UNIVERSITATEA „TRANSILVANIA”BRASOV

FACULTATEA DE DREPT SI SOCIOLOGIE

SPECIALIZAREA SOCIOLOGIE, anul II

DOCTRINE
SOCIOLOGICE

Prof. univ. dr. Stefan Ungureanu

1
 BRASOV

CURSUL 1
8. X. 2004

KARL MARX
Este ganditorul cu cea mai controversata gandire a secolului 19, influentand sec.
20. Neindoielnic, nu se poate contesta impulsul umanitar al discursului lui Marx.
S-au costruit societati totalitare pe baza discursurilor marxiste. I se pot imputa lui
Marx actiunile lui Stalin.
Marx este un ganditor politic, opera sa cuprinzand si aspecte filosofice, economice
si sociologice.
Unele lucrari nu se potrivesc teoriei marxiste (ex. Ideologia germana ). In
incoerenta lui Marx gasim sursa dezacordurilor,dezbaterilor, interpretarilor diverse
(scrierile sale acopera 50 de ani)- au avut loc schimbar
o In 1848 – scieri filosofice
o Dupa 1848 – scrieri economice si sociologice.
La baza, Marx este un filosof convertit la stiinta. Orice este o scriere exacta sau
invers se poate modifica-se schimba limbajul. Scrierea filosofica in timp devine
interpretabila. Apar probleme de echivoc ale discursului. Calitatea scrierilor se
modifica.
Pana in 1989, sociologia romaneasca nu a fost marxista, ci functionalista.
A avut o tentatie a totalitatii (sa cuprinda toate societatile capitaliste). A avut
nevoie de constanta economica.
 Prin Marx, sociologia se indeparteaza de o viziune psihologica a vietii
sociale.
 Natura istoricista a conceptelor marxiste.
 Conectarea intelegerii prezentului de predictie a fenomenelor sociale,
legate de actiune.
 textul nu se preteaza la definitiile interpretarii (e simplu pt. cei simpli, si
complex pt. ceilalti ).Marx a avut un public diferentiat.
 exprima un model romantic al omului care e om de actiune. Ca sa poti
face o schimbare trebuie sa controlezi legile de acoperire, de dezvoltare
sociala. De la ideea de predictie la cea profetica e un pas. Marx e nobil
scapatat, a dus o viata boema in saracie, s-a dezis de familie, era prieten
cu Engels, a trait pt. o idée.

2
 Scrieri pana la 1848

Teze fundamentale :
a) « viitorul inseamna progres »
b) « cheia progresului sta in autonomia prezentului fata de trecut si in
contradictiile prezentului ».
c) « conflictul sta la baza societatii ».
d) Marx considera ca daca lasam asa societatile se distinge o nevoie de
interventie sociala.
Tema dominatiei :
Caracteristica inevitabila a societatii apare prin diviziunea muncii si tehnologie si
se exercita datorita proprietatii private; nu se poate realiza fara progres tehnic, fara
revolutionarea neincetata a mijloacelor de productie.
Mecanismul de perfectionare a mijloacelor de prod. Apartine schemei dominatiei.
(ex: internetul).
Exista o legatura intre dominatie si conflict.
Progresul tehnic- dominatie- conflict in sistem( intre forte de productie si relatiile
de productie -de proprietate- si intre burghezie si proletariat)
Societatea intra in criza profunda deoarece are loc revolutia proletariatului -
succesul revolutiei inseamna sfarsitul dominatiei si posibilitatea crearii unei
societati fara clasa.
Revolutia nu va fi a unei minoritat, ci al majoritatii in interesul intregii societatii.
Prin schimbarea relatiilor de proprietate se consemneaza sfarsitul caracterului
politic, al puterii care a fost pana atunci o putere organizata a unei clase pt.
oprimarea alteia.
Politicul :
o epifenomen
o in cazul revolutiei, el devine f. important
In societatea fara clasa conteaza individul. Emanciparea individului se face la
Marx in opozitie cu Hegel, prin anularea politicului nu in contrapondere la el. La
Marx nu avem societate civila; la Tocqville societatea civila e in contrapondere cu
politicul.

3
 Scrieri dupa 1848

o Contributia la critica economiei politice :

Relatiile sociale corespund nivelelor de dezvoltare a fortelor de productie,-
natura relatiilor sociale sunt expresia gruparii de dezvoltare a fortelor de
productie (scheme de reprezentari date de harti cognitive ;omul traieste prin
mass-media).
o Ansamblul relatiilor de proprietate : productia formeaza structura economica
a societatii pe baza careia se ridica un edificiu politic si juridic.
Fortele de productie se innoiesc si relatiile soc. raman in urma. In perioada
revolutiei un grup social se ataseaza unor relatii de productie care sunt
corespondente unor forme de relatii de proprietate, iar alt grup social sustine noi
tipuri de relatii de productie care faciliteaza la maxim dezv. fortelor de productie.
Schema grup social- forta de productie se aplica in epoca feudala, dar o foloseste in
orice perioada istorica.
Marx cand vorbeste de forte de productie in comunism cauta realitati care nu
exista.
Modul de productie al vietii materiale determina dezvoltarea vietii economice,
politice. Nu constiinta determina existenta, ci existenta determina constiinta.
Niciodata o societate nu inceteaza sa existe inainte sa nu fi dezvoltat toate fortele
productive pe care le are, iar omenirea nu-si propune decat sarcini pe care le poate
realiza.

