Bogdan Oprea – Curs si Seminar

1.Introducere
Concept-cheie: stiinta
 este un proces și un ansamblu de cunoștințe;
 reprezintă cunoștințele noastre despre tot ce există în Univers (atomi, reacții chimice, fenomene ale naturii,
comportamentul uman, etc.);
 un proces prin care se construiește și se organizează cunoașterea sub forma unor explicații testabile și a unor
predicții;
 se bazează pe metoda științifică.
Etape ale cercetarii stiintifice
 Construirea ipotezelor;
 Colectarea datelor (măsurare);
 Analiza rezultatelor;
 Publicarea rezultatelor

Ce este psihologia?
• un domeniu extins, cu multe specializări, dar în mod fundamental psihologia este știința comportamentului și
a proceselor mentale (Zimbardo et al., 2012);
• poate fi psihologie experimentală, în care cercetarea creează noi cunoștințe psihologice (Frincke & Pate,
2004);
• sau psihologie aplicată, în care cunoștințele dobândite de psihologia experimentală sunt folosite pentru a
rezolva probleme de toate tipurile (Kohout & Wicherski, 2000; Wicherski et al., 2009).
• în Evul Mediu, teologia și filozofia reprezentau axele centrale în jurul cărora era structurată cunoașterea
(Leydesdorff, 2006);
• în următoarele trei secole, treptat, descoperirile științifice au gravitat în jurul filozofiei, al fizicii și al
matematicii;
• ultimii 100 de ani au reprezentat o perioadă de progres științific și tehnologic fără precendent, influențând
radical calitatea vieții (de exemplu, în 1901, 80% din venit era cheltuit pe necesități, în timp ce în 2001 aceste
cheltuieli au scăzut la 40%) (U.S. Labor Dept., 2006).
• psihologia a devenit un domeniu științific de sine-stătător: „Psihologia este o disciplină academică și aplicată
care studiază (științific) procesele mentale (mintea) și comportamentul” (APA, 2014);
• la ora actuală, există șapte axe în jurul cărora gravitează toate celelalte științe:
• Matematica
• Fizica
• Chimia
• Medicina
• Științele naturale
• Științele sociale
• Psihologia (Boyack et al., 2005).

Scientometria
• studiul științific (măsurare și analiză) al cercetării științifice;
• Boyack et al. (2005) au cuantificat domeniile științifice și relațiile dintre acestea analizând peste 1 milion de
articole publicate în 7121 de reviste științifice;
• au utilizat opt modalități diferite pentru a identifica tiparele (patterns) citațiilor și fidelitatea structurală a
științelor;
• rezultatul constă în reprezentarea grafică, bidimensională, a hărții domeniilor științifice, în care revistele din
cadrul aceluiași domeniu sunt grupate.

Științe hard vs. științe soft

• științele „hard”: fizică, astronomie, chimie, biologie;
• științele „soft”: psihologie, antropologie, sociologie, științe politice;
Impedimente
1. lipsa finanțării: există linii de finanțare din care psihologia și științele sociale lipsesc;
2. impact perceput redus: utilitatea și impactul social al psihologiei sunt percepute ca fiind mai reduse
decât cele ale științelor „tari” (Janda et al., 1998);

• percepțiile publice negative

1. lipsa percepută a rigorii: 41% dintre participanții la un sondaj au considerat că psihologia este mai
puțin riguroasă decât cercetarea medicală; 31% au considerat că este mai puțin riguroasă decât
economia;
2. la întrebarea „Ce profesie poate contribui la reducerea ratei divorțurilor?” 22% dintre participanți au
ales psihologia, iar 37%, preoții (Penn Schoen Berland, 2008).
3. la întrebarea „Ce profesie poate contribui la reducerea problemelor de sănătate precum obezitatea și
fumatul?” 12% dintre participanți au ales psihologia, iar 60%, medicina (Penn Schoen Berland, 2008).
4. la întrebarea „Ce profesie poate contribui la creșterea productivității și a motivației?” 11% dintre
participanți au răspuns „psihologii”, iar 37% „businesspersons” (Penn Schoen Berland, 2008);
5. la întrebarea „Ce profesie este potrivită pentru înțelegerea problemelor economice?” 2% dintre
participanți au răspuns ”psihologii”, iar 57% economiștii (Penn Schoen Berland, 2008).

• cele șase critici majore aduse psihologiei sunt:

1. Psihologia e doar simț comun;
2. Psihologia nu folosește metode științifice;
3. Rezultatele cercetării în psihologie nu sunt generalizabile, întrucât fiecare individ este unic;
4. Rezultatele cercetării în psihologie nu sunt replicabile;
5. Psihologia nu face predicții precise;
6. Psihologia nu are utilitate socială (Lillenfeld, 2011).
#1 Psihologia este doar simț comun
• simțul comun, în special atunci când este utilizat pentru a explica fenomene sau procese mentale, conduce la
erori:
1. peste 70% dintre persoane consideră că reclamele subliminale influențează comportamentul de
consum - busted by Rogers & Smith (1993);
2. poligraful este o metodă infailibilă pentru a detecta minciuna – busted by Taylor & Kowalski (2004);
3. 66% din populație este convisă că este bine să exprimăm furia/tensiunile acumulate – busted by
Brown (1993).
#2 Psihologia nu folosește metode științifice
• epistemologia a identificat faptul că indiferent de obiectul studiat, științele au comun următoarele:
• orientarea către a elimina erorile din rețeaua individuală de convingeri;
• implementarea unor proceduri care protejează demersul investigativ de apariția erorii de confirmare
(confirmation bias – tendința de a selecta dovezi care sunt consonante cu propriile convingeri);
• psihologia clinică utilizează aceleași metode de validare ca medicina (randomized clinical trials);
• psihologia se bazează pe ipoteze falsificabile;
• psihologia aplicată (organizațională/educațională) utilizează metode de control sau corecție statistică a posibilelor
artefacte statistice/metodologice.
#3 Rezultatele cercetării în psihologie nu sunt generalizabile, întrucât fiecare individ este unic
• această percepție este explicată de un raționament incorect: unicitatea persoanelor limitează sau scade
efectul anumitor intervenții psihologice;
• unicitatea nu pare a interfera cu alte intervenții;
• acele componente pe care le considerăm „unicități” au de obicei relevanță scăzută în raport cu mecanismul
asupra căruia acționează intervențiile.

#4 Rezultatele cercetării în psihologie nu sunt replicabile

• Larry Hedges (1987), utilizând tehnici de estimare a consistenței rezultatelor, a investigat replicabilitatea
rezultatelor din psihologie și le-a comparat cu cele obținute în fizică (particle physics);
• concluzia acestuia este că nu există diferențe semnificative între replicabilitatea celor două ramuri ale științei.
• efectele intervențiilor în psihologie nu sunt doar replicabile, ci și mai puternice decât unele din intervențiile
medicale:
• programele de training ale angajaților au efecte estimate între d = .40 și d = .67 (Vanderberg & Lance,
2015);
 • tratamentele farmacologice pentru hipertensiune efecte estimate între d = .11 și d = .27 (Vanderberg
& Lance, 2015);
• medicamentele anti-inflamatorii pentru durerile de spate d = .40 și d = .51;
• intervențiile psihologice în depresie – d = .74. (Cuijpers et al., 2010).
#5 Psihologia nu face predicții precise
• obiectul de studiu al psihologiei – comportamentul/procesele mentale - este determinat de voința
persoanelor aplicată în contexte specifice;
• pentru a putea determina cu precizie comportamentul uman, trebuie să ținem cont de toți factorii contextuali
și personali (dispoziții, istoric de viață, experiență individuală, procese cognitive) (Meehl, 1975);
• fenomenele psihologice nu sunt de tipul cauză -> efect, ci de tip cauză -> condiția (1, 2, ...n) -> effect.
#6 Psihologia nu are utilitate practică
• condiționarea operantă – intervenții în autism;
• cercetările din domeniul stresului și al sănătății mentale;
• testele de aptitudini – selecție și admitere;
• modele psihologice aplicate în economie;
• învățarea și managementul comportamentului agresiv;
• intervenții validate în domeniul sănătății mentale.

Surse ale percepțiilor negative despre psihologie (Lillenfeld, 2011):

