AutoCAD 2D - Curs PDF

CAP.
1 INTRODUCERE ÎN AUTOCAD
1.1. Introducere
AutoCAD este un pachet de programe de desenare-proiectare asistate de
calculator, utilizat astăzi în toate domeniile de proiectare (arhitectură, geodezie,
construcţii edilitare şi industriale, construcţii de maşini, inginerie chimică ş.a.).
Denumirea este abrevierea numelui „Automatical Computer Aided Design” care
aparţine firmei Autodesk şi a fost conceput pentru proiectare şi desenare cu ajutorul
calculatorului.
Versiunea 1.0 sau Release 1 a fost lansată, în premieră, la Expoziţia
Comercială COMDEX, din Las Vegas, Nevada, SUA, în nov. 1982.
În prezent sunt folosite versiunile 10 ... 15 (2000), 16(2002), din care ultimele
trei, respectiv AutoCAD 14, AutoCAD 2000 (15) şi AutoCAD 2002 (16) se regăsesc
în toate unităţile de proiectare.
Echipamentul fizic necesar desfăşurării activităţii de desenare-proiectare
asistată include următoarele componente (fig.1.1a):
1 - unitatea centrală („creierul” sistemului CAD), asigură procesarea comenzilor şi
controlul tuturor componentelor, răspunzând cu întrebări în zona de dialog, sau
prezentând soluţia finală pe ecran sub formă de răspuns grafic (fig.1.2).
2 - monitorul, facilitează dialogul utilizator sistem CAD;
3 - tastatura, parte a unui sistem de calcul care serveşte la introducerea comenzilor
şi datelor de intrare în calculator. Tastatura conţine 103…108 taste, pe fiecare
dintre ele fiind caractere, numere sau simboluri (fig.1.1b).
4 – mouse-ul, realizează deplasarea cursorului grafic pe ecran, în poziţia dorită de
utilizator, permiţând selectarea şi lansarea comenzilor AutoCAD în lucru.
Mouse-ul este prevăzut cu 2 sau 3 butoane, cel din stânga fiind utilizat pentru
selecţii iar cel din dreapta funcţionând similar cu tasta ENTER.
2 1
3 4 5(6)
Fig.1.1a
4 Grafică asistată de calculator
Fig.1.1b
Interfaţă I/O Memorie externă

cu operatorul Programul
Sistemul de aplicativ
Relaţie externă
operare
(bănci de informaţii)
Display - monitor
cursor (mouse)
Controler de
Imprimantă
Tastatură
Plotter
Relaţie tactilă Relaţie vizuală
Utilizator
(operator)
Fig.1.2
5 - imprimanta, se foloseşte la tipărirea desenelor sau a copiilor ecran, prin
comanda PRPLOT.
6 - plotter-ul este un dispozitiv cu mai multe capete (peniţe) care desenează o
imagine realizată de calculator, cu ajutorul comenzii PLOT.
1.2. Terminologie frecvent utilizată în

grafica asistată de calculator
CAD – acronim pentru Computer Aided Design (Proiectare asistată de calculator);
Cursor grafic – semn grafic, deplasabil în cadrul ecranului şi care poate lua diferite
forme (săgeată, cruce, pătrat) în funcţie de activitatea executată;
Comandă – instrucţiune transmisă sistemului pentru a fi executată;
Comandă transparentă – comandă care poate fi apelată în timpul execuţiei altei
comenzi, fără întreruperea acesteia;
Director – catalog de fişiere;
Editare – execuţie, modificare sau actualizarea unui desen;
Entitate – element grafic predefinit realizat printr-o singură comandă CAD;
Introducere în AutoCAD 5
Fişier – colecţie structurată de date, stocate pe un suport de memorie;
Font – formă a literelor unui text;
Icon – simbol grafic stilizat;
Menu – listă de comenzi;
Linie de comandă – spaţiu în zona de dialog în care se introduc comenzile de la
tastatură;
Sesiune de lucru – timp efectiv de lucru la calculator;
Setare – stabilirea unei opţiuni de configurare sau a unei valori numerice în cazul
unei comenzi.
Vertex – nod, punct de intersecţie a două entităţi grafice.
1.3. Lansarea în execuţie a programului AutoCAD

Lansarea în execuţie a programului AutoCAD în mediul
de operare Windows se realizează cu un dublu clic al butonului
din stânga a mouse-ului, cu cursorul grafic situat pe
pictograma caracteristică (fig.1.3).
În versiunile R14 şi 2000 la activarea pictogramei de
lansare în execuţie a programului, se afişează caseta de dialog
Start up – fig. 1.4 a şi b, prin care se poate opta pentru una din
variantele:
Use a wizard – permite alegerea explicită
a unor caracteristici ale noului desen, unităţile de
Fig. 1.3 măsură şi numărul de zecimale pentru lungimi şi unghiuri,
precum şi mărimea formatului spaţiului alocat desenului;
Use a template – se începe un nou desen pornind de la un fişier şablon

(template) care materializează un format existent;
a – Caseta de dialog Start up, b – Caseta de dialog Startup

AutoCAD 14 AutoCAD 2000
Fig. 1.4
Start from scratch – se lansează un desen nou, bazat pe setări

implicite, în sistem metric sau anglo-saxon.
Open a drawing – deschide un fişier ce conţine un desen realizat
anterior.
1.4. Zonele ecranului grafic
1 2 3 4 7 11 Fig. 1.5
Ecranul
grafic
7
8
10 12
5 6 9
1 – bara de titlu – în care este afişat numele desenului curent (de exemplu:
„Drawing 1”). Ea poate fi „agăţată” prin dublu clic cu cursorul mouse-ului, putând fi
micşorată şi deplasată întreaga fereastră cu conţinutul ei.
2 – bara meniurilor derulante, (fig. 1.6) care conţine toate comenzile programului.
Aceste meniuri sunt: File, Edit, View, Insert, Format, Tools, Draw, Dimnesion,
Modify, Express, Window, Help.
Fig. 1.6
3 – bara cu instrumente standard (fig. 1.7) (Standard Toolbar), care conţine
butoanele pentru cele mai utilizate comenzi AutoCAD: U, REDO, ZOOM, SAVE,
OPEN etc.
Fig. 1.7
4 – bara de afişare şi modificare rapidă a proprietăţilor obiectelor (Object
properties): strat, culoare, tip de linie etc. (fig. 1.8)
Fig. 1.8
5 – liniile de comandă (zona de dialog) în care pe promptul „command” se pot
introduce comenzi de la tastatură
6 – bara de stare, care afişează informaţii asupra stării sistemului: coordonatele,
modurile de lucru, spaţiul model sau hârtie (fig. 1.9).
Fig. 1.9
7 – barele mobile cu instrumente de lucru – prin selectarea unor pictograme dintr-o
astfel de bară (fig. 1.10) se activează o comandă a programului; comenzile sunt
grupate pe categorii – de exemplu: comenzi de desenare, de cotare, de editare etc.
Fig. 1.10
8 – zona de desenare – care reprezintă spaţiul aflat la dispoziţia utilizatorului pentru
execuţia desenului.
9 – chenarul ferestrei de desen (border) poate fi „apucat” cu ajutorul cursorului
mouse-ului şi „întins” sau „strâns” pentru a-i modifica mărimea.
10 – barele de defilare verticală şi orizontală deplasează imaginea din fereastră,
după necesităţi, dacă aceasta nu este cuprinsă complet în câmpul ferestrei.
11 – butoanele de minimizare , maximizare-restaurare şi închidere
, sunt situate în dreapta barei de titlu; ele servesc la reducerea ferestrei sau la
mărirea imaginii până cuprinde întregul ecran.
12 – cursorul grafic poate lua diferite forme: 2 fire reticulare +, casetă de selecţie
sau săgeată , după cum acţionează în zona 8 de desen (fig.1.5) şi selectează o
entitate, sau în afara acesteia şi selectează o comandă.
1.5. Utilizarea comenzilor AutoCAD

Introducerea unei comenzi AutoCAD se poate face în patru moduri, după cum
urmează:
1 - prin scrierea denumirii comenzii de la tastatură în linia de comandă liberă
situată în zona de dialog; comanda este executată prin apăsarea tastei <ENTER> sau
<SPACE>; acţionarea uneia din aceste
taste direct pe promptul „command”
liber determină repetarea ultimei
comenzi; dialogul purtat defilează pe
sub zona de desenare, vizualizarea lui
se poate face prin trecerea ecranului în
mod text prin apăsarea tastei F2.
2 – prin alegerea comenzii din
meniul derulant: de exemplu, pentru
selectarea comenzii ARC (fig. 1.11) se
deplasează cursorul pe meniul Draw cu
comenzile de desenare, se desfăşoară
Fig. 1.11
meniul prin clicarea butonului din stânga mouse-ului, se deplasează pe verticală de
sus în jos cursorul în meniul derulant, până se ajunge la comanda căutată ARC. În
meniul derulant comenzile incluse sunt dispuse în ordine alfabetică, unele, urmate de
un simbol triunghiular, sunt prevăzute şi cu submeniuri, care se desfăşoară la
selectarea comenzii principale.
3 – prin selectarea comenzii cu ajutorul mouse-ului din barele mobile cu
instrumente (Toolbars). Afişarea barelor mobile este controlată din meniul
desfăşurabil View, articolul Toolbars.
4 – prin acţionarea simultană a tastelor „Alt” şi a literei subliniate din
denumirea unui meniu (de exemplu Draw) se obţine derularea meniului respectiv,
după care, selecţia unei comenzi se poate face prin tastarea pe linia de comandă liberă
a literei (literelor) subliniate din denumirea acesteia.
Întreruperea execuţiei unei comenzi poate fi realizată în orice moment prin
apăsarea tastei <ESC> .
Obţinerea de informaţii în cadrul sistemului AutoCAD se poate face în mai
multe moduri:
- acţionând tasta <F1>;
- selectând din bara de comenzi standard, butonul ;
- tastând comanda HELP sau ? la prompt-ul “command”;
- folosind meniul desfăşurabil Help;
- selectând din interiorul diverselor casete de dialog, butonul ;
- tastând comanda HELP în timpul derulării unei comenzi, caz în care se
obţin informaţii în legătură cu comanda respectivă etc.
1.6. Iniţializarea mediului de lucru

Începerea unui desen se face prin parcurgerea următoarelor etape: iniţializarea
mediului de lucru prin: alegerea unităţilor de măsură, stabilirea limitelor desenului,
stabilirea tipurilor de linii, a culorilor etc.
1.6.1. Selectarea unităţilor de măsură
Din meniul desfăşurabil Format se
selectează comanda UNITS care are o
casetă de dialog proprie Drawing units (fig.
1.12a), din care se selectează:
- sistemul de măsurare pentru lungimi:
• ştiinţific (1.55E+1);
• zecimal (15.50);
• ingineresc (1’-3.50”);
• arhitectural (1’-3 1/2”);
• fracţional (15 1/2);
- precizia de măsurare (nr. de zecimale:
0…8) şi unitatea de măsură (mm, cm, m,
km, milă, microni etc.);
Fig. 1.12a
- sistemul de măsurare pentru unghiuri:
• grade;
• grade/minute/secunde;
• grade centesimale;
• radiani;
• unităţi topografice
- precizia de măsurare (nr. de zecimale),
- linia de referinţă pentru măsurarea unghiurilor
(linia Est) (fig.1.12b)
Fig.1.12b - sensul de măsurare (trigonometric)
1.6.2. Stabilirea limitelor desenului

Comanda LIMITS defineşte mărimea formatului destinat execuţiei desenului
(de exemplu A3), deci a suprafeţei alocate, după cum urmează:
Command: LIMITS ↵
Specify lower left corner or [ON/OFF] <0.0,0.0>: ↵
Specify upper right corner <12.0,9.0>: 420,297 ↵
ON/OFF – activează / dezactivează limitele
În general se utilizează dimensiunile unui format standardizat A4…A0, după
necesităţi.
1.6.3. Controlul afişării imaginii

Suprafaţa din desen afişată pe ecran, denumită suprafaţa afişată (display
extents) poate fi: suprafaţa destinată pentru execuţia desenului numită suprafaţa
alocată selectată prin comanda LIMITS, zona ocupată de conturul proiecţiilor
desenului, denumită suprafaţă efectivă necesară (drawing extents) sau doar de o
parte din acestea, respectiv suprafaţa efectiv-afişată (fig. 1.13).
Suprafaţa alocată
Suprafaţa efectiv- afişată
Fig. 1.13
Suprafaţa efectivă necesară
Controlul suprafeţei afişate se realizează prin comanda ZOOM, cu următoarele

opţiuni:
Command: ZOOM ↵
[All/Center/Dynamic/Extents/Previous/Scale/Window] <real time>:
unde:
• All – determină vizualizarea întregului spaţiu alocat; dacă LIMITS este
setată OFF, atunci spaţiul efectiv desenat depăşeşte spaţiul alocat şi deci se afişează
numai spaţiul efectiv.
• Center – permite stabilirea suprafeţei de afişare prin specificarea centrului
ei şi a înălţimii ei sau a ordinului de redimensionare.
• Dynamic – vizualizează suprafaţa de afişare curentă în raport cu maximul
dintre spaţiul alocat şi cel efectiv.
• Extents – afişează imaginea întregii geometrii a unui fişier desen permiţând
vizualizarea tuturor entităţilor desenate.
• Previous – restaurează suprafaţa de afişare anterioară; prin executarea
continuă a mai multor comenzi ZOOM Previous, se pot aduce pe ecran, succesiv, în
ordine inversă, ultimele 10 imagini.
• Scale – permite mărirea sau micşorarea imaginii prin specificarea unui
factor de scară.
• Window – permite stabilirea unei ferestre de afişare, definită prin două
colţuri opuse;
1.6.4. Sisteme de coordonate utilizate

WCS (World Coordinate System) este sistemul principal de coordonate în
AutoCAD. Originea sistemului se consideră amplasată în colţul din stânga-jos a
ecranului, cu axa OX situată în poziţie orizontală cu sensul pozitiv spre dreapta, cu
axa OY în poziţie verticală cu sensul pozitiv în sus şi cu axa OZ perpendiculară pe
planul XOY a ecranului cu sensul pozitiv spre observator (fig.1.14a).
UCS (User Coordinate System) este un sistem de coordonate local, al
utilizatorului,
referit direct
la obiectul
reprezentat
(fig.1.14b).
Icon UCS
WCS UCS
a) b)
Fig. 1.14
Schimbarea sistemului de referinţă de la WCS la UCS se realizează prin
comanda UCS care în versiunea AutoCAD2000 se derulează după cum urmează:
Command: UCS ↵
Enter an option [New/ Move/ orthoGraphic/ Prev/ Restore/ Save/ Del/ Apply/
?/ World] <World>:
cu următoarele semnificaţii:
• Prev – permite restaurarea ultimului UCS (AutoCAD memorează ultimele
10 UCS-uri definite);
• Save – salvează UCS-ul curent sub un nume precizat de utilizator;
• Restore – permite restaurarea unui UCS salvat anterior;
• New – permite alegerea unui nou UCS, având ca subopţiuni:
Origin of new UCS or [Zaxix/3 point/Object/Face/View/X/Y/Z] <0,0,0>:
• 3 point – noul UCS este definit prin precizarea originii acestuia şi a
direcţiilor pozitive ale axelor X şi Y;
• Object – permite definirea unui nou UCS aliniat la un obiect selectat;
• X/Y/Z – permit definirea unui nou UCS prin rotirea UCS-ului curent în
jurul axei specificate; se cere unghiul de rotaţie.
La alegerea unui nou UCS pe ecran, din iconul WCS-ului, dispare majuscula
W, iconul afişat fiind cel al noului sistem UCS.
Pentru amplasarea acestui icon direct în noua origine atribuită UCS-ului, în
versiunea 14 şi anterioare, se foloseşte comanda UCSICON, după cum urmează:
Command: UCSICON ↵
Enter an option [ON/OFF/All/Noorigin/Origin] <ON>:
cu următoarele opţiuni:
- ON – activează afişarea pictogramei;
- OFF – dezactivează afişarea pictogramei;
- All – modifică pictograma în toate ferestrele ecranului;
- Noorigin – afişează pictograma în colţul stânga-jos al ecranului;
- Origin – afişează pictograma în originea UCS-ului curent.
1.7. Modurile GRID, ORTHO, SNAP

Comanda GRID poate determina suprapunerea peste spaţiul alocat desenului a
unei reţele de puncte (fig. 1.15). Reţeaua nu face parte din desen, având doar un rol
ajutător.
Command: GRID ↵
Specify grid spacing (X) or [ON/OFF/Snap/Aspect] <0.5>: 10 ↵
unde:
- ON/OFF – determină activarea, respectiv
dezactivarea reţelei GRID;
- Snap – determină afişarea reţelei GRID pe
dimensiunile SNAP;
- Aspect – permite stabilirea unor distanţe între punctele GRID, diferite pe cele
două direcţii.
Fig. 1.15
Modul GRID poate fi activat sau dezactivat prin apăsarea tastei <F7>.
Modul ORTHO asigură forţarea deplasării cursorului după direcţii paralele cu

axele OX, respectiv OY.
Command: ORTHO ↵
Enter mode [ON/OFF] <OFF>: ON
Modul ORTHO poate fi activat sau dezactivat cu opţiunile ON/OFF, sau prin
apăsarea tastei <F8>.
Când ORTHO este activ, desenarea şi editarea se fac numai pe direcţii paralele
cu axele OX şi OY ale sistemului de referinţă.
Comanda SNAP stabileşte pasul de incrementare al cursorului grafic.

Command: SNAP ↵
Specify snap spacing or [ON/OFF/Aspect/Rotate/Style/Type] <0.5>:
unde:
- ON/OFF – stabileşte activarea/dezactivarea modului SNAP;
- Aspect – permite stabilirea de paşi diferiţi pe cele două direcţii;
- Rotate – permite rotirea reţelei SNAP cu un unghi dat faţă de orizontală:
- Style – permite alegerea unuia dintre cele două stiluri de grile – standard (cu
direcţii perpendiculare) sau izometric (cu direcţii după axele axonometriei
izometrice);
- Type – permite definirea a două tipuri de SNAP.
Modul SNAP poate fi activat/dezactivat şi prin apăsarea tastei <F9>.
CAP.2 ORGANIZAREA DESENELOR
2.1. Formarea şi selectarea straturilor (layer-elor) de lucru

Conceptul de strat de desenare (layer) implementează un mecanism de
grupare a diferitelor entităţi grafice aparţinând unui desen, astfel încât acestea să
poată fi vizualizate sau listate separat. Desenul se va compune prin suprapunerea
tuturor straturilor. Pentru fiecare strat (layer) se poate asocia o anumită culoare, un
anumit tip de linie şi, în AutoCAD 2000, o anumită lăţime a liniei.
De obicei se situează pe un strat de desenare entităţile care definesc un aspect
particular al desenului.
De exemplu, la un desen de execuţie al unei piese, liniile de contur, axele,
haşurile, cotele, muchiile invizibile pot fi desenate pe straturi diferite, putându-se
renunţa oricând la afişarea unuia sau a mai multora dintre straturi.
Comanda care poate crea şi modifica straturile este LAYER, din meniul
derulant Format, care determină afişarea unei casete de dialog (fig.2.1), prin care se
pot selecta direct toate proprietăţile asociate straturilor.
Fig. 2.1
La crearea unui desen nou, AutoCAD setează automat stratul 0, care are
asociate numărul de culoare 7 (white) şi tipul de linie Continuous.
Crearea unui nou strat se face parcurgând următorii paşi:
- în caseta de dialog Layer Properties Manager se execută clic cu mouse-ul pe
butonul New; urmare a acestei acţiuni va apare o nouă linie cu numele Layer 1
(2,3,…); stratul 0 setat implicit este folosit, îndeosebi, pentru trasarea
contururilor şi muchiilor vizibile;
- în fereastra Name se redenumeşte noul strat prin introducerea de la tastatură a
numelui dorit;
- din lista derulantă Color (afişată prin acţionarea triunghiului din dreapta
căsuţei Color) se alege culoare dorită pentru noul strat; selectarea mai poate fi
realizată, direct, din linia stratului creat prin clicarea pătratului corespunzător
simbolului culorii;
- pentru alegerea tipului de linie se execută clic pe tipul de linie (de ex:
Continuous) al stratului nou creat şi ca urmare se dechide caseta Select
Linetype (fig. 2.2). Dacă tipul de linie dorit se regăseşte în casetă, tipul liniei
se selectează cu ajutorul mouse-ului, efectuând clic pe linia dorită. Dacă linia
necesară nu este încărcată în casetă, se acţionează butonul Load şi ca urmare
se deschide caseta Load or Reload Linetypes (care conţine fişierul acadiso.lin
cu toate tipurile de linii existente în AutoCAD). Se selectează din ultima, tipul
de linie dorit, apoi se execută clic pe OK, ca urmare, se revine la caseta Select
Linetype din care se selectează tipul de linie preselectat, care se transferă
Fig. 2.2
(încarcă) în strat, prin clic pe butonul OK. În continuare, se procedează similar
şi pentru crearea celorlalte noi straturi.
2.2. Proprietăţile straturilor
Pentru fiecare strat creat se pot modifica următoarele:
- numele stratului: este introdus de utilizator de la tastatură şi poate fi format
din litere, cifre şi/sau caractere speciale (în total maxim 8); numele se alege
sugestiv (de exemplu: AXE, COTE, HAŞURI etc.)
- starea ON/OFF – poate face stratul vizibil sau invizibil ; entităţile
de pe un strat invizibil (OFF) fac parte din desen, sunt regenerate odată cu
desenul, dar nu sunt afişate;
- starea Freeze/Thaw – poate “îngheţa” respectiv “dezgheţa” stratul;
astfel entităţile de pe un strat îngheţat fac parte din desen, nu sunt regenerate
odată cu desenul şi nici nu sunt afişate;
- starea LOck/Unlock – poate bloca sau debloca stratul
selectat, prevenind modificarea accidentală a entităţilor respective;
- culoarea – este specificată printr-un număr întreg (cod asociat) sau un nume
standard;
Organizarea desenelor 15
- tipul de linie (continuă, întreruptă, linie punct subţire etc.); toate entităţile
grafice apartinând unui strat trebuie trasate cu tipul de linie setat pentru layer-
ul respectiv;
- Lineweight – stabileşte lăţimea de linie pentru stratul selectat;
- Plot Style – poate asocia unui strat un stil de tipărire definit anterior;
- Plot – stabileşte straturile care vor fi tipărite.
Trecerea de la o stare la alta se obţine prin clicarea simbolului stării fiecărui strat.
Proprietăţile pentru fiecare strat pot fi afişate sau nu detaliat în partea inferioară a
casetei Layer Properties Manager prin acţionarea butonului Show/Hide details.
Alegerea culorii de desenare, independent de strat, se poate face prin comanda
COLOR, care afişează o casetă de dialog (cu 255 culori) pentru alegerea culorii
dorite (fig. 2.3).
Cele 7 culori de bază utilizate în AutoCAD sunt prezentate în tab. 2.1:
Tabelul 2.1
Numele culorii Cod asociat Numele culorii Cod asociat
Black Negru 0 Cyan Bleu 4
Red Roşu 1 Blue Albastru 5
Yellow Galben 2 Magenta Mov 6
Green Verde 3 White Alb 7
Fig. 2.3 Fig. 2.4
Alegerea tipului de linie, independent de strat, se poate face prin comanda

LYNETYPE (din meniul Format) care afişează caseta de dialog Linetype Manager
(fig. 2.4) pentru încărcarea tipurilor dorite de linie din biblioteca ACAD.LIN sau din
alt fişier creat de utilizator.
În tabelul 2.2 sunt prezentate tipurile de linii echivalente după STAS 103-84.
Tabelul 2.2
Nr Denumire Aspect Simbol Denumire în AutoCAD
STAS
1. Linia continuă groasă A Continuous
2. Linia continuă subţire B Continuous
3. Linia întreruptă-subţire E ISO dashed; Hidden
-mijlocie F
4. Linia punct -subţire G ISO dashdot
-groasă J
5. Linia două puncte K Divide; ISO dash double-dot
În versiunea AutoCAD 2000

există posibilitatea alegerii lăţimii
entităţilor care vor fi desenate pe un strat
prin comanda LINEWEIGHT, care
afişează caseta de dialog din figura 2.5.
Pentru a putea fi vizualizată
lăţimea selectată, la entităţile ce se vor
desena, în caseta Lineweight Settings
trebuie să fie activat butonul Display
Lineweight.
Fig. 2.5
Toate opţiunile privind starea
straturilor, tipuri şi lăţimi de linie, pot fi selectate rapid prin intermediul barei de
afişare Object Properties a proprietăţilor obiectelor, (fig. 2.6) aflată în partea
superioară a ecranului AutoCAD.
Stratul curent Culoarea Tipul liniei Lăţimea liniei
Fig.2.6
Schimbarea stratului curent se face derulând prima casetă de pe bara de afişare
a proprietăţilor obiectelor şi executând clic cu mouse-ul pe numele stratului dorit.
2.3. Selecţia şi dispunerea barelor de instrumente

de lucru în cadrul ecranului
Pentru a reduce timpul de desenare se pot folosi iconurile aflate pe barele cu
instrumente de lucru.
Afişarea acestor bare se poate face din meniul View, opţiunea Toolbars, care
deschide caseta cu acelaşi nume (fig. 2.7).
Prin selectarea în caseta Toolbars a unei opţiuni, bara cu instrumente
corespunzătoare este afişată pe ecran.
Fig. 2.7
Principalele bare utile în realizarea unui desen 2D sunt:
- bara “Standard Toolbar” cu principalele comenzi de lucru;
- bara „Object Properties” cu proprietăţile obiectelor;
- bara „Draw” cu comenzile de desenare;
- bara „Object Snap” cu ajutoarele grafice Osnap;
- bara „Modify” cu comenzile de modificare;
- bara „Dimension” cu comenzile de cotare.
2.4. Selecţia şi introducerea unei comenzi

în barele cu instrumente de lucru
Dacă se doreşte afişarea şi a altor iconuri decât cele de pe barele prezentate mai
sus, se procedează astfel:
- în caseta Toolbars se execută clic pe butonul Customize; ca urmare se dechide
caseta Customize Toolbars (fig. 2.8);
Fig. 2.8
- din căsuţa Categories se selectează denumirea barei mobile ce urmează a fi
completată cu alte instrumente de lucru; ca urmare se afişează fereastra
corespondentă care include toate iconurile comenzilor conţinute în bara mobilă;
- pentru a muta unul din aceste iconuri (de exemplu cel corespunzător comenzii
PEDIT), se execută clic pe acesta şi ţinând apăsat butonul din stânga mouse-ului se
deplasează iconul în locul dorit de pe ecran, sau direct în completarea barei mobile,
corespondente.
2.5. Salvarea unui desen

Când se începe un desen nou, AutoCAD nu solicită un nume de fişier pentru
acesta (toate desenele au extensia DWG) dar, ca în orice aplicaţie, se recomandă
salvarea fişierului sub un nume.
Aceasta se poate face cu una din comenzile:
- SAVE AS: deschide caseta de dialog Save Drawing As (fig. 2.9); dacă
desenului nu i s-a atribuit un nume, se poate denumi fişierul, prin introducerea de la
tastatură a numelui dorit; dacă desenul are deja un nume, Save As salvează desenul
curent sub numele specificat.
Fig. 2.9
- SAVE: deschide aceeaşi casetă de dialog Save Drawing As în care se
introduce numele pentru fişierul desenului, în fereastra File name;
- QSAVE: presupune salvarea unui desen creat şi denumit anterior.
Comenzile SAVE şi SAVE AS pot fi activate prin tastare pe linia de comandă,
din meniul desfăşurabil File sau prin acţionarea pictogramei asociate de pe linia
de comenzi standard.
2.6. Închiderea sesiunii de lucru

Închiderea ferestrei ce conţine desenul curent se face prin comanda Close din
meniul desfăşurabil File.
Închiderea sesiunii AutoCAD se face prin activarea comenzii Exit din acelaşi
meniu File.
Dacă desenul nu are încă un nume sau a fost modificat de la ultima comandă
Save, se deschide caseta de dialog Save Drawing As, în care fie se introduce un alt
nume, fie se alege Save pentru a salva desenul curent şi a ieşi din AutoCAD.
2.7. Lucrul cu fişierele