Consecinte ale discursului:

 Ei nu stiu,dar o fac - oamenii intra in relatii determinate, necesare,
independente de vointa lor. Referintele individului nu conteaza, nici
modul de raportare la realitate.
 Istoria traita nu e istoria reala.- e un plan ascuns al lucrurilor. Viata
cotidiana nu are importanta ca fapt istoric.
Istoria marxista nu are viata cotidiana.
Anuleaza ideea de liberalism si pe cea a veridicitatii vietii individuale.
Weber:Ce facem cu viata noastra in acest ansamblu?
Ce mai conteaza un om? Cat de puternic e individul in acest mecanism?(fatalism).
Dialectica relatiilor si fortei de productie sugereaza o teorie a revolutiilor care nu
sunt accidente politice, ci necesitati istorice. Prin dialectica se produce mersul
istoriei.
Viziunea marxista asupra istoriei e influentata de pers. Hegelian.

4
Istoria e dezvoltarea a ceva real ca atare conform filosofiei identitatii nationale.
Istoria parcurge etape date:-asiatic, antic, feudal, burghez.
Modul de productie Asiatic e caracterizat prin subordonarea totala a individului
fata de stat => exploatarea omului de catre stat no de societate .
Celelalte moduri de productie: sclavie, serbie, munca salariata, expusa exploatarea
omului de catre om, iar cel capitalist e ultimul in istorie.

“Capitalul”

Este vazuta ca o carte economico-politica, fie ca una

fenomenologica(filosofica) aplicata economiei.
Pleaca de la un repros (facut economistilor: de a considera legile economiei
capitaliste ca legi universal valabile). Fiecare regim economic are propriile legi
economice, se defineste printr-o structura sociala.
Marx incearca sa justifice modul de functionare capitalist, structura sociala
si istoria regimului capitalist.
Puncte de plecare:
*esenta capitalismului: profitul
*teoria schimbului: marfa-bani-marfa =>schimb direct al marfii (clar, inteligibil
care nu aduce profit si in care actorii sunt in raport de egalitate).
bani-marfa-bani => la sfarsitul tranzactiei sa ai mai mult
decat la inceput, e generator de profit si un schimb misterios- profitul provine din
plus valoare.
Exista 3 teorii:a valorii, a salariului si a plus valorii.

5
 CURSUL 2
15. X. 2004

MARX (continuare)

Valorile de intrebuintare nu pot fi evaluate in functie de utilitate. Sunt diferite de la

producator la producator.
Valoarea muncii se masoara ca valoarea oricarei marfi.
Salariul este contrapartea fortei de munca, adica echivalentul cantitatii de munca
necesara pt. a produce marfurile indispensabile vietii muncitorului si familiei sale.
Nu putem estima cantitatea de munca necesara pt. a produce un muncitor (regresie
infinita)
Marx sustine ca valoarea fortei de munca = valoarea marfurilor de care are nevoie
muncitorul pt. el si familie (schema nu e foarte sigura ).
Problemele timpului de munca necesar :
o pe care omul il consuma pt. producerea marfurilor de care el are nevoie e
inferior duratei efective a muncii (aici avem sursa plus valorii – sursa de
crestere: cresterea duratei efective + cresterea productivitatii muncii, a
timpului necesar)
o munca e singura sursa de crestere a plus valorii in societate
o leaga mecanismul economic de cel sociologic al dominatiei
In “Capitalul” utilizeza:
 “ capital constant”- valoarea marfurilor si materialelor utilizate in
productie care se transforma in marfuri.
 “ capital variabil”- munca salariilor (+ valoarea e legata de capital
variabil)
Termeni:
 “compozitie organica a capitalului”- indicator al
raportului capital constant si capital variabil

6
  “rata exploatarii”- raportul capital variabil si capital
constant
 rata profitului se calculeaza ca fiind prin raportare la
intregul capital (c+v)
Marx: capitalismul nu ar putea functiona daca rata profitului s-ar putea calcula
doar la capitalul variabil ( e nevoie de intreg capitalul )=> s-ar obtine rate variate
ale profitului in economie.
In economie, se constata o rata medie a profitului care se formeaza datorita
concurentei.
Concurenta – profitul spre o rata medie. Rata profitului e in functie de plus
valoarea intregii economii. ( profitul merge spre sectoare unde + valoarea e
ridicata). Plus valoarea se produce prin raportare la munca salariata.
Se ajunge la o cantitate globala de profit care se reporteaza intre sectoare in functie
de capitalul constant si cel variabil - “ legea de baza tendentiala a ratei profitului” –
duce la TEORIA DEVENIRII.
Schema:
Gratie progr. tehnic raportul dintre capitalul circulant si cