Vous êtes sur la page 1sur 23

PSALTIREA 517

l@uda]i pre El ^n psaltire }i ^n al@ut@. 1. ic eram ^ntru fra]ii miei }i mai


4. L@uda]i pre El ^n t$mp@n@ }i ^n hor@, t$n@r ^n casa tat@lui mieu,
l@uda]i pre El ^n strune }i ^n organe. p@scut-am oile tat@lui mieu.
5. L@uda]i pre El ^n chimvale bine r@sun@- 2. M$inile meale au f@cut organul,
toare, l@uda]i pre El ^n chimvale de strigare; }i deagetele meale au alc@tuit psaltirea. {i cine
toat@ suflarea s@ laude pre Domnul! Slav@. va vesti Domnului mieu? %nsu}i Domnul, %nsu}i
va auzi. %nsu}i au trimis pre ^ngerul S@u }i m-au
luat de la oile tat@lui mieu }i m-au uns cu
untuldelemn al ungerii Sale. Fra]ii miei, buni
*Acest psalm deosebi easte scris de David }i }i mari, }i n-au binevoit ^ntru d$n}ii Domnul.
afar@ de num@rul celor 150 de psalmi, c$nd Ie}it-am ^ntru ^ntimpinarea celui de alt neam,
s$ngur s-au b@tut cu Goliiat. {i ^n besearic@ }i m-au blestemat ^ntru idolii s@i. Iar eu,
nu s@ cetea}te, numai deosebi ^l cetim, }i la zmulg$nd sabiia de la d$nsul, i-am t@iat capul
sf$r}itul lui zicem: Slava. lui }i am r@dicat ocara dintru fiii lui Israil.

*Acest psalm ^n jidovie nu s@ afl@ }i easte apocrif; nici ^n Bibl.[ia] de la Complut nu s@ pune,
iar@ ^n alte foarte vechi c@r]i s@ cetea}te }i s@ face pomenirea lui ^ntr-o epistol@ a oarecarei
Marii c@tr@ S. Ignatie Mucenicul; }i S. Ioan Crisost., Cuv$nt 17 c@tr@ norodul antioheanilor,
pomenea}te acest psalm; a}ijderea }i S. Atanasie, Cuv$nt c@tr@ Mar]ealin, tom 1, fa]a 748, }i
^n Sinopsi}ul S. [S]cripturi, tom 2, fa]a 87, tip. la Commel.; }i Vighilie Tapse, Evtimie }i al]ii;
s@ afl@ }i ^n Alexandrina.

LA CARTEA PILDELOR
Cuv$nt ^nainte

rei c@r]i ale lui Solomon cu acest r$nd s@ pun, ca cartea cea dint$iu s@ fie
Pildele, dup@ aceastea Eclisiiastul, }i mai pre urm@, C$ntarea C$nt@rilor.
Despre scriitoriul C@r]ii Pildelor nu putem s@ avem ^ndoial@, de vreame
ce Solomon la ^nceputul c@r]ii s@ m@rturisea}te pre sine scriitoriu, unde
a}ea zice: „Pildele lui Solomon, fiiului lui David, ^mp@ratul lui Israil”, care lucru
}i din ^nceputul capului 25, unde a}ea s@ cetea}te: „Aceastea s$nt Pildele lui
Solomon, care le-au scris priiatinii lui Iezechie, ^mp@ratului Iudei”. {i aceaste
cuvinte s@ cetesc nu numai la cei 70 de dascali, ci }i ^n Bibliia cea jidoveasc@,
din care cuvinte luminat s@ culeage cum c@ pildele ceale mai din sus, adec@
ceale p$n@ la capul 25, s$nt mai de demult dec$t Iezechiia, }i de Solomon
s@v$r}ite; dar@ ceale ce urmeaz@ p$n@ la capul 30 de slujitorii lui Iezechie adunate
}i scrise.
Drept aceaea, foarte p@rut lucru easte cum c@ adunarea }i punerea la un loc ^n
os@bite vremi s-au f@cut. C@ ^nainte de robiia Vavilonului, trei mii de pilde a lui
Solomon s@ ]inea ^n schevofilachiia besearicii, din care scriitorii cei os$rduitori
multe dintru acealea spre folosul s@u au scris. Dup@ aprinderea besearicii, Esdra
c$teva p@rticeale dintr-^nsele au cules. Cum c@ lucrul acesta easte cum am zis ne
arat@ r$ndul lucrurilor; de vei scoate numai stihurile ceale de pre urm@ ale capului
24, care, fiind mi}cate din scaonul s@u, multe mut@ri au. Drept aceaea, capetele
ceale dint$iu, p$n@ la stihul 22, a capului 24, a}a s@ v@d a fi cum de Solomon s-au
scris; cealealalte s$nt culease de Esdra sau de Sinagoga cea mare, sau mai v$rtos
}i de Esdra }i de Sinagoga, din toate pildele lui Solomon, care lucru din ^nsuflarea
}i din r$nduiala Duhului Sf$nt s-au f@cut.
Capetele ceale dint$iu, p$n@ la al zeacelea, mai cu sam@ s$nt ^ndemn@toare, }i
^ntru acealea Solomon ne ^ndeamn@ pre noi spre nevoin]a ^n]elepciunii ceii cere}ti,
518 PILDELE LUI SOLOMON CAP 1
folosul }i marea cuviin]a ei foarte l@ud$nd, precum ^n capul dint$iu, stih 5:
„Aceastea auzindu-le, ^n]@leptul mai ^n]elept va fi”. C@ci c$nd omul aude pre
Dumnezeu ^n Scripturi }i pre besearic@ ^ntru ^nv@]@tura cea dat@ ei de la Dumnezeu,
atunci dob$ndea}te ^n]eleagerea de carea scrie S. Augustin, Cuv$nt 6, ^n Ioan:
„Credin]a te cur@]@ pre tine, ca ^n]elesul s@ te umpl@ pre tine”.
{i cu adev@rat de vom ceti aceast@ carte cu luoare aminte, precum s@ cuvine,
mai nimica ^ntru toat@ filosofiia }i ^nv@]@tura obiceaiurilor vom afla, carea ^ntru
aceast@ carte s@ nu s@ afle, ori de vom socoti viia]a cea deosebi a fie}tecui, nevoin]a
spre faptele ceale bune, fuga de p@cate, ori ispr@vniciia }i oc$rmuirea c@sii, ori
oc$rmuirea }i ^ndreptarea cea politiceasc@.
Iar@ aceaste porunci ale ^n]elepciunii ceii de m$ntuire, cu graiu lezne de ^n]eles,
cu minunat@ os@bire }i cu frumoase asem@n@ri, a}a le pune ^nainte, c$t nimica
alt@ s@ nu poat@ aduce carea mai mult }i mai bine s@ ^ncredin]eaze sau s@ ^ndeamne
}i s@ mi}te pre om. {i aceaea easte dec$t toate mai mare, c@ aceasta ^n]elepciunei
ceii adev@rate temeiuri necl@tite pune, slujba cea curat@ a lui Dumnezeu, frica
Lui, cucerniciia }i smereniia.

CAP 1
Folosul pildelor; ascultarea }i ^ndemnul spre ^n]elepciune; s@ dojenea}te fiiul s@ nu urmeaze dup@ ^mbl@nzirile
p@c@to}ilor; ^n]elepciunea ^ndeamn@ spre a sa ^mbr@]i}eare, }i celor ce o ur@sc le vestea}te perirea.

1. ildele lui Solomon, fiiului lui de ob}te s@ avem to]i, }i un sac s@ fie
David, carele au ^mp@r@]it ^n noao!”,
Israil. 15. S@ nu mergi ^n cale cu d$n}ii, ci s@-]i
2. A cunoa}te ^n]elepciunea, aba]i piciorul t@u de la c@r@rile lor.
^nv@]@tura, a ^n]eleage cuvintele m@iestriei. 16.* C@ picioarele lor la r@utate alearg@, }i *Isaiia
3. A priceape ^nv@luialele vorbelor }i grabnice s$nt a v@rsa s$nge. 59, 7
dezlegarea cuvintelor celor ^ntunecoase, }i a 17. C@ nu f@r@ de dreptate s@ ^ntind mrejile
socoti dreptatea }i adev@rul }i judecat@ a face. paserilor.
4. A da celor f@r@ de r@utate iste]ie, }i 18. C@ cei ce s@ ^nso]esc s$ngiurilor ^}i agoni-
pruncului tin@r sim]ire }i ^n]eleagere. sesc }ie reale, }i sf@r$marea oamenilor celor
5. Aceastea auzindu-le, ^n]eleptul mai ^n]e- f@r@ de leage e rea.
lept va fi, }i cel ^n]eleg@toriu oc$rmuire va 19. Aceastea s$nt c@ile tuturor celor ce fac
dob$ndi. f@r@delegi, c@ cu necredin]a ^}i r@nesc sufletul
6. {i va cunoa}te pilda }i cuv$ntul ^ntunecos s@u.
}i vorbele ^n]elep]ilor }i ^ntreb@rile ceale 20. %n]elepciunea ^n r@sp$ntie (b) s@ laud@
ascunse. }i prin uli]e ^ndr@zneal@ aduce.
*Psalm 7.* %nceaperea ^n]elepciunii e frica Domului 21. Pre v$rvurile zidurilor s@ vestea}te, }i la
110, 9 }i cuno}tin]@ bun@ easte tuturor celor ce o fac por]ile celor putearnici }eade, }i la por]ile
Sirah pre ea, credin]a ^ntru Dumnezeu easte ^n- cet@]ii cutezind gr@ia}te.
1, 17 ceaperea priceaperii, iar@ cei necredincio}i (a)
22. C$t@ vreame cei nevinova]i s@ vor ]$nea
def@imeaz@ ^n]elepciunea }i ^nv@]@tura.
de dreptate nu s@ vor ru}ina; iar@ cei nebuni,
8. Ascult@, fiiule, ^nv@]@tura t@t$ne-t@u }i nu
fiind poftitori de batjocur@, necredincio}i
lep@da legile maicii tale.
f@c$ndu-s@, au ur$t }tiin]a?
9. C@ cununa darurilor vei lua pre crea}tetul
23. {i vinova]i s-au f@cut mustr@rilor, iat@,
t@u }i lan] de aur ^mprejurul grumazului t@u.
v@ spuiu ^nainte graiul sufl@rii meale }i voiu
10. Fiiule, s@ nu te ^n}eale pre tine oamenii
^nv@]a pre voi cuv$ntul mieu.
cei necredincio}i, nici s@ voie}ti lor.
24.* C@ am strigat }i nu m-a]i ascultat, }i *Isaiia
11. De te vor ruga, zic$nd: „Vino cu noi, ^nso-
]ea}te-te la s$nge, }i cu str$mb@tate s@ ascun- am ^ntins cuvinte }i nu a]i luat aminte. 65, 11
dem ^n p@m$nt pre omul cel drept, 25. Ci a]i def@imat sfaturile meale }i nu a]i 66, 4
12. S@-l ^nghi]im pre el ca iadul de viu }i s@ luat aminte cert@rile meale. Ieremie
stingem pomenirea lui de pre p@m$nt, 26. Pentru aceaea, }i eu voiu r$de de perirea 7, 12
13. Agoniseala lui cea de mult pre] s@ o voastr@ }i m@ voiu bucura c$nd va veni voao [13]
apuc@m }i vom umplea c@sile noastre de piiarderea.
pr@zi, 27. {i c$nd va n@v@li asupra voastr@ f@r@
14. Pune-]i soartea ta cu noi, }i o pung@ de veaste nevoie }i va veni sup@rare, asea-

7. (a) Adec@: cei f@r@ evlavie }i necura]i. 20. (b) %ntru ie}irile c@ilor s@ c$nt@ }i ^n uli]@.
PILDELE LUI SOLOMON CAP 2 {I 3 519

menea viforului, }i c$nd va veni voao n@cazuri uit@ leagea lui Dumnezeu.
}i ^ncunjurarea (v) cet@]ii, sau c$nd va veni 18. C@ }-au pus l$ng@ moarte casa sa, }i l$ng@
voao perirea, iad cu p@m$nteanii c@r@rile sale.
28. C@ va fi c$nd m@ ve]i chema, }i eu nu 19. To]i cei ce umbl@ pre d$nsa nu s@ vor
voiu auzi pre voi, c@uta-m@-vor cei r@i }i nu ^ntoarce, nice vor ajunge la c@r@ri dreapte, c@
m@ vor afla. nu-i vor apuca pre ei anii vie]ii.
29. C@ au ur$t ^n]elepciunea }i cuv$ntul (g) 20. C@ de ar fi umblat pre c@i bune, ar fi aflat
Domnului nu au ales. c@r@rile drept@]ii neatede.
30. Nici au voit s@ ia aminte sfaturile meale 21. C@ cei buni vor l@cui p@m$ntul, }i cei
}i au batjocorit mustr@rile meale. cuvio}i vor r@m$nea pre el.
31. Pentru aceaea, vor m$nca roadele c@ii sale 22.* Iar@ c@ile celor necredincio}i vor peri de *Iov
}i s@ vor s@tura de necur@]iia sa. pre p@m$nt, }i cei f@r@ de leage vor peri de 18, 17
32. C@ci c@ f@cea str$mb@tate pruncilor s@ pre d$nsul.
vor omor^, }i cercetarea piiarde pre cei necu-
ra]i. CAP 3
33. Iar@ cel ce m@ va asculta pre mine va l@cui %n]elepciunea lungea}te viia]a; mila }i adev@rul s@ nu s@
spre n@deajde }i s@ va odihni f@r@ fric@ de tot p@r@seasc@, n@deajdea spre Dumnezeu, teamerea de
r@ul. Dumnezeu; Dumnezeu s@ Se cinsteasc@; certarea lui
Dumnezeu cu veselie a o priimi; lauda ^n]elepciunii celor
CAP 2 ce urmeaz@ ^n]elepciunea toate le s$nt norocite; degrab
Agonisirea ^n]elepciunii c$te bun@t@]i aduce }i c$te r@ut@]i a da priiatinului }i a nu-i face r@u; nu a s@ prici; celor r@i
dep@rteaz@; cu carea vin darurile lui Dumnezeu }i f@r@ a nu urma perirea celor f@r@ de leage, ci blagosloveniia
de carea ^n tot locul s@ gre}ea}te. cuvio}ilor.
1. iiule, de vei priimi graiurile 1. iiule! Nu uita legile meale, }i
meale }i de vei ascunde cuvintele meale s@ le p@zasc@
poruncile meale la tine, inima ta.
2. Va auzi ureachiia ta de 2. C@ lungimea vie]ii }i anii
cuno}tin]@ }i o vei pune fiiului t@u spre zilelor }i pace vor adaoge ]ie.
^nv@]@tur@. 3. Milosteniia }i credin]a s@ nu-]i lipsasc@,
3. C@ de vei chema ^n]elepciunea }i de vei }i le ^nf@}ur@ pre eale ^mprejurul grumazilor
da glasul t@u cuno}tin]ii (a), t@i, }i le scrie pre leazpezile inimii tale, }i vei
4. {i de o vei c@uta pre d$nsa ca argintul, }i afla har.
de o vei cerca ca comorile, 4. {i s@ g$nde}ti bune ^naintea Domnului }i
5. Atunci vei cunoa}te frica Domnului }i a oamenilor.
cuno}tin]a lui Dumnezeu vei afla. 5. Fii n@d@jduind cu toat@ inima spre
6. C@ Domnul d@ ^n]elepciune, }i de la fa]a Dumnezeu, iar@ cu ^n]elepciunea ta nu te m@ri.
Lui iase cuno}tin]a }i }tiin]a. 6. %ntru toate c@ile tale s@ o cuno}ti pre
7. {i adun@ vistierie celor ce lucreaz@ m$n- d$nsa, ca s@ ^ndrepteaze c@ile tale.
tuire }i ap@r@ meargerea lor. 7.* Nu fi ^n]elept ^ntru tine singur, ci te teame *Rom.
8. Ca s@ p@zasc@ c@ile drept@]ilor, }i calea de Dumnezeu }i te ferea}te de tot r@ul. 12, 16
celor ce s@ tem de D$nsul o va p@zi. 8. Atunci va fi vindecare trupului t@u }i paz@
9. Atunci vei cunoa}te dreptatea }i judecata, oaselor tale.
}i vei face toate c@ile (b) bune. 9.* Cinstea}te pre Domnul din ostenealele *Tovi.
10. C@ de va veni ^n]elepciunea ^n cugetul tale ceale dreapte }i-I d@ Lui p$rg@ din toate 4, 7
t@u, }i sim]irea sufletului t@u bun@ a fi ]i s@ va rodurile tale ceale dreapte. Luca
p@rea, 10. Ca s@ se umple jitni]ile tale de mul]ime 14, 13
11. Sfatul bun te va p@zi }i cugetul drept te de gr$u, }i s@ se vearse teascurile tale de vin.
va ap@ra. 11.* Fiiule! Nu def@ima ^nv@]@turile Dom- *Evrei
12. Ca s@ te izb@veasc@ de calea rea }i de nului, nici sl@bit fiind certat de la D$nsul. 12, 5
omul ce nu gr@ia}te nimica de crezut. 12. C@ pre carele iubea}te Domnul ^l ceart@ Apoca.
13. O, cei ce au l@sat c@ile ceale dreapte }i }i bate pre tot fiiul pre carele priimea}te. 3, 19
umbl@ ^n c@ile ^ntunearecului! 13. Fericit easte omul carele au aflat ^n]elep-
14. Cei ce s@ veselesc de reale }i s@ bucur@ ciunea }i muritoriul carele au cunoscut }tiin]a.
de r@zvletirea rea. 14. C@ mai bun@ easte negu]@toriia ace}tiia
15. Ale c@rora c@r@ri s$nt ^ntoarte }i str$mbe dec$t vistieriile aurului }i ale argintului.
umbletele lor, 15. C@ mai scump@ easte dec$t pietrile ceale
16. Aceia te vor dep@rta de la calea dreapt@ de mult pre], nu st@ ei nimica ^mprotiv@ ce
}i te vor ^nstr@ina de la g$ndul bun. easte r@u, cunoscut@ easte tuturor celor ce o
17. Fiiule, s@ nu te apuce pre tine sfatul iubesc pre ea, }i tot ce easte scump nu easte
r@u, carele las@ ^nv@]@tura tinerea]elor }i ei vreadnic.
27. (v) %n cea veachie nu easte: cet@]ii, sau c$nd va veni %n cea veachie easte: {i de vei c@uta m@iestriia cu glas mare;
voao perirea; 29. (g) %n cea veachie easte: frica. 3. (a) 9. (b) %n cea veachie easte: Osiile, prin care s@ ^n]@leg c@ile.
520 PILDELE LUI SOLOMON CAP 3 {I 4
16. Lungimea zilelor }i anii vie]ii s$nt ^n 4. Carii m@ ^nv@]a }i zicea: „S@ se ^nt@reasc@
dreapta ei, }i ^n st$nga ei, bog@]ie }i m@rire, cuv$ntul nostru ^n inima ta, p@zea}te poruncile
}i din gura ei ias@ dreptatea, leagea }i mila }i nu le uita.
pre limb@ le poart@. 5. Agonisea}te-]i ^n]elepciune, c$}tig@-]i
17. C@ile ei s$nt c@i bune }i toate c@r@rile ei }tiin]@, nu uita, nici treace cu vedearea cuvin-
cu pace. tele gurii meale, nici te abate de la graiurile
18. Pom de viia]@ easte tuturor celor ce s@ gurii meale.
lipesc de d$nsa }i celor ce s@ razim@ de ea 6. Nu o p@r@si pre d$nsa }i te va ]inea pre
ca pre Domnul ^ntemeia]i. tine, iubea}te-o }i te va p@zi.
19. Dumnezeu cu ^n]elepciunea au ^ntemeiat 7. %nceaperea ^n]elepciunii easte a c$}tiga
p@m$ntul }i au g@tit ceriurile cu priceaperea. ^n]elepciune, }i ^ntru toat@ agoniseala ta,
20. {i ^ntru cuno}tin]a Lui ad$ncurile s-au agonisea}te-]i }tiin]@.
de}chis }i norii au izvor$t ap@. 8. Priimea}te-o }i o cuprinde pre ea, }i te va
21. Fiiule! S@ nu treci, ci p@zea}te sfatul mieu ^n@l]a, cinstea}te-o ca s@ te cuprinz@.
}i g$ndul. 9. Ca s@ dea capului t@u cunun@ de daruri }i
22. Ca s@ fie viu sufletul t@u, }i s@ fie har s@ te acopere cununa m$ng@ierii”.
^mprejurul grumazului t@u, }i va fi vindecare 10. Auzi, fiiule, }i priimea}te cuvintele meale,
trupului t@u }i purtare de grij@ de oas@le tale. }i s@ vor ^nmul]i anii vie]ii tale, ca s@ fie multe
23. Ca s@ umbli ^n pace av$nd n@deajde ^n c@ile vie]ii tale.
toate c@ile tale }i ca s@ nu s@ potigneasc@ 11. C@ te ^nv@] c@ile ^n]elepciunii }i te ^ndrep-
piciorul t@u. tez pre c@r@ri dreapte.
24. C@, de vei }@dea, f@r@ de fric@ vei fi, }i, 12. C@ de vei umbla, nu s@ vor ^mpiedeca
de vei dormi, dulce vei dormi. pa}ii t@i, }i de vei alerga, nu te vei osteni.
25. {i nu te vei teame de frica ce va veni 13. [ine-te de ^nv@]@tura mea }i nu o l@sa, ci
asupr@-]i, nici de n@v@lirile necredincio}ilor p@zea}te-o pre ea ]ie spre viia]a ta.
ceale ^mpresur@toare. 14. %n c@ile necredincio}ilor nu mearge, nici
26. C@ Domnul va fi ^ntru toate c@ile tale }i s@ r$vne}ti c@ile celor f@r@ de leage.
va ^nt@ri piciorul t@u, ca s@ nu te cl@te}ti. 15. Ori ^n care loc s@ adun@ tab@ra, s@ nu
27. Nu te l@p@da a nu face bine celui lipsit, mergi acolo, fugi de la d$n}ii }i te depart@.
c$nd poate a ajuta m$na ta. 16. C@ nu dorm p$n@ nu fac r@u, }i s@ ia
28. Nu zice: „Du-te }i s@ te ^ntorci }i m$ne somnul de la d$n}ii, }i nu adorm.
^]i voiu da”, put$nd tu face bine, c@ nu }tii ce 17. C@ aceia s@ hr@nesc cu bucatele necur@]iei
va aduce cea viitoare. }i s@ ^mbat@ cu vinul c@lc@rii de leage.
29. Nu me}te}ugi reale asupra priiatinului 18. Iar@ c@ile drep]ilor ca lumina lumineaz@,
t@u, carele vine de airea }i n@d@jduia}te spre merg }i lumineaz@ p$n@ c$nd s@ plinea}te
tine. zioa.
30. Nu fi iubitoriu de vrajb@ ^mprotiva omu- 19. Iar@ c@ile necredincio}ilor s$nt ^ntune-
lui ^n z@dar, ca s@ nu-]i fac@ ]ie ceva r@u. cate, c@ nu }tiu cum s@ ^mpiiadec@.
*Psal. 31.* Nu-]i agonisi oc@rile oamenilor r@i, nici 20. Fiiule! Ia aminte graiurile meale }i de
36, 1 urma c@ilor lor. cuvintele meale al@tur@-]i ureachiia ta.
32. C@ necurat easte ^naintea Domnului tot 21. Ca s@ nu scaz@ izvoar@le tale, p@zea}te-le
c@lc@toriul de leage, }i cu cei drep]i nu s@ ^n inima ta.
^mpreun@. 22. C@ viia]@ s$nt tuturor celor ce le afl@ pre
33. Bl@st@mul Domnului ^n casele celor eale }i vindecare a tot trupul.
necredincio}i, iar@ cur]ile drep]ilor bine s@ 23. Cu toat@ paza p@zea}te inima ta, c@ dintru
cuv$nt@. aceastea s$nt ie}irile vie]ii.
34. Domnul m$ndrilor st@ ^mprotiv@, iar@ 24. Leap@d@ de la tine gura cea ^nd@r@tnic@,
celor smeri]i le d@ dar. }i buzele ceale nedreapte le dep@rteaz@ de la
35. Cei ^n]elep]i vor mo}teni m@rire, iar@ cei tine.
necredincio}i au ^n@l]at ocar@. 25. Ochii t@i drept s@ caute, }i geanele tale
drept s@ clipeasc@.
CAP 4 26. Dreapte umbl@ri f@ cu picioarele tale }i
%n]eleptul cu pilda sa ^ndeamn@ a cerca ^n]elepciunea, a c@ile tale le ^ndrepteaz@.
c@riia folosin]e le t$lcuia}te; a s@ abate de la c@ile 27. S@ nu te aba]i de-a dreapta, nici de-a
necura]ilor }i a cuprinde a drep]ilor, pentru paza inimii, st$nga, }i-]i abate piciorul t@u de la calea cea
a gurii }i a pa}ilor. rea.
sculta]i, fii, ^nv@]@tura p@rinte- 28. C@ c@ile ceale de-a dreapta le }tie
1.
lui }i lua]i aminte s@ cunoa}te]i Domnul, iar@ ceale de-a st$nga s$nt ^ntoarte.
}tiin]a. 29. {i El dreapte va face umbl@rile tale, }i
2. C@ dar bun d@ruiesc voao, c@l@toriile tale ^n pace le va pov@]ui.
leagea mea s@ nu o p@r@si]i. CAP 5
3. C@ }i eu am fost ascult@toriu t@t$ne-mieu Poruncea}te a s@ feri de curv@ }i s@ nu s@ piiarz@ ostenealele
}i iubit ^naintea fea]ii maicii meale, }i anii; muiarea sa s@ o iubeasc@, }i de cea str@in@ s@ fug@.
PILDELE LUI SOLOMON CAP 5 {I 6 521

1. iiule! Ia aminte la ^n]elepciunea 1. iiule! De vei lua ^n chiz@}ie pre


mea }i la cuvintele meale pleac@ priiatinul t@u, da-]i-vei vr@jma-
ureachiia ta. }ului m$na ta.
2. Ca s@ p@ze}ti cugetul bun; }i 2. C@ curs@ tare s$nt omului
}tiin]a buzelor meale poruncesc ]ie. buzele lui, }i s@ prinde cu cuvintele gurii
3. Nu te uita la muiarea rea, c@ miiare pic@ sale.
din buzele muierii curve, care p$n@ la o vreame 3. F@, fiiule, ceale ce-]i poruncesc eu, }i te
^ndulcea}te grumazul t@u, vei m$ntui, c@ vei mearge ^n m$inile celor
4. Iar@ mai pre urm@ mai amar@ dec$t fiiarea r@i pentru priiatinul t@u, nu sl@bi, ci las@ s@
vei afla }i mai ascu]it@ dec$t sabiia cea de se m$nie priiatinul t@u, pre carele l-ai luat
am$ndoo p@r]ile ascu]it@. ^n chiz@}ie.
5. C@ picioarele nebunei pogoar@ pre cei ce 4. S@ nu dai somn ochilor t@i, nici s@ dor-
s@ lipesc de d$nsa cu moarte la iad. mitezi cu geanele tale.
6. {i urmele ei nu s$nt st@t@toare, c@ pre 5. Ca s@ te m$ntuie}ti ca o c@prioar@ din
c@ile vie]ii nu umbl@, }i r@t@ci]i s$nt pa}ii ei, curs@ }i ca o pas@re din la].
}i nu bine cunoscu]i. 6. Mergi la furnic@, o, leane}ule, }i urmeaz@
7. Deci, fiiule, ascult@-m@ pre mine }i s@ nu v@z$nd c@ile ei, }i fii mai ^n]elept dec$t
faci netreabnice cuvintele meale! d$nsa.
8. Dep@rteaz@-]i calea ta de la d$nsa }i nu te 7. C@ aceaea, nefiind lucr@toare de p@m$nt,
apropiia de u}ile casii ei. nici av$nd pre cineva s@ o ^ndeamne, nici
9. Ca s@ nu dai altora viia]a ta }i zilele tale supt st@p$n fiind,
celor nemilostivi. 8. %}i g@tea}te vara hran@ }i mult@ str$nsoa-
10. Ca s@ nu s@ sature str@inii de putearea ta re face ^n vreamea s@ceri}ului. Sau mergi la
}i s@ nu ^ntre ostenealele tale ^n cas@ str@in@. albin@ }i vei cunoa}te c$t easte de lucr@toare
11. {i-]i va p@rea r@u pre urm@, c$nd s@ va }i c$t de curat lucru face, ale c@riia osteneale
zdrumica carnea trupului t@u. ^mp@ra]ii }i pro}tii le aduc spre s$n@tate, }i
12. {i vei zice: „Cum am ur$t ^nv@]@tura }i de to]i easte iubit@ }i m@rit@, macar de easte
de la mustr@ri s-au dep@rtat inima mea? }i slab@ de puteare, ci, pentru ^n]elepciune
13. Nu am ascultat glasul celui ce m@ certa, cinstindu-o, o au luat ^nainte.
}i celui ce m@ ^nv@]a nu mi-am plecat ureachiia 9. P$n@ c$nd, o, leane}ule, zaci? {i c$nd
mea.
te vei scula din somn?
14. %n pu]in@ vreame m-am f@cut ^ntru tot r@ul,
10.* Pu]in s@ dormi }i pu]in s@ }ezi }i pu]in *Jos
^n mijlocul adun@rii }i a s@borului”.
s@ dormitezi }i pu]in s@-]i ^mbr@]i}ezi pieptul 24, 33
15. Fiiule! Bea ap@ din vasele tale }i din
cu m$inile.
izvorul f$nt$nilor tale.
11. C@ apoi ^]i va veni ]ie, ca un c@l@toriu
16. S@ se vearse ]ie apele din izvorul t@u, }i
r@u, s@r@ciia }i lipsa, ca un bun alerg@toriu.
prin uli]ile tale s@ treac@ apele tale.
12. Iar@ de nu vei fi leane}, veni-va ca un
17. S@-]i fie avearea numai ]ie s$ngur, }i
izvor s@ceri}ul t@u, }i s@r@ciia, ca un c@l@to-
nimenea strein s@ nu s@ ^mp@rt@}asc@ cu tine.
riu r@u, va fugi de la tine.
18. Izvorul apei tale s@ fie al t@u, }i te
13. Omul cel f@r@ de minte }i f@r@ de leage
veselea}te cu muiarea cea din tinerea]ele tale.
umbl@ ^n c@i reale, }i acela face s@mn cu
19. Cerbul dragostii }i puiul de cerb al
darurilor tale s@ vorbeasc@ cu tine, }i a ta ochiul, }i bate cu piciorul, }i ^nva]@ amerin-
s@-]i urmeaze ]ie }i s@ fie cu tine ^n toat@ ]ind cu deagetul.
vreamea. 14. {i inima ^nd@r@ptnic@ me}te}ugea}te
20. C@ petrec$nd ^mpreun@ ^ntru dragostea reale ^n toat@ vreamea, unul ca acela turbu-
ei te vei ^nmul]i, nu fi mult cu cea str@in@, r@ri face cet@]ii.
nici s@ te cuprinzi cu bra]ele ceiia ce nu easte 15. Pentru aceaea, f@r@ de veaste va veni la
a ta. perirea }i t@iarea }i sf@r$marea nevindecat@.
*Iov 21.* C@ ^naintea ochilor lui Dumnezeu s$nt 16. C@ s@ bucur@ de toate ceale ce urea}te
14, 16 c@ile omului, }i toate urmele lui le socotea}te. Dumnezeu, }i s@ va sf@r$ma pentru necur@-
31, 4 22. F@rdelegile v$neaz@ pre om, }i s@ str$nge ]iia sufletului.
34, 21 fie}tecare cu lan]urile p@catelor sale. 17. Ochiul sume]ului, limba nedreapt@,
23. Aceasta s@ sf$r}ea}te cu cei ne^nv@]a]i, m$inile ceale ce vars@ s$nge drept.
}i din mul]imea averii sale s-au l@p@dat }i au 18. {i inima ceaea ce me}te}ugea}te g$n-
perit pentru nebunie. duri reale }i picioarele ceale grabnice a face
r@u s@ vor piiarde.
CAP 6 19. A]$]@ minciun@ m@rturiia nedreapt@ }i
A s@ feri de chiz@}ie; pre cel leane} ^l ^ndeamn@ spre lucrare
scornea}te judec@]i ^ntr@ fra]i.
cu pilda furnicii; ^ns@mneaz@ pre c@lc@toriul de leage; }as@ 20. Fiiule! P@zea}te legile t@t$ne-t@u }i nu
lucruri urea}te Domnul; ^ndeamn@ spre paza legii, }i s@ lep@da ^nv@]@turile maicii tale.
nu pofte}ti frumsea]ea muierii, ci s@ te fere}ti de 21. {i le lipea}te de sufletul t@u pururea }i
^mpreunarea preacurvei. le ^nf@}ur@ ^mprejurul grumazului t@u.
522 PILDELE LUI SOLOMON CAP 7 {I 8
22. C$nd umbli le poart@ }i cu tine s@ fie, ca }i ^n cas@ nu s@ a}az@ picioarele ei.
s@ te p@zasc@ c$nd vei dormi, }i c$nd te vei 12. C@ ^n c$t@va vreame afar@ s@ dezmiiard@,
scula, s@ vorbeasc@ cu tine. }i c$t@va vreame ^n uli]@ prin tot unghiul
23. C@ porunca legii easte sfea}nic }i lumin@ p$ndea}te.
}i calea vie]ii }i mustrare }i ^nv@]@tur@. 13. Dup@ aceaea, s@ apuc@ }i-l s@rut@ pre el,
24. Ca s@ te p@zasc@ de muiarea cu b@rbat }i cu fa]@ f@r@ de ru}ine zice c@tr@ el:
}i de p$ra limbii str@ine. 14. „Jertv@ de pace easte mie ast@zi, dau rug@-
25. Fiiule! S@ nu te biruiasc@ pofta frum- ciunile meale.
sea]ii, nici s@ te v$nezi cu ochii t@i, nici s@ te 15. Pentru aceaea am ie}it ^naintea ta, poftind
^n}eale geanele ei. fa]a ta, }i te-am aflat.
26. C@ pre]ul curvii easte c$t }i al unii p$ni, 16. Cu f@}uri am ^ntins patul mieu, cu a}ter-
}i muiarea v$neaz@ sufletele b@rba]ilor celor nuturi de ceale din Eghipt am a}ternut.
de cinste. 17. Am stropit a}ternutul mieu cu }ofran }i
27. Au, doar@, va ascunde cineva foc ^n s$n casa mea cu scor]i}oare.
}i nu-} va arde hainele? 18. Vino s@ ne desf@t@m cu iubire p$n@ dimi-
28. Au umbla-va cineva pre c@rbuni de foc nea]@, vino, }i cu dragoste s@ ne t@v@lim.
aprin}i }i nu-} va arde picioarele sale? 19. C@ nu easte b@rbatul mieu acas@, s-au
29. A}ea cel ce ^ntr@ la muiare cu b@rbat nu dus cale delungat@.
va fi f@r@ de vin@, nici tot cel ce s@ atinge de 20. Leg@tur@ de argint lu$nd ^n m$inile sale,
d$nsa. dup@ multe zile s@ va ^ntoarce la casa sa”.
30. Nu easte minune de prind pre cineva 21. {i l-au ab@tut pre el cu mult@ vorb@, }i cu
fur$nd, c@ fur@ ca s@-}i sature sufletul s@u la]urile buz@lor ei l-au tras pre el.
cel fl@m$nd. 22. {i el au mers dup@ ea degrab@, }i ca un
31. {i de s@ va prinde, va pl@ti de }eapte ori, bou la junghiiare s@ aduce, }i ca un c$ne la
}i toate averile sale d$ndu-le, s@ va r@scum- leg@tur@.
p@ra pre sine. 23. Sau ca un cerb r@nit cu s@geata la ficat }i
32. Iar@ preacurvariul pentru lipsa min]ii s$rguia}te ca pas@rea la la], ne}tiind c@ pentru
perire sufletului s@u c$}tig@. suflet alearg@.
33. Dureri }i ocar@ p@timea}te, }i batjocura 24. Acum, dar@, fiiule, ascult@-m@ }i ia aminte
lui ^n veac nu s@ va }tearge. cuvintele gurii meale.
34. C@ plin@ e de r$vn@ m$niia b@rbatului 25. S@ nu s@ abat@ la c@ile ei inima ta }i s@
ei, }i nu-i va fi mil@ de el ^n zioa judec@]ii. nu te r@t@ce}ti ^n c@r@rile ei, c@ pre mul]i
35. Nu va l@sa vrajba nici pentru o plat@, r@nindu-i i-au pierdut }i nenum@ra]i s$nt pre
nici s@ va ^mbl$nzi pentru multe daruri. carii i-au omor$t.
26. C@ile iadului e casa ei, care duc la
CAP 7 c@m@rile mor]ii.
%ndeamn@ pre tin@r spre cuprinderea ^n]@lepciunii }i paza CAP 8
poruncilor, }i s@ se fereasc@ de lingu}iturile curvelor, care
%n]@lepciunea ^ndeamn@ spre a sa cuprindere, }i pre
pre larg le scrie.
sine ^n multe chipuri s@ laud@, zic$nd c@ easte cu
1. iiule! P@zea}te cuvintele meale Dumnezeu veacinic@, cu D$nsul toate f@c$ndu-le; pre
}i ascunde la tine poruncile carea cei ce o cearc@ ferici]i s$nt, iar@ cei ce o urgisesc
meale. mi}ei vor fi.
2. Fiiule! Cinstea}te pre Domnul 1. entru aceaea, tu m@rturisea}te
}i te vei ^nt$ri, }i afar@ de D$nsul nu te teame ^n]elepciunea, ca ^n]elepciunea
de altul. s@ te asculte pre tine.
3. P@zea}te poruncile meale }i vei tr@i, }i 2. C@ pre v$rvurile celor ^nalte
cuvintele meale ca lumina ochilor ^nf@}ur@-le easte, }i st@ ^n mijlocul c@r@rilor.
la deagetele tale }i le scrie pre l@]imea inimii 3. {i la por]ile celor putearnici }eade, }i ^ntru
tale. ^ntr@ri s@ laud@:
4. Zi ^n]elepciunea a fi sora ta, }i minte 4. „Pre voi, o, oamenilor, v@ rog, }i dau glasul
^n]@leg@toare ^]i c@}tig@ ]ie. mieu fiilor oamenilor.
5. Ca s@ te p@zasc@ de muiarea str@in@ }i 5. %n]eleage]i cei f@r@ de r@otate m@iestriia,
viclean@, carea te am@gea}te cu cuvinte dulci. }i cei ne^nv@]a]i pune]i la inim@.
6. C@ privind pre fereastr@ din casa ei la uli]@, 6. Asculta]i-m@ pre mine, c@ lucruri de cinste
7. Ori pre carele tin@r dintr@ feciorii cei voiu gr@i }i voiu scoate din buze ceale dreapte.
ne^n]@lep]i va vedea lipsit de minte. 7. C@ adev@rul s@ va ^nv@]a grumazul mieu,
8. Trec$nd pre l$ng@ unghiul casii ei }i }i ur$te s$nt ^naintea mea buzele mincinoase.
gr@ind, 8. Cu dreptate s$nt toate graiurile gurii
9. Seara ^ntru ^ntunearec, c$nd e lini}te de meale, nimic nu easte ^ntru d$nsele str$mb,
noapte }i negur@, nici ^nc$lcit.
10. Ias@ ^naintea lui muiarea av$nd chip de 9. Toate s$nt neatede celor ce cunosc }i
curv@, carea face a zbura inima tinerilor. dreapte celor ce afl@ }tiin]a.
11. {i easte r@sf@]at@ }i nest$mp@rat@, 10. Lua]i ^nv@]@tura }i nu argint, }i
PILDELE LUI SOLOMON CAP 8 {I 9 523

}tiin]a mai v$rtos dec$t aurul l@murit, }i lep]i]i }i nu v@ dep@rta]i de la d$nsa.


