Literatura în gimnaziu

Din punct de vedere didactic, receptarea literaturii în şcoală are în vedere formarea
competenţelor generale ale disciplinei de învăţământ, particularităţile operei literare, dar şi
particularităţilor de vârstă ale elevilor. Strategia de studiere a literaturii se poate subordona unor
modele operaţionale, ce pot fi adaptate în funcţie de nivelul de şcolarizare la care se aplică.
Competenţele specifice de bază ale studierii textelor literare în gimnaziu sunt: iniţierea elevilor
în literatură prin familiarizarea lor cu opera literară; captarea interesului şi formarea gustului
pentru lectură; educaţia artistică, morală şi responsabilizarea faţă de problemele societăţii.

În procesul de receptare a operei literare de către elevii din gimnaziu, performanţele lor în
comunicarea orală şi scrisă, în înţelegerea şi asimilarea valorilor literare sunt influenţate de
modelul de lectură propus de profesor, deci de calitatea actului critic efectuat de acesta în
ipostaza de mediator între operă şi elevii săi. Este necesar ca profesorul să aibă capacitatea de a
conduce elevii spre descoperirea semnificaţiilor textelor studiate, a structurii şi valorii acestora, a
artei scriitorului pentru o mai bună receptare a textelor studiate. Profesorul este intermediarul
între elevi şi scriitori, el joacă un rol esenţial de iniţiere a elevilor în tainele lecturii. Trebuie
reţinut faptul că un comentariu literar este doar o modalitate de educare literară a elevilor, şi nu
un scop în sine.

Studierea textului literar în clasele gimnaziale trebuie să se realizeze printr-o manieră complexă,
care prevede atât comprehensiunea, receptarea, analiza, interpretarea şi aprecierea celor citite, cât
şi transferul achiziţiilor literar-artistice şi lingvistic-comunicative în situaţii noi, desprinse din
viaţa de zi cu zi. Textul este un factor-reper în dezvoltarea competenţelor de comunicare, el se
pretează unei examinări funcţionale, se raportează la diferite domenii ale artei – muzică, pictură,
cinematografie etc., cultivând sensibilitatea şi frumosul.

Pe baza experienţei didactice în proiectarea şi desfăşurarea lecţiei de lectură literară, în modul de

lucru cu textul literar, s-a putut constitui un model de studiere a literaturii, având ca bază textul
literar, îndrumările, întrebările şi exerciţiile din manuale, model structurat astfel: convorbire
pregătitoare pentru familiarizarea elevilor cu noua operă; comprehensiunea, încadrarea operei în
volumul din care face parte, a fragmentului în ansamblul operei; situarea operei în timp,
evaluarea relaţiei acesteia cu viaţa; lectura model a textului literar; citirea explicativă, pe unităţi
logice, explicarea cuvintelor necunoscute; analiza, explicarea titlului operei; evidenţierea
structurii operei (împărţirea pe capitole, motto-uri), a modurilor de expunere; prezentarea
acţiunii, a subiectului, a conflictului, rezumarea întâmplărilor; discutarea modalităţilor narative
(cine povesteşte, la ce persoană, timpurile verbale ale povestirii, povestirea lineară, povestirea în
povestire, rememorarea etc.); caracterizarea personajelor (principale, secundare, pozitive,
negative, comparaţii cu alte personaje, semnificaţia acestora dedusă din atitudini, comportament,
idei exprimate, valorile morale, civice analizate la nivel elementar de abordare, procedeele de
caracterizare); interpretarea, raportarea la specificul textelor literare, caracterul confesiv al
poeziei lirice (compoziţie, cuvinte, sensuri, cuvinte-cheie, semnificaţii, expresivitatea limbajului
poetic, elemente de prozodie, mesajul operei); aducerea de argumente pentru a motiva
apartenenţa operei la un gen literar, la o specie literară; valorificarea în cadrul lecţiilor, în relaţie
cu textul din manual, a lecturii suplimentare a elevilor.
 Iată un algoritm de studiere a unui text liric:
 comprehensiunea:
a) încadrarea textului: poet, operă etc.
b) lectura expresivă a textului;
c) (explicarea cuvintelor necunoscute, explicarea titlului);
 analiza, descifrarea textului:
a) găsirea cuvintelor cu valoare expresivă (figuri de stil);
b) prezenţa eului liric (forme verbale, pronominale);
c) imagini artistice (vizuale, auditive, olfactive);
 interpretarea textului:
a) viziunea poetului (sentimente transmise);
b) emoţia artistică transmisă să fie trăită;
c) identificarea temei.
Iată un algoritm de studiere a unui text epic:
 comprehensiunea:
a) încadrarea textului: autor, operă etc.;
b) lectura expresivă a textului;
c) (explicarea cuvintelor necunoscute, explicarea titlului);
 analiza, descifrarea textului:
a) prezenţa naratorului (forme verbale, pronominale);
b) identificarea ideilor principale;
c) subiectul pe scurt;
 interpretarea textului:
a) identificarea temei;
b) viziunea despre lume a scriitorului.
În ceea ce priveşte particularităţile analizei literare, trebuie precizat faptul că este de preferat
renunţarea la analizele prea complexe, ştiindu-se că şcoala nu pregăteşte critici literari, ci
formează cititori de literatură. În plus, este necesară aplicarea analizei literare ca mijloc de
apropiere de operă şi de apropiere a operei, de înţelegere a mesajului de bază al acesteia, de
achiziţionare a modelelor culte de comunicare în limba română. Un rol aparte în predarea
textului la lecţiile de limba şi literatura română îl are lexicul. Foarte mulţi elevi au nevoie nu
numai să audă cuvântul nou, ci şi să-l „vadă” în imagine, să-l citească şi, desigur, să-l utilizeze
cât mai des în alte construcţii.

Textele literare care se studiază în gimnaziu oferă diferite modele umane pentru elevi. Prin Nică
din opera „Amintiri din copilărie”, Ion Creangă ilustrează copilăria copilului universal (George
Călinescu)

Modelele propuse sunt perfectibile, dar profesorul le poate completa sau îmbunătăţi, pentru a
face textul literar cât mai accesibil elevului de gimnaziu, cât mai atractiv, urmărind pregătirea
elevului pentru diferite situaţii de comunicare şi mai ales pentru viaţă.

S-a observat adesea că, în rândurile neavizaţilor, literatura este privită în mod superficial,
înţeleasă greşit sau chiar blamată din cauza lipsei unor lămuriri necesare încă de pe băncile
şcolii. În zadar oferim elevilor o gamă impresionantă de noţiuni ce aparţin teoriei literare, din
moment ce lor le scapă esenţialul.
Pentru înlăturarea acestui neajuns, pentru a insufla o adevărată dragoste vizavi de literatură,
elevul trebuie lămurit asupra aspectelor ce conferă valoare textului citit şi îl încarcă de conotaţii.
Atunci când studiem opera literară, nu vom privi conţinutul acesteia prin ochii unui copil care
citeşte o poveste, ci vom încerca să desluşim sensul adânc al textului, să-i descoperim
ascunzişurile, să descifrăm povestea ca pe un proverb sau o ghicitoare. Nu vom izbuti să
realizăm toate aceste obiective dacă, în clipa lecturii, nu trecem ideile prin filiera gândirii. În
momentul reuşitei, nu vom mai formula întrebări, ci vom avea răspunsurile, pentru că valoarea
interioară a scrierii va ieşi la iveală. De pildă, minunata baladă „După melci”, scrisă de Ion
Barbu, la prima vedere a fost percepută drept literatură pentru copii, deşi opera ilustrează
consecinţele tragice ale unui joc inocent, desfăşurat sub forma descântecului pe care eul liric, în
ipostaza copilului, îl rosteşte pentru a scoate melcul din cochilie. Această experienţă are valoarea
unei iniţieri dureroase spre dobândirea unei experienţe de cunoaştere: revelaţia copleşitoare a
puterii magice a cuvântului rostit de un demiurg caricaturizat (copilul) pentru a ademeni melcul
(creaţia) să se reveleze. De fapt, poemul constituie o revelaţie mijlocită de o experienţă de
cunoaştere dintre cele mai grave, referitoare la actul de comunicare şi puterea logosului.

Aşadar, studiul textului literar la nivel gimnazial este necesar deoarece ajută elevul să-şi dezvolte
capacităţile de comunicare, să-şi creeze un sistem de valori şi modalităţi de a analiza şi a
interpreta operele literare şi de a-şi forma o atitudine corespunzătoare faţă de valorile umane,
întrucât textele literare le oferă elevilor diverse modele şi antimodele umane.