Dacă se doreşte să se lucreze numai cu fişierele, se accesează programul
Windows Explorer. La deschiderea acestuia pe ecran apare o casetă care conţine
lista tuturor directoarelor şi subdirectoarelor de pe discurile existente.
Executând dublu clic pe numele unui director se va afişa lista fişierelor salvate
în acesta, tipul lor (de exemplu tema1.dwg; curs1.doc), mărimea acestora (în KB),
data şi ora ultimei salvări (fig. 2.10).
Windows Explorer permite executarea următoarelor operaţii:
- crearea unui nou director (subdirector) (meniul File, opţiunea New Folder);
- ştergerea unui director, subdirector sau fişier (meniul File, opţiunea Delete);
- copierea unui fişier în alt director sau subdirector (meniul Edit, opţiunea
Copy);
- redenumirea unui fişier (meniul File, opţiunea Rename);
- căutarea unui fişier după nume şi locaţie, după data ultimei salvări sau după
tipul fişierului (meniul Tools, opţiunea Find).
Fig. 2.10
CAP.3 DESENAREA ENTITĂŢILOR GRAFICE
FĂRĂ LĂŢIME ŞI MODURILE OSNAP
3.1. Comanda POINT

Selecţia şi reprezentarea unui punct
Comanda Point serveşte pentru reprezentarea unui punct în cadrul spaţiului de
desenare.
Comanda poate fi apelată în următoarele moduri:
- prin introducerea denumirii de la tastatură;
- prin selectare din meniul derulant Draw;
- prin selectarea iconului din bara de instrumente de desenare.
3.2. Marcarea (vizualizarea) unui punct

Caseta Point Style
Un punct poate fi vizualizat în câmpul desenului

reprezentat printr-un tip de marcator. Acesta poate fi ales
din caseta de dialog Point Style, (fig. 3.1) din meniul
Format. Selecţia marcatorilor de puncte se face astfel:
se deplasează cursorul pe tipul dorit de marcator, se
realizează selecţia prin clicarea butonului din stânga al
mouse-ului, apoi se alege mărimea marcatorului în
procente din mărimea ecranului sau în unităţi absolute.
Forma marcatorului este controlată de variabila de
sistem PDMODE, iar mărimea acestuia de variabila
PDSIZE.
Fig. 3.1
3.3. Metode de selecţie a unui punct

Selecţia unui punct în cadrul ecranului se poate face prin mai multe procedee
după cum urmează:
1 – prin coordonate carteziene X,Y introduse de la tastatură, în succesiune,
despărţite de virgulă, urmate de apăsarea tastei <ENTER> (virgula din sistemul
zecimal este înlocuită prin punct în sistemul anglo-saxon);
2 – prin coordonate polare d<α, d – fiind distanţa faţă de origine şi α -
unghiul faţă de axa X a sistemului de coordonate curent;
3 – prin coordonate relative ΔX, ΔY raportate la punctul anterior, precedat de
semnul @, de exemplu: @4,5 sau @6.3<35 etc. (fig. 3.2)
Desenarea entităţilor grafice fără lăţime 21
4 – prin ţintire – deplasând mouse-
ul pe poziţia dorită, urmărind modificarea
valorilor coordonatelor în colţul din
stânga-jos a ecranului şi apăsând butonul
stânga al mouse-ului sau prin deplasarea
cursorului cu ajutorul tastelor-săgeţi;
5 – prin folosirea tehnicii object
snap (OSNAP) – salt pe obiecte, care este
prezentată în cele ce urmează la & 3.7.
4
Fig. 3.2
Sintaxa comenzii POINT pentru

reprezentarea punctelor: A – definit prin coordonate
carteziene; B – definit prin coordonate relative şi
C – definit prin coordonate polare, este (fig. 3.3):
Command: POINT ↵
Specify a point: 50,70 ↵ A
Specify a point: @30,40 ↵ B
Specify a point: 100<20 ↵ C
Fig. 3.3
3.4. Comanda LINE

Desenează o succesiune de segmente de dreaptă fără lăţime definite prin
punctele de capăt (de început – Start point, respectiv de sfârşit – End point) (fig.3.4).
Command: LINE ↵
Specify first point: 75,93.5 ↵ 1
Specify next point or [Undo]:
200,60 ↵ 2
300,180 ↵ 3
U↵ anulare 3
Specify next point or [Undo,Close]:
Fig. 3.5 170,230 ↵ 4
Specify next point or [Undo,Close]:
C↵ închidere 1
Obervaţii
În sistemul de unităţi zecimale anglo-saxon, virgula de separare a întregului de
zecimi este înlocuită prin punct.
Pentru primul segment se introduc coordonatele punctului iniţial şi ale celui
final; pentru segmentele următoare se introduc doar coordonatele punctului final,
considerându-se drept punct iniţial punctul final al segmentului precedent. Începând
cu al patrulea punct, pe lângă opţiunea Undo este inclusă şi opţiunea Close de
închidere posibilă a succesiunilor de entităţi de tip Line.
Încheierea comenzii se face printr-un răspuns nul la promptul „Specify next
point or [Undo,Close]:”. La acelaşi prompt mai pot fi date răspunsurile:
U – are ca efect ştergerea ultimului segment de dreaptă desenat;
C – desenează un segment de dreaptă care uneşte primul punct furnizat în
cadrul comenzii LINE cu ultimul punct specificat la promptul anterior.
3.5. Comanda CIRCLE

Permite desenarea unui cerc (fig. 3.6), care poate fi definit prin:
- Center point (centrul) şi Radius (raza) sau Diameter (diametrul) (fig.3.6.a,b);
- 3 Points (3 puncte necoliniare) (fig.3.6.c);
- 2 Points (2 puncte diametral opuse) (fig.3.6.d);
- Ttr (tan, tan, radius) – tangent la 2 entităţi cunoscute şi raza dată (fig.3.6.e);
- Tan, tan, tan - tangent la 3 entităţi cunoscute (fig.3.6.f).
Sintaxa comenzii:
Command: CIRCLE ↵
Specify center point for circle or [3P/2P/Ttr]:90,200 ↵
Specify radius of circle or [Diameter]<35>: 50 ↵
us
di
r
Ra
et e
am
Di
a b c
R
R
d e f
Fig. 3.6
3.6. Comanda ARC

Permite desenarea unui arc de cerc în câmpul desenului.
Un arc este definit prin următoarele elemente:
- S – punctul de start (de început) al arcului;
- E – punctul de end (de sfârşit) al arcului;
- C – centrul cercului din care face parte arcul;
- A – unghiul la centru al arcului;
- L – lungimea corzii care subîntinde arcul;
- D – direcţia tangentei la arc în punctul de start.
Ţinând cont de aceste notaţii se pot defini 11 moduri de trasare a unui arc,
(fig.3.7), astfel:
• 3 Points: Start, Second, End (fig.3.7.a);
• SCE: punct de start, centru, punct de sfârşit (fig.3.7.b);
• SCA: punct de start, centru, unghi subîntins (fig.3.7.c);
• SCL: punct de start, centru, lungimea corzii subîntinse (fig.3.7.d);
• SEA: punct de start, punct de sfârşit, unghi subîntins (fig.3.7.e);
• SER: punct de start, punct de sfârşit, rază (fig.3.7.f);
• SED: punct de start, punct de sfârşit, direcţie (fig.3.7.g);
• CSE: centru, punct de start, punct de sfârşit (fig.3.7.h);
• CSA: centru, punct de start, unghi subîntins (fig.3.7.i);
• CSL: centru, punct de start, lungimea corzii subîntinse (fig.3.7.j);
• Continue: continuă o entitate de tip Line sau Arc cu a altă entitate de tip Arc
(fig.3.7.k)
a b c d
e f g h
2
i j 1 k
Fig. 3.7
a) Command: ARC ↵
Specify start point of arc or [Center]: se indică punctul S ↵
Specify second point of arc or [Center/ENd]: se indică punctul I ↵
Specify end point of arc: se indică punctul E ↵
b) Command: ARC ↵
Specify start point of arc or [CEnter]: se indică punctul S
Specify second point of arc or [CEnter/ENd]: ce ↵
Specify center point of arc: se indică centrul C
Specify end point of arc or [Angle/chord Length]: punctul E ↵
c) Command: ARC ↵
Specify start point of arc or [CEnter]: punctul S
Specify center point of arc: se indică C
Specify end point of arc or [Angle/chord Length]: a ↵
Specify included angle: se indică unghiul A0 ↵
d) Command: ARC ↵
Specify center point of arc: se indică centrul C al arcului
Specify end point of arc or [Angle/chord Length]: L ↵
Specify length of chord: se indică lungimea L a corzii ↵
e) Command: ARC ↵
Specify second point of arc or [CEnter/ENd]: en
Specify end point of arc: punctul E
Specify center point of arc or [Angle/Direction/Radius]: a ↵
f) Command: ARC ↵
Specify second point of arc or [CEnter/ENd]: en ↵
Specify center point of arc or [Angle/Direction/Radius]: r ↵
Specify radius of arc: se indică raza R ↵
g) Command: ARC ↵
Specify second point of arc or [CEnter/ENd]: en ↵
Specify center point of arc or [Angle/Direction/Radius]: d ↵
Specify tangent direction for the start point of arc: se indică direcţia
tangentei în punctul de start al arcului ↵
h) Command: ARC ↵
Specify end point of arc or [Angle/chord Length]: punctul E ↵
i) Command: ARC ↵
Specify start point of arc or [CEnter]: ce ↵
Specify start point of arc: punctul S
Specify end point of arc or [Angle/chord Length]: a ↵
j) Command: ARC ↵
Specify start point of arc or [CEnter]: ce ↵
Specify start point of arc: punctul S
Specify end point of arc or [Angle/chord Length]: L ↵
Specify length of chord: se indică lungimea corzii subîntinse ↵
k) Command: LINE ↵
Specify first point: punctul 1
Specify next point or [Undo]: punctul 2
Specify next point or [Undo]: ↵
Command: ARC ↵
Specify start point of arc or [CEnter]: ↵
Specify end point of arc: punctul E ↵
3.7. Moduri OBJECT SNAP (OSNAP)

Pentru selectarea punctelor particulare, reprezentative sau speciale ale
diferitelor entităţi grafice se foloseşte mecanismul OBJECT SNAP (OSNAP). Acesta
asigură mai multe moduri de lucru care pot fi utilizate în orice combinaţie, ori de câte
ori se solicită specificarea unui punct, lucrând în conexiune cu comenzile de desenare
şi editare. Astfel se definesc:
Temporary Tracking Point – specifică un punct relativ la alte puncte
prin intermediul deplasărilor ortogonale sau polare (fig.3.8a);
Snap From – stabileşte un punct de referinţă temporar ca bază pentru
specificarea punctelor ulterioare (fig.3.8b);
ENDpoint - cel mai apropiat punct de capăt situat pe un segment de

dreaptă sau arc, faţă de cursor (fig.3.8.c);
MIDpoint - mijlocul unui arc sau al unei linii (fig.3.8.d);
INTersection - punctul de intersecţie a unor arce, cercuri, linii (fig.3.8.e);

Apparent Intersection – punct situat la intersecţia aparentă a două entităţi

care se pot intersecta sau nu în spaţiul 3D (fig.3.8.f);
EXTension – punct aflat pe prelungirea unei linii desenate;
CENter – centrul unui cerc sau arc (fig.3.8.g);
QUAdrant – capetele fiecărui cvadrant al unui cerc sau arc (fig.3.8.h);
TANgent – punct pe un cerc sau arc care determină, împreună cu punctul

curent, tangenta la entitatea respectivă (fig.3.8.i);
PERpendicular – piciorul perpendicularei din punctul curent pe entitatea

selectată (fig.3.8.j);
PARallel – punct aflat pe o paralelă la o entitate desenată (fig.3.8.k);
INSert – punct de inserare a unui bloc sau text (fig.3.8.l);
NODe – punct izolat aflat în interiorul selectorului (fig.3.8.m);
NEArest – cel mai apropiat punct aflat pe entitatea selectată, faţă de

cursor (fig.3.8.n);
NONe – anulează modurile OSNAP active;

Object Snap Settings – activează (dezactivează) unul sau mai multe
moduri OSNAP
Track
point Snap from base
point
MID
END INT
a) b) c) d) e)
TAN PER
A
CEN
QUA
AI
f) g) h) i) j)
PAR NEA
TEXT
NOD
INS
k) l) m) n)
Fig. 3.8
Fig. 3.9
Selectarea punctelor folosind modul Object Snap se face fie tastând în zona de
dialog literele majuscule din denumirea ajutorului grafic dorit, fie prin clicarea cu
mouse-ul pe iconul corespunzător de pe bara de instrumente ajutătoare Object Snap.
În momentul selectării unuia din modurile OSNAP, cursorul ia una din formele
prezentate în figura 3.9, situate şi în caseta Drafting Settings din meniul Tools.
CAP.4 DESENAREA ENTITĂŢILOR
GRAFICE CU LĂŢIME
4.1. Comanda PLINE

Permite trasarea unei polilinii formată din segmente de dreaptă şi arce de cerc,
care poate avea şi lăţime. Pentru înţelegerea acestei comenzi se prezintă sintaxa
pentru trasarea unei polilinii (fig.4.1) formată din:
- segmentul de dreaptă 1,
având ws1=2, we1=5;
- arcul 2, având ws2=we2=5;
2 - segmentul de dreaptă 3,
4 având ws3=we3=5 şi lungimea
L = 30;
- segmentul de dreaptă 4,
care închide polilinia, având
ws4=5, we4=2.
1
W2
W1
Fig. 4.1
Command: PLINE ↵
Specify start point: se indică punctul A ↵
Current line width is 0.00
Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]: w ↵
Specify starting width <0.00>: 2 ↵
Specify ending width <2.00>: 5 ↵
Specify next point or [Arc/ Close/ Halfwidth/ Length/ Undo/ Width]: se indică
punctul B ↵
Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]: A ↵
Specify endpoint of arc or [Angle/CEnter/Close/Direction/Halfwidth/
Line/Radius/Second pt/Undo/Width]: se indică punctul C ↵
Specify endpoint of arc or[Angle /CEnter/ Close/ Direction/ Halfwidth/ Line/
Radius/Second pt/Undo/Width]: L ↵
Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]: L ↵
Specify length of line: 30 ↵
Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]: w ↵
Specify starting width <5.00>: ↵
Specify ending width <5.00>: 2 ↵
Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]: C ↵
Desenarea entităţilor grafice cu lăţime 29
4.2. Comanda RECTANGLE

Permite desenarea unui dreptunghi, cu lăţimea w impusă, definit prin
coordonatele a două colţuri opuse (fig. 4.2 a,b).
Command: RECTANG ↵
Specify first corner point or [Chamfer/ Elevation/ Fillet/ Thickness/ Width]:
se introduc coodonatele punctului 1 ↵
Specify other corner point: se introduc coordonatele punctului 2 ↵
Fig. 4.2
Folosirea opţiunilor Chamfer sau Fillet conduc la desenarea unui dreptunghi

având colţurile teşite respectiv rotunjite (fig. 4.3 a,b).
Fig. 4.3
4.3. Comanda POLYGON

Serveşte pentru desenarea poligoanelor regulate, definite în unul din
următoarele moduri:
a) prin numărul de laturi, poziţia centrului cercului înscris sau circumscris
poligonului şi raza acestui cerc;
Command: POLYGON ↵
Enter number of sides <4>: 6 ↵
Specify center of polygon or [Edge]: se introduc coordonatele punctului C↵
Enter an option [Inscribed in circle/Circumscribed about circle] <I> : C ↵
Specify radius of circle : se indică mărimea razei R ↵
Dispunerea poligonului este dependentă de poziţia colimatorului în cadrul
ecranului prin care se defineşte mărimea şi orientarea razei cercului. Pentru
poligoanele înscrise / circumscrise,
2
1
cursorul stabileşte poziţia unui
2 3 vârf/mijlocul unei laturi a poligonului
R
reprezentat (fig.4.4a,b).
b) prin numărul de laturi, definirea
3
1
laturii poligonului prin mărime (Edge)
şi orientarea acesteia (fig. 4.4 c).
3 3 Command: POLYGON ↵
4 2 Enter number of sides <6>: 4 ↵
4 2 Specify center of polygon or
[Edge]: E ↵
5 1
Specify first endpoint of edge : se
1 6 indică coordonatele punctului 1 ↵
Fig. 4.4 Specify second endpoint of edge :
se indică coordonatele punctului 2 ↵
Observaţii
Poligonul este trasat în sens trigonometric. După introducerea coordonatelor
punctului 1, până la fixarea punctului 2, poligonul are o imagine dinamică variabilă
cu deplasarea cursorului.
Activarea modului ORTHO conduce la construirea unor poligoane cu laturile
paralele sau perpendiculare pe axele sistemului de referinţă (fig.4.4d).
4.4. Comanda ELLIPSE

Permite construcţia elipselor şi a cercurilor izometrice rezultate ca o polilinie
închisă având lăţimea zero, formate dintr-o succesiune de arce. O elipsă se poate
construi în unul din următoarele moduri:
a) prin definirea axei mari şi a semiaxei mici (fig. 4.5 a);
Command: ELLIPSE ↵
Specify axis endpoint of ellipse or [Arc/Center]: se indică punctul P1 ↵
Specify other endpoint of axis : se indică punctul P2 ↵
Specify distance to other axis or [Rotation] : se indică punctul P3 ↵
b) prin definirea axei mari şi a rotaţiei în jurul acesteia (fig.4.5 b);

Specify axis endpoint of ellipse or [Arc/Center]: se indică punctul P1 ↵
Specify other endpoint of axis : se indică punctul P2 ↵
Specify distance to other axis or [Rotation] : R ↵
Specify rotation around major axis: 46 ↵
c) prin definirea centrului elipsei, punctul final al unei axe şi lungimea celeilalte
semiaxe sau rotaţia în jurul primei axe (fig. 4.5 c).
Specify axis endpoint of ellipse or [Arc/Center]: C ↵
Specify center of ellipse : se indică punctul P1 ↵
Specify endpoint of axis: se indică punctul P2 ↵
Specify distance to other axis or [Rotation] : se indică punctul P3 ↵
Fig.4.5
4.5. Comanda TRACE

Permite trasarea unei succesiuni de segmente de dreaptă cu lăţime. Segmentele
sunt „goale” (fig. 4.6 a) sau „pline” (fig. 4.6 b) după cum variabila de sistem FILL
este setată OFF sau ON.
2 2 4
4
1 3 1 3
w=3 FILL=OFF w=3 FILL=ON
a) b)
Fig. 4.6
Sintaxa comenzii este următoarea:
Command: TRACE ↵
Specify trace width <1>: 3 ↵
Specify start point: se indică punctul 1
Specify next point: se indică punctul 2
Specify next point: ↵
Punctele specificate de utilizator se află pe linia mediană a entităţii.
Segmentele adiacente sunt concatenate de sistemul AutoCAD în fiecare vertex, iar
segmentele de capăt sunt tăiate drept. Segmentele definite sunt afişate pe ecran
secvenţial cu o etapă în urma introducerii punctului de capăt al ultimului segment
definit de punctul introdus.
Comanda TRACE nu dispune de opţiunea Undo şi nici de Close.
4.6. Comanda DONUT
Comanda DONUT (sau DOUGHNUT) permite desenarea de coroane

circulare (inele) şi cercuri pline, trebuind specificat diametrul interior, diametrul
exterior şi centrul inelului. La utilizarea comenzii DONUT, AutoCAD solicită în
mod repetat poziţia obiectelor suplimentare, până când se încheie efectiv comanda,
apăsând tasta <ESC> sau executând clic pe butonul din dreapta al mouse-ului.
Elementele esenţiale realizării unei coroane circulare sau ale unui cerc plin
sunt:
• Inside diameter – diametrul interior;
• Outside diameter – diametrul exterior;
• Center – centrul cercului.
Sintaxa comenzii este următoarea (fig. 4.7):
Command: DONUT ↵
Specify inside diameter of donut <0.5>: 50 ↵
Specify outside diameter of donut <0.5>: 100 ↵
Specify center of donut or <exit>: (se indică centrul prin ţintire sau se
stabilesc coordonatele punctului de centru) ↵
Specify center of donut or <exit>: ↵ sau <ESC>
Dacă diametrul interior este egal cu zero, atunci figura rezultată este un cerc
plin (fig. 4.7b; 4.8b).
DIAMETRU DIAMETRU
EXTERIOR EXTERIOR
DIAMETRU
INTERIOR DIAMETRU
INTERIOR
a) b) a) b)
FILL=ON FILL=OFF
Fig. 4.7 Fig. 4.8
Dacă variabila de sistem FILL este ON (fig.4.7), lăţimea inelului este desenată
“plină”, iar dacă variabila este OFF (fig.4.8), lăţimea inelului este “goală”.
4.7. Comanda SOLID

Permite construcţia suprafeţelor 2D de tip triunghi sau patrulater.
Coordonatele punctelor (vârfurilor) poligonului, cerute prin prompturile: First
point; Second point; Third point; Fourth point se introduc după cum urmează:
- pentru suprafeţe triunghiulare: punctele extreme ale primei laturi, urmate de
coordonatele celui de al treilea vârf; acţiunea se încheie cu ENTER la
solicitarea coordonatelor celui de-al patrulea punct;
- pentru patrulatere se introduc punctele extreme a două laturi opuse urmate
de ENTER.
Unirea vârfurilor în cazul introducerii coordonatelor acestora în succesiunea
citirii este prezentată în figura 4.9a.
Comanda permite şi construirea mai multor suprafeţe patrulatere adiacente,
considerându-se implicit că vârfurile 3 şi 4 ale ultimului patrulater definesc prima
latură a următorului (fig. 4.9b,c).
Execuţia comenzii se încheie, după caz, printr-un răspuns nul la promptul
„Fourth point:”, la definirea suprafeţelor triunghiulare, sau prin furnizarea unui
răspuns nul la promptul „Third point:”, pentru patrulatere.
7 7
4
3 5 6 5 6
3 4 3 4
1 2 1 2 1 2
Fill=ON
a)
Fill=OFF b) c)
Fig. 4.9
Sintaxa comenzii este:
Command: SOLID ↵
Specify first point: se selectează punctul 1
Specify second point: se selectează punctul 2
Specify third point: se selectează punctul 3
Specify fourth point or <exit>: se selectează punctul 4
Specify fourth point or <exit>: se selectează punctul 6
Specify fourth point or <exit>: ↵
4.8. Variabila de sistem FILL

Un desen care conţine numeroase polilinii cu lăţimi diferite de zero poate mări
considerabil timpul de redesenare a ecranului sau de tipărire la plotter. AutoCAD
oferă comanda FILL, care permite să se controleze vizibilitatea porţiunilor pline ale
poliliniei. Când se dezactivează modul FILL, AutoCAD afişează sau tipăreşte doar
conturul poliliniilor pline.
De fapt, FILL controlează valoarea atribuită unei variabile de sistem care,
pentru valoarea 1, modul FILL este activat, iar pentru valoarea 0, este dezactivat.
Comanda FILL controlează nu doar aspectul poliliniilor, ci şi pe cel al
entităţilor de tip: solid, trace, polyline, donut.
Pentru a se oberva efectul produs de activarea sau dezactivarea modului de
lucru FILL, trebuie să se lanseze una din comenzile REGEN sau REGENALL.
Spre exemplificare, se consideră entităţile cu lăţime de tip DONUT (Fig. 4.10),
SOLID (Fig. 4.11) şi PLINE (Fig. 4.12). Când modul FILL este ON, atunci
entităţile apar în reprezentare grafică “pline”, iar dacă modul FILL este OFF,
entităţile vor fi “goale”.
Fig. 4.10 Fig. 4.11

FILL – ON FILL – OFF FILL – ON FILL – OFF
FILL – ON FILL – OFF

Fig. 4.12

Command: FILL ↵
Enter mode [ON / OFF] <ON>: OFF ↵ (dacă se doreşte ca entităţile să
apară “goale”)
sau
Command: FILL ↵
Enter mode [ON / OFF] <OFF>: ON ↵ (dacă se doreşte ca entităţile să
apară “pline”)
Selecţia, ştergerea, anularea, copierea, deplasarea şi modificarea entităţilor 35
CAP. 5 SELECŢIA, ŞTERGEREA, ANULAREA, COPIEREA,

DEPLASAREA ŞI MODIFICAREA ENTITĂŢILOR
5.1 Comenzi de selectare şi de ştergere: SELECT, ERASE

Comanda SELECT nu realizează decât selecţia entităţilor, fără a avea vreun
efect când se iniţializează în linia de comandă. Selecţia devine eficientă atunci când este
precedată de o comandă de modificare sau de editare.
Comanda ERASE. Modalităţi de selecţie a entităţilor.
Serveşte pentru ştergerea uneia sau mai multor entităţi selectate din câmpul desenului.
Command: ERASE ↵
Select objects: se foloseşte unul din modurile de selecţie prezentate mai jos ↵
Comanda ERASE decurge în două etape:
1. în prima se realizează selecţia entităţilor ce urmează a fi şterse;
2. în cea de-a doua se realizează ştergerea simultană a tuturor entităţilor selectate.
1. Selecţia poate fi efectuată astfel:

a) selecţie individuală: (fig 5.1a) se deplasează cursorul grafic succesiv pe toate
entităţile ce urmează a fi şterse, selecţia realizându-se prin apăsarea butonului din stânga
mouse-ului. Entităţile selectate devin reprezentate prin linii întrerupte. Mărimea
pătratului selector se poate regla prin comanda APERTURE, dacă este vorba de
cursorul modurilor OSNAP, sau prin variabila de sistem PICK-BOX, pentru comenzile
de editare;
b) în fereastră Window (fig. 5.1b) - se determină selectarea tuturor entităţilor
aflate integral în interiorul ferestrei; definirea ferestrei se face prin indicarea a două
colţuri opuse – „Specify first corner”, „Specify opposite corner”;
c) în fereastră Crossing (fig. 5.1c) - se determină selectarea atât a obiectelor
incluse total în fereastră, cât şi a celor atinse doar de aceasta; definirea ferestrei se face
prin indicarea a două colţuri opuse;
Figura 5.1 a, b, c
d) opţiunea BOX - combină opţiunile Crossing şi Window, cu o fereastră prin

două puncte indicate, fără a specifica tipul selecţiei - dacă al doilea punct ales este la
dreapta primului, rezultă selecţia de tip Window; invers, selecţia este de tip Crossing;
e) opţiunea WPolygon (fig. 5.1d) - se selectează toate entităţile aflate integral în
interiorul unui contur poligonal convex, definit prin vârfuri;
f) opţiunea CPolygon (fig. 5.1e) - se selectează toate entităţile aflate integral sau
parţial în interiorul unui contur poligonal convex definit prin vârfuri;
g) opţiunea Fence (fig. 5.1f) - conturul de selecţie este înlocuit printr-o linie
frântă care intersectează obiectele care trebuie selectate;
Figura 5.1 d, e, f
h) opţiunea Last - selectează ultimul obiect desenat;

i) opţiunea Previous - determină reluarea unei mulţimi de selecţie; o mulţime de
selecţie include mai multe obiecte şi poate fi creată prin comenzile SELECT şi
GROUP;
j) opţiunea Remove - are ca rezultat excluderea unor obiecte selectate, dintr-o
mulţime de obiecte selectate anterior;
k) opţiunea Addision - care se reia după Remove, are ca efect adăugarea altor
obiecte mulţimii de selecţie anterioare;
l) opţiunea Undo - determină renunţarea la ultimul obiect selectat;
m) opţiunea Multiple - permite selectarea mai multor obiecte apropiate,
accelerează selecţia şi nu mai necesită afişarea prompturilor;
n) opţiunea SIngle - permite selectarea unui singur obiect;
o) opţiunea Auto - combină selectarea individuală cu selectarea de tip BOX.
Acţionează la fel ca opţiunea BOX, dar dacă primul punct pe care s-a executat click se
găseşte pe un obiect, este selectat numai obiectul respectiv, iar modul BOX este
abandonat;
p) opţiunea ALL - determină selectarea tuturor obiectelor desenate;
q) opţiunea Group - determină selectarea tuturor obiectelor dintr-un grup creat
prin comanda GROUP.
2. Ştergerea simultană a entităţilor selectate se obţine prin apăsarea tastei

<ENTER> sau a butonului din dreapta al mouse-ului.
5.2 Anularea unui grup de comenzi: OOPS, U, UNDO, REDO
Comanda OOPS

Command: OOPS ↵ U OOPS REDO
Asigură recuperarea (refacerea) ultimului grup de obiecte şterse prin comanda