agonisi]i cuno}tin]a mai mult dec$t aurul 34. Fericit easte b@rbatul cel ce m@ ascult@,
curat. }i omul carele va p@zi c@ile meale }i prive-
11. C@ mai bun@ easte ^n]elepciunea dec$t ghiiaz@ la u}ile meale pururea }i p@zea}te
pietrile ceale de mult pre], }i tot ce easte pragurile u}ilor meale.
scump nu easte vreadnic ei. 35. C@ ie}irile meale s$nt ie}iri de viia]@, }i
12. Eu ^n]elepciunea am s@l@}luit sfatul, }i s@ g@tea}te vrearea de la Domnul.
cuno}tin]a }i g$ndul eu am chemat. 36. Iar@ cei ce gre}esc asupra mea fac
13. Frica Domnului urea}te nedreptatea, }i p@g$n@tate ^n sufletele sale, }i cei ce m@ ur@sc
sume]iia }i m$ndriia }i c@ile vicleanilor }i pre mine iubesc moartea”.
gura cea necredincioas@ (a) o am ur$t eu }i
c@ile ceale r@zvl@tite ale celor r@i.
CAP 9
14. Al mieu easte sfatul }i ^ndreptarea, a mea %n]elepciunea, zidindu-}i cas@, chiiam@ la sine pre to]i,
easte ^n]elepciunea }i a mea easte t@riia. lungea}te viia]a, }i de muiarea nebun@ }i f@r’ de omenie
m$ntuia}te; cel lipsit de minte }i hulitoriu nu va priimi
15. Prin mine ^mp@ra]ii ^mp@r@]esc, }i cei
^nv@]@tura }i mustrarea, ci cel drept }i ^n]elept.
putearnici scriu dreptatea.
16. Prin mine cei mari s@ m@resc, }i st@p$nii 1. n]elepciunea }i-au zidit }ie cas@
prin mine st@p$nesc p@m$ntul. }i au ^nt@rit }eapte st$lpi.
17. Eu iubesc pre cei ce m@ iubesc pre mine, 2. Junghiiat-au jertvele sale }i au
}i cei ce m@ caut@ vor afla dar. amestecat ^n clondirile sale vin,
18. Bog@]iia }i m@rirea a mea easte, }i }i au g@tit masa sa ei.
agonisala a multora }i dreptatea. 3. Trimis-au pre slugile sale s@ chiiame cu
19. Mai bine easte a m@ ^nmul]i pre mine, ^nalt@ strigare la clondiriu, gr@ind:
dec$t aurul }i piiatra cea mult scump@, }i 4. „Cel ce easte ne^n]elept s@ se abat@ la
rodurile meale mai bune s$nt dec$t argintul mine!” {i celor lipsi]i de ^n]elepciune le-au
cel ales. zis:
20. %n c@ile drept@]ii umblu }i ^n mijlocul 5. „Veni]i de m$nca]i p$inea mea }i bea]i
c@r@rilor adev@rului petrec. vinul carele l-am turnat voao.
21. Ca s@ ^mpar] avu]iia celor ce m@ iubesc 6. L@sa]i ne^n]elepciunea, ca ^n veac s@
}i s@ umplu vistieriile lor de bun@t@]i; de voiu ^mp@r@]i]i, }i cerca]i ^n]elepciunea ca s@ tr@i]i,
spune voao ceale ce s@ fac ^n toate zilele, }i v@ ^ndrepta]i mintea ^ntru cuno}tin]@”.
voiu pomeni ceale din veac s@ le num@r. 7. Cel ce ^nva]@ pre cei r@i ia }ie ocar@, }i
22. Domnul m-au zidit pre mine ^nceput cel ce ceart@ pre cel necurat s@ oc@ra}te pre
c@ilor Sale, spre lucrurile Sale. sine, c@ cert@rile la cel necurat s$nt rane lui.
23. Mai ^nainte de veaci m-au ^ntemeiat pre 8. Nu mustra pre cei r@i, ca s@ nu te urasc@,
mine, ^ntru ^nceput, mai ^nainte de a face mustr@ pre cel ^n]elept }i te va iubi pre tine.
p@m$ntul; 9. D@ pricin@ ^n]eleptului, }i mai ^n]elept
24. {i mai ^nainte de a facerea ad$ncurile, va fi, arat@ dreptului, }i va adaoge a priimi.
mai ^nainte de a ie}i izvoar@le apelor; 10.* %nceputul ^n]elepciunii easte frica Dom- *Sus
25. Mai ^nainte de ce s-au ^nfipt mun]ii, mai nului, }i sfatul sfin]ilor priceaperea; iar@ a 1, 7
^nainte dec$t toate dealurile m-au n@scut pre cunoa}te leagea easte a cugetului bun. Psalm
mine. 11. C@ ^ntru acesta chip mult@ vreame vei 110, 9
26. Domnul au f@cut laturile }i pustiile }i tr@i }i s@ vor adaoge ]ie anii vie]ii tale. Sirah
marginile lumii supt ceriu. 12. Fiiule! De vei fi ^n]@lept, ]ie vei fi ^n]elept 1, 17
27. C$nd g@tea ceriul cu D$nsul eram, }i }i vecinilor t@i; iar@ de vei fi r@u, numai tu
c$nd {i-au osibit scaonul S@u preste v$nturi, s$ngur vei lua ceale reale. Fiiul ^nv@]at
28. {i c$nd au ^nt@rit norii cei de sus, }i ca ^n]elept va fi, }i pre cel ne^nv@]at slug@ va
ni}te t@rii au pus izvoar@le ceale de supt ceriu, avea. Cel ce s@ razim@ de minciuni, acela
29. C$nd au pus m@rii hotar }i apelor, ca s@ pa}te v$nturile }i gonea}te pas@ri zbur@toare,
nu treac@ ]@rmurile sale, }i tari au f@cut teme- c@ }i-au p@r@sit c@ile viei sale }i au r@t@cit
liile p$m$ntului, din c@r@rile agonisirii sale, }i umbl@ prin
30. Eram la D$nsul tocmind, eu eram de pustie f@r@ de ap@ }i prin p@m$nt desf@tat
carea s@ bucura }i ^n toate zilele m@ veseleam ^ntru seate, }i adun@ cu m$inile nerodire.
^naintea fea]ei Lui ^n toat@ vreamea. 13. Muiarea nebun@ }i f@r@ de omenie s@ va
31. C$nd S@ veselea lumea s@v$r}ind }i S@ lipsi de p$ne, carea nu }tie de ru}ine.
veselea ^ntru fiii oamenilor. 14. {eade ^n u}ile casii sale pre scaon, afar@,
32. Acum, dar@, fiiule, ascult@-m@ pre mine ^n uli]@,
}i ferici]i s$nt carii p@zesc c@ile meale. (b) 15. Chem$nd pre cei ce trec pre cale }i-}i
33. Asculta]i ^n]elepciunea }i v@ ^n]e- fac c@ile sale: „Cel ce easte ^ntru voi f@r@
13. (a) %n cea veachie nu s@ afl@: }i gura cea necredincioas@. pre mine: Fericit b@rbatul carele ascult@ pre mine }i omul
32. (b) %n cea greceasc@ easte: Acum, dar@, fiiule, ascult@-m@ carele c@ile meale le p@zea}te.
524 PILDELE LUI SOLOMON CAP 10 {I 11
de minte, abat@-s@ la mine”. 20. Din vorba mult@ nu vei sc@pa de p@cat,
16. {i celor lipsi]i de minte le poruncea}te, iar@ cel ce-}i ]ine buzele ^n]elept va fi.
zic$nd: 21. Argint l@murit easte limba dreptului, iar@
17. „Atinge]i-v@ cu dulcea]@ de p$ine ascuns@ inima necredinciosului s@ va stinge.
}i bea]i ap@ dulce de furti}eag”. 22. Buzele drep]ilor }tiu lucruri ^nalte; iar@
18. {i el nu }tie c@ p@m$nteanii la d$nsa pier cei f@r@ de minte ^ntru lips@ s@ vor sf$r}i.
}i ^i duce ^n fundul iadului. 23. Binecuv$ntarea Domnului pre capul
19. Ci fugi, nu te z@bovi la locul ei, nici ^ntoarce dreptului, aceasta ^l ^mbog@]ea}te, }i nu s@ va
ochiul t@u spre d$nsa, c@ a}ea o vei treace ca o adaoge lui ^ntristare ^n inim@.
ap@ str@in@. 24. Cu r$s nebunul face reale, iar@ ^nv@]@tura
20. {i treci izvorul str@in, }i te dep@rteaz@ de la om na}te ^n]elepciune.
apa altora, }i nu bea din f$nt$na str@in@, ca s@ 25. Cel necredincios cu perirea s@ poart@, iar@
tr@ie}ti mult@ vreame, }i s@ se adaog@ ]ie anii pofta dreptului easte priimit@.
vie]ii. 26. Merg$nd viforul piiare cel necredincios;
iar@ dreptul ab@t$ndu-s@ s@ m$ntuia}te ^n veac.
CAP 10 27. %n ce chip e agurida (a) la din]i stric@toare
Schimb@ cuv$ntul despre fiiul ^n]elept }i nebun, drept }i fumul la ochi, a}ea f@r@deleagea celor ce s@
}i necredincios, lucr@toriu }i leane}, curat }i necurat; poart@ cu ea.
despre dragoste }i ur$re; despre bun@tatea }i r@utatea 28. Frica Domnului adaoge zilele, iar@ anii
limbii. necredincio}ilor s@ vor ^mpu]ina.
1. iiul ^n]elept veselea}te pre tat@l 29. Petreace cu drep]ii veseliia, iar@ n@deaj-
s@u, iar@ fiiul nebun ^ntristeaz@ dea necredincio}ilor va peri.
pre mum@-sa. 30. %nt@rirea cuviosului easte frica Domnului,
*Jos 2.* Nu vor folosi avu]iile celor iar@ celor ce fac reale sf@r$mare.
11, 4 f@r@ de leage, iar@ dreptatea ^i va izb@vi din 31. Dreptul ^n veac nu s@ va cl@ti, iar@ necre-
moarte. dincio}ii nu vor l@cui p@m$ntul.
3. Nu va omor^ Domnul cu foame sufletul 32. Gura dreptului pic@ ^n]elepciune, iar@
dreptului, iar@ viia]a necredincio}ilor o va limba nedreptului va peri.
surpa. 33. Buzele oamenilor drep]i pic@ daruri, iar@
4. S@r@ciia smerea}te pre om, iar@ m$inile gura celor necredincio}i s@ r@zvl@tea}te.
celor b@rba]i s@ ^mbog@]esc.
5. Fiiul certat ^n]elept va fi, }i pre cel ne^nv@]at CAP 11
slug@-l va avea. Folosurile drept@]ii }i a celoralalte fapte bune, }i nefolosirile
6. Sc@pat-au de z@duf fiiul ^n]elept, iar@ fecio- vicle}ugului }i a de}eartelor bog@]ii.
rul cel c@lc@toriu de leage s@ stric@ de v$nt ^n 1. umpenele vicleane ur$ciune s$nt
vreamea s@ceri}ului. ^naintea Domnului, iar@
7. Binecuv$ntarea Domnului pre capul cump@na dreapt@ priimit@ easte
dreptului, iar@ gura necredincio}ilor o acopere Lui.
pl$ngere f@r@ de vreame. 2. Oriunde ^ntr@ sudalma, acolo }i ocara;
8. Pomenirea drep]ilor cu laude, iar@ numele iar@ gura smeri]ilor cuget@ ^n]elepciune.
necredincio}ilor s@ stinge. 3. S@v$r}irea drep]ilor va ^ndrepta pre d$n}ii,
9. Cel ^n]elept cu inima priimea}te poruncile, iar@ ^mpiedecarea c@lc@torilor de leage ^i va
iar@ cel neascult@toriu ^mpiedec$ndu-s@ cu pr@da pre ei.
buzele alunec@. 4.* Nu vor folosi averile ^n zioa m$niei, iar@ *Sus
10. Cel ce umbl@ drept umbl@ cu n@deajde, dreptatea va izb@vi din moarte; murind, drep- 10, 2
iar@ cel ce str$mbeaz@ c@ile sale s@ va cunoa}te. tul las@ grija, iar@ perirea necredincio}ilor
*Sira. 11.* Cel ce face cu ochiul cu ^n}@l@ciune adun@ easte ur$t@ }i de r$s.
27, 22 ^ntristare oamenilor, iar@ cel ce mustr@ cu ^n- 5. Dreptatea nevinovatului ^ndrepteaz@ c@ile;
dr@zneal@ face pace. iar@ necredin]a cade ^ntru nedreptate.
12. Izvor de viia]@ easte ^n m$na dreptului, iar@ 6. Dreptatea oamenilor drep]i va izb@vi pre
gurile necredincio}ilor le va acoperi perirea. ei; iar@ cei f@r@ de leage s@ v$neaz@ de p@g$-
*1 Cor. 13. Ura scornea}te sfad@;* iar@ dragostea n@tatea lor.
13, 4 acopere pre to]i cei ce nu iubesc sf@zile. 7. Sf$r}indu-s@ omul drept, nu-i piiare n@-
1 Petr. 14. Cel ce scoate din buze ^n]elepciune bate deajdea; iar@ lauda necredincio}ilor va peri.
4, 8 cu toiag pre omul cel f@r@ de inim@. 8. Dreptul din curs@ va sc@pa, }i ^n locul lui
15. %n]elep]ii t@inuiesc ^n sine }tiin]a; iar@ gura s@ va da cel necredincios.
celui f@r’ de socoteal@ s@ apropie de sf@rmare. 9. %n gura celor necredincio}i la]ul cet@]ea-
16. Agoniseala bog@]iilor easte cetate tare, iar@ nilor; iar@ chipzuirea drep]ilor, cu bun@ sporire.
sf@r$marea necredincio}ilor easte s@r@ciia. 10. %ntru bun@t@]ile drep]ilor s@ ^ndreapt@
17. Faptele drep]ilor viia]@ fac, iar@ roadele cetatea, }i ^ntru perirea necredincio}ilor, bucu-
necredincio}ilor, p@cate. rie.
18. C@ile vie]ii le p@zea}te ^nv@]@tura, iar@ 11. %ntru binecuv$ntarea drep]ilor s@ va
^nv@]@tura nemustrat@ r@t@cea}te. ^n@l]a cetatea; iar@ cu gura necredincio}ilor
19. Buzele ceale dreapte acopere vrajba; iar@
cei ce gr@iesc oc@ri prea f@r@ de minte s$nt. 27. (a) Agurida: strugur acru.
PILDELE LUI SOLOMON CAP 11 {I 12 525

s@ va s@pa. nezeu, iar@ omul cel f@r@ de leage uitat va fi.


