Vous êtes sur la page 1sur 2

Influente din exterior

Influenţa fiinţelor angelice din categoria Fiilor


Luminii nu se reduce numai la cea temporară
exercitată din exterior, ci cuprinde şi influenţe de mai
lungă durată sau chiar permanante exercitate din
interior. În timp ce influenţele exterioare dispar din
aură după ce-şi produc efectul, influenţele din interior
persistă mult timp, uneori chiar şi pe durata întregii
vieţi.Influenţele din interior ale fiinţelor angelice se
desfăşoară prin intermediul unor elemente aurice
perceptibile de către Eugen prin clarvedere. Astfel, în
afara structurilor "naturale", aura omului mai poate
prezenta anumite elemente, care formează ceea ce
vom denumi a fi particularităţile aurice.
Particularităţile aurice sunt elemente energetico-
informaţionale complexe, de forme diverse - inele,
triunghiuri, mici pete energetice -, de culori,
luminozităţi, sunete şi mirosuri distincte, ce apar în
diferite locuri la nivelul structurii aurice umane, dar
care nu sunt generate de aceasta.Particularităţile
aurice nu sunt un dat natural, deci nu apar la toţi
oamenii, ci sunt conferite ca un dar de către fiinţele
angelice. Ele pot persista uneori pe toată viaţa omului,
alteori numai o perioadă determinată de timp, în
funcţie de anumite considerente. Cei care dăruiesc
aceste structuri aurice sunt fiinţele angelice, iar cei ce
beneficiază de ele sunt acei oameni care, în anumite
conjuncturi, în conformitate cu karma proprie sau cu
nivelul de evoluţie atins, au de îndeplinit sau, cel
puţin, pot îndeplini în mod virtual anumite activităţi,
potrivit necesităţilor cosmice.Fiecare dintre
particularităţile aurice este acordată unui om de câte o
fiinţă angelică, în funcţie de caracteristicile de bază ale
respectivei fiinţe. Particularităţile aurice nu anulează
liberul arbitru al omului.Particularităţile sunt
structuri energetice ce posedă caracteristicile aurice -
culoarea, sunetul, mirosul şi vechimea - specifice
fiinţei angelice care le-a conferit, ca şi cum ar fi "trup"
din trupul lor de lumină. Particularităţile aurice
reprezintă o părticică din trupul de lumină al fiinţei
angelice care le-a conferit. Ele înnobilează omul, dar
dacă omul nu le foloseşte în mod corect, sunt retrase.
Pentru a îndeplini anumite activităţi în lumea
materială, oamenii au nevoie de ceea ce s-ar putea
numi "ungeri". Să ne amintim că, şi în existenţa
terestră, unii oameni care îndeplinesc funcţii publice
de mare anvergură - de exemplu, preoţii cu rang înalt,
regii sau şefii de state - sunt "unşi" în cadrul unor
ceremonii publice. De-a lungul vremurilor, regii,
domnitorii sau voievozii erau "unşi" prin ritualuri
speciale, care comportau ceremonii fastuoase, cu o
puternică componentă sacrală. Faptul că, în tipul de
civilizaţie actuală, total desacralizată, "ungerile" nu
mai sunt ce-au fost odată, este o altă problemă.
Printre particularităţile aurice care se dau oamenilor
se numără cununile, podoabele, peceţile şi siglele. În
afara acestora mai există un anumit tip de
particularitate aurică, pecetea morţii, ce apare în
anumite momente ale existenţei omului.

Vous aimerez peut-être aussi