolilor. În
mare parte lucrările lui sunt polemice, mai ales la adresa filosofiei Sāmkhya,
Vaisheshika, în general a filosofiilor non-vedantine din arealul indian. Ele sunt
clasificate în: Bhāṣya (Comentarii) care servesc pentru a oferi o interpretare
coerentă a textelor scripturilor în perspectiva Advaita Vedānta, Prakaraṇa grantha
(Tratatele Filosofice) oferă diverse metodologii pentru student să înțeleagă doctrina
propusă de el și Stotra (Imnurile devoționale) inchinate zeilor Ganesha, Shiva,
Vishnu, Devi și Subrahmanya, fiind bogate în poezie și pietate, servind la
evidențierea relației dintre credincioși și Divinitate.

2. Non-dualismul vedantin (advaita) - precizări conceptuale

În câmpul filosofiei indiene, advaita este „doctrina absolutei non-diferențe”9,


care în mediul religios și filosofic occidental a fost definită ca „non-dualism
absolut”, termenul „advaita” traducându-se prin „non-dualism”: „a” (nu, non) -

6
Este suficient să invocăm aici aprecierea lui Angelo MORETTA referitoare la contribuția lui
Śaṅkara în sistematizarea principiilor vedantine: „Unitatea lui Unu-fără-doi, baza Advaitei-Vedānta, a
fost pentru Śaṅkara și o acțiune culturală benefică, pentru că slujea la risipirea negurilor sectare care
se multiplicau la infinit (…) Gândirea hindusă se diversifica și se pulveriza în școlile minore în care
se pierdea din vedere esențialul, adică unitatea absolutului Brahman”. (A. MORETTA, Gândirea
Vedānta, traducere din limba italiană de Mara şi Florin Chiriţescu, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1996, p.
132)
7
Ediția critică a operei sankariene, cea mai apreciată în mediul academic, este semnată de Sri
SANKARA GRANTHAVALI, Complete Works of Sri Sankaracarya in the original Sanskrit, Vols. 1-10,
Revised edition, Samata Books, Madras, 1998; Karl H. POTTER în The Encyclopedia of Indian
Philosophies: Advaita Vedānta up to Śaṃkara and His Pupils ne oferă câte un rezumat al celor mai
importante lucrări śaṅkariene. (Karl H. POTTER, op. cit., Vol. III, Motilal Banarsidass Publishers,
Delhi, 1998, pp. 115-345.)
8
Cf. Rashvihary DAS, Introduction to Shankara, Firma K. L. Mukhopadhyay, Calcutta, 1968,
p. i.
9
Cf. Nirod Baran CHAKRABORTY, Dictionary of Advaita Vedānta, The Ramakrishna Mission
Institute of Culture, Kolkata, 2003, p. 23.

218
Non-dualismul vedantin: paradigma Absolutului nediferențiat în gândirea lui Śaṅkara

„dvaita” (dual, dualitate, doi).10 Etimologic, cuvântul „non-dualism” - echivalentul


sanskritului „advaita” - este de origine latină desemnând construcția verbală
compusă din „non” și „dualism”: dualism are referinţă la doi și prefixat cu „non”
înseamnă negaţia lui doi. 11 La drept vorbind, aceasta nu este decât o primă
aproximare a ceea ce se înțelege prin termenul advaita, de aceea pentru a determina
mai exact sensul acestui termen, vom încerca să schițăm principalele aspecte ale
sale.
În gândirea lui Śaṅkara se precizează trei sensuri distincte, dar semnificative,
ale termenului „advaita”, care se completează reciproc: 1. Sinele interior Ātman
este realitatea atotcuprinzătoare non-duală; 2. Brahman este singura și adevărata
Realitate, neschimbabilă, necalificată; 3. Toate dualitățile sunt iluzorii. Ideea de
fond este că Brahman (Absolutul) este singura Realitate, neexistând nimic altceva
în afară de el, iar universul cu tot ceea ce înglobează el este o iluzie (māyā).12
Termenul „advaita” implică negarea dualismului interminabil dintre
spirit/conștiință (puruṣa) și materie (prakṛti)13, afirmând în mod pozitiv realitatea
non-diferenței prin depășirea diferențelor din cadrul empiric prin exercițiul
cunoașterii (jñāna). Diferenţele (bheda) sunt de trei feluri: 1. Svagata-bheda sau
diferența internă între întreg şi părţile sale. 2. Sajatiya-bheda sau diferenţa
omogenă - diferenţa dintre doi indivizi care fac parte din aceeaşi clasă. Ca şi în
cazul a două vaci care intră sub aceeaşi clasă „vacă”. 3. Vijatiya-bheda sau
diferența eterogenă, diferența între doi indivizi diferiți din două clase distincte, ca
diferență între un cal și o vacă aparţinând două clase diferite, „cal”, respectiv
„vacă”. 14 Śaṅkara concentrează argumentele logico-filosofice în stabilirea ideii
conform căreia, categoria de diferență15 este doar un aspect fenomenal care nu are
nici o relevanță definitorie raportată la Brahman.

10
John A. GRIMES, A Concise Dictionary of Indian Philosophy: Sanskrit Terms Defined în
English, State University of New York Press, Alabany, 1996, p. 15.
11
Cf. Abraham P. BOS, „Aristotelian and Platonic Dualism in Hellenistic and Early Christian
Philosophy and in Gnosticism”, în: Vigiliae Christianne, LVI (2002), 3, p. 275.
12
Cf. Richard DE SMET, „Le non-dualisme de Sankara (Advaita-vada)”, în: La Quête de
L`Etérnel. Approches chrétiennes de l`Hindouisme, R. DE SMET et J. NEUNER (eds.), Desclée de
Brouwer, 1967, pp. 62-63.
13
Advaita Vedānta a apărut, în special ca o critică la adresa dualismului expus de şcoala
filosofică Sāmkhya. Sintetic vorbind, acest dualism se referă la existenţa a două realităţi care sunt
amândouă eterne, dar care prezintă o natură contrară. Prima realitate este purusha sau „martorul”,
„spiritul”, iar cea de-a doua realitate este prakriti sau „natura”, „manifestarea”. Purusha reprezintă
Sinele care, fiind pură conştiinţă, este martorul întregii activităţi care se desfăşoară în sfera
obiectivităţii. Pe de altă parte, prakriti include nu numai lumea fizică exterioară (universul fizic), dar
de asemenea şi trupul şi mintea. Vezi Mikel BURLEY, Classical Sāṃkhya and Yoga. An Indian
metaphysics of experience, Routledge Taylor & Francis Group, London and New York, 2007, pp. 37-
42; S. G. M. WEERASINGHE, The Sāṅkhya Philosophy: A Critical Evaluation of its Origins and
Development, Sri Satguru Publications, 1993.
14
Cf. K. NARAIN, The Fundamentals of Advaita Vedānta, Indological Research Centre, 2003,
p. 171.
15
În filosofia indiană, ultima realitate a „diferenței” poate fi, în linii mari, clasificată în două:
(1) cele pledând pentru bhedābheda, adică identitate în diferenţă sau diferenţă în identitate. Filosofia

219
Dura/Studia Theologica Doctoralia

3. Absolutul nediferențiat: Brahman Ekamevādvitīyaṃ („Unul-fără-al-


doilea”)

Non-dualismul, în direcția trasată de Śaṅkara - identitatea subiectului și a


obiectului, a cunoscătorului și a celui cunoscut - își găsește expresia sofisticată în
maximele upanișadice: „Tat Tvam Asi”16 (Tu ești Acela), „Aham brahmāsmi”17
(Eu sunt Brahman), „Ayam ātmā brahmā” 18 (Atman este Brahman), iar baza
înțelegerii Advaitei se rezumă în faptul că Absolutul-Brahman este unica Realitate,
singurul cu adevărat existent: Ekamevādvitīyaṃ 19 („Unul-fără-al-doilea”). Acesta
este datum-ul primar al experienței Sinelui în Advaita, toată viziunea filosofico-
religioasă a lui Śaṅkara fiind centrată pe configurația non-dualistă a Absolutului20
și având, în această ordine de idei, un pronunțat caracter mistic.
Conștientizarea faptului că Brahman este singura Realitate, iar lumea este o
iluzie21, Brahman fiind Realitatea Absolută (Paramarthika Satta) și că nu există

Bhedābheda explică relaţia de identitate şi diferenţă dintre termeni prin anumite caracteristici şi
atribute pe care le posedă, prin determinările specifice care dovedesc identitatea şi diferenţa de
lucruri; (2) Protagoniştii purei-diferenţe. Bháskarácárya concepe prezenţa diferenței (bheda) în
identitate (abheda) prin analogie cu cauza şi efect, în cazul în care efectul este atât identic şi diferit
de cauza. Al doilea grup de gânditori susţine existenţa unei „pure-diferenţe”, adoptând în general
următoarele patru poziții: (1) Diferenţa este însăși natura (svarupa) locului ei. (2) Diferenţa este
absenţa mutuală (anyonyabhava) între loc şi contra-entitate. (3) Diferenţa este neasemănare
(vaidharmya) între două entităţi. (4) Diferenţa este o categorie independentă sau substanţă. (Vezi K.
NARAIN, op. cit., p. 179; Karl H. POTTER, op. cit., pp. 62-74.)
16
Chāṇdogya Upaniṣad 6.8.7. În redarea citatelor din Upaniṣade am folosit: The Upanishads,
Swami Nikhilananda (trans. and ed.), Harper and Row, New York, 1964; Radu Bercea, Cele mai
vechi Upanisade: Brhadaranyaka-Upanisad, Chandogya-Upanisad, traducere din limba Sanskrită,
studiu introductiv, note si comentarii, Editura Stiințifică, Bucureşti 1993; Ovidiu Cristian Nedu,
Upaniṣad: Taittirya - Aitareya - Kausitaki Brahmana - Svetasvatara - Mundaka - Manduka - Kali
Santarana - Yogaraja, traducere din limba sanskrită, note introductive şi comentarii, Editura Herald,
Bucureşti, 2006. Pentru interpretări ale dictum-ului upanișadic Tat tvam asi, vezi: Julius J. LIPNER,
„The Self of Being and the Being of Self: Śaṁkara on That You Are (Tat Tvam Asi)”, în: New
Perspectives on Advaita Vedānta. Essays in Commemoration of Profesor Richard De Smet, S.J.,
Bradley J. MALKOVSKY (ed.), Brill Leiden-Boston-Köln, 2000, pp. 51-69; Anima SEN GUPTA, „The
Meanings of That Thou Art”, în: Philosophy East and West, XII ( 1962), 2, pp. 125-134; Bina GUPTA
& William C. WILCOX, „Tat tvam asi: An Important Identity Statement or a Mere Tautology”, în:
Philosophy East and West, XXXIV (1984), 1, pp. 85-94.
17
Brihadāranyaka Upaniṣad 1.4.10.
18
Māṇḍūkya Upaniṣad 2.7.
19
Chāṇdogya Upaniṣad 6.2.1.
20
Cf. Augustine D. VALLOORAN, In Search of the Absolute. A Critical Study of the Advaitic
Philosophy of Religion as Interpreted by T. M. P. Mahadevan, Vendrame Institute, Shillong, 1988, p.
107.
21
ŚANKARĀCĀRYA, Upadeśa Sāhasri XVII.20: „Totul își are originea în ignoranță. Această
lume este ireală, fiind văzută de cel aflat în ignoranță”; GAUDAPĀDA, Māṇḍūkya-Kārikā I.17: „Fără
îndoială, lumea fenomenală (prapañca), dacă [chiar] ar exista, ar trebui ca totodată să nu existe. [Însă]
ea este doar o iluzie (māyā)”.

220
Non-dualismul vedantin: paradigma Absolutului nediferențiat în gândirea lui Śaṅkara

diferență între Brahman și sinele individual22, este rezultatul cunoașterii (prajñāna)


care transcende vălul ignoranței și al iluziei.23 Cunoașterea24 în Advaita Vedānta nu
vizează o relație de participare la divin, ci se traduce în următoarea ecuație: „a
cunoaște” înseamnă „a fi”. În această experiență a non-dualității, Sinele Suprem
non-dual (Pārā-atman) transcende toate stagiile cunoașterii, conștientizarea non-
dualității fiind însăși natura Sinelui.25 În stagiul suprem al devenirii (sāmādhi) se
transcend toate dualitățile subiect-obiect construite de minte.26
Celebrul citat sankarian, care confirmă de o manieră magistrală și totodată
emblematică, sinteza non-dualismului vedantin, este din Vivekacūḍāmaṇi 27 :

22
ŚANKARA, Tattva-Bodha, p. 158: „Sinele (ātman) învăluit (upādhi) de ignoranță (avidyā)
este sufletul individual (jīva)”); IDEM, Laghu-Vākya-Vṛtti 14: „Sufletul individual caracterizat de
discriminări, meditând la sensul afirmației «Eu sunt Brahman» devine totuna cu Brahman, cel lipsit
de discriminări (nirvikalpaka)” (ŚANKARA, Laghu-Vākya-Vṛtti în Advaita Vedānta...); GAUDAPĀDA,
Māṇḍūkya-Kārikā I.16: „Când sufletul (jīva) adormit datorită iluziei cea fără de început se trezește,
atunci el îl cunoaște pe cel nenăscut, pe cel lipsit de somn și de vis, pe cel non-dual (advaia)”.
Sinele individual (jīvātman) care, în starea de ignoranță, apare ca un principiu finit de
cunoaștere, pasivitate și activitate, este în mod real identic cu Brahman, cu Ātman din toți. Se pune
întrebarea cum sufletul individual, care este unul în fiecare corp uman, poate fi același cu Brahman?
Śaṅkara explică că Sinele nu este un concept care definește o individualitate. Ātman este doar unul și
unic. În realitate doar Ātman singur este (Ekaatma vaādam). Este un raționament fals că există mai
mulți Ātmani particulari (Anekaatma vaādam): precum aceeași lună apare ca mai multe luni în
reflecțiile de pe suprafața apei acoperită cu bule sau valuri, un singură Ātman și unic apare ca mulți
ātmani în corpurile umane din cauza iluziei māyā. Ātman este liber și dincolo de orice determinație,
este dincolo de triada: cel care experiază, faptul experiat și actul experierii. Este incorporal și
independent, este non-substanțial.
23
ŚANKARA, Aparokṣānubhūti 14: „Totul este un produs (prabhava) al ignoranței (ajñāna) și
prin cunoaștere (jñāna) totul dispare”.
24
În limba sanskrită există un set de termeni care definesc cunoașterea: vidyā, jñāna, pārāma.
Există două tipuri de cunoaştere cu privire la Brahman: ştiinţa superioară parā-vidya sau pārāma care
realizează eliberarea prin cunoaşterea lui Brahman (Brahmajñāna) şi cunoașterea inferioară (aparā-
vidya) care are drept scop, nu cunoaşterea, ci adorarea (upāsana) lui Brahman, şi care, în funcţie de
râvna cu care este practicată, are drept fruct reuşita lucrării ritualice, fericirea, sau eliberarea graduală.
Ca exercițiu tehnic, cunoașterea pārāma numita Yataartha Jñāana (cunoașterea adevărată) încadrează
un complex tripartit care angajează statutul subiectului și obiectului în actul cunoașterii: 1. Pramātṛ,
Subiectul - cunoscătorul, 2. Pramāṇa, mijlocul sau exercițiul cunoașterii propriu-zise și 3. Prāmeya,
obiectul cunoașterii. Subiectul și obiectul în actul cunoașterii sugerează un dualism la nivelul
cognitiv. Atâta timp cât există un cunoscător (subiectul), angajat în cunoașterea unei referințe
exterioare (obiectul), există dualitate.
25
Cf. D. B. GANGOLLI, The Perfect & Unique Method of Shankara`s Non-dualism, Hind
Navotthana Pratishthan, Kerala 2001, p. xviii; Sthaneshwar TIMALSINA, Consciousness in Indian
Philosophy. The Advaita doctrine of „awareness only”, Routledge, London and New York, 2009,
p. 5.
26
Cf. Thomas A. FORSTHOEFEL, Knowing Beyong Knowledge. Epistemologies of Religious
Experience in Classical and Modern Advaita, Ashgate, 2002, p. 54. Vezi Joseph MILNE, „Advaita
Vedānta and Typologies of Multiplicity and Unity: An Interpretation of Nondual Knowledge”, în:
International Journal of Hindu Studies, I (1997), 1, pp. 165-188.
27
Cf. L. STAFFORD-BETTY, Vādirāja`s Refutation of Śaṅkara`s Non-dualism: A Translation of
Vādirāja`s Nyāyaratnāvalī with a Commentary by the Translator, Motilal Banarsidass, Delhi, 1978,
pp. 25-28; R. BALASUBRAMANIAN, Advaita Vedānta. Nature of Reality, Centre for Advanced Study in