• Practici incorecte nesancționate:
• 1/3 dintre copii diagnosticați cu autism primesc tratamente psihologice nevalidate (Levy & Hartman,
2003);
• mai mult de 1/2 dintre psihologii clinicieni nu utilizează tratamentele exposure-based (explorarea
sentimentelor și cognițiilor legate de evenimentul traumatic) pentru a trata PTSD, deși au dovezi că
acestea sunt cele mai eficiente;
• dintre cele 3500 de cărți de tip self-help care apar pe an, doar 5% sunt verificate științific;
• toată lumea „se pricepe” la psihologie: aserțiunile formulate în biblia relațiilor de cuplu Men Are From
Mars, Women Are From Venus de John Gray au fost infirmate de cercetare.
• Imaginea publică a psihologiei:
• flacăra violet; dr. Cristian Andrei (care nu este nici măcar psiholog); revista Psihologia azi;: site-urile
de parenting, conseling, etc.
• scientific impotence excuse (Munro, 2010):
• atunci când persoanelor le sunt prezentate dovezi contrare convigerilor pe care le au, tind să pună sub
semnul întrebării metoda prin care au fost obținute respectivele dovezi;
• Munro a construit un experiment bazat pe stereotipuri legate de orientarea sexuală. Cu cât crește
diferența între convingerile individuale și concluziile științifice, cu atât crește scepticismul legat de
metoda de investigație.
• Hindsight bias (retrospectivă):
• Inteligența cognitivă este cel mai puternic predictor al performanței („evident, știam că așa e, nu
aveam nevoie de un studiu pentru asta”);
• Personalitatea are variații zilnice („evident, până și un copil știe asta, totul e relativ”).
• Iluzia înțelegerii (retrospectivă):
• Keil et al, (2010) demonstrează că încă din gimnaziu, elevii evaluează întrebările despre psihologie ca
fiind mai simple decât cele ale altor științe.
• De exemplu: ”De ce copiilor le este mai ușor decât adulților să învețe o limbă străină?” vs. ”De ce
sunetul are o viteză mai mică decât lumina?”
• confuzii legate de specializări:
• majoritatea populației crede că psihologia = psihoterapie, iar cum 1/2 din intervențiile
psihoterapeuților nu se bazează pe tehnici validate...;
• confuzia între psihologi și psihiatri;
reducționism:
• suntem familiarizați să operăm cu modele simple (A determina B);
• psihologia funcționează pe baza unor modele și teorii complexe (persoana x mediu).
 2.Teorii și modele
Filozofia științei
• evaluarea modului în care funcționează știința și a realizărilor acesteia;
• analiza calității cercetării științifice (Sklar, 2000);
• etica derulării cercetărilor, a utilizării juste a resurselor dedicate științei și a aplicării legitime a științei;
• scopul științei este de a oferi o descriere din ce în ce mai exactă și mai completă a realității, o realitate
ce e independentă de teoriile care o descriu.
Cuvântul „teorie” în limbaj comun
• „E doar o teorie!”;
• o ipoteză neverificată, o bănuială, o suspiciune;
• implică faptul că nu există unele teorii mai bune decât altele;
• nu se referă la termenul „teorie” folosit de oamenii de știință.
Cuvântul „teorie” în știință
• o serie de concepte relaționate ce explică un ansamblu de date și pe baza cărora se pot face predicții despre
rezultatele unor experimente viitoare;
• o ipoteză reprezintă o predicție specifică derivată dintr-o teorie;
• validitatea unei teorii este determinată de numărul de ipoteze care se susțin;
• atunci când datele încep să contrazică o teorie, oamenii de știință construiesc o teorie nouă sau o ajustează
pe cea existentă.
Rolul central al teoriilor în psihologie
• obiect de studiu delimitat: comportament și procese mentale;
• explicarea unui număr cât mai mare de comportamente pe baza unor modele de funcționare (mecanisme);
• testarea ipotezelor: aserțiuni testabile care fac predicții despre manifestări comportamentale/procese
mentale specifice în condiții specifice;
• metode empirice: se bazează pe un proces sistematic de culegere a datelor/observațiilor relevante pentru
testarea ipotezelor.
Falsificabilitatea
• niciun număr de lebede albe nu poate dovedi că toate lebedele sunt albe, dar o singură lebădă care
nu e albă poate contrazice ipoteza (Popper, 1959; 1962; 1972);
• asimetria logică dintre dovezile pozitive și cele negative;
• teorie este științifică doar dacă există posibilitatea ca datele să o contrazică.
Ierarhia teoriilor a lui Popper
1. teoriile falsificabile nedovedite ca fiind false;
2. teoriile falsificabile dovedite ca fiind false;
3. teoriile nefalsificabile.
Sarcina selectării a lui Wason
• o problemă de logică dezvoltată de Peter Cathcart Wason (1966);
• greu de rezolvat în anumite scenarii, dar ușor de rezolvat în altele;
• mult mai ușor de rezolvat dacă este prezentată sub forma unor reguli sociale (Cosmides & Tooby, 1992).

Efectele negative ale teoriilor nefalsificabile

• psihanaliza este considerată în general o teorie nefalsificabilă (Wade & Tavris, 2008);
• „Ideile incorecte, dar răspândite, despre mintea umană inevitabil ajung să provoace daune sociale.” (Crews,
1993);
• psihanaliștii considerau că autismul (o disfuncție parțial genetică) este determinat de dorința inconștientă a
părinților de a nu avea copilul (Offit, 2008);
• ideile nefalsificabile nu duc doar la tratamente inutile, cât și la stagnarea progresului științific.
Niveluri ale teoriilor
• fundația oricărei cunoașteri profesionale în orice arie a științei este teoria (De Jonge, Demerouti & Dormann,
2014);
• modelele teoretice au relevanță directă pentru practica psihologică.
• datorită complexității și multi-determinării comportamentului și proceselor mentale, psihologia (ca și
medicina) operează cu un număr ridicat de modele teoretice;
• fiecare arie a psihologiei aplicate (clinică, psihoterapie, I/O, educațională, etc.) utilizează modele teoretice
specifice.

Nivelul #1: Meta-paradigma

• se concentrează pe aspectele generale legate de teorii, cum ar fi scopul sau tipul de teorii necesare într-un
anumit domeniu;
• propune și critică metodele de dezvoltare a teoriilor;
• propune metodele de evaluare a teoriilor;
• meta-paradigma în psihologie se referă la studiul comportamentului uman, proceselor mentale și conștiinței.
Schimbările de paradigmă
• NU presupun existența unui relativism în știință (faptul că toate paradigmele ar fi egale);
• atunci când o paradigmă este înlocuită de o alta, cea nouă este întotdeauna mai bună;
• un exemplu de schimbare de paradigmă în psihologie este revoluția cognitivă – trecerea de la abordarea pur
behavioristă la acceptarea și studierea proceselor mentale ca element central în psihologie;
• un alt exemplu este trecerea de la economia clasică la cea comportamentală.

Nivelul #2: Teoriile generale

• sunt foarte abstracte și au ca scop să ofere o perspectivă largă pentru o ramură de cercetare;
• exemple de teorii generale în psihologie:
• abordarea psihodinamică;
• abordarea behavioristă;
• abordarea cognitivistă.

Nivelul #3: Teoriile de clasă medie

• un set de afirmații despre concepte și interacțiunea dintre ele, care au ca scop descrierea, explicarea și
predicția unor fenomene;
• includ de obicei un număr limitat de concepte și un număr limitat de ipoteze și prin urmare au un scop mai
restrâns, în comparație cu teoriile generale;
• conferă economia de concepte a teoriilor generale, dar și specificitatea necesară utilizării în cercetare și
practică;
• exemple: teoria dezvoltării cognitive a lui Piaget, teoria condiționării operante, teoria gestionării stresului a lui
Lazarus.

Nivelul #4: Modelele teoretice

cunoșterea teoretică poate fi condensată în modele;
sunt exploratorii și predictive;
un model teoretic are următoarele caracteristici:
(i) are un scop restrâns;
(ii) conține un număr redus de concepte și variabile;
(iii) reflectă un număr limitat relații, prin intermediul unor ipoteze;
(iv) poate fi testat empiric (Walker & Avant, 1995).
Teoria comportamentului planificat
 intențiile comportamentale -> comportamente
 atitudini, norme subiective comportamentale, controlul comportamental perceput -> intențiile
comportamentale
 intențiile: reprezintă un determinant proximal al comportamentelor, reprezentând efortul pe care o persoană
este dispusă a-l depune pentru a manifesta un anumit comportament.
 atitudinile: evaluările pozitive sau negative ale efectelor derulării unui anumit comportament („Consider că a
face mai mult sport în următoarele trei luni este dezirabil/pozitiv”);
 normele subiective: percepția unei persoane cu privire un anumit comportament, percepție influențată de
percepțiile persoanelor importante din cadrul social (prieteni, familie, parteneri);
 controlul comportamental perceput: percepția persoanei cu privire la capacitatea de a manifesta un
comportament și cu privire la autonomia/libertatea de manifestare.
 conform teoriei lui Ajzen (1985), persoanele dobândesc o intenție puternică de a manifesta un anumit
comportament (lăsat de fumat), atunci când:
o au o atitudine pozitivă în raport cu acel comportament (a te lăsa de fumat are efecte pozitive);
o resimt presiune socială din partea acelor persoane pe care le valorizează (părinți, copii, parteneri);
o se simt capabili să renunțe manifeste respectivul comportament / consideră că este în controlul lor
(mă pot lăsa de fumat).
o toate celelalte influențe (biologice, psihologice, sociale) sunt mediate de atitudini, norme subiective,
percepția controlului și intențiile comportamentale.

Implicații practice ale teoriei

 în 2012, un sfert din numărul global de decese a fost cauzat de boli cardio-vasculare (WHO, 2014).
 obiceiurile alimentare/dieta reprezintă unul dintre cei mai importanți factorii de risc ai bolilor cardio-vasculare.
 alimentația corectă înseamnă nu doar ce mâncăm (decizii despre alimente), ci și cum mâncăm (obiceiurile
alimentare).
 articol publicat de McDermot et al. (2015) în revista Preventive Medicine;
 meta-analiza a investigat peste 500 de studii (în urma aplicării criteriilor de incluziune, au fost selectate 22 de
studii empirice);
 au fost excluse studiile cu participanți care aveau probleme psihiatrice și/sau medicale;
 au fost investigate două categorii de comportamente alimentare:
o obiceiuri alimentare sănătoase (a mânca sănătos, în general);
o dietele alimentare (low-fat diets).
 comportamentele alimentare măsurate prin mai multe metode:
o percepții subiective („Cât de sănătoasă a fost dieta ta în ultimele două săptămâni?”);
o chestionare pentru investigarea frecvenței comportamentelor alimentare;
o jurnale alimentare (food diaries).
 această meta-analiză ilustrează faptul că:
o comportamentele alimentare sănătoase prezintă asocieri medii și ridicate cu variabilele din cadrul
TPB;
o acest studiu oferă o bază teoretică pentru design-ul unor intervenții eficiente în schimbarea
comportamentului alimentar;
o concentrarea intervențiilor pe atitudini are șanse mai mari să ducă la efecte pozitive pentru adoptarea
dietelor alimentare;
o concentrarea intervențiilor pe construirea percepției controlului are șanse mai ridicate să ducă la
efecte pozitive pentru adoptarea unor obiceiuri alimentare sănătoase.
Modele de cercetare experimentale
• sunt clasificate în trei categorii principale (Frankfort-Nachmias & Nachmias, 2000; Mertens, 2005; Schwab,
2005; Spata, 2003):
• modele uni-factoriale cu un singur grup;
• modele uni-factoriale cu două grupuri;
• modele factoriale.
• principala condiție a unei cercetări pentru a întruni calitatea de experiment este selecția sau repartiția
aleatoare a subiecților în grupul/grupurile cercetării.

Modelul uni-factorial cu un singur grup

• se bazează pe o strategie de tip intra-subiect, în care un grup de subiecți este supus unui tratament aplicat o
singură dată, cu una, două sau mai multe măsurări ale variabilei dependente.
• modelul măsurării post-test cu un singur grup;
• modelul „înainte-după” cu un singur grup;
• modelul seriilor de timp.

*1.Modelul masurarii post-test cu un singur grup

 grup aleatoriu: tratament - măsurare;
 are mai mult o valoare teoretică;
 nu este recomandabil deoarece concluziile unui astfel de experiment sunt extrem de vulnerabile din cauza
imposibilității de eliminare a amenințărilor la adresa validității interne, mai ales istoricul, maturizarea și
mortalitatea subiecților.
 în lipsa altei posibilități de comparație, rezultatele depind de cunoașterea unor valori la nivelul populației din
care grupul de cercetare a fost extras, ceea ce este, de regulă, problematic;
 pentru analiza statistică se compară rezultatul măsurării pe eșantion cu un indicator de referință dinainte
cunoscut la nivelul populației (procent sau medie) neafectată de tratament.
*2. Modelul „înainte-după” cu un singur grup
 grup aleatoriu: măsurare – tratament – măsurare;
 tratamentul este aplicat o singură dată, aceluiași grup de participanți;
 principalul obiectiv este acela de a evalua direct efectul tratamentului asupra fiecărui subiect;
 cel mai important avantaj decurge din faptul fiecare subiect este propriul său control, ceea ce elimină efectele
diferențelor individuale.
 limitele sunt date de riscurile specifice abordării de tip intra-subiect (efectele de exercițiu, maturizare,
sensibilizare la tratament);
 o amenințare posibilă la adresa validității interne poate fi istoria personală a fiecărui subiect, care îi poate face
mai sensibili sau mai puțin sensibili la efectul tratamentului;
 selecția aleatoare a subiecților este o soluție a unora din aceste probleme, dar nu ne putem baza pe o eficiență
practică prea mare, mai ales dacă baza de selecție a eșantionului este relativ mică, iar numărul subiecților este
limitat.
 alegerea testului statistic depinde de nivelul de măsurare al variabilei dependente, astfel:
o dacă rezultatul (variabila dependentă) este măsurată pe nivel nominal cu două categorii (ia doar două
valori: crește/scade) testul diferenței dintre două proporții;
o dacă rezultatul este măsurat la un nivel nominal cu mai mult de două categorii (ia mai mult de două
valori), se utilizează testul chi-pătrat;
o dacă rezultatul este măsurat pe scală ordinală, se utilizează testul Wilcoxon;
o dacă rezultatul este măsurat pe scală cantitativă (interval sau raport), se utilizează testul t pentru
eșantioane dependente.
*3. Modelul seriilor de timp
 grup aleatoriu: măsurare-măsurare-măsurare…tratament… măsurare-măsurare-măsurare…;
 tratamentul este aplicat o singură dată, dar măsurarea are loc de mai multe ori înainte și de mai multe ori
după;
 seriile de măsurare trebuie să fie simetrice în raport cu tratamentul, dar lungimea seriei este la latitudinea
cercetătorului;
 cu cât aceasta este mai mare, cu atât concluzia cu privire la stabilitatea efectului tratamentului este mai
fundamentată.
  cea mai importantă amenințare la adresa validității interne ale acestui model este istoricul;
 maturizarea este destul de bine controlată de acest model, cu atât mai bine, cu cât seria de măsurări este mai
lungă;
 dacă maturizarea ar fi avut un impact, atunci ea s-ar fi simțit într-o evoluție independentă de tratament, pe
fiecare dintre seriile de timp (ante și post tratament);
 după aceeași logică poate fi eliminată și amenințarea efectului de exercițiu.
 în funcție de nivelul de măsurare al variabilei dependente, se folosesc următoarele analize statistice:
o dacă rezultatul tratamentului este măsurat pe scală nominală, atunci se poate utiliza testul chi-pătrat
goodness of fit, care testează condiția ca frecvența rezultatelor să fie aceeași de-a lungul tuturor
măsurărilor;
o dacă rezultatul este măsurat pe scală ordinală, se utilizează testul Friedman pentru măsurări repetate;
o dacă rezultatul este măsurat pe o scală cantitativă, se utilizează analiza de varianță pentru măsurări
repetate (ANOVA repeated measures).

Modele uni-factoriale cu două grupuri

• utilizarea a mai mult de un singur grup permite un control mai riguros al amenințărilor la adresa validității
interne, iar această categorie de modele corespunde cu adevărat criteriilor definitorii ale experimentelor
adevărate.
• modelul măsurării post-test cu două grupuri independente;
• modelul „înainte-după” cu două grupuri.

*a.Modelul măsurării post-test cu două grupuri independente

 grup experimental: repartiție aleatoare - tratament - măsurare
 grup de control: repartiție aleatoare - - măsurare;
 posibilă amenințare rămâne totuși mortalitatea, care poate diminua echivalența probabilistică a grupurilor;
 formă echivalentă a acestui model este aceea în care grupul de control este supus unei condiții de tratament
alternative;
 grup experimental: tratament experimental – măsurare
 grup de control: tratament alternativ – măsurare.
 datele acestui model presupun compararea măsurărilor celor două grupuri:
o dacă variabila dependentă este măsurată la nivel nominal, cu două valori, se utilizează testul diferenței
dintre două proporții;
o dacă variabila dependentă este măsurată la nivel nominal, cu mai mult de două valori, se utilizează
testul chi-pătrat al independenței (asocierii);
o dacă variabila dependentă este măsurată la nivel ordinal, se utilizează testul Mann-Whitney (U);
o dacă variabila dependentă este măsurată la nivel cantitativ, se utilizează testul t al diferenței dintre
mediile a două grupuri independente.
*b.Modelul „înainte-după” cu două grupuri
 față de modelul măsurării post-test cu două grupuri independente, în acest caz variabila dependentă este
măsurată de două ori: pe grupul experimental înainte și după tratament, iar pe grupul de control în două
momente echivalente, dar fără aplicarea tratamentului, ori după aplicarea unui tratament alternativ;
 grup experimental: repartiție aleatoare - măsurare - tratament - măsurare
 grup de control: repartiție aleatoare - măsurare – fără tratament – măsurare.
 prima măsurare permite confirmarea faptului că grupurile nu diferă sub aspectul caracteristicilor bazale
dinainte de aplicarea tratamentului;
 repartiția aleatoare în cele două grupuri și măsurarea fiecăruia în două momente diferite permite un control
al validității interne din perspectiva istoricului, maturizării, egalizării compensatorii și mortalității
experimentale.
Modele factoriale
 modelul factorial se caracterizează prin existența a cel puțin două variabile independente cu cel puțin două
valori fiecare;
 sunt denumite în funcție de numărul variabilelor independente (factori) și numărul nivelurilor fiecărui factor;
 nu există limite în ceea ce privește numărul de factori incluși într-un model factorial;
 dacă numărul de factori este mai mare de trei, eventualele interacțiuni dintre factori devin extrem de dificil
de interpretat psihologic.
*Modelul 2x2 factorial
 are doi factori, fiecare cu câte două niveluri;
 permite mai mult de atât, evaluarea interacțiunii dintre cele două condiții;
 în contextul unui model factorial, efectele variabilelor independente pot fi analizate atât separat (efecte
principale) cât și împreună (interacțiune).

Modele quasi-experimentale
 diferența fundamentală dintre experimentele adevărate și quasi-experimente este aceea că în cazul acestora
din urmă subiecții nu sunt repartizați aleatoriu în grupurile de cercetare (Cook & Wong, 2008; Wampold,
2006);
 orice cercetare care își propune scopuri similare cu experimentele, dar nu se poate realiza constituirea
aleatorie a grupurilor;
 dat fiind faptul că experimentele sunt greu de realizat, iar uneori chiar imposibil, quasi-experimentele se
bucură de o utilizare largă în cercetarea științifică.
 tipologia quasi-experimentelor este la fel de variată ca și tipologia experimentelor adevărate;
 orice model experimental se regăsește într-o variantă quasi-experimentală;
 chiar cercetări care debutează ca experimente se finalizează ca și quasi-experimente, din cauză că nu au putut
fi întrunite toate condițiile de control.

Modelul grupului de control non-echivalent

 analizează rezultatul expunerii la un tratament al unui grup prin comparație cu un grup de control, fără ca
cercetătorul să controleze în vreun fel repartiția subiecților în grupuri sau a grupurilor în raport cu tratamentul;
 Grup tratament : Măsurare - Tratament - Măsurare
 Grup de control : Măsurare - Fără tratament - Măsurare.

Modelul seriilor de timp întrerupte

 analizează observații consecutive pe o anumită durată de timp, de regulă mare, căutându-se dovada apariției
unei discontinuități induse de un eveniment independent sau de un eveniment introdus de către cercetător;
 M1, M2, M3, M4; M5 – Tratament – M6, M7, M8, M9; M10
M1, M2, M3, M4; M5 M6, M7, M8, M9; M10;
Modele de cercetare non-experimentale
• cercetătorii în științele sociale nu au un control real asupra multor variabile independente: inteligență,
personalitate, mediul familial, aptitudini, motivație;
• cu toate acestea, investigarea efectelor acestora variabile este vitală pentru aceste științe;
• modelele experimentale nu pot fi, în mod evident, utilizate pentru a investiga aceste variabile.
• în ciuda potențialului limitat de inferență cauzală, comparativ cu cercetările de tip experimental, studiile non-
experimentale se află pe primul loc în preferințele cercetătorilor;
• în urma analizei extensive a unui număr de 609 articole publicate în Journal of Applied Psychology între anii
1920-2000, Austin et al. (2004) au constatat că studiile de tip non-experimental ocupă primul loc, cu un
procent de peste 50% în aproape toate decadele.

Cercetarea non-experimentală
 demersul științific sistematic în cadrul căruia cercetătorul nu exercită un control direct asupra variabilelor
independente, întrucât manifestările sau efectele acestora s-au derulat deja sau întrucât acestea nu sunt direct
manipulabile;
 cercetătorul poate realiza inferențe cu privire la relația dintre variabile, fără a interveni direct, ci doar prin
intermediul observării relațiilor dintre acestea;
 se mai numește și observațională.

Tipuri de modele non-experimentale

1. cercetări de tip case-control;
2. cercetări de tip transversal;
3. cercetări de tip longitudinal;
4. observația naturală;
5. studiul de caz.

1. Cercetări de tip case-control

 model inspirat din epidemiolgie;
 pentru două grupuri contrastante la nivelul unui efect (variabilă dependentă) sunt analizate o multitudine de
variabile independente;
 deși sunt ușor de implementat, studiile de tip case-control oferă doar o reprezentare generală a relațiilor
dintre variabile
Un studiu case-control asupra simptomelor psihologice ale apneei în somn
• un grup de 30 de pacienți cu apnee în somn și un grup de control format din 30 de participanți;
• au fost comparate nivelurile de somnolență în timpul zilei, depresia, anxietatea, ostilitatea și alte variabile;
• rezultatele au indicat o stare de bine mai scăzută la pacienții cu apnee în somn, cel mai probabil datorată
somnului fragmentat și a somnolenței în timpul zilei.
•
2. Cercetarea de tip transversal
 scopul este unul descriptiv;
 oferă o descriere a modului în care se manifestă un fenomen la un anumit moment de timp (momentul
colectării datelor) și, astfel, nu permite formularea unor concluzii cauzale (Mill, 1843 – condiția 1 – cauza
precede efectul și condiția 3 – nu există o altă explicație plauzibilă);
 respectă condiția 2: cauza este relaționată cu efectul;
 concluziile studiilor transversale trebuie să poată fi generalizate la nivelul întregii populații.
 presupun selectarea unui eșantion, măsurarea variabilelor cercetării, o singură dată, urmată de analiza și
extragerea concluziilor pe baza acestora;
 rezultatele unor astfel de cercetări reprezintă un „instantaneu” al caracteristicilor investigate, așa cum se
manifestă la momentul respectiv, la nivelul eșantionului, cu posibilitate de generalizare la nivelul populației
de referință;
 pot fi clasificate în două categorii principale: modele care vizează comparațiile între grupuri și modele care
vizează corelația dintre variabile.
Eroare și stres în medicină și aviație: un studiu transversal
 Sexton et al. (2000) au investigat, printre altele, modul în care este auto-percepută eficiența personală în
condiții de oboseală;
 afirmația „chiar și obosit sunt în stare să lucrez eficient pe durata perioadelor critice” a fost acceptată de 60%
din personalul medical, în timp ce numai 26% dintre piloți sunt de acord;
 faptul că s-a obținut o diferență între piloți și personalul medical, descrie o situație pe care trebuie să o
acceptăm ca atare, în ciuda faptului că nu putem ști ce anume a determinat această diferență.

* Cercetarea corelațională
 urmărește evidențierea măsurii în care variabilele cercetării corelează între ele;
 acele studii ale căror ipoteze sunt de tip asociativ și ale căror date sunt analizate cu ajutorul uneia dintre
procedurile statistice care aparțin analizei de corelație;
 obiectivele specifice cercetărilor corelaționale sunt axate pe evidențierea unei asocieri (variații concomitente)
între variabile;
 indicator specifici care măsoară intensitatea și sensul asocierii dintre diverse fenomene de ordin psihic
(atitudini, caracteristici, comportamente etc.).
Coeficienții de corelație prezintă următoarele caracteristici:
 pot lua valori între -1 (corelație maximă negativă) și +1 (corelație maximă pozitivă), valoarea 0 descriind
absența oricărei asocieri între variabile;
 valorile pozitive semnifică creșterea valorilor unei variabile concomitent cu creșterea valorilor celeilalte
variabile;
 valorile negative semnifică creșterea valorilor unei variabile concomitent cu scăderea valorilor celeilalte
variabile;
 sunt adecvați pentru descrierea unei relații de tip liniar, fiind insensibili la relația de tip curbiliniu.

Avantajele modelelor transversale

• pot fi derulate fără un consum ridicat de resurse;
• pot fi derulate într-un interval de timp redus;
• pot investiga relații între multiple variabile;
• permit investigarea unor variabile care nu pot fi manipulate.
Limitele modelelor transversale
• nu permit inferențe de tip cauzal;
• nu țin cont de natura dinamică a relațiilor dintre variabile (un singur moment de timp).

3. Cercetarea de tip longitudinal

 presupun observarea unor variabile pentru perioade mai mari de timp;
 este mai „puternică” decât cea transversală, îndeplinind nu numai condiția 2 (cauza și efectul sunt relaționate),
ci și în unele cazuri condiția 1 (cauza precede efectul) (Mill, 1843);
 în funcție de modul de constituire a grupurilor și natura raportării temporale, studiile longitudinale pot fi de
tip panel sau de tip cohortă.

Studii de tip panel

 constituirea unui grup de subiecți care sunt contactați de către cercetător și convinși să ofere informații despre
ei în diferite momente de timp, de-a lungul unei perioade mai scurte sau mai lungi, care uneori poate fi și de
ordinul anilor sau zecilor de ani;
 pot fi prospective sau retrospective (Elliott, Holland, & Thomson, 2008).
• modelul prospectiv presupune ca informațiile să fie recoltate începând din momentul de debut al cercetării,
în mai multe momente viitoare;
• avantajul acestui model este acela că se pot recolta date în fiecare moment de interes pentru cercetător, iar
dezavantajul major este acela al duratei cercetării, care nu se poate finaliza decât după scurgerea timpului
prevăzut în protocolul de cercetare.

• modelul retrospectiv presupune ca subiecții să reconstituie anumite informații asociate cu diferite momente
anterioare debutului cercetării;
• prezintă avantajul de a colecta simultan date cu privire la momente diferite din trecut;
• dacă sursa datelor este memoria individuală, atunci pot exista probleme legate de completitudinea sau
calitatea amintirilor;
• dacă sursa datelor o reprezintă înregistrările documentare, atunci calitatea datelor depinde de acuratețea
acestora și de gradul lor de accesibilitate.
Studii de tip cohortă
 spre deosebire de studiile longitudinale panel, în care grupurile comparate pot face parte din categorii
de persoane diferite sub orice fel de aspecte particulare, investigate în perioade diferite, în studiile
longitudinale de cohortă, se identifică mai întâi una sau mai multe categorii largi de subiecți din care
se selectează eșantioane reprezentative pentru diferite momente.
Avantajele modelelor longitudinale
• permit (uneori) inferarea cauzalității;
• pot fi utilizate pentru a studia mai multe efecte (mai multe variabile dependente);
• permit estimarea naturii dinamice a relațiilor dintre variabile (de exemplu, persistența în timp a unui anumit
efect).
Limitele modelelor longitudinale
• costisitoare (resurse și timp);
• prezintă riscuri de tip drop-out.
Pregatirea cercetarilor
Alegerea si documentarea temei de cercetare si fundamentarea ipotezelor
Premise de la care pornește o cercetare
• motivația pentru tema cercetării;
• caracteristicile personale ale cercetătorului;
• resursele disponibile și accesibile.
Întrebări fundamentale înainte de începerea cercetării (Dawson, 2002):
• care este obiectul cercetării?
• care este motivul cercetării?
• care este populația și cine vor fi participanții cercetării?
• unde se va desfășura cercetarea?
• când și cât timp durează (are la dispoziție) cercetarea?
Factori interni pentru generarea întrebărilor (Sackett & Larson Jr., 1990)
• curiozitatea (dorința de a înțelege sau explica);
• compasiunea (dorința de a rezolva probleme pentru a ameliora situații de viață);
• confirmabilitatea (ușurința de a găsi răspunsuri – din această perspectivă, problemele dificile tind să fie mai
puțin cercetate decât cele facile);
• conformismul (tendința de a alege întrebări care sunt ”la modă” printre cercetători, la un moment dat);
• preferința personală (tendința de a pune întrebări și a efectua cercetări care corespund cunoștințelor,
abilităților și intereselor cercetătorului).
Factori externi pentru generarea întrebărilor (Sackett & Larson Jr., 1990)
• impunerea din partea unei autorități administrative sau academice;
• costurile implicate, resursele disponibile (materiale, metodologice, umane);
• sistemul de recompense (sunt alese întrebări a căror rezolvare aduce o recunoaștere mai mare);
• interesul colaboratorilor și ”sponsorilor” (sunt alese întrebări care orientează cercetarea spre probleme de
interes pentru cei care contribuie la derularea acesteia).