12. Batjocorea}te pre cet@]eani cel lipsit de 3. Nu s@ va ferici omul din f@r@deleage; iar@
minte; iar@ b@rbatul ^n]@lept lini}te aduce. r@d@cinile drep]ilor nu s@ vor smulge.
13. Omul cel cu doao limbi descopere sfaturi 4. Muiarea b@rbat@ cunun@ easte b@rbatului
^ntru adunare; iar@ cel credincios cu duhul s@u; c@, precum easte viiarmele ^n lemn, a}ea
ascunde lucrurile. muiarea cea f@c@toare de r@u ^}i piiarde b@r-
14. Cei ce nu au oc@rmurire cad ca frunz@le; batul.
iar@ m$ntuirea easte ^ntru mult sfat. 5. G$ndurile drep]ilor s$nt judec@]i, iar@
15. Cel r@u r@u face c$nd s@ ^mpreun@ cu necredincio}ii ispr@vesc ^n}@l@ciuni.
dreptul, }i urea}te sunetul adeverin]ii. 6. Cuvintele necredincio}ilor s$nt cu vicle-
16. Muiarea de treab@ face b@rbatului m@rire, }ug spre s$nge; iar@ gura drep]ilor va izb@vi
iar@ muiarea care urea}te ceale dreapte easte pre d$n}ii.
scaon de ocar@; cei leane}i s$nt nevreadnici 7. Oriunde s@ va ^ntoarce cel necredincios
de avu]ii. s@ va st$nge; iar@ cas@le drep]ilor vor r@m$nea.
17. Omul milostiv bine face sufletului s@u; 8. Gura ^n]@leptului o laud@ omul, iar@ pre
iar@ cel nemilostiv piiarde trupul s@u. cel ^mpietrit la inim@ ^l batjocorea}te.
18. Cel necredincios face lucruri nedreapte; 9.* Mai bun easte omul f@r@ de boierie, carele *Sira.
iar@ s@m$n]a drep]ilor, plata adev@rului. slujea}te }ie}i, dec$t cel cu boieriia }i lipsit 10, 30
19. Fiiul drept s@ na}te spre viia]@, iar@ urma- de p$ine.
rea celui necredincios spre moarte. 10. Dreptului s@ face mil@ de sufletul dobi-
20. Ur@ciune s$nt ^naintea Domnului c@ile toacelor sale; iar@ r@runchii necredincio}ilor
str$mbe; iar@ priimi]i s$nt Lui to]i cei nevino- s$nt nemilostivi.
va]i ^n cale. 11.* Cel ce lucreaz@ p@m$ntul s@u s@ va s@tura *Jos
21. Cel ce-}i pune m$inile ^n m$n@ cu str$m- de p$ine; iar@ cei ce umbl@ dup@ de}@rt@ciuni 28, 19
b@tate nu va fi necertat, iar@ cel ce sam@n@ s$nt lipsi]i de minte. Sira.
dreptate va lua plata drep]ilor. 12. Celui ce-i place a-}i petreace cu vinul ^n 20, 1
22. Precum easte cercelul de aur ^n n@rile cur]ile sale las@ ocar@. [29]
porcului, a}a easte frumsea]ea muierii ceii 13. Poftele necredincio}ilor s$nt reale, iar@
cu n@rav r@u. r@d@cina credincio}ilor ^ntru t@rii.
23. Pofta drep]ilor toat@ easte bun@; iar@ 14. Pentru p@catul buz@lor cade ^n la]
n@deajdea necredincio}ilor va peri. p@c@tosul, iar@ dreptul scap@ de el; cel ce s@
24. S$nt care s@m@n$nd ale sale mai multe uit@ lin s@ va m$ntui, iar@ cel ce ^ntimpin@ ^n
fac; s$nt }i care adun$nd ceale str@ine s@r@cesc. u}i n@c@jea}te sufletele.
25. Tot sufletul e binecuv$ntat; iar@ omul 15. Din rodurile gurii sufletul omului s@ va
m@nios nu easte cu bun@-cuviin]@. s@tura de bun@t@]i, }i plata buz@lor lui s@ va
26. Cel ce ]ine gr$ul s@-l las@ neamurilor, da lui.
(a) iar@ binecuv$ntarea easte preste capul 16. C@ile nebunilor dreapte s$nt ^naintea lor;
celui darnic. iar@ cel ^n]@lept ascult@ sfaturile.
27. Cel ce face bine caut@ dar bun; iar@ pre 17. Nebunul ^ntru aceaea}i zi ^}i arat@ m@niia
cel ce caut@ reale realele ^l vor ajunge pre el. sa, iar@ ^n]@leptul ^}i ascunde ocara sa.
28. Cel ce n@d@jduia}te ^ntru avu]iia sa, acela 18. Credin]a adev@rat@ o spune dreptul; iar@
va c@dea; iar@ cel ce sprijinea}te pre cei m@rturiia nedrep]ilor easte ^n}@l@toare.
drep]i, acela va r@s@ri. 19. S$nt care gr@iesc }i r@nesc ca cu sabiia;
29. Cel ce nu poart@ grije de casa sa va iar@ limbile ^n]@lep]ilor vindec@.
mo}teni v$nturi }i va sluji cel ne^n]@lept celui 20. Buz@le adev@rate ^ndrepteaz@ m@rturisire;
^n]@lept. iar@ martorul grabnic are limb@ nedreapt@.
30. Din rodul drept@]ii crea}te pomul vie]ii; 21. Vicle}ug easte ^n inima celui ce me}te-
iar@ sufletele c@lc@torilor de leage s@ vor lua }ugea}te reale, iar@ cei ce voiesc pace s@ vor
devreame. veseli.
*1 Petr. 31.* C@ de vreame ce dreptul abiia s@ m$ntu- 22. Nu place dreptului nimica ce easte
4, 18 ia}te, dar@ necredinciosul }i p@c@tosul unde str$mb; iar@ cei necredincio}i s@ vor umplea
s@ va afla? de reale.
23. Ur$ciune s$nt Domnului buz@le minci-
CAP 12 noas@; iar@ cel ce face credin]@ priimit easte
Iar@ gr@ia}te despre cel ce iubea}te certarea }i despre cel ce la D$nsul.
o urea}te; despre cel credincios }i drept; despre cel lucr@toriu 24. Omul priceput easte scaon }tiin]ei; iar@
}i despre cel leane}; despre cel nebun }i cel ^n]elept; despre inima nebunilor va ^nt$mpina bl@st@muri.
bun@t@]ile }i r@ut@]ile limbii. 25. M$na celor ale}i lezne st@p$nea}te; iar@
1. el ce iubea}te ^nv@]@tura iubea}te cei vicleani vor fi de prad@.
}tiin]a; iar@ cel ce urea}te certarea 26. Cuv$ntul cel ^nfrico}at turbur@ inima
easte f@r@ de minte. omului drept; iar@ veastea bun@ ^l veselea}te
2. Cel bun afl@ mil@ de la Domnul Dum- pre d$nsul.
27. Cunosc@toriul drept }ie ^nsu}i va fi
26. (a) %n Parimie easte: }i cel ce vinde gr$ul scump ^l priiatin, iar@ cuno}tin]@le necredincio}ilor f@r@
blast@m@ norodul. de bl$ndea]e; pre cei ce p@c@tuiesc ^i vor
526 PILDELE LUI SOLOMON CAP 13 {I 14
ajunge realele, }i calea necredincio}ilor va ra; iar@ cel ce p@zea}te mustr@rile s@ va m@ri.
^n}@la pre d$n}ii. 20. Poftele necredincio}ilor ^ndulcesc sufle-
28. Nu va dob$ndi vicleanul v$nat; iar@ omul tul; iar@ lucrurile necredincio}ilor departe s$nt
curat, agonisal@ scump@. de cuno}tin]@.
29. %n c@ile drept@]ii easte viia]@, iar@ c@ile 21. Cel ce umbl@ ^mpreun@ cu cei ^n]elep]i
celor ce ]$n minte r@ul s$nt spre moarte. ^n]elept va fi; iar@ cel ce umbl@ cu cei f@r@ de
minte s@ va cunoa}te.
CAP 13 22. Pre cei ce p@c@tuiesc ^i vor ajunge realele;
Despre fiiul ^n]@lept; despre paza gurii }i cu socoteal@ a iar@ pre cei drep]i ^i va ajunge binele.
gr@i; despre s@racul cel bogat }i bogatul cel s@rac; candila 23. Omul bun va l@sa dup@ sine mo}teani pre
necredincio}ilor, bog@]iia cu prip@ }i ^nt$rziiarea n@dejdii, fiii fiilor; iar@ bog@]iia necredincio}ilor s@
toate cu sfat a s@ face }i cu cei ^n]elep]i a umbla; despre str$nge drep]ilor.
cel ce ^ng@duia}te toiagului }i despre p$ntecele cel
24. Drep]ii vor petreace mul]i ani ^ntru
nes@]ios.
bog@]ie; iar@ nedrep]ii vor peri degrab.
1. iiul ^n]@lept ascult@ pre tat@l 25. Cel ce nu s@ ^ndur@ de toiag ura}te pre
s@u, iar@ cel neascult@toriu, fiiul s@u; iar@ cel ce iubea}te ^l ceart@ cu
^ntru pierzare. de-adinsul.
2. Din rodurile drept@]ii va 26. Dreptul m$nc$nd va s@tura sufletul s@u;
m$nca cel bun; iar@ sufletele c@lc@torilor de iar@ sufletele necredincio}ilor vor fi lipsite.
leage vor peri f@r@ de vreame.
3. Cel ce-}i p@zea}te gura sa p@zea}te-}i
CAP 14
sufletul s@u; iar@ cel ce nu-}i oprea}te buz@le Multe fealiuri de ^nt$mpl@ri a ^n]elepciunii }i a nebuniei;
fric@-}i va face }ie. cu ^n]elepciunea fie}tecare stat bine s@ ^ndrepteaz@, cu
4. %ntru pofte easte tot cel f@r@ de lucru; carea cel ce s@ pornea}te spre mil@ }i patimile le mulco-
mea}te; iar@ gre}ealele pierd pre oameni.
iar@ m$inile celor b@rba]i s$nt ^ntru nevoin]@.
5. Urea}te dreptul cuv$ntul nedrept; iar@ 1. uierile ceale ^n]eleapte au zidit
necredinciosul s@ ru}ineaz@ }i nu are ^ndr@z- cas@; iar@ cea f@r@ de minte le-au
neal@. surpat cu m$inile sale.
6. Dreptatea p@zea}te pre cei f@r@ de r@o- 2. Cel ce umbl@ drept s@ teame
tate; iar@ pre cei necredincio}i ^i face r@i de Domnul;* iar@ cel ce umbl@ str$mb pre *Iov
p@catul. c@ile sale s@ va def@ima. 12, 4
7. S$nt carii s@ ^mbog@]esc s$nguri pre s$ne 3. Din gura nebunilor toiag de ocar@; iar@
nimica av$nd; }i s$nt carii s@ smeresc pre buzele ^n]elep]ilor ^i p@zesc pre ei.
sine cu mult@ bog@]ie. 4. Unde nu s$nt boi, iaslea easte de}art@;
8. R@scump@rarea sufletului omului easte iar@ unde s$nt holde multe, ar@tat@ easte t@riia
bog@]iia lui; iar@ s@racul nu sufere certarea. boului.
9. Lumin@ drep]ilor e pururea, iar@ lumina 5. M@rturiia credincioas@ nu minte, iar@
necredincio}ilor s@ va st$nge. Sufletele vi- m@rturiia str$mb@ a]$]@ minciuni.
cleane r@t@cesc ^ntru p@cate, iar@ drep]ii s@ 6. C@uta-vei ^n]elepciunea la cei r@i }i nu o
^ndur@ }i miluiesc. vei afla; iar@ la cei ^n]elep]i lezne easte sim-
10. Cel r@u cu sudalm@ face reale; iar@ cei ]irea.
ce s@ cunosc pre sine s$nt ^n]@lep]i. 7. Toate s$nt ^mprotiv@ omului f@r’ de minte;
11. Avearea adunat@ cu f@r@deleage s@ va iar@ armele sim]irii s$nt buzele ^n]eleapte.
^mpu]ina, iar@ celui ce-}i str$nge cu credin]@ 8. %n]elepciunea celor ^nv@]a]i easte a-}i
s@ va ^nmul]i. cunoa}te c@ile sale; iar@ g$ndul celor f@r@ de
12. Dreptul s@ ^ndur@ }i ^mprumuteaz@; mai minte easte ^n r@t@cire.
bun easte cel ce ^nceape a ajuta cu inima, 9. Cas@lor celor f@r@ de leage le trebuia}te
dec$t cel ce f@g@duia}te }i la n@deajde aduce; cur@]eniia; iar@ casele drep]ilor s$nt priimite.
c@ pomul vie]ii e pofta bun@. 10. Inima s$m]itoare a omului m@hnea}te
13. Cel ce nu bag@ ^n sam@ lucrul neb@- sufletul s@u; iar@ c$nd s@ veselea}te, nu s@
ga-s@-va ^n sam@ de el; iar@ cel ce s@ teame ameastec@ cu ocara.
de porunc@, acela e s$n@tos. 11. Cas@le celor necura]i s@ vor st$nge; iar@
14. Fiiului viclean nimica nu easte bun; iar@ l@ca}urile celor drep]i s@ vor ^nt@ri.
lucrurile slugii ^n]eleapte vor spori }i s@ va 12. Easte cale carea s@ pare oamenilor dreap-
^ndrepta calea lui. t@; iar@ sf$r}itul ei duce ^n fundul iadului.
15. Leagea ^n]eleptului easte izvorul vie]ii; 13. %n veselii nu s@ ameastec@ ^ntristarea;
iar@ cel f@r@ de minte supt la] va muri. iar@ mai pre urm@ bucuriia s@ ^ntoarce ^n
16. %n]@leagerea bun@ d@ dar; iar@ a cunoa}te pl$ns.
leagea easte a cugetului bun; }i c@ile celor 14. De c@ile sale s@ va s@tura cel ^ndr@zne]
neb@g@tori de sam@ ^ntru perire. cu inima; iar@ din cugetele sale e omul bun.
17. Tot cel iste] lucreaz@ cu cuno}tin]@; iar@ 15. Omul cel f@r@ de r@utate creade tot
cel f@r@ de minte ^}i ^ntinde }ie reale. cuv$ntul; iar@ cel ^n]elept vine la poc@in]@.
18. %mp@ratul ^ndr@zne] va c@dea ^n reale; 16. %n]eleptul tem$ndu-s@ s@ ferea}te de r@u;
iar@ sluga ^n]eleapt@ va izb@vi pre el. iar@ cel f@r@ de minte, n@d@jduindu-s@ ^n sine,
19. S@r@ciia }i ocara o stric@ ^nv@]@tu- s@ ameastec@ cu f@r@deleagea.
PILDELE LUI SOLOMON CAP 14 {I 15 527

17. Cel grabnic la m$nie face f@r@ de soco- 3. %n tot locul ochii Domnului v@d pre cei
teal@; iar@ omul ^n]elept multe rabd@. r@i }i pre cei buni.
18. Nebunii ^mpart r@utatea; iar@ cei cu minte 4. Vindecarea limbii e pom de viia]@, }i cel
s@ ]$n de }tiin]@. ce o p@zea}te, acesta s@ va umplea de duh.
19. Luneca-vor cei r@i ^naintea celor buni; }i 5. Cel f@r@ de minte batjocorea}te ^nv@]@tura
cei necredincio}i vor sluji la u}ile celor drep]i. t@t$ne-s@u; iar@ cel ce ]ine porunca easte mai
20. Priiatinii vor ur^ pe priiatinii cei s@raci; ^n]elept. %n prisosirea drept@]ii puteare mult@
iar@ priiatinii celor boga]i s$nt mul]i. easte;* iar@ cei necredincio}i cu toat@ r@d@cina *Mala.
21. Cel ce nu cinstea}te pre cel mi}el p@c@- vor peri de pre p@m$nt. 4, 1
tuia}te; iar@ cel ce miluia}te pre s@raci fericit 6. %n cas@le drep]ilor t@rie easte mult@, iar@
easte. rodurile necredincio}ilor vor peri.
22. Fiind r@t@ci]i, cei nedrep]i lucreaz@ reale; 7. Buzele drep]ilor s@ leag@ cu priceapere;
iar@ cei buni fac mil@ }i adev@r. iar@ inima celor ne^n]elep]i nu easte ^nt@rit@.
23. Nu }tiu mila }i credin]a f@c@torii de reale; 8.* Jertvele necredincio}ilor ur$ciune s$nt *Jos
iar@ mila }i credin]a easte la cei ce lucreaz@ Domnului; iar@ rug@ciunile celor ce s@ ^ndrep- 21, 27
ceale bune. teaz@ s$nt priimite de D$nsul. Sirah
24. Tot cel ce poart@ grij@ are de prisosit; iar@ 9. Ur$ciune s$nt Domnului c@ile necre- 34, 21
cel dezmierdat }i nepurt@toriu de grij@ ^n lips@ dincio}ilor; iar@ pre cei ce umbl@ dup@ drep-
va fi. tate ^i iubea}te.
25. Cunun@ ^n]elep]ilor easte bog@]iia lor; iar@ 10. %nv@]@tura celui f@r@ de r@utate s@ cu-
petreacerea nebunilor easte rea. noa}te de la cei ce trec; iar@ cei ce ur@sc certa-
26. M$ntuia}te din reale sufletul m@rturiia rea s@ sf$r}esc grozav.
credincioas@; iar@ cel viclean a]$]@ minciun@. 11. Iadul }i pierzarea de fa]@ s$nt la Domnul,
27. %ntru frica Domnului easte n@deajdea celui cum, dar@, nu }i inimile oamenilor?
tare }i fiilor s@i va l@sa raz@m de pace. 12. Cel ne^nv@]at nu va iubi pre cei ce-l ceart@
28. Frica Domnului easte izvor de viia]@, }i pre el; }i cu cei ^n]elep]i nu va vorbi.
pre cel ce o are ^l face a s@ feri de la]ul mor]ii. 13.* Inima veselindu-s@ ^nflorea}te fa]a; iar@ *Jos
29. M@rirea ^mp@ratului easte ^n norod mult; fiind ^ntru sc$rb@ s@ m$hne}te. 17, 22
iar@ ^n norodul pu]in easte piiarderea celui 14. Inima dreapt@ caut@ }tiin]@; iar@ gura celor [23]
putearnic. ne^nv@]a]i caut@ ceale reale.
30. Omul cel mult r@bd@toriu easte cu mare 15. %n toat@ vreamea ochii celor r@i priimesc
^n]elep]ie; iar@ cel foarte fricos easte ne^n- ceale reale, iar@ cei buni s$nt ^n lini}te
]elept. pururea.
31. Omul bl$nd easte doftor inimii; iar@ cariul 16. Mai bun@ easte o p@rticea mic@ cu frica
oas@lor easte inima s$m]itoare. Domnului, dec$t vistierii mari f@r@ de fric@.
32. Cel ce gr@ia}te de r@u pre s@racul m$nie 17. Mai bun e osp@]ul cu legumi spre dragoste
pre Cel ce l-au f@cut pre el; iar@ cel ce miluia}te }i spre priete}ug, dec$t vi]@lul de la iasle, cu
pre s@rac cinstea}te pre Cel ce l-au f@cut pre vrajb@.
el. 18. Omul m@nios g@tea}te g$lcevi; iar@ cel
33. %ntru r@utatea sa va peri necredinciosul; ce rabd@ mult potolea}te }i ceaea ce va s@ fie.
iar@ cel ce n@d@jduia}te spre Domnul drept 19. Omul cel ^ndelung r@bd@toriu ^mpac@
easte ^ntru bun@tatea sa. vr@jbile; iar@ cel necredincios mai v$rtos le
34. Inima cea bun@ a b@rbatului odihnea}te ^nt@r$t@.
^n]elepciunea; iar@ inima nebunilor nu s@ 20. C@ile celor ce }@d f@r’ de lucru s$nt
cunoa}te. a}ternute cu spini; iar@ a celor b@rba]i s$nt
35. Dreptatea ^nal]@ neamul; iar@ p@catele neatede.
^mpu]ineaz@ semin]iile. 21. Fiiul ^n]elept veselea}te pre tat@l s@u; iar@
36. Priimit@ easte ^mp@ratului sluga ^n]e- fiiul ne^n]elept batjocorea}te pre mum@-sa.
leapt@; }i cu p@strarea sa leap@d@ de la s$ne 22. C@r@rile celui nebun s$nt lipsite de
ocara. ^n]elep]ie; iar@ omul cel ^n]elept drept umbl@.
CAP 15 23. Schimb@ g$ndurile cei ce nu cinstesc
adunarea; iar@ ^n inimile celor ce s@ sf@tuiesc
R@spunsul cucearnic; limba ^n]eleptului }i cea nehot@r$t@;
t@riia c@sii celui drept; jertvele necredincio}ilor s$nt r@m$ne sfatul.
nepriimite; lui Dumnezeu toate-I s$nt cunoscute; inima ce 24. C@ nu-l ascult@ pre el cel r@u, nici va zice
s@ bucur@; zilele s@racului s$nt reale; mintea cea f@r@ grij@; ceva de folos }i bun adun@rii de ob}te.
a s@ chema la legumi; omul m@nios }i sfadnic; lauda celui 25. C@ile vie]ii s$nt cugetele celui ^n]@leg@-
r@bd@toriu; calea leane}ilor; casa m$ndrilor; cu credin]@ }i toriu, ca s@ se fereasc@ de iad }i s@ se m$ntu-
cu milostenie s@ cur@]esc p@catele; lauda teamerii de iasc@.
Domnul }i a smereniei. 26. Cas@le batjocoritorilor le surp@ Domnul,
1. $niia piiarde }i pre cei ^n]elep]i; }i ^nt@rea}te hotarul v@duvei.
iar@ r@spunsul cucearnic ^ntoar- 27. Ur$ciune easte Domnului g$ndul nedrept;
ce m$niia }i cuv$ntul aspru iar@ cuvintele cura]ilor s$nt cuvioase.
aprinde m$niia. 28. Piiarde-s@ pre sine cel ce ia daruri; iar@
2. Limba ^n]elep]ilor }tie ceale bune; iar@ gura cel ce urea}te luarea de daruri viu va fi.
celor ne^n]elep]i spune reale. 29. Cu milosteniile }i cu credin]ele s@
528 PILDELE LUI SOLOMON CAP 15 {I 16
cur@]esc p@catele; }i cu frica Domnului s@ 14. M@niia ^mp@ratului easte solul mor]ii;
ferea}te fie}tecine de r@u. iar@ omul ^n]elept ^l va ^mbl$nzi pre el.
30. Inimile drep]ilor s@ ^nva]@ credin]@; iar@ 15. %ntru lumina vie]ii fiiul ^mp@ratului; iar@
gura necredincio}ilor r@spunde reale. cei priimi]i lui, ca norul t$rziu.
31. Priimite s$nt la Domnul c@ile oamenilor 16. Cuiburile ^n]elepciunii mai alease s$nt
drep]i, c@ prin acealea }i vr@jma}ii priiatini dec$t aurul, }i cuiburile ^n]eleagerii mai
s@ fac. alease s$nt dec$t argintul.
32. Departe st@ Dumnezeu de cei necre- 17. C@r@rile vie]ii abat de la reale; iar@ lun-
dincio}i; iar@ rug@ciunile drep]ilor le ascul- gimea vie]ii s$nt c@ile drept@]ii.
t@. 18. Cel ce priimea}te ^nv@]@tura ^ntru bu-
33. Mai bun@ easte pu]$n@ luare cu dreptate n@t@]i va fi; }i cel ce p@zea}te cert@rile s@ va
dec$t roduri multe cu nedreptate. ^n]elep]i.
19. Cel ce ^}i p@zea}te c@ile sale p@zea}te-}i
CAP 16 sufletul s@u; }i cel ce-}i iubea}te viia]a sa
Omul g@tea}te sufletul; Dumnezeu e cump@nitoriul ^}i oprea}te gura sa.
duhurilor, limba }i c@ile oamenilor ^ndrepteaz@, toate 20. Mai ^nainte de sf@rmare mearge oca-
pentru sine lucr$nd, ^naintea C@ruia ur$ciune easte tot cel ra; }i mai ^nainte de c@deare, g$ndul cel
m$ndru; m@sura }i cump@na lui Dumnezeu, judec@]ile; r@u.
urgiia }i mila ^mp@ratului; lauda ^n]elepciunii, a priceaperii, 21. Mai bun e cel bl$nd cu smerenie dec$t
a ^nv@]@turii }i a celui dulce la cuvinte }i a r@bd@toriului; s@ cel ce ^mparte pr@zi cu cei ce fac str$mb@-
hulea}te cel ne^n]elept }i ^nd@r@tnic; Dumnezeu domolea}te tate.
pre cei tari.
22. Cel ^n]elept ^n lucruri easte afl@toriu
1. nima omului s@ g$ndeasc@ de bun@t@]i, }i cel ce n@d@jduia}te ^ntru
lucruri dreapte; ca s@ se Dumnezeu fericit easte.
^ndrepteaze de Dumnezeu c@ile 23. Pre cei ^n]elep]i }i pre cei pricep@tori ^i
lui. chiiam@ r@i; iar@ cei cu cuvinte dulci mai
2. Ochiul v@z$nd bune ves@lea}te inima; }i mult s@ vor auzi.
veastea cea bun@ ^ngra}e oas@le; cel ce 24. Izvor de viia]@ easte priceaperea celor
ascult@ mustr@rile vie]ii va petreace ^ntr@ cei ce o agonisesc; iar@ ^nv@]@tura nebunilor
^n]elep]i. easte rea.
3. Cel ce leap@d@ ^nv@]@tura s@ urea}te pre 25. Inima ^n]eleptului cunoa}te ceale din
sine; iar@ cel ce p@zea}te ^nv@]@turile iubea}te gura sa }i ^n buz@ poart@ priceapere.
sufletul s@u. 26. Faguri de miiare s$nt cuvintele bune; }i
4. Frica Domnului easte ^nv@]@tur@ }i dulcea]a lor, t@m@duire sufletului.
^n]elepciune }i ^nceputul m@rirei r@spunde 27. S$nt c@i care s@ par omului a fi dreapte;
ei; }i mearge m@rirea ^naintea celor smeri]i iar@ ceale mai de pre urm@ ale lor caut@ ^n
(a). fundul iadului.
5. Toate lucrurile celui smerit ar@tate s$nt 28. Omul ^ntru osteneale s@ ostenea}te
^naintea lui Dumnezeu; iar@ cei necura]i ^n }ie}i, }i bate de la sine perirea sa; iar@ cel
zioa cea rea vor peri (b). ^nd@r@tnic ^n gura sa ^}i poart@ perirea.
6. Necurat easte ^naintea lui Dumnezeu tot 29. Omul f@r@ de minte ^}i sap@ }ie}i reale
cel cu inim@ ^nalt@, }i cel ce-}i pune m$na ^n }i ^n buzele sale adun@ foc.
m$n@ cu nedreptate nu s@ va ^ndrepta. 30. Omul ^nd@r@ptnic ^mparte reale; }i celor
7. %nceputul c@ii ceii bune easte a face r@i aprinde f@cliia ^n}@l@ciunei }i desparte
dreptate, c@ priimit@ easte la Dumnezeu mai pre priiatini.
mult dec$t aducerea de jertv@. 31. Omul f@r@ de leage am@gea}te pre priia-
8. Cel ce caut@ pre Domnul va afla minte cu tini }i-i duce pre ei la c@i nu bune.
dreptate, }i cei ce-L caut@ pre El cu dreptate 32. Cel ce-}i ^nt@rea}te ochii s@i g$ndea}te
vor afla pace. ^nd@r@tnicii, }i cel ce-}i mu}c@ buzele sale
9. Toate lucrurile Domnului s$nt cu dreptate aleage toate realele, acesta easte cuptoriul
}i s@ ]ine cel necredincios la zioa cea rea. r@ut@]ii.
10. G$cire e ^n buzele ^mp@ratului, }i la 33. Cunun@ de laud@ s$nt b@tr$nea]ele }i
judecat@ nu va r@t@ci gura lui. ^n c@ile drept@]ii s@ afl@.
11. Pornirea cumpenii dreptate e la Domnul, 34. Mai bun easte omul cel mult r@bd@toriu
}i lucrurile Lui cumpene dreapte. dec$t cel tare, }i omul cel ce are minte dec$t
12. Ur$t easte ^np@ratului cel ce face reale, lucr@toriul cel mare de p@m$nt; }i cel ce-}i
c@ cu dreptate s@ g@tea}te scaonul domniei. contenea}te m@niia mai bun easte dec$t cel
13. Priimite s$nt ^mp@ratului buzele dreapte, ce ia cetate tare.
}i cuvintele dreapte le iubea}te. 35. %n s$nul celor nedrep]i ^ntr@ toate; iar@
ceale dreapte toate s$nt de la Domnul.
4. (a) %n Parimiiariul tip@rit ^n Ia}i ^n anul 7191
[1683] }i ^n Trioadele tip@rite ^n [ara Rom$neasc@, mil@ ^naintea Domnului Dumnezeu.
s@ afl@ }i stihurile aceastea: 5. (b) 8. Apropie de Domnul lucrurile tale }i s@ vor
5. La om easte voirea inimii; iar@ de la Domnul ^nt@ri g$ndurile tale.
r@spunsul limbii. 9. Toate au lucrat Domnul prin Sine; iar@ cei
6. C$t e}ti de mare, at$ta te smerea}te; }i vei afla necura]i ^n zioa cea rea vor peri.
PILDELE LUI SOLOMON CAP 17 {I 18 529