221
Dura/Studia Theologica Doctoralia

„Brahma satyaṃ jagat mithyā, jīvo brahmaiva nāparah” (Brahman este singura
realitate, lumea este o iluzie și nu există diferență între Brahman și sinele
individual). 28 Vom reda în continuare și alte pasaje din aceeași lucrare a lui
Śaṅkara care reliefează non-dualismul vedantin:

Există doar Brahman, Unul fără un al doilea, infinit, fără început și fără sfârșit,
transcendent și neschimbător; nu există nici un fel de dualitate în el.
Există doar Brahman, Unul fără un al doilea, Esența Existenței, Cunoașterea și
Fericirea eternă și lipsit de activitate; nu există nici un fel de dualitate în el.
Există doar Brahman, Unul fără un al doilea, care este în toate, omogen, infinit, fără
sfârşit, şi atotpătrunzător; nu există nici un fel de dualitate în el.
Există doar Brahman, Unul fără un al doilea, care este fără nici un suport; nu există
nici un fel de dualitate în el.
Există doar Brahman, Unul fără un al doilea, dincolo de atribute, fără părți,
insesizabil, absolut și nepătat; nu există nici un fel de dualitate în el.
Există doar Brahman, Unul fără un al doilea, a cărui adevărată natură este
incomprehensibilă și care este dincolo de rațiune și vorbire; nu există nici un fel de
dualitate în el.
Există doar Brahman, Unul fără un al doilea, Realitatea, strălucirea, existența de
sine, puritatea, inteligența și deosebit de orice finitate.29

Eu sunt într-adevăr acest Brahman, Unul fără al doilea, care este ca cerul, subtil, fără
început sau sfârșit, în care întreg universul de la Nediferențialitate până la corpul
grosier, apare doar ca o umbră.
Eu sunt într-adevăr acest Brahman, Unul fără al doilea, care este sprijinul tuturor,
care iluminează toate lucrurile, care are forme infinite, este omniprezent, lipsit de
multiplicitate, etern, pur, nemișcat și absolut.
Eu sunt într-adevăr acest Brahman, Unul fără al doilea, care transcende la nesfârșit
diferențierile cauzate de Māyā, care este esența lăuntrică a toate, este dincolo de
sfera conștiinței și care este Adevărul, Cunoașterea, Infinitul și Fericirea absolută.30

Philosophy University of Madras, 1976, p. 101; P. Krishna MOHAN, Śaṅkara`s Concept of God,
Nelanutala Publishers, 1978, pp. 56-58; Arvind SHARMA, The Philosophy of Religion and Advaita
Vedānta. A Comparative Study in Religion and Reason, The Pennsylvania State University Press,
1995, p. 175.
28
Adi ŚṄKARĀCĀRYA, Vivekacūḍāmaṇi 20.
29
Ibidem, 464-470.
30
Ibidem, 511-513.

222
Non-dualismul vedantin: paradigma Absolutului nediferențiat în gândirea lui Śaṅkara

Brahman este liber de orice diferență și diferențiere, lipsit de determinații.31


El nu are nici o sajātīya (omogenitate) pentru că nu există un Brahman secund,
vijātīya (eterogenitate) deoarece nu există nimic în realitate decât Brahman,
svagata (compunere) deoarece Brahman în sine este omogen. 32 Brahman este
singura existență autonomă, singurul care există doar prin sine, singurul a cărui
existență nu depinde de nimic altceva. Nefiind condiționat în vreun fel, el este
inalterabil și etern
Dacă Brahman singur există în mod real, atunci cum se explică realitatea
universului? Coordonatele ontologice ale Advaitei Vedānta pot fi circumscrise cel
mai bine unei teorii ontologice idealiste, în care rolul cheie îl joacă apelul la
principiul iluziei (māyā). Vis-a-vis de acest concept se impun anumite precizări.
Māyā 33 este un principiu paradoxal, inexplicabil în natura sa, care aparent
diversifică Realitatea nediversificată. 34 Śaṅkara refuză să explice relația dintre
Brahman și māyā, datorită imposibilității de a credita māyā ca fiind reală în ordine
ontologică. Māyā nu este nici adevăr, nici neadevăr. Din moment ce Brahman este
singura realitate, māyā nu poate fi adevărată. Din moment ce māyā cauzează lumea
materială pentru a fi văzută, este adevărată în sine, dar este falsă în comparație cu

