Intoxicații cu plante ce conțin tioglicozizi

Intoxicații cu plante ce conțin glicozide digitalice Șef lucr. Dr. Gheorghe V. Goran

I.1. Tioglicozizi

Tioglicozizii (glicozizi cu sulf), au ca agliconi un reziduu izotiocianat ce conţine atomi de

sulf şi de azot (R–N=C=S), devenind toxici numai prin hidroliză enzimatică, în urma căreia se
eliberează substanţe sulfurate, numite sevenoli. Plantele conţin enzime proprii care hidrolizeaza
glicozizii în anumite conditii de temperatura şi umiditate. Sevenolii eliberaţi prin hidroliză sunt
volatili şi iritanţi pentru toate epiteliile. Plantele conţin enzime proprii care hidrolizează tioglicozizii
în anumite condiţii de temperatută şi umiditate.
Sevenolii se găsesc, în special, în plantele din familia Brassicaceae (Cruciferae), acestea
trebuind recoltate înainte de scuturarea florilor, conţinutul în glicozizi fiind mai mare în seminţe.
Principalii tioglicozizi sunt sinigrina din muştarul de câmp şi muştarul negru, sinalbina din
muştarul alb şi gluconapina din seminţele de rapiţă.

Sinapis spp. (muştar); Fam. Brassicaceae (sin. Cruciferae)

Cele mai importante specii, din punct de vedere toxicologic sunt Sinapis arvensis (muştarul
de câmp, muştarul sălbatic), care se găseşte ca buruiană în culturile de cereale, S. alba (muştarul
alb), care este o plantă de cultură şi Brassica nigra (muştarul negru), care se găseşte atât ca
buruiană, cât şi cultivat.
Principii toxice. S. arvensis şi B. nigra conţin sinigrina şi enzima mirozinaza (mirozină),
care prin strivirea plantelor vin în contact, producând disocierea sinigrinei în izo-sulfo-cianatul de
alil (esenţa de muştar), glucoză şi sulfat acid de potasiu.
S. alba, conţine un tioglicozid similar sinigrinei, numit sinalbină şi enzima mirozinaza, care
prin hidroliză enzimatică sau acidă, produce sulfocianat de parahidroxibenzil, glucoză şi sulfat acid
de sinapină.
Principiile toxice se găsesc în toate organele plantelor, în special în seminţe, iar prin uscare
nu se modifică toxicitatea.
Toxicodinamie
În urma consumului masiv al acestor plante după înflorire, compuşii rezultaţi prin
descompunerea tioglicozizilor acţionează puternic iritant asupra tuturor ţesuturilor, mai ales la
nivelul mucoasei tubului digestiv şi a căilor de eliminare.
Simptomatologie
La cabaline, intoxicaţia evoluează acut, semnele clinice aparând la 1-3 ore după consum.
Iniţial, se observă inapetenţă, abatere, epiforă, iar semnele dominante sunt cele respiratorii
reprezentate de respiraţie accelerată de tip abdominal, dispnee cu accese periodice de tuse
1
Intoxicații cu plante ce conțin tioglicozizi
Intoxicații cu plante ce conțin glicozide digitalice Șef lucr. Dr. Gheorghe V. Goran

dureroasă, jetaj abundent bilateral seros, apoi spumos, raluri şi puls accelerat, apoi slab. Se mai
constată tulburări digestive traduse prin ptialism, colici însoţite de diaree şi melenă cu miros de
muştar, tulburări renale reprezentate de poliurie, hematurie şi semne nervoase de hiperexcitaţie,
urmate de depresie şi moarte după 24 ore.
La taurine, intoxicaţia cu muştar se întâlneşte mai rar, datorită faptului că mirozinaza nu
rezistă proceselor fermentative digestive şi totodată, datorită faptului că rumegătoarele, în general,
elimină o parte din toxic prin eructaţie.
Modificările anatomopatologice întâlnite sunt, în mod obişnuit, de tip congestivo-
hemoragic, la care se adaugă edemul pulmonar cu lichid galben spumos, cu miros de muştar,
reducerea coagulabilităţii sângelui şi necroza hepatică.
Tratament
Terapia dă rezultate atunci când se iau măsuri urgente pentru îndepărtarea furajului suspect
şi evacuarea conţinutului digestiv şi constă în combaterea edemului pulmonar, a excitaţiei sau
depresiei şi a tulburărilor cardiocirculatorii.
Pentru a preveni intoxicaţia la grajd, se recomandă consumul seminţelor de muştar preparate
termic, cu scopul de a inactiva mirozinaza.

