1

de acelaşi autor:
Bumerang, ed. cartea romenească, 1999
Testul umbrei, ed. vinea, 2005

redactor de carte:
nicolae tzone

© editura vinea

descrierea cip a bibliotecii naţionale

mihalcea-stan, angelica
clona / angelica mihalcea stan - bucureşti:
ed. vinea, 2009
isbn 978-973-698-237-8

821.135.1-1

  2
 angelica mihalcea stan

clona

editura vinea
bucureşti 2009
  3
cât un creier de om

fără să bag de seamă

am trecut în locul computerului
şi computerul a trecut în locul meu

sunt pierdută - îmi spun -

sunt mai singură ca niciodată

de aici
lumea se vede

cât un creier de om

  4
zboară sau moare

în spatele unui perete de monitoare

râcâie cu gheara o pasăre fără cuib
râcâie şi scuipă
zboară şi cade
aerul nu o ţine ca şi când n-ar fi aer
cântă pe limba ei - dar cântecul
i se întoarce-n gât
mut şi tăios ca o lamă
e un decalaj
o defazare
nu înţelege şi nu e nimic de-nţeles
ca orice pasăre în aerul ei
şi pre limba ei moare
nu e nimic mai mult de văzut
nu e nimic mai mult de auzit
pe peretele acela de monitoare
moare sau zboară mai departe
zboară sau moare

  5
fir

oboseala îmi dezleagă un fel de cordon

mă dezbrac cu mişcări reflexe
- Do you want to save the changes?
- Yes No Cancel (?)
- Yes.

un fir coaxial moale pe şira spinării

primind impulsuri în continuare
ca şi cînd aş fi vie
Shutdown
şi eşti absolut sigur
că nimeni nu te mai poate vedea
că nimeni nu mai scrie nimic înăuntru

_ vreau totuşi să scriu şinu pot dintaste ieese

cevazbîrcit cao pieley de copilnou nascutu pre
adevrempre tarzhiu mănâncliterele şi litere lema
mănânwcă p emmine sunt înmijlocul unui
maxilarr mai puternic astept sămă terminwe n
cui să cer ajuto

  6
tăietura

tai din acel text neasimilat

în tot acest răstimp
el a generat un ţesut mort
- citesc şi nu recunosc nimic
nu doare nu ustură
e un strat adipos-cornos
dubios
de inert

„degeaba tai”- îmi spui

când ating imperceptibil
tasta Delete
_degeaba crezi
ca vei simţi din nou
ceva

  7
esc

din casă nu ies

din acest computer
nici atât

amprentele mele s-au mutat pe taste

trupul meu începe cu Enter
şi se termină cu Esc

  8
save

gura deschisă a unui monitor în care

suflu cuvinte
gura unui muribund
respiraţia lui imperceptibilă
text nou limpede piele fină sărut
nervii mei şi nervii lui
stranşi într-o mufă etanşă
save
save as
salvându-l salvându-mă
ucigându-l ucigându-mă

  9
o urmă

acolo mă imersez precum o amfibie

sunt un animal nou
perfect adaptat
_pot rezista mai mult
pot suporta mai mult
decât pot visa

sunt mai tânără cu câţiva pixeli

decât cea de ieri
am curaj sa apăs până la capăt
butonul start/reset
pot controla
fuga verticală a unui câmp înzăpezit
care e textul acesta nenăscut
pot să mă plimb pe el cum poftesc
adâncind o urmă de vers
pot rezista
chiar şi la gândul volumetric al morţii

  10
virus

un computer stă în faţa oglinzii

şi nu se recunoaşte pe sine
un xerox se autocopiază
o imprimantă îşi înghite toate filele albe
îmi înghite textul
şi apoi scuipă sânge

în mintea mea un virus distruge

fişierele vechi amintirile
contaminate de furie / ură
teamă / iubire / boală

pentru toţi ceilalţi

la un capăt sunt eu
şi la celălalt capăt computerul meu
îşi taie venele
într-o răzbunare prostească

