SFÂNTUL IGNATIE BRIANCIANINOV

DESPRE CITIREA SFINŢILOR PĂRINŢI

Tovărăşiile şi societatea au o mare înrâurire asupra omului. Tovărăşia şi apropierea unui
învăţat aduce multă ştiinţă, a unui poet multe gânduri şi simţiri înalte, a unui călător multe
cunoştinţe despre ţările străine, despre obiceiurile şi datinile altor popoare. E limpede: tovărăşia şi
apropierea sfinţilor aduc sfinţenie. „Cu cel cuvios, cuvios vei fi, şi cu bărbatul nevinovat, nevinovat
vei fi, şi cu cel ales, ales vei fi” (Ps. XVII, 26, 27).
Fă cunoştinţă cu sfinţii încă de pe acum, din vremea vieţii pământeşti, pe care Scriptura nici
macar nu o numeşte viaţă, ci pribegie. Vrei ca în cer să te numeri în obştea lor, vrei să fii părtaş al
fericirii lor? Fă-te părtaş al lor încă de pe acum. Când vei ieşi din casa trupului, te vor primi la ei ca
pe un cunoscut, ca pe un prieten (Lc. XVI, 9). Nu este prietenie mai apropiată, nu este legatură mai
strânsă decât legatura unirii în cuget, a unirii în simţiri, a unirii în ţeluri (I Cor. I, 10).
Însuşeşte-ţi gândirea şi duhul Sfinţilor Părinţi prin citirea scrierilor lor. Sfinţii Părinţi au atins
ţelul: mântuirea. Şi tu vei atinge acest ţel prin mersul firesc al lucrurilor. Fiind într-un cuget şi
într-un suflet cu Sfinţii Părinţi, te vei mântui.
Cerul i-a primit pe Sfinţii Părinţi în fericitele sale sânuri. Prin acest fapt, el a dat mărturie că
gândurile, simţirile şi faptele Sfinţilor Părinţi îi sunt plăcute. Sfinţii Părinţi şi-au zugrăvit gândurile,
inima şi lucrarea în scrierile lor. Asta înseamnă că scrierile Părinţilor sunt călăuza nerătăcită către
cer, marturisită de cerul însuşi.
Toate scrierile Sfinţilor Părinţi sunt alcătuite sub insuflarea sau înrâurirea Sfântului Duh.
Minunată este conglăsuirea lor, minunată este ungerea lor de sus! Cel care se călăuzeşte după ele
are drept călăuză, fără îndoială, Duhul Sfânt.
Toate apele pământului se revarsă în ocean şi poate că oceanul este izvorul tuturor apelor
pământului. Toate scrierile Părinţilor se reunesc în Evanghelie, toate amintesc de ea, ca să ne
înveţe a împlini întocmai poruncile Domnului nostru Iisus Hristos; izvorul şi sfârşitul lor, al tuturor, e
Sfânta Evanghelie.
Sfinţii Părinţi ne învaţă cum să ne apropiem de Evanghelie, cum s-o citim, cum să o
înţelegem aşa cum trebuie, ce ajută şi ce împiedică întelegerea ei şi ca atare, la început, citeşte mai
mult scrierile Sfinţilor Părinţi; iar după ce acestea te vor învăţa cum să citeşti Evanghelia, citeşte cu
precădere Evanghelia.
Să nu socoţi că-ţi e de ajuns numai citirea Evangheliei, fără citirea Sfinţilor Părinţi! Acesta e
un gând trufaş, primejdios. Mai bine să te aducă la Evanghelie Sfinţii Părinţi ca pe un fiu iubit, ce a
fost pregatit pentru aceasta prin scrierile lor.
Mulţi, toţi care i-au lepădat nebuneşte şi cu trufie pe Sfinţii Părinţi, care s-au apropiat
nemijlocit, cu îndrazneală oarbă, cu minte şi inima necurate de Evanghelie, au cazut în rătăcire
pierzătoare. Pe aceştia i-a lepădat Evanghelia: ea îi îngăduie la sine numai pe cei smeriţi.