Brassica spp.; Fam. Brassicaceae (Cruciferae)

Brassica napus var. oleifera conţine, mai ales în seminţe, tioglicozidul gluconapina şi
mirozină. Gluconapina sub acţiunea mirozinei se descompune în izo-tio-cianatul de crotonil,
substanţe strumigene – guşogene (goitrină şi tiocianatul rodanid) şi acid erucic. Această reacţie se
petrece în turtele de rapiţă, care pot ajunge accidental în alimentaţia animalelor.
Simptomatologie
Intoxicaţia cu rapiţă se caracterizează prin tulburări digestive (constipaţie/diaree,
inapetenţă), tulburări respiratorii (emfizem/ edem pulmonar), tulburări nervoase (excitaţie corticală
tradusă prin retivitate), tulburări renale (hemoglobinurie, urină filantă), icter şi fotosensibilizare.
Tratamentul în intoxicaţia cu rapiţă este similar celui din intoxicaţia cu muştar.

Brassica oleracea (varza furajeră, varza sălbatică) este o plantă cultivată pentru furaj.
Frunzele şi tijele verzei constituie o excelentă hrană pentru vacile în lactaţie.
Principii toxice. Varza conţine în toate părţile sale tioglicozizii sinigrosina, gluco-brasicina
şi progoitrina. Aceştia, prin hidroliză şi în prezenţa mirozinei, se descompun în izotiocianaţi de

2
Intoxicații cu plante ce conțin tioglicozizi
Intoxicații cu plante ce conțin glicozide digitalice Șef lucr. Dr. Gheorghe V. Goran

crotonil, rodanid şi goitrină. Goitrina şi rodanidul sunt substanţe strumigene, cu acţiune

antitiroidiană.
Simptomatologie
Varza provoacă mai multe entităţi, datorate substanţelor guşogene sau/şi alţi factori
necunoscuţi, reprezentate, în principal, de anemia bovinelor şi hipotiroidismul la ovine.
Anemia bovinelor se întâlneşte la vacile în lactaţie care consumă cantităţi mari de varză (25-
50 kg/zi) sau pe o perioadă îndelungată, principiul responsabil de producerea acestei entităţi nefiind
cunoscut.
Principala manifestare este reprezentată de o anemie hemolitică foarte severă (nr. hematii –
1-1,5 mil/mm3), însoţită de hemoglobinurie, diminuarea secreţiei lactate, slăbire şi deplasare
greoaie.
Hipotiroidismul este produs de către tioglicozizii din varză care sunt metabolizaţi până la
substanţe antitiroidiene (izotiocianaţi, rodanid, goitrină) şi este întâlnit, în mod obişnuit, la tineretul
animalelor şi la copii. Mieii proveniţi din oi, care în timpul gestaţiei au consumat cantităţi mari de
varză prezintă semnele hipotiroidismului guşogen cu procent mare de mortalitate. Goitrina poate
trece în lapte, determinând guşa endemică la consumatori.
De asemenea, prin consum excesiv sau în urma unui consum mediu timp de mai multe zile a
vârfurilor înflorite de varză, se produce o intoxicaţie acută care se traduce prin congestie şi edem
pulmonar, dispnee, tuse uscată şi dureroasă, jetaj spumos, lipsa rumegării, cianoza conjunctivelor şi
moarte prin asfixie.
Tratament
Terapia trebuie instituită rapid şi constă în aplicarea măsurilor de decontaminare
toxicologică gastrointestinală şi tratament sim-ptomatic cu protectoare mucilaginoase ale mucoasei
digestive, analeptice cardiorespiratorii şi generale.
În cazul anemiei hemolitice se recomandă administrarea de săruri de P, Mg, Fe, Cu, iar în
hipotiroidism se echilibrează raţia din punct de vedere mineral, suplimentându-se în principal cu
iod.
Ca masură profilactică se impune interzicerea administrării de varză la oile gestante şi
evitarea administrării verzei în cantitate de peste 14 kg/zi la vacile în lactaţie şi peste 22 kg/zi la
bovinele la îngrăşat.