Strategii pentru identificarea subiectelor de cercetare

• strategii personale:
• experiența personală și observația directă;
• creativitatea individuală;
• perspectiva de „marțian”;
• cărți, filme, programe TV.
• strategii interpersonale;
• literatura de specialitate:
• replicarea;
• verificarea potențialului de generalizare;
• reconcilierea unor rezultate divergente;
• sugestiile propuse de autori.
• strategii computerizate:
• PsycLit (produsă de APA, conține articole și rezumate din mai multe reviste de specialitate, publicate
începând cu anul 1927);
• ERIC (comunicări și articole preluate din mediul educațional);
• Medline (comunicări și articole de la manifestări științifice și reviste medicale, care conțin o mare
cantitate de informație psihologică).
 Managementul proiectului de cercetare: Diagrama Gant
• lista completă a activităților din planul de cercetare;
• precizarea datei de început, duratei și caracterului (secvențial sau paralel) al fiecărei activități în raport cu alte
activități din planul cercetării;
• precizarea condiționărilor, atunci când ele există, ale fiecărei activități în funcție de alte activități din planul
cercetării.

Două greșeli frecvente

• elaborarea de la bun început a uneia sau mai multor propoziții, care nu întrunesc nici una din calitățile impuse
de o ipoteză;
• acumularea de date empirice cu ignorarea ipotezelor până în faza de analiză a rezultatelor, când acestea sunt
elaborate în funcție de rezultatele prelucrărilor statistice.

Definirea noțiunii de ipoteză

• o sentință verbală, derivată din observații, teorii sau din rezultatele altor cercetări cu privire la relația dintre
variabile (Schwab, 2005)
• care se exprimă sub forma unei predicții cu privire la relația dintre variabilele cercetate (Spector, 2012;
Wampold, 2006)
• și care poate fi testată pe cale empirică (Mitchell & Jolley, 2001).
4 aspecte fundamentale ale noțiunii de ipoteză:
• caracterul de presupunere, care implică estimarea unui rezultat așteptat;
• existența unor premise (date sau informații) pe care se sprijină;
• descrierea unei relații dintre fenomene (variabile), de ordin cauzal sau de altă natură;
• impunerea unui proces prin care adevărul ei să fie confirmat/infirmat.

Utilitatea ipotezelor
• în cercetarea psihologică se face distincția între cercetări confirmatorii și cercetări exploratorii (Bem, 2000;
Schinka & Velicer, 2003)
• cercetarea confirmatorie are un caracter anticipativ și pro-activ de interogare a realității;
• cercetarea exploratorie are un caracter reactiv, de oportunitate, bazându-se pe investigarea unei anumite
realități, independent de o presupunere (ipoteză) anterioară, prin care se caută suport pentru anumite
concluzii într-un domeniu de interes.
• orientarea cercetării către probleme cu adevărat importante;
• fixarea în mod explicit și clar a obiectivului cercetării;
• anticiparea răspunsurile corecte pe baza cunoștințelor (teoriilor) existente;
• evitarea risipei de resurse pentru cercetări care au șanse reduse să conducă la rezultate utile;
• precizarea variabilelor relevante ale cercetării;
• precizarea relațiilor estimate dintre variabile.

Emiterea și testarea unei ipoteze nu este obligatorie

• dacă o anumită cercetare abordează un subiect nou, neinvestigat anterior, atunci o atitudine de tip explorator
este mai potrivită decât testarea unei ipoteze;
• ipotezele pot lipsi și atunci când cercetarea are un scop descriptiv sau când se urmărește construcția unei
teorii/explicații (David, 2006);
• dacă tema cercetării a fost intens studiată anterior, atunci este recomandabil mai degrabă un studiu de meta-
analiză decât o nouă testare a ipotezei;
• cercetările care vizează dezvoltarea unor instrumente noi de măsurare (scale, chestionare, etc.), nu implică
enunțarea unor ipoteze, chiar dacă analiza statistică a datelor include anumite proceduri inferențiale.
 Caracteristici importante ale ipotezelor (Publication Manual of the American Psychological Association,
2010):
• formulare clară: ipotezele bune sunt exprimate prin propoziții scurte, în care pot fi identificate cu ușurință
variabilele implicate;
• specificitate: ipotezele trebuie să indice relațiile dintre variabile și condițiile în care aceste relații pot fi
observate;
• testabilitate: ipotezele trebuie să poate fi supuse unui model de cercetare prin care să se găsească dovezi care
să justifice acceptarea lor;
• obiectivitate: independență față de valori personale.

Contează numărul de ipoteze?

• numărul ipotezelor trebuie să decurgă, pe de o parte, din natura subiectului și întrebările pe care ni le punem
în legătură cu acesta, iar pe de altă parte, din resursele pe care le avem la dispoziție și, în special, de timpul
alocat cercetării;
• multiplicarea artificială a numărului ipotezelor nu face decât să conducă la lansarea unor ipoteze
inconsistente, lipsite de relevanță sau, în unele cazuri, chiar la construcții verbale fără nici o valență de ipoteză.

Este importantă confirmarea ipotezei?

• deși este normal ca cercetătorul să aștepte ca datele cercetării să-i confirme ipoteza, valoarea unei cercetări
nu depinde de confirmarea ipotezei, ci de calitatea metodei de investigație;
• confirmarea unei ipoteze printr-o cercetare inconsistentă și nerelevantă în raport cu aceasta, este lipsită de
valoare;
• infirmarea unei ipoteze pe baza unei cercetări bine conduse este la fel de relevantă științific ca și confirmarea
ipotezei.
 A. Erorile de percepție

Validitatea ecologică
- metodele, materialele și cadrul studiului aproximează un cadru din lumea reală (Brewer, 2000);
- trei dimensiuni (natura cadrului, stimulii și răspunsurile la stimuli) au fost recunoscute ca factori importanți
pentru validitatea ecologică (Schmuckler, 2001);
- de exemplu, utilizarea banilor altei persoane ar putea influența entuziasmul și riscul asumat în cazul simulării
comportamentelor din cazinouri (Griffiths, 1994).
Orbirea la schimbare (change blindness)
- un fenomen perceptual care apare atunci când este introdusă o schimbare a stimulilor vizuali și observatorii nu o
detectează (Simons & Levin, 1997);
- reflectă limitări fundamentale ale atenției umane;
- implicații practice majore, cum ar fi încrederea în martori oculari.

B. Erorile de memorie

Disonanța cognitivă
- disconfortul psihologic resimțit de o persoană atunci când poartă simultan două convingeri, idei sau valori
contradictorii (Festinger, 1957, 1962);
- oamenii caută o consistență psihologică internă pentru a putea funcționa în lumea reală (Festinger, 1957).
Eroarea susținerii deciziei (choise-supportive bias)
- studiile bazate pe teoria disonanței cognitive (Festinger, 1957) arată că după ce iau o decizie, oamenii își schimbă
atitudinile pentru a fi mai consistente cu deciziile luate (Brehm, 1956);
- oamenii au tendința de a-și aminti deciziile luate într-o manieră care reduce regretul (Mather, Shafir, & Johnson,
2000);
- de exemplu, oamenii au tendința de a-și aminti mai multe beneficii pentru o casă pe care au ales-o în defavoarea
alteia, pe care și-o amintesc ca având mai multe dezavantaje (Mather & Johnson, 1994).
Efemeritatea (transience)
- informațiile și evenimentele memorate devin în general mai greu de accesat cu trecerea timpului (Schacter,
1999);
- rata uitării scade cu trecerea timpului (Wixted & Ebbesen, 1997);
- indiciile pot determina amintirea unor informații aparent uitate (Koutstaal & Schacter, 1997);
- dovezile neurobiologice de la organismele nevertebrate arată o pierdere a conectivității neuronale cu trecerea
timpului (Bailey & Chen, 1989).
Distragerea (absent-midedness)
- uitarea datorată insuficientei atenții dedicate stimulului sau a procesării superficiale (Schacter, 1999);
- explică evenimente cotidiene, cum ar fi uitarea locului unde cineva și-a lăsat cheile;
- apare atunci când acțiunile au loc automat și atenția este îndreptată în altă parte (Reason & Mycielska, 1982);
- poate explica „orbirea la schimbare” (Simons & Levin, 1997).
Blocajul (blocking)
- apare atunci când deși o informație a fost memorată profund și nu a fost uitată ulterior, aceasta este temporar
inaccesibilă (Koutstaal & Schacter, 1997);
- un exemplu cotidian de blocaj este lapsusul;
- poate apărea atât în cazul memoriei episodice, cât și în cazul memoriei semantice (Schacter, 1999);
- pare a fi cauzat de amintirea unui element similar, dar incorect, care interferează cu accesul la elementul țintă
(Harley & Brown, 1998).
Atribuirea greșită (misattribution)
- situații în care amintirea este prezentă, dar este atribuit greșit timpul, locul sau persoana (Jacoby, Kelley, &
Dywan, 1989);
- participanții la un studiu și-au amintit că o informație au citit-o în presă, când în realitate au primit-o de la
cercetător (Schater et al., 1984);
- într-un alt studiu, participanții și-au amintit că au văzut o față într-un context, deși au văzut-o în altul (Read,
1994);
- poate explica plagiatul involuntar.
Sugestibilitatea (suggestibility)
- tendința de a încorpora informații oferite de ceilalți în propriile amintiri (Schacter, 1999);
- relevanță foarte mare în mărturiile oculare;
- în condiții experimentale, participanții pot fi influențați să își amintească faptul că au văzut o anumită persoană
într-o filmare cu o infracțiune, chiar dacă persoana respectivă nu apărea în filmarea respectivă (Wells &
Brandfield, 1998).
Amintirile false și privarea de somn
• privarea de somn este asociată cu un o creștere a amintirilor false (Frenda et al., 2014);
• persoanele care au raportat 5 sau mai puține ore de somn cu o noapte înainte de un experiment au avut șanse
mai mari să raporteze că au văzut un reportaj de știri care nu a avut loc (Frenda et al, 2014);
• într-un alt experiment, participanții privați de somn au fost mai predispuși să prezinte amintiri false, dar doar în
situația în care au fost privați de somn înainte de toate etapele studiului (Frenda et al., 2014).