CAP 17 t@ surpare.
21. Cel cu inima v$rtoas@ nu va afla bun@-
O bucat@ de p$ine cu bucurie; sluga ^n]@leapt@; Domnul
cearc@ inimile; cel ce r$de de cel s@rac; cel ce s@ bucur@ t@]i, }i omul cel ce lezne ^}i schimb@ limba
de perirea altuia; cununa b@tr$nilor; cel ce acopere va c@dea ^n reale; }i inima de nebun dureare
str$mb@t@]ile; cel nebun ^n nebunie n@d@jduia}te; easte celui ce o are.
nebunului nu-i folosesc bog@]iile; cel ce-}i face casa ^nalt@; 22. Nu s@ veselea}te tat@l de feciorul cel
^n toat@ vreamea s@ aibi priiatini; inima ce s@ bucur@; }i ne^nv@]at; iar@ fiiul ^n]elept veselea}te pre
duhul ^ntristat; nebunul ce tace. mum@-sa.
23.* Inima veasel@ bun@ viia]@ face; iar@ *Sus
1. ai bun@ easte o bucat@ de p$ine
omului trist i s@ usuc@ oasele. 15, 13
cu dulcea]@ ^n pace dec$t casa
24. C@ile celui ce ia daruri cu nedreptate ^n
plin@ de multe bun@t@]i }i dec$t
jertve nedreapte cu vrajb@. s$nuri nu sporesc, }i cel necurat s@ abate
*Sira. 2.* Sluga cu minte st@p$nea}te pre st@p$nii din c@ile drept@]ii.
10, 28 cei ne^n]elep]i }i ^mparte p@r]i ^ntre fra]i. 25.* Fa]@ ^n]eleg@toare easte a omului ^n]e- *Sira.
3. Precum se l@murea}te ^n cuptoriu aurul lept; iar@ ochii nebunului, la marginile p@- [Eclis.]
}i argintul, a}a inimile ceale alease de la m$ntului. 2, 14
Domnul. 26. M@nie tat@lui easte feciorul nebun }i 8, 1
4. Cel r@u ascult@ de limba c@lc@torilor de dureare ceii ce l-au n@scut pre el.
leage; iar@ dreptul nu s@ uit@ la buzele 27. A p@gubi pre omul drept nu easte bine,
mincinoase. nici easte cu cuviin]@ a sf@tui r@u asupra
*Sus 5.* Cel ce r$de de s@rac m@nie pre Cel ce putearnicilor drep]i.
14, 32 l-au f@cut pre el; iar@ cel ce-l miluia}te s@ va 28.* Cel ce oprea}te a gr@i cuv$ntul greu *Iaco.
milui; cel ce-i pare bine de cel ce piiare nu cu minte easte; }i omul cel ce rabd@ mult 1, 19
va fi f@r@ de vin@. easte ^n]elept.
6. Cununa b@tr$nilor s$nt fiii fiilor, }i lauda 29. Cel ce nu }tie, de va ^ntreba de ^n]e-
fiilor s$nt p@rin]ii lor. Celui credincios toat@ lepciune, ^n]elepciune i s@ va socoti; }i cel
lumea ^i easte c@}tigare; iar@ celui necre- ce s@ face pre sine mut ^n]elept s@ va socoti
dincios, nici un ban. a fi.
7. Nu s$nt cuvioase celui nebun buzele
dreapte, nici celui drept buzele mincinoa- CAP 18
se. Pentru desp@r]irea de priiatini; de cel ce nu s@ poate
8. Plata darurilor easte ^nv@]@tura la cei ce ^ndrepta; a nu s@ abate de la adev@r; gura nebunului e
s@ ]$n cu d$nsa, }i ori^nc@tro s@ ^ntorc, ^i perirea lui; dreptul s@ v@dea}te pre sine; fratele care
^ndrepteaz@ pre ei. ajut@ pre frate; rodul gurii umple p$ntecele; muiarea
9. Cel ce acopere str$mb@t@]ile caut@ prie- bun@ }i cea rea; r@spunsul bogatului }i a s@racului; omul
te}ug; iar@ cel ce urea}te a le acoperi desparte prietinos.
priiatinii }i casnicii. 1. ricini caut@ omul cel ce va s@
10. Groaza umilea}te inima ^n]eleptului; iar@ se despar]@ de priiatini, }i ^n
cel ne^n]elept, b@tut fiind, nu simte. toat@ vreamea oc@r$t va fi.
11. Priciri scornea}te tot cel r@u, iar@ Dom- 2. Nu tr@buia}te ^n]elepciune
nul ^nger nemilostiv va trimite lui. omului lipsit de minte, c@ mai v$rtos s@ ]$ne
12. Cade purtarea de grij@ pre omul cel cu nebuniia.
^n]elept; iar@ cei nepricepu]i cuget@ reale. 3. C$nd vine necredinciosul ^ntru ad$ncul
*Rom. 13.* Cel ce r@spl@tea}te reale pentru bune r@ut@]ilor, nu bag@ sam@; }i vine lui necinste
12, 17 nu s@ va muta r@ul din casa lui. }i ocar@.
1 Tesal. 14. Puteare d@ cuvintelor ^nceaperea drep- 4. Ap@ ad$nc@ e cuv$ntul ^n inima omului
5, 15 t@]ii; iar@ ^mp@rechiiarea }i r@zboiul mearge }i izvor ce s@ vars@ }i f$nt$n@ de viia]@.
1 Petr. ^naintea scumpeatei. 5. A te mira de fa]a necredinciosului nu
3, 9 15. Cel ce judec@ pre cel drept a fi str$mb }i easte bine; nici easte cu cuviin]@ a fugi de
pre cel str$mb a fi drept necurat easte }i ur$t dreptate la judecat@.
^naintea lui Dumnezeu. 6. Buzele celui f@r@ de minte ^l aduc pre el
16. Pentru ce s$nt avu]ii celui ne^n]elept? la reale, }i gura lui cea ^ndr@znea]@ chiiam@
C@ a dob$ndi ^n]elepciune cel r@u la inim@ moartea.
nu va putea. 7. Gura nebunului pierirea lui easte; iar@
17. Cel ce-}i face cas@ ^nalt@ caut@ sf@rmare. buzele lui s$nt la] sufletului lui.
{i cel ce s@ lenea}te a ^nv@]a va c@dea ^n 8. Pre cei leane}i ^i biruia}te frica, }i
reale. sufletele oamenilor muiero}i vor fl@m$nzi.
l8. %n toat@ vreamea s@ aibi tu priiatin, fra]ii 9. Cel ce nu s@ vindec@ pre sine ^ntru
^n nevoi de treab@ s@ fie, c@ pentru aceaea s@ faptele sale frate easte celui ce s@ r@nea}te
fac. pre sine.
19. Omul f@r@ de minte bate ^n palme }i s@ 10. Din m@rimea t@riei, numele Domnului;
veselea}te lui}i, ca }i chizea}ul ce ia ^n }i alerg$nd la El, drep]ii s@ ^nal]@.
chiz@}ie pe priiatinul s@u. 11. Avearea omului bogat e cetate tare, }i
20. Cel iubitoriu de p@cate s@ bucur@ de m@rirea ei mult umbrea}te.
vr@jbi, }i cei ce-}i ^nal]@ u}ile sale cau- 12. Mai ^nainte de surpare s@ ^nal]@ ini-
530 PILDELE LUI SOLOMON CAP 18 {I 19
ma omului, }i mai ^nainte de m@rire s@ va apropiia de cei ce ^i cunosc prieti}ugul, }i
smerea}te. omul ^n]@lept ^l va afla pre el. Cel ce face
*Sira 13.* Cel ce r@spunde cuv$nt mai ^nainte de multe reale ispr@vea}te r@utatea; iar@ cel ce
11, 8 ce aude nebun }i de ocar@ s@ face pre sine. s@ sf@dea}te cu cuvinte nu s@ va m$ntui.
14. M$niia omului o potolea}te sluga ^n]e- 8. Cel ce c@}tig@ ^n]@lepciune s@ iubea}te
leapt@; iar@ pre cel ner@bd@toriu cine-l va pre sine, }i carele p@zea}te ^n]eleagerea
suferi? afla-va ceale bune.
15. Inima celui cu minte c@}tig@ }tiin]@; iar@ 9. M@rturiia mincinoas@ nu va fi necertat@,
urechile ^n]@lep]ilor cearc@ g$ndurile. }i cel ce a]$]@ r@utate peri-va de ea.
16. Darul omului ^l l@]ea}te pre el }i cu cei 10. Nici de un folos nu easte celui f@r@ de
putearnici ^l a}az@ pre el. minte desf@tarea, }i de va ^nceape sluga cu
17. Dreptul s$ngur easte p$r$}ul s@u ^n sume]ie a st@p$ni.
cuv$ntarea cea dint$iu }i, dac@ ^l va asupri 11. Omul milostiv mult ^ng@duia}te, }i lauda
p$r$}ul, s@ mustr@. lui va veni asupra celor f@r@ de leage.
18. Pricile le potolea}te soartea }i ^ntre 12. %nfrico}area ^mp@ratului aseamenea
domni hot@rea}te. easte r@cnirii leului, }i ca roaoa pre iarb@ a}a
19. Frate de frate ajutat, ca o cetate tare }i e ^mbl$nzirea lui.
^nalt@, }i puternicea}te ca o ^mp@r@]ie ^nte- 13. Ru}inea tat@lui easte fiiul f@r@ de minte,
meiat@. }i nu s$nt curate darurile din simbriia curvei.
20. Din rodurile gurii umple omul p$nte- 14. Cas@ }i aveare ^mpart p@rin]ii fiilor; iar@
cele s@u, }i din roadele buzelor sale s@ va muiarea b@rbatului de la Domnul s@ r$ndu-
s@tura. ia}te.
21. Moartea }i viia]a e ^n m$na limbii; iar@ 15. Frica oprea}te pre b@rbatul muieros; iar@
cei ce-}i st@p$nesc limba vor m$nca roadele sufletul celui leane} va fl@m$nzi.
ei. 16. Cel ce p@zea}te porunca p@zea}te-}i
22. Cel ce au aflat muiare bun@ aflat-au da- sufletul s@u; iar@ cel ce nu-}i p@zea}te c@ile
ruri }i au luat de la Dumnezeu desf@tare. sale va peri.
23. Cel ce lap@d@ muiarea bun@ lap@d@ 17. Cel ce miluia}te pre s@rac d@ ^mprumut
bun@t@]ile, }i cel ce ]ine pre cea prea curv@ lui Dumnezeu }i dup@ darea lui s@ va r@spl@ti
easte nebun }i necredincios. lui.
24. Rug@ciuni r@spunde s@racul; iar@ cel 18. Ceart@ pre fiiul t@u, c@ a}a va fi de bun@
bogat r@spunde aspru. n@deajde; iar@ la sudalm@ nu ^n@l]a sufletul
25. Omul dr@g@stos ^n so]ietate mai priiatin t@u.
easte dec$t fratele. 19. Omul cel g$nditoriu de r@u mult va
p@gubi; iar@ de va fi }i lacom, }i sufletul ^}i
CAP 19 va adaoge.
S@racul ce umbl@ ^ntru prostiia sa; avu]iia adaog@ 20. Ascult@, fiiule, ^nv@]@tura t@t$ne-t@u, ca
priiatinii; cel ce urea}te pre fratele s@rac; m@rturiia s@ fii ^n]@lept ^ntru ceale mai de apoi ale tale.
mincinoas@; celui nebun nu-i folosea}te desf@tarea; cel 21. Multe g$nduri s$nt ^n inima omului; iar@
milostiv mult rabd@; m@niia ^mp@ratului; cel ce sfatul Domnului ^n veac r@m$ne.
miluia}te pre s@rac; certarea fiiului; ascultarea sfatului; 22. Rod omului easte milosteniia }i mai bun
cel ce-}i ascunde m$inile; cel ce nu cinstea}te pre tat@l e s@racul drept dec$t bogatul mincinos.
s@u; chize}uirea copilului; pedeapsa celor nest$mp@- 23. Frica Domnului e spre viia]@ omului; iar@
ra]i.
cel f@r@ de fric@ s@ va z@bovi ^n locuri unde
1. ai bun easte s@racul carele nu s@ afl@ }tiin]@.
umbl@ ^ntru prostiia sa dec$t 24.* Cel ce ascunde m$inile sale ^n s$n cu *Jos
cel viclean cu buzele sale }i e nedreptate nici la gura sa nu le va duce pre 26, 15
f@r@ de minte. eale.
2. Unde nu easte }tiin]@ sufletului, acolo 25.* B@t$nd pre f@c@toriul de r@u, cel *Jos
nu easte binele; }i cel ce gr@bea}te cu nepriceput mai ^n]@lept s@ va face, }i de vei 21, 11
picioarele s@ va ^mpiedeca. certa pre omul ^n]@lept, va cunoa}te ^nv@]@-
3. Nebuniia omului str$c@ c@ile lui }i pre tura.
Dumnezeu vinuia}te cu inima lui. 26. Cel ce nu cinstea}te pre tat@l s@u }i s@
4. Avu]iia adaoge priiatini mul]i, iar@ cel leap@d@ de mum@-sa ru}ina-s@-va }i oc@r$t
s@rac }i de priiatenul carele ^l are s@ lipsea}te. va fi.
*Danii. 5.* M@rturiia mincinoas@ nu va fi f@r@ de 27. Fiiul carele p@r@sea}te a p@zi ^nv@]@tura
13, 60 pedeaps@; }i cel ce p$rea}te cu str$mb@tate t@t$ne-s@u va deprinde graiuri reale.
[6, 24] nu va sc@pa. 28. Cel ce chiz@}uia}te copilul f@r@ de minte
6. Mul]i cinstesc fea]ele ^mp@ra]ilor; iar@ ru}ina-va dreptatea, }i gura celor necre-
tot cel r@u s@ va face de ocar@ omului. dincio}i ^nghi]i-va judecata.
7. Tot cel ce urea}te pre fratele s@rac 29. G@tescu-s@ celor nest$mp@ra]i biciuri }i
departe va fi }i de prieti}ug, g$ndul bun s@ cazne, aseamenea celor f@r@ de minte.
PILDELE LUI SOLOMON CAP 20 {I 21 531