ERASE. Deci, prin comanda OOPS, se pot recupera numai obiectele afectate de
comanda ERASE în cea mai recentă secvenţă de utilizare a acesteia.
Comanda OOPS, pentru a fi operantă, trebuie apelată imediat după comanda
ERASE. Pentru a se parcurge mai mulţi paşi în procedura de recuperare, se recomandă
comanda UNDO.
Comenzile U, UNDO şi REDO
Anularea ultimei comenzi efectuate se face prin comanda U, iar anularea efectului
comenzii U, prin comanda REDO; comenzile U şi REDO pot fi accesate rapid, prin
acţionarea pictogramei corespunzătoare din bara de instrumente standard.
Sintaxa comenzii UNDO este:

Command: UNDO ↵
Number of operations or [Auto / Control / BEgin / End / Mark / Back] <number>:
<number> - opţiune implicită, număr care arată câte comenzi anterioare trebuie să
fie anulate; de exemplu, comanda U este echivalentă cu UNDO 1.
Anularea unui grup de comenzi anterioare prin comanda UNDO, activează
următoarele opţiuni:
Auto - permite controlul modului în care sunt tratate selecţiile din meniuri; dacă
Auto este activat, selecţiile din meniuri sunt tratate ca o singură comandă;
Control - permite limitarea acţiunii comenzii UNDO; apare un nou şir de opţiuni:
[All / None / One]<All>:
unde: All – activează toate opţiunile comenzii UNDO;
None – invalidează opţiunea comenzii;
One – permite anularea unei singure comenzi la un moment dat.
BEgin şi End - delimitează un grup de operaţii, care trebuie tratate de comenzile

UNDO şi U ca o singură operaţie;
Mark – precizează momentul curent, pentru a şti până unde să se revină ulterior,
prin opţiunea Back.
5.3 Comenzi de copiere şi de multiplicare: COPY, ARRAY,

OFFSET, MIRROR
Comanda COPY ARRAY R OFFSET
Comanda COPY realizează copii ale

obiectelor în noi locaţii, rămânând reprezentate şi în
vechea poziţie.
COPY ARRAY P MIRROR

Command: COPY ↵
Select objects: se selectează obiectul (cercul) ce urmează a fi copiat ↵
Specify base point or displacement or [Multiple]: M ↵
Specify base point: cen of (punctul C)
Specify second point of displacement or <use first point as displacement>: se selectează
pe rând punctele P1, P2, P3, P4 ↵ (fig. 5.2)
Observaţie
După alegerea primului punct de bază, pe ecran apare o imagine dinamică, legată
de cursorul grafic; introducerea punctului următor de deplasare conduce la apariţia pe
ecran a unei copii în această poziţie, iar în linia de comandă apare cererea pentru
următorul punct de deplasare, unde se realizează copierea.
Copierea se poate repeta ori de câte

ori se doreşte, încheierea făcându-se prin
apăsarea tastei ENTER în loc de
precizarea unui nou punct.
Figura 5.2
Comanda ARRAY Rectangular Array Polar Array
Comanda ARRAY creează copii multiple ale unui obiect, într-o reţea de dispunere
rectangulară sau polară.
Reţeaua rectangulară (R) permite aranjarea pe linii şi coloane a copiilor create, iar
cea polară (P) le dispune circular.
Crearea unei reţele rectangulare

Command: ARRAY ↵
Select objects: se selectează obiectul care urmează a fi multiplicat ↵ (fig. 5.3)
Enter the type of array [Rectangular / Polar] <R>: ↵
Enter the number of rows (---) <1>: 4 ↵
Enter the number of columns (| | |) <1>: 3 ↵
Enter the distance between rows or specify unit cell (---): 20 ↵
Specify the distance between columns (| | |): 30 ↵
La lansarea comenzii ARRAY, AutoCAD solicită selectarea obiectelor care trebuie

aranjate în reţea.
Pentru o reţea dreptunghiulară,
prompturile sunt următoarele:
• Number of rows (---) <1>
(numărul de linii): se specifică numărul de
rânduri pe care sunt desenate obiectele,
inclusiv obiectul iniţial;
• Number of columns (| | |)
<1> (numărul de coloane): se specifică
numărul de coloane pe care sunt desenate
obiectele.
O reţea dreptunghiulară are cel puţin
două linii sau două coloane, în care se Celula de bază Figura 5.3
include şi obiectul iniţial selectat;
• Unit cell or distance between
rows (---) (celula de bază sau distanţa dintre linii): dacă este pozitivă, determină
copierea obiectelor de jos în sus, iar dacă este negativă, obiectele sunt copiate de sus în
jos;
• Distance between columns (| | |) (distanţa dintre coloane): dacă este

pozitivă, copierea obiectelor se face spre dreapta; dacă este negativă – spre stânga.
Crearea unei reţele polare

Command: ARRAY ↵
Select objects: se selectează obiectul care urmează a fi multiplicat ↵ (fig. 5.4)
Enter the type of array [Rectangular / Polar] <R>: P ↵
Specify center point of array: se indică centrul P de dispunere polară ↵
Enter the number of items in the array: 7 ↵
Specify the angle to fill (+ =ccw, - =cw) <360>: ↵
Rotate arrayed objects? [Yes / No ] <Y>: ↵
Figura 5.4 Figura 5.5
Dacă în ultima linie de comandă se tastează N (Rotate arrayed objects? [Yes / No ]

<N>: ↵), rezultatul este o reţea polară cu obiectele nerotite în jurul centrului de
polaritate P (fig. 5.5).
Rezultă că, pentru crearea unei reţele polare, elementele definitorii sunt:
• Center point of array (centrul reţelei): punctul în jurul căruia sunt copiate
obiectele. Copiile sunt dispuse circular şi echidistant;
• Number of items (numărul de articole): numărul total de obiecte care sunt
desenate în reţea;
• Angle to fill (unghiul de umplere): unghiul la centru pe care sunt dispuse
obiectele. Pentru unghiuri mai mici de 3600, valorile negative determină dispunerea
obiectelor în sensul acelor de ceasornic faţă de original, iar cele pozitive în sens contrar
acelor de ceasornic;
• Rotate arrayed objects? (se rotesc obiectele multiplicate?): se specifică

dacă obiectele din reţea sunt rotite faţă de centrul de polaritate.
Figura 5.6 prezintă diferenţele

dintre cele două variante ale comenzii
ARRAY Polar, cu obiecte rotite şi
respectiv nerotite, atunci când apare
suprapunerea lor.
- Cu linie continuă sunt reprezentate

obiectele reţelei cu ARRAY
Polar, rotite;
- Cu linie continuă sunt reprezentate
obiectele reţelei cu ARRAY
Polar, nerotite;
Figura 5.6
Comanda OFFSET
OFFSET – desenează un obiect de acelaşi tip cu cel selectat la o distanţă “d”

indicată faţă de obiectul iniţial, sau printr-un punct “T” (denumit punct de Through).
Copierea unui obiect la o distanţă dată decurge după următoarea sintaxă:

Command: OFFSET ↵
Specify offset distance or [Through] <Through>: 10 ↵
Specify object to offset or < exit >: se selectează obiectul ce va fi duplicat
Specify point of side to offset: se indică punctul P1 (fig. 5.7a şi 5.7b).
R1
23
R
3
10
a. b.
Figura 5.7 a şi b
Pentru copierea unui obiect printr-un punct de Through, sintaxa comenzii este
următoarea:
Command: OFFSET ↵
Specify offset distance or [Through] <Through>: T ↵
Specify object to offset or < exit >: se selectează obiectul ce va fi duplicat
Specify through point: se indică punctul T (fig. 5.8).
Din sintaxă, rezultă că elementele

esenţiale utilizării comenzii OFFSET sunt:
- Distance – distanţa la care se desenează
noul obiect;
- Side to offset – partea în care se desenează
noul obiect;
Figura 5.8 - Through – punctul prin care va trece noul
obiect.
În linia de comandă iniţială, există posibilitatea să se opteze între introducerea

directă a distanţei la care trebuie creată copia şi utilizarea opţiunii Through.
Distanţa poate fi introdusă prin valoarea sa, sau prin selectarea a două puncte
distincte ale căror coordonate definesc extremităţile distanţei impuse, după care, se
selectează obiectele pe rând pentru a crea copii; duplicarea se indică prin ţintirea unui
nou punct P1 de partea în care urmează a se face reproducerea obiectului.
Se pot copia entităţi simple de tip Circle, Line (noua linie este o copie fidelă a
originalului), cît şi forme complexe de tip Pline, în acest sens, copia realizată cu
comanda OFFSET nu reproduce exact originalul (fig. 5.9).
a. b. c. d.
Figura 5.9
În exemplele de mai sus sunt prezentate rezultatele obţinute în cazul unor obiecte
duplicate cu comanda OFFSET:
• Arc - Noul arc are acelaşi unghi la centru şi acelaşi centru ca şi arcul
original, lungimea însă este diferită (fig. 5.9a);
• Cerc, elipsă - Noul cerc (sau elipsă) are acelaşi centru ca şi cercul (elipsa)
original (ă). Raza noului cerc este diferită de cea a cercului original – fig. 5.9b (în cazul
elipselor, diferă lungimea axelor);
• Linie, semidreaptă - Noua linie, dreaptă sau semidreaptă ajutătoare
reprezintă o copie fidelă a originalului (fig. 5.9c);
• Polilinie simplă - Lungimea segmentelor de dreaptă sau de arc ale noii
polilinii simple este ajustată astfel încât punctele de sfârşit ale noii polilinii sunt situate
de-a lungul unei direcţii perpendiculare pe punctele de sfârşit ale poliliniei deschise
originale. Vertexurile duplicatului sunt plasate pe bisectoarea laturilor vertexului
original (fig. 5.9d);
• Curbă spline - Lungimea şi forma noii curbe spline sunt ajustate astfel
încât punctele de sfârşit se găsesc pe perpendiculare în punctele de capăt ale curbei
spline originale.
Pentru unele tipuri de obiecte nu poate fi folosită comanda OFFSET (textele şi

blocurile). De asemenea, comandând copierea cu OFFSET a unui arc mic pe o distanţă
mare, se poate obţine o rază negativă, caz în care AutoCAD nu execută operaţia.
Comanda MIRROR
MIRROR – desenează simetricele obiectelor selectate, în raport cu o dreaptă sau un

plan de oglindire.
AutoCAD creează imaginea reflectată a unui obiect dacă se specifică două puncte
care să definească linia (planul) de reflexie (de oglindire). Linia de oglindire solicitată de
comanda MIRROR poate fi o dreaptă imaginară definită de două puncte arbitrare ale
obiectelor selectate. Comanda MIRROR permite, după necesităţi, păstrarea sau
ştergerea obiectelor existente prin opţiunile (Y/N).
Sintaxa comenzii pentru oglindirea unui obiect este următoarea:

Command: MIRROR ↵
Select object: se selectează obiectul ce trebuie oglindit ↵
Specify first point of mirror line: se indică punctul P1
Specify second point of mirror line: se indică punctul P2
Delete source object? [Yes / No] <N>: ↵ (fig. 5.10)
Elementele esenţiale realizării unei oglindiri sunt:

• First point of mirror line – primul punct al axei de simetrie;
• Second point – al doilea punct al axei de simetrie;
• Delete old objects? – stabileşte dacă se şterge vechiul obiect (cel al cărui
simetric a fost desenat).
Figura 5.10
Cu ajutorul comenzii MIRROR pot fi oglindite şi obiecte text şi mtext. În acest

sens, aceste obiecte apar inversate, ca şi cum s-ar ţine o pagină de text în faţa oglinzii.
Pentru a evita inversarea textului, trebuie să i se atribuie valoarea zero variabilei de
sistem Mirrtext la promptul Command (fig. 5.11).
a. b.
Figura 5.11 Oglindire de text cu variabila de sistem Mirrtext având valoarea 1 (a) şi
valoarea 0 (b)
5.4 Comenzi de deplasare: MOVE, ROTATE, SCALE

MOVE SCALE
Comanda MOVE
Permite mutarea obiectelor selectate, prin translaţie, într-o
nouă locaţie (poziţie), dispărând din vechea dispunere.
Command: MOVE ↵ ROTATE

Select objects: se selectează obiectele ce trebuie mutate ↵
Specify base point or displacement: int of (se selectează P1)
Specify second point of displacement or <use first point as displacement>: se selectează
P2 ↵ (fig. 5.12)
Translaţia se face după un vector definit prin două puncte:

- Base point of displacement – originea vectorului de translaţie;
- Second point of displacement – vârful vectorului de translaţie.
Comanda ROTATE
Serveşte pentru rotirea unor entităţi

(după axa OZ, deci în planul XY) în
jurul unui punct de bază, numit centru de
rotaţie, cu un unghi cunoscut. Prin
Obiect “martor” aplicarea acestei comenzi, entităţile
rotite dispar din vechea locaţie,
rămânând numai în poziţia rotită. Rotaţia
poate decurge în două moduri:
Figura 5.12
1. Prin definirea unghiului de rotire (fig. 5.13a):

Command: ROTATE ↵
Current positive angle in UCS: ANDIR=counterclockwise ANGBASE=0
Select objects: se selectează obiectul ce trebuie rotit (pendulul) ↵
Specify base point: se indică punctul C ↵
Specify rotation angle or [Reference]: 30 ↵
Dacă unghiul are semnul minus, atunci rotirea se face în sens orar.
2. Prin definirea unghiurilor de referinţă (fig. 5.13b):

Dacă la ultimul prompt se răspunde cu „R” (de la Reference) atunci dialogul continuă
astfel:
Specify the reference angle <0>: 90 ↵
Specify the new angle]: 120 ↵
Poziţie iniţială, inexistentă după rotaţie
Figura 5.13
a. b.
Comanda SCALE
Comanda SCALE (scalare) micşorează sau măreşte proporţional dimensiunile

obiectelor existente. Se utilizează atât un factor de scalare, cât şi o lungime de referinţă
pentru a modifica dimensiunile unei entităţi în raport cu un punct de bază dat. Punctul de
bază rămâne neschimbat, iar tot ceea ce este în jurul său se măreşte sau se micşorează cu
factorul de scalare dat sau se specifică lungimea de referinţă (Reference).
Sintaxa comenzii pentru metoda ce utilizează un factor de scalare este următoarea:

Command: SCALE ↵
Select objects: se selectează entitatea (dreptunghiul) – (fig. 5.14a) ↵
Specify base point: P ↵
Specify scale factor or [Reference]: 0.6 ↵ (pentru micşorarea entităţii) (fig. 5.14b)
Specify scale factor or [Reference]: 1.6 ↵ (pentru mărirea entităţii) (fig. 5.14c)
a. b. c.
Figura 5.14
Pentru a aplica metoda lungimii de referinţă, se defineşte o lungime curentă (în

general, pe un obiect) – o linie reală sau imaginară – prin selectarea punctelor sale de
sfârşit sau prin introducerea directă a lungimii.
Sintaxa comenzii pentru metoda ce utilizează o lungime de referinţă este următoarea:

Command: SCALE ↵
Select objects: se selectează entitatea – (fig. 5.15a) ↵
Specify base point: P ↵
Specify scale factor or [Reference]: R ↵
Specify reference length <1>: 20 ↵
Specify new length: 12 ↵ (pentru micşorarea entităţii) - (fig. 5.15b)
Specify new length: 32 ↵ (pentru mărirea entităţii) - (fig. 5.15c)
Prin urmare, elementele esenţiale scalării unei entităţi sunt:

• Base point – punctul faţă de care se scalează;
• Scale factor – factorul de scalare;
• Reference – scalarea faţă de o dimensiune de referinţă.
a. b. c.
Figura 5.15
5.5 Comenzi de redimensionare şi modificare a proprietăţilor şi
caracteristicilor: LENGTHEN, STRETCH, CHPROP, CHANGE
Comanda LENGTHEN
LENGTHEN – modifică (măreşte sau scurtează) lungimea unor obiecte sau

unghiul unui arc.
Ea include următoarele opţiuni:

• Select object - implică selectarea unui obiect. După selectarea obiectului, este
afişată lungimea acestuia şi reapare linia de comandă iniţială;
• Delta - permite specificarea mărimii de alungire sau scurtare a obiectelor. Dacă se
introduce o valoare pozitivă, obiectul va fi alungit, iar dacă se introduce o valoare
negativă, va fi scurtat.
• Percent - dă posibilitatea exprimării variaţiei dimensiunii în procente, 100%
reprezentând lungimea iniţială; un procent mai mare de 100%, conduce la alungirea
obiectului, iar unul mai mic de 100%, conduce la scurtarea acestuia;
• Total - se foloseşte când se cunoaşte lungimea finală la care trebuie să ajungă
obiectul;
DYnamic - permite să se tragă punctul de sfârşit al obiectului în poziţia dorită,
fără a modifica alinierea obiectului (modifică lungimea în mod dinamic);
Sintaxa comenzii LENGTHEN pentru alungirea unei linii este următoarea:

Command: LENGTHEN ↵
Select an object or [DElta/Percent/Total/DYnamic]:
se selectează linia (fig. 5.16) ↵
Current length: 70
DE ↵
Enter delta length or [Angle] <0>: 25 ↵
Select an object to change or [Undo]: se indică linia ↵ Figura 5.16
Sintaxa comenzii LENGTHEN pentru scurtarea unei linii este următoarea:
se selectează linia ↵
Current length: 70
Select an object or [DElta/Percent/Total/DYnamic]: P ↵
Enter percentage length <100>: 50 ↵
Select an object to change or [Undo]: se indică linia Figura 5.17
(fig. 5.17) ↵
Sintaxa comenzii LENGTHEN pentru modificarea unui arc de cerc este următoarea:
Select an object or [DElta / Percent / Total / DYnamic]: DY ↵
Select an object to change or [Undo]: se selectează arcul de cerc, respectiv linia ↵
Specify new end point: se indică prin ţintire noul punct de capăt - P (fig. 5.18) ↵
Observaţii
1. Obiectul iniţial este
reprezentat cu linie
continuă, cel modificat – cu
P
P linie întreruptă
2. Obiectul se alungeşte
sau se scurtează în funcţie
de direcţia în care se alege
P
noul punct de capăt P.
3. Capătul obiectului
este situat, în timpul
P deplasării, în piciorul
perpendicularei imaginare
Figura 5.18 trasată din colimator pe
obiect.
Comanda STRETCH
Comanda permite deformarea unui obiect, păstrând legăturile dintre părţile

componente nedeformate ale obiectului iniţial. Comanda afectează numai entităţile de
tip Line, Arc, Pline, Trace şi Solid.
Obiectele trebuie selectate numai printr-o fereastră de selecţie tip Crossing sau
poligon de selecţie de tip Crossing. Toate obiectele selectate în interiorul ferestrei de
intersecţie sunt deplasate, iar obiectele care intersectează fereastra sunt deformate.

Command: STRETCH ↵
Select object to stretch by crossing-window or crossing-polygon…
Select objects: C (crossing) ↵
Specify first corner: se indică coordonatele punctului P (x, y) ↵
Specify opposite corner: se indică coordonatele punctului R (x,y) ↵
Specify base point or displacement: Q ↵
Specify second point of displacement: T sau S ↵ (fig. 5.19)
Figura 5.19
Observaţii:
• Arcele care intersectează fereastra sunt modificate astfel încât îşi păstrează
constantă săgeata (distanţa de la mijlocul corzii subîntinse la centrul arcului);
• Cercurile care intersectează fereastra sunt deplasate numai dacă centrul lor
este situat în interiorul ferestrei;
• Textele, blocurile şi definiţiile de atribute care intersectează fereastra sunt
deplasate numai dacă punctul lor de inserare este în interiorul ferestrei;
• Axa figurii nu a fost deplasată, nefiind cuprinsă în fereastra de selecţie.
Există posibilitatea de a folosi mai multe ferestre sau poligoane de intersecţie

pentru a selecta obiectele ce urmează a fi deformate. Acest lucru se realizează
iniţializând de la tastatură comanda MSTRETCH (Multiple Entity Stretch –
posibilităţi suplimentare de deformare). Această comandă este concepută să utilizeze
numai ferestre de intersecţie (opţiunea prestabilită) sau poligoane de intersecţie pentru
selectarea obiectelor. O altă deosebire faţă de comanda STRETCH este aceea că
MSTRETCH nu oferă opţiunea pentru specificarea distanţei de deplasare. Distanţa şi
direcţia de deformare se stabilesc alegând două puncte oarecare.
Comanda CHPROP
CHPROP – modifică unele proprietăţi ale obiectelor selectate, cum sunt:

culoarea, stratul, tipul de linie, factorul de scară, lăţimea liniei.

Command: CHPROP ↵
Select object: se selectează entităţile de modificat (liniile de axă) (fig. 5.20a) ↵
Enter property to change [Color / LAyer / LType / ltScale / LWeight / Thickness]: LT ↵
Enter new linetype name <ByLayer>: dashdot ↵
Enter property to change [Color / LAyer / LType / ltScale / LWeight / Thickness]: ↵
↵ (fig. 5.20b)
Command: CHPROP ↵
Select object: se selectează entităţile de modificat (liniile de axă) (fig. 5.20b) ↵
Enter property to change [Color / LAyer / LType / ltScale / LWeight / Thickness]: S ↵
Specify new linetype scale <1>: 0.4 ↵
Enter property to change [Color / LAyer / LType / ltScale / LWeight / Thickness]: ↵
↵ (fig. 5.20c)
a. b. c.
Figura 5.20
Pentru a modifica culoarea sau tipul de linie pentru un strat, toate obiectele create
pe acel strat sunt actualizate automat, datorită faptului că proprietăţile de culoare sau tip
de linie ale obiectului sunt configurate ByLayer.
Proprietăţile modificate prin comanda CHPROP sunt:
• Color – modifică culoarea obiectelor selectate;
• LAyaer – modifică stratul de lucru;
• LType – modifică tipul de linie;
• LtScale – factorul de scară măreşte sau micşorează lungimea segmentelor, cât
şi distanţa dintre segmente, respectiv dintre segmente şi puncte ale tipului de
linie supusă modificării;
• LWeight – modifică lăţimea liniei. Această modificare este posibilă în cazul în
care se respectă condiţiile indicate anterior la capitolul 2, subcapitolul 2.2,
pagina 16;
• Thickness – modifică grosimea (perpendiculară pe planul reprezentării).
Opţiunea devine utilă în modul de reprezentare 3D.
Comanda CHANGE
Comanda CHANGE, asemănătoare comenzii CHPROP, modifică proprietăţile

obiectelor selectate şi, prin introducerea punctului P de modificare (change point), poate
modifica şi direcţia unor entităţi de tip Line, Circle.
Pentru modificarea caracteristicilor unor obiecte, sintaxa comenzii este

următoarea:
Command: CHANGE ↵
Select objects: se selectează cele 3 entităţi (fig. 5.21a) ↵
Specify change point or [Properties]: se indică punctul P1 Change point ignored
Specify new circle radius <no change>: pentru încheierea comenzii se realizează click
pe butonul din stânga al mouse-ului (fig. 5.21b)
Dacă se alege opţiunea implicită no change şi se apasă tasta ENTER, atunci
rezultatul va fi cel din figura 5.21c.
a. b. c.
Figura 5.21
Dacă se optează pentru Properties, atunci sintaxa pentru CHANGE devine

asemănătoare cu cea a comenzii CHPROP, putându-se modifica în continuare
proprietăţile obiectelor selectate. Singura diferenţă în ceea ce priveşte cele două sintaxe
este că la CHANGE apare o nouă opţiune – Elevation. Elevation reprezintă distanţa
măsurată de la planul X0Y la axa 0Z; are utilitate în planul 3D.
Command: CHANGE ↵
Select objects: se selectează cele 3 entităţi (fig. 5.21a) ↵
Specify change point or [Properties]: se tastează P ↵
Enter property to change [Color / Elev / LAyer / LType / ltScale / LWeight /
Thickness]: … ↵
Se poate alege orice opţiune aşa încât să se modifice una din proprietăţile
obiectelor din desen.
Comenzi de editare 53
xCAP. 6 COMENZI DE EDITARE

Editarea – constă în selectarea şi prelucrarea datelor unui program referitoare la
modificarea şi reactualizarea entităţilor ce definesc şi compun un desen; fiind o formă
laborioasă de lucru referitoare la entităţile grafice privind selecţia, ştergerea, deplasarea,
copierea, scalarea, rotirea acestora ş.a., cât şi anularea unora din operaţiile efectuate.
Comenzile de editare frecvent utilizate sunt:
TRIM CHAMFER PEDIT
BREAK EXTEND FILLET EXPLODE
6.1 Comanda BREAK

Comanda BREAK se foloseşte pentru întreruperea parţială (spargerea) unei
entităţi de tip Line, Arc sau Circle.
Zona de întrerupere este indicată prin două puncte aparţinând entităţii, dintre care
primul este şi punct de selecţie. Cel de-al doilea punct de întrerupere poate fi poziţionat
şi în apropierea obiectului asupra căruia acţionează comanda BREAK, AutoCAD
selectează cel mai apropiat punct de întrerupere aparţinând obiectului.

Command: BREAK ↵
Select object: se selectează obiectul prin indicarea primului punct ↵
Specify second break point or [First point]: se indică al doilea punct ↵
Pentru întreruperea unei entităţi în două obiecte, se indică acelaşi punct la

specificarea celor două puncte de întrerupere prin selectarea prin @ al celui de-al doilea
punct. (fig. 6.1).
Figura 6.1
Urmare a aplicării comenzii BREAK, porţiunea dintre punctele P1 şi P2 este

eliminată (fig. 6.2a). Dacă se doreşte ştergerea unei porţiuni extreme a unui segment,
arc, polilinii 2D etc., cel de-al doilea punct poate fi specificat oriunde, dincolo de capătul
respectiv. Dacă punctul P2 este indicat

dincolo de unul din punctele de capăt ale
entităţii, atunci porţiunea eliminată este de
la punctul P1 la capătul respectiv a entităţii
a. (fig. 6.2b). Pentru entităţile de tip Arc sau
Circle, porţiunea eliminată de la punctul P1
la punctul P2, este întotdeauna orientată în
sens trigonometric (fig. 6.2c).
Selecţia entităţii ce urmează a fi
b. c. întreruptă poate fi efectuată printr-un punct
de selecţie F (first point) diferit de punctele
Figura 6.2
de întrerupere P1 şi P2, aşa cum rezultă din
derularea sintaxei care urmează (fig. 6.3):
Command: BREAK ↵
Select object: se selectează obiectul prin punctul F de selecţie ↵
Specify second break point or [First point]: F ↵
Specify first break point: se indică punctul P1 ↵
Specify second break point: se indică punctul P2 ↵
Figura 6.3
6.2 Trasarea unei entităţi de tip CIRCLE printr-o linie cu lăţime
Prelucrarea unui număr mare de coroane circulare este laborioasă şi consumă mult
timp, de aceea la realizarea cercurilor cu lăţime se preferă un alt mod de lucru şi anume:
realizarea unui cerc cu comanda CIRCLE şi modificarea ulterioară a lăţimii liniei de
trasare cu comanda PEDIT. Etapele realizării unui astfel de cerc sunt următoarele:
• Trasarea unui cerc cu o linie de lăţime zero prin comanda CIRCLE;
• Întreruperea (spargerea) cercului pe o anumită porţiune prin comanda BREAK;
• Modificarea lăţimii liniei de trasare prin comanda PEDIT, opţiunea W;
• Închiderea arcului de cerc rămas prin comanda CLOSE.
Sintaxa este următoarea:
Command: CIRCLE ↵
Specify center point for circle or [3P / 2P / Ttr (tan tan radius)]: (se indică centrul prin
ţintire sau se stabilesc coordonatele centrului) ↵ (fig. 6.4a)
Specify radius of circle or [Diameter] <15>: 20 ↵
Command: BREAK ↵
Select object: (Se selectează cercul prin click în punctul 1) ↵
Specify center second break point or [First point]: (se indică punctul 2): ↵ (fig. 6.4b)
Command: PEDIT ↵
Select polyline: (Se selectează cercul întrerupt) ↵
Object selected is not a polyline
Do you want to turn it into one? <Y >: ↵
Enter an option [Close / Join / Width / Edit vertex / Fit / Spline / Decurve / Ltype gen /
Undo]: W ↵
Specify new width for all segments: 2 ↵ (fig. 6.4c)
Undo]: C ↵
Undo]: ↵ (fig. 6.4d)
a. b. c. d.
Figura 6.4
6.3 Comanda TRIM

Comanda TRIM este utilizată pentru retezarea (tăierea) unor porţiuni ale
obiectelor desenate, situate dincolo de o muchie tăietoare sau cuprinse între două muchii
de tăiere, denumite cuţite.

Command: TRIM ↵
Select cutting edges ...
Select object: se selectează cuţitele de tăiere S1 şi S2 ↵
Select objects to trim or [Project / Edge / Undo]: se selectează porţiunile care
trebuie şterse (S1’, S2’, S3’) ↵ (fig. 6.5)
unde:
• Project – specifică modul de selecţie prin care se retează obiectele selectate;
• Edge – controlează retezarea obiectului când acesta nu intersectează frontiera;
• Undo – anulează ultima comandă de retezare.
Figura 6.5
Comanda decurge în două etape, după cum urmează:

1. Se selectează muchiile tăietoare prin deplasarea pătratului selector pe fiecare
dintre cele două cuţite (S1, S2), se execută click pe butonul din stânga al mouse-ului,
după care se iese din comanda de selecţie prin click pe butonul din dreapta sau prin
apăsarea tastei ENTER;
2. Se selectează porţiunile obiectelor cuprinse între cuţite şi care urmează a fi
retezate prin click stânga S1′ , S′2 , S′3 şi ştergerea prin click dreapta sau ENTER.
6.4 Comanda EXTEND
Comanda EXTEND permite extinderea (prelungirea) unor entităţi de tip Line sau
Arc până la o frontieră. Este complementară comenzii TRIM şi se derulează, de
asemenea, în două etape, după aceleaşi secvenţe:
1. Se selectează graniţele de extindere, după care se iese din comanda de selecţie;
2. Se selectează elementele care trebuie extinse.

Command: EXTEND ↵
Current settings: Projection=UCS Edge=None
Select boundary edges ...
Select objects: se selectează graniţa de extindere S1 ↵
Select objects to extend or [Project / Edge / Undo]: se selectează elementele care trebuie
extinse(S1’, S2’) ↵ (Fig. 6.6)
Figura 6.6
Observaţie
Cursorul grafic selectează capătul entităţii care trebuie extinsă.
6.5 Comanda CHAMFER

Comanda CHAMFER permite ajustarea colţurilor unui obiect prin aplicarea unei
teşiri între două linii. Comanda CHAMFER se aplică numai obiectelor liniare, adică
permite teşirea colţurilor formate din două linii, drepte şi semidrepte ajutătoare
neparalele sau segmente de dreaptă ale unei polilinii.
Comanda CHAMFER se derulează în două etape şi anume:
1. În prima etapă sunt selectate, pe fiecare din elementele date, distanţele de
teşire d1 şi respectiv d2, sau distanţa d şi respectiv unghiul de teşire α - unghiul măsurat
faţă de primul element selectat.
2. Prin apăsarea tastei ENTER se reintră în comandă, după care, în etapa a
doua, se selectează elementele care urmează a fi teşite.
Pentru teşirea prin două distanţe de teşire date, sintaxa comenzii este următoarea:
Command: CHAMFER ↵
Select first line or [Polyline / Distance / Angle / Trim / Method]: D ↵
Specify first chamfer distance <10>: d1 ↵
Specify second chamfer distance <10>: d2 ↵
Select first line or [Polyline /
Distance / Angle / Trim /
Method]: se selectează S1
Select second line: se selectează
S2 (fig. 6.7).
a. înainte de teşire b. după teşire
Figura 6.7
Realizarea teşirii prin alegerea, în prealabil, a distanţelor de teşire, este accesibilă

prin opţiunea Distance (distanţe). Ambele distanţe (d1 şi d2) sunt măsurate începând din
punctul de intersecţie a liniilor. Distanţa d1 este măsurată pe primul element selectat, iar
d2 pe al doilea element selectat. Cele două distanţe de teşire pot fi egale sau diferite.
Sintaxa comenzii pentru teşirea prin distanţa şi unghiul de teşire date, este:
Select first line or [Polyline / Distance / Angle / Trim / Method]: A ↵
Specify chamfer length on the first line <10>: 15 ↵
Specify chamfer angle from the first line <10>: 40 ↵
Select first line or [Polyline / Distance / Angle / Trim / Method]: se selectează L1
Select second line: se selectează L2 (fig. 6.8).
Metoda de teşire efectuată prin

opţiunea Angle (unghi), constă
în măsurarea distanţei din
punctul de intersecţie pe primul
element selectat (d), iar unghiul
este măsurat în raport cu
entitatea pe care se măsoară
distanţa de teşire (α) (fig. 6.8).
a. înainte de teşire b. după teşire
Figura 6.8
Elementele esenţiale realizării unei teşituri sunt:
• First line – prima latură a teşiturii;
• Second line – a doua latură a teşiturii;
• Polyline – permite teşirea tuturor colţurilor unei polilinii;
• Distance – stabileşte distanţele de teşire;
• Angle – stabileşte unghiul de teşire;
• Trim – controlează dacă se şterg sau nu colţurile;
• Method – controlează metoda de definire a teşiturii (prin două distanţe sau
printr-o distanţă şi un unghi).
Sintaxa comenzii pentru teşirea unui contur format din polilinii impune selecţia
prealabilă a poliliniei, după cum urmează:
Select first line or [Polyline / Distance / Angle / Trim / Method]: D ↵
Specify first chamfer distance <10>: 5 ↵
Specify second chamfer distance <10>: 5 ↵
Select first line or [Polyline / Distance / Angle / Trim / Method]: P ↵
Select 2D polyline: se selectează polilinia (fig. 6.9)
Figura 6.9
Observaţie
Dacă opţiunea No trim (fără retezare) a comenzii CHAMFER din bara de
comandă Command este activată, AutoCAD păstrează forma iniţială a colţului după
adăugarea teşiturii (fig. 6.10).
Figura 6.10
a. Înainte b. După
Comanda CHAMFER poate fi aplicată atât liniilor concurente, cât şi celor care
au punctul de intersecţie pe prelungirea lor. Dacă d1 = d2 = 0, dreptele ce au punctul de
concurenţă în prelungire se extind până în acest punct (fig. 6.11). Semidreptele situate
dincolo de punctul de concurenţă în continuarea porţiunilor selectate, sunt şterse în mod
automat (fig. 6.12).

Observaţii
1. Dacă cele două linii selectate se găsesc pe acelaşi strat şi au aceeaşi culoare
şi tip de linie, atunci noua linie de teşire va avea şi ea aceleaşi proprietăţi;
2. Dacă liniile aparţin a două straturi diferite, atunci noua linie de teşire va
aparţine stratului curent. Deci, proprietăţile liniei de teşire trasate aparţin stratului
curent;
3. Dacă cele două linii aparţin aceluiaşi strat, iar linia de teşire se execută în
alt strat, proprietăţile acesteia corespund stratului în care au fost trasate entităţile.
6.6 Comanda FILLET

Comanda FILLET permite racordarea entităţilor de tip Line, Arc, Circle,
Ellipse, Pline, Polygon, Spline etc. Arcul de racordare generat este tangent la obiectele
selectate în punctele de început şi de sfârşit ale elementelor adiacente.
Comanda FILLET decurge analog comenzii CHAMFER, elementul ce
influenţează racordarea fiind raza r de racordare. Raza specificată devine implicită
pentru racordările ulterioare. (fig. 6.13)
Elementele realizării racordării
sunt:
- First object – primul obiect ce se
racordează;
- Second object – al doilea obiect ce
se racordează;
- Polyline – permite racordarea
a. înainte de racordare b. după racordare tuturor colţurilor unei polilinii;
Figura 6.13 - Radius – stabileşte raza de
racordare;
- Trim – controlează dacă se şterg sau nu colţurile după racordare.
Pentru racordarea a două obiecte, sintaxa comenzii este următoarea:
Command: FILLET ↵
Select first object or [Polyline / Radius / Trim]: R ↵
Specify fillet radius <15>: 4 ↵
Se reintră în comandă şi se selectează entităţile ce urmează a fi racordate.
Command: FILLET ↵
Select first object or [Polyline / Radius / Trim]: se selectează S1
Select second object: se selectează S2 (fig. 6.14).
S1 Figura 6.14
S2
a. înainte de racordare b. după racordare
Pentru a racorda simultan toate vertexurile unei polilinii, se selectează mai întâi
opţiunea Polyline, după care se selectează polilinia, ca în exemplul ce urmează:
Command: FILLET ↵
Select first object or [Polyline / Radius / Trim]: R ↵
Specify fillet radius <15>: 5 ↵
Command: FILLET ↵
Select first object or [Polyline / Radius / Trim]: P ↵
Select 2D polyline: se selectează polilinia (fig. 6.15)
Figura 6.15
Prin comanda FILLET se poate modifica racordarea a două entităţi adiacente

printr-un alt arc cu o rază r1 diferită de raza de racordare r, iniţială.
Toate proprietăţile enumerate la comanda CHAMFER se menţin şi în cazul
comenzii FILLET. Astfel:
- pot fi păstrate sau nu porţiunile de entităţi ce depăşesc punctul de racordare
până în punctul de intersecţie dacă se activează opţiunea No trim (fără retezare (fig.
6.16).
Figura 6.16
a. înainte de racordare b. după racordare
- dacă raza de racordare adoptată este r = 0, iar cele două obiecte sunt linii
neparalele, ele sunt retezate sau extinse automat până la punctul de intersecţie (fig. 6.17
şi fig. 6.18).
- comanda FILLET permite racordarea a două drepte paralele, raza semicercului
generat este setată automat ca jumătate din distanţa ce separă cele două linii; punctul de
tangenţă al arcului de racordare coincide cu al doilea punct de selecţie, situat pe ultimul
element selectat (fig. 6.19).
a. Înainte de racordare b. După racordare

Figura 6.19
- dacă obiectele racordate prin FILLET nu sunt entităţi de tip Line, formele
obţinute după racordare pot fi surprinzătoare (fig. 6.20). Evident, arcul de racordare
rezultat este tangent la obiectele selectate în punctele de început şi de sfârşit.
2 cercuri
2 arce
1 cerc, 1 arc
1 arc, 1 linie
a. Înainte de racordare b. După racordare

Figura 6.20
6.7 Comanda PEDIT

PEDIT – este folosită pentru editarea poliliniilor 2D sau 3D.
Una din principalele opţiuni incluse constă în transformarea mai multor entităţi
succesive într-o polilinie şi apoi uniformizarea lăţimii acesteia, modificări care decurg
după următoarea sintaxă:
Command: PEDIT ↵
Select polyline: se selectează polilinia (fig. 6.21)
Object selected is not a polyline
Do you want to turn it into one? <Y>: ↵
Undo]: J ↵
Select objects: se selectează succesiv liniile ce compun polilinia ↵
Undo]: W ↵
Specify new width for all segments: 0.6 ↵
Undo]: ↵
Figura 6.21
Observaţie Opţiunea Join decurge în mod corect dacă entităţile sunt selectate în
ordinea succesiunii amplasării lor.
Selecţia entităţilor incluse se poate face utilizând opţiunile: Window, Crossing,

Last, BOX, Fence, CPolygon, WPolygon etc., mai puţin Previous.
Sintaxa, aşa cum se observă, cuprinde următoarele opţiuni:

• Close/Open (Închide/Deschide) – dacă polilinia este deschisă, promptul
conţine opţiunea Close; dacă polilinia este închisă, această opţiune este înlocuită cu
Open. O polilinie poate fi deschisă chiar dacă primul şi ultimul punct au aceleaşi
coordonate.
Polilinia rămâne deschisă până la folosirea opţiunii Close în timpul procesului de

desenare sau în cursul unei editări ulterioare;
• Join (Uneşte) – permite să se adauge unei polilinii existente linii, arce sau
alte polilinii. Pentru a reuni aceste elemente, trebuie asigurată coincidenţa punctelor de
sfârşit. Dacă se editează o polilinie simplă, la închiderea comenzii, AutoCAD
converteşte toate segmentele într-o singură polilinie simplă;
• Width (Lăţime) – solicită specificarea unei singure lăţimi pentru toate
segmentele poliliniei. Noua valoare a lăţimii înlocuieşte toate valorile specificate pentru
segmentele individuale;
• Edit vertex (Editare de vertexuri) – afişează un promt cu mai multe
opţiuni, ce permit editarea vertexurilor (modificarea poziţiei punctelor de convergenţă şi,
implicit, ale entităţilor conjugate);
• Fit (Ajustare) – creează o curbă netedă care trece prin vertexurile poliliniei.
• Spline (Curbă splină) – creează o curbă controlată de vertexurile poliliniei,
dar care nu trece neapărat prin acestea;
• Decurve (Anulează ajustarea curbei) – anulează ajustarea unei curbe cu
opţiunile Fit sau Spline şi îi reface configuraţia originală. Selectarea opţiunii Decurve
nu are nici un efect în cazul poliliniilor simple, deoarece acestea nu acceptă ajustarea
curbelor;
• Ltype gen (Generează tipuri de linii) - controlează generarea tipurilor de
linii între vertexurile poliliniei (opţiunea este dezactivată) – tipul de linie începe şi se
termină cu un segment la fiecare vertex, sau între punctele de capăt ale poliliniei
(opţiunea este activată) – tipul de linie este aplicat de o manieră continuă, indiferent de
poziţia vertexurilor în raport cu segmentele şi spaţiile tipului de linie, care pot determina
apariţia unor spaţii chiar la un vertex. AutoCAD ignoră această opţiune în cazul
poliliniilor care conţin segmente cu lăţime variabilă;
• Undo (Anulează) – anulează cea mai recentă acţiune a funcţiei PEDIT.
După fiecare operaţie de editare, linia de comandă principală a comenzii PEDIT
este reafişată, în eventualitatea că se doreşte editarea unui alt parametru al poliliniei.
Pentru ieşirea din comanda PEDIT, se utilizează tasta <ESC> sau ↵ (ENTER).
Unele dintre opţiunile liniei de comandă anulează alte opţiuni anterioare. De
exemplu, după ce s-a folosit opţiunea Fit, se anulează efectul acesteia cu opţiunea
Decurve.
Dacă polilinia selectată este deschisă, atunci sintaxa comenzii este următoarea(fig. 6.22):
Command: PEDIT ↵
Select polyline: se selectează polilinia
Undo]: C ↵
Undo]: ↵
Înainte După
Figura 6.22
Dacă polilinia selectată este închisă, atunci sintaxa comenzii este următoarea(fig. 6.23):
Command: PEDIT ↵
Select polyline: se selectează polilinia
Enter an option [Open / Join / Width / Edit vertex / Fit / Spline / Decurve / Ltype gen /
Undo]: O ↵
Enter an option [Open / Join / Width / Edit vertex / Fit / Spline / Decurve / Ltype gen /
Undo]: ↵
Figura 6.23 Înainte După
Pentru editarea de polilinii cu ajutorul comenzii PEDIT – transformarea unei

polilinii în curbă de tip Spline, sintaxa este:
Command: PEDIT ↵
Undo]: S ↵
Undo]: ↵
Figura 6.24
Pentru editarea de polilinii cu ajutorul comenzii PEDIT – transformarea unei

polilinii în curbă ajustată (tip Fit), sintaxa este:
Command: PEDIT ↵
Undo]: F ↵
Undo]: ↵
Figura 6.25
În figura 6.26 sunt suprapuse poliliniile de tip Fit şi Spline ale aceluiaşi contur de
tip Polyline. Se observă că polilinia de tip Fit trece prin vertexurile poliliniei
transformate.
Figura 6.26
Fiecare segment al unei polilinii este controlat de vertexul care îl precede. Edit
vertex (Editare vertexuri) face parte din setul de opţiuni principale ale comenzii PEDIT,
determinând afişarea unui alt prompt, cu un alt set de opţiuni. La utilizarea acestora,
AutoCAD marchează vertexul curent al poliliniei cu un “X”, pentru a-l evidenţia.
Apăsând tasta <ENTER> (pentru a accepta opţiunea prestabilită, <N> - Next -
următorul), se poate muta marcajul pe vertexul care se doreşte a fi editat.
Sintaxa pentru editarea de vertexuri cu Edit vertex - Move, este:

Command: PEDIT ↵
Undo]: E ↵
Enter a vertex editing option
[Next / Previous / Break / Insert / Move / Regen / Straighten / Tangent / Width / eXit]
<N>: M ↵
Specify new location for marked vertex: se indică punctul P ↵

<N>: X ↵
Undo]: ↵
Figura 6.27
Sintaxa pentru editarea de vertexuri cu Edit vertex - Straighten, este:

Command: PEDIT ↵
Undo]: E ↵
<N>: S ↵
Enter an option [Next / Previous / Go / eXit] <N>: ↵
Enter an option [Next / Previous / Go / eXit] <N>: ↵
Enter an option [Next / Previous / Go / eXit] <N>: G ↵
<N>: X ↵
Undo]: ↵
Figura 6.28
AutoCAD afişează următorul prompt de editare a vertexurilor:

[Next/Previous/Break/Insert/Move/Regen/Straighten/Tangent/Width /eXit] <N>:
• Next/Previous (Următorul /Anteriorul) – permit mutarea marcajului pe alt

vertex (următor sau anterior). Next (Următorul) este opţiunea prestabilită;
• Break (Întrerupe) – permite întreruperea unei polilinii (desparte polilinia în
două sau elimină segmentele poliliniei în vertexul curent). Dacă se selectează două
vertexuri, AutoCAD elimină segmentele dintre ele, rezultând două polilinii distincte.
Dacă unul dintre vertexurile selectate se află în capătul poliliniei, AutoCAD trunchiază
polilinia, iar dacă se selectează un singur vertex, polilinia este întreruptă în punctul
selectat, rezultând, de asemenea, două polilinii distincte;
• Insert (Inserează) – adaugă un vertex într-un punct specificat, după
vertexul curent. Această opţiune se poate combina cu Break, pentru a introduce
întreruperi între vertexurile existente;
• Move (Mută) – mută vertexul curent într-un punct specifcat;
• Straighten (Îndreaptă) – Elimină toate vertexurile care apar între cele două
vertexuri selectate şi le înlocuieşte cu un segment de dreaptă.
• Tangent (Tangentă) – stabileşte direcţia tangentei în vertexul curent pentru
a controla curba ajustată. Unghiul tangentei este marcat în vertex cu o săgeată şi poate fi
configurat prin tragere cu cursorul sau prin introducerea unei valori de la tastatură;
• Width (Lăţime) – atribuie valori specificate lăţimilor de început şi de
sfârşit ale unui segment de polilinie;
• Exit (Ieşire) – determină ieşirea din modul de editare a vertexurilor şi
revenirea la promptul principal al comenzii PEDIT.
6.8 Comanda EXPLODE

Comanda EXPLODE descompune o polilinie sau o entitate de tip block în
entităţile primare din care se compun.
Există obiecte considerate “compuse”, care sunt alcătuite din reunirea altor
obiecte AutoCAD. De exemplu: cotele asociative, haşurile, poliliniile, blocurile, reţelele
3D, solidele, regiunile etc. pot fi “explodate”. De obicei, această comandă se lansează
atunci când se doreşte modificarea uneia sau a mai multor componente ale obiectului
compus şi nu se dispune de metodele necesare pentru a acţiona direct asupra acestuia.

Command: EXPLODE ↵
Select object (se selectează obiectul compus) ↵
Comanda EXPLODE afectează obiectele supuse “exploziei”, după cum urmează:

• Polilinii – Poliliniile sunt înlocuite cu o serie de linii şi arce. Chiar dacă

polilinia are lăţime, liniile şi arcele care o înlocuiesc nu au lăţime. Dacă se explodează o
polilinie, AutoCAD separă polilinia în segmentele de dreaptă şi de arc componente şi
anulează toate informaţiile referitoare la lăţimi sau tangente. Segmentele nu mai sunt
legate între ele, deşi au în continuare puncte
de capăt comune. (fig. 6.29);
• Blocuri – Blocul inserat este
înlocuit cu duplicatele obiectelor
componente. Obiectele desenate iniţial pe
stratul 0 (Layer 0) sunt redesenate pe acelaşi
strat. De regulă, se aplică comanda
EXPLODE unui bloc inserat atunci când se
Figura 6.29 doreşte modificarea unuia sau a mai multor
componente. Acest lucru se întâmplă, în
general, la redefinirea blocului;
• Regiuni – Regiunea este înlocuită cu obiectele de contur (linii sau cercuri)
care definesc buclele (curbe închise).
• Cote – Cota este înlocuită cu o combinaţie de linii, obiecte mtext, puncte,
obiecte pline etc. De obicei, se aplică comanda EXPLODE unei cote pentru a putea
manevra entităţile componente. Cotele rezultate nu mai sunt asociative, aşa încât este
mai bine să se evite explodarea lor (fig. 6.30);
M
M
30
30
16
16
Ø2
35
35
3 gauri Ø20
0
60 60
Figura 6.30
• Haşuri – Haşurile sunt înlocuite cu liniile componente. Haşurile rezultate
nu mai sunt asociative; explodarea haşurilor se utilizează numai atunci când se doreşte
ştergerea doar a unei mici zone haşurate (de exemplu, în cazul amplasării unei cote pe o
suprafaţă haşurată (fig. 6.30); În figura 6.30 se explodează cota ∅20 şi haşura în vederea
reprezentării corecte a desenului – întreruperea liniilor “explodate” a haşurii în dreptul
cotelor 30 şi 35, respectiv poziţionarea şi notarea corectă a cotei ∅20.
CAP. 7 COMENZI DE REDESENARE, REGENERARE ŞI

PANORAMARE
7.1 Comenzile REDRAW şi REDRAWALL - Sunt utilizate pentru

redesenarea ecranului sau a ferestrelor de afişare, în cazul în care acesta este împărţit
în mai multe ferestre de desenare.
Prin selectarea unui punct, pe ecran apare câte un marcator (blip), pentru a
stabili poziţia. În cazul entităţilor suprapuse, ştergerea, uneori, nu se face cu
suficientă acurateţe. Prin redesenare sunt îndepărtate toate blipurile şi suprapunerile
care nu au fost şterse în întregime în operaţiunile anterioare de editare efectuate.
REDRAW PAN
Sintaxa comenzii REDRAW este:
Command: REDRAW ↵
REDRAWALL
Efectul comenzii
REDRAW, aplicat
ecranului prezentat în
figura 7.1 este noua
imagine obţinută după
redesenare, prezentată în
Figura 7.1 Figura 7.2 figura 7.2.
7.2 Comenzile REGEN şi REGENALL -

Retrasează formele geometrice în mod riguros ale
cercurilor şi poligoanelor care au fost deformate în
urma unor multiple operaţiuni de editare. Prima
comandă accesează fereastra curentă şi următoarea
acţionează în toate ferestrele (viewports) care sunt
afişate pe ecran la un moment dat.
Înainte de regenerare
Sintaxa comenzii REGEN este: Figura 7.3
Command: REGEN ↵
Regenerating model
Figura 7.3 prezintă imaginea unui ecran înainte de

regenerare, iar următoarea (fig. 7.4) redă aceeaşi După regenerare
imagine după regenerare. Figura 7.4
Comenzi de redesenare, regenerare şi panoramare 71
Figura 7.5
Efectul comenzilor REDRAWALL şi REGENALL se poate constata asupra
tuturor ferestrelor de afişare prezentate în exemplul din figura 7.5.
Acurateţea de afişare a liniilor curbe poate fi îmbunătăţită prin comanda
VIEWRES, care controlează regenerarea rapidă şi rezoluţia desenului.
7.3 Comanda PAN – permite optimizarea poziţiei de afişare a desenului în

cadrul ferestrei de afişare a ecranului, fără a interveni asupra dimensiunilor desenului.
Efectul este echivalent cu deplasarea formatului de desen în raport cu suprafaţa de
afişare.
Command: PAN ↵
Press ESC or ENTER to exit, or right-click to display shortcut menu
Deplasarea zonei afişate a desenului se face prin mişcarea mouse-ului în

direcţia dorită. Pentru încheierea deplasării, se respectă sintaxa din linia de comandă
În figura 7.6 se observă că poziţia relativă a celor două entităţi vizualizate în
raport cu WCS este modificată, distanţa dintre obiecte (sigla universităţii şi
personajul uman) rămâne neschimbată.
Figura 7.6
CAP. 8 COMENZI DE INFORMARE
Comenzile de informare sunt opţiuni situate în meniul derulant Tools, submeniul

Inquiry. Ele sunt utilizate pentru extragerea de informaţii din baza de date a
programului AutoCAD.
LIST DIST
8.1 Comanda ID
Comanda ID permite localizarea precisă a punctelor
prin determinarea coordonatelor lor pe ecran în raport cu ID AREA
sistemul de referinţă WCS şi afişarea acestora în zona de
dialog.
Pentru a utiliza comanda ID se selectează punctul ale
cărui coordonate urmează a fi cunoscute. Comanda se deosebeşte de POINT, prin faptul
că ID nu creează un obiect fizic, ci doar îl localizează.
Sintaxa pentru identificarea coordonatelor unui punct este următoarea:

Command: ID ↵
Specify point: se foloseşte modul OSNAP - INTersection ↵ (se selectează punctul P -
fig. 8.1)
of X = 200.0 Y = 180.0 Z = 0.0
Figura 8.1
8.2 Comanda DIST

Comanda DIST permite aflarea distanţei şi a unghiului dintre două puncte.
Pentru determinarea distanţei între două puncte specificate de utilizator şi
orientarea segmentului determinat de acestea, se selectează cele două puncte dorite.
Astfel, se afişează distanţa şi înclinarea liniei determinate de cele două puncte, precum şi
dimensiunile delta x, delta y şi delta z – valorile x, y, z ale lui delta sunt tocmai
deplasările pe cele trei direcţii.
Sintaxa pentru aflarea distanţei dintre două puncte, este următoarea:

Command: DIST ↵
Specify first point: se foloseşte modul OSNAP - INTersection ↵
of (se selectează punctul P)
Specify second point: INT ↵
of (se selectează punctul R – fig. 8.2)
Distance = 84.0, Angle in XY Plane = 22, Angle from XY Plane = 0
Delta X = 77.7, Delta Y = 31.8, Delta Z = 0.0
Figura 8.2
8.3 Comanda AREA

Comanda AREA permite calcularea ariei şi perimetrului unei suprafeţe
specificate de un set de puncte sau de o entitate de tip Circle sau Polyline. Valorile
ariilor calculate se memorează şi se însumează într-un total general, la care se adună sau
se scad alte valori de arii.
Comanda AREA furnizează
lungimea totală şi suprafaţa unui obiect
3 polilinie deschisă. Lungimea este calculată
precis, nu însă şi suprafaţa. De asemenea,
1 AREA oferă informaţii despre aria şi
2
perimetrul unor corpuri simple, dar şi ale
unora mai complexe.
Se obţin informaţii despre elementele
componente ale figurii 8.3 (1, 2 şi 3), ca
Figura 8.3
Comenzi de informare 75
entităţi individuale, dar şi despre un ansamblu (fig. 8.4).

Pentru aflarea datelor despre cercul 1, linia 2 şi polilinia 3, se alege opţiunea
Object – care permite calculul ariei şi perimetrului acestor entităţi specificate de
utilizator:
Alegerea opţiunii Add – face ca toate ariile calculate să se adune la totalul general
(afişat după fiecare calcul de arie), lucru semnalizat de AutoCAD prin Add mode.
Alegerea opţiunii Subtract – duce la obţinerea unui efect invers decât cel al opţiunii
Add.
Pentru cercul 1, de exemplu, sintaxa este următoarea:
Command: AREA ↵
Specify first corner point or [Object / Add / Subtract]: O (fig. 8.3) ↵
Select objects (se selectează cercul 1)
Area = 28, Perimeter = 19
În cazul unei suprafeţe complexe, pentru aflarea ariei zonei haşurate (fig. 8.4), se
uzează de toate opţiunile puse la dispoziţie de comanda AREA: Object, Add şi
Subtract.
Sintaxa pentru calcularea ariei suprafeţei haşurate din figura 8.4, este următoarea:
Command: AREA ↵
Specify first corner point or [Object / Add / Subtract]: A (fig. 8.4) ↵
Specify first corner point or [Object / Subtract]: O ↵
(Add mode) Select objects: (se selectează polilinia exterioară)
Total area = 342
(Polyline’s width ignored in area calculation)
(Add mode) Select objects: ↵

Specify first corner point or [Object / Subtract]: S ↵
Specify first corner point or [Object / Add]: O ↵
(Subtract mode) Select objects: (se selectează cercul mare)
Total area = 287
(Subtract mode) Select objects: (se selectează cercul mic)
Total area = 258
(Subtract mode) Select objects: ↵
Specify first corner point or [Object / Add]: ↵
Figura 8.4
8.4 Comanda LIST

Comanda LIST permite examinarea obiectelor, furnizând informaţii privitoare la
tipul obiectelor, stratul, culoarea, tipul de linie, coordonatele punctelor importante etc.
Informaţiile afişate depind de tipul entităţii (de exemplu, pentru a afla datele
referitoare la un bloc, se afişează doar datele blocului, nu şi cele ale obiectelor
componente), dar există câteva date care sunt întotdeauna afişate: tipul entităţii, poziţia
(x, y, z) acesteia relativ la UCS – ul curent şi stratul de desenare căruia îi aparţine.
De exemplu:
- Line include nu numai coordonatele extremităţilor, ci şi lungimea proiectată în
planul XY curent, lungimea în spaţiul 3D, orientarea (unghiul faţă de axa X curentă),
unghiul format cu planul XY şi diferenţa coordonatelor extremităţilor (dx, dy, dz);
- Circle afişează centrul, raza, aria şi lungimea circumferinţei;
- Polyline afişează coordonatele şi direcţiile de tangenţă pentru fiecare nod, aria şi
perimetrul (pentru poliliniile închise) etc.
Sintaxa pentru afişarea informaţiilor unei entităţi de tip Line, este următoarea:
Command: LIST ↵
Select objects: 1 found - se alege linia 1 (fig. 8.5)
Select objects: ↵
3
2
1 Figura 8.5
Sintaxa pentru afişarea informaţiilor unei entităţi de tip Circle, este următoarea:
Command: LIST ↵
Select objects: 1 found - se alege cercul 2 (Fig. 8.5)
Select objects: ↵
Sintaxa pentru afişarea informaţiilor unei entităţi de tip Polyline, este următoarea:
Command: LIST ↵
Select objects: 1 found - se alege polilinia 3 (Fig. 8.5)
Select objects: ↵
8.5 Comanda DBLIST
Comanda permite afişarea informaţiilor despre toate obiectele din desenul curent.
Informaţiile furnizate de comanda DBLIST sunt în acelaşi format ca şi cele obţinute
prin comanda LIST cu deosebirea că, în cazul construcţiilor complexe, timpul necesar
afişării tuturor informaţiilor este mult mai mare. În momentul în care se alege comanda
DBLIST, informaţiile sunt derulate pe ecran, oprindu-se automat atunci când pagina se
umple. Continuarea derulării se obţine tastând <ENTER>, iar întreruperea acesteia,
apăsând tasta <ESC>.
8.6 Comanda STATUS
Sintaxa pentru afişarea informaţiilor cu ajutorul comenzii STATUS, este

următoarea:
Command: STATUS ↵
În cazul figurii 8.5, prin iniţializarea comenzii STATUS, se obţin următoarele

informaţii:
Comanda STATUS oferă informaţii privind starea curentă a desenului:

- numele desenului;
- numărul de obiecte din desen;
- parametrii limită ai spaţiului curent (spaţiul model sau spaţiul hârtie);
- dimensiunile efective ale desenului (spaţiul model sau spaţiul hârtie);

- limitele zonei curent afişate;
- inserarea punctului de bază;
- spaţierea Snap – ului;
- spaţierea Grid – ului;
- spaţiul curent (spaţiul hârtie sau spaţiul model);
- stratul, culoarea, tipul de linie, grosimea şi elevaţia curente;
- starea On / Off a parametrilor Fill, Ortho, Snap, Grid etc.;
- spaţiul disponibil pe disc şi dimensiunile fişierului de transfer, memoria fizică,
spaţiul alocat fişierului de transfer.
Comenzi de scriere 81
CAP. 9 COMENZI DE SCRIERE
Comenzile TEXT şi MTEXT
Pentru a folosi cât mai eficient modul de editare a textului, AutoCAD pune la
dispoziţia utilizatorului mai multe metode de scriere efectivă a textului, utilizând
comenzile: TEXT şi MTEXT.
Comanda TEXT permite introducerea mai multor linii de text de la tastatură, iar
comanda MTEXT permite plasarea în desen a unui întreg paragraf de text, într-o
fereastră definită de utilizator, tot textul paragrafului fiind considerat o entitate.
9.1 Comanda TEXT
Sintaxa comenzii pentru introducerea textului cu ajutorul comenzii TEXT este:
Command: TEXT ↵
Current text style: “Standard” Text height: 2.5
Specify start point of text or [Justify / Style]: se alege prin ţintire punctul PS, de exemplu
Specify height <2.5>: ↵
Specify rotation angle of text <0>: ↵
Enter text: se introduce textul dorit ↵
↵ (fig. 9.1)
Opţiunea implicită pentru comanda TEXT constă în specificarea unui punct de

început - Start point, apoi a înălţimii, a unghiului de rotaţie şi a conţinutului textului. Pe
măsură ce se tastează textul, el apare în desen. Dacă se face o eroare de scriere, se poate
apăsa tasta <BACKSPACE> pentru a şterge literele greşite, după care se rescrie textul
corect. Sfârşitul rândului se marchează apăsând tasta <ENTER>, apoi se poate continua
mai jos un alt rând de text. Ieşirea din modul de editare text se face apăsând de două ori
tasta <ENTER>.
Universitatea "Dunarea de Jos" - text scris cu "Start point"
Figura 9.1
Dacă se optează pentru opţiunea Style – atunci se va putea alege un alt stil de
scriere decât cel curent. Dacă se optează pentru opţiunea Justify – atunci vor apărea la
promptul Command următoarele subopţiuni de aliniere:
Align /Fit /Center /Middle /Right /TL /TC /TR /MI /MC /MR /BL /BC /BR,
unde:
Align – permite specificarea punctelor de început (stânga) şi de sfârşit (dreapta)
ale textului, fără a fi necesară introducerea înălţimii acestuia. Aceasta este calculată
automat, astfel încât textul să se încadreze exact între cele două puncte specificate.
Unghiul dreptei care uneşte primul punct cu cel de-al doilea reprezintă unghiul de rotaţie
al textului. Opţiunea permite păstrarea proporţiilor (fig. 9.2);
Catedra de Grafica
Figura 9.2
Fit – indică atât punctele de început şi de sfârşit ale textului, cât şi înălţimea sa.
Pentru ca textul să se încadreze perfect între punctele specificate, raportul dintre
înălţimea şi lăţimea caracterelor este variabil, deci nu sunt păstrate proporţiile (fig. 9.3);
Text height
Figura 9.3
Center – centrează textul pe orizontală faţă de un punct ales, care va fi centrul
liniei de bază a textului;
Middle – centrează textul, atât pe orizontală, cât şi pe verticală, prin indicarea
unui punct, care va fi centrul dreptunghiului în care se va încadra textul;
Right – aliniază textul la dreapta faţă de un punct.
Celelalte opţiuni permit alegerea marginilor superioară (Top), inferioară (Bottom),
stânga (Left), dreapta (Right) ale textului, cât şi ale punctelor sale de mijloc (Middle) şi
de centru (Center) (fig. 9.4).
Figura 9.4
Introducerea textului de la tastatură este o operaţie simplă. Mai dificil este să se

formateze textul în conformitate cu cerinţele desenului, să i se stabilească
caracteristicile. Acest lucru se poate realiza prin comanda STYLE – iniţializată de la
tastatură, fie alegând opţiunea Text Style din meniul derulant Format. Aceste opţiuni
permit deschiderea unei casete de dialog Text Style care permite setarea caracteristicilor
textului (fig. 9.5).
Butoanele casetei de dialog Text Style permit stabilirea următoarelor
caracteristici ale stilului de scriere:
Style Name – numele stilului;
Font – numele fontului (forma
literelor);
Height – înălţimea scrierii;
Width Factor – factorul de lăţime,
care stabileşte proporţionalitatea
literelor;
Oblique Angle – unghiul de înclinare
a scrierii;
Upside down – scriere în oglindă faţă
de orizontală;
Backwards – scriere de la dreapta la
Figura 9.5 stânga;
Vertical – scriere pe verticală.
Caseta are şi posibilitatea de vizualizare a noului stil, înainte de a fi aplicat. Pentru
definirea unui nou text, se selectează butonul New al casetei şi după stabilirea
caracteristicilor stilului dorit, se acţionează butonul Apply, pentru ca acestea să devină
operaţionale.
Dacă se utilizează comanda TEXT, atunci caracterele textului creat pe un singur
rând pot fi modificate iniţializând comanda Text din meniul derulant Modify, ceea ce
permite deschiderea casetei de dialog Edit Text. AutoCAD evidenţiază întregul şir de
caractere în vederea înlocuirii. Executând click în caseta de text, se poziţionează cursorul
şi orice text nou este inserat în poziţia cursorului şi înlocuieşte tot textul evidenţiat (fig.
9.6).
Când se execută click pe
OK, caseta de dialog se închide,
iar schimbările devin efective.
Comanda solicită alt obiect de tip
text, în vederea editării, până când
se apasă <ENTER> la noul Figura 9.6
prompt de selectare sau se
anulează comanda.
9.2 Comanda MTEXT

Comanda MTEXT permite crearea într-o fereastră a unui text pe mai multe
rânduri; se lansează tastând Mtext în linia de comandă, alegând opţiunea Multiline Line
Text din meniul Draw sau realizând click pe pictograma asociată.
După ce se lansează comanda MTEXT, AutoCAD cere să se selecteze un colţ al
unei ferestre ce va fi folosită la determinarea direcţiei în care va fi desenat obiectul
mtext (fig. 9.7).
Dacă fereastra este construită prin tragere cu mouse-ul spre dreapta,
obiectul mtext va fi desenat către dreapta; dacă fereastra este trasă
cu mouse-ul spre stânga, obiectul mtext va fi desenat către stânga.
Similar, dacă fereastra este trasă cu mouse-ul în sus sau în jos,
obiectul mtext va fi desenat în sus, respectiv în jos.
Figura 9.7 În cadrul ferestrei, obiectul mtext este aliniat stânga-sus.
Dacă se doreşte, se poate înlocui alinierea implicită cu una din cele 9 variante: TC (Top
Center – sus, central), TR (Top Right – dreapta, sus), ML (Middle Left – la mijloc şi la
stânga), MC (Middle Center – la mijloc, central), MR (Middle Right – la mijloc şi la
dreapta), BL (Bottom Left – stânga, jos), BC (Bottom Center – jos, central) şi BR
(Bottom Right – dreapta, jos). Aceste tipuri de aliniere sunt similare celor oferite de
comanda TEXT, cu excepţia faptului că se aplică întregului obiect mtext, nu doar unui
singur rând de text. Iniţializarea comenzii MTEXT, permite deschiderea casetei de
dialog Multiline Text Editor (fig. 9.8).
Sintaxa acestei comenzi este:

Command: MTEXT ↵
Specify first corner – se indică prin ţintire sau cu coordonate un punct
Specify opposite corner or [Height / Justify / Line spacing / Rotation / Style / Width]:
se alege un al doilea punct sau una dintre variantele dintre paranteze
După indicarea celor două puncte ale ferestrei de text, se deschide caseta
Multiline Text Editor.
Figura 9.8
Această casetă de dialog este împărţită în două: partea inferioară reprezintă zona
de editare a textului, iar partea superioară cuprinde mai multe etichete de lucru:
Character (caractere) – permite controlarea proprietăţilor textului creat.
Configurarea proprietăţilor se poate face în două moduri: în primul rând, stabilind
aspectul textului introdus de la tastatură; în al doilea rând, modificând caracteristicile
unui text selectat, prin aplicarea unor efecte speciale. Pentru a selecta un text, se
plasează cursorul la începutul său, se execută click cu butonul stâng al mouse-ului şi se
trage cursorul până la sfârşitul textului. Un cuvânt poate fi selectat prin dublu click la
începutul său, iar întregul corp de text este selectat printr-un triplu click.
Efectele ce se pot aplica textului folosind eticheta Character a casetei de dialog
Multiline Text Editor sunt:
- schimbarea fişierului de font şi a înălţimii textului;
- îngroşarea (B - Bold), înclinarea (I - Italic), sublinierea (Underline)
caracterelor textului;
- transformarea textelor în fracţii şi readucerea lor la forma anterioară;
- configurarea culorilor;
- utilizarea simbolurilor speciale (Symbol) – folosite pentru inserarea în text a
simbolurilor pentru grade (Degrees), plus/minus (Plus/Minus) sau diametru (Diameter)
– fig. 9.9. Dacă se doreşte inserarea altui simbol special, se alege Other (altele) din
listă.
Properties (proprietăţi) – permite
stabilirea stilului textului, opţiunile de
aliniere şi unghiul de rotaţie pentru obiectul
mtext în ansamblu;
Line Spacing (spaţiul dintre linii) –
permite modificarea distanţei dintre liniile
obiectului mtext la un singur rând, la un rând
şi jumătate sau la 2 rânduri;
Find / Replace (găseşte / înlocuieşte) –
Figura 9.9 serveşte la căutarea unei anumite combinaţii
de caractere şi, eventual, la substituirea
textului găsit cu un şir de caractere de înlocuire. Dacă este activată opţiunea Match
Case (diferenţiere între literele mici şi mari), nu va fi depistat decât textul care respectă
tipul de litere din şirul de căutare. Dacă este acţionată opţiunea Whole Word (cuvânt
întreg), nu vor fi depistate decât cuvinte identice în şirul de căutare, nu şi cuvinte mai
lungi, chiar dacă acestea înglobează şirul de căutare. După ce se stabilesc opţiunile
dorite, se apasă butonul Find (caută) pentru a începe căutarea.
Multe dintre proprietăţile de editare ale obiectelor grafice se pot aplica şi asupra
obiectelor de tip mtext create cu ajutorul comenzii MTEXT, deoarece se pot folosi
punctele de prindere ale obiectelor mtext, având astfel posibilitatea de a-l muta, de a-i
modifica lăţimea etc.
CAP. 10 HAŞURAREA, FORMAREA ŞI INSERAREA

BLOCURILOR
10.1 Comenzile HATCH şi BHATCH BHATCH INSERT BLOCK ATTDEF
Comanda HATCH se iniţializează de la

tastatură şi realizează un model de haşură care
se foloseşte pentru a haşura o suprafaţă
mărginită de un contur închis prin selectarea MAKE BLOCK DIVIDE MEASURE
entităţilor de tip Line, Arc, Circle care compun conturul închis.
Comanda BHATCH afişează o casetă de dialog folosită, de asemenea, pentru a
haşura sau umple o suprafaţă cu un anumit model de haşură. Ea permite alegerea mai
uşoară a suprafeţei de haşurat, a modelului de haşură şi a opţiunilor de haşurare şi de
aceea este preferată în locul comenzii BHATCH.
Comanda HATCH afişează opţiunile:

Enter a pattern name or[? /Solid /User defined]<ANSI 31 – opţiune implicită >:
unde:
• Pattern name – alege un model (pattern) de haşură, prin indicarea numelui,
apoi scara şi unghiul de înclinare la care este desenată haşura:
Specify a scale for the pattern <1>: ↵ (scara de desenare a haşurii)
Specify an angle for the pattern <0>: ↵ (unghiul haşurii)
Select object to define hatch boundary or <direct hatch>: ↵ (selectarea
obiectelor sau ariei de haşurat)
• ? – va afişa lista modelelor de haşuri din biblioteca AutoCAD;
• Solid – permite haşurarea prin umplere uniformă a conturului;
• User defined – permite crearea de către utilizator a unui model de haşură
simplă, prin opţiunile:
Specify angle for crosshatch lines <0>: ↵ (unghiul haşurii)
Specify spacing between lines <1>: ↵ (distanţa dintre liniile de haşură)
Double hatch area?[Yes / No] <N>: ↵ (dacă se vrea sau nu haşură dublă)
Sintaxa pentru comanda HATCH este următoarea:

Command: HATCH ↵
Enter a pattern name or [? / Solid / User defined] <ANSI 31>: ↵
Specify a scale for the pattern <1>: ↵
Specify an angle for the pattern <0>: ↵
Select object to define hatch boundary or <direct hatch>: ↵
Select object: (se selectează dreptunghiul – fig. 10.1) ↵
Haşurarea, formarea şi inserarea blocurilor 87
Lansarea comenzii BHATCH

se face optându-se pentru
Hatch (haşurare) din bara cu
instrumente de desenare sau
se alege pictograma asociată.
Se deschide caseta de dialog
Figura 10.1 Boundary Hatch (frontierele
haşurii) – fig. 10.2.
Pentru a desena un obiect haşură, trebuie să se indice modelul şi parametrii săi,
după care se stabilesc limitele suprafeţei de haşurat.
Opţiunile oferite de caseta de dialog
Boundary Hatch sunt:
• Proprietăţile geometrice ale haşurii:
- Type - tip (predefinit sau definit de
utilizator)
- Pattern - model (pattern)
- Angle - unghi de înclinare a liniilor de
haşură
- Scale – scara desenării haşurii
• Modul de definire a suprafeţei de
haşurat:
- Pick Points - prin selectarea unui punct
al suprafeţei;
Figura 10.2
- Select objects - prin selectarea
conturului.
• Advanced – Island detection style - modul de tratare a contururilor
interioare (“insule”)
• Inherit Properties - copierea
proprietăţilor unei haşuri existente, pentru haşura
curentă
• Composition – Associative - haşurarea
asociativă, în sensul modificării haşurilor, odată cu
modificarea conturului haşurat
Tipul implicit de haşură este unul cu model
predefinit. AutoCAD include mai multe astfel de
modele: tip ANSI, tip ISO, precum şi alte modele
predefinite. Pentru a alege unul dintre modelele
predefinite de haşurare, se selectează din caseta de
dialog Hatch Pattern Palette (paleta de modele de
Figura 10.3
haşurare), care se deschide la alegerea opţiunii
Swatch, prin click pe imaginea modelului existent deja, ales ca implicit (fig. 10.3).
Modelele de haşură frecvent folosite sunt de tip ANSI şi ISO 1 . Exemple de

modele de haşuri sunt prezentate în figura 10.4.
a. ANSI
b. ISO c. Other predefined
Figura 10.4
Alt tip de haşurare constă în folosirea modelului definit de utilizator (User

defined). Acesta este un model simplu, format din una sau două serii de linii paralele.
Unghiul şi spaţierea primei serii de linii paralele se stabilesc prin intermediul
parametrilor Angle şi Spacing. Se poate genera încă o serie de linii paralele,
perpendiculare pe primele, activând elementul de control Double. Spaţierea celei de-a
doua serii de linii este aceeaşi cu a primei serii (fig. 10.5).
Figura 10.5
Unghiul şi Scara. Parametrul Scale este un factor de scară ce serveşte la mărirea sau
micşorarea modelului de haşură, acest lucru ducând, implicit, la micşorarea distanţelor
dintre elementele haşurii (linii, diferite modele geometrice, puncte etc.). Parametrul
Angle permite rotirea modelului de haşurare. Unghiul zero coincide cu direcţia de 450
faţă de linia de referinţă.
După selecţia unui model şi a parametrilor săi, se indică frontierele suprafeţei care
urmează să fie haşurată. Suprafaţa trebuie să fie complet închisă de unul sau mai multe
obiecte cu sau fără extremităţi comune (fig. 10.6). Obiectele ce definesc suprafaţa de
haşurat se numesc obiecte de frontieră. Aceste frontiere se definesc fie prin selectarea
1
ANSI – American National Standards Institute
ISO – International Standards Organization
unor puncte (utilizând comanda Pick Points), fie prin selectarea obiectelor (cu ajutorul
opţiunii Select Objects). Dacă se utilizează butonul Pick Points din caseta de dialog
Boundary Hatch, suprafaţa de haşurat este stabilită automat de comanda BHATCH.
Suprafaţa de haşurare este selectată prin alegerea cu click a unui punct de selecţie
(punct intern) în interiorul suprafeţei ce urmează a fi haşurată. Dacă la definirea
suprafeţei de haşurat sunt folosite mai multe obiecte de frontieră, acestea trebuie să se
intersecteze (fig. 10.6b).
O metodă mult mai rar utilizată pentru definirea suprafeţelor de haşurat este
alegerea butonului Select Objects din caseta de dialog Boundary Hatch. În acest caz,
trebuie selectate obiectele ce definesc acea suprafaţă (fig. 10.6c).
a. b. c.
Figura 10.6
Contururile interioare din cadrul unei suprafeţe ce urmează a fi haşurată se
numesc “insule”. La selectarea unor contururi sau a unui punct din interiorul conturului,
stilurile de haşurare funcţionează astfel:
• stilul normal – haşurează orice suprafaţă închisă (“insulă”), dinspre exterior
spre centru (creează benzi alternante de haşură). Entităţile de tip text, atribut şi bloc sunt
ocolite de haşură – fig. 10.7a;
• stilul outer – haşurează doar prima suprafaţă închisă întâlnită, dinspre
exterior – fig. 10.7b;
• stilul ignore – haşurează toată suprafaţa din interiorul conturului, ignoră
frontierele interioare;– fig. 10.7c.
Figura 10.7 TEXT TEXT TEXT
a. - normal b. - outer c. - ignore

La editarea valorilor unui model de haşurare existent, se poate copia o altă haşură.
Pentru a afla parametrii de configurare ai unei haşuri existente, se utilizează
caracteristica Inherit Properties (moştenirea proprietăţilor) din caseta de dialog
Boundary Hatch. Acest lucru se realizează prin mai multe secvenţe. Mai întâi, se alege
haşura care va fi editată, apoi se alege modelul de haşurare ale cărui proprietăţi vor fi
moştenite. O haşură asociativă se adaptează oricărei modificări a conturului suprafeţei
sau a poziţiei insulelor interne. De exemplu, un obiect haşură poate fi explodat în liniile
sale componente, cu ajutorul comenzii EXPLODE. Explodarea respectivului obiect îi
anulează asociativitatea. În plus, obiectul haşură, iniţial unitar, este înlocuit cu obiectele
de tip linie care alcătuiesc modelul, operaţiunea permiţând editarea individuală a liniilor
haşurii. Se pot utiliza, pentru liniile unui obiect haşură asociativă, aceleaşi moduri de salt
la obiecte (Osnap – ENDpoint, MIDpoint) ca şi în cazul liniilor obişnuite.
Sintaxa pentru realizarea unei haşuri cu ajutorul comenzii BAHTCH, este următoarea:
Command: BHATCH ↵
În caseta de dialog Boundary Hatch deschisă se vor alege opţiunile:
La Advanced: Normal
La Quick: Type: Predefined Angle: 0
Pattern: ANSI 31 Scale: 1
Se alege opţiunea Pick Points
Se indică succesiv punctele P1, P2, P3 ↵
Se alege apoi OK (fig. 10.8)
Figura 10.8
Există posibilitatea de a realiza haşuri decalate în cadrul aceleiaşi suprafeţe. Astfel:
- se delimitează suprafaţa de haşurat prin trasarea unei linii despărţitoare;
- se haşurează prima porţiune, utilizându-se ca factor de scară valoarea 1;
- se schimbă punctul de inserare a haşurilor tastând în lina de comandă SNAPBASE şi
se adoptă alte coordonate pentru acesta, diferite de primele (0, 0) – coordonatele
WCS. Se recomandă schimbarea doar a uneia din coordonate, de exemplu (0, 2…4);
- se haşurează a doua porţiune;
- se şterge linia despărţitoare (fig. 10.9).
Figura 10.9
10.2 Realizarea unei linii de ruptură
Linia de ruptură se trasează cu linie continuă subţire ondulată, pentru rupturile

executate în piese din orice material, cu excepţia lemnului. Ruptura se face fie pentru o
scurtare a piesei sau a obiectului de reprezentat, prin îndepărtarea unei porţiuni din
mijlocul piesei ce urmează a fi reprezentată, fie pentru reprezentarea în secţiuni parţiale
a pieselor cu unele goluri interioare. Linia de ruptură se realizează cu ajutorul comenzii
PLINE, urmându-se etapele:
I. Trasarea liniei de ruptură frântă

Command: PLINE ↵
Specify start point: nea (se indică punctul P1 de pe linia L1 - fig. 10.10) ↵
Current line-width is 0
Specify next point or [Arc / Close / Halfwidth / Length / Undo / Width]:
(se indică prin ţintire punctele care vor forma viitoarea linie de ruptură frântă)
Specify next point or [Arc / Close / Halfwidth / Length / Undo / Width]:
Specify next point or [Arc / Close / Halfwidth / Length / Undo / Width]:……
Specify next point or [Arc / Close / Halfwidth / Length / Undo / Width]: nea
(se indică punctul P2 de pe lina L2) ↵
Specify next point or [Arc / Close / Halfwidth / Length / Undo / Width]: ↵
II. Transformarea liniei de ruptură frântă în linie de ruptură ondulată

Command: PEDIT ↵
Select polyline: (se selectează linia frântă)
Undo]: S ↵
Undo]: ↵
Dacă punctele P1 şi P2 sunt alese în afara liniei de contur aparent a proiecţiei,
atunci depăşirile liniei de ruptură sunt îndepărtate cu comanda TRIM.
O altă metodă de
trasare a unei linii de
ruptură este cea a
utilizării comenzii
SPLINE – iniţializată în
linia de comandă, din
meniul derulant Draw
sau prin accesarea
pictogramei asociate.
Figura 10.10
10.3 Definirea, formarea şi inserarea blocurilor
Blocurile reprezintă o componentă importantă a AutoCAD-ului, deoarece permite

să se definească un obiect (sau o colecţie de obiecte) pe care să-l insereze în mod
repetat, evitând astfel redesenarea lui de la zero; ele sunt o reunire artificială de obiecte
individuale, într-o anumită dispunere, care definesc un obiect mai mare.
Orice reunire de obiecte grafice dintr-un desen AutoCAD poate fi transformată într-
un bloc. Blocul, ca întreg, precum şi obiectele individuale ce-l compun, au proprietăţi de
culoare, strat şi tip de linie specifice, de sine stătătoare.
Comenzile care permit crearea, desenarea şi inserarea unui bloc sunt:

“−BLOCK”, BLOCK (MAKE BLOCK), WBLOCK, “−INSERT” şi INSERT
BLOCK.
Comanda “−BLOCK” permite realizarea unui bloc prin dialogul purtat în linia de
comandă.
Sintaxa comenzii pentru realizarea unui bloc utilizând comanda “−BLOCK”, este:
Command: −BLOCK ↵
Enter block name or [?]: TRASEU ↵
Specify insertion base point: END (se indică unul din capetele traseului - fig. 10.11)
Select objects: se selectează obiectele ce compun blocul ↵
Elementele caracteristice realizării blocului sunt:

• Enter block name or [?] (Introdu nume bloc
sau ?) – la acest prompt se introduce numele noului
bloc, iar opţiunea ? afişează următorul prompt:
Enter block (s) to list <*> (Introdu lista blocurilor).
A
Tastând <ENTER>, se vizualizează lista definiţiilor
de blocuri existente în desenul curent, listă ce este
prezentată în ordine alfanumerică; Figura 10.11
• Specify insertion base point (specifică
punctul de bază al inserării) – solicită selectarea unui punct de referinţă în definiţia
blocului, pentru a fi utilizat la inserarea acestuia;
• Select objects (selectează obiectele) – se selectează obiectele ce trebuie introduse
în bloc, folosind orice metodă standard de selecţie. După ce sunt selectate obiectele şi se
apasă <ENTER>, blocul este definit, iar obiectele iniţiale sunt şterse. Dacă se optează
pentru evitarea ştergerii elementelor ce alcătuiesc blocul, se iniţializează ulterior
comanda OOPS.
Comenzile BLOCK sau BMAKE iniţializate de la tastatură, opţiunea Block →