3
Intoxicații cu plante ce conțin tioglicozizi
Intoxicații cu plante ce conțin glicozide digitalice Șef lucr. Dr. Gheorghe V. Goran

II.1.3.3. Glicozizi cardiotonici

Glicozizii cardiotonici sunt molecule diterpenice, ce fac parte din grupa glicozizilor
steroidici. Se prezintă sub formă de substanţe cristaline, solubile în apă fierbinte, iar toxicitatea
variază în funcţie de poziţia grupărilor -OH în moleculă.
Se cunosc peste 50 glicozizi cardiotonici; principalele plante care îi conţin sunt:
- Digitalis purpurea (degeţelul roşu);
- Adonis vernalis (ruscuţa de primăvară);
- Nerium oleander (oleandru, laur roz);
- Scilla maritima (ceapa de mare);
- Convallaria majalis (lăcrimioare);
- Adonis aestivalis (pintenul cocoşului);
- Convolvulus arvensis (volbura);
- Bryonia dioica (mutătoarea cu poame roşii);
- Bryonia alba (mutătoarea cu poame albe);
- Cynanchum vincetoxicum (iarba fiarelor, rânduniţă);
- Heleborus purpurascens (spânz);
- Digitalis lanata (degeţelul lânos);
- Tulipa spp. (laleaua).

Digitalis spp.; Fam. Scrophulariaceae

Cele mai importante specii ale genului Digitalis sunt D. purpurea (degeţelul roşu), D. lanata
(degeţelul lânos), D. ferruginea şi D. grandifloria (degetar). Cresc spontan (sau sunt plante de
cultură), de la câmpie până la munte.
Plantele sunt toxice în întregime, indiferent de stadiul de vegetaţie, dar conţinutul cel mai
ridicat în principii toxici se gasesc în frunze, în perioada de înflorire. păstrându-şi toxicitatea şi sub
formă uscată.
Principii toxice. Acestea sunt reprezentate de glicozizi, dar şi de saponine şi sapogenine
steroidice. Cei mai importanţi glicozizi digitalici sunt digitoxina, digitaloxina (D. purpurea);
diginatoxidul, lanatoxidele A, D, C, E, gitoxina (D. lanata); acetil-digitoxina (D. ferruginea).
Principalele saponine conţinute sunt digalonina (D. purpurea); digitonina, gitonina (D.
lanata); tigonina (D. ferruginea).
DL de frunze uscate este de 25 g la cal, 5 g la câine;

4
Intoxicații cu plante ce conțin tioglicozizi
Intoxicații cu plante ce conțin glicozide digitalice Șef lucr. Dr. Gheorghe V. Goran

DL de frunze verzi este de 120-140 g la cal, 160-180 g la rumegătoarele mari (sunt însă
inactivate în rumen), 25-30 g la rumegătoarele mici, 15-20 g la suine.
Glicozizii cardiotonici interacţionează direct, fără disociere moleculară prealabilă (contrar
celor cianogenetici).
Toxicodinamie
Acţiunea glicozizilor de tip digitalic este vasoconstrictoare şi inotropă pozitivă.
În urma acţiunii vasoconstrictoare conducerea stimulului cardiac devine slabă, antrenând o
contracţie ventriculară prematură, tahicardie sau fibrilaţii ale ventriculului.
Glicozizii digitalici inhibă pompa membranară enzimatică Na+ K+-ATP, având drept
consecinţă o creştere intracelulară a ionilor de Na+ şi Ca2+. Aceasta conduce la creşterea
contracţiilor miocardului.
Simptomatologie
Deoarece alături de glicozizii cardiotonici, plantele conţin şi saponine, cu acţiune foarte
iritantă pentru epitelii, primele manifestări clinice sunt cele digestive şi urinare, reprezentate de
hipersalivaţie, vomitări, colici, diaree, poliurie, albuminurie, hematurie. Apoi apar manifestările
cardiovasculare (bradicardie alternând cu tahicardie pronunţată, zgomote cardiace cu caracter
pocnitor, aritmii extrasistolice, hipertensiune arterială urmată de hipotensiune). Se mai constată
hiperexcitabilitate corticală urmată de abatere, adinamie şi hipochinezie.
Modificările anatomopatologice pot fi reprezentate de oprirea cordului în sistolă, dilatarea
atriilor, contractarea şi golirea ventriculelor, pulmon de stază.
Tratamentul este simptomatic (ser glucozat, ser fiziologic, atropină – în faza de
bradicardie, evacuarea tubului digestiv, tanin, cărbune medicinal activat).