C. Erorile cognitive și de argumentare

Eroarea supraviețuirii (survivorship bias)

- eroarea logică de a te concentra doar asupra oamenilor sau lucrurilor care au trecut de un proces de selecție și
ignorarea acelora care nu au trecut, de obicei din cauza lipsei de vizibilitate;
- duce la așteptări exagerat de optimiste, deoarece eșecurile sunt ignorate;
- duce la falsa convingere că succesul unor anumite grupuri este datorat unei anumite caracteristici, când în
realitate este rezultatul altei caracteristici sau al hazardului.
Iluzia corpului înotătorilor (swimmer’s body illusion)
- confundarea factorilor de selecție cu rezultatele;
- duce la așteptări exagerat de optimiste legate de rezultatele anumitor protocoale de intervenție sau produse;
- duce la falsa convingere că succesul unor anumite grupuri este datorat unei anumite caracteristici, când în
realitate este rezultatul altei caracteristici sau al hazardului.
Iluzia grupării (clustering illusion)
- tendința de a considera în mod greșit că grupurile care se formează inevitabil în eșantioane mici datorită
distribuției aleatorii sunt non-aleatorii;
- eroarea cognitivă de a identifica tipare într-un șir de numere sau evenimente care sunt în realitate aleatorii;
- caracterul aleatoriu nu este un concept intuitiv pentru natura umană.
Pareidolie (pareidolia)
- fenomenul psihologic în care mintea umană răspunde la stimuli (de obicei vizuali sau auditivi) într-un mod în care
percepe tipare familiare în date aleatorii.
Apelul la majoritate (appeal to popular belief)
- denumit și dovada socială (social proof) sau influență socială informațională (informational social influence);
- fenomenul psihologic și social în care oamenii asumă faptul că anumite comportamente sunt adecvate sau
anumite convingeri sunt corecte dacă sunt comune;
- duce la comportament de turmă (herd behavior) și la conformism.
Când NU funcționează dovada socială?
- atunci când percepem că avem mai multe informații sau informații mai corecte decât grupul din care facem
parte;
- atunci când ne percepem ca fiind o autoritate în raport cu situația în car ne aflăm;
- atunci când nu ne identificăm sau ne identificăm într-o măsură foarte mică cu grupul.
Eroarea costului investit (sunk cost fallacy)
- justificarea investiției ridicate de bani, timp și alte resurse într-o decizie, pe baza investiției anterioare cumulate
(sunk cost), în ciuda faptului că dovezi noi arată că beneficiile sunt mult mai mici decât costul („Filmul ăsta e
foarte prost! Dar deja am stat o oră la el și deja am dat banii pe bilet. Hai să stăm până la sfârșit!”)
Eroarea disponibilității (availability bias)
- scurtătura mentală care se bazează pe exemplele imediate care vin în mintea unei persoane atunci când
evaluează un subiect specific, o metode sau o decizie;
- supraestimarea probabilității ca un eveniment să apară pe baza disponibilității acestuia în memorie, ce poate fi
influențată de cât de recentă este memoria respectivă sau ce impact emoțional a avut.
Efectul IKEA (IKEA effect)
- eroarea cognitivă în care consumatorii atribuie o valoare disproporțional de mare produselor pe care le-au creat
parțial;
- le permite consumatorilor să se simtă competenți și să își etaleze competența;
- oferă sentimentul de consumator inteligent (smart shopper), care economisește bani asamblând singur
produsul;
- justificarea efortului ca formă de gestionare a disonanței cognitive.
Efectul dobândirii (endowment effect)
- tendința oamenilor de a atribui mai multă valoare lucrurilor doar pentru faptul că le dețin;
- oamenii au tendința de a plăti mai mult pentru a păstra un lucru pe care îl au deja decât pentru a obține ceva
nou;
- oamenii care au fost selectați aleatoriu să primească un lucru în evaluează mai bine în comparație cu persoanele
care au fost selectate aleatoriu să nu primească nimic.
Eroarea jucătorului (gambler's fallacy)
- convingerea greșită conform căreia dacă ceva se întâmplă mai frecvent decât în mod normal pentru o anumită
perioadă de timp, atunci se va întâmpla mai rar în viitor;
- convingerea greșită conform căreia dacă ceva se întâmplă mai rar decât în mod normal pentru o anumită
perioadă de timp, atunci se va întâmpla mai des în viitor;
- se mai numește și eroarea Monte Carlo.
Punctul orb al erorilor (bias blind spot)
- eroarea cognitivă de a recunoaște impactul erorilor cognitive în raționamentul altora, în timp ce nu reușim să
vedem impactul erorilor cognitive în propriul raționament.
Implementarea cercetării și comunicarea rezultatelor

Comunicarea rezultatelor
- cercetarea științifică este, principial vorbind, o activitate deschisă, iar rezultatele sale sunt de cele mai multe ori
prezentate public, sub diferite forme:
- comunicări științifice;
- articole în reviste;
- lucrări cu finalitate academică (licență, lucrări de dizertaţie, doctorat, proiecte didactice etc.).

Structura unui articol de cercetare (titlu, rezumatul, introducerea, metoda, rezultatele, discutii, bibliografia, anexe)
 Titlul
- în alegerea titlului trebuie să fie luate în calcul două criterii:
- puterea explicativă (titlul trebuie să permită identificarea tuturor variabilelor incluse în studiu; titlul trebuie să
surprindă relația specifică dintre variabile; titlul trebuie să prezinte tematica sau breșa (gap) investigată.
- indexarea și căutarea articolului (pentru a putea fi identificate rapid, titlurile trebuie să surprindă informații
specifice despre toate variabilele cheie)
- Pagina de titlu trebuie să includă (titlul; autorii; afilierea autorilor; adresa de corespondență)
-
 Rezumatul
Conform APA Publication Manual, rezumatul trebuie să conțină: problema investigată; participanții (specificând
dimensiunea eșantionului, vârsta, genul, apartenența la grupuri etnice, etc.); modelul de cercetare (specificând
metodele de analiză a datelor); rezultatele (de obicei fără a include coeficienți statistici); concluziile
Introducerea
- în prima parte a unei lucrări de cercetare autorul face o prezentare generală a temei studiate și se referă la
cercetări anterioare ale acesteia, preluate, de regulă, din articole, studii și comunicări științifice;
- de asemenea, tot aici sunt prezentate obiectivele cercetării, ipotezele și fundamentarea lor, precum și o scurtă
prezentare a metodei prin care acestea urmează a fi testate.
-
 Criterii de evaluare a secțiunii „Introducere”
- Tema cercetării este relevantă din punct de vedere științific?
- Problema supusă investigației este exprimată în mod clar?
- Referințele bibliografice sunt adecvate și relevante în raport cu tema studiată? Sunt acestea suficient de
recente?
- Referințele sunt analizate critic, ori ca suport pentru a dezvolta argumente, și nu doar sub forma unei simple
treceri în revistă?
- Datele cercetărilor anterioare sunt discutate suficient de detaliat?
- Ipoteza (ipotezele) sunt enunțate în mod clar?
- Ipoteza (ipotezele) rezultă logic și sunt susținute de cercetările anterioare și de literatura științifică studiată?
- Ipoteza (ipotezele) sunt realmente testabile în condițiile și cu datele cercetării?
- Variabilele cercetării sunt definite în mod clar?
- Există o scurtă prezentare introductivă a metodologiei?

 Metoda
- în această secțiune sunt cuprinse, de regulă, mai multe categorii de informații: modelul de cercetare, descrierea
eșantionului, prezentarea tehnicilor de recoltare a datelor și a procedurii de aplicare a acestora;
- una din cele mai importante particularități ale unei cercetări este posibilitatea de a fi replicată de alți cercetători;
ca urmare, cel mai important criteriu de evaluare în acest caz este măsura în care datele din această secțiune
sunt suficient de detaliate și clare pentru a garanta posibilitatea de replicare a cercetării pentru cei care ar dori
să o facă.
Secțiuni tipice
- participanți - această secțiune trebuie să includă numărul grupurilor investigate, numărul participanților,
distribuția în funcție de gen, vârsta (M și SD), nivel educațional și orice alte informații care pot fi relevante în
raport cu ipoteza investigată;
- instrumente - această secțiune include o descriere a instrumentelor utilizate, precizând numele instrumentului,
autorii acestuia, dimensiunile măsurate, procedura de adaptare culturală. Pentru instrumentele care măsoară
constructe mai puțin populare sunt incluse exemple de itemi;
- procedură - autorii trebuie să menționeze ce procedură de colectare a datelor au utilizat, cum s-a derulat
colectarea, de ce au fost luate anumite decizii despre colectarea datelor (de exemplu, recompensele oferite
participanților).
*Criterii de evaluare a secțiunii „Metoda”
- Populația de referință este descrisă în mod explicit?
- Care este mărimea eșantionului și cum a fost acesta constituit? Este acesta suficient de mare pentru a testa
ipoteza?
- Compunerea eșantionului este adecvată în raport cu problema studiată?
- Eșantionul este descris în mod adecvat? Este suficient de variat sub aspect demografic, pentru a permite
generalizarea rezultatelor, sau este limitat la o anumită categorie de participanți?
- Este modelul de cercetare utilizat potrivit în raport cu tema cercetării?
- Tehnicile și procedura de măsurare sunt adecvate pentru testarea ipotezei?
- Există suficiente informații cu privire la calitățile psihometrice ale instrumentelor utilizate (fidelitate, validitate)?
- Contextul în care s-a desfășurat cercetarea (mediu real, laborator) este adecvat temei studiate?
- Există informații cu privire la respectarea normelor de etică a cercetării?
-
 Rezultate
- secțiunea dedicată rezultatelor conține, în principal, date cantitative, statistici descriptive și procedurile
inferențiale utilizate pentru testarea ipotezelor. Acestea se pot prezenta sub formă numerică, organizate în
tabele, sau grafică.
*Criterii de evaluare a secțiunii „Rezultate”
- Metodele de analiză statistică a datelor sunt adecvate pentru testarea ipotezelor? Există o prezentare adecvată a
caracteristicilor descriptive ale variabilelor cercetării?
- Testele statistice utilizate sunt adecvate în raport cu natura variabilelor, cu caracteristicile acestora și cu volumul
eșantionului?
- Rezultatele testelor de semnificație susțin ipoteza/ipotezele cercetării?
- Sunt raportate toate datele recomandate cu privire la prezentarea rezultatelor?
- Tabelele și figurile sunt corect realizate și exprimă în mod clar ceea ce vor să prezinte?