CAP 20 21. G$ndurile cu sfatul s@ ^ntemeiaz@; }i cu


oc$rmuiri s@ face r@zboiul.
Despre vin }i be]ie; cel ce ^nt@r$t@ pre ^mp@ratul;
oc@r$ndu-s@ leane}ul nu s@ va ru}ina; c$nd va }@dea
22. Cel ce descopere sfaturi ^ntru adunare
^mp@rat drept pre scaon; cine s@ va zice drept }i f@r’ de umbl@ cu doao limbi, }i cu cel ce l@rgea}te
p@cat; celui ce gr@ia}te r@u pre tat@ sau pre mum@ i s@ va buzele sale nu te amesteca.
st$nge lumina; c@ntariu mare }i mic; ureachiia }i ochiul, 23. Ur$ciune e Domnului c@ntariul ^ndoit }i
lucrurile Domnului; s@ nu clevete}ti; aur }i pietri scumpe cump@na viclean@ nu e bun@ ^naintea Lui.
buzele ^n]elepciunii; ia haina chizea}ului pentru cel str@in; 24. De la Domnul s@ ^ndrepteaz@ pa}ii omului;
dulce e p$inea minciunii; cel ce descopere sfaturi ^ntru iar@ p@m$nteanul cum ar putea priceape c@ile
adun@ri; a sfin]i ceva dintru ale sale cur$nd e la] omului; sale?
^mp@ratul ^n]elept e v$n@toriul celor ne^n]elep]i; milosteniia 25. La] easte omului cur$nd a sfin]i ceva
}i adev@rul s$nt paz@ ^mp@ratului; podoaba tinerea]elor e dintru ale sale, }i dup@ ce s-au f@g@duit s@-i
^n]elepciunea. par@ r@u.
1. est$mp@rat lucru e vinul }i de 26. V$n@toriul celor necredincio}i e ^mp@ratul
ocar@ be]iia, }i tot cel stricat de ^n]elept }i va pune preste ei roat@.
el nu va fi ^n]@lept. 27. Lumina Domnului, suflarea oamenilor, cel
2. Nu s@ osibea}te ^nfrico}area ce cerceteaz@ c@m@rile p$ntecelui.
^mp@ratului de m@niia leului; iar@ cel ce 28. Milosteniia }i adev@rul paz@ s$nt ^mp@-
^nt@r$t@ pre el gre}ea}te asupra sufletului s@u. ratului }i vor ^ncunjura cu dreptate scaonul
3. M@rire e omului a ur^ sud@lmile; iar@ tot lui.
cel f@r@ de minte cu unele ca aceastea s@ 29. Podoaba tinerilor e ^n]elepciunea, }i
^mpletecea}te. m@rirea b@tr$nilor c@runtea]ele; struncin@turi
4. Oc@r$ndu-s@ leane}ul nu s@ va ru}ina; }i sf@r$m@turi ^nt$mpin@ ^n reale, iar@ rane
a}a easte }i cel ce ^mprumuteaz@ gr$u la ^ntru c@m@rile p$ntecelui.
seacere. CAP 21
5 Ap@ ad$nc@ e sfatul ^n inima omului; iar@
Inima ^mp@ratului easte ^n m$na lui Dumnezeu, C@ruia
omul ^n]elept ^l va scoate. mai pl@cute s$nt dreptatea }i adev@rul dec$t jertva; ^ngrijat
6. Mare }i cinstit lucru easte omul milostiv; e cel b@rbat, iar@ cel leane} e ^n lips@; toat@ perirea asupra
iar@ cu anevoie easte a afla om credincios. celor necredincio}i; p@gubindu-s@ c@m@tarnicul, s@ va
7. Cel ce petreace nevinovat ^ntru dreptate ^n]elep]i cel drept; cel ce-}i astup@ urechile de c@tr@
ferici]i va l@sa pre fiii s@i. neputincios nu s@ va auzi; iubitoriul de ospea]e va fi lipsit;
8. C$nd va }edea ^mp@rat drept pre scaon, mai bine e a l@cui ^n pustie dec$t cu muiarea sfadnic@;
nu va sta ^naintea ochilor lui tot r@ul. pentru cel drept s@ va da cel necredincios; nu easte
*3 %mp@. 9.* Cine s@ poate l@uda c@ are inim@ curat@? ^n]elepciune la cel necredincios.
8, 46 Sau cine va cuteza a zice c@ easte curat de 1. recum pornirea apei, a}a inima
2 Para. p@cate? ^mp@ratului easte ^n m$na lui
6, 36 10.* Lumina celui ce gr@ia}te de r@u pre tat@ Dumnezeu, ori^nc@tro va vrea s@
Sirah sau pre mum@ st$nge-s@-va, }i luminile ochilor o pleace, acolo o pleac@.
17, 21 lui vedea-vor ^ntunearec. 2. Tot omul s@ pare }ie c@ easte drept, iar@
[7, 5] 11. Partea ce gr@bea}te ^ntru ceale dint$iu Domnul ^ndrepteaz@ inimile.
1 Ioan ^ntru ceale mai de pre urm@ nu s@ va binecu- 3. A face dreptate }i a gr@i adev@rat mai
1, 8 v$nta. mult place lui Dumnezeu dec$t s$ngele
*Ie}ire 12.* S@ nu zici: „Pl@ti-voiu nepriiatinului”, jertvelor.
21, 16 ci a}teapt@ pre Domnul ca s@-]i ajute. 4. Omul cel m@re] easte cu inim@ ^ndr@z-
Levi]. 13. C@ntariul mare }i mic }i m@surile ^ndoite nea]@ spre ocar@, }i f@cliia necredincio}ilor
20, 9 necurate s$nt ^naintea Domnului am$ndoao easte p@catul.
Mate. }i cel ce face aceastea. 5. G$ndurile celui b@rbat pururea ^ntru
15, 4 14. %ntru tocmealele sale s@ ^mpiiadec@ prisosin]@, iar@ cel leane} totdeauna ^n lips@
*Rom. tin@rul, cu cel cuvios }i drept calea lui. easte.
12, 17 15. Ureachiia aude }i ochiul veade, lucrurile 6. Cel ce face vistierii cu limb@ mincinoas@
1 Tesal. Domnului s$nt am$ndoao. dup@ de}@rt@ciuni umbl@ }i mearge ^n la]urile
5, 15 16. Nu iubi a cleveti ca s@ nu piei, ci de}chide mor]ii.
1 Petr. ochii t@i }i te satur@ de p$ine. 7. Porni-s@-va toat@ perirea asupra celor
3, 9 17. „R@u e, r@u e”, zice cel ce cump@r@, }i necredincio}i, c@ nu vor s@ fac@ ceale
deac@ s@ va duce, atunci s@ va f@li. dreapte.
18. Aur }i mul]ime de pietri scumpe }i vase 8. La cei ^nd@r@tnici c@i ^nd@r@tnice trimite
cinstite s$nt buzele ^n]elepciunii. Dumnezeu, c@ curate }i dreapte s$nt lucrurile
*Jos 19.* Ia haina celui ce s-au pus chizea} pentru Lui.
27, 13 cel necunoscut }i ia de la el z@log pentru cei 9.* Mai bine easte a l@cui ^n unghiu desco- *Jos
str@ini. perit dec$t ^n ceale v@ruite }i ^n casa de ob}te 25, 25
20. Dulce e omului p$inea minciunii; iar@ cu nedreptate.
dup@ aceaea, s@ va umplea gura lui de halice 10. Sufletul necredinciosului poftea}te reale
(a). }i nu-l va milui nici un om.
11.* P@gubindu-s@ c@m@tarnicul, mai *Sus
20. (a) Adec@: de arin@. ^n]elept s@ va face cel f@r@ de r@utate }i 19, 25
532 PILDELE LUI SOLOMON CAP 21 {I 22
^n]eleptul cel ce priceape va priimi cuno}tin]@. cut Domnul.
12. Cunoa}te dreptul inimile necredincio}ilor 3. Cel iscusit, v@z$nd pre cel r@u muncin-
}i defaim@ pre cei necredincio}i pentru reale. du-s@ tare, ^nsu}i s@ ^nva]@; iar@ cei neprice-
13. Cel ce-}i astup@ urechile sale ca s@ nu pu]i trec$nd nu s@ folosesc.
auz@ pre cel neputincios, }i acela va striga }i 4. Neamul ^n]elepciunii easte frica Domnu-
nu va fi cine s@-l auz@. lui }i bog@]ie }i m@rire }i viia]@.
14. Darul pre ascuns ^ntoarce m@niile, iar@ 5. Ciulini }i la]uri ^n c@ile ceale str$mbe;
cel ce nu d@ dar r@dic@ m@nie mare. iar@ cel ce-}i p@zea}te sufletul s@u s@ va feri
15. Veseliia drep]ilor easte a face judecat@; de eale.
iar@ cel cuvios necurat easte la f@c@torii de 6. %nva]@ pruncul pre calea sa, c@ }i dup@
r@u. ce va ^mb@tr$ni nu s@ va dep@rta de la
16. Omul cel ce r@t@cea}te din calea drept@]ii aceaea.
s@ va odihni ^ntru adunarea uriia}ilor. 7. Boga]ii vor st@p$ni pre cei s@raci, }i
17. Omul cui easte drag ^n ospea]e ^n lips@ slugile de la st@p$nii s@i s@ vor ^mprumuta.
va fi; }i cel ce iubea}te vinul }i untuldelemn 8. Cel ce sam@n@ reale reale va }i s@ce-
spre bog@]ie. ra, }i rana faptelor sale va s@v$r}i; pre o-
18. Cur@]ire dreptului e cel f@r@ de leage; ^n mul bl$nd }i d@t@toriu blagoslovea}te Dum-
locul celui drept s@ va da cel vinovat. nezeu, }i de}@rtarea lucrurilor lui va s@v$r-
19. Mai bine easte a l@cui ^n pustie dec$t cu }i.
muiarea sfadnic@ }i m@nioas@ }i limbut@. 9.* Cel ce miluia}te pre s@racul hr@ni-s@- *Sirah
20. Comoar@ dorit@ odihnea}te ^n gura va, pentru c@ din p$inea sa au dat s@racului; 31, 28
^n]eleptului; iar@ oamenii cei f@r’ de minte o biruin]@ }i cinste c@}tig@ cel ce d@ daruri,
^nghit pre ea. ^ns@ ia sufletul celor ce le au.
21. Calea drept@]ii }i a milosteniei afla-va 10. Scoate din adunare pre cel pierz@toriu,
viia]@ }i m@rire. }i va ie}i cu d$nsul pricea, c@ c$nd }eade ^n
22. Cet@]i tari calc@ ^n]eleptul }i surp@ t@riia adunare, pre to]i necinstea}te.
spre carea n@d@jduia necredincio}ii. 11. Iubea}te Domnul inimile cuvioase }i
23. Cel ce-}i p@zea}te gura }i limba p@zea}- priimi]i s$nt Lui to]i cei f@r@ de prihan@ ^n
te-}i sufletul s@u de n@cazuri. c@ile lor; cu buzele va pa}te ^mp@ratul (a).
24. Cel ^ndr@zne] }i cel sume] }i cel m$ndru 12. Ochii Domnului p@zesc sim]irea }i
pierz@tori s@ chiiam@, iar@ cel ce ]ine minte defaim@ cuvintele ceale f@r@ de leage.
r@ul f@r@ de leage easte. 13. S@ m$ntuia}te }i zice leane}ul: „Leul
25. Poftele omoar@ pre cel leane}, c@ nu easte ^n cale }i uciga}ul ^n uli]@”.
voiesc m$inile lui s@ fac@ ceva. 14. Groap@ ad$nc@ e gura celui f@r@ de
26. Necredinciosul ^n toate zilele poftea}te leage, }i pre carele l-au ur$t Domnul, acela
pofte reale, iar@ dreptul miluia}te }i s@ ^ndur@ va c@dea ^ntr-^nsa; s$nt c@i reale ^naintea
f@r@ de scumpeate. omului }i nu iube}te a s@ ^ntoarce de la eale,
*Sus 27.* Jertvele necredincio}ilor ur$ciune }i trebuie a s@ abate din calea str$mb@ }i
15, 8 s$nt Domnului, pentru c@ le aduc cu f@r@ rea.
Sirah de leage. 15. Nepriceaperea zboar@ inima t$n@rului;
34, 21 28. M@rturiia mincinoas@ va peri; iar@ omul iar@ toiagul ^nv@]@turii departe e de la d$n-
ascult@toriu ia sama ce gr@ia}te. sul.
29. Omul necredincios st@ cu fa]@ f@r@ de 16. Cel ce n@p@stuia}te pre s@rac ^nmul-
ru}ine; iar@ cel drept ^nsu}i ^}i cunoa}te c@ile ]ea}te realele sale }i d@ bogatului pre mai
sale. pu]in.
30. Nu easte ^n]elepciune, nu easte b@rb@]ie, 17. La cuvintele ^n]@lep]ilor apropie urea-
nu easte sfat la omul cel necredincios. chiia ta }i ascult@ cuvintele meale }i a}az@
31. Calul s@ g@tea}te la zioa de r@zboiu; iar@ inima ta, ca s@ cuno}ti c@ bune s$nt.
de la Domnul easte ajutoriul. 18. {i de le vei pune pre eale la inima ta,
veseli-te-vor ^mpreun@ cu buzele tale.
CAP 22 19. Ca s@ fie ^ntru Domnul n@deajdea ta, }i
Lauda numelui bun; cel iscusit, v@zind pre cel r@u va ar@ta ]ie calea ta.
muncindu-s@, ^nva]@ pruncul pre calea sa; cel ce sam@n@ 20. {i tu ]i le scrie ^ntreit, ^n sfat }i ^n g$nd
reale; leap@d@ pre cel pierz@toriu; Domnul iubea}te inimile }i ^n cuno}tin]@, }i pre l@]imea inimii tale.
cuvioase; s@ m$ntuia}te leane}ul }i zice: „Leul easte ^n 21. %nva]@-te, dar@, cuvinte adev@rate }i min-
cale”; groap@ ad$nc@ e gura ceii str@ine; nepriceapere ^n te bun@, ca s@ auzi }i s@ r@spunzi tu cuvinte
inima tin@rului; cel ce n@p@stuia}te pre s@rac; ascult@ pre adev@rate celor ce te ^ntreab@.
cel ^n]elept; nu sili pre mi}@l; nu fi priiatin cu omul m@nios; 22. Nu sili pre mi}el, c@ s@rac easte, }i s@
nu te da chizea}; nu treace hotarul vechiu; omul vederos nu necinste}ti pre cel slab ^n por]i.
}i iute la lucrul s@u. 23. C@ Domnul va judeca lui judecat@ }i
vei m$ntui sufletul t@u nevinovat.
*Eclis. 1.* ai ales easte numele bun dec$t
24. Nu fi priiaten cu omul m@nios, }i cu
7, 2 bog@]iia mult@, }i darul bun
priiatin m@nios nu te amesteca.
dec$t argintul }i aurul.
2. Bogatul }i s@racul s-au ^nt$m- 11. (a) Adec@: ^mp@ratul cu vorbele gurii sale pa}te
pinat unul cu altul, iar@ pre am$ndoi i-au f@- pre norod.
PILDELE LUI SOLOMON CAP 23 {I 24 533

25. Ca s@ nu te aba]i din c@ile lui }i vei lua r@ci, }i tot somnorosul s@ va ^mbr@ca ^n hai-
la]uri la sufletul t@u. ne reale }i sparte.
26. Nu te da chizea} ru}in$ndu-te de fa]@. 22. Ascult@, fiiule, pre tat@l t@u cel ce te-au
27. C@ de nu vei avea de unde s@ pl@te}ti, n@scut }i nu neb@ga ^n sam@ pre mum@-ta,
lua-vor a}ternutul cel de supt coastele tale. pentru c@ au ^mb@tr$nit.
28. Nu treace hotar@le vechi care le-au pus 23. C@}tig@-]i adev@rul }i nu lep@da ^n]elep-
p@rin]ii t@i. ciunea }i ^nv@]@tura }i }tiin]a.
29. Omul vederos }i iute la lucrurile lui la 24. Bine hr@nea}te tat@l drept, }i de fiiul
^mp@ra]i trebuie a sta; iar@ s@ nu stea la cel ^n]elept s@ veselea}te sufletul lui.
oameni leane}i. 25. Veseleasc@-s@ tat@l t@u }i mum@-ta
CAP 23 de tine }i s@ se bucure ceaea ce te-au n@s-
cut.
Cum s@ m$nci cu cel putearnic, s@ nu cini cu pizm@tare]ul,
26. D@-mi, fiiule, inima ta }i ochii t@i s@
nici pofti bucatele lui; ceart@ pruncul; nu r$vni p@c@to}ilor;
p@zasc@ c@ile meale.
cearc@ ^n]elepciunea; nu fi be]iv, nici iubi ospea]ele;
ascult@ }i cinstea}te pre p@rin]i; ferea}te-te de curv@ }i de 27. C@ vas g@urit easte casa str@in@, }i
be]ie. str$mt@ f$nt$na str@in@.
28. C@ acesta degrab va peri, }i tot c@lc@-
1. e vei }edea s@ cini la masa celui toriul de leage s@ va st$nge.
putearnic, ^n]elep]ea}te ia a 29. Cui easte vai? Cui s$nt g$lcevi? Cui
m$nca ceale ce s@ pun judec@]i? Cui n@cazuri }i sfezi? Cui zdrobirea
^nainte-]i. ^n z@dar? Cui s$nt ochii urduro}i?
2. {i pune m$na ta }tiind cum c@ ca
30. Au nu celor ce s@ z@bovesc la vin }i celor
aceastea trebuie tu s@ g@te}ti.
ce p@zesc unde s@ fac ospea]e? Nu v@ ^mb@-
3. Iar@ de e}ti mai nes@]ios, nu pofti
ta]i cu vin, ci umbla]i cu oameni drep]i }i
bucatele lui, c@ aceastea s@ ]in de viia]@
vorbi]i la preumbl@ri.
mincinoas@.
31. C@ de vei da ochii t@i spre cane }i spre
4. Nu te as@m@na, fiind s@rac, cu cel bogat;
p@har@, mai pre urm@ vei umbla mai gol
ci te str$nge pre tine cu g$ndul t@u.
5. De vei c@uta cu ochiul t@u c@tr@ el, dec$t pilugul.
nicidecum nu s@ va vedea, c@ s-au f@cut lui 32. {i apoi vei fi precum s@ tem de cel
aripi ca unui vultur, }i s@ ^ntoarce spre casa mu}cat de }earpe, }i de la cherast s@ vars@
celui ce st@ ^naintea lui. lui veninul.
6. Nu cina cu omul pismos, nici pofti din 33. C$nd ochii t@i vor vedea, str@ine, atunci
bucatele lui. gura ta va gr@i ^nd@r@tnice.
7. C@ precum ^nghite cineva p@r, a}a m$nc@ 34. {i vei z@cea ca ^n inima m@rii }i ca un
}i bea; nici ^l b@ga la tine pre el, ca s@ m$nci c$rmaci ^n mult@ volbur@.
p$inea ta cu el. 35. {i vei zice: „B@tutu-m-au, }i nu m-au
8. C@ o va bor^ pre ea }i va strica cuvintele durut, oc@r$tu-m-au, }i eu n-am }tiut c$nd
tale ceale bune. s@ va face zio, ca s@ viu s@ ^ntreb cu carii s@
9. La ureachiia celui f@r@ de minte nimica m@ ^mpreun”.
nu zice, ca nu cumva s@ r$z@ de cuvintele
tale ceale ^n]@leapte. CAP 24
10. S@ nu mu]i hotar@le ceale vechi, }i ^n A nu urma pre cei r@i, cu ^n]elepciunea s@ zidea}te casa;
agonisita s@racilor s@ nu ^ntri. cu }tiin]a s@ umplu c@m@rile; a ajuta pre cei lipsi]i; cu
11. C@ cel ce-i ap@r@ pre ei easte Domnul, ^n]elepciunea ca cu miiare a s@ ^ndulci; dreptul va c@dea
tare easte }i va judeca judecata lor cu tine. }i s@ va scula; s@ nu te bucuri de c@dearea vr@jma}ului
12. D@ la ^nv@]@tur@ inima ta, }i urechile tale t@u; a s@ teame de Dumnezeu }i de ^mp@ratul; a judeca
le g@tea}te spre cuvintele ^n]@leagerii. drept; a nu fi m@rturie mincinoas@; bl$nd a gr@i; a nu
*Sus 13.* Nu ^nceta a certa pruncul, c@ pentru r@s[p]l@ti r@u pentru r@u; as@m@narea ne^n]eleptului;
13, 25 c@-l vei lovi pre el cu nuia nu va muri, pu]in a dormi.
Sirah 14. C@ tu ^l vei bate pre el cu nuia, iar@ 1. iiule!* Nu urma oamenilor r@i, *Sus
30, 1 sufletul lui de la moarte ^l vei m$ntui. nici pofti a fi cu d$n}ii. 23, 17
15. Fiiule! De va fi ^n]@leapt@ inima ta, vei C@ minciuni cuget@ inima lor
2.
veseli }i inima mea. }i dureri gr@iesc buzele lor.
16. {i s@ vor ^nv@]a buzele tale din cuvintele 3. Cu ^n]elepciune s@ zidea}te casa }i cu
buz@lor meale, de vor fi dreapte. priceapere s@ ispr@vea}te.
*Jos 17.* Nu r$vneasc@ inima ta p@c@to}ilor; ci 4. {i cu }tiin]a s@ umplu c@m@rile de toat@
24, 1 fii toat@ zioa ^n frica Domnului. bog@]iia scump@ }i bun@.
18. C@ de le vei p@zi aceastea, vor fi ]ie 5. Mai bun easte ^n]eleptul dec$t cel tare
nepo]i, }i n@deajdea ta nu s@ va dep@rta. }i omul cel ^n]elept dec$t un lucr@toriu mare
19. Ascult@, fiiule, }i fii ^n]elept }i-]i de p@m$nt.
^ndrepteaz@ g$ndurile inimii tale. 6. Cu oc$rmuirea s@ face r@zboiul, iar@
20. Nu fii be]iv, nici te ^ntinde la sfaturi (a) ajutoriul cu inima cea cu sfat.
}i la cump@r@turi de c@rnuri.
21. C@ tot curvariul }i be]ivul va s@- 20. (a) Adec@, ospea]e.
534 PILDELE LUI SOLOMON CAP 24 {I 25
7. %n]elepciunea }i g$ndul bun ^n por]ile 32. Apoi mie mi-au p@rut r@u }i am c@utat
^n]elep]ilor, ^n]elep]ii nu s@ abat de la leagea ca s@ aleg ^nv@]@tura.
Domnului, 33. „Pu]in s@ dormitezi, }i pu]in s@ dormi, }i
8. Ci g$ndesc ^ntru adun@ri; pre cei ne^nv@- pu]in s@ ^mbr@]i}ezi cu m$inile pieptul”.
]a]i ^i t$mpin@ moartea. 34. Iar@ de vei face aceasta, veni-va ^nainte
9. {i moare cel f@r@ de minte ^ntru p@cate, merg$nd s@r@ciia ta }i lipsa, ca un bun
iar@ necur@]iia easte la omul pierz@toriu. alerg@toriu.
10. P$ng@ri-s@-va ^n zioa cea rea }i ^n zioa
n@cazului p$n@ ce s@ va sf$r}i. CAP 25
*Psal. 11.* A scoate pre cei ce-i duc la moarte }i a
M@rirea lui Dumnezeu }i a ^mp@ratului; inima ^mp@ratului
81, 4 r@scump@ra pre cei ce-i trag (a) nu te scumpi.
neoblicit@; s@ nu te m$ndre}ti; nu gr@i de r@u; ]ine
12. {i de vei zice: „Nu-l }tiu pre acesta so]ie”,
priete}ugul; zi cuv$ntul ce ]i s@ cuvine; ca r@ceala la
c@ Domnul inimile tuturor le cunoa}te; }i Cel seacer@, a}a folosea}te solul credincios; ^ndelungarea
ce au dat suflare la to]i, Acela }tie toate, Cel m@niei, sporiul ^mp@ratului; limba moale zdrobea}te;
ce va r@spl@ti fie}tec@ruia dup@ faptele lui. miiare aflat@; arar mergi la priiatini; m@ciuc@, sabie }i
13. M@n$nc@ miiare, fiiule, c@ e bun fagurul, s@geat@; o]etul la ran@; moliia; f@ bine nepriiatinului; mai
ca s@ se ^ndulceasc@ g$tlejul t@u. bine e ^n unghe] dec$t cu muiarea sfadnic@; apa reace;
14. C@ a}a vei s$m]i ^n]elepciunea ^n sufletul izvorul astupat; a m$nca mult din miiare; a face f@r@ sfat
t@u, carea de o vei afla, bun@ va fi s@v$r}irea e ca cetatea f@r@ zid.
ta, }i n@deajdea nu te va p@r@si.
1. ceastea s$nt Pildele lui Solo-
15. S@ nu apropii de cel necredincios
mon, care f@r@ aleagere le-au
p@}unea drep]ilor, nici s@ te am@ge}ti cu
scris priiatinii lui Iezechie,
sa]iul p$ntecelui.
^mp@ratului Iudei.
16. C@ de }eapte ori va c@dea dreptul }i s@
2. M@rirea lui Dumnezeu ascunde cuv$ntul,
va scula; iar@ cei necredincio}i s@ vor sf$r}i
iar@ m@rirea ^mp@ratului cinste}te lucrurile
^n reale.
(a).
17. De va c@dea vr@jma}ul t@u, s@ nu te
3. %nalt easte ceriul }i ad$nc e p@m$ntul;
bucuri de el, }i pentru ^mpiedecarea lui nu te
^n@l]a. iar@ inima ^mp@ratului neoblicit@.
18. C@ va vedea Domnul }i nu-I va pl@cea 4. Bate argintul nel@murit }i s@ va cur@]i
Lui, }i va ^ntoarce m@niia Sa de la D$nsul. tot curat.
19. Nu te bucura de cei ce fac r@u; nici r$vni 5. Ucide pre cei necredincio}i dinaintea
celor p@c@to}i. ^mp@ratului, }i va ^ndrepta ^ntru dreptate
20. C@ cei r@i nu vor avea nepo]i, }i lumina scaonul lui.
celor necredincio}i s@ va st$nge. 6. Nu te m$ndri ^naintea ^mp@ratului, }i nu
2l. Teame-te de Dumnezeu, fiiule, }i de sta ^n locurile celor putearnici.
^mp@ratul, }i de nici unul s@ nu fii neascult@- 7. C@ mai bine easte s@ ]i s@ zic@: „Sui
toriu. l$ng@ mine!”; dec$t s@ te smere}ti ^naintea
22. C@ f@r@ de veaste vor r@spl@ti celor celui putearnic; ceale ce au v@zut ochii t@i
necredincio}i, }i casnele am$nduror cine le gr@ia}te.
}tie? 8. Nu ^nceape curund la sfad@ ca s@ nu te
*Levi]. 23. {i iar@ aceastea zic voao, ^n]elep]ilor:* c@ie}ti mai pre urm@, c$nd te va ^nfrunta
19, 15 A cunoa}te fa]a la judecat@ nu easte bine. priiatinul t@u.
2 Leage 24. Cel ce zice celui necredincios c@ easte 9. Tu te trage ^napoi, nu gr@i de r@u, ca s@
1, 17 drept bl@st@mat va fi noroadelor }i ur$t nu te oc@rasc@ priiatinul.
16, 19 neamurilor. 10. {i sfada ta }i vrajba ta nu s@ va dep@rta,
Sirah 25. Iar@ cei ce mustr@ mai buni s@ vor ar@ta, ci va fi ]ie ^ntocma cu moartea. Harul }i
42, 3 }i preste ei binecuv$ntare va veni. priete}ugul m$ntuia}te, care tare le ]ine la
26. {i buzele vor iubi a r@spunde cuvinte tine, ca s@ nu fii de ocar@, ci p@zea}te c@ile
bune. tale ^n bun@ prietenie.
27. G@tea}te spre ie}ire lucrurile tale, }i te 11. M@r de aur ^n fir de sardion, a}a a zice
g@tea}te la ]arina ta, }i vino dup@ mine, }i de cuv$ntul la cel ce s@ cuvine lui.
iznov vei zidi casa ta. 12. La cercel de aur sardion de mult pre]
28. Nu fi m@rturie mincinoas@ ^mprotiva easte legat, cuv$ntul ^n]elept la ureachiia
cet@]anului t@u, nici te l@rgi cu buzele tale. ascult@toare.
*Sus 29.* S@ nu zici: „Cum mi-au f@cut el mie 13. Precum ie}irea z@pezii la seacere folo-
20, 12 face-voiu }i eu lui, }i voiu r@spl@ti lui ceale sea}te z@dufului, a}a solul credincios celor
ce m-au n@p@stuit”. ce l-au trimis pre el folosea}te sufletele celor
30. Ca o ar@tur@ e b@rbatul ne^n]elept }i ca ce tr@iesc cu el.
viia e omul cel lipsit de minte. 14. Cum str@lucesc v$nturile }i norii }i
31. De o vei l@sa, s@ va ]@lini }i s@ va ploile, a}a s$nt cei ce s@ f@lesc cu dare
^mburuiena toat@, }i va fi p@r@sit@, }i pietrile mincinoas@.
cu care easte ^ngr@dit@ s@ vor s@pa.
2. (a) %n cea veachie easte ^n loc de lucrurile,
11. (a) Adec@: ^i trag la perire. poruncile.
PILDELE LUI SOLOMON CAP 25 {I 26 535