Adonis spp.; Fam. Ranunculaceae

Cele mai importante, din punct de vedere toxicologic, sunt ruscuţa de primăvară (A.
vernalis) şi pintenul cocoşului (A. aestivalis).
Plantele din acest gen sunt specii comune care cresc pe tere-nuri argiloase, uscate şi însorite,
fiind cultivate uneori şi ca plante ornamentale.
Principii toxice. Principiile toxice ale acestor plante sunt reprezentate de doi glicozizi
cardiotonici – adonidozida şi adonivernozida, răspândiţi în toate părţile plantei, îndeosebi în părţile
aeriene, care nu dispar decât prin fierbere. Adonidozida, în doze mici, acţionează toxic puternic
asupra cordului, musculaturii vaselor şi intestinelor, a căror activitate o accelerează, producând
tulburări cardiocirculatorii şi digestive. Adonivernozida este mai puţin toxică decât adonidozida.

5
Intoxicații cu plante ce conțin tioglicozizi
Intoxicații cu plante ce conțin glicozide digitalice Șef lucr. Dr. Gheorghe V. Goran

Intoxicaţiile cu aceste plante se pot întâlni la majoritatea speciilor de animale, mai frecvent
primăvara, la păşune, însă şi la grajd, cu fân, întrucât prin uscare toxicitatea nu dispare.
Simptomatologie
La toate speciile de animale, se constată o gastroenterită cu manifestări violente, tradusă prin
diaree severă şi de lungă durată, care epuizează animalul prin deshidratare şi malabsorbţie.
Tulburările cardiovasculare se exteriorizează iniţial prin bradicardie, urmată în scurt timp de
tahicardie, apoi de insuficienţă cardiacă pronunţată şi progresivă. Pe măsura agravării stării clinice
apar tulburările nervoase, manifestate prin excitaţie, urmată apoi, de inhibiţie. Apariţia palidităţii
mucoaselor, midriazei (care lipseşte în intoxicaţia cu digitală), dispneei, convulsiilor terminale şi
depre-siunii generale prevestesc iminenţa morţii.
Modificări anatomopatologice sunt reprezentate de gastroenterită, nefrită, dilataţie atrială,
stază venoasă pulmonară.
Tratament
Obiectivul terapeutic iniţial este reprezentat de deconta-minarea digestivă, care se realizează
prin evacuarea conţinutului tubului digestiv şi administrarea de tanin, cărbune medicinal etc.
Tratamentul simptomatic constă în terapie cu fluide şi administrare de atropină (pentru amendarea
bradicardiei).

Cynanchum vincetoxicum (iarba fiarelor, rânduniţă); Fam. Asclepiadaceae

Cynanchum vincetoxicum (sin. Vincetoxicum hirundinaria) este o plantă care creşte spontan
atât în regiunile de şes, cât şi în cele de munte (prin tufişuri, păduri).
Principii toxice. Principalul principiu toxic este glicozidul cardiotonic vincetoxina
(asclepiadina), care se găseşte în toate părţile plantei, dar îndeosebi în rădăcini.
Ovinele sunt cele mai sensibile (DL – 30-90 g), iar caprele sunt considerate refractare la
acţiunea principiului toxic al acestei plante.
Simptomatologie
Aparatul urinar este cel mai afectat, urmare a acţiunii iritante, la eliminare, a vincetoxinei,
constatându-se mers vaccilant, datorită sensibilităţii renale, adoptarea permanentă a poziţiei de
urinare, poliurie, polachisurie care duce la incontinenţă urinară sau în cazuri rare retenţie urinară sau
anurie. Boala evoluând în timp, primele semne apar după 3-4 zile, cînd animalele prezintă apetit
capricios, ce conduce la cahexie.
Modificările anatomopatologice sunt reprezentate de nefrită, cistită hemoragică şi/sau
indurativă.

6
Intoxicații cu plante ce conțin tioglicozizi
Intoxicații cu plante ce conțin glicozide digitalice Șef lucr. Dr. Gheorghe V. Goran

Procentul de mortalitate nu este prea ridicat, dar datorită apetitului capricios şi a cahexiei,
animalele trebuie sacrificate de necesitate.
Tratament
Terapia se limitează la aplicarea unor măsuri generale nespecifice şi a medicaţiei
simptomatice.