  11
până la ultimul bit

şterg praful de pe tastele bătrâne

curăţ mouse-ul: bila aceea grea
ca un mic creier al mâinii
apăsându-mi căuşul palmei

apoi închid şi deschid ferestre

ca şi când aş urmări pe cineva
venind prin spatele casei
prin iarbă
aerul îmi umple plămânii
respir adânc
fac Refresh ca şi când
ar putea fi dimineaţă oricând
ca şi când orice dimineaţă ar putea deveni
acea dimineaţă
cu desăvîrşire uitată
ştearsă fără nici un efort
din cea mai adâncă memorie
până la ultimul bit

  12
layerele

noaptea
layerele creierului meu se desfac
alunecă ramificat unul dintr-altul
amintindu-mi lent totul
filă cu filă
şi minut cu minut

aproape făcând să se vadă

ceea ce
ascuns adânc
nici sub tortura unui ecran extraplat
nici în nuca seacă a unei parole
n-ar putea fi aflat

  13
bonus

tu nici nu ştii cât de abstractă sunt

un câmp de puncte
un organism binar
mă iubeşte / nu mă iubeşte

stau în computerul tău ca la mine acasă

mă tăvălesc acolo în patul de pixeli
ca o pisică la soare
stau noaptea ascunsă într-un folder
şi te privesc de acolo
cu ochi galbeni intermitenţi

am vârsta abstractă a unui corp electronic

niciodată destul de tânăr
niciodată destul de bătrân
o aplicaţie care trebuie mereu
updatată

  14
plimbi mouse-ul peste fiinţa mea
şi de fiecare dată primeşti un bonus
- poţi merge mereu mai departe
niciodată destul
de departe

  15
tangenţă

sunt nopţi când stăm amândoi

adânciţi în computere
între noi aerul se umple de patimă rece
simt asta în toate punctele tangente craniului meu
în haburi
în încheieturile nervilor

în felul cum ţii apăsată tasta enter

simt că ţi-e dor
că mi-e dor

  16
o miniatură perfectă

aş putea fi orice doreşti:

femeieşimamăcopilşiamantă
subiect/ obiect/ predicat/ adjectiv
aparat de prăjit/ de ras/ de iubit /de citit

ca să-ţi spun că te iubesc – apasă te rog tasta 1

ca să-ţi spun că te urăsc – apasă te rog tasta 2

ca să ştergi totul - pentru totdeauna

apasă te rog tasta zero
e simplu
sunt mai simplă dacât frigiderul
sunt o maşină inteligentă simplificată la maxim
pentru uşurinţa utilizării
un device deştept şi tăcut
o miniatură perfectă
din ultima generaţie

  17
cel mai complicat lucru pe care îl am
este lacrima
(niciodată n-ai putut înţelege)

_dacă tragi de zâmbetul meu

se poate deschide o clapetă
o trapă / o lamelă / o lamă / ceva
care te-ar putea răni
ai putea primi un mesaj dureros
ca şi când aş fi foarte departe
şi de acolo te-aş putea distruge
cu un simplu click

  18
clepsidra

cu inelarul ating
doar un pic
roata mică a mouse-ului
şi totul fuge repede înapoi
de sub tălpi fuge covorul cu tot cu masă şi scaun
fac pauze mari
ecranul se albeşte
cineva aşteaptă mereu pe altcineva
se răsuceşte clepsidra varsă la infinit
nisipul vechi al verii
dintr-un pahar într-altul

cineva este acolo şi aşteaptă pe altcineva

se întâlnesc la un moment dat
în punctul acela negru
de undeva de foarte de sus privesc
după atâţia ani
sărutul lor
încriptat