31
IDEM, Upadeśa Sāhasri VIII.2 „Eu sunt de-a pururi Supremul Brahman, liber, și astfel
nenăscut, unul fără de pereche și de aceea lipsit de [orice] dualitate!”; Ibidem, X.7 „Fiind fără de
început, fără de calități (...) Eu sunt Suprem și non-dual”; Ibidem, XIII.24: „Eu sunt neschimbător,
întotdeauna liber, pur, întotdeauna iluminat, fără de calități, non-dual.”; IDEM, Aparokṣānubhūti 24-
28: Brahaman „cel ale cărui trăsături (lakṣaṇa) sunt existența, conștiința și beatitudinea
(saccidānanda)”, „lipsit de alterație (nirvikāra), cel fără formă (nirākāra), cel neschimbător (avyaya),
lipsit de manifestare (nirābhāsa), lipsit de schimbare (nirvikalpa), lipsit de calități (nirguṇa), lipsit de
acțiuni (niṣkriya), etern (nitya), lipsit de impurități (nirmala), lipsit de mișcare (niścala), fără de
sfârșit (ananta), pur (śuddha)”; GAUDAPĀDA, Māṇḍūkya-Kārikā, II. 35: Brahman „cel lipsit de
determinații (nirvikalpa), cel non-dual (advaya), cel ce reprezintă încetarea lumii fenomenale
(prapañca).”
32
SADĀNANDA, Vedāntasāra 33: „Realitatea (vastu) este Brahman, care reprezintă existența,
conștiința și beatitudinea (saccidānanda), care reprezintă non-dualitatea (advaya). Începând cu
ignoranța (ajñāna), cele constituite din părți (sakala), cele materiale (jaḍa), agregatele (samūha),
acestea constituie irealitatea (avastu).”
33
Etimologic, cuvântul este derivat din rădăcina sanskrita „ma” (nu) și „ya”, tradus în modul
general ca un articol indicativ însemnând „aceasta, asta”. Māyā are două funcții principale: una este
de a ascunde pe Brahman, să-l obscureze și să-l ascundă de conștiința noastră, iar a doua este de a
prezenta și promulga lumea materială și vălul dualității în loc de Brahman. Vălul iluziei poate fi
străpuns definitiv prin adevărata cunoaștere. În cazul în care dualitatea lumii este privită ca adevărată,
Māyā devine puterea magică divină a Domnului Suprem Iśvara. Māyā este adevărata țesătură a
dualității și ea îndeplinește acest rol la porunca lui Iśvara. Dumnezeu nu este legat de Māyā, precum
nici magicienii nu cred iluziile propriilor magii. Vezi: A. C. DAS, „Brahman and Māyā in Advaita
Metaphysics”, în: Philosophy East and West, II (1952), 2, pp. 144-154; Edward C. DIMOCK JR., „On
Māyā”, în: The Journal of Religion, LXXI (1991), pp. 523-537; Martha DOHERTY, „A Contemporary
Debate Among Advaita Vedantins on the Nature of Avidyā”, în: Journal of Indian Philosophy,
XXXII (2005), 2, pp. 209-241; Frederic FOST, „Playful Illusion: The Making of Worlds in Advaita
Vedānta”, în: Philosophy East and West, XLVIII (1998), 3, pp. 387-405; Harry OLDMEADOW,
„Śaṅkara's doctrine of Maya”, în: Asian Philosophy, II (1992), 2, pp. 131-146.
34
IDEM, Aparokṣānubhūti 14: „Totul este un produs (prabhava) al ignoranței (ajñāna) și prin
cunoaștere (jñāna) totul dispare”.

223
Dura/Studia Theologica Doctoralia

Brahman, adevărul absolut. În acest sens, realitatea include māyā și Brahman.


Scopul iluminării spirituale este a vedea pe Brahman și māyā în adevăratul sens și
diferența dintre ele. Prin urmare, māyā nu poate fi constatată nici ca reală, nici ca
ireală, fiind indescriptibilă: tatvānyatvanirūpaṇasya aśakyatvāt.35
În această notă interpretativă a conceptului de māyā oferită de filosoful
vedantin, universul nu constituie o entitate autonomă, distinctă de Brahman, ci este
doar o iluzie, o reprezentare pe care o experimentează Brahman, deoarece așa cum
o iluzie este numai percepție care nu există altfel decât în conștiința celui ce o
experimentează, tot astfel și universul este doar o reprezentare lipsită de
obiectivitate, care își datorează existența faptului că există cineva care să o
experimenteze, și anume Brahman. Universul fenomenal, cadrul empiric, nu este
nimic altceva decât experiența ce subzistă doar în măsura faptului că există un
subiect experimentator. Brahman este cel existent prin sine, iar universul este doar
o „percepție”, o reprezentare, o aparență, o imagine având drept subiect
experimentator pe Brahman. Aparența e ceva care numai pare a fi ceea ce e
perceput, dar nu este în realitate așa. Mai exact, când considerăm ceva o aparență,
nu negăm existența percepției, ci doar contestăm imaginea formată sau judecata
propusă de respectiva percepție; operăm, deci, o distincție între percepție și
valoarea adevărată a judecății bazate pe ea.
A spune că lumea este māyā înseamnă a arăta caracterul ei iluzoriu, dar
aceasta nu înseamnă a nega existența lumii, ci numai a-i contesta realitatea.
Înșelarea constă în a lua lumea māyā-vică ca fiind reală, a-i recunoaște valoarea,
crezând că ea este ceea ce ne apare a fi.
Cheia metafizicii advaitine este relația dintre Brahman și lume. Relația dintre
Brahman și universul fenomenal 36 nu putea fi definită, în acord cu regulile
limbajului comun, nici ca identitate și nici ca non-identitate. Universul fenomenal,
neavând existență proprie, ci existând ca o transformare iluzorie apărută în
conștiința lui Brahman, nu putea fi considerat nici ca o entitate distinctă de
Brahman dar nici ca fiind identic cu acesta.37 Relația dintre fenomene și Brahman
este una de incluziune ontologică, universul, sub aspectul existenței sale, fiind
cuprins în Brahman și „împrumutând” existența acestuia. Această relație de
incluziune ontologică nu poate fi asumată în mod adecvat nici de conceptul de

35
ŚANKARA, Brahma-Sūtra-Bhāṣya 1.4.3: māyā „nu poate fi definită în ceea ce este și ceea ce
nu este”.
36
Śaṅkara consideră lumea manifestată că fiind supraimpoziție (aadhyaropa, dhyiiropa,
adhyāsa), adică ceva ce există doar ca suprapunere pe un substrat preexistent. Lipsa autonomiei
ontologice, existența condiționată este doar unul dintre atributele majore ale lumii manifestate, cel de-
al doilea atribut fiind acela al irealității (mithya), al caracterului eronat, al necunoașterii (avidyā,
ajnana). Vezi Richard KING, „Brahman and the World: Immanence and Transcendence in Advaita
Vedānta - a Comparative Perspective”, în: Scottish Journal of Religious Studies, XII (1991), 2, pp.
107-126; Daya KRISHNA, „Adhyāsa: A Non-Advaitic Beginning in Śaṁkara Vedānta”, în: Philosophy
East and West, XV (1965), 3-4, pp. 243-249.
37
Ovidiu Cristian NEDU, Introducere, în: Advaita Bodha Dīpīka (Lumina cunoașterii non-
duale), traducere și note de Radu-Claudiu CANAHAI, Ed. Herald, București, 2007, p. 9.

224
Non-dualismul vedantin: paradigma Absolutului nediferențiat în gândirea lui Śaṅkara

identitate, nici de acela de non-identitate. Din această inadecvare semantică a


limbajului comun la domeniul metafizicii vedantine, rezultă numeroasele formulări
contradictorii ce se întâlnesc în textele Vedāntei: universul nu este identic cu
Brahman, dar totodată nu este nici ceva diferit de el. În logica celor afirmate
coinchidem că universul este condiționat sub aspectul existenței sale de către
Brahman 38 , care este norma epistemologică în termenii căreia tot restul este
explicat.

4. Non-dualismul vedantin, dualismul și parametrii monismului filosofic

O problematică care se pune în atenția cercetătorilor occidentali este în ce


termeni filosofici ar trebui privit și explicat non-dualismul vedantin. Pentru a putea
elimina ambiguitățile care apar în încercarea de a conjuga în termeni occidentali
învățătura advaita, aducem în discuție dificultatea în interpretarea corectă a
doctrinelor orientale, care provine, în primul rând, din diferența esențială care
există între modurile gândirii orientale și cele ale gândirii occidentale. Această
diferență se traduce în mod natural printr-o incompatibilitate corespondentă în
limbile destinate să exprime aceste moduri și redarea anumitor idei în limbile
Occidentului, cărora le lipsesc termenii potriviți. Iată, deci, cât de problematică
devine traducerea termenului sanskrit advaita prin occidentalul non-dualism.
În această privință, cel mai bun lucru pe care-l putem face este să expunem,
cât mai clar cu putință, imprecizia alinierii lingvisticii europene la lingvistica
sanskrită, ceea ce a dus la o sumă de neconcordanțe și neclarități în difuzarea
doctrinelor orientale în câmpul european. Practic, filosofiei occidentale,
fundamentată în mare parte pe categoriile aristotelice și platonice, și în egală
măsură creștinismului, le sunt străine paradigma non-dualismului în structura
metafizicii sankariene, fapt subliniat în Christianity and the Doctrine of Non-
Dualism:

Doctrina non-dualismul reprezintă un aspect al intelectualității și spiritualității


Indiene, care este mai degrabă necunoscută mentalității europene. Ceea ce este
pentru creștinism creat, pentru non-dualism este efectul iluziei, maya. În schimb,
ceea ce nu este iluzie pentru non-dualist este necreat pentru creștin.39.

În traducerile scripturilor hinduse, în mod special referindu-mă la colecția


Upaniṣadelor, și în comentariile realizate de occidentali asupra învățăturilor
maeștrilor hinduși, advaita a fost interpretată în perspectiva panteismului, în baza

38
Brahman este cauza materială a lumii, a universului, fiind substratul a tot ceea ce există sau
stă la baza întregului univers, cf. B. N. KRISHNAMURTHY, Advaita Vedānta. In a New Perspective: An
Orientation For The Study of The Indian Philosophical Systems, Bharatiya Vidya Prakashan, Delhi,
2004, p. 59.
39
A MONK OF THE WEST, Christianity and the Doctrine of Non-Dualism, translated by Alvin
MOORE, Jr. and Marie M. HANSEN, Sophia Perennis, 2004, p. 24.

225
Dura/Studia Theologica Doctoralia

convergențelor sensurilor acestor direcții filosofice, sau ca expresia a monismului


în filosofia indiană. De aceea, astăzi se înregistrează în mediile academice din
Occident, tendința unei reconstrucții, reînțelegeri și reabordări a filosofiei
sankariene. Pe această linie se înscrie R. Karunakaran40 care critică calificarea non-
dualismului vedantin ca monism materialist, Advaita fiind cel mai bine declarată ca
Atmadvaita - „non-dualitatea spiritului”. J. Payyappilly 41 critică poziția lui Paul
Hacker și a lui George Bosworth Burch, conform căreia Vedanta lui Śaṅkara este
un monism spiritual42, precizând că Advaita nu se reduce nici la panteism și nici la
imanentism.43 A. Daniélou opinează că termenul „non-dualism” este periculos în
interpretare când este investit cu semnificația monismului:

Termenul „non-dualism” s-a dovedit a fi, în multe cazuri, periculos, deoarece poate
fi uşor de crezut că se fundamentează pe concepția monistă. Şcolile filosofice
hinduse care a făcut o utilizare extinsă a acestui termen a deschis drumul pentru
monism în religie, care este întotdeauna legat de un „umanism” care face din om
centrul universului şi de „Dumnezeu” ca proiecţie a ego-ul uman în sfera cosmică.
Monismul apare sporadic în hinduism ca o încercare de a da o interpretare teologică
a teoriei substraturilor. Non-dualismul rămâne totuşi o concepţie ce ține de
categoriile filosofice. Niciodată nu a ajuns în domeniul comun al religiei.44

Dom Henri Le Saux a scris un studiu - fără titlu - publicat în revista Carmel
în care tratează problema panteismului filosofiei indiene și în care afirmă că nu se
poate aplica metafizicii vedantine, în mod special sub-școlii Advaita, caracterul de
filosofie monistă sau panteistă:

40
Raman KARUNAKARAN, The Concept of Sat in Advaita Vedānta, Sri Sankara Sanskrit
Vidyapeetham Edakkadom, Quilon, 1980, pp. 179-180.
41
Joseph PAYYAPPILLY, The Concept of Man in the Advaita Vedānta of Śankara. An Inquiry
into Theological Perspectives, Peter Lang Europäischer Verlag der Wissenschaften, Frankfurt, 2005,
p. 282-283.
42
Vezi: Wilhelm HALBFASS, Philology and Confrontation: Paul Hacker on Traditional and
Modern Vedānta, State University of New York Press, Albany, 1995, cap. II: Nondualism and Its
Implications: Understanding and Confrontation, pp. 135-227. Aceeași opinie că non-dualismul se
reduce în definitiv la monism o împărtășește și George Bosworth BURCH (George Bosworth BURCH,
„Principles and Problems of Monistic Vedānta”, în: Philosophy East and West, XI (1962), 4, pp. 231-
237).
43
André LALANDE, Vocabulaire Technique et Critique de la Philosophie, Presses
Universitaires de France, 1976, p. 734: „Hinduismul nu a avut niciodată o constituție organică,
ecleziastică, şi o unitate dogmatică ca ale creştinismului, iar acest lucru permite școlilor hinduse la o
acomodare în mod liber la o multiformitate doctrinară. Desigur, pentru a putea verifica pronunţa
autenticitatea tradiţiei Hinduse exceptată de la panteism, trebuie să înţelegem acest cuvânt în funcţie
de sensul său precis, din moment ce, potrivit la Dewey, «termenul (panteism, n.n.) are o largă
accepțiune și își pierde sensul în special în scrieri controversate, în cazul în care odium theologicum
(disprețul teologic) se conexează la aceasta»; în acest fel, este utilizat pentru a desemna aproape orice
sistem care transcende teismul” .
44
Alain DANIÉLOU, The myths and gods of India: the classic work on Hindu polytheism from
the Princeton Bollingen series, Inner Traditions / Bear & Company, 1991, p. 11.

226
Non-dualismul vedantin: paradigma Absolutului nediferențiat în gândirea lui Śaṅkara

În Vest, cu privire la credinţă, nu numai de eseişti, dar chiar şi de scriitori de


renume, gândirea indiană este foarte adesea considerată ca fiind angajată în mod
iremediabil într-un monism și panteism la un asemenea grad încât integrarea acesteia
în sinteza teologiei creştine pare absolut scoasă din ecuație. Tradiția autentică în
India nu este nici o filosofie monistă, dar nici una panteistă, în sensul în care aceste
doua cuvinte sunt înțelese în Vest. Cu toate acestea, nu negăm tendințele panteiste
sau moniste, tendințe care stau la baza anumitor sisteme indiene (darśana) şi nici nu
negăm abateri moniste sau panteiste de anumiţi autori moderni. Pur şi simplu cerem
ca gândirea şi experienţa spirituală a Indiei ar trebui să fie judecate în funcţie de
sursele autentice şi Maeștrii și Învățătorii spirituali, a căror muncă este recunoscută
în mod universal și acceptată.45

Pentru a înțelege că non-dualismul vedantin nu este nici panteism, nici


monism, vom preciza că orice viziune filosofică sau cosmologică care afirmă două
principii opuse și ireductibile pentru a explica realitatea, este o viziune dualistă.
Dualismul filosofic este un răspuns la problema ființei (existenței), care este
considerată dublă, este constituită din materie și spirit, din ego și non-ego, eterne în
opoziție și independente una de cealaltă. Dualismul religios, pe de altă parte, opune
două principii într-un etern conflict și antinomie, explicând prezența Răului în lume
și existența lumii în sine ca rezultat al luptei constante dintre două principii eterne,
unul numit Bine, celălalt Rău. Aceste două principii opuse sunt adesea
personificate ca Dumnezeu și Satan.46
Fiecare concept dualist - fie filosofic, fie religios - recunoaște două cauze
distincte sau două substanțe independente, care datorită naturii lor autentice nu se
pot întâlni niciodată, nu pot să se asocieze și să se reabsoarbă reciproc. Acest lucru
înseamnă că - la nivelul manifestării - toate contradicțiile și toate antinomiile care
apar și există, nu pot fi niciodată rezolvate. Două linii paralele oricât de mult sunt
întinse nu pot să se întâlnească. Răul, fiind o realitate absolută, exact ca Dumnezeu,
nu poate fi depășit, învins de Dumnezeu, și viceversa.
În parametrii monismului47 - filosofic, religios sau cosmologic - se concepe
multiplicitatea manifestărilor ca un efect al unei singure substanțe. Reiese evident