Helleborus spp.; Fam. Ranunculaceae

Cele mai importante, din punct de vedere toxicologic, sunt spânzul comun (H.
purpurascens) şi spânzul verde (H. odorusi).
H. purpurascens creşte prin păduri de fag şi molid, uneori fiind cultivată ca plantă
decorativă de primăvară. Toate părţile plantei sunt toxice, atât în stare verde, cât şi uscată.Spânzul
creşte prin păduri şi tufişuri, în zonele de deal şi de munte. H. odorus creşte la şes, la noi în ţară fiind
întâlnit în zona de sud.
Principii toxice. Compuşii activi din spânz sunt glicozidul helebrina, saponina heleboreina
şi alcaloidul heleborina. Heleboreina acţionează ca un purgativ drastic şi cardiotonic, asemănător
digitalei, iar heleborina acţionează narcotic asupra sistemului nervos. Aceşti compuşi sunt foarte
rezistenţi la agenţii fizici, putând fi distruşi doar după o fierbere îndelungată. Se elimină şi prin
lapte.
La cabaline, intoxicaţii grave cu spânz se pot produce în urma consumului a 250 g rădăcini
verzi sau 8-10 g rădăcini uscate, în cazul ovinelor şi caprinelor, după o ingerare de 4-12 g rădăcini
uscate, iar la porcine şi câini, după ingerarea a cca. 0,3-1,0 g.
Simptomatologie
Se constată, la început, bradicardie, apoi, în scurt timp, tahicardie, cu zgomote pocnitoare,
hipotensiune, aritmie cardiacă, puls neregulat, aproape imperceptibil. Ca urmare a efectului purgativ
drastic al heleboreinei, semnele clinice ale gastroenteritei sunt alarmante şi se traduc prin colici,
salivaţie, diaree hemoragică şi vomitări, iar ca urmare a acţiunii iritante, se constată, diureză
accentuată. Respiraţia este accelerată, iar în final se instalează semnele de asfixie şi depresiune
corticală, datorate acţiunii narcotice a heleborinei.
Glicozizii se elimină în cantitate mare şi prin lapte, făcându-1 impropriu pentru consumul
public, atât prin gustul amar, dar mai ales prin toxicitate.
Modificările anatomopatologice se rezumă la cele întâlnite la nivelul tubului digestiv,
reprezentate de gastroenterită hemoragică.
Tratament. Iniţial, se instituie măsurile de decontaminare gastrointestinală, evitându-se
administrarea purgativelor saline. Tulburările nervoase se vor trata simptomatic, cu excitante, iar
7
Intoxicații cu plante ce conțin tioglicozizi
Intoxicații cu plante ce conțin glicozide digitalice Șef lucr. Dr. Gheorghe V. Goran

tulburările circulatorii cu atropină, pentru combaterea bradicardiei. Hipotensiunea se amendează

prin mijloace hipertensive medicamentoase.

Convallaria majalis (lăcrămioara); Fam. Asparagaceae

Alte denumiri populare ale C. majalis sunt mărgăritar, cerceluşi, clopoţele, dumbrăvioară,
flori domneşti, georgiţe, iarba Sfântului Gheorghe etc. Planta creşte atât la şes, cât şi la munte, în
locuri umbroase, spontan, în apropierea pădurilor sau cultivată ca plantă ornamentală (pentru flori şi
esenţa florală).
Lăcrămioara, cunoscută ca plantă medicinală cu proprietăţi antispastice şi fluidifiante, este
mai degrabă recunoscută ca plantă foarte toxică, având în vedere numeroasele cazuri de intoxicaţie
observate la majoritatea speciilor de animale şi la om.
Conţine 15 glucozide cardiotonice în rădăcini, frunze, flori şi îndeosebi fructe (seminţe –
0,45% din greutatea lor uscată).
Principii toxice. Planta conţine 15 glicozide cardiotonice în rădăcini, flori şi îndeosebi în
seminţe, dintre care cele mai importante sunt convalatoxina şi convalatoxoridul din frunze şi
convalamarina şi convalamarozidaza din flori. Acestea sunt foarte asemănătaore digitalinei, cu
efect vasoconstrictor şi inotrop pozitiv, dar şi cu acţiune iritantă şi purgativă.
Simptomatologie
Intoxicaţia se caracterizează prin tulburări digestive, datorate gastroenteritei de iritaţie,
reprezentate de vomitări, colici, diaree, tulburări renale, cu creşterea diurezei şi tulburări cardiace,
asemănătoare celor din intoxicaţia cu digitală sau/şi leandru, traduse printr-o stare accentuată de
oboseală, apărută la cel mai mic efort, slăbiciune generală, stări convulsive de scurtă durată,
ameţeli. Comparativ cu intoxicaţia cu digitalice, când semnele clinice apar după câteva ore de la
ingestie, în intoxicaţia cu compuşii toxici din lăcrămioare, semnele clinice apar după 10-15 minute.
Tratamentul
Terapia este simptomatică, asemănătoare celei din intoxicaţia cu digitalice şi constă în
efectuarea lavajului gastric, administrarea de cărbune medicinal activat şi purgative, în maxim două
ore de la ingestie, analeptice cardiorespiratorii, glucoză izotonică şi atropină, i.v. sau s.c., în doză de
0,05 mg/kg, pentru acţiunea parasimpaticolitică, antisecretoare şi antispasmodică.