  19
dezertare

e ceva greu în cuvinte

metal brut rugină plumb învechit
e un război dus taină
tancuri de pixeli îmi taie zilnic fruntea
pe dinăuntru

iar în victorie nu mai crede nimeni

sunt un soldat dezertat în propria-mi viaţă

am ignorat ordinul de încetare a luptei
continui să-mi număr gloanţele
să-mi curaţ zilnic puşca
continui să adulmec duşmanul
mort demult

uneori lovesc între ele cele două

jumătăţi de creier
ca să facă scânteie

  20
să mă mai încălzesc în tranşeea aceasta
cel mai greu e să lupţi
cu duşmanul pe care nu-l vezi
nu dorm decât un somn iepuresc
văd totul şi-n somn
prin pleoapele care au devenit folii traslucide
ecrane cu fantoşe dintr-un trecut difuz

văd mereu - chiar şi în vis -

ledul roşu cu lumină intermitentă
- semn că încă exist

  21
clona

acum stau întinsă şi un mouse străin

se plimbă peste mine
cu o lumină egală şi rece
citeşte tot ce conţin
mă citeşte ca pe o carte deschisă
ca pe un text disecat supraexpus
ramificat în toate direcţiile
pulsând continuu
creierul meu se lasă posedat
de creierul acesta lipsit de pasiune
sunt un (comp)uter pregatit să nască
în netul acesta strălucitor
care-mi însămânţează fiecare celulă
cu un spor electronic mai harnic
cu un bit pe secundă în fiecare secundă
a vieţii mele
trăită şi răs-trăită
generând astfel clone

  22
amintiri noi ale amintirilor vechi
amintiri ale amintirilor
ale amintirilor

în fiecare literă a textului acesta

este plantată o genă identică
pentru un text identic
nedureros
perfect sănătos
benign

  23
totul e blindat

a trecut ceva timp trandafirul a înflorit fără ca

măcar să se mişte din loc şi roşul acela de sânge
a clătinat cu totul încăperea nu ştiu ce ai
înţeles tu şi nu ştiu
nici ce am înţeles eu
nu ştiu ce gust ţi-a rămas ţie din pământul
acela muşcat cu sufletul
acum totul e blindat într-o cuşcă de sticlă
bate un vânt lipicios ca un schotch peste tremurul
buzelor
ţin mereu mâna pe mouse fac să reziste
textul acesta cu un efort fără a privi ceea ce scriu
ca să nu mai clatin încă o dată lumea

ceea ce e bun şi frumos se salvează singur la

cinci minute
cel puţin aşa ar fi bine să cred

  24
search

înăuntrul acestei cutii îmi caut inima

trebuie să fie pe undeva
dau Search: My heart
(to start your search folow the instructions...)
caut sistematic
după câteva criterii clare între care
unde am pierdut-o - ziua/ luna/anul eventual
cine a văzut-o ultima dată cine/ce modificari a
facut
asupra ei
what size is it ?
(?)
pun întrebări şi cutia răspunde
găsesc chiar imagini cu o inimă care pare a mea
pare o inimă sănătoasă pare că între timp
a dus-o bine
pare că aproape s-a vindecat

  25
mă bucur dar continui să dau search
după alte şi alte criterii
spre exemplu dacă îşi aminteşte un anume lucru
felul în care am privit în ochii lui atunci
şi cutia răspunde pe loc
ca şi cînd abia aştepta întrebarea

mă bucur dar continui să dau Search: my heart

more advanced options:
“inimi bolnave”
“inimi fara leac”
“inimi de plumb”
“inimi goale”
şi cutia răspunde după fix 10 secunde
Search results: 11 267 items
inimi personalizate - imagini şi text
propriul meu nume legat de o inimă nouă
tînără, curată şi neprihănită
www.inimaregasita.ro
doar să dai click oricând şi inima ta se
livrează acasă fără să faci
nici cel mai mic efort

