Capitolul II.

Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal

Acțiunea penală

Acţiunea penală1 constituie instrumentul juridic prin intermediul căruia se deduce în faţa
organelor judiciare raportul conflictual de drept penal, în vederea tragerii la răspundere penală a
persoanei care a săvârşit infracţiunea.
În literatura de specialitate2, se subliniază că acţiunea penală există virtual în norma
juridică de drept penal, ea devenind un factor concret, susceptibil de a fi efectiv folosit, numai în
momentul în care norma juridică penală a fost încălcată prin săvârşirea unei infracţiuni.
Acțiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit
infracțiuni.
Subiecții raportului de drept substanțial devin și subiecți ai raportului de drept procesul
penal. Poziția subiecților va fi inversată, subiectul activ al infracțiunii va deveni în cadrul
raportului de drept procesual subiect pasiv al acțiunii penale, în timp ce subiectul pasiv al
infracțiunii devine subiect activ al acțiunii penale.
Acțiunea penală are următoarele trăsături:

- aparţine statului. Numai statul are dreptul să acţioneze împotriva celor vinovaţi, fiind
singurul titular al acţiunii penale, exercitarea ei fiind încredinţată procurorului
- este obligatorie. În momentul în care se săvârşesc infracţiuni, statul intervine prin
mijloace de drept penal în scopul restabilirii ordinii de drept, iar exercitarea acţiunii penale
devine obligatorie. Există şi anumite cazuri în care obligativitatea acţiunii penale
încetează, respectiv, situaţiile ce constituie excepţii de la principiul oficialităţii.
- este irevocabilă şi indisponibilă. Odată pusă în mişcare, acţiunea penală nu mai poate fi
oprită şi nici limitată de cel care a declanşat-o; ea nu mai depinde de voinţa organului care
o exercită, urmând a fi epuizată doar la soluţionarea cauzei penale. Ea se poate stinge
numai în cazurile prevăzute de lege.
- este indivizibilă. Caracterul indivizibil al acţiunii penale decurge din unitatea infracţiunii,
neavând nicio relevanţă faptul că la săvârşirea ei au participat mai multe persoane.
- este personală. Acțiunea penală poate fi exercitată numai împotriva persoanei care are
calitatea de subiect activ al infracțiunii (autor, coautor, instigator, complice).

1
N. Volonciu, op. cit., p. 220.
2
V. Dongoroz, op. cit., p. 56; Tr. Pop, Drept procesual penal, vol. II, Tipografia Naţională, Cluj, 1948, p. 421,
citaţi de I. Neagu, Tratat, op. cit., p. 161.
 Pentru a înțelege instituția acțiunii penale ea trebuie analizată din prisma celor 3 momente a
exercitării acesteia:

- punerea în mișcare a acțiunii penale

- exercitarea acțiunii penale
- stingerea acțiunii penale

„Acțiunea penală se pune în mișcare prin actul de inculpare prevăzut de lege.” (art. 14 alin.2
NCPP). Ea se pune în mișcare de procuror, prin ordonanță, în cursul urmăririi penale, de
îndată ce se constată că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a
săvârșit o infracțiune și nu există vreunul din cazurile de împiedicare, prevăzute de art. 16
alin.1.

Exercitarea acţiunii penale în faza de urmărire penală presupune strângerea, administrarea

şi verificarea tuturor probelor în baza cărora se poate decide trimiterea în judecată sau se poate
adopta o soluţie de clasare sau de renunțare la urmărirea penală.

În cursul judecăţii, procurorul exercită acţiunea penală prin diferite cereri şi concluzii pe
care le formulează în faţa instanţei, prin susţinerea învinuirii, folosirea căilor de atac etc.

Finalitatea acţiunii penale se materializează într-un ultim moment, şi anume: epuizarea şi

stingerea. Astfel, acţiunea penală, pusă în mişcare şi exercitată, se epuizează în urma judecării
cauzei şi pronunţării unei hotărâri, care poate fi de condamnare, renunțarea la aplicarea pedepsei,
amânarea aplicării pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal.
Acțiunea penală se poate stinge și în cursul urmăririi penale, atunci când procurorul
constată unul din cazurile prevăzute la art. 16 NCPP. Cazurile care împiedică punerea în mișcare
și exercitarea acțiunii penale sunt următoarele:

- fapta nu există. Pentru a exista infracţiune, trebuie să existe o faptă. Dacă, din punct de
vedere material, fapta nu există, nu va exista nici infracţiune. În cursul urmăriri penale
dacă procurorul constată acest caz dispune clasarea, iar în cursul judecății instanța dispune
achitarea.
- fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută
de lege . Acest caz are legătură directă cu principiul legalităţii încriminării, deoarece
numai legea poate dispune care fapte sunt infracţiuni. Cu toate că fapta există, ea nu poate
 constitui temei al tragerii la răspundere penală, deoarece nu este prevăzută de legea penală.
Sunt unele infracțiuni pentru care legea prevede o anumită formă de vinovăție (intenție,
culpă). Pentru a exista infracțiunea, autorul trebuie să acționeze cu forma de vinovăția
prevăzută de norma de incriminare. În cazul în care autor nu acționează cu forma de
vinovăție prevăzută de lege fapta nu constituie infracțiune. În cursul urmăriri penale dacă
procurorul constată acest caz dispune clasarea, iar în cursul judecății instanța dispune
achitarea.
- nu există probe că o persoană a săvârșit o infracțiune. În faza de urmărire penală se
administrează probe pentru a se lămuri cauza sub toate aspectele. Fiind o activitate care
necesită timp pentru a putea fi lămurită cauza, pe parcursul anchetei unele suspiciuni nu se
confirmă. Dacă procurorul constată acest caz dispune clasarea , iar în cursul judecății
instanța dispune achitarea.
- există o cauză justificativă sau de neimputabilitate. Cauzele justificative sunt
următoarele: Legitima apărare (art.19), Starea de necesitate (art20), Exercitarea unui drept
sau îndeplinirea unei obligații (art. 21), Consimțământul persoanei vătămate (art.21).
Cauzele de neimputabilitate sunt următoarele: Constrângerea fizică (art. 24),
Constrângerea morală (art. 25), Excesul neimputabil (art. 26), Minoritatea făptuitorului
(art. 27), Iresponsabilitatea (art. 28), Intoxicația (art.29), Eroarea (art.30), Cazul fortuit
(art.31). Spre deosebire de cauzele justificative care produc efect in rem (au efect asupra
tuturor participanții la infracțiune), cauzele de neimputabilitate au efect in personam, adică
acționează numai asupra participantului care a acționat datorită acelei cauze. Ca si excepție
putem reține cazul fortuit care produce efecte in rem. Dacă procurorul constată acest caz
dispune clasarea, iar în cursul judecății instanța dispune achitarea.
- lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o
altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.
În cazul unor infracțiuni, care prezintă un grad de pericol social mai redus, persoana
vătămata are dreptul de a alege dacă dorește ca făptuitorul să fie tras la răspundere pentru
fapta comisă. Pentru alte infracțiune este necesar să existe o sesizare a organului
competent (de exemplu sesizarea comandantului în cazul unor infracțiuni săvârșite de
militari), iar în cazul altor infracțiuni să existe autorizarea organului competent (de
exemplu, aplicarea legii penale române pentru infracțiuni săvârșite în afara teritoriului țării
pe baza principiului realității, unde este necesară autorizarea procurorului general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție). În lipsa acestor elemente
 expuse, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare. Dacă procurorul constată acest caz
dispune clasarea, iar în cursul judecății instanța dispune încetarea procesului penal.
- a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului sau inculpatului persoană
fizică sau s-a dispus radierea suspectului sau inculpatului persoană juridică. Amnistia
antecondamnatorie și prescripția răspunderii penale sunt cauze care înlătură răspunderea
penală. Atunci când intervin în cursul procesului penal procurorul dispune clasarea, iar
instanța dispune încetarea procesului penal. Cunoscând faptul că răspunderea în materie
penală este una personală, singurele persoane care pot fi trase la răspundere penală sunt
participanții la infracțiune. Atunci când intervine această cauză procurorul dispune
clasarea, în timp ce instanța dispune încetarea procesului penal. Răspunderea persoanei
juridice este una directă, pentru fapta proprie și personală fiind distinctă de răspunderea
persoanei fizice. Atunci când intervine radierea persoanei juridice, procurorul dispune
clasarea în cursul urmăririi penale, iar instanța în cursul judecății dispune încetarea
procesului penal.
- a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea
acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un
acord de mediere în condițiile legii. Persoana vătămată, în cazul infracțiunilor care
prezintă un grad de pericol social mai redus, are dreptul de a alege dacă dorește ca
făptuitorul să fie tras la răspundere penală, prin introducerea plângerii prealabile. Odată ce
și-a manifestat opțiunea în sens pozitiv, în cazul anumitor infracțiuni persoana vătămată
are dreptul să retragă plângerea introdusă sau să se împace cu făptuitorul. Prin Legea
192/2006 a fost reglementată instituția medierii. Părțile raportului de drept procesual penal
au dreptul să se adreseze unui mediator, în cazul infracțiunilor la care este posibilă
retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților, în scopul de a încheia un acord de
mediere. Atunci când părțile doresc să recurgă la procedura medierii, procesul penal
început se suspendă, pe perioada desfășurării procedurii medierii, dar nu mai mult de 3
luni. Procurorul dacă constată acest caz, în cursul urmăririi penale, dispune clasarea, iar
instanța în cursul judecății dispune încetarea procesului penal.
- există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege. Fapta există, a fost săvârșită de
făptuitor, însă intervin anumite elemente exterioare, care prin voința legiuitorului
reprezintă o cauză de nepedepsire. De exemplu în cazul infracțiunii de nedenunțare, nu se
pedepsește persoana care, înainte de punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva unei
persoane pentru săvârșirea faptei nedenunțate, încunoștințează autoritățile competente
despre aceasta sau care, chiar după punerea în mișcare a acțiunii penale, a înlesnit tragerea
 la răspundere penală a autorului sau a participanților. În cursul urmăririi penale, dacă
procurorul constată acest caz dispune clasarea, iar în cursul judecății instanța dispune
încetarea procesului penal.
- există autoritate de lucru judecat. Pentru a ne afla în acest caz trebuie să existe două
hotărâri referitoare la aceeași persoană și având același obiect. În cursul urmăririi penale
dacă procurorul constată acest caz dispune clasarea, iar în cursul judecății instanță dispune
încetarea procesului penal.
- a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii

Acțiunea civilă

Acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere
civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin
comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.
Pentru exercitarea acţiunii civile în procesul penal sunt necesare următoarele condiţii:
a) infracţiunea să fi cauzat un prejudiciu material sau moral;
b) între infracţiunea săvârşită şi prejudiciul creat să existe o legătură de cauzalitate;
c) prejudiciul să fie cert;
d) prejudiciul să nu fi fost reparat;
e) în cazul persoanelor cu capacitate deplină de exerciţiu, să existe cererea de constituire ca
parte civilă în cadrul procesului penal.
Persoana vătămată se poate constitui ca parte civilă până la începerea cercetărilor
judecătorești. Constituirea se poate face în scris sau oral, cu indicarea întinderii pretențiilor, a
motivelor și a probelor pe care acestea se întemeiază. În cazul în care constituirea ca parte civilă
se face oral, organele judiciare au obligația de a consemna aceasta într-un proces- verbal sau după
caz, în încheiere. În situația în care, persoana vătămată sau succesorii săi nu se constituie ca parte
civilă până la începerea cercetărilor judecătorești, acesteia nu se mai pot constitui parte civilă în
cadrul procesului penal, putând introduce acțiunea la instanța civilă.

Până la terminarea cercetării judecătorești, partea civilă poate:

- îndrepta erorile materiale din cuprinsul cererii de constituire ca parte civilă

- mări sau micșora întinderea pretențiile
- solicita repararea prejudiciului material prin plata unei despăgubiri bănești, dacă repararea
în natură nu mai e posibilă
 Dacă dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale convențională unei alte
persoane, aceasta nu poate exercita acțiunea civilă în cadrul procesului penal. Dacă transmiterea
acestui drept are loc după constituirea ca parte civilă, acțiunea civilă poate fi disjunsă.

Acțiunea civilă care are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului și părții
responsabil civilmente, exercitată la instanța penală sau civilă, este scutită de taxă de timbru.

Partea responsabil civilmente, poate fi introdusă la cererea părții îndreptățite potrivit legii
civile, până la începerea cercetărilor judecătorești. Procurorul, atunci când exercită acțiunea civilă,
este obligat să ceară introducerea în proces a părții responsabil civilmente,

Partea responsabila civilmente poate interveni in procesul penal până la începerea

dezbaterilor la prima instanță de judecata, luând procedura din stadiul in care se afla in momentul
intervenției.

În cursul procesului penal, cu privire la pretențiile civile, inculpatul, partea civila si partea
responsabila civilmente pot încheia o tranzacție sau un acord de mediere, potrivit legii.
Inculpatul, cu acordul părții responsabile civilmente, poate recunoaște, in tot sau in parte,
pretențiile părții civile.
În cazul recunoașterii pretențiilor civile, instanța obligă la despăgubiri in măsura
recunoașterii. Cu privire la pretențiile civile nerecunoscute pot fi administrate probe.

În caz de condamnare, instanța se pronunță prin aceeași hotărâre și asupra acțiunii civile.
Când acțiunea civila are ca obiect repararea prejudiciului material prin restituirea lucrului, iar
aceasta este posibilă, instanța dispune ca lucrul să fie restituit părții civile. Instanța, chiar dacă nu
exista constituire de parte civila, se pronunță cu privire la desființarea totală sau parțiala a unui
înscris sau la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.

Când prin desființarea înscrisului sau prin restabilirea situației anterioare pot fi afectate
drepturile terților, instanța disjunge acțiunea si o trimite la instanța civilă.
În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal in baza art. 16 alin. (1)
lit. b) teza întâi, lit. e), f), i) si j), instanța lasă nesoluționata acțiunea civilă.