45
Henry LE SAUX, (fără titlu), în: Carmel, II (1965), 18, p. 120, citat în: M. M. DAVY, Henri
Le Saux, Swami Abhishiktananda, Le Passeur entre deux rives, Cerf, Paris, 1981, p. 11.
46
Cf. Edwin RAPHAEL, The Pathway of Non-duality. Advaitavada: An Approach to some key-
points of Gaudapada's Asparśavāda and Śaṁkara's Advaita Vedanta by means of a series of
questions answered by an Asparśin, Motilal Banarsidass Publishers Private Limited, Delhi, 1992,
p. 1.
47
Monismul definește realitatea ca un tot unitar şi precizează că toate lucrurile existente sunt
formate din sau reductibile la aceeaşi substanţă finală, care este principiul de a fi. În domeniul
metafizicii, termenul „monism” introdus în secolul XVIII de Christian von Wolff este aplicat oricărei
teorii care explica că toate fenomenele țin de un principiu unificator sau ca manifestări ale unei
substanţe unice. Acest principiu poate fi material, cum precizează Ernst Haeckel, care a luat substanţa
sau energia ca singura realitate, dar poate fi și spiritual, în acord G.W. Hegel, la care mintea, sau
spiritul, este realitatea prin care toate se explică. La Spinoza, acest principiu poate fi o substanţă sau
divinitate, din care corpul şi mintea sunt atributele care sunt deţinute în echilibru. Opuse monismului
sunt dualismul şi pluralismul. Monismul poate fi definit în funcţie de trei tipuri: 1. Idealism,

227
Dura/Studia Theologica Doctoralia

faptul că monismul este opus dualismului și pluralismului. Pentru pluralism


realitatea este făcută nu din două, ci din mai multe substanțe. Monismul poate fi
comparat cu „1” matematic din care derivă toate numerele. Multiplicitatea
numerelor este simpla multiplicitate a lui „1”.
Pentru monism fiecare element existent - din oricare tip și din oricare
categorie existențială - este real, pentru că reprezintă emanația din sau
multiplicarea unei unice Realități. Din această perspectivă putem afirma că acest
monism este panteistic. Astfel, în cadrul domeniului monismului trebuie să
includem panteismul lui Spinoza care sugerează unitatea substanței și identitatea
dintre Dumnezeu și natură.
În panteismul realist toate antinomiile, precum bine și rău de exemplu, deși
se sustrag din aceeași unitate originală, trebuie să fie considerate reale și prin
urmare ele nu pot - în planul manifestării - să se dizolve sau să se transceandă
reciproc. Răul, ignoranța, nefericirea, limita, etc. sunt realități universale despre
care nimic nu se poate face de către om, deoarece sunt consubstanțiale cu Unul.
Putem afirma că „Unul” conține în sine dialectica contrariilor. Toate efectele
manifestate, polare sau duale cum pot fi acestea, sunt conținute în Cauza Prima.
În concluzie, non-dualismul vedantin nu este nici monism, nici monoteism și
bineînțeles, nici dualism. Din moment ce monismul poate fi comparat cu unul
matematic din care derivă multiplicitatea, în scopul de a evita neînțelegerile, este
utilizat termenul „non-dual”. Cu alte cuvinte, unitatea care nu este multiplicabilă,
care nu generează sau nu este matematică este numită non-duală. Această unitate
non-duală poate fi considerată ca aparținând ordinii metafizice. De la „1”
matematic, care este factorul generator al seriei totale de numere ajungem la
metafizică. Unul care este dincolo de toate calculele.48
Dacă pentru monism și dualism universul-obiect este creat de/sau emanează
din Cauza Prima, pentru non-dualism universul-obiect nu este nici creație, nici
emanație, ci un simplu fenomen-māyā. Universul este un continuu-discontinuu care
poate fi transcendentat. Nu este, prin urmare, o creatură - în sensul general dat
acestui termen - deoarece Realitatea Supremă, fiind completă, suficientă în ea
însăși, nu are nevoie să creeze. Nu este nici o emanație deoarece Realitatea
Supremă nu se epuizează pe sine în manifestare, nici nu se transformă pentru a
deveni altceva decât este.
Din acest punct de vedere, „1” matematic și dualismul nu sunt realități
absolute pentru non-dualism. Ele nu sunt substanțe, ci aparențe, și astfel, ele pot fi

fenomenalism sau monismul mental care reține faptul că numai că mintea este reală. 2. Monism
neutru, care susține că atât mentalul, cât și fizicul pot fi reduse substanţă terţă sau energie. 3.
Materialismul care susține că numai materia fizică este reală, cf. Donald BAXTER, „Many-One
Identity”, în: Philosophical Papers, XVII (1988), 17, pp. 193-216; Vezi și Kit FINE, „The Study of
Ontology”, în: Nous, XXV (1991), 3, pp. 263-264; Michael P. LEVINE, „Pantheism, Substance and
Unity”, în: International Journal for Philosophy of Religion, XXXII (1992), 1, pp. 1-23; IDEM,
Pantheism. A Non-theistic Concept of Deity, Routledge, London and New York, 1994, cap. 2: What is
pantheism?, pp. 25-147.
48
Cf. E. RAPHAEL, op. cit., pp. 2-4.

228
Non-dualismul vedantin: paradigma Absolutului nediferențiat în gândirea lui Śaṅkara

transcendentate și rezolvate.. Universul formelor și al numelor (nāmā-rūpa) nu este


ceva în sine, nu este o realitate care își trăiește propria viață, universul nu este
ființă, este o simplă mișcare (aparentă dacă o vedem din perspectiva Realității
Absolute) care cauzează evenimente și lucruri non-substanțiale. Visele noastre
nocturne nu sunt realități absolute, nu sunt eterne, nu au substanță, nu au origine și
nu ajung nicăieri. Sunt doar fenomene proiectate de minte pe ecranul imobil al
conștiinței noastre. A spune că visul este sinele individual sau că individul se
epuizează în vis sau că visul este etern înseamnă să forțăm lucrurile. Ce cauzează
această aparență lumii - aparent solidă și veșnică - este māyā. Între Real și non-real
stă māyā. Este suficient să eliminăm māyā pentru a descoperi o singură substanță,
care este Realitatea Supremă întotdeauna identică cu Sinele Atman.

Concluzii

În această expunere, pe care am intenționat-o cât mai sintetică posibil, am


încercat să arătăm identitatea culturală și religioasă proprie în care se conjugă non-
dualismul vedantin, ceea ce ne-a oferit, de altfel, ocazia să precizăm punctele
importante privitoare la concepția de ansamblu a acestei doctrine orientale. Această
expunere sumară a învățăturii vedantine, în esența sa, permite să se-nțeleagă, în
primul rând că doctrina metafizica a lui Śaṅkara este esențialmente cea a unui non-
dualism absolut (keval-advaita), non-dualismul dintre subiect si obiect, dintre
cunoscător și cunoscut, ca să fim mai preciși. În această ordine de idei, Advaita-
Vedānta se prezintă sub forma unei explicații de natură metafizică, trans-empirică,
a cărei comprehensiune intelectuală este sub anumite aspecte imposibilă.
Posibilitatea manifestării multiplicității, în condițiile în care Brahman este existența
unică și nediferențiată, a fost explicată de Śaṅkara prin apelul la conceptul de
„iluzie” (māyā) sau de „ignoranță” (avidyā), care ordonează în univers spectacolul
multiplicității și al diferențelor, al dualismelor în final.
Într-un raport comparativ, principiile non-dualismul vedantin își găsesc în
teologia răsăriteană corespondențe antagonice. Non-diferența univers - Brahman,
irealitatea sau caracterul iluzoriu al lumii, primește critica diferenței ontologice
dintre creatură și Necreat, prin afirmarea realismului existenței universului ca o
ordine infinit diferită, dar nu opusă de Dumnezeu. Dumnezeu susține universul și
este real prezent în el prin energiile necreate.