  26
cu textul alături

stau în cea mai pură intimitate

cu textul alături
vertical în verticala ecranului
îl privesc - mă priveşte
emană ceva ce m-ar putea ucide
încerc să mă apăr
ne adulmecăm reciproc
am putere asupra lui - ştiu asta şi totuşi
el mă poate trăda mai întâi
fiecare pe celalalt l-ar putea într-o clipă distruge
simt în falange seducţia lui save
în miimea unei secunde petrecându-se
ritul de trecere / escavarea
din memoria măruntă a zilei
în memoria sa urieşească
de 512 MB of RAM
care îşi va aminti oricând
cu precizie maximă
acest ecorşeu

  27
niciodată rostit

ultimele cuvinte le-am şters

şi poemul a sclipit scurt metalic

m-a izbit un fel de răcoare

din dreptul tastei delete
ca şi când s-ar fi deschis puţin pământul
şi morţii ar fi vrut să spună ceva
mai de ne-nţeles decât neînţelesul

o bolboroseală de pixeli precum

sârma strâmbă din gardul mormântului
tasta umedă ca pielea transpirată
după o alergare prin ierburi
demult
după ce mi-am ucis tatăl
cu tăişul cuvântului tată
ascuţit sub limbă
niciodată rosti

  28
semne pe monitor

noaptea se schimbă între ele

locul inimii şi locul creierului
are loc o înţelegere secretă a lor
şi dimineaţa totul îmi pare neschimbat
doar că o vreme
sticla zilei e tulbure
găsesc semne pe monitor de parcă
cineva ar fi umblat pe acolo
lăsând amprente fumurii
hieroglifice

- cine, cine - degeaba întreb

suspectez fiecare urmă
nu aflu nimic
nimeni nu bănuieşte nimic
nimeni nu ştie nimic
demontez totul începând cu capul
amestec înadins toate piesele
mă gândesc şi nu mă gândesc

  29
închid ochii şi ating tastatura
tâmplele fruntea sângele rotiţa din mijloc a
mouse-ului
şi iese un fel de poem
_dincolo de el
dacă reuşesc să privesc - poate aflu
cine pipăie noaptea
conturul cuvintelor
pe dinăuntru

  30
sunt eu

sunt eu:
îmi proiectez din interior imaginea
sunt mai tare ca niciodată
sunt însuşi hard disk-ul
stocând bit cu bit informaţie pură
începând cu propriul meu sânge
care curge cu adevărat doar noaptea
lăsând uneori o dâră
pe monitor

sunt eu:
mască extraplată din cristale lichide
protejându-i pe toţi ceilalţi de priviri prea acute

- sunt totuşi eu
nu păcălesc pe nimeni
dacă aş putea trăda pe cineva
aş începe cu acest computer
aş scrie cu tastele răsturnate
cu tastatura pe dos

  31
- sunt eu mereu
chiar şi atunci când ecranul e negru
hibernând ca un animal în scorbura sa

- sunt eu cu un mouse înfăşurat de gât

ca o reclamă la sinucideri

  32
aproape trist

nu văd reţeaua
şi nici reţeaua nu mă vede pe mine
e aproape trist
ca şi când m-aş legăna într-un hamac prea larg
ca şi când s-ar fi aburit dintr-o dată geamurile
într-o zi de vară
după o ploaie mare

am amintiri dar asta

nu-mi foloseşte la nimic
le voi utiliza o vreme până le termin
şi apoi voi rămâne singură cu desăvarşire
în faţa computerului
ca în faţa unui dulap negru gol
mirosind a naftalină veche

  33
oraş digital

înăuntrul computerului sunt cu adevărat eu

un pământ electronic
un trecut digitizat integral
metru cu metru - punct cu punct
pielea mea e o hartă interactivă
sunt propriul meu oraş digital
pot să mă plimb pe străzi până ameţesc
pot construi şi pot răsturna totul deodată
pot rescrie totul
în trei dimensiuni
începând cu punctul negru
care e clipa
când m-am născut

în rezoluţia fiecarui metru cub fac zoom

mă privesc de apropape
ca-ntr-o oglindă inteligentă şi crudă
ce-mi tot repetă
că nu exist