Make din meniul Draw sau pictograma asociată (MAKE BLOCK), permit realizarea
unui bloc cu ajutorul casetei de dialog Block Definition (fig. 10.12).
Elementele ce caracterizează această

casetă de dialog sunt:
• Name (nume) – numele blocului; blocului i se
atribuie un nume care trebuie să fie unic şi să
nu depăşească 31 de caractere (în această
locaţie sunt listate şi numele blocurilor
definite până în momentul curent);
• Base point (punct de bază) – punctul de
inserare al blocului. Acesta este un punct de
referinţă propriu, prin care blocul se
poziţionează în desen. Acţionând butonul
Pick point, caseta de dialog se închide
temporar, permite indicarea punctului de
inserţie, după care caseta reapare; valorile
Figura 10.12 coordonatelor X, Y, Z ale punctului de
inserare a blocului sunt raportate la WCS.
• Objects (obiecte) – obiectele care sunt incluse în bloc. Acţionând butonul Select
objects, caseta de dialog se închide temporar, permiţând selectarea obiectelor. În ceea ce
priveşte starea obiectelor selectate, după definirea blocului, se poate alege una dintre
următoarele variante: păstrarea lor în desen (Retain), convertirea în bloc (Convert to
block) sau ştergerea (Delete);
• Preview icon (previzualizare pictogramă) – permite crearea unei pictograme în cadrul
definiţiei blocului;
• Insert units (inserează unităţi) – stabileşte unităţile pentru scalarea blocului;
• Description (descriere) – asociază blocului un text descriptiv.
Blocurile au avantajul că pot fi inserate

ulterior în orice punct al desenului, dar numai în
acel desen în care au fost create. Dacă se foloseşte
blocul în alt desen, acest lucru se va face prin
înregistrarea blocului, folosind comanda
WBLOCK (Write block). Această comandă scrie
definiţia blocului în directorul şi pe unitatea de
disc selectată, sub forma unui fişier cu extensia
.dwg, la fel ca orice alt fişier AutoCAD. Diferenţa
dintre comanda WBLOCK şi SAVE constă în
aceea că WBLOCK permite alegerea acelei părţi
a desenului care trebuie salvată, fişierul desen
curent putând fi dezvoltat în continuare. Comanda
WBLOCK – se iniţializează de la tastatură, la
Figura 10.13
promptul Command, permiţând deschiderea casetei de dialog Write Block (fig. 10.13)
Elementele ce caracterizează această casetă de dialog sunt:
• Source (sursă) – se definesc fie blocul, fie întregul desen, fie numai anumite
obiecte ce se vor salva pe disc;
• Base point (punct de bază) – punctul de inserare al blocului. Dacă se alege
opţiunea Pick point, caseta de dialog se închide temporar, permiţând indicarea punctului
de inserţie, după care caseta reapare;
• Objects (obiecte) – elementele care trebuie salvate. Acţionând butonul Select
objects, se selectează obiectele. De asemenea, se alege una dintre următoarele variante:
păstrarea (Retain), convertirea în bloc (Convert to block) sau ştergerea din desen
(Delete from drawing);
• Destination (destinaţie):
File name – indică numele fişierului ce conţine blocul;
Location – indică locul în care va fi plasat pe disc fişierul creat;
Insert units – permite alegerea unităţilor de măsură pentru elementele selectate.
Se observă că la trimiterea unei definiţii de bloc pe disc sub formă de fişier, AutoCAD
trebuie să ştie numele fişierului şi numele blocului.
Fişierele de desene pot fi create şi cu comanda EXPORT din meniul File, dar
utilizarea comenzii WBLOCK este o metodă mai directă.
Odată blocul creat, prin oricare metodă, acesta poate fi inserat în orice poziţie
dorită. Acest lucru se realizează cu comanda “−INSERT” sau INSERT BLOCK.
Desfacerea blocurilor în componente pentru o eventuală editare, se obţine prin comanda
EXPLODE.
Comanda INSERT BLOCK

Fiecare apariţie a unui bloc inserat poartă numele de referinţă de bloc, deoarece
indică locul de inserare a blocului. Există mai multe metode de a insera blocuri într-un
desen: prin comanda “–INSERT” şi INSERT - iniţializate de la tastatură, prin alegerea
opţiunii Block din meniul Insert sau prin realizare de click pe pictograma asociată.
Oricare dintre elementele
de mai sus, exceptând
“−INSERT”, permite
deschiderea casetei de
dialog Insert (fig. 10.14).
Elementele care
caracterizează această
casetă de dialog sunt:
• Name (nume) – se
indică numele blocului ce
trebuie inserat din lista
existentă în desenul curent.
Figura 10.14
Dacă blocul ce se inserează se găseşte salvat pe disc, apelarea acestuia se va face

activând Browse;
• Path – Insertion point (punctul de inserare) - punctul de inserare al blocului.
Acesta este un punct prin care blocul se poziţionează oriunde în desen;
• Scale (scara ) – permite stabilirea scării, înainte de a selecta un punct de inserare;
• Rotation (rotire) – permite stabilirea valorii unghiului de rotire, înainte de a
selecta un punct de inserare;
• Explode (explodare) – validarea acestei opţiuni permite ca blocul inserat să fie
explodat, revenindu-se la elementele componente.
O altă comandă ce permite crearea unui bloc este “– INSERT”, iniţializată în linia de
comandă. Astfel, elementele caracteristice realizării blocului sunt:
• Enter block name or [?] – la acest prompt se introduce numele noului bloc, sau se
alege ? pentru afişarea listei blocurilor disponibile;
• Specify insertion point or [Scale / X / Y / Z / Rotate / PScale / PX / PY / PZ /
PRotate] – elemente prin care se indică locul unde va fi inserat blocul în cadrul
desenului;
• Enter X scale factor, specify opposite corner, or [Corner / XYZ] - se poate
introduce un număr care să indice factorul de scalare pe axa X, la care să se deseneze
blocul; se poate, de asemenea, să se indice două puncte care să definească spaţiul în care
să fie inserat blocul. Opţiunea XYZ – permite inserarea de blocuri cu factori de scalare
diferiţi, pe cele trei axe. Tastând <ENTER>, se acceptă factorul de scară 1, implicit.
• Specify Y scale factor <use X scale factor> se tastează <ENTER>, acceptând
factorul de scară pe Y identic cu cel de pe X;
• Specify rotation angle <0> se cere unghiul sub care se inserează blocul; tastând
<ENTER>, se acceptă valoarea implicită, 0.
Comanda “−INSERT” permite inserarea unui bloc prin

dialogul purtat în lina de comandă.
Se realizează blocul format din şurubul 1 şi şaiba 2,

punctul de inserare fiind considerat P (fig. 10.15), prin una din
comenzile prezentate anterior. Numele asociat acestui bloc este
“ansamblu”. Sintaxa pentru inserarea blocului “ansamblu” în
poziţia A din figura 10.16 este următoarea:
Command: −INSERT ↵
Enter block name or [?]: ANSAMBLU ↵
Specify insertion point or: [Scale / X / Y / Z / Rotate / PScale / Figura 10.15
PX / PY / PZ /PRotate]: (se indică punctul A - fig. 10.16) ↵
Enter X scale factor, specify opposite corner, or [Corner / XYZ]: <1> ↵
Enter Y scale factor <use X scale factor>: ↵
Specify rotation angle: <0> ↵

Poziţionarea blocului în punctul B
se face în mod analog. Pentru
plasarea aceluiaşi bloc în punctele
C, D şi E se alege subopţiunea
Rotate şi se indică valoarea de
–900. La precizarea valorii de 900,
blocul va fi poziţionat în K, J şi
H, în funcţie de punctul de
inserare selectat. Pentru
poziţionarea în punctele F şi G, se
alege opţiunea X, iar ca factor de
scală (X scale factor) se optează
pentru valoarea X = −1(simetricul
în oglindă pentru X = 1 ).
Command: -INSERT ↵ Figura 10.16
Enter block name or [?]:
ANSAMBLU ↵
Specify insertion point or: [Scale / X / Y / Z / Rotate / PScale / PX / PY / PZ
/PRotate]: R ↵
Specify rotation angle: -90 ↵
Specify insertion point: (se indică punctul C) ↵
Enter X scale factor, specify opposite corner, or [Corner / XYZ]: <1> ↵
Enter Y scale factor <use X scale factor>: ↵
10.4 Comenzi de divizare şi măsurare
Comanda DIVIDE
Serveşte la divizarea (împărţirea) unei entităţi
într-un număr impus de părţi egale prin plasarea unor
marcatori în punctele de diviziune, care nu sunt şi
puncte de întrerupere a entităţii marcate. Comanda se
aplică entităţilor de tip Line, Arc, Circle, Polyline.
Înaintea utilizării acestei comenzi, se selectează un
tip şi o mărime de marcator pentru puncte din caseta
de dialog Point style.
Command: DIVIDE ↵
Select object to divide: se selectează polilinia ↵
Figura 10.17
Enter the number of segments or [Block]: 7 ↵ (fig. 10.17).

unde:
Number of segments – stabileşte numărul de segmente în care se va diviza
obiectul selectat
Block – foloseşte ca marcatori blocuri definite anterior, pe care le poate alinia sau
nu cu obiectul.
La folosirea blocurilor marcatoare obiectul selectat nu este întrerupt în punctele de
inserare. De asemenea, punctele de start şi de sfârşit ale entităţilor nu sunt marcate.
Marcarea se face în sens trigonometric.
Comanda MEASURE
Are un efect similar cu comanda DIVIDE, în locul numărului de segmente de
divizare alegându-se lungimea acestora. Sensul de divizare şi de măsurare începe
dinspre capătul selectat al entităţii, restul este amplasat totdeauna la capătul opus celui
de selecţie.
Command: MEASURE ↵
Select object to measure: se selectează polilinia ↵
Specify length of segment or [Block]: 45 ↵ (fig. 10.18)
unde:
- Length of segment – stabileşte lungimea segmentelor în care se va diviza obiectul
selectat;
- Block – foloseşte ca marcatori, blocuri definite anterior, pe care le poate alinia sau nu
cu obiectul.
Figura 10.18
10.5 Comanda ATTDEF – definirea şi asocierea de atribute

Atributele sunt entităţi grafice, reprezentate prin informaţii de tip text, constante
sau variabile, care se ataşează blocurilor şi pot fi introduse de utilizator în momentul
inserării acestora sau pot fi editate ulterior. Atributele permit extragerea informaţiilor
despre blocuri în fişiere pe disc şi exploatarea acestora prin programe de baze de date
sau alte aplicaţii.
Se porneşte de la următorul exemplu:
P a. Se creează blocul denumit TRASEU, format din
entităţile 1, 2 şi 3, cu punctul de inserare P (fig.
10.19);
b. Cu comanda ATTDEF, iniţializată de la tastatură,
se definesc atributele. Acest lucru se poate face fie
1 2 3 înainte, fie la inserarea blocului. Operaţia de
definire constă în stabilirea caracteristicilor
Figura 10.19
atributelor; acestea se concretizează în afişarea pe
ecran a unui şir de caractere denumit eticheta atributului.
În exemplul de faţă, eticheta atributului se denumeşte Simbol (fig. 10.20), punctul de
inserare fiind R. Rezultatul este cel din figura 10.21.
SIMBOL
R
Figura 10.21
După definire, un atribut poate fi

selectat ca orice altă entitate AutoCAD,
pentru a fi inclus într-un bloc, chiar dacă
aceluiaşi bloc i se pot asocia mai multe
atribute.
La crearea atributelor unui bloc,
ordinea în care sunt solicitate datele este
Figura 10.20 foarte importantă, la orice inserare a
blocului se cere specificarea valorii atributului respectiv (ca un şir de caractere).
Atributele constante au o valoare ce este stabilită odată pentru totdeauna la definire şi nu
mai poate fi modificată ulterior (nefiind solicitată la inserarea blocului).
c. Se redefineşte acelaşi bloc TRASEU, cu acelaşi punct de inserare, dar care
este format din elementele 1, 2, 3 şi eticheta atributului, Simbol.
d. Se inserează blocul TRASEU, alegându-se, prin ţintire, un punct de
inserare oarecare, S. Inserarea blocurilor cu atribute se face tot cu comanda INSERT, cu
deosebirea că, după solicitarea punctului de inserare, a factorului de scală şi a unghiului

de rotaţie, se cere şi introducerea valorilor atributelor.
Sintaxa din linia de comandă este:

Command: INSERT ↵
Specify insertion point or: [Scale / X / Y / Z / Rotate / PScale / PX / PY / PZ /PRotate]:
se alege ca punct de inserare S ↵
Enter attribute values
Capat traseu sectionare: A ↵
Se inserează blocul creat în poziţia în care se doreşte

(fig. 10.22). Dacă această poziţie nu este cea convenabil
aleasă, atunci, prin rotiri şi translaţii succesive, se aduce
A
blocul, prin punctul său de inserţie, în poziţia dorită.
Dacă se doreşte modificarea valorii atributului, fie se Figura 10.22
reinserează acelaşi bloc, dar se
specifică altă valoare pentru atribut (de
exemplu, B), fie, cu comanda
EXPLODE, se va “exploda” blocul
inserat, apoi cu comanda Modify Text
se va asocia atributului noua valoare a
Figura 10.23 atributului (fig. 10.23).
10.6 Utilizarea blocurilor şi atributelor la execuţia desenelor
10.6.1 Aplicaţii AutoCAD privind întocmirea desenelor de ansamblu
Desenele de ansamblu trebuie să respecte prescripţiile stabilite prin STAS 6134-

84. Pentru execuţia unui ansamblu, în prealabil, se realizează desenele de execuţie ale
tuturor pieselor componente nestandardizate.
Fiecare piesă trebuie reprezentată ortogonal în cele două sau trei proiecţii, cu
aceeaşi dispunere în care este situată pe reprezentarea din ansamblu.
În reprezentare ortogonală desenele de piesă trebuie executate la aceeaşi scară de
reprezentare cu scara desenului de ansamblu.
Desenele de piesă executate la scări diferite de scara desenului de ansamblu, prin
scalare, sunt modificate ca mărime pentru a fi reprezentate la scara ansamblului.
Desenul de execuţie al fiecărei piese componente este declarat bloc, slavat sub
numele piesei reprezentate, după ce, în prealabil, I s-au îngheţat straturile haşuri şi
cote, având selectat un punct de inserare prestabilit.
Toate punctele de inserare ale pieselor adiacente trebuie să coincidă, adică să aibă
aceleaşi coordonate X, Y, Z raportate la WCS.
Desenul de ansamblu se obţine prin inserarea tuturor blocurilor pieselor
componente, având un punct de inserare prestabilit, astfel încât, după inserare, desenele
pieselor componente să coincidă prin suprapunere cu poziţiile relative ale fiecărei piese
în ansamblu.
Desenul de ansamblu începe cu reprezentarea carcasei care cuprinde, în general,
celelalte piese ale ansamblului, fiind completat ulterior cu toate piesele care sunt
reprezentate în proiecţia respectivă. Muchiile acoperite sunt apoi îndepărtate utilizând
comenzile TRIM, EXTEND etc.
În figura 10.24 se prezintă desenul de ansamblu al unui ştecăr. Desenul începe cu

amplasarea carcasei izolatoare (poziţia 1) apoi, pe aceasta, se inserează în ordine, bucşa
metalică 2, placa izolatoare 3 (fig. 10.25) şi contactorul electric 4 (fig. 10.26). Carcasa 1
înglobează, prin turnare, bucşa metalică 2. În zonele de suprapunere se şterg liniile de
contur aparent ale plăcii izolatoare 3 pentru a putea fi reprezentat ca element continuu,
vizibil, contactorul electric 4.
Carcasa 1, fiind executată din material izolator nemetalic, este haşurată în ambele
sensuri, prin dezgheţarea stratului “haşuri”. Bucşa 2 este haşurată într-un singur sens,
fiind executată din material metalic. Placa izolatoare 3, având în reprezentare lăţimea pe
desen mai mică sau egală cu 2 mm, se poate reprezenta în secţiune complet înnegrită.
Conductorul de alimentare cu energie electrică este considerat element
adiacent (de legătură cu priza) şi este reprezentat în ansamblu cu linie de tip K (linie 2
puncte subţire). În proiecţie orizontală, traseul de secţionare se reprezintă cu linie de tip
G (linie punct subţire), terminată în zonele extreme prin segmente de linie de tip A;
punctele de frângere sunt marcate prin linie de intersecţie tip A. Atât marcajele de la
capetele traseului de secţionare, cât şi marcatorii din zonele de frângere ale traseului sunt
realizate prin blocuri, în cazul de faţă punctul de inserare fiind considerat punctul P.
Liniile de poziţionare sunt trasate prin comanda LINE sau PLINE; ele pot fi
terminate, după caz, cu un punct îngroşat pe suprafaţa piesei poziţionate, punct realizat
prin comanda DONUT sau printr-o săgeată realizată cu comanda PLINE în cazul
pieselor prezentate în secţiune complet înnegrite.
P
3
Figura 10.24
Figura 10.25
Figura 10.26
Se admite o singură frângere a liniilor de poziţionare pentru evitarea
paralelismului acestora sau a corespondenţei direcţiei lor cu alte linii din câmpul
desenului. Blocurile cu utilizări repetate, pentru reapelarea lor, trebuie salvate cu
comanda WBLOCK.
Numerele de poziţionare se dispun pe linii imaginare, paralele cu chenarul, ele
trebuie să aibă înălţimea de scriere egală cu de două ori înălţimea cotelor. Eventualele
poziţii extreme ale unor piese situate în mişcări oscilante sau de translaţie, trebuie
reprezentate în una din poziţiile:
• în poziţia minimă de gabarit a ansamblului – cu linie continuă de tip A;
• în poziţie maximă de gabarit şi, eventual, intermediară – cu linie punct subţire
(linie de tip K).
Poziţiile intermediare şi extreme se obţin cu comanda COPY şi respectiv
CHPROP, pentru schimbarea tipului de linie.
Pentru completarea tabelului de componenţă, se utilizează comanda TEXT.
Observaţii
1. Punctele de inserţie trebuie astfel alese încât să permită suprapunerea riguroasă a
desenelor pieselor ce compun ansamblul şi să asigure corecta dispunere relativă a
pieselor componente în ansamblu;
2. Dacă piesele au o altă dispunere în desenul de execuţie, pentru amplasarea în
ansamblu se aduc în poziţia corespunzătoare, utilizând o serie de rotaţii şi translaţii
necesare. Acestea sunt executate, cu comenzile ROTATE, COPY, MOVE etc.;
3. În cazul în care una dintre piese este executată la o scară diferită de scara de execuţie
a ansmablului, cu comanda SCALE se măreşte (micşorează) până la dimensiunea dorită;
4. Desenul de ansamblu trebuie completat cu cotele necesare (de legătură, de

poziţionare şi de gabarit).
A-A
13 12 11
10
9
6
O altă aplicaţie care 5
reprezintă un ansamblu şi 4
care poate lua în discuţie 3
2
lucrul cu blocuri este şi 1
cea din figura 10.27
Figura 10.27
A A
10.6.2 Aplicaţii AutoCAD privind înscrierea rugozităţilor suprafeţelor pe

desenul de piesă
Noţiunile generale privind starea suprafeţelor pieselor sunt stabilite prin STAS
5730/1-85, iar indicaţiile generale privind alegerea şi prescrierea rugozităţii, respectiv
ondulaţiei suprafeţei sunt prezentate în
STAS 5730/2-85.
Regulile de notare în desenul
industrial a datelor privind starea
I. suprafeţelor pieselor sunt stabilite prin
ISO 1302:1992. Simbolurile frecvent
utilizate sunt (fig. 10.28 şi 10.29):
I.
II. a – simbol de bază;
Figura 10.28
b – simbol derivat, indicând prelucrarea prin aşchiere;

c – simbol derivat, indicând interzicerea prelucrării ulterioare a suprafeţei.
II.
a, b, c – simbolurile prevăzute cu un braţ de indicaţie pentru completarea altor date
privind starea suprafeţei;
III.
I.
a, b, c – indicarea parametrului de
profil.
I.
Exemple de notare a rugozităţii: II.
a – cu parametrul de profil Rz;
b – cu parametrul de profil Ra;
c – prin simbolul clasei de III.
rugozitate; Figura 10.29
II.
a, b, c – înscrierea valorilor limită ale parametrului de profil;
III.
a, b, c – înscrierea altor date privind starea suprafeţei
Simbolurile enumerate sunt declarate blocuri, salvate în WBLOCK. Variabilele

Ra, notate prin “V” şi indicaţiile tehnologice de prelucrare, notate cu “P”, sunt atribute
variabile funcţie de importanţa, utilitatea şi prelucrarea suprafeţelor pieselor reprezentate
(Fig. 10.30).
P
Ra V Ra V Ra V Ra V
Figura 10.30
Asocierea atributelor “V” şi “P” ca atribute pentru simbolurile-blocuri pot fi

definite ca valori constante, dar există şi posibilitatea de a le schimba valoarea, în funcţie
de situaţiile ivite pe parcurs.
Atributele referitoare la calitatea suprafeţelor, pot avea următoarele valori:

Ra Rugozitatea în funcţie de utilitatea suprafeţelor
0,4 Suprafeţe de contact greu solicitate, suprafeţe de centrare, suprafeţe nefuncţionale
ale pieselor care urmează a fi cromate, nichelate etc. Uzură redusă la viteze şi
tensiuni de contact mijlocii.
0,8 Suprafeţe de centrare, suprafeţe nefuncţionale ale pieselor care urmează a fi
cromate, nichelate etc. Uzură redusă la viteze şi tensiuni de contact reduse.
1,6 Suprafeţe de ghidare şi de centrare la mişcări periodice. Suprafeţe de contact puţin
solicitate.
3,2 Suprafeţe de contact fără mişcare, transmisii cu uzură redusă etc.
6,3 Suprafeţe de contact nesolicitate şi fără centrare. Suprafeţe exterioare, vizibile ale
organelor de maşini.
12,5 Suprafeţe de contact grosolane, fără mişcare. Suprafeţe libere şi nefuncţionale ale
25 orificiilor.
50 Suprafeţe grosolane. Suprafeţe neprelucrate, curăţate.
100 Suprafeţe grosolane. Suprafeţe neprelucrate, curăţate.
Ra Rugozitatea în funcţie de prelucrare

0,4 Piese prelucrate prin strunjire cu diamant, alezare de finisare, broşare, rectificare
plană şi cilindrică de finisare, honuire, polizare etc.
0,8 Piese prelucrate prin strunjire de finisare şi cu diamant, alezare de finisare, frezare
de finisare, broşare, rectificare plană de finisare, rectificare cilindrică de degroşare,
honuire, electroeroziune, ultrasunete etc.
1,6 Piese prelucrate prin rabotare de finisare, strunjire de finisare, găurire cu burghiu,
alezare de degroşare, frezare de finisare, broşare, rectificare plană de degroşare,
rectificare cilindrică de degroşare, honuire, cu ultrasunete etc.
3,2 Piese prelucrate prin rabotare (de finisare), strunjire (de finisare), găurire (cu
burghiu ghidat şi liber), alezare de degroşare, broşare, rectificare plană şi cilindrică
de degroşare etc.
6,3 Piese prelucrate prin rabotare de degroşare, strunjire de degroşare, găurire cu
burghiu liber, frezare de degroşare etc.
12,5 Piese turnate în cochilă
25 Piese turnate în cochilă
50 Piese turnate în amestec de formare
100 Piese turnate în amestec de formare
10.6.3 Aplicaţii AutoCAD privind reprezentarea şi notarea îmbinărilor sudate
Prin STAS 735/1-87, se stabilesc regulile de reprezentare şi de notare a

îmbinărilor sudate sau lipite cu aliaje pentru lipire. Alte standarde utilizate sunt STAS R
124106-86 – îmbinări sudate. Metode verificare a calităţii şi STAS 103108 – îmbinări
sudate prin topire ale oţelurilor şi clase de calitate.
Îmbinările sudate pot fi reprezentate şi notate simplificat sau detaliat.
Metoda de reprezentare simplificată, folosită în mod curent, se bazează pe
reprezentări şi notări convenţionale, cu precizarea indicaţiilor necesare privind realizarea
sudurii respective. Prezintă avantajul că descongestionează desenul de reprezentări şi
cotări suplimentare.
Reprezentarea şi cotarea detaliată redă în vedere şi secţiune forma şi dimensiunile
rosturilor – această reprezentare este folosită mai rar.
Procedeele de verificare nedistructivă, folosite uzual la examinarea îmbinărilor
sudate, se simbolizează cu litere, astfel:
Metoda de verificare Procedeul de verificare Simbol
Optică Vizual V
Capilară Cu lichide penetrante LP
Radiografic RP
Cu radiaţii penetrante Radioscopic RR
Prin ionizare RI
Prin curenţi turbionari Prin curenţi turbionari CT
Acustică Cu ultrasunete US
Cu emisie acustică EA
Magnetică Cu pulberi magnetice PM
Cu traductor feromagnetic TF
Magnetografic M
Străpungerii (etanşeitate) Hidrostatic E
Notarea procedeelor de verificare nedistructivă se face cu următoarele elemente:
- o linie de indicaţie (1) şi o linie dublă de referinţă, formată dintr-o linie continuă
(2a) şi o linie întreruptă (2b). În cazul îmbinărilor simetrice, linia dublă este înlocuită de
o linie continuă de referinţă;
- simbolul procedeului (3);
- lungimea îmbinărilor care se verifică şi numărul de verificări (4);

- simbolul verificării executate pe contur (5), respectiv la montaj (6);
- indicaţii suplimentare
Aceste elemente se amplasează ca în figura 10.31:
Îmbinările sudate sunt foarte
numeroase, cele mai
importante fiind: îmbinările
cap la cap (în “I” cu margini
drepte, în “I” pe suport, în
Figura 10.31 “V”, în “V” pe suport, în
“1/2 V”, în “Y”, în “1/2 imbinare in colt imbinare in "V"

Y”, în “U” de
completare etc.), imbinare in "I" imbinare in "Y"
îmbinări în colţ (pe o imbinare in "I" pe suport imbinare in "U"

singură parte, pe ambele
părţi etc.), îmbinări în imbinare frontala in "I" imbinare de completare
găuri rotunde, îmbinări Simboluri utilizate în reprezentarea simplificată a sudurii

convexe, concave etc.
Pentru o reprezentare eficientă, simbolurile se transformă în blocuri prin
intermediul comenzilor BLOCK (MAKE BLOCK) sau WBLOCK şi se vor insera,
ori de câte ori este nevoie, în diverse aplicaţii, cu comanda INSERT BLOCK. Un
exemplu de reprezentare a sudurii este prezentat în figura 10.32.
A-A
4 40 4 12 4 13 4 13
4 40
4 40 4 40
4 72 4 4x22 4 33 4 33
CAP. 11 COTAREA ÎN AUTOCAD
11.1. Generalităţi
AutoCAD 2000 oferă utilizatorului trei moduri de cotare: DIM, DIM1 şi
QDIM.
Modul DIM determină înlocuirea promptului „Command” printr-un nou
prompt „Dim” care deschide o sesiune de cotare pe durata căreia pot fi apelate numai
comenzile de cotare şi cele transparente, dar nu pot fi apelate comenzile de desenare
sau editare. Ieşirea din sesiunea de cotare se realizează prin acţionarea tastei ESC sau
utilizarea subcomenzii Exit.
Modul DIM1 permite trasarea unei singure cote după care se revine direct la
promptul „Command”.
Modul QDIM (Quick Dimension) permite cotarea rapidă a unor obiecte de
acelaşi fel, prin selectarea lor împreună, mod ce urmează a fi exemplificat ulterior.
Elementele cotării definite prin SR ISO 129, prezentate în figura 11.1a se
regăsesc şi în sistemul AutoCAD, după cum urmează:
Cotare continua Calit HRC=45...48
3 3 3
Linii de indicatie
10 7 7
Textul cotei = cota însotita, dupa caz, de un simbol sau text
(Dimension text)
φ30
φ20
φ16
0
20
40
60
BC
60 Linii ajutatoare Origin point
100 (Extension line) Punct de origine
Cotare fata de aceeasi Extremitatile liniei de cota definite

baza de referinta prin sageti (Arrow)
Linie de cota
Punct de localizare (pozitionare) a liniei de cota
(Dimension line)
(Dimension line location)
Def point
Puncte de definitie
a) b)
Fig. 11.1
• liniile ajutătoare indică punctele extreme de origine (defpoint) ale elementului
cotat între care se extinde linia de cotă;
• linia de cotă este suportul grafic pe (deasupra sau sub) care se înscrie textul
cotei;
• linia de indicaţie se utilizează pentru înscrierea unei prescripţii tehnice sau a
unei cote în câmpul desenului;
• extremităţile liniei de cotă pot fi materializate prin săgeţi sau puncte;
• punctul de origine notat cu „o” este originea de referinţă pentru măsurarea
cotelor suprapuse (fig.11.1b);
• textul cotei reprezintă valoarea numerică a dimensiunii elementului cotat;
poate fi însoţită de unele simboluri grafice sau alte entităţi de text.
Cotarea în AutoCAD 109
Sistemul AutoCAD poate opera cu două tipuri de cote: normale şi asociative.
Cotele normale se obţin prin execuţia în succesiune, a fiecărei entităţi grafice utile
pentru definirea cotei. Cotarea asociativă grupează elementele componente ale cotei
(linie de cotă, linii ajutătoare, săgeţi, textul cotei ş.a.) într-o unică entitate, executate
printr-o singură comandă de cotare. Descompunerea în elementele componente poate
fi realizată cu comanda EXPLODE.
11.2. Cotarea liniară

