Abordarea modulară a semiologiei psihopatologice

Sindroamele standard ca de exemplu depresia, care derivă din trăiri

umane fireşti şi pe care orice om le trăieşte constant, pot prezenta o
multitudine de simptome care se întâlnesc şi în alte sindroame standard, care
astfel se intersectează. Astfel, în cadrul depresiei se întâlneşte un deficit
cognitiv ce constă în deficienţa concentrării şi persistenţei atenţiei, inhibiţia
memoriei, lentoarea cursului gândirii care face ca performanţele intelectului
să fie reduse la fel ca în deteriorarea cognitivă a vârstnicilor ce evoluează
spre demenţă, la aceştia fiind necesar un diagnostic diferenţial. Sau, tot în
depresie, există o lipsă de interes faţă de ambianţă, de spontaneitate,
curiozitate, de propensiune spre contact interpersonal cu retragere socială,
abulie, inactivitate şi anhedonie la fel ca în sindromul apatic-amotivaţional
(ce întâlneşte în schizofrenia deficitară) fiind necesar de asemenea o
diferenţiere diagnostică. Se ridică astfel problema analizei şi înţelegerii
sindroamelor ca rezultând din combinaţia unor „module” semiologice care,
fiind mai complexe decât simptomele şi reunind mai multe simptome, ar
putea fi considerate ca „subsindroame” sau sindroame simple. Astfel de
exemplu neliniştea psihomotorie se întâlneşte în anxietate, în sindromul
deficitului de atenţie şi în stări hipomaniacale, în toate însoţite de o
hipermobilitate a atenţiei; dar, de fiecare dată, sindromul e deficitar.
Stuporul, ca imobiliate în poziţie fixă însoţită de areactivitate şi uneori de
negativism, se întâlneşte în forme accentuate de depresie inhibată, în unele
forme de delirium şi în sindromul cataton. Se ridică probleme dacă la baza
tuturor situaţiilor în care apare neliniştea motorie, însoţită de
hipermobilitatea atenţiei sau stuporul areactiv nu intră în joc disfuncţia
aceluiaşi “modul” neuropsihologic cu valenţă subsindromatică, cel puţin
prin raportare la marile sindroame standard.
Perspectiva modulară a semiologiei psihopatologice, prezintă interes
atât pentru analiza şi sistematizarea acesteia, cât şi pentru analiza ei în
perspectivă neurofiziologică şi pentru analiza structurii episoadelor şi
tablourilor clinice psihopatologice.
O prezentare a semiologiei doar din perspectiva unor mari sindroame
standard sau doar din cea a simptomelor nu e destul de flexibilă. Acest fapt l-
aau sesizat autorii sistemului SCAN a OMS.