 Discuții
- această ultimă secțiune a lucrării de cercetare sintetizează rezultatele și le raportează la ipotezele cercetării și
teoria pe care acestea se fundamentează;
- sunt oferite explicații alternative și, eventual, sunt discutate explicații alternative;
- dacă rezultatele nu au permis confirmarea ipotezei cercetării, sunt analizate posibilele explicații pentru acest
lucru;
- sunt discutate posibilele implicații teoretice și practice ale rezultatelor și, de asemenea, sunt trecute în revistă
limitele studiului, care ar putea fi avute în vedere cu ocazia altor cercetări pe același subiect.
*Criterii de evaluare a secțiunii „Discuții”
- Concluziile și explicațiile enunțate sunt concordante cu rezultatele cantitative?
- Sunt în mod convingător eliminate explicațiile alternative?
- Cum se raportează rezultatele la concluziile altor cercetări asupra aceluiași subiect?
- Limitele cercetării sunt în mod adecvat semnalate?
- Există sugestii cu privire la cercetări ulterioare asupra aceluiași subiect?
-
Criterii de evaluare a cercetărilor calitative
- fundamentare adecvată și definire clară a obiectivelor cercetării;
- precizarea explicită a rolului cercetătorului;
- raportare critică la literatura de cercetare aferentă temei studiate;
- fundamentare metodologică explicită și adecvată în raport cu subiectul cercetării;
- utilizarea unor metode adecvate de recoltare a datelor, din surse cât mai variate;
- eșantion relevant prin numărul de cazuri dar, mai ales, prin consistența lor în raport cu subiectul cercetării;
- credibilitate (studiu intens al temei, prelungit, bazat și pe cazuri negative, observație detaliată, interviuri de
profunzime);
- analiza datelor bazată pe un model bine structurat;
- surprinderea aspectelor cele mai relevante ale datelor cercetării;
- argumentație coerentă, logică, clară, pătrunzătoare, susținută de exemple potrivite în context;
- verificări consistente ale concluziilor prin analiza încrucișată a datelor obținute pe căi diferite;
- contribuție personală semnificativă la explicarea și înțelegerea fenomenului studiat.

Diseminarea informațiilor științifice și stilul de redactare APA

Care sunt cele mai valide surse de informare?

Cărțile
- există mai multe tipuri de cărți pe care le putem folosi pentru informare: handbooks/manuale dedicate unei arii
de specialitate; volume colective; cărți pentru audiența generală (pop-science/self-help books).
- cărțile științifice sunt publicate de obicei la edituri științifice consacrate; există cinci mari astfel de edituri:
Springer, Wiley-Blackwell, Taylor & Francis, Reed-Elsevier, Sage
- cele cinci mari edituri dețin împreună o cotă de piață de peste 50% (peste 70% din publicațiile din psihologie sunt
realizate de către una din cele cinci edituri).
Conferințele științifice
- întotdeauna conferințele relevante sunt organizate de asociații științifice relevante;
- asociațiile pot fi generale sau dedicate unui domeniu specific;
- prin urmare, conferințele sunt și acestea generale
Conferințele științifice
- asociațiile (implicit conferințele pe care le organizează) diferă foarte mult; cele mai puternice asociații pot fi
recunoscute în funcție de: numărul de membri: SIOP – 7000 de membri activi; asociațiile solide au reviste pe care
le publică regulat; asociațiile solide emit materiale educative (guidelines/whitepapers); asociațiile solide au
relații formale cu alte asociații (umbrelă) sau partenere.
Conferințele științifice
- Atenție! Există conferințe care au și... o altă agendă: credite de formare continuă pentru practicieni; puncte
pentru cadrele didactice (ISI Proceedings), puncte în baza cărora se realizează promovările în mediul universitar;
conferințele organizate cu scopuri non-științifice (conferințele de workshop-uri).
Articole științifice
- studii empirice: introducere: descrierea problemei investigate (istoric), scopul/obiectivele investigației; metoda:
descrierea procedurilor utilizate în cadrul studiului; rezultate: raportarea rezultatelor și analizelor derulate;
discuții: interpretare, implicații ale rezultatelor.
- articole teoretice/metodologice
Ce inseamnă ISI?
- Institute for Scientific Information (ISI);
- fondat de Eugene Garfield (fondatorul bibliometriei și scientometriei) in 1960;
- ISI oferea servicii de analiză a bazelor de date bibliografice, cu specializare in “citation indexing and analysis”;
- achiziționat de Thomson Scientific & Healthcare in 1992 (astăzi face parte din Thomson Reuters)
- Science watch -> newsletter
- 22 de domenii ale stiintei
- ISI highly cited (baza de date cu cercetatori)
Impact factor
- factorul de impact este calculat anual si exclusiv pentru reviste;
- într-un anumit an, factorul de impact al unei reviste este numarul mediu de citări primite de articolele publicate
în acea revistă în cei 2 ani anteriori;
Critici aduse la Impact Factor
- critici empirice (comparative):
- de ex. foarte dependent de domeniul științific: < matematici si > științe biologice
- critici metodologice (matematice): se bazează pe media aritmetica a numărului de citări primit de un articol; dar
citările primite de articole urmează o distribuție non-normală (distribuție Bradford/Pareto, o clasa de distribuții
exponențial descrescătoare).

Cercetători
- Impact Factor este o metrica ce se calculează pentru reviste si nu ar trebui utilizat pentru a evalua cercetători;
- metrici improvizate: numărul de articole ISI publicate; suma factorilor de impact ai revistelor, pentru articolele
ISI publicate; numărul mediu de citări primite pe articol.
- metrici profesioniste: H-factor (Hirsch index, Hirsch number).
H-index
- indicator bibliometric realist;
- bazat exclusiv pe output științific: numărul de citări;
- la nivel internațional e singurul lucru care înseamnă ceva;
- dependent de domeniu
- predictiv sistemele academice meritocratice – SUA – recomandari
H-index: calcul
- numărul de citări nu e suficient, ar trebui sa utilizăm în decizie și numărul de articole;
- un cercetător are un indice h dacă un număr de h din cele N articole ale sale au fiecare cel puțin h citări [iar
celelalte (N−h) articole au cel mult h citări fiecare].
Stilul de redactare APA
- este un stil de scriere și un format pentru documentele academice, cum ar fi jurnalele științifice sau cărțile;
- descris în detaliu în ghidul APA Publication Manual of the American Psychological Association;
- dezvoltat pentru a crește înțelegerea documentelor scrise în domeniul științelor comportamentale și sociale,
pentru claritate în comunicare și pentru reducerea erorilor cauzate de limbaj;
- unul dintre cele mai populare stiluri de redactare, alături de AMA (American Medical Association) Style și CSE
(Council of Science Editors) Style.
De ce avem nevoiede APA Style?
- consistenta [știm unde să căutam informații relevante/de interes];
- claritate [ipoteze, metode, rezultate];
- concizie [“brevity”];
- recursivitate [ideile importante sunt reluate];
- precizie [sursele de informare sunt, pe cat posibil, libere de eroare].
- Pentru a atinge aceste deziderate, avem nevoie de specificații: formale – specificații legate de redactare; stilistice
- legate de conținut.
De ce este nevoiesăcitez?
- susținerea unor idei;
- raportarea stadiului actual al cunoașterii;
- identificarea și prezentarea unor argumente pro- sau contra ideii de cercetare;
- neacordarea creditului unui autor înseamnă plagiat.
Auto-plagiatul = presupune să prezinți propriile lucrări sau informații deja publicate ca și cum ar fi noi;
Citatele trebuie să includă ex: Jones & Smith, 2002, p. 44
Parafraza trebuie să includă: Jones and Smith (2002)
”&” sau ”și” -> Utilizăm ”&” atunci când numele autorilor este încadrat în paranteze, iar ”și” atunci când numele
autorilor este în text.
 Știință și pseudoștiință în intervențiile psiho
 Exemple pseudoștiință: astrologia; percepția extra-senzorială (ESP); grafologia; tipurile de personalitate
Myers-Briggs; frenologia; programarea neuro-lingvistică (NLP); terapia cu îngeri.

 oamenii de știință au analizat în anii ’80 o serie de afirmații din NLP;

 a fost analizată relația dintre mișcările ochilor și modalitatea de gândire (vizuală, auditivă, etc.)
înregistrând persoane în timp ce erau încurajate să îți amintească aspecte vizuale sau auditive (e.g.
„Ce culoare e ușa casei tale?, „Poți descrie vocea mamei tale?”);
 rezultatele nu au susținut astfel de afirmații.
 participanții au fost instruiți să intre într-o cameră, să ia telefonul, să îl bage în buzunar și să se întoarcă
în camera unde li s-a făcut instructajul;
 au fost împărțiți aleatoriu în grupul care trebuia să spună adevărul și grupul care trebuia să mintă;
 au fost rugați să răspundă la o serie de întrebări („Ce au făcut în cameră”, „Ce obiecte erau în sertare?”,
etc.);
 au fost analizate diferențele în ceea ce privește mișcările ochilor.
 participanții au fost împărțiți aleatoriu într-un grup care a primit training de NLP și un grup de control;
 ambele grupuri au analizat filmările cu participanții din studiul anterior și au fost rugați să identifice
persoanele care mint și care spun adevărul;
 toți participanții au fost rugați să raporteze încrederea pe care o au în propriile analize ale filmărilor.
 au fost analizate 52 de înregistrări cu persoane care depuneau mărturie cu privire la o rudă dispărută;
 existau dovezi clare că 26 de persoane mințeau și 26 de persoane spuneau adevărul (posesia armei crimei,
înregistrări video ale camerelor de supraveghere, găsirea ulterioară a rudei în viață, etc.);
 s-au urmărit mișcările ochilor pentru a fi numărate și analizate statistic.