*Sus 15.* %ntru ^ndelungarea m@niei sporiul 7. Ia meargerea vinelor }i f@r@deleagea din
15, 1 ^mp@ratului; iar@ limba moale zdrobea}te rostul celor f@r@ de minte.
oas@. 8. Cel ce leag@ piiatra ^n pra}tie aseamenea
16. Miiare ai aflat, m$nc@ c$t ^]i easte destul, easte celui ce d@ celui f@r@ de minte m@rire.
ca nu cumva s@tur$ndu-te s@ o bor@}ti. 9. Spini cresc ^n m$na be]ivului, iar@ robie
17. Rar bag@ piciorul t@u la priiatinul t@u, ^n m$na celor f@r@ de minte.
ca nu cumva s@tur$ndu-s@ de tine s@ te 10. Mult s@ bate de valuri tot trupul celor
urasc@. f@r@ de minte, c@ s@ zdrobea}te sp@im$ntarea
18. M@ciuc@ }i sabie }i s@geat@ ascu]it@, a}a lor.
e }i omul cel ce m@rturisea}te asupra priiati- 11.* Ca c$nele care s@ ^ntoarce la bor$tura *2 Pet.
nului s@u m@rturie mincinoas@. sa }i s@ face ur$t, a}ea }i cel f@r@ de minte 2, 22
19. Calea celui r@u }i piciorul celui f@r@ de carele cu r@ul s@u s@ ^ntoarce la p@catul s@u;
leage peri-va ^n zioa cea rea. easte ru}ine carea aduce p@cat }i easte ru}ine
20. Precum o]@tul la ran@ }i fumul la ochi carea aduce m@rire }i dar.
nu folosea}te, a}ea boala c@zind ^n trup 12. V@zut-am om c@ruia i s-au p@rut ^ntru
m@hnea}te inima. sine a fi ^n]elept, ^ns@ mai mult@ n@deajde
21. Precum moliia ^n hain@ }i carii ^n lemn, au avut cel nebun dec$t acesta.
a}ea voia omului cea rea stric@ inima. 13. Zice cel leane} c$nd s@ trimite ^n cale:
*Rom. 22.* De e fl@m$nd vr@jma}ul t@u, d@-i de „Leu easte ^n c@i }i ^n uli]@ uciga}”.
12, 20 m$ncat, de-i easte seate, adap@-l. 14. Cum s@ ^ntoarce u}a ^n ]$]in@, a}ea
23. C@ f@c$nd aceasta, c@rbuni de foc gr@m@- leane}ul pre patul s@u.
de}ti pre capul lui, iar@ Domnul va r@spl@ti 15.* Leane}ul carele ascunde m$na ^n s$nul *Sus
]ie bune. s@u nu poate s@ o duc@ la gur@. 19, 24
24. V$ntul de la miiaz@noapte r@dic@ nori, 16. Mai ^n]elept s@ pare }ie}i leane}ul dec$t
iar@ fa]a f@r@ de ru}ine ^nt@r$t@ limba. cel ce ^n s@turare duce veaste.
*Sus 25.* Mai bine easte a l@cui ^ntr-un unghiu a 17. Ca }i cel ce ]ine c$nele de coad@, a}a }i
21, 9 podului dec$t cu muiarea sfadnic@ ^n cas@ cel ce }eade mai ^nt$iu ^n judecata str@in@.
de ob}te. 18. %n ce chip cei ce ispitesc pun ^nainte
26. Precum apa reace sufletului s@tos easte cuvinte la oameni; iar@ cel ce va ^nt$mpina
dulce, a}ea e veastea bun@ din p@m$nt ^nt$iu cuv$ntul s@ va ^mpiedeca.
departe. 19. A}ea to]i cei ce p$ndesc ^ntr-ascuns pre
27. Precum de va astupa ne}tine izvorul }i priiatinii s@i; }i c$nd s@ v@d, zic c@: „Glumind
curgerea apei o va strica, a}ea nu easte cu am f@cut”.
cuviin]@ a c@dea dreptul ^naintea necredin- 20. %n multe leamne odr@slea}te focul; iar@
ciosului. unde nu easte om iute la m@nie, s@ potolea}te
*Sirah 28.* A m$nca miiare mult@ nu e bine, iar@ sfada.
3, 22 cuvintele ceale m@rite trebuie a le cinsti. 21. Gr@tariu pre c@rbuni }i leamne ^n foc*; *Sus
29. Precum e cetatea cea cu ziduri surpate }i iar@ omul suduitoriu spre g@lceava sf@zii. 15, 18
nezidit@, a}ea easte b@rbatul carele face ceva 22. Cuvintele m$ng@itorilor s$nt moi, iar@
f@r@ de sfat. ace}tia bat la locurile fica]ilor.
23. Argintul dat cu ^n}@l@ciune ca h$rbul s@
CAP 26 se socoteasc@; buzele bl$nde acopere inima
Cinste la cel nebun; pas@rile ce zboar@; biciul la cal; a trist@.
r@spunde celui nebun; solul nebun; pilda celui f@r@ de 24. Cu buzele toate le priimea}te jeluindu-s@
minte; cel ce s@ socotea}te pre sine ^n]elept; c$nele la vr@jma}ul; iar@ ^n inim@ me}te}ugea}te vicle-
bor$tul s@u; ca u}a ^n ]i]ini s@ ^ntoarce leane}ul ^n pat; }uguri.
cei ce p$ndesc pre priiatini; omul suduitoriu; de te-ar 25. De te-ar ruga vr@jma}ul cu glas mare, s@
ruga vr@jma}ul, s@ nu-l ascul]i; cel ce sap@ groap@ nu-l ascul]i, c@ }eapte vicle}uguri s$nt ^n
altuia. sufletul lui.
1. recum (a) roao la seacere }i 26. Cel ce ascunde vrajba a}az@ vicle}ugul,
ploaia vara, a}ea nu easte la cel }i cel ce-}i acopere p@catele sale binecunos-
f@r@ de minte cinste. cut s@ face ^ntru adun@ri.
2. Precum pas@rile zboar@ }i 27. Cel ce sap@ groap@ deaproapelui s@u va
vrabiile, a}ea bl@st@mul ^n de}@rt nu va veni c@dea ^nsu}i ^ntr-^nsa, }i cel ce pr@v@lea}te
asupra nim@rui. piiatr@, preste el s@ va pr@v@li.
3. Precum biciul la cal }i boldul la m@gariu, 28. Limba mincinoas@ urea}te adev@rul, }i
a}ea e toiagul la norodul cel f@r@ de leage. gura neacoperit@ face nea}@z@ri.
4. Nu r@spunde celui nebun dup@ nebuniia
lui, ca s@ nu fii aseamenea lui, CAP 27
5. Ci r@spunde celui nebun dup@ nebuniia
lui, ca s@ nu s@ par@ }ie ^n]@lept. A nu s@ l@uda cu ceale viitoare; s@ nu s@
6. Din c@ile sale ocar@ face cel ce au trimis laude pre sine; c$t e de cumplit@ m@niia celui
cuv$nt prin sol nebun. f@r’ de minte; certarea descoperit@; a r@bda de
la priiatin, sufletul s@tul batjocorea}te faguri;
1. (a) %n cea letineasc@ easte: Precum z@pada vara pre priiatin a nu-l p@r@si; cel iste] s@ as-
}i ploaia ^n vreamea s@ceri}ului. cunde de reale; pic@turile scot pre om iarna
536 PILDELE LUI SOLOMON CAP 27 {I 28
din cas@; fier pre fier ascute; cel ce s@dea}te smochin; celor ce-l laud@ pre el. Inima celui f@r@ de leage
precum nu sam@n@ fa]@ cu fa]@; iadul }i perirea nu s@ caut@ reale, iar@ inima cea dreapt@ caut@
satur@; cercarea argintului }i a aurului; cu b@taia cuno}tin]@.
^naintea multora nu vei ^n]elep]i pre cel nebun; poart@ 22. De vei bate pre cel f@r@ de minte ^n
grij@ de iarb@, de vei s@ aibi oi; cuvintele tari s$nt spre mijlocul adun@rii necinstindu-l, nu vei lua
viia]@. nebuniia lui.
1. u te l@uda pentru ceale de 23. Cu cuno}tin]@ s@ cuno}ti sufletele turmei
m$ne, c@ nu }tii ce va na}te cea tale }i s@ ^nt@re}ti inima cirezilor tale.
viitoare. 24. C@ nu e ^n veac la om putearea }i t@riia,
Laude-te deaproapele, }i nu nici s@ d@ din neam ^n neam.
2.
gura ta, str@inul, }i nu buzele tale. 25. Poart@ grij@ de verdea]ele ceale din
c$mp, }i vei tunde buruiana }i adun@ iarba
*Sira. 3.* Grea e piiatra }i cu anevoie de purtat
de munte.
22, 16 n@sipul; iar@ m@niia celui f@r@ de minte mai
26. Ca s@ aibi oi de ^mbr@c@minte, grijea}te-]i
grea easte dec$t am$ndoao.
c$mpul t@u, ca s@ fie ]ie* miei. *1 Tim.
4. Cumplit@ e m@niia }i iute urgiia; iar@ 27. Fiiule! De la mine ai cuvinte tari spre 6, 8
pizma nimica nu rabd@. viia]a ta }i spre viia]a slujitorilor t@i.
5. Mai bune s$nt mustr@rile descoperite
dec$t prieti}ugul ascuns. CAP 28
6. Mai vreadnice de credin]@ s$nt ranele Pentru fuga necredinciosului }i neteamerea iste]ului;
priiatinului dec$t s@rut@rile ceale de bun@- pentru p@catele necredincio}ilor s@ fac judec@]i; cel tare
voie ale vr@jma}ului. n@p@stuia}te pre s@rac; oamenii r@i nu g$ndesc judecat@;
*Iov 7.* Sufletul s@tul batjocorea}te fagurii; iar@ mai bun e s@racul drept dec$t bogatul mincinos; cel ce nu
6, 7 sufletului celui fl@m$nd }i ceale amar@ dulci vrea a asculta leagea; cel ce face pre cel drept s@ r@t@ceasc@;
celui bogat i s@ pare a fi ^n]elept; cel ce acopere necur@]iia
i s@ par.
sa; fericit e omul carele s@ teame de toate; leul fl@m$nd }i
8. Precum pas@rea c$nd zboar@ din cuibul lupul s@tos; ^mp@ratul cel lipsit; cel ce ia ^n chize}ie pre cel
s@u, a}ea s@ face omul slug@ c$nd s@ ^nstr@i- vinovat de moarte; cel pismos gr@bea}te a s@ ^mbog@]i;
neaz@ de la locurile sale. cel ce d@ s@racilor; ^n locurile necredincio}ilor suspin@
9. Cu miruri }i cu vinuri }i cu mirosuri s@ drep]ii.
desf@teaz@ inima; iar@ cu nevoile s@ sparge
1. uge necredinciosul negonindu-l
sufletul. nime; iar@ dreptul ca un leu
10. Pre priiatinul t@u sau pre priiatinul ^ndr@znea}te.
p@rintesc s@ nu-l p@r@s@}ti, }i ^n casa fratelui 2. Pentru p@catele necredincio-
t@u s@ nu ^ntri ^n zioa n@cazului t@u; mai }ilor judec@]i s@ st$rnesc; iar@ omul iste] le
bun e priiatinul cel de aproape dec$t fratele va potoli.
care l@cuia}te departe. 3. Cel tare ^ntr@ cei necredincio}i n@p@s-
11. %n]elept fii, fiiule, ca s@ se veseleasc@ tuia}te pre s@raci ca o ploaie mare }i nefolo-
inima ta, }i ^ntoarce de la tine cuvintele sitoare.
ceale de ocar@. 4. A}ea cei ce au p@r@sit leagea laud@ necu-
12. Iste]ul c$nd vin reale s@ ascunde; iar@ r@]iia; iar@ cei ce iubesc leagea s@ ^ngr@desc
cei f@r@ de minte umbl$nd s@ p@gubesc. cu zid.
*Sus 13.* Ia haina lui, c@ au trecut sume]ul carele 5. Oamenii r@i nu g$ndesc judecat@; iar@ cei
20, 19 stric@ ceale str@ine. ce caut@ pre Domnul la toate iau aminte.
14. Cel ce binecuvinteaz@ pre priiatin dimi- 6.* Mai bun e s@racul carele umbl@ cu adev@r *Sus
nea]a cu glas mare nimica nu s@ veade a s@ dec$t bogatul mincinos. 9, 1
osebi de cel ce blast@m@. 7. Fiiul ^n]eleg@toriu p@zea}te leagea; iar@
*Sus 15.* Pic@turile scot pre om ^n zi de iarn@ cel ce pa}te necur@]iia necinstea}te pre tat@l
19, 13 din casa lui; a}ea }i muiarea sfadnic@ din s@u.
casa sa. 8. Cel ce ^nmul]ea}te avu]iia sa cu camete
16. V$ntul cel de c@tr@ miiaz@noapte aspru }i cu l@comii o adun@ pre ea celui ce miluia}te
easte; iar@ pre nume iscusit s@ chiiam@. pre s@raci.
17. Fier pre fier ascute; }i omul ^nt@r$t@ fa]a 9. Cel ce-}i ^ntoarce ureachiia sa ca s@ nu
priiatinului. auz@ leagea, el ^nsu}i ^}i defaim@ rug@ciunea
sa.
18. Cine s@dea}te smochin va m$nca
10. Cel ce face pre cei drep]i s@ r@t@ceasc@
roadele lui, }i cine p@zea}te pre Domnul s@u
pre cale rea, el ^nsu}i va c@dea ^n perire; iar@
s@ va cinsti.
cei f@r@ de leage vor treace ceale bune }i nu
19. Precum nu sam@n@ fa]@ cu fa]@, a}a nice vor ^ntra la eale.
inimile oamenilor nu s$nt aseamenea. 11. Omul bogat s@ pare }ie c@ e ^n]elept, iar@
20. Iadul }i perirea nu s@ satur@, a}ea }i tot cel ^n]elept ^i va def@ima pre ei.
ochii oamenilor s$nt nes@]io}i; ur$ciune e 12. Pentru ajutoriul drep]ilor mult@ m@rire
*Sira. ^naintea Domnului* cel ce s@ uit@ ponci} cu s@ face; iar@ ^n locurile necredincio}ilor s@
14, 9 ochii }i cei ne^nv@]a]i carii nu-}i contenesc prind oamenii.
limba. 13. Cel ce acopere necur@]iia sa nu s@ va
*Sus 21.* Cercarea argintului }i a aurului easte ^ndrepta; iar@ cel ce spune mustr@rile
17, 3 l@murirea, iar@ omul s@ cearc@ prin gura iubi-s@-va.
PILDELE LUI SOLOMON CAP 28 {I 29 537

14. Fericit e omul carele s@ teame de toate 3. De omul cel ce iubea}te ^nv@]@tura s@
pentru evlavie, iar@ cel v$rtos la inim@ veselea}te tat@l lui;* iar@ cel ce pa}te curve *Luca
c@dea-va ^n reale. piiarde-va avu]iia. 15, 13
15. Leu fl@m$nd }i lup s@tos easte cel ce te 4. %mp@ratul drept r@dic@ ]ara, iar@ b@rbatul
r@nea}te, s@rac fiind de neam s@rac. f@r@ de leage o stric@.
16. %mp@ratul cel lipsit de vinituri mare 5. Cel ce g@tea}te ^naintea fea]ii priiatinului
asupritoriu easte; iar@ cel ce urea}te nedrep- s@u mreaj@ ^n picioarele sale o pune pre ea.
tatea mult@ vreame va tr@i. 6. Omului celui ce p@c@tuia}te mare e la]ul;
17. Cel ce ia ^n chiz@}ie pre omul cel ce easte iar@ dreptul ^n bucurie }i desf@tare va fi.
^n vin@ de moarte pribeag va fi }i nu ^n lini}te. 7. {tie dreptul face judecat@ s@racilor; iar@
Ceart@ pre fiiul }i te va iubi, }i va da podoab@ cel necredincios nu va priceape judecata, }i
sufletului t@u, }i nu va asculta de neamul cel cel s@rac nu are priceapere a s@ cunoa}te pre
f@r@ de leage. sine.
18. Cel ce umbl@ drept s@ va ajuta; iar@ cel 8. Oamenii cei f@r@ de leage au aprins
ce umbl@ ^n c@i str$mbe s@ va ^ncurca. cetatea; iar@ cei ^n]elep]i au ^ntors m$niia.
*Sus 19.* Cel ce lucreaz@ p@m$ntul s@u s@ va 9. B@rbatul ^n]elept judec@ pre neamuri;
12, 11 s@tura de p$ine; iar@ cel leane} s@ va umplea iar@ omul r@u, m$niindu-s@, s@ face de
Sirah de s@r@cie. batjocur@ }i nu s@ ^ngrozea}te.
20, 30 20. Omul cel vreadnic de credin]@ cu multe 10. B@rba]ii cei p@rta}i la s$ngiuri vor ur^
[29] s@ va binecuv$nta; iar@ cel r@u nu va fi pre cel cuvios; iar@ cei drep]i vor c@uta
nepedepsit. sufletul lui.
21. Cel ce nu s@ ru}ineaz@ de fea]ele drep]ilor 11. Toat@ m$niia sa }i-o arat@ cel ne^n]elept;
nu easte bun, unul ca acesta pentru o bucat@ iar@ cel ^n]elept }i-o ]ine pre r$nd.
de p$ine va vinde pre om. 12. A ^mp@ratului carele ascult@ cuv$ntul
*Sus 22.* Gr@bea}te a s@ ^mbog@]i omul cel pismos nedrept, to]i cei supu}i lui s$nt f@r@ de leage.
20, 11 }i nu }tie c@ cel milostiv ^l va st@p$ni pre el. 13. %mprumut@toriul }i deatora}ul unul cu
23. Cel ce mustr@ c@ile omului har va avea altul s-au ^nt$lnit; iar@ Domnul pre am$ndoi
mai mult dec$t cel ce s@ ^mbuneaz@ cu ^i va cerceta.
limba. 14. %mp@ratul cel ce cu adev@r judec@ pre
24. Cine leap@d@ (a) pre tat@ sau pre mum@ s@raci, scaonul lui ^ntru m@rturie s@ va pune.
}i i s@ pare c@ nu p@c@tuia}te, acesta easte 15. B@t@ile }i mustr@rile dau ^n]elepciune;
p@rta} omului necredincios. iar@ pruncul cel ce umbl@ dup@ voia sa
25. Omul nes@]ios va judeca ^n de}ert; iar@ ru}ineaz@ pre p@rin]ii s@i.
cel ce n@d@jduia}te spre Domnul cu grij@ va 16. Unde s$nt mul]i necredincio}i, multe
fi. p@cate s@ fac; iar@ c$nd cad aceia, drep]ii s@
26. Cel ce n@d@jduia}te cu inim@ ^ndr@znea- umplu de fric@.
]@, unul ca acesta e nebun; iar@ cel ce umbl@ 17. Ceart@ pre fiiul t@u }i te va odihni, }i va
cu ^n]elepciune m$ntui-s@-va. da podoab@ sufletului t@u.
27. Cel ce d@ s@racilor nu s@ va lipsi; iar@ 18. S@ nu fii t$lcuitoriu neamului f@r@ de
cel ce ^ntoarce ochiul s@u ^n mult@ lips@ va leage; iar@ cel ce p@zea}te leagea fericit easte.
fi. 19. Cu cuvintele nu s@ va ^nv@]a sluga ^nd@-
28. %n locurile necredincio}ilor suspin@ r@tnic@, c@ de va }i ^n]@leage, tot nu va
drep]ii; iar@ ^ntru perirea acelora s@ vor asculta.
^nmul]i drep]ii. 20. De vei vedea pre vreun om grabnic la
cuvinte, s@ }tii c@ mai mult@ n@deajde are
CAP 29 cel f@r@ de minte dec$t el.
Mai bun e cel ce mustr@ dec$t cel tare la cerbice; c$nd 21. Cel desfr$nat din pruncie slug@ va fi }i
s@ laud@ drep]ii; ^mp@ratul drept; cel ce t@g@duia}te mai t$rz$u ^i va p@rea r@u de aceasta.
^naintea priiatinului; dreptul }tie face judecat@; oamenii 22. Omul m@nios r@dic@ price, iar@ b@rbatul
cei f@r@ de leage; cei p@rta}i la s$ngiuri; toat@ m@niia sa cel greu la m@nie ap@r@ p@catul.
arat@ cel ne^n]elept; a ^mp@ratului, care ascult@ cuv$ntul 23.* Sume]iia pre om smerea}te; iar@ pre cei *Iov
nedrept; ^mprumut@toriul }i deatora}ul; b@t@ile }i ce g$ndesc cu smerenie ^i ^nt@rea}te cu 22, 29
mustr@rile; unde s$nt mul]i necredincio}i; ceart@ pre m@rire Domnul.
fiiul t@u; de vei vedea pre vreun om grabnic la cuvinte; 24. Cel ce s@ ^mp@rt@}ea}te cu furul urea}te
omul m@nios; sume]iia smerea}te; cel ce s@ }i sufletul s@u }i, de s@ va pune jur@m$nt,
^mp@rt@}ea}te cu furul; ur$t e ^naintea Domnului omul auzind nu vor spune.
nedrept. 25. Cel ce s@ teame }i s@ ru}ineaz@ de oameni
1. ai bun easte omul cel ce mustr@ s@ ^mpiiadec@; iar@ cel ce n@d@jduia}te spre
dec$t omul cel v$rtos la cerbi- Domnul veseli-s@-va.
ce, c@, f@r@ de veaste arzindu-s@ 26. Necur@]iia la om d@ gre}al@; iar@ cel ce
el, nu easte vindecare. n@d@jduia}te spre Domnul s@ va m$ntui.
2. C$nd s@ laud@ drep]ii, s@ veselesc 27. Mul]i slujesc fea]elor pov@]uitorilor; iar@
noroadele; iar@ de boiarii cei necredincio}i de la Domnul s@ face dreptate omului.
suspin@ b@rba]ii. 28. Ur$t e ^naintea dreptului omul nedrept,
}i ur$t@ e celui f@r@ de leage calea cea
24. (a) %n cea de la Alexandriia easte: asuprea}te. dreapt@.
538 PILDELE LUI SOLOMON CAP 30 {I 31
CAP 30 20. C@ aceasta e calea muierii prea curve
care, dac@ face, s@ spal@, zic$nd c@ nimica
Cel credincios lui Dumnezeu s@ zice pre sine ne^n]elept
}i cuvintele lui Dumnezeu l@murite, la care nimic nu s@
n-au f@cut f@r@ de cale.
adaoge; de cuv$ntul de}ert te dep@rteaz@, bog@]ie }i 21. Pentru trei lucruri s@ cl@tea}te p@m$ntui
s@r@cie nu pofti; nu da sluga st@p$nului s@u; nepotul r@u }i a patrulea nu-l poate suferi:
blast@m@; lipitoarea are trei feate; ochiul batjocoritoriu; 22. De va ^mp@r@]i sluga }i nebunul de s@ va
trei s$nt cu neputin]@ a le priceape }i a patra nu o }tiu; s@tura de bucate,
pentru trei lucruri s@ cl@tea}te p@m$ntul; patru s$nt pre 23. {i slujnica de va scoate pre st@p$n@-sa
p@m$nt mai mici; trei s$nt pre p@m$nt care fericit umbl@, }i muiarea ur$cioas@ de va nimeri b@rbat bun.
}i a patra bine mearge. 24. {i patru s$nt pre p@m$nt mai mici,
aceastea s$nt mai ^n]@leapte dec$t ceale
1. ceastea zice b@rbatul celor ce
^n]@leapte:
cred lui Dumnezeu }i ^nceteaz@:
25. Furnicile, care nu au puteare }i-}i g@tesc
2. „C@ mai ne^n]elept s$nt dec$t
vara hran@;
to]i oamenii, }i ^n]elepciune de
26. {i aricii, neam slab, carii ^}i fac ^n pietri
om nu easte ^ntru mine. cas@le sale;
3. Iar@ Dumnezeu m-au ^nv@]at ^n]elepciune 27. L@custa ^mp@rat n-are, }i dintru o porun-
}i am cunoscut }tiin]a sfin]ilor. c@ mearge la tab@r@ cu bun@ r$nduial@;
4. Cine s-au suit ^n ceriu }i s-au pogor$t? 28. {i nev@stuica care s@ raz@m@ pre m$ni
Cine au adunat v$nturile ^n s$n? Cine au }i lezne s@ poate prinde }i l@cuia}te ^n pol@]ile
^ntors toat@ apa ^ntru o hain@? Cine au ]inut ^mp@ra]ilor.
toate marginile p@m$ntului? Care e numele 29. {i trei s$nt care fericit umbl@ }i a patra
lui? Sau care e numele fiilor lui? Ca s@ care bine mearge:
cunoasc@, 30. Puiul de leu, cel ce easte mai tare ^ntr@
*Psal. 5.* C@ toate cuvintele lui Dumnezeu s$nt dobitoace, carele nu s@ ^ntoarce, nici s@
11, 6 cu foc l@murite }i ajut@ El celor ce s@ cuceresc teame de dobitoc;
Lui. 31. {i coco}ul care umbl@ ^ntr@ g@ini cu sfat
*2 Leage 6.* Nu adaoge la cuvintele Lui, ca s@ nu te bun; }i ]apul care pov@]uia}te turma; }i
4, 2 mustre }i s@ fii mincinos. ^mp@ratul carele gr@ia}te ^n neamuri.
12, 32 7. Doao ceiu de la Tine: s@ nu iai harul mieu 32. De te vei da pre tine la veselie }i vei
mai ^nainte de ce voiu muri eu. ^ntinde m$na ta cu sfad@, te vei necinsti.
8. Cuv$ntul de}ert }i mincinos dep@rteaz@-l 33. Mulge lapte }i va fi unt, }i de vei stoarce
de la mine, bog@]ie }i s@r@cie nu-mi da. n@rile, va ie}i s$nge; iar@ de vei trage afar@
9. Ci-mi r$nduia}te ceale de lips@ }i ceale cuvinte, vor ie}i vr@jbi }i sf@zi”.
de ajuns.
10. Ca nu s@tur$ndu-m@ s@ m@ fac mincinos CAP 31
}i s@ zic: «Cine m@ vede?» Sau fiind s@rac s@ Nu da muierilor avu]iia ta; cei putearnici s@ nu bea vin,
fur }i s@ jor pre numele lui Dumnezeu. ci cei sup@ra]i; de}chide gura ta }i judec@ drept; muiarea
11. S@ nu dai pre slug@ ^n m$inile st@p$nului, b@rbat@ scump@ easte.
ca nu cumva s@ te blast@me }i s@ piei.
1. uvintele meale s$nt gr@ite de la
12. Nepotul r@u blast@m@ pre tat@l s@u }i
Dumnezeu, ^nv@]@tura ^mp@ra-
pre mum@-sa nu o binecuvinteaz@.
tului, care l-au ^nv@]at pre el
13. Nepotul r@u pre sine s@ judec@ a fi drept, muma lui.
}i ie}irea sa nu o au sp@lat. 2. Ce vei p@zi, fiiule? Ce? Graiurile lui
14. Nepotul r@u ^nal]i ochi are }i cu geanele Dumnezeu; ]ie zic, fiiule, cel ^nt$iu n@scut,
lui s@ ^nal]@; nepotul r@u din]ii are sabie }i ce, fiiule, p$ntecelui meu? Ce, fiiule,
m@sealele barde, ca s@ mistuiasc@ }i s@ rug@ciunilor meale?
m$nce de tot pre cei slabi de pre p@m$nt }i 3. Nu da muierilor avu]iia ta }i mintea ta }i
pre s@racii lor dintr@ oameni. viia]a, c@ mai pre urm@ ^]i vei muta sfatul.
15. Lipitoarei trei feate era foarte iubite, }i 4. Toate le f@ cu sfat, cu sfat bea vin, cei
aceaste trei nu o s@tura, }i a patra nu ajungea putearnici s$nt m@nio}i, iar@ vin s@ nu bea.
a zice: «Destul easte». 5. Ca nu bind s@-}i uite de ^n]elepciune }i
16. Iadul }i dragostea muierii, }i p@m$ntul nu vor putea judeca drept pre cei slabi.
neumplut de ap@, }i apa }i focul nu vor zice: 6. Da]i beutur@, care ^mbat@, celor ce s$nt
«Destul e». ^n sup@r@ri }i vin s@ bea celor ce s$nt ^n
17. Ochiul cel ce batjocorea}te pre tat@ }i dureri.
nu cinstea}te b@tr$nea]@le maicii s@-l sco- 7. Ca s@-}i uite de s@r@cie, }i de osteneale
beasc@ pre el corbii din v@i }i s@-l m$nce puii s@ nu-}i mai aduc@ aminte.
vulturilor. 8. Fiiule! De}chide gura ta cu cuv$ntul lui
18. Trei s$nt mie cu neputin]@ a le priceape, Dumnezeu }i judec@ pre to]i cum s@ cade.
}i a patra nu o }tiu: 9. De}chide gura ta }i judec@ drept }i f@
19. Urmele vulturului c$nd zboar@, }i c@ile dreptate s@racului }i mi}@lului.
}earpelui pre piiatr@, }i calea cor@bii[i] c$nd 10. Muiare b@rbat@ cine va afla? Mai scump@
mearge pre mare, }i c@ile omului ^n easte una ca aceasta dec$t pietrile ceale de
tinerea]e. mult pre].
PILDELE LUI SOLOMON CAP 31 539

11. N@d@jduia}te spre d$nsa inima b@rba- porfir@.


tului ei, una ca aceasta nu s@ va lipsi de bune 23. {i cinstit easte ^n por]i b@rbatul ei,
agoniseale. oric$nd mearge ^ntru adunare cu cei b@tr$ni
12. C@ lucreaz@ b@rbatului s@u lucruri bune }i cu l@cuitorii p@m$ntului.
^n toat@ viia]a. 24. Cer}afuri au f@cut }i le-au v$ndut fini-
13. Agonisind l$n@ }i in, au f@cut cu m$inile ceanilor }i cing@tori hananeilor.
sale lucruri de treab@. 25. %ntru t@rie }i ^ntru bun@ podoab@ s-au
14. Fost-au ca o corabie ce face negu]@torie, ^mbr@cat }i s-au veselit ^n zilele ceale de pre
de departe str$nge avu]iia sa. urm@.
15. {i s-au sculat de noapte }i au dat bucate 26. Gura sa }-au de}chis cu socoteal@ }i dup@
casii, }i lucruri slujnicilor. leage; }i r$nduial@ au f@cut limbii sale.
16. V@z$nd mo}ie au cump@rat, }i din roduri- 27. Str$nte s$nt c@r@rile casii ei }i bucatele
le m$nilor sale au s@dit vie. nu le-au m$ncat cu leane.
17. %ncing$ndu-}i mijlocul s@u cu t@rie }-au 28. %n@l]atu-}-au fiii s@i }i s-au ^mbog@]it, }i
^nt@rit bra]ul s@u la lucru. b@rbatul ei o au l@udat pre ea.
18. Gustat-au c@ bine easte a lucra, }i nu s@ 29. Multe feate au agonisit bog@]ie, multe
st$nge luminarea ei toat@ noaptea. feate au f@cut puteare; iar@ tu ai ^ntrecut }i
19. M$inile sale ^ntinde spre ceale de folos, le-ai cov$r}it pre toate.
}i cotele sale le ^nt@rea}te la fus. 30. Pl@ceri mincinoas@ }i frumsea]e de}earte
20. M$inile sale le-au de}chis s@racului, }i muiere}ti nu s$nt ^ntru tine, c@ muiarea cu
road@ au ^ntins celui lipsit. minte s@ va binecuv$nta; iar@ ea s@ laude frica
21. Nu poart@ grij@ de ceale din cas@ b@rbatul Domnului.
ei, c$nd s@ z@bovea}te undeva, c@ to]i a ei 31. Da]i ei din rodurile m$inilor (a) ei, }i s@
s$nt ^mbr@ca]i. se laude ^n por]i b@rbatul ei.
22. C$te doao haine au f@cut b@rbatului
s@u, }i }ie}i ^mbr@c@minte de vison }i de 31. (a) %n cea veachie easte: buzelor.

ECLISIASTUL
Cuv$nt ^nainte
artea aceasta mai cu sam@ arat@ de}@rt@ciunea lucrurilor omene}ti, dintru
care lucru ^nva]@ Eclisiastul c@ numai aceasta easte bine omului: ca s@
se team@ de Dumnezeu }i s@-i slujeasc@ Lui.
Eclisiastul easte cuv$nt grecesc, care ^n limba noastr@ ^nsemneaz@
propoveduitoriu. Aceast@ carte de ^nsu}i Solomon easte scris@, cum chiiar s@
veade din ^nceput, unde a}a scrie: „Cuvintele Eclisiastului, fiiului lui David,
^mp@ratului lui Israil din Ierusalim”. Aceasta luminat s@ dovedea}te }i din stihul
16 al acestui cap, unde a}a gr@ia}te: „Iat@, m-am m@rit }i am ^ntrecut cu
^n]elepciunea pre to]i carii au fost mai ^nainte de mine ^n Ierusalim”. {i ^n capul
12, stih 9, s@ cetea}te: „{i fiindc@ de prisosit s-au f@cut Eclisiastul ^n]elept, }i au
^nv@]at pre om }tiin]@, }i ureachiia au cercat frumsea]a pildelor multe”. Care precum
multe alte de Solomon bine s@ pot zice. C@ s$ngur el pre to]i ^mp@ra]ii de la
Ierusalim, carii ^nainte de el }i dup@ el au fost, cu ^n]@lepciunea i-au ^ntrecut,
precum din m@rturisirea lui Dumnezeu, 3 %mp@r. 3, ^nv@]@m. Solomon singur ^n S.
Scriptur@ s@ zice c@ au scris pilde.
Ceale ce s$nt ^ntru aceast@ carte, care s@ par a s@ ^mprotivi }ie, acealea
arat@ cum c@ Solomon au vrut s@ puie multe p@reri ale oamenilor despre sf$r}i-
turile celor buni }i a celor r@i, }i cum c@ Solomon mai toate nu dintr-a sa,
ci dintr-a altora p@reare le-au scris, iar@ ce au judecat el, ^n capul 11, stih 9,
luminat spune: „{i s@ }tii c@ pentru toate aceastea te va aduce Dumnezeu
la judecat@”; }i ^n cap 12, stih 7: „{i mai ^nainte de ce s@ va ^ntoarce

Vous aimerez peut-être aussi