Cotele liniare definesc o anumită lungime care poate avea, după caz, o
dispunere: orizontală, verticală, aliniată (paralelă) cu elementul cotat sau care poate fi
rotită cu un unghi impus faţă de linia de referinţă E-V.
AutoCAD 2000 oferă cinci comenzi de cotare liniară, şi anume: DIMLINEAR,
DIMALIGNED, DIMROTATED, DIMBASE, DIMCONTINUE etc. Fiecare dintre
aceste pot fi apelate:
a) din meniul desfăşurabil Dimension, (fig. 11.2);
Cotare rapidă;
Cotare liniară;
Cotare aliniată (paralelă);
Comenzi de cotare
Cotare prin coordinate;
Cotarea razelor;
Cotarea diametrelor;
Cotarea unghiurilor;
Cotarea faţă de o bază de referinţă;
Cotarea continuă (în lanţ, succesiune);
Cotarea prin linii de indicaţie;
Cotarea toleranţelor;
Marcarea centrelor arcelor şi cercurilor;
Editare dimensiuni; *
Aliniere text; **
Comenzi de editare
Selectarea stilului de cotare;
şi modificare
Modificarea variabilelor de cotare;
Actualizarea elementelor cotării în
concordanţă cu noile variabile de cotare
selectate.
* permite modificarea unghiului de înclinare pentru liniile ajutătoare;

** permite schimbarea poziţiei şi a unghiului textului cotei.
Fig. 11.2
b) din bara de instrumente Dimensioning selectată din meniul VIEW,

opţiunea Toolbars (fig. 11.3);
c) din zona de dialog, prin introducere de la tastatură a denumirii comenzii
solicitate pe linia de comandă;
d) prin apăsarea simultană a tastelor „Alt” şi „n” se desfăşoară meniul
Dimension; din acesta poate fi selectată oricare comandă de cotare prin tastarea direct
pe linia de comandă a literei (literelor) subliniate incluse în denumirea comenzii care
trebuie selectată. Acest mod de selecţie poate fi utilizat pentru oricare alt meniu cu
comenzile care îi aparţin.
Linear Dimension = cotare liniară;

Aligned Dimension = cotare aliniată;
Ordinate Dimension = cotare prin coordonate;
Radius Dimension = cotarea razelor;
Diameter Dimension = cotarea diametrelor;
Angular Dimension = cotarea unghiurilor;
Quick Dimension = cotare rapidă;
Baseline Dimension = cotare faţă de o singură bază;
Continue Dimension = cotare în serie (succesiune);
Quick Leader = cotare prin linie de indicaţie;
Tolerance = introduce toleranţe geometrice;
Center Mark = marchează centrul unui cerc sau arc;
Dimension Edit = editează cotele;
Dimension Text Edit = editează textul cotei;
Dimension Update = actualizează cotele;
Dimension Style = crează şi modifică stilul de cotare.
Fig. 11.3
Cotarea liniară efectuată cu „DIMLINEAR” poate fi realizată în două moduri
de execuţie, după cum urmează:
1 – prin selectarea punctelor extreme ale cotei prin care trec liniile ajutătoare;
adoptarea orientării de dispunere a liniilor de cotă; introducerea unui punct de
localizare a cotei; înscrierea textului cotei cu valoarea implicită dacă este acceptat;
2 – prin introducerea unui răspuns nul la primul prompt
Specify first extension line origin or <select object>: ↵
clicând tasta ENTER – ceea ce permite trecerea la următorul prompt de selecţie a
obiectului de cotare – select object to dimension – prin care sunt selectate implicit şi
punctele extreme de delimitare a liniei de cotă pe unde trec liniile ajutătoare,
următorii paşi fiind aceeaşi ca în cazul precedent.
Urmează exemplificarea în figura 11.4 a, b şi c cu sintaxele necesare:
M – poate modifica textul cotei
Command: DIMLINEAR ↵ prin caseta de dialog Multiline
text editor;
Specify first extension line origin or <select object>: 1 ↵ T – modifică textul cotei înainte
Specify second extension line origin: 2 ↵ de fixarea cotei;
A – modifică unghiul sub care se
[Mtext/Text/Angle/Horizontal/Vertical/Rotated]: H ↵ înscrie cota;
Specify dimension line location or [Mtext/Text/Angle]:3 ↵ H – linia de cotă este dispusă
orizontal;
Enter dimension text <205,0>: ↵ V – linia de cotă este dispusă
vertical
R – linia de cotă este rotită cu un
unghi impus, măsurat faţă de
Observaţie direcţia E-V.
Punctele 1 şi 2 sunt selectate prin modurile OSNAP, iar punctul 3 este
poziţionat prin ţintire astfel încât linia de cotă rezultată să fie amplasată la minimum
7 mm de obiectul cotat în poziţia cerută.
Command: DIMLINEAR ↵
Select object to dimension: se selectează obiectul cu pătratul selector afişat în
locul colimatorului ↵
[Mtext/Text/Angle/Horizontal/Vertical/Rotated]: V ↵
Enter dimension text <100,0>: 1 ↵
2
0
24
185
1
3
α
205
3
a) b) c)
Fig. 11.4
Observaţie
Dispunerea rotită a unei cote asociative se obţine prin selectarea opţiunii
„Rotated”, aşa cum rezultă din exemplu prezentat în fig.11.4c. Unghiul de rotire
reprezintă unghiul măsurat între direcţia E-V şi direcţia cotei înscrise.
Select object to dimension: se selectează obiectul
Specify dimension line location or [Mtext/ Text/ Angle/ Horizontal/
Vertical/Rotated]: R ↵
Specify angle of dimension line <0>: 60 ↵
Dispunerea rotită a unei cote asociative se poate face direct prin comanda
DIMROTATED, sintaxa comenzii fiind următoarea:
Command: DIMROTATED ↵
Specify angle of dimension line <0>: 60 ↵
Select object to dimension: se selectează obiectul ↵
După selectarea obiectului cota asociativă trebuie deplasată pe ecran în poziţie
optimă în raport cu celelalte elemente ale obiectului cotat, fixarea şi afişarea cotei în
poziţia dorită se obţine prin clicarea butonului din stânga mouse-ului.
La repetarea opţiunilor anterioare se deplasează colimatorul cu cota afişată în
poziţia optimă de afişare şi prin clic stânga, cota este fixată pe ecran sau se poate
alege altă opţiune în continuare.
Metoda funcţionează corect la cotarea unui obiect individual tip linie, arc, cerc
sau segment de polilinie. În cazul poliliniei este cotată numai partea selectată a
poliliniei (fig.11.5a).
75
47
66 3
100
68
2
65
13
100 1
a)- Polilinie b)- Cerc c)- Arc
Fig. 11.5
În cazul unui cerc se poate amplasa cu „DIMLINEAR” o cotă liniară pentru

diametrul acestuia fără simbolizarea implicită a diametrului. Comanda DIMLINEAR
recunoaşte obiectele pe care nu le poate cota, pentru care afişează mesajul:
Object selected is not line, arc or circle (obiectul selectat nu este linie, arc sau
cerc).
În figura 11.5b se prezintă un cerc cotat prin diametrul său fără includerea
simbolului φ doar prin două clicări succesive, textul cotei putând fi amplasat în
poziţie orizontală sau verticală, după dorinţă, prin simpla poziţionare a cursorului.
Alăturat în figura 11.5c este cotat un arc definit prin trei puncte, cotele de poziţionare
având ca punct de referinţă punctul de start 1.
Cotele liniare pot fi dispuse aliniate (paralele) faţă de obiectul cotat utilizând
comenzile ALIGNED.
În figura 11.6 este exemplificat modul de dispunere paralelă a cotei asociative
în raport cu obiectul cotat. Sintaxa comenzii decurge astfel:
Command: DIMALIGNED ↵
Specify first extension line origin or <select
object>: ↵
5
11
Select object to dimension: se selectează obiectul

Specify dimension line location or [Mtext/Text/Angle]:
se poziţionează cota paralelă cu obiectul ce trebuie
cotat prin deplasarea colimatorului şi prin clic stânga,
cota asociativă este fixată pe ecran în punctul 1 selectat
Fig.11.6 prin ţintire în acest caz.
Cotele liniare şi unghiulare pot fi referite la o bază unică de cotare BC având ca

rezultat dispunerea liniilor de cotare paralele, respectiv concentrice, în cazul
unghiurilor, sau în succesiune (continuare), ca în exemplele ce urmează:
11.3. Cotarea unghiurilor, razelor şi cercurilor

• Cotarea unghiurilor (fig. 11.7) se realizează cu comanda DIMANGULAR; ea
permite selectarea unei cote unghiulare între două drepte concurente.
Command: DIMANGULAR ↵
Select arc, circle, line or <specify vertex>: S1 - se selectează prima latură
Select second line: S2 - se selectează a doua latură
Specify dimension arc line location or [Mtext/Text/Angle]: 1 – se indică, prin
ţintire, punctul 1 prin care este plasată linia de cotă şi textul cotei.
4 S1
°
51 1 S1
12
S2
9°
7
R5
φ9
2
S1
12
°
9°
51 3
Fig.11.7 Fig. 11.8 Fig. 11.9
Observaţie
Există patru unghiuri care pot fi cotate, în funcţie de alegerea poziţiei de
plasare a cotei respectiv prin unul din punctele 1; 2; 3; 4 selectate prin deplasarea
colimatorului.
• Cotarea razelor (fig. 11.8) se realizează cu comanda DIMRADIUS.

Command: DIMRADIUS ↵
Select arc or circle: S1 - se selectează arcul
Specify dimension line location or [Mtext/Text/Angle]: se deplaseză pătratul
selector pe arc pentru a obţine poziţia optimă de amplasare a liniei de cotă care
se fixează prin clicarea butonului din stânga al mouse-ului.
• Cotarea diametrelor (fig. 11.9) se face analog cu cotarea razelor, prin

comanda DIMDIAMETER.
Command: DIMDIAMETER ↵
Select arc or circle: S1
Specify dimension line location or [Mtext/Text/Angle]: se deplaseză pătratul
selector pe cerc pentru a obţine poziţia optimă de amplasare a liniei de cotă
care se fixează prin clicarea butonului din stânga al mouse-ului.
Observaţie
Prin activarea casetei de validare Center Mark (Marcarea centrului) se
marchează centrul arcului sau, după caz, al cercului. Marcarea este necesară,
îndeosebi, la plasarea textului de cotă în afara arcului sau a cercului respectiv.
Orientarea şi amplasarea liniei de cotă se obţine prin deplasarea pătratului selector pe
cerc pentru optimizarea poziţiei de amplasare.
11.4. Cotarea prin coordonate

Command: DIMORDINATE ↵
Specify feature location: se selectează centrele găurilor cu NODe; deplasând
mouse-ul se pot selecta coordonatele X şi Y ale fiecărui centru.
4 gauri Ø10
Printr-o apelare a comenzii
DIMORDINATE se poate afişa doar una
din coordonate (X sau Y, în funcţie de
100
Ø8 poziţia colimatorului). Pentru cealaltă

60
coordonată este necesară o nouă apelare a
70
X
comenzii (fig. 11.10).
100
110
140
Ø6
50
0
Ø2
30
Y
100
130
Fig.11.10
11.5. Cotarea faţă de o linie de bază şi cotarea continuă
• Cotarea faţă de aceeaşi bază de referinţă se realizează cu comanda

BASELINE. Pentru început, se crează o cotă liniară, aliniată sau rotită, utilizând
comanda DIMLINEAR. Primul punct al liniei de extensie este selectat cu END iar
cel de-al doilea cu NODe. După fixarea primei linii de cotă se lansează comanda
BASELINE care poate fi selectată, pentru uşurinţă, şi din bara de instrumente
„Dimensioning”.
Comanda BASELINE prin selectarea după DIMLINEAR are implicit, selectat
şi primul punct al cotei ce urmează, respectiv, primul punct de capăt al cotei
anterioare, adică baza de cotare (BC) adoptată. Se cere introducerea celui de-al doilea
punct al cotei (21; 22; 23…) care pot fi selectate prin unul din modurile OSNAP cel
mai accesibil, pentru cotele ce urmează (44; 66; 88).
În figura 11.11 se prezintă cotarea pe un element liniar divizat în patru unităţi
prin DIVIDE.
47
23
Cotare continua
47
22
88
47
21
66
44
47 20
22
BC
1
Baza de cotare
Cotare fata de o linie de baza (BC)
Fig. 11.11
Specify first extension line origin or <select object>:END (selectează capătul 1
din stânga jos)↵
Specify second extension line origin: NODe (se selectează marcatorul 20 din
celălalt capăt al segmentului de diviziune)
Command: BASELINE ↵
Specify a second extension line origin or [Undo/Select]<select>:NODe (se
selectează marcatorul 21 de capăt al segmentului al doilea)
Prin clicarea butonului stânga al mouse-ului promptul se repetă.
Specify a second extension line origin or [Undo/Select]<select>:END (se
selectează marcatorul 22 care delimitează următorul segment)
Specify a second extension line origin or [Undo/Select]<select>:END (se
selectează marcatorul 23 care delimitează ultimul segment)
Specify a second extension line origin or [Undo/Select]<select>:↵
Select base dimension: ↵
Observaţie
• Ultima linie de cotă este amplasată înspre stânga, suprapusă cu celelalte
cote selectate anterior. Corectarea dispunerii ultimei linii de cotă şi, implicit
al textului cotei, se realizează schimbând promptul „Command” cu
promptul „Dim” după care se selectează comanda Tedit de modificare a
amplasării textului cotei:
Command: DIM ↵
Dim: Te ↵
Select dimension: se selectează ultima linie de cotă cu textul 88, se deplasează
cota asociativă în continuarea celorlalte cote, unde va fi fixată prin ţintire, la
distanţa necesară.
• Distanţele dintre liniile de cotă succesive sunt stabilite de variabilele de
cotare DIMDLI căreia i se atribuie valoarea 7 … 10.
• Cotarea continuă (în succesiune) decurge astfel (fig. 11.11):

Command: DIMALIGNED ↵
Specify first extension line origin or <select object>:1 (selectează extremitatea
stângă)↵
Specify second extension line origin: NODe (se selectează primul marcator 20
din dreapta)
Command: DIMCONTINUE ↵
Specify a second extension line origin or [Undo/Select]<select>:NODe 21
Specify a second extension line origin or [Undo/Select]<select>:↵
Select continued dimension: ↵
11.6. Cotarea rapidă Quick Dimension sau QDIM

Constă în amplasarea simultană automată, a unui grup de cote care stabilesc
poziţia relativă a unor entităţi identice incluse în forma unui obiect sau amplasarea
aceleeaşi tip de cotă pe mai multe entităţi cu dimensiuni diferite situate pe acelaşi
obiect. Cotarea se realizează prin selectarea succesivă a tuturor elementelor identice
care urmează a fi cotate, ca în exemplele ce urmează:
38 38 38 38 38 38
5 gauri Ø10
2 3 4 5 6
END 1 END2
38
77
BC
115
153
192
230
Fig. 11.12
Command: QDIM ↵
Select geometry to dimension: se selectează cu END1 capătul din stânga a axei,
apoi marcatorii 2; 3; 4; 5; 6 şi capătul din dreapta END2 ↵
Specify dimension line position or [Continuous/ Staggered/ Baseline/
Ordinate/ Radius/ Diameter/datum Point/Edit]<Continuous>: se deplasează
lanţul de cote deasupra figurii obiectului şi se fixează prin clic stânga la o
distanţă de cca 8-10 mm faţă de conturul acestuia
Pentru dispunerea cotelor faţă de aceeaşi bază de cotare (fig. 11.12), după
parcurgerea primelor două etape ale comenzii, la al treilea prompt se selectează
opţiunea Baseline după care se deplasează cotele paralele sub figură şi se dispun ca în
exemplul prezentat, distanţa dintre cote fiind stabilită în prealabil prin variabila de
sistem DIMDLI = 7…10.
În figura 11.13 se prezintă o
139
164
176
101
30
60
14
aplicaţie a comenzii QDIM, în

1
Ø 6
107
primul rând pentru înscrierea
Ø9
Ø1
90
diametrelor tuturor găurilor
Ø3
3 81 existente pe placa dreptunghiulară,
60 selectând opţiunea Diameter şi, în
120
Ø2
1 Ø1 1
al doilea rând, prin înscrierea
36
30 coordonatelor centrelor găurilor,
14 prin două utilizări succesive ale
opţiunii Ordinate. În primul caz
190
au fost selectate găurile plăcii, iar
Fig. 11.13 în al doilea au fost selectate
centrele acestora.
Pentru orientarea tuturor cotelor diametrelor se deplasează cursorul în direcţia
diagonalei plăcii 120x190.
11.7. Cotarea prin linii de indicaţie

LEADER este comanda de cotare cu ajutorul liniilor de indicaţie.
În conformitate cu standardul de cotare SR ISO 129, linia de indicaţie se
compune dintr-un braţ de indicaţie, un punct de frângere, continuat de un alt braţ
deasupra căruia se înscrie indicaţia. Braţul de indicaţie se poate termina pe obiectul
indicat, după caz, cu un punct, cu o săgeată (sau direct, fără punct sau săgeată) după
cum elementul indicat este o suprafaţă, o muchie sau axă a reprezentării, şi respectiv
o linie de cotă (fig.11.14).
Comanda LEADER poate fi apelată de la tastatură.
Command: LEADER ↵
Specify leader start point: se alege prin ţintire punctul de start pe linia care
indică suprafaţa piesei supusă unui tratament termochimic
Specify next point: se alege punctul de frângere, de asemeni, prin ţintire ↵
Specify next point or [Annotation/ Format/ Undo]<Annotation>:
în care:
Calit HRC=45...48
Annotation – permite plasarea
5 70 Fig. textului de indicaţie;
Format – permite modelarea
liniei de indicaţie prin curbe spline în
Ø60
locul segmentelor de dreaptă şi

Ø40
suprimarea vârfului de săgeată;

Undo – înlătură ultimul segment
3x45°
de dreaptă desenat prin comanda
LEADER.
80
5x45°
120
Fig.11.14
Opţiunile de adnotare [Tolerance/ Copy/ Block/ None/ Mtext] permit
amplasarea textului indicaţiei la sfârşitul sau deasupra braţului de înscriere a
indicaţiei; opţiunea Mtext afişează caseta de dialog MTE. Cu ajutorul acesteia se
amplasează textul “Călit HRC=45” pe linia de indicaţie.
QLEADER este o variantă evoluată a comenzii LEADER; prin utilizarea
acesteia se afişează caseta de dialog Leader Settings cu ajutorul căreia se scurtează
ciclurile de cotare prin linie de indicaţie. Ea poate fi accesată din bara de instrumente
Dimension cât şi din meniul Dimension.
11.8. Modificarea conţinutului şi poziţiei textului de cotă

Între opţiunile incluse frecvent în sintaxa comenzilor de cotare sunt:
Mtext/Text/Angle.
• Mtext este opţiunea selectată atunci când se doreşte includerea în textul unei
cote a unui prefix sau sufix de tip text sau simbol de cotare care, împreună cu
mărimea cotei exprimată printr-un număr, să definească textul cotei.
Opţiunea Mtext se utilizează înainte de selectarea punctului de poziţionare şi
fixare a cotei. Ea deschide caseta de dialog Multiline Text Editor, cu ajutorul căreia
se poate include un text sau simbol, după caz, înainte sau după valoarea cotei propriu-
zise, simbolizată în casetă sub forma marcajului < >, (fig. 11.15).
Fig. 11.15
Tabelul 11.1. Simboluri utilizate la cotare

Simbolurile utilizate frecvent
Combinaţia Simbolul la cotare sunt prezentate în tabelul
%%o Subliniat deasupra alăturat. Ele pot fi incluse în textele
%%u Subliniat dedesubt
de cotă prin intermediul tastaturii
%%d Simbolul pentru grade (o)
%%p Simbolul pentru plus/minus (±) sau pot fi selectate direct din caseta
%%c Simbolul pentru diametru (φ) Multiline Text Editor efectuând cu
mouse-ul, clic stânga, pe butonul
După caz, sunt desenate sau scrise Symbol.
R; Sφ; SR
În cazul în care şi valoarea cotei trebuie modificată se şterge în prealabil

simbolul de includere a cotei, după care se înscrie în casetă textul cotei completat cu
toate elementele incluse, de exemplu: în loc de „65” se introduce „%%c65max”, care
după fixarea cotei devine: φ65max.
• Text este opţiunea care permite
modificarea textului unei cote înainte de
90
fixarea acesteia, fără folosirea casetei de
dialog Multiline Text Editor. Selectând
109 109
opţiunea “Text” la promptul:
a) b) Specify dimension line location, or Mtext
Fig. 11.16 /Text /Angle/ Horizontal /Vertical /
Rotated: t ↵
Enter dimension text <108>: 109
se introduce de la tastatură noua mărime modificată, de exemplu „109” în locul celei
afişate implicit 108, care este înlocuită la apăsarea tastei ENTER. Fixarea liniei de
cotă cu noua mărime se obţine prin deplasarea în poziţia dorită cu ajutorul mouse-ului
şi clicarea butonului stânga al acestuia (fig. 11.16a).
• Angle permite înscrierea textului cotei în poziţie rotită cu un unghi dat. Spre
exemplu, dacă se doreşte înscrierea cotei verticale 90 în poziţie înclinată sub un unghi
de 600 (fig.11.16b), se selectează obiectul şi se crează cota asociativă cu dispunere
verticală de 90 mm. La promptul:
Specify dimension line location, or Mtext /Text /Angle/ Horizontal /Vertical/
Rotated: A ↵
se introduce opţiunea „A” după care, la următorul prompt:
Specify angle of dimension text: 60 ↵
se introduce noul unghi de 600, se tastează „ENTER”, după care cota este afişată în
această nouă poziţie prin procedee similare prezentate anterior. În acest caz linia de
cotă se va întrerupe, mărimea cotei fiind afişată în intervalul de întrerupere.
• DIMTEDIT este comanda care permite deplasarea
atât a liniei de cotă cât şi a textului cotei într-o altă locaţie,
Zona
restrictiva după ce aceasta a fost afişată. Se utilizează atunci când
Φ 88
a) poziţia acestora nu respectă regulile de înscriere şi

dispunere a cotelor pe desen. De exemplu: cota φ88 din
figura 11.17a are o orientare nefevorabilă pentru citire,
30 °
deasemenea, textul φ88 este intersectat de liniile de axe ale
cercului.
Command: DIMTEDIT ↵
Select dimension: se selectează dimensiunea ce urmează a
b) fi modificată, cu pătratul selector
88
Φ
Specify new location for dimension text or [Left/ Right/

Center/ Home/ Angle]:
Fig.11.17
după care se poate opta pentru o nouă locaţie înscriind
opţiunea în zona de dialog (L; R; C; A) sau poate fi
deplasată atât linia de cotă cât şi textul acesteia direct cu ajutorul mouse-ului în
poziţia optimă dorită. Revenirea în poziţia iniţială se realizează cu opţiunea Home.
• NEWTEXT este o comandă care permite modificarea textului unei cote
afişate. Spre exemplu cota 79 din figura 11.18 se modifică în 150. Sublinierea se face
pentru orice dimensiune înscrisă pe desen
care nu este redată la scara de execuţie a
desenului. Aceste modificări se obţin astfel:
41
se înlocuieşte promptul „Commmand” cu
promptul „Dim”; Dim: N; se afişează caseta
de dialog MTE; se şterge simbolul < > prin
79 150 deplasarea liniei verticale afişate în zona de
Fig.11.18 dialog peste simbol cu ajutorul mouse-ului
cu tasta din stânga apăsată; se acţionează
tasta Backspace, se selectează tasta U după care se înscrie noua mărime 150 care este
reprodusă subliniată în zona de afişare a casetei, adică 150. Se apasă tasta OK, iar ca
răspuns la promptul „Select objects:”, din zona de comandă, se selectează cota 79
prin clic mouse butonul stânga, iar la clic butonul dreapta, apare pe desen noua
mărime 150 subliniată (fig. 11.18).
• UPDATE este o comandă de actualizare a variabilelor de cotare pe un desen

cotat într-o sesiune anterioară.
După selectarea altor valori, ale unora din variabilele de cotare, diferite de cele
selectate anterior, eventual şi al unui nou stil de scriere, prin comanda Update se
poate actualiza (modifica) modul de scriere a cotelor pentru toate cotele care sunt
apoi selectate, ca urmare a aplicării acestei comenzi.
11.9. Înscrierea pe desen a toleranţelor dimensionale

Toleranţele dimensionale pot fi accesate prin comanda STYLE din meniul
Dimension (sau din meniul Format, opţiunea Dimension Style) prin intermediul
casetei de dialog Modify Dimension Style, pagina Tolerance.
φ85 +0,15
φ70±0,25
-0,20
118 min
Fig. 11.19
Înscrierea abaterilor dimensionale pe desen trebuie să corespundă prescripţiilor

stabilite prin STAS ISO 406:1991. Versiunea AutoCAD 2000 facilitează înscrierea
abaterilor dimensionale ca o completare a dimensiunilor nominale înscrise direct în
etapa de cotare, selectând opţiunea Mtext după care se completează mărimea cotei
selectate cu elementele de cotare necesare înscrise ca sufixe ale dimensiunii
nominale, de exemplu: cota 70 din figura 11.19 se completează cu prefixul φ şi
sufixul ±0,25; dimensiunea 85 se completează cu prefixul φ şi sufixul +0,15
-0,20 selectând
pentru înscrierea abaterilor dimensionale, aceeaşi înălţime de scriere cu înălţimea de
scriere a dimensiunii nominale.
11.10. Înscrierea pe desen a toleranţelor geometrice

Simbolurile utilizate pentru înscrierea toleranţelor geometrice şi modul de
amplasare a acestora trebuie să corespundă prescripţiilor din STAS 7385/1,2 –85.
AutoCAD 2000 facilitează selectarea şi amplasarea pe desen a simbolurilor de
toleranţe geometrice şi a mărimii toleranţelor prin comanda TOLERANCE, care pune
la dispoziţia utilizatorului caseta Geometric tolerance prezentată în figura 11.20.
Fig. 11.20
Datele privind toleranţele geometrice se înscriu într-un cadru dreptunghiular
trasat cu linie continuă subţire, împărţit după necesităţi, în două sau mai multe căsuţe.
În căsuţe se înscriu de la stânga spre dreapta, în succesiune, următoarele elemente:
- simbolul caracteristicii tolerate;
- valoarea toleranţei, exprimată în mm, precedată de simbolul φ dacă zona de
toleranţă este circulară sau cilindrică;
- litera (literele) de identificare a bazei (bazelor) de referinţă, dacă este cazul.
Tolerance Amount Geometric Characteristic
Valoarea toleranţei Simbolul toleranţei geometrice
Referance base
Baza de referinţă
a) b) c)
Fig. 11.21
În primul caz (fig. 11.21a), fiind o toleranţă de formă, nu necesită notarea bazei
de referinţă; în al doilea caz (fig. 11.21b), fiind o toleranţă de poziţie, a fost
simbolizată baza de referinţă cu A; în al treilea caz (fig. 11.21c), este înscrisă o
toleranţă de poziţie faţă de poziţia nominală indicată, cu abaterea geometrică
admisibilă inclusă într-un cerc cu diametrul de 0,1 mm, raportată la trei baze de
referinţă, în succesiune A, C şi B.
Simbolul toleranţei este selectat, după necesităţi, din caseta de dialog Symbol
afişată prin tastarea uneia din ferestrele înnegrite ale casetei de toleranţe geometrice.
În casetele înnegrite pot fi amplasate unul din
simbolurile din caseta alăturată (fig. 11.22); în caseta
neînnegrită trebuie amplasată mărimea toleranţei,
precedată eventual de simbolul φ în cazul toleranţelor
cuprinse într-un cerc sau cilindru. Cadrul
dreptunghiular este legat de elementul tolerat printr-o
linie de indicaţie care poate fi trasată cu comanda
QLEADER, iar simbolizarea bazei de toleranţă se
Fig. 11.22
realizează prin comanda POLYGON.
11.11. Realizarea stilului de cotare