229
Dura/Studia Theologica Doctoralia

Bibliografie:

I. Izvoare
- Chāṇdogya Upaniṣad1
- Brihadāranyaka Upaniṣad 1
- Māṇḍūkya Upaniṣad 1
- GAUDAPĀDA, Māṇḍūkya-Kārikā2
- SADĀNANDA, Vedānta-Sāra2
- ŚANKARA, Tattva-Bodha2
- ŚANKARA, Laghu-Vākya-Vṛtti 2
- ŚANKARA, Aparokṣānubhūti2
- ŚANKARA, Brahma-Sūtra-Bhāṣya3
- ŚAṄKARĀCĀRYA, Vivekacūḍāmaṇi4
- Śankarācārya, Upadeśa Sāhasri Cartea celor o mie de învățături, traducere din limba
sankrită de Florina Dobre și Vlad Șovărel, Editura Herald, București, 2001.

II. Literatură secundară


- A MONK OF THE WEST, Christianity and the Doctrine of Non-Dualism, translated by
Alvin MOORE, Jr. and Marie M. HANSEN, Sophia Perennis, 2004.
- ACHIMESCU, Nicolae, India. Religie și filosofie, Ed. Tehnopress, Iași, 2006
- ALEAZ, K. P., The Relevance of Relation in Śaṅkara`s Advaita Vedānta, Kant
Publications, Delhi, 1996.
- ANTARKAR, W. R., „Saṅkṣepa Śaṅkara Jaya of Mādhavācārya or Śaṅkara Digvijaya of
Śrī Vidyāraṇyamuni”, în: Journal of the University of Bombay, XL (1972), 77,
pp. 1-23.
- ANTARKAR, W. R., „The Date of Śaṅkarācārya”, în: Journal of the Asiatic Society of
Bombay, LXVII-LXVIII (1992-1993), pp. 1-20.
- BADER, Jonathan, Conquest of the Four Quarters: Traditional Accounts of the Life of
Śaṅkara, Aditya Prakashan, New Delhi, 2000.
- BALASUBRAMANIAN, R., Advaita Vedānta. Nature of Reality, Centre for Advanced
Study in Philosophy University of Madras, 1976.
- BAXTER, D., „Many-One Identity”, în: Philosophical Papers, XVII (1988), 17, pp.
193-216.

1
The Upanishads, Swami NIKHILANANDA (trans. and ed.), Harper and Row, New York, 1964;
Radu BERCEA, Cele mai vechi Upanisade: Brhadaranyaka-Upanisad, Chandogya-Upanisad,
traducere din limba Sanskrită, studiu introductiv, note si comentarii, Editura Stiințifică, Bucureşti
1993; Ovidiu Cristian NEDU, Upaniṣad: Taittirya - Aitareya - Kausitaki Brahmana - Svetasvatara -
Mundaka - Manduka - Kali Santarana - Yogaraja, traducere din limba sanskrită, note introductive şi
comentarii, Editura Herald, Bucureşti, 2006.
2
Advaita Vedānta. Guadapāda-Śaṅkara-Sadānanda (Doctrina și tratatele clasice), studiu
asupra doctrinei, traducere din limba sanskrită, note și comentarii de Ovidiu Cristian NEDU, Editura
Herald, București, 2002.
3
Brahma-Sūtra Shānkara-Bhāshya. Bādarāyaṇā’s Brahma-Sūtrās with Shankarāchāryā’s
commentary, translated into English by V. M. APTE, Popular Book Depot, Bombay, 1960.
4
The Vivekacūḍāmaṇi of Śaṅkarācārya Bhagavatpāda: An Introduction and Translation, by
John GRIMES, Ashgate Publishing, Ltd., 2004.

230
Non-dualismul vedantin: paradigma Absolutului nediferențiat în gândirea lui Śaṅkara

- BOS, A. P., „Aristotelian and Platonic Dualism in Hellenistic and Early Christian
Philosophy and in Gnosticism”, în: Vigiliae Christianne, LVI (2002), 3, pp. 273-
291.
- BURCH, G. B., „Principles and Problems of Monistic Vedānta”, în: Philosophy East
and West, XI, (1962), 4, pp. 231-239.
- BURLEY, Mikel, Classical Sāṃkhya and Yoga. An Indian metaphysics of experience,
Routledge Taylor & Francis Group, London and New York, 2007
- CHAKRABORTY, N. B., Dictionary of Advaita Vedānta, The Ramakrishna Mission
Institute of Culture, Kolkata, 2003.
- DANIÉLOU, A., The myths and gods of India: the classic work on Hindu polytheism
from the Princeton Bollingen series, Inner Traditions / Bear & Company, 1991.
- DAS, A. C., „Brahman and Māyā in Advaita Metaphysics”, în: Philosophy East and
West, II (1952), 2, pp. 144-155.
- DAS, Rashvihary, Introduction to Shankara, Firma K. L. Mukhopadhyay, Calcutta,
1968
- DAVY, M. M., Henri Le Saux, Swami Abhishiktananda, Le Passeur entre deux rives,
Cerf, Paris, 1981.
- DE SMET, R., „Le non-dualisme de Sankara (Advaita-vada)”, în: La Quête de
L`Etérnel. Approches chrétiennes de l`Hindouisme, R. DE SMET et J. NEUNER
(eds.), Desclée de Brouwer, 1967.
- DIMOCK JR., E. C., „On Māyā”, în : The Journal of Religion, LXXI (1991), 4, pp. 523-
537.
- DOHERTY, M., „A Contemporary Debate Among Advaita Vedantins on the Nature of
Avidyā”, în: Journal of Indian Philosophy, XXXIII, (2005), 2, pp. 209-241.
- ELIADE, M., Istoria credințelor și ideilor religioase. De la Gautama Buddha până la
triumful creștinismului, vol. II, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1986
- FINE, K., „The Study of Ontology”, în: Nous, XXV (1991), 3, pp. 263-294.
- FORSTHOEFEL, T. A., Knowing Beyong Knowledge. Epistemologies of Religious
Experience in Classical and Modern Advaita, Ashgate, 2002.
- FOST, F., „Playful Illusion: The Making of Worlds in Advaita Vedānta”, în:
Philosophy East and West, XLVIII (1998), 3, pp. 387-406.
- GANGOLLI, D. B., The Perfect & Unique Method of Shankara`s Non-dualism, Hind
Navotthana Pratishthan, Kerala 2001.
- GRIMES, John A., A Concise Dictionary of Indian Philosophy: Sanskrit Terms Defined
în English, State University of New York Press, Alabany, 1996.
- GUÉNON, René, Introducere generală în studiul doctrinelor hinduse, traducere din
limba franceză: Daniel Hoblea, Editura Herald, București, 2006.
- GUPTA, B., & WILCOX, W. C., „Tat tvam asi: An Important Identity Statement or a
Mere Tautology”, în: Philosophy East and West, XXXIV, (1984), 1, p. 85-94.
- HALBFASS, W., Philology and Confrontation: Paul Hacker on Traditional and
Modern Vedānta, State University of New York Press, Albany, 1995.
- ISAYEVA, N., Śhankara and Indian Philosophy, State University of New York Press,
Albany, 1993.
- KARUNAKARAN, R., The Concept of Sat in Advaita Vedānta, Sri Sankara Sanskrit
Vidyapeetham Edakkadom, Quilon, 1980.