  34
led

imediat accesibilă şi totuşi inexistentă

pretutindeni şi nicăieri
mai virtuală cu fiece clipă
o umbră electronică urmărindu-mă
simulându-mi viaţa
în pasta de pixeli suprapunându-se
peste mine
înghiţindu-mi trupul real sau acel ceva
ce trece drept real
amestecat în hăţişuri de text
de meta-hiper-supra-text
în toate limbile lumii tradus simultan
râd sau plâng în faţa umbrei
care se cască lipită de mine
văzută dinafară şi dinăuntru deodată
de ochiul ledului mic
de vietate speriată
picurându-mi pe tâmplă
un strop sângeriu

  35
un por

stau în capătul unei linii deschise

ca într-o gură de tunel
sunt un fel de panou digital
cu toate punctele vieţii mele ordonate
aşteptând un mesaj
un cod
o parolă

toate acestea întârzie şi eu obosesc

intru în adormire şi orice atingere exterioară
poate deschide în ţesutul meu de sticlă
un por / un milion de pori
aceştia pot forma o striaţie / un rid /o rană
pe pielea mea ultrasensibilă
care în felul acesta s-ar putea lăsa
mângâiată

  36
oricine m-ar putea atinge pe rana aceea
m-aş putea iubi oricând /cu oricine /de oriunde
de niciunde
de nicăieri
ubicuu invizibilă & inexistentă

până în punctul marginal care e creierul meu

- un periferic / un hab
având puterea de a transforma
ceva
în altceva
şi nimic mai mult

  37
transparent

sticlă peste sticlă:

de sticla corpului meu se freacă sticla oraşului
îngroşăm astfel transparenţa
adâncim lipsa de adâncime
dimineaţă peste dimineaţă
contururile se suprapun perfect
plasmă peste plasmă
blocul din faţă peste blocul din spate
monitor peste monitor
scară peste scară
chip peste chip
mă confund cu altcineva
pot fi oricare altul oriunde
în orice clădire poate fi orice altă clădire
în orice oraş oricare alt oraş
transparent până la imaterial
real sau virtual
_iar asta nu mai are vreo importanţă

  38
chimie alchimie

am trecut în viteză prin toate computerele

pe tastatură am răsturnat
fiola cu sângele meu
chimie alchimie, spuneam
acum în dreptul tâmplelor am două plăci de cuarţ
doar ating cu mouse-ul şi pot da naştere
unui întreg algoritm de difuzie

sunt o aplicaţie a ideii de spulberare

mă inserez oriunde
precum un virus electronic
penetrez barierele trec în spectrul nano
devin imposibil de măsurat
de prins
de înţeles
de ucis

  39
010101010000etc

acumulez tristeţe
apoi o ejectez mecanic
cu senzaţia pe care o lasă un cd
expulzat din burta computerului

stau cu faţa la monitor şi cu spatele la oglindă

plânsul e pervers - mi se întoarce-mpotrivă
o (inter)faţă goală

există un singur om de care am nevoie

dar pentru că este virtual poate fi oricine
pentru că poate fi oricine
este nimeni
este 010101010000etc
un lanţ fără nici un punct
prin care să scap

  40
caut - nu mai caut
acel pixel nefolosit
acel zero pur nenăscut
neintrodus în limbajul maşinii

acolo să mă înfăşor
să cresc
să fie destul

  41
spulberarea

de la big-bang-ul fiinţei mele începând

continui să mă spulber
- spulberarea este artă şi meşteşug
zbor liber şi matematică

plutesc, deci exist

mă pierd, deci exist
sunt dincolo de moarte - defapt moartea
e doar un blank oarecare
o pauză în fluxul nimicului

mă abstractizez în timp real

mă pot transmite pe orice cale
mă plimb printre particule de fiinţă
sunt uşor de inhalat /de şters /de copiat
/de ejectat

  42
sunt un por electronic
prin care las timpul să treacă
doar ca să-l pot ucide mai repede

prin urletul unui singur zero

poate trece o viaţă de om

  43
vară pierdută

computerul acesta e trist

tristeţea e un progrămel stupid care rulează
singur
fără să te întrebe nimic

vin mesaje pe mess şi eu nu le răspund

bate soarele în sticla monitorului şi căldura lui
ricoşează înspre faţa mea

m-aş întinde pe tastatură

aş încerca să dorm cu capul pe tasta Enter
în vuietul egal al cooler-ului

ar putea fi plăcut

  44
aş încerca să ies prin fereastra aceasta
cu nori din Photoshop
aş pluti între ochiurile reţelei
ca-ntr-un hamac atârnat de un pom
într-o toropeală de vară pierdută în zadar
într-o vârstă ratată
demult

  45
computer gol

în cel mai cumplit coşmar

aflu computerul alb - golit
intru şi caut pagină după pagină
şi totul e gol
toate căsuţele goale ca un oraş evacuat
înaintea unui asediu

totul e foarte familiar şi foarte străin totodată

şi locul cel mai adânc înfundat în memorie
e un loc uleios
ieşind mereu la suprafaţă
umplând tastatura
ca pe o groapă comună de oase
ale unor foste nefericite cuvinte

apoi simt cu acurateţe

că în secunda următoare
ceva va exploda
în jumătatea dreaptă a frunţii
lipit de hard

  46
  47
 totul s-a întâmplat în oraşul acela mare

  48
  49
totul s-a întâmplat în oraşul acela mare

totul s-a întâmplat în oraşul acela mare

care a înghiţit un oraş mic care a înghiţit un oraş
mai mic care a înghiţit o cruce pe locul căreia a
crescut un mormânt care a înghiţit un om
care a înghiţit mai demult un cuţit
care i-a tăiat sângele pe dinăuntru şi bucata
cea caldă a sângelui s-a îngrăşat
a născut o casă în care s-a născut
un copil care a tras o aţă dintr-un ghem luminos
care s-a desfăcut şi s-a desfăcut şi s-a desfăcut
până la chelia luminii de care a râs chiar şi
omul acela mort în mormântul lui tăiat pe
jumătate de lama unui cuţit care s-a ascuţit pe
pietrele casei care s-a năruit cutremurată
care s-a absorbit într-un munte de praf pe locul
căruia a crescut un oraş
în centrul căruia am ţipat ascuţit
dintr-un cioc galben de pasăre
care a zburat
spulberată

  50
o mână mică

o mână mică
îmi întinde o cană mică
- prefă-te că bei.
- mă prefac.

- prefă-te că mănînci, că mergi

- mă prefac

- prefă-te că râzi, că dansezi, că iubeşti

- mă prefac. alunec. cad. mă ridic.

- prefă-te că scrii.
mă prefac.
nu - ţi iese.

prefă-te că umbli cu scrisul pe cap

nu-ţi iese.

  51
prefă-te ca plângi cu hârtia pe gene
îmi lipesc de pleoape hârtia
şi plâng

- prefă-te că urli
- prefă-te că arzi

- că te joci cu focul cu hârtia cu scrisul

smuls de pe pleoape
- mă prefac
mă prefac

  52
da, totul era oblic

da, totul era oblic

fereastra şi ploaia odată cu ea
trecerea dintr-un coridor într-altul
scrisul meu şi scrisul tău
imperfect simetrice
totul era balansare
vânt împins în pînzele unei corăbii uşoare
punct de fugă pe diagonala ecranului lichefiat
malurile unui fluviu plictisit
părând a se apropia continuu

casa aceea insonorizată

în care vocile noastre treceau
una pe lângă cealaltă
fără să se-ntâlnească

era un fel de mângâiere inconştientă a sticlei

peste tăişul ei - acolo
n-am îndrăznit nici unul
a ne privi

  53
mă perforez treptat

mă perforez treptat
cu o anumită migală
creez orificii minuscule
din interior către exterior

sunt ca o grenadă cu cuiul scos

alunecând aiurea
pe o pasarelă de sticlă
deasupra unei mulţimi

respir cu maximă grijă

- prin aceste orificii minuscule
oricând aş putea exploda

  54
platanul avea frunza cât unghia

platanul avea frunza cât unghia

cerul - norii cât palma copilului
- când scriam
foaia se aburea ca după o fugă piezişă
într-un aer prea tare
şi mâna îmi mirosea a iarbă proaspat tăiată
pe câmp

acum e ziua ta – egală cu ziua acestui platan

pe care îl cresc cu privirea
în primavara, în iarna, în vara, în toamna
aceasta – aceea - totuna
într-un anotimp care se tot repetă
copiat şi lipit pe acest ecran
pot vedea acelaşi film
de cate ori poftesc de oriunde
în mijlocul acestei vieţi oarecare stând
ca într-un centru blocat
încuiat în amintire

  55
poezia se poartă ca un animal viclean

poezia se poartă ca un animal viclean

- apare când te aştepţi mai puţin
sare de după piatra inimii
îţi atinge doar tâmpla
şi asta e totul

apoi zile în şir o aştepţi o cauţi

scormoni întorci casa cu dosul în sus
iar ceea ce afli e doar scrisul strâmb stângaci
şi totuşi extrem de puternic
ca o urmă de sălbăticiune
încolţindu-şi prada
prin stepe

  56
dimineaţa aceasta

diminea a aceasta
care există în aceeaşi măsură pentru cei de aici
şi pentru cei de dincolo
pentru cei rămaşi şi pentru cei plecaţi
cei cu desăvârşire dispăruţi
rătăciţi în ţările lor
pe pământurile lor atinse de ceţuri

dimineaţa aceasta – aceeaşi în toate limbile lumii

bolborosind amestecat curgând
într-o albie de torent grăbit să se verse
într-o apă mai mare

dimineaţa mea egală cu dimineaţa ta

dincolo de relieful monstruos
care le face cu desăvarşire imposibil
de apropiat

  57
dimineaţa de după moarte
şi dimineaţa de după naştere
egale
cu un semn egal înroşit
atingându-mi fruntea

egale
cu puterea absurdă a acestui egal
sfărâmând trecătorile şi lăsându-mi în creier
un munte întreg
unde nimeni
n-a călcat vreodată

  58
omul cu scrisul mărunt

omul cu scrisul mărunt

cu cerneala impregnată în piele
omul ce-şi scrie pe piele
atingându-se pur şi simplu de lucruri
făcându-le să dispară şi să facă
loc textului
mereu mai importantului text
ţinându-i loc de aer de pămant de carne
de sânge şi de dumnezeu:

omul cu dumnezeu la sine

tatuat pe piele
cu litere mari

  59
am pus flori

am pus flori în gradina puşcăriei

am vrut să rămân în aceeaşi celulă cu sufletul
să-l păzesc şi să mă păzească
doar noi doi, liniştiţi
pe pământul în care sângele s-a scurs fără grabă
pe mormântul în care trupul s-a chinuit să încapă

trupul, care s-a rugat să moară singur

şi n-a murit

  60
există încă

există încă
destulă poezie în lucruri
dar un geniu copilăros lasă în soare
sferele unor cranii de înţelepţi
pentru ca umbra ideii
să cadă mereu înafară

mă mir că încă mă mai pot mira

de câtă poezie mai zace în lucruri

- atât de multă poezie

pe cât de ermetic devine aerul respirat de poet
pe cât de vid se face în trupul lui
atunci când împinge spre margine
umbrele cuvintelor din care zeul a plecat
fără gând de întoarcere

  61
- atât de multă poezie
rămasă în lucruri
după ce toate poemele lumii au stors
şi-au cerşit fiecare lumină:
rază cu rază soarele s-a lăsat împărţit
şi tot a rămas încă enorm
de multă poezie în lucruri
în miezul dur incandescent şi imposibil
de privit