Stilul de cotare cuprinde metodele de control al modului de înfăţişare a cotelor,
cum sunt: aspectul, dispunerea lor pe desen, înălţimea, scara de execuţie, forma şi
mărimea săgeţilor, modul de execuţie şi amplasare a liniilor de cotă şi ajutătoare,
lăţimea şi culoarea acestora ş.a., fiecare putând fi modificat prin intermediul unei
variabile de cotare distincte.
Programul AutoCAD 2000 permite definirea stilurilor de cotare cu ajutorul
celor 68 de variabile de cotare incluse în system (Dimension Variables –
DIMVARS), care pot fi accesate prin intermediul casetei de dialog DDIM
Dimension Style.
Variabilele de cotare pot fi apelate şi modificate direct de la tastatură, sub
promptul “DIM:” atibuindu-le, după necesităţi, o nouă mărime.
În tabelul 11.2 sunt prezentate câteva dintre variabilele de cotare care
influenţează cele mai importante caracteristici ale aspectului stilului de cotare
vizualizate în figurile 11.23 – 11.27.
DIMTXT DIMEXE
510
82
DIMGAP
DIMTVP* DIMASZ
DIMGAP
DIMTAD=0
*DIMTVP are prioritate fata de DIMGAP DIMGAP=5
Fig. 11.23 Fig. 11.24
Tabelul 11.2 - Variabile de cotare

Denumirea Efectul variabilei Fig. Nr. Setări pt. desenul
variabilei curent în mm sau
ON/OFF
DIMASO Controlează asociativitatea cotelor
DIMASZ Controlează mărimea săgeţii 11.23 3…6
DIMCEN Permite utilizarea marcajelor centrelor cercurilor 3…5
DIMDEC Controlează numărul zecimalelor pentru toleranţele unit.pr.
DIMDLI Controlează distanţa dintre liniile de cotă cu aceeaşi BC 7 … 10
DIMEXE Stabileşte distanţa de depăşire a liniilor ajutătoare dincolo 11.23 1…3
de linia de cotă
DIMGAP Stabileşte spaţiul dintre linia de cotă şi textul cotei 11.23,24 1…5
DIMJUST Stabileşte poziţia textului în cazul cotelor orizontale
DIMSOXD Elimină prelungirea liniei de cotă în afara liniilor ajutătoare <ON>/OFF
DIMTAD Controlează poziţia verticală a textului faţă de linia de cotă 11.24 <OFF>/ON
DIMTDEC Stabileşte numărul de zecimale al toleranţelor
DIMTIH Controlează poziţia textului între liniile ajutătoare <ON>/OFF
DIMTIX Forţează înscrierea textului între liniile ajutătoare <OFF>/ON
DIMTOFL Impune desenarea liniei de cotă <OFF>/ON
DIMTOH Indică poziţia textului în afara liniilor ajutătoare
DIMTOL Ataşează toleranţele la textul cotelor după setarea <ON>/OFF
anterioară a lui DIMTM şi DIMTP
DIMTM Stabileşte valoarea abaterii inferioare a toleranţei
DIMTP Stabileşte valoarea abaterii superioare a toleranţei
DIMTVP Permite deplasarea textului pe verticală +, 0, -
DIMTXT Controlează înălţimea textului 11.23 3…6
DIMSTYLE Indică stilul de cote curent
DIMTXTSTY Indică stilul de text utilizat în cadrul cotei
Câteva din variabilele de cotare incluse în tabelul 11.2 necesită o prezentare

suplimentară, după cum urmează:
9
Ø1
Ø19 Ø19
DIMTOFL=ON DIMTOFL=ON DIMTOFL=OFF

DIMTIX =ON DIMTIX=OFF DIMTIX=OFF
DIMTVP = 2 DIMTVP= -2 DIMTVP=0
a) b) c)
Fig. 11.25
DIMTAD – poate fi setat <OFF>/ON – controlează textul cotei faţă de linia de cotă;
ON – textul cotei este scris deasupra liniei de cotă; <OFF> textul este scris
în spaţiul de întrerupere a liniei de cotă.
DIMTVP – poate fi: >0; 0; <0 – controlează poziţia textului cotei faţă de linia de
cotă; TVP > 0 – textul este deplasat deasupra liniei de cotă; TVP=0 – textul
este scris pe linia de cotă; TVP < 0 – textul este deplasat sub linia de cotă.
DIMTIH – poate fi <ON>/OFF – textul este scris între liniile ajutătoare: <ON> - în
poziţie orizontală; OFF – aliniat cu linia de cotă.
DIMTOH– poate fi <ON>/OFF – text scris în afara liniilor ajutătoare: <ON> - în
poziţie orizontală; OFF – aliniat cu linia de cotă.
DIMSOXD – poate fi <ON>/OFF – elimină prelungirea liniei de cotă în afara liniilor
ajutătoare
DIMTOFL - <OFF>/ON; la setare ON linia de cotă este trasată între liniile ajutătoare
chiar dacă textul este scris în afară.
DIMTIX - <OFF>/ON; la setare ON textul cotei este scris între liniile ajutătoare, iar
linia de cotă şi săgeţile sunt desenate în afara acestora. Dacă textul nu
încape, el nu va fi afişat. La cotarea circulară RAD, DIA cu TIX=OFF
textul cotei este forţat în exteriorul arcului sau cercului.
61
61 61
35 35
35
51
51 51
DIMTAD= 1 DIMTAD= 1 DIMTAD= 0
DIMTIH=OFF DIMTIH=ON DIMTIH=ON
DIMTOH=OFF DIMTOH=OFF DIMTOH=ON
a) b) c)
Fig. 11.26
10
29 9
Ø Ø2
30
DIMSOXD=OFF DIMSOXD=ON DIMSOXD=ON

DIMTOFL=OFF DIMTOFL=OFF DIMTOFL=ON
DIMTVP = 1 DIMTVP = 1 DIMTVP = 1
a) b) c)
Fig. 11.27
Observaţie
Se constată că în cazul când variabila de sistem DIMTOFL=OFF (fig. 11.25c)
linia de cotă nu se mai trasează între săgeţi, dar se marchează automat centrul
cercului.
♦ Editarea cotelor poate fi efectuată cu comanda DIMEDIT; ea poate fi
activată: din zona de dialog prin selectarea opţiunii „Oblique” din meniul
desfăşurabil Dimension, sau prin selectarea din bara de instrumente de cotare
„DIMENSION” în care este simbolizată prin , unde majuscula este afişată cu

altă culoare, diferită de celelalte elemente de cotare incluse în simbol. La apelarea
comenzii sub promptul „Dim” se afişează următoarele opţiuni:
Command: DIMEDIT ↵
Enter type of dimension editing [Home/New/Rotate/Oblique] <Home>:
în care:
• New – permite schimbarea mărimii valorii sau a altor părţi ale textului de cotă;
prin intermediul casetei de dialog Multiline Text Editor, caz explicat anterior;
• Rotate – solicită introducerea unghiului de rotire a textului cotei; apoi
selectarea textului de cotă care trebuie rotit;
• Oblique – solicită selectarea cotei asociative, apoi introducerea unghiului de
rotire care în acest caz este unghiul de rotire a liniilor ajutătoare, iar linia de cotă
rămâne paralelă cu elementul cotat; rotirea se finalizează apăsând tasta ENTER;
• Home – readuce o cotă care a fost deplasată prin opţiunea Mtext în poziţia
iniţială de selecţie.
♦ Modificarea dispunerii unei cote poate fi efectuată prin comanda
DIMTEDIT. Ea poate fi selectată: prin tastare sau prin selectare din bara de
instrumente de cotare DIMENSION fiind simbolizată prin .

Command: DIMTEDIT ↵
Select dimension:
După tastare, este afişat promptul „Select Dimension”, urmează selectarea
cotei în curs de modificare cu ajutorul mouse-ului, care este deplasată într-o nouă
locaţie; fixarea acesteia se obţine prin clic stânga după ce imaginea dinamică a cotei
ocupă poziţia dorită de operator, sau poate fi adoptată una din opţiunile incluse în
următorul prompt care se afişează în zona de dialog:
Specify new location for dimension text or [Left/Right/Center/Home/Angle]
<Home>:
în care:
• Left – amplasează textul cotei în apropierea liniei ajutătoare din stânga;
• Right – amplasează textul cotei în apropierea liniei ajutătoare din dreapta;
• Center – centrează textul cotei;
• Home – reafişează cota în poziţia iniţială de selecţie;
• Angle – reafişează textul cotei sub un unghi introdus de operator.
♦ Actualizarea cotelor unui desen cotat cu un alt stil de cotare setat anterior
poate fi efectuată prin comanda Dimension Update simbolizată în bara de
instrumente de cotare DIMENSION prin , existentă şi în meniul desfăşurabil
„Dimension” prin opţiunea Style.
Prin selectare din bara de instrumente ale comenzii, se afişează în zona de
dialog următoarea sintaxă:
Command: DIMSTYLE Current dimension style: Standard
Enter a dimension style option [Save/Restore/Status/Variables/Apply/?]
<Restore>: A
Select objects:
11.12. Definirea stilurilor de cotare

Stilul de cotare controlează
modul de afişare şi plasare a cotelor
într-un desen. Pentru a evita
selectarea şi modificarea singulară,
succesivă, ale principalelor variabile
de cotare care concură la definirea
stilului de cotare optim dorit, se
utilizează caseta de dialog
DimensionStyles (fig. 11.28), care
poate fi apelată din meniul derulant
Fig. 11.28 Dimension, opţiunea Style, cât şi din
meniul desfăşurabil Format opţiunea Dimension Style.
Pentru editarea unui stil de cotare se execută clic pe butonul Modify. Crearea
unui nou stil începe cu un clic pe butonul New. Aceasta are ca efect afişarea casetei
Create New Dimension (fig. 11.29), în care se introduce, în fereastra New Style
Name, numele noului stil ce urmează
a fi creat, de exemplu „ALEX”, apoi
se selectează şi în fereastra derulantă
Start With numele stilului existent,
de referinţă, pe baza căruia se crează
noul stil.
Din lista Use for sunt selectate cotele
pentru care este selectat noul stil de
cotare. Selectând opţiunea All, noul
Fig. 11.29 stil, în curs de elaborare, urmează a fi
aplicat tuturor tipurilor de cote existente.
Se continuă prin clicarea butonului Continue şi indiferent dacă se doreşte
modificarea unui stil existent sau elaborarea unui nou stil, programul AutoCAD
afişează o nouă casetă de dialog New Dimension Style (fig. 11.30).
Caseta de dialog New
Dimension Style conţine o interfaţă
împărţită în şase pagini, fiecare
pagină fiind destinată unui set de
opţiuni pentru setarea noului stil de
cote.
În fiecare pagină există un
desen într-o fereastră de
previzualizare, în care poate fi
observată modificarea stilului
curent, prin variaţia parametrilor
incluşi în pagină.
Paginile casetei de dialog
Dimension Style sunt afişate în
Fig. 11.30 rândul al doilea, cu următoarele
denumiri:
- Linii şi săgeţi (Lines and Arrows);
- Text (Text);
- Încadrare în pagină (Fit);
- Unităţi principale (Primary Units);
- Unităţi alternative (Alternate Units);
- Toleranţe (Tolerances).
Fiecare pagină este accesată prin deplasarea cursorului selector pe denumirea
acesteia, urmată de clicarea butonului din stânga a mouse-ului. Memorarea selecţiilor
efectuate se încheie cu apăsarea butonului OK.
♦ Pagina Lines and Arrows are cinci secţiuni distincte, după cum urmează: linii
de cotă (Dimension line), linii ajutătoare (Extension line), vârfurile săgeţilor
(Arrowheads), marcarea centrelor cercurilor (Center Marks for Circles) şi fereastra de
afişaj instantaneu a modificărilor făcute.
Din secţiunile Dimension line şi Extension line sunt selectate următoarele:
• culoarea şi lăţimea de trasare a liniilor de cotă şi ale celor ajutătoare; în general
culoarea liniei de cotă este BYBLOCK (aceeaşi cu ale textului de cotă), iar lăţimile
stabilite la acest nivel au prioritate faţă de cele stabilite la nivel de start sau obiect;
• distanţa dintre liniile de cotă paralele (Baseline spacing) care se setează 7…10
mm, este echivalentă cu modificarea introdusă de variabila de sistem DIMDLI;
• distanţa de depăşire a liniilor ajutătoare dincolo de linia de cotă (Extend
beyond din lines) se setează între 1…3mm şi este echivalentă cu modificarea
efectuată de variabila DIMEXE;
• distanţa de la extremitatea elementului cotat (defpoint) la capătul liniei
ajutătoare, opus săgeţii liniei de cotă (Offset from origin) se setează zero, după STAS
127;
• ştergerea sau anularea săgeţilor şi/sau a liniilor de cotă amplasate din
extremitatea stânga/dreapta cât şi de la ambele capete ale liniei de cotă, după
necesităţi, pentru a mări, eventual, spaţiul de înscriere a textului cotei, dacă este
cazul.
Tabelul 11.3 Din secţiunea Arrowheads se selectează:
• forma vârfului săgeţii din capătul stânga şi dreapta
al liniei de cotă cât şi pentru viitoarele linii de indicaţie;
pentru desene industriale se recomandă tipul de vârf de
săgeată închisă (Closed filled); formele vârfurilor de săgeţi
care pot fi selectate sunt vizualizate în tabelul 11.3;
• mărimea săgeţii (Arrow size) se recomandă 3...6 şi
este echivalentă cu modificarea efectuată de variabila de
sistem DIMASZ.
Din secţiunea Center Marks for Circles se selectează:
• forma marcatorului + sau – şi mărimea acestuia
2,5...4 cât şi afişarea sau anularea simbolului selectat de pe
desen.
Finalizarea selecţiilor din pagina 1 se încheie prin clic pe butonul OK.
Revenirea la caseta Modify Dimension Style se face prin retastarea butonului
Modify din Dimension Style Manager.
♦ Pagina 2, denumită Text, se accesează prin deplasarea cursorului pe denumirea
Text şi executând clic pe butonul stânga al mouse-ului. Pagina 2 permite controlul
aspectului textului utilizat la cotare.
Din prima secţiune a paginii, denumită Text Apearance (elementele aparente
ale textului), se selectează:
• stilul de scriere a textului de cote care poate fi cel Standard sau altele create
anterior, accesate de la butonul triunghiular din dreapta ferestrei de afişare. Poate fi
creat un nou stil de scriere a cotelor, efectuând clic pe butonul situat în dreapta
ferestrei de dialog Text Style; prin apăsare este afişată caseta de dialog Text Style
prezentată în figura 11.31.
Din fereastra derulantă Text Style se selectează:
• fontul de scriere, selectat din lista derulantă Font Name accesând-o prin
apăsarea butonului din dreapta;
• fontul de execuţie (Regular, Bold etc.) selectat din lista derulantă Font Style
care este accesată prin apăsarea butonului din dreapta; se recomandă opţiunea
Regular sau Bold;
• înălţimea de scriere (Height), se înscrie în fereastra corespunzătoare; dacă
înălţimea este variabilă atunci ea este dependentă de setarea efectuată în pagina de
text; dacă înălţimea textului de cote este fixă atunci ea este introdusă în caseta de
dialog Text Style (fig. 11.31), care se recomandă a fi setată la o valoare standardizată
afişată >2,5; 3,5; 5...mm în funcţie de formatul de desen selectat pentru efectuarea
desenului.
Fig. 11.31
Efectuând clic pe butonul New este afişată caseta de dialog New Text Style
prezentată în figura 11.32. Se introduce denumirea textului de scriere în fereastra
Style Name, de exemplu: Stilul 1, obţinută de la caseta anterioară prin tastarea
butonului OK, iar denumirea stilului este transferată în caseta Text Style care este
închisă prin acţionarea tastei Close.
♦ Se continuă selecţia elementelor din pagina
Text, reafişată, după cum urmează:
• poate fi selectată o culoare distinctă pentru
înscrierea textului cotei; se recomandă păstrarea
selecţiei efectuate cu ocazia creării stratului de
Fig. 11.32 execuţie a cotelor;
• se selectează înălţimea de scriere a textelor prin clicarea repetată ale celor două
butoane situate în dreapta ferestrei de selecţie Text height până ce mărimea înscrisă
este cuprinsă între 3...6 pentru formate A4...A2;
• poziţia textului faţă de linia de cotă precum şi alinierea textului în desen este
selectată din secţiunea a doua, denumită Text placement (plasarea textului). Textul
poate fi centrat pe verticală şi orizontală prin ferestrele Vertical şi Horizontal
recomandând opţiunile Above (deasupra) respectiv Centered (la mijloc) ale textului
cotei faţă de linia de cotă.
• distanţa dintre linia de cotă şi textul cotei (offset from dim line) se setează
1...2mm fiind influenţată de modificările introduse de variabilele DIMGAP şi
DIMTVP.
Alinierea textului faţă de linia de cotă este setată din secţiunea a treia a paginii
(Text alignement) prin opţiunea Horizontal (text scris în poziţie orizontală) sau
Aligned with dimension line (text aliniat – scris paralel – cu linia de cotă), acestea
fiind cele două opţiuni recomandate, având prioritate cea de a doua.
Alegerea înlocuieşte efectul variabilelor DIMTIH şi DIMTOH.
♦ Se trece la pagina Fit prin setările descrise anterior clicând butonul OK din
pagina respectivă, Modify din Dimension Style Manager şi Fit, adică denumirea
paginii a treia.
Din secţiunea Fit Option (opţiuni de încadrare) se poate selecta:
• tipul de cotă asociativă cu lizibilitate maxima (textul sau săgeţile care se
potrivesc ca amplasare cel mai bine). Este opţiunea prestabilită a sistemului
AutoCAD (Either the Text or the Arrows, Whichever Fit Best).
• Săgeţi (Arrow) – săgeţile sunt forţate să fie cuprinse între liniile ajutătoare;
textul este amplasat în afara intervalului dacă el nu încape în interiorul intervalului,
deci preia atribuţiile variabilei DIMTOFL;
• Text – amplasează numai textul în intervalul cuprins între liniile ajutătoare,
săgeţile sunt amplasate în afară fiind orientate către interior, deci preia atribuţiile
variabilei DIMTIX;
• Atât textul cât şi săgeţile (Both Text and Arrow) sunt forţate să apară între
liniile ajutătoare, chiar dacă spaţiul este insuficient;
• plasează totdeauna textul între liniile ajutătoare (Always Keep Text Between
Extension Lines), indiferent dacă încape sau nu.
• elimină săgeţile dacă nu încap între liniile ajutătoare (Supress Arrow if the
Don’t Fit Inside the Extension Lines) – săgeţile nu mai sunt desenate datorită
spaţiului redus în care este amplasat textul între liniile de cotă.
Secţiunea Text Placement (plasarea textului) permite controlul poziţiei
textului faţă de linia de cotă dacă textul nu este amplasat în poziţia prestabilită prin
restricţiile anterioare. Există trei posibilităţi de amplasare a textului:
• lângă linia de cotă (selecţie prestabilită);
• deasupra liniei de cotă pe o linie de indicaţie;
• deasupra liniei de cotă fără linie de indicaţie;
Secţiunea Scale for Dimension Features (scara entităţilor) permite selectarea:
• scării generale (Overall Scale) care influenţează mărimea elementelor de cotare
(vârfuri de săgeţi, marcatori) în cadrul desenului. Ea este în relaţie directă cu scara
finală de plotare a desenului; se recomandă Use overall scale=1;
• scara pentru spaţiul hârtie (Scale dimension to layout paperspace); se activează
în cazul desenelor care urmează a fi multiplicate prin plotare. Atenţie la alegerea
mărimii scării generale pentru ca elementele cotării (săgeţi, marcatori etc.) să fie
listate cu dimensiuni lizibile, dar nu mai mari decât cele necesare mărimii formatelor
plotate.
♦ Pagina Primary Units (unităţi principale) (fig. 11.33) serveşte pentru
selectarea unităţilor în care urmează a fi exprimate textele cotelor. În programul
AutoCAD unităţile elementelor de cotare nu sunt setate automat pentru a corespunde
celor specificate în caseta de dialog Units. De aceea ele sunt stabilite separat, cu
particularităţile necesare pentru înscrierea dimensiunilor elementelor de cotare.
Fig. 11.33
Din secţiunea Linear Dimension se selectează dimensiunile liniare ale

entităţilor de cote, precizia necesară, modul de înscriere a fracţiilor (orizontal, oblic
sau nesuprapuse) pentru unităţi fracţionale arhitecturale etc., ataşarea sufixelor FT
sau IN ş.a. Astfel, pentru desene industriale se recomandă:
• Units Format – opţiunea Decimal;
• Precision – 0 zecimale.
Din secţiunea Measurement Scale se selectează:
• Scale factor = 1.000
Din secţiunea Zero Suppresion se pot introduce opţiunile de a suprima
înscrierea zerourilor de la începutul şi sfârşitul cotelor în scopul preîntâmpinării
erorilor de citire ale unor dimensiuni exprimate în FT şi IN, de exemplu: 6’-0” ori
0’-6”, sau a celor exprimate în mm, de exemplu: 0.6 ori 6.000.
Din secţiunea Angular Dimension se selectează:
• Units format: - Decimal Degree sau Degree Minutes Seconds;
• Precision: 0 – numărul de zecimale
Din secţiunea Zero Suppresion se pot introduce opţiunile de a suprima
înscrierea zerourilor de la începutul şi sfârşitul numerelor ce exprimă mărimea unei
cote.
♦ Pagina Tolerances (toleranţe) (fig. 11.34) permite selectarea modului de înscriere
a toleranţelor, după înscrierea dimensiunii nominale ale unei cote.
Fig. 11.34
Din secţiunea Tolerance Format pot fi setate următoarele opţiuni:
• Method – selectează modul de înscriere a toleranţelor dimensionale în desen,
după cum urmează: None, Symmetrical, Deviation, Limits, Basic. Astfel:
¾ None: dimensiunile nominale sunt înscrise fără a fi urmate de valorile
toleranţelor (abaterilor limită faţă de linia zero);
¾ Symmetrical: abaterea superioară = abaterea inferioară; toleranţele sunt
înscrise în acelaşi rând cu dimensiunea nominală o singură dată, precedată de
semnele ±, de exemplu: φ20±0,05;
¾ Deviation: abaterea superioară ≠ abaterea inferioară, ele sunt înscrise
după cota nominală, deasupra abaterea superioară, dedesubt abaterea
inferioară, precedate de semnul fiecăreia; abaterile nule se înscriu numai prin
cifra zero; de exemplu: 50 -0-0,05 ;
¾ Limits; prin cele două dimensiuni, maximă şi minimă, rezultate din
însumarea algebrică a dimensiunii nominale cu abaterile înscrise una sub alta;
50,05
de exemplu 49,90 ; limitele definesc dimensiunea maximă, dimensiunea
minimă, iar diferenţa defineşte lăţimea câmpului de toleranţă admis;
¾ Basic, înscrie cota într-un cadru dreptunghiular sau pătrat simbolizând
astfel o dimensiune nominală exactă.
• Precision – selectează numărul de zecimale pentru înscrierea abaterilor
dimensionale;
• Upper value / Lower value – permite setarea mărimilor pentru abaterea
superioară şi inferioară;
• Scaling for height – setează scara de afişaj pentru înăţimea de scriere a
abaterilor; conform STAS ISO 406, abaterile se înscriu cu aceeaşi înălţime ca şi
dimensiunea nominală; deci se adoptă valoarea 1;
• Vertical position – amplasarea toleranţelor: pentru dispunerea simetrică se
adoptă poziţia Middle, în celelalte cazuri abaterea superiaoră se amplasează cu
opţiunea Bottom şi abaterea inferioară cu opţiunea Top.
Pagina Alternate Units (unităţi alternative) prezentată în figura 11.35, permite
înscrierea unor cote exprimate în două sisteme de măsurare a lungimilor, prin
activarea casetei de validare Display alternate units amplasată în colţul stânga sus a
paginii.
Fig. 11.35
Astfel în figura 11.36 este prezentat un trapez cu dimensiunile înscrise
exprimate în sistem Decimal-metric şi respectiv Arhitectural-în FT şi IN.
70[148'-7"] 70
[148'-7"]
8"]
48[101'-4"]
8"]
7'-
[101'-4"]
[11 56
[11
7 '-
48
56
98[208'-5"] 98
[209'-5"]
Fig. 11.36
Cele două sisteme cu unităţi de măsură mm/inch pot fi scrise paralel cu cota cu
mărimile exprimate în inch, din a doua opţiune, incluse în paranteze drepte, sau
înscrise sub linia de cotă prin activarea casetei de dialog Below primary value
amplasată în colţul de jos al paginii.

AutoCAD 2D - Curs PDF

Transféré par

Informations du document

Titre original

Copyright

Formats disponibles

Partager ce document

Partager ou intégrer le document

Options de partage

Avez-vous trouvé ce document utile ?

Ce contenu est-il inapproprié ?

Droits d'auteur :

Formats disponibles

AutoCAD 2D - Curs PDF

Transféré par

Droits d'auteur :

Formats disponibles

CAP.

Interfaţă I/O Memorie externă

1.2. Terminologie frecvent utilizată în

1.3. Lansarea în execuţie a programului AutoCAD

Use a template – se începe un nou desen pornind de la un fişier şablon

a – Caseta de dialog Start up, b – Caseta de dialog Startup

Start from scratch – se lansează un desen nou, bazat pe setări

1.4. Zonele ecranului grafic

1.5. Utilizarea comenzilor AutoCAD

1.6. Iniţializarea mediului de lucru

1.6.2. Stabilirea limitelor desenului

1.6.3. Controlul afişării imaginii

Suprafaţa efectiv- afişată

Suprafaţa efectivă necesară

Controlul suprafeţei afişate se realizează prin comanda ZOOM, cu următoarele

1.6.4. Sisteme de coordonate utilizate

1.7. Modurile GRID, ORTHO, SNAP

Modul ORTHO asigură forţarea deplasării cursorului după direcţii paralele cu

Comanda SNAP stabileşte pasul de incrementare al cursorului grafic.

2.1. Formarea şi selectarea straturilor (layer-elor) de lucru

Fig. 2.3 Fig. 2.4

Alegerea tipului de linie, independent de strat, se poate face prin comanda

În versiunea AutoCAD 2000

Stratul curent Culoarea Tipul liniei Lăţimea liniei

2.3. Selecţia şi dispunerea barelor de instrumente

2.4. Selecţia şi introducerea unei comenzi

2.5. Salvarea unui desen

2.6. Închiderea sesiunii de lucru

2.7. Lucrul cu fişierele

3.1. Comanda POINT

3.2. Marcarea (vizualizarea) unui punct

Un punct poate fi vizualizat în câmpul desenului

3.3. Metode de selecţie a unui punct

Sintaxa comenzii POINT pentru

3.4. Comanda LINE

3.5. Comanda CIRCLE

3.6. Comanda ARC

3.7. Moduri OBJECT SNAP (OSNAP)

ENDpoint - cel mai apropiat punct de capăt situat pe un segment de

MIDpoint - mijlocul unui arc sau al unei linii (fig.3.8.d);

INTersection - punctul de intersecţie a unor arce, cercuri, linii (fig.3.8.e);

Apparent Intersection – punct situat la intersecţia aparentă a două entităţi

EXTension – punct aflat pe prelungirea unei linii desenate;

CENter – centrul unui cerc sau arc (fig.3.8.g);

QUAdrant – capetele fiecărui cvadrant al unui cerc sau arc (fig.3.8.h);

TANgent – punct pe un cerc sau arc care determină, împreună cu punctul

PERpendicular – piciorul perpendicularei din punctul curent pe entitatea

PARallel – punct aflat pe o paralelă la o entitate desenată (fig.3.8.k);

INSert – punct de inserare a unui bloc sau text (fig.3.8.l);

NODe – punct izolat aflat în interiorul selectorului (fig.3.8.m);

NEArest – cel mai apropiat punct aflat pe entitatea selectată, faţă de

NONe – anulează modurile OSNAP active;

4.1. Comanda PLINE

4.2. Comanda RECTANGLE

Folosirea opţiunilor Chamfer sau Fillet conduc la desenarea unui dreptunghi

4.3. Comanda POLYGON

4.4. Comanda ELLIPSE

b) prin definirea axei mari şi a rotaţiei în jurul acesteia (fig.4.5 b);

4.5. Comanda TRACE

4.6. Comanda DONUT

Comanda DONUT (sau DOUGHNUT) permite desenarea de coroane

4.7. Comanda SOLID

4.8. Variabila de sistem FILL