231
Dura/Studia Theologica Doctoralia

- KING, R., „Brahman and the World: Immanence and Transcendence in Advaita
Vedānta - a Comparative Perspective”, în: Scottish Journal of Religious Studies,
XII (1991), 2, pp. 107-126.
- KRISHNA, D., „Adhyāsa: A Non-Advaitic Beginning in Śaṁkara Vedānta”, în:
Philosophy East and West, XV (1965), 3-4, pp. 243-251.
- KRISHNAMURTHY, B. N., Advaita Vedānta. In a New Perspective: An Orientation For
The Study of The Indian Philosophical Systems, Bharatiya Vidya Prakashan,
Delhi, 2004.
- LALANDE, A., Vocabulaire Technique et Critique de la Philosophie, Presses
Universitaires de France, 1976.
- LEVINE, M. P., „Pantheism, Substance and Unity”, în: International Journal for
Philosophy of Religion, XXXII (1992), 1, pp. 1-25.
- LEVINE, M. P., Pantheism. A Non-theistic Concept of Deity, Routledge, London and
New York, 1994.
- LIPNER, J. J., „The Self of Being and the Being of Self: Śaṁkara on That You Are (Tat
Tvam Asi)”, în: New Perspectives on Advaita Vedānta. Essays in
Commemoration of Profesor Richard De Smet, S.J., Bradley J. MALKOVSKY
(ed.), Brill Leiden-Boston-Köln, 2000, pp. 51-69.
- MILNE, J., „Advaita Vedānta and Typologies of Multiplicity and Unity: An
Interpretation of Nondual Knowledge”, în: International Journal of Hindu
Studies, I (1997), 1, pp. 165-189.
- MISHRA, Parmeshwar Nath, Era of Adi Shankaracarya: 507 BC - 475 BC, Samskriti
Rakshak Parishad, Howrah, 2003.
- MOHAN, P. K., Śaṅkara`s Concept of God, Nelanutala Publishers, 1978.
- MORETTA, A., Gândirea Vedānta, traducere din limba italiană de Mara şi Florin
CHIRIŢESCU, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1996.
- NARAIN, K., The Fundamentals of Advaita Vedānta, Indological Research Centre,
2003.
- OLDMEADOW, H., „Śaṅkara's doctrine of Maya”, în: Asian Philosophy, II (1992), 2, p.
131-146.
- PAYYAPPILLY, J., The Concept of Man in the Advaita Vedānta of Śankara. An Inquiry
into Theological Perspectives, Peter Lang Europäischer Verlag der
Wissenschaften, Frankfurt, 2005.
- PIANTELLI, Mario, Sankara e la rinascita del Brahmanesimo. Esperienze, Fossano,
1974.
- POTTER, Karl H. în The Encyclopedia of Indian Philosophies: Advaita Vedānta up to
Śaṃkara and His Pupils, Vol. III, Motilal Banarsidass Publishers, Delhi, 1998.
- RAPHAEL, E., The Pathway of Non-duality. Advaitavada: An Approach to some key-
points of Gaudapada's Asparśavāda and Śaṁkara's Advaita Vedanta by means
of a series of questions answered by an Asparśin, Motilal Banarsidass Publishers
Private Limited, Delhi, 1992.
- SEN GUPTA, A., „The Meanings of That Thou Art”, în: Philosophy East and West,
XII, (1962), 2, pp. 125-134.
- SHARMA, A., The Philosophy of Religion and Advaita Vedānta. A Comparative Study
in Religion and Reason, The Pennsylvania State University Press, 1995.

232
Non-dualismul vedantin: paradigma Absolutului nediferențiat în gândirea lui Śaṅkara

- SHARMA, A., The Philosophy of Religion and Advaita Vedānta: A Comparative Study
in Religion and Reason, The Pennsylvania State University Press, University
Park, 1995.
- SHARMA, Arvind, „Śaṅkara`s Life and Works as a Source for a Hermeneutics of
Human Right”, în New perspectives on Advaita Vedānta: Essays in
Commemoration of Professor Richard de Smet, Bradley J. Malkovsky (Ed.),
Brill, Leiden, 2000, pp. 109-122
- STAFFORD-BETTY, L., Vādirāja`s Refutation of Śaṅkara`s Non-dualism: A Translation
of Vādirāja`s Nyāyaratnāvalī with a Commentary by the Translator, Motilal
Banarsidass, Delhi, 1978.
- TIMALSINA, S., Consciousness in Indian Philosophy. The Advaita doctrine of
„awareness only”, Routledge, London and New York, 2009.
- VALLOORAN, A. D., In Search of the Absolute. A Critical Study of the Advaitic
Philosophy of Religion as Interpreted by T. M. P. Mahadevan, Vendrame
Institute, Shillong, 1988.
- WEERASINGHE, S. G. M., The Sāṅkhya Philosophy: A Critical Evaluation of its
Origins and Development, Sri Satguru Publications, 1993.

233
BISERICA ŞI GRIJA PASTORAL-SOCIALĂ PENTRU
DEŢINUŢI

Liviu-Ciprian FRĂŢILĂ

Pr.Drd.
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa

Abstract:
The Church has an important role in our society because a society can exist only if it has a
healthy morality. The Church is the loving mother who is open-handed waiting for her prodigal sons
who have disobeyed the Christian-moral precepts. The Church is the one who offers the prisoners
comfort, love and clerical care; for those who are in prison and not only, the Church, through her
ministers, gives them back the trust in this life and the hope that there is still a chance for them,
making them aware that the evil needs to be sent away from their souls, and instead of it, they need to
see the good deeds and the virtues that bring man closer to his Creator.

Keywords: Church, Mission, Prisoner, Priest, Chaplain, Imprisonment, Social Assistance, Orthodox

În perspectiva ortodoxă, misiunea semnifică trimiterea Bisericii pentru a


mărturisi Învierea lui Hristos, pentru a face pe toţi oamenii fii ai Împărăţiei lui
Dumnezeu, inaugurată de Domnul şi Mântuitorul nostru pe pământ. Misiunea se
întemeiază atât pe porunca explicită a lui Iisus Hristos dată Apostolilor Săi de a
propovădui Evanghelia, de a chema la pocăinţă şi de a boteza în numele Sfintei
Treimi (Mt. 28, 19-20), cât şi pe trimiterea văzută a Fiului şi a Duhului Sfânt, voită
şi iniţiată de Tatăl: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi”
(In. 20, 21). Ea îşi are punctul de plecare în însăşi comuniunea de iubire
intratrinitară a lui Dumnezeu, în mişcarea iubirii Tatălui către Fiul şi, prin aceasta,
către întreaga lume.
Biserica este instituţia divino-umană în care omul se întâlneşte cu Hristos în
modul cel mai deplin prin Sfânta Euharistie şi în cadrul căreia se împărtăşeşte de
harul sfinţitor ce se revarsă asupra sa prin Sfintele Taine. Încă de la început, ea şi-a
arătat grija faţă de fiii ei, ocrotindu-i cu toată dragostea şi dăruindu-le merindea cea
duhovnicească necesară sufletelor lor. Pe cei cu o viaţă plăcută Întemeietorului ei îi
ajută să rămână în relaţie personală cu El, iar pe cei care au luat-o pe căi greşite îi
caută pentru a-i readuce în staulul Fiului lui Dumnezeu.1

1
Pr. Dr. Olivian POP, Misiunea Socială a Bisericii, Ed. Tradiţie, Bucureşti, 2003, p. 3.

234