De ce unii clinicieni folosesc metode pseudoștiințifice

 clinicienii care folosesc metode pseudoștiințifice nu își dau seama că aceste metode sunt invalide deoarece
este greu să înveți din experiența practică;
 studiile susțin importanța instruirii profesionale în psihologie și alte domenii ce țin de sănătatea mentală, dar
ridică un semn de întrebare în ceea ce privește experiența practică;
 judecățile și deciziile clinicienilor experimentați nu au în general o acuratețe mai mare în comparație cu cea a
clinicienilor cu experiență mai redusă;

De ce unii clinicieni folosesc metode pseudoștiințifice

 specialiștii în sănătatea mentală care au beneficiat de instruire profesională suplimentară au performanță mai
ridicată în comparație cu specialiștii care nu au beneficiat de o astfel de instruire;
 studiile longitudinale arată că studenții care beneficiază de pregătire teoretică au o acuratețe mai mare cu
trecerea timpului, dar nu și studenții care fac doar practică;
 instruirea teoretică este valoroasă și este foarte greu să înveți doar din experiența practică.

Impedimente în învățarea prin experiență

 psihologii și alți specialiști în sănătatea mentală se confruntă cu sarcini ambigue și complexe ce implică
interpretarea multor date pentru a formula un diagnostic;
 cercetările au arătat că specialiștii sunt influențați de erori cognitive și factori contextuali ce duc la judecăți
incorecte și la incapacitatea de a învăța din experiență (Arkes, 1981; Brehmer, 1980; Dawes, 1994; Dawes,
Faust, & Meehl, 1989; Einhorn, 1988; Garb, 1998).

Intervențiile psihologice trebuie:

să fie subiectul investigațiilor empirice (bazate pe date și nu pe apel la autoritate și anecdote);
să poată fi combătute sau infirmate de investigațiile empirice;
să fie investigate independent (și ideal replicate) de către susținători și critici.

Ce știm despre psihoterapie

 psihoterapia este la fel de eficientă ca și medicația pentru o mulțime de tulburări mentale, fără să aibă efectele
secundare ale medicamentației;
 în practica de zi cu zi, terapeuții au rezultate comparabile cu cele din cadrul studiilor randomizate (uneori chiar
și într-un număr mai redus de ședințe);
 în situațiile în care clienții pot avea acces la cât de multă terapie doresc, aceștia apelează la terapie până în
punctul în care apar îmbunătățiri majore.
 unii clienți progresează mai repede, iar alții mai lent, nefiind nevoie de „extraordinar” de multă terapie (7-9
ședințe de terapie în medie);
 terapeuții diferă în ceea ce privește eficiența lor, unii având în mod constant rezultate mai bune decât alții
(atât în condiții de laborator, cât și în practică);
 „factorii comuni” (alianța terapeutică, așteptările, psihoeducația despre tulburare) sunt puternic asociați cu
rezultatele.
 terapeuții care pot realiza o alianță cu diferite tipuri de clienți, au o gamă largă de competențe inter-personale,
își auto-evaluează performanța și fac eforturi deliberate de a se perfecționa au în mod sistematic rezultate mai
bune;
 accesul la servicii de calitate pentru sănătatea mentală este o problemă la nivel global;
 feedback-ul cu privire la progresul clientului (realizat prin monitorizarea acestuia) crește eficiența
psihoterapiei.

Dezbateri minore despre terapie

 terapeuții nu par să devină mai buni cu trecerea timpului sau cu experiența (nu au rezultate mai bune pe
măsură ce avansează în carieră);
 respectarea cu strictețe a protocolului de intervenție nu este asociată cu eficiența terapiei (terapeuții care se
abat de la protocol nu au rezultate mai bune față de cei care nu o fac);
 terapeuții care respectă cu strictețe protocolul fără să ia în considerare felul în care răspunde clientul au
rezultate mai slabe.
 intervențiile nestructurate sunt mai puțin eficiente în comparație cu cele structurate;
 două aspecte importante în procesul terapeutic sunt (1) oferirea unei explicații clientului pentru problema cu
care se confruntă și (2) explicarea modului în care ceea ce o să se întâmple în terapie îl va ajuta pe client.

Dezbateri majore despre terapie

 unii specialiști susțin că anumite terapii sunt mai eficiente decât altele (de ex. CBT-ul este superior altor forme
de terapie) – nu par să existe diferențe între formele de terapie în ceea ce privește eficiența acestora;
 în studiile în care sunt eliminate „ingredientele” specifice unei anumite forme de terapie eficiența acesteia nu
scade, sugerând faptul că nu „ingredientele” reprezintă factorii esențiali;
 având în vedere eficiența asemănătoare a școlilor de psihoterapie, efortul ar trebui canalizat spre creșterea
accesului la servicii terapeutice .
 Testele proiective
 instrumente ce îi prezintă respondentului un set de stimuli ambigui și îi cer să le identifice un sens;
 instrumente ce îi cer respondentului să genereze un răspuns (de exemplu un desen) în urma unor instrucțiuni
deschise („Desenează o persoană așa cum dorești.”);
 clasificate în cinci categorii majore și parțial suprapuse:
 tehnicile de asociere (petele de cerneală, asocierile de cuvinte, etc.);
 tehnicile de construire (desenul oamenilor, construirea poveștilor, etc.);
 tehnicile de completare (completarea propozițiilor sau a poveștilor);
 tehnicile de aranjare sau selecție (Testul Szondi, Testul culorilor Lüscher);
 tehnicile expresive (jocul cu păpușile, analiza scrisului, etc.).
Testul Rorschach
 pare să aibă norme care îi fac pe respondenții fără probleme clinice să pară că au astfel de probleme (Shaffer,
Erdberg, & Haroian, 1999; Wood et al., 2000);
 pare să nu poată fi utilizat pentru persoane din culturi diferite (Wood, Lilienfeld, 1999);
 nu există date riguroase cu privire la fidelitatea test-retest;
 persoanele care dau mai multe răspunsuri la același stimul au probabilistic șanse mai mari să dea răspunsuri
ce pot fi interpretate ca dovezi ale patologiei (chiar dacă numărul de răspunsuri generate la un stimul este
determinat de factori neasociați cu patologia, cum ar fi inteligența).
 există asocieri limitate sau minime între scorurile la MMPI (o metodă robustă de evaluarea clinică) și
interpretările testului Rorschach (Archer & Krishnamurthy, 1993);
 psihologii nu au o acuratețe mai mare în evaluare dacă utilizează dincolo de datele demografice sau biografice
testul Rorschach și nici dacă îl utilizează dincolo de diferite baterii de teste;
 psihologii par să aibă o acuratețe mai mare în evaluări clinice dacă adaugă și indicele de tulburări de gândire
din testul Rorschach sau indicele de schizofrenie din testul Rorschach, dar nu și dacă adaugă indicele pentru
depresie.
Thematic Appreciation Test (TAT)
 31 de cartonașe cu situații ambigue și de natură socială;
 respondenții trebuie să precizeze cum s-a ajuns la situația de pe cartonaș, ce se întâmplă, ce o să se întâmple
și ce simt și gândesc personajele din desene;
 interpretările la acest test sunt de multe ori nefalsificabile, iar studiile realizate nu sunt clare cu privire la
interpretare și scorare;
 studiile realizate corespunzător indică faptul că testul nu poate discrimina între persoane cu diferite
personalități sau tulburări clinice.
 instrumentul are o fidelitate test-retest foarte scăzută;
 pare să surprindă destul de bine nevoia de afiliere – persoanele cu scor ridicat la această nevoie prezintă o
creștere a nivelului de dopamină ca răspuns la un film romantic (McClelland, 1989);
 afirmațiile cu privire la identificarea mecanismelor de apărare sunt de multe ori nefalsificabile, iar rezultatele
studiilor sunt cel mult contradictorii;
 nu prezintă norme adecvate și nu se știe dacă testele se pot utiliza pe diferite culturi.
Testul desenului unei persoane
 statutul științific al testelor desenului unei persoane poate fi descris cel mult ca fiind slab;
 fidelitatea test-retest și fidelitatea inter-evaluator sunt ridicate;
 capacitatea de a identifica diferențe individuale legate de personalitate sau tulburări din sfera clinică este
minimă sau inexistentă.

Efectul Barnum/Forer
=fenomenul care apare atunci când persoanele consideră că descrierile ce țin de personalitate se aplică în mod
special lor, chiar dacă descrierile sunt informații ce se aplică oricui.
 Forer (1948) a realizat un experiment în care a pretins că le evaluează personalitatea unor studenți; le-a oferit
aceleași descrieri generale; studenții au dat o notă medie de 4.26 din 5 pentru acuratețea afirmațiilor:
o Ai o nevoie puternică de a fi plăcut și admirat de ceilalți;
o Ai tendința de a fi critic cu tine însuți;
o Deși ai anumite slăbiciuni, în general ești capabil să compensezi pentru ele;
o Mereu ai îndoieli legate de deciziile pe care le-ai luat până acum;
o Ai momente în care ești extravert și sociabil, dar și momente în care ești introvert și rezervat.