Abordarile teoretice privind raportul dintre stat si economie

„Nu sunt tari bogate si tari sarace intuite de Dumnezeu,

bogatia depinde de intelepciunea si maiestria

actorilor vietii economice”

P.Drucker

Presedintele Bancii Mondiale J.Vulfenson afirma: „Istoria a demonstrat ca un Guvern

bun nu este un lux, ci o necesitate vitala. Fara u 353b17d n stat eficient – o crestere stabila
economica si sociala este imposibila”.

Aparut cu multe mii de ani in urma, statul a indeplinit alaturi de rolul sau politic, un
important rol economic.

Din antichitate pana in prezent, de la sustinatorii teoriei „prea mult stat”, sau „prea putin
stat”, practic, n-au existat economisti care sa nu-si expuna parerea despre rolul si functiile
statului, despre mijloacele si limitele interventiei lui in activitatea economica.

Etapa prestiintifica1[1]

Platon, Aristotel – promovau ideea amestecului statului in economie. „Statul trebuie

sa tina sub control aviditatea (setea) de imbogatire, incasarea cametei, reglementand preturile
sa asigure profit moderat”. Ambii au condamnat bogatia excesiva a unora si saracia altora. In
scopul asigurarii echitatii sociale, au justificat interventia statului in economie.

Mercantilistii – in centrul doctrinei plaseaza problemele politicii economice a statului;

justifica amestecul puternic al statului in economie pentru asigurarea balantei comerciale active
prin promovarea politicii protectioniste.
Etapa constituirii stiintei economice2[2]

Fiziocratii – promoveaza neamestecul statului in economie, ideea „ordinii naturale”

si conceptia „laisser-faire”.

Liberalismul clasic – sustine ca economia de piata se autoregleaza, asigurand echilibrul

economic prin „mana invizibila” (reglarea preturilor prin intermediul concurentei), statul
detinand doar rolul de „paznic de noapte”, care asigura:

- apararea proprietatii private;

- apararea concurentei;

- mentinerea ordinii interne;

- apararea nationala.

Etapa a III-a

Doctrina nationalismului economic (Fr.List) respinge conceptia „ordinii naturale” si

propune o „ordine pozitivista”, in care statul reprezinta factorul-cheie al dezvoltarii
economice:

- in integrarea Germaniei;

- in dezvoltarea Industriei (Fortelor Productive ale Natiunii);

- in promovarea protectionismului.

Scoala marxista – considera ca economicul determina politicul si nu invers. Realitatea

a fost alta. Implicarea planificata a statului nu a restrans treptat functiile statului, ci, invers, a
dus la un monopol absolut al acestuia.

Neoclasicii – considerau statul mai presus de interesele economice si ii atribuiau un rol

insignifiant (neinsemnat) in viata economica. Sistemul economiei de piata era considerat
autoregulator (producatorul prin oferta sa crea cerere). Deci, nu pot avea loc crize economice.
Statul se implica in domeniile unde piata este vulnerabila (apararea nationala, justitia,
iluminatul public si in cazul „efectelor exterioare”. Ei au pus bazele sectorului economic
public (pentru producerea bunurilor publice).

Scoala institutionalista – justifica amestecul statului in economie in scopul evitarii

crizelor, somajului, veniturilor nelegitime.

Etapa a IV-a

Scoala keynesista – completeaza mecanismul pietei cu interventia statului in scopul

corectarii dezechilibrelor ciclice. Pentru asigurarea echilibrului dintre cererea globala si oferta
globala propune stimularea, cu ajutorul ratei dobanzii, a investitiilor private si promovarea
investitiilor publice.

Neokeynesistii (R.Harrod, J.Hicks, E.Domar) – considera ca statul contemporan trebuie

sa joace un rol activ in reglarea proceselor economice, instrumentul principal (de
reglementare) fiind Bugetul de stat (Redistribuind 40-50% din Venitul National, statul are
posibilitatea de a asigura echilibrul economic si diminua dezechilibrul economic).

Neokeynesistii francezi considera ca instrumentul principal de reglementare nu este

Bugetul de Stat, ci planul (indicativ), Franta fiind prima tara occidentala care in 1946, a elaborat
primul plan cincinal.

Pentru Paul Samuelson, fondatorul doctrinei economiei mixte, interventia statului in

activitatea economica trebuie sa fie cat mai limitata si indirecta. 3[3] Scopul interventiei statale
trebuie sa fie echilibrarea ofertei totale cu cererea totala ce va duce la cresterea economica si
ocuparea fortei de munca. Rolul-cheie in reglementarea economiei urmeaza sa-l joace politicile
fiscala si monetara.

Etapa a V-a
 Neoliberalii (Fr.von Hayek) – sustin ideea ca „statul de drept” si „economia de piata”
sunt doua fete ale aceleiasi medalii. Pentru ca statul sa nu devina asupritor el trebuie sa aiba
puteri limitate si sa actioneze pe baza legilor. Legea este obligatorie pentru toti, inclusiv pentru
cei care au elaborat-o si adoptat-o.

Scoala neoclasica germana (Freiburg) – L.Erhard si W.Ropke au lansat „conceptia

echipei de fotbal” – Statul este arbitrul ce determina regulile de joc si respectarea lor.

Monetarismul nord-american (M. Friedman) - accepta un anumit amestec al statului in

economie. Principala marime economica, asupra careia statul poate sa-si exercite eficient
amestecul, este masa monetara. Prin intermediul ei, se pot influenta preturile, rata dobanzii si
ritmurile cresterii economice.

Teoriile contemporane privind rolul statului4[4]

Teoriile decalajului economic, elaborate in anii 1950-1960 – statul este promotor al

dezvoltarii. Dezvoltarea economica, potrivit acestui tip de model, presupune interventia
puternica a statului intr-un sector industrial protejat (s-a dezvoltat dupa modelul Planului
Marshall cu importante transferuri financiare internationale in favoarea tarilor din lumea a
treia).

Teoria dependentei si statul marioneta (anii’70), varianta a modelului centru-periferie,

- statele din lumea a treia nu sunt altceva decat structuri de paie, marionete, ocupate de o elita
locala legata prin interese de centru. Statele marionete sunt institutii fara autonomie, angrenate
intr-un vast mecanism economic mondial, dominat de centru.

Teorii recente, neoclasice ale dezvoltarii si statul moderat – liberal (anii’80). Potrivit
acestei teorii, tarile lumii a treia pot sa-si asigure propria dezvoltare prin specializarea in
conformitate cu avantajele lor comparative. Participarea, pe aceasta baza, la comertul
international garanteaza dezvoltarea economica, alocarea optima a factorilor de productie si
remunerarea echitabila a acestor factori.

In decursul timpului, conceptiile referitoare la rolul economic al statului au evoluat

ciclic intre cele doua extreme, - liberalismul si dirijismul. Aceasta evolutie are explicatii de
natura economica (evolutia ciclica a economiei a indus necesitatea experimentarii unor solutii
diferite, in special in perioadele de criza), dar si cauze de natura sociala sau politica.

Astfel, exista diferite conceptii (abordari) despre rolul economic al statului care au la baza
activitatile pe care le-a indeplinit statul in diferite etape:

liberale, - in care economia se autoregleaza in urma flexibilitatii preturilor, salariilor, dobanzii

si statul intervine cat mai putin);

dirijiste (interventioniste), – economia se autoregleaza cu costuri mari, contractele diminueaza

flexibilitatea preturilor, salariilor, dobanzilor, - astfel functiile statului se extind.