Nerium oleander (leandrul, laurul roz); Fam. Apocynaceae

Leandrul este un arbust ornamental, fiind considerată una dintre cele mai toxice plante de
grădină. Toate părţile plantei, în stare verde, sunt toxice, iar florile uscate îşi păstrează toxicitatea
chiar şi după şapte ani.

8
Intoxicații cu plante ce conțin tioglicozizi
Intoxicații cu plante ce conțin glicozide digitalice Șef lucr. Dr. Gheorghe V. Goran

Frunzele pot fi consumate accidental de către animalele de companie.

Principii toxice. Planta conţine glicozizi digitalici, cu acţiune toxică asupra musculaturii
cardiace, dintre care cei mai importanţi sunt olean-drozida, neriozida şi neriantozida (oneriantina).
Oleandrozida (oleandrozina), la câine, are acţiune hipertensivă marcantă şi de încetinire a
ritmului cardiac, DL fiind de 2 mg/kg. Neriozida (nereina), la câine, are acţiune slabă asupra
presiunii san-guine şi măreşte amplitudinea contracţiilor miocardului.
Câteva zeci de grame de frunze pot fi suficiente pentru a determina moartea la animalele de
talie mare.
Simptomatologie
Semnele clinice apar imediat tupă ingerarea frunzelor, mugurilor sau porţiunilor de coajă de
leandru. La palmipede, moartea este fulgerătoare, precedată de convulsii puternice şi semne
asfixice. La celelalte specii, se observă iniţial semne digestive şi renale, urmate imediat de tulburări
cardiovasculare traduse prin puls accelerat, apoi slab şi tulburări nervoase, la început excitaţie
puternică, ca apoi să treacă într-o stare de depresiune generală, cu tulburări de echilibru. În
majoritatea cazurilor, moartea survine în scurt timp.
Tratament
Terapia este simptomatică, dacă mai este posibil de aplicat şi constă în efectuarea lavajului
gastric, administrarea de cărbune medicinal activat, terapie cu fluide pentru reechilibrare hidro-
electrolitică. Se mai recomandă administrarea de atropină (s.c., i.m., i.v.) 0,05 mg/kg de 2-6 ori pe
zi, analeptice cardiorespiratorii şi anticonvulsivante.

Tulipa spp. (laleaua); Fam. Liliaceae

Laleaua este plantă erbacee decorativă. Intoxicaţiile se fac în general prin ingestia bulbilor şi
mai rar, a frunzelor şi florilor.
Principii toxice. Planta conţine glicozide cu acţiune cardiotonică reprezentate de tulipazida
A şi B, alcaloidul tulipina şi microcristale de oxalat de calciu.
Simptomatologie
Semnele clinice sunt dominant digestive, cu vomă, stomatită cu hipersalivaţie, diaree şi
dermatită alergică (la oamenii care manipulează bulbii). De regulă, consumul bulbilor în întregime
poate determina intoxicaţia, dar datorită gustului neplăcut aceasta se produce, în general, destul de
rar. De aceea, în mod obişnuit, se întâlneşte ca exprimare clinică doar disconfortul gastric.
Tratament
Terapia urmăreşte eliminarea toxinelor din tubul digestiv recomandându-se provocarea
vomei (apomorfină 0,05-0,10 mg/kg, i.m., i.v.) sau lavaj gastric, administrarea de cărbune
medicinal activat, purgative şi analeptice cardiorespiratorii.
9