Citirea cărţilor Părinţilor e maica şi împărăteasa tuturor virtuţilor. Din citirea cărţilor
Părinţilor deprindem adevărata înţelegere a Sfintei Scripturi, credinţa dreaptă, vieţuirea după
îndreptarul poruncilor evanghelice, adânca cinstire pe care se cuvine să o avem faţă de ele: într-un
cuvânt, mântuirea şi desăvârşirea creştină.
După ce povăţuitorii duhovnicesti s-au împuţinat, citirea scrierilor Părinţilor a devenit
călăuză de capetenie pentru cei ce doresc să se mântuiască şi chiar să atingă desăvârşirea
creştină.
Cărţile Sfinţilor Părinţi, aşa cum spune unul dintre ei, asemenea sunt unei oglinzi: privind în
ele cu luare aminte şi ades, sufletul poate să-şi vadă toate neajunsurile.
Iarăşi: aceste cărţi asemenea sunt unui loc plin de leacuri; în el, sufletul poate să afle
doctoria mântuitoare pentru fiecare dintre bolile sale.
Grăit-a Sfântul Epifanie al Ciprului: „Şi singură vederea cărţilor creştinesti mai pregetători
spre pacat ne face pe noi şi către dreptate ne îndeamna să ne ridicăm”.
Pe Sfinţii Părinţi trebuie să-i citim cu râvnă, cu luare-aminte şi în chip statornic: vrajmaşul
nostru nevazut, care urăşte glasul adeverintei (Pilde XI, 15), urăşte acest glas mai ales când el vine
din partea Sfinţilor Părinţi. Acest glas dă în vileag meşteşugurile vrăjmaşului nostru, viclenia lui,
descoperă cursele lui, felul în care lucrează el: drept aceea, vrăjmaşul se înarmează împotriva citirii
Sfinţilor Părinţi prin felurite cugetări trufaşe şi hulitoare; se străduieşte să-l arunce pe nevoitor în
vârtejul grijilor deşarte, ca să-l abată de la citirea cea mântuitoare, îl luptă prin trândăvie,
plictiseală, uitare. Din acest război împotriva citirii Sfinţilor Părinţi trebuie să ne dăm seama cât de
mântuitoare armă este ea pentru noi , şi cât o urăşte vrajmaşul.
Fiecare să citească din Sfinţii Părinţi ceea ce se potriveste cu felul său de viaţă. Pustnicul să-i
citească pe Părinţii care au scris despre liniştire; monahul care vieţuieşte în chinovie, pe Părinţii
care au scris povăţuiri pentru viaţa chinovială; creştinul care trăieşte în lume, pe Sfinţii Părinţi ce
şi-au rostit poveţele pentru tot creştinul îndeobşte. Fiecare, în orice tagmă s-ar afla, să culeagă
belşug de povăţuire din scrierile Parinţilor.
Este neapărat trebuincioasă citirea potrivită cu felul de viaţă al fiecăruia. Altminteri, ne vom
umple de gânduri chiar dacă sfinte, însă de neîmplinit cu fapta, care stârnesc o lucrare neroditoare
doar în închipuiri şi în dorinţe; faptele cucerniciei care se potrivesc cu felul tău de viaţă îţi vor scăpa
din mâini. Pe lângă faptul că vei deveni un visător sterp, gândurile tale, aflându-se în neîncetată
împotrivire cu faptele, negreşit vor naşte tulburare în mintea ta, iar în purtarea ta, nehotarâre; iar
aceasta tulburare si aceasta nehotărâre sunt apăsătoare şi vătămatoare pentru tine însuţi şi pentru
cei din jurul tău. Necitind după rânduiala cuvenită Sfânta Scriptură şi pe Sfinţii Părinţi, lesne te poţi
abate de la calea mântuitoare în hăţişuri de netrecut si prăpăstii adânci, ceea ce s-a şi întâmplat cu
mulţi. Amin.
Sfântul Ignatie Briancianinov,Experienţe Ascetice vol I Editura: Sofia Bucureşti 2000
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum să ne mântuim