  62
eşti şi nu eşti

curg peisajele cerului

mute
o mână de copil iese şi mângâie ploaia
eşti şi nu eşti
dezlegat de jurământul de stâncă al creierului
în ordinea norilor

ce mister incomunicabil
ce muzică aşteaptă acolo sfâşierea

eşti şi nu eşti
dispariţie recurentă
în siberia plânsului

  63
curgerea încremenită a rîului

curgerea încremenită a rîului

vuietul autogenerându-se continuu
- o tastă blocată
o singură secvenţă repetată de milioane de ori
dând impresia unui film
o singură amintire lovindu-se continuu
de pereţii capului
dând naştere unui fel de dangăt

şi toate pietrele acelea de râu

ca nişte oase însingurate
neputând alcătui un trup

  64
sunt un tanc somnolent

sunt un tanc somnolent

penetrând carapacea nopţii.

mă satur şi nu mă satur.

cu două guri muşc aerul gol dintre două silabe

casc şi urlu
urlu mut şi casc
_somn şi durere pe o singură şenilă
foarte groasă
călcând cu lentoare
peste toate acestea.

  65
mâine trebuie să nu uit

mâine trebuie să nu
mâine trebuie să
mâine trebuie
mâine
m
- de la moarte.

  66
apăs şi totul fuge în sus

apăs i totul fuge în sus cu viteză

zi de zi îmi creşte pofta de a astupa acest loc
dar totul tâşneşte
şi nu mai pot prinde spaţiul
brusc divergent
mâna atinge doar prăpăstii
cuvinte ostile zi de zi
ritualuri de oboseală

dincolo de care totul

fuge în sus
ca un gheizer
ca o curgere răsturnată

zi de zi încerc acelaşi lucru

i nici un cuvânt nu e destul de greu
ca să nu tâşnească

  67
firele

firele roşii-albe-albastre
fruntea aceasta prea lină
capul emanând un fel de abur
mâna nesigură mângâind
şi mângâierea formând un fel de de membrană
încălzind aerul
căutând cu falange tremurătoare
firul care trebuie dezlegat
în cele câteva secunde în care ticăie
ceasul somnului
înainte ca visul sa explodeze
în creierul de copil

în care abia acum încep

să pătrundă
lumini

  68
fâşii lungi de hârtie albă

fâ ii lungi de hârtie albă curgând încontinuu

litera prea mică
curgerea prea dreaptă
mari teritorii virgine între cuvinte
- nu, nu tăcere
ci insule/ arhipelaguri
forme reziduale din matca
unui pământ iluzoriu

acolo ai îndrăznit să adulmeci dincolo de poem

jungla pietroasă încleştarea
sălbăticia jupuind o halcă
de text sacrificat
prin selecţie naturală

  69
noapte fără poezie

noapte fără poezie

cu pământul sec şi uscat
lipit de osul tâmplei

noapte fără muzică

doar cu vuietul propriului sânge
bătând în urechi

noapte fără lună

doar cu becul clătinat de răsuflarea
ţâşnită drept prin creştet
ca un fel de viscol sălbăticit

noapte fără aer

consumând în exces oxigenul minţii

  70
noapte atât de târziu
mai târziu decât atunci când tata
s-a întors cu faţa în sus şi a râs

mai târziu decât râsul lui

înţepenit scrâşnit lipit
de lemnul sicriului

  71
copilul îmi atinge faţa

copilul îmi atinge fa a

cu ceva infinit-catifelat-şi-strălucitor
_ nu, nu visez, nu visăm
suntem chiar fericiţi
locuim un interior de melc
o cochilie sidefată
ceilalţi sunt mult-mult deasupra
insula lor mai are mult
până să se scufunde cu totul

noi am ajuns aici

cu puţin pământ rămas în dinţi
după ce am fugit
cu toate cuvintele deodată
de pe malul acela abrupt
care se sfărâma în tăcere
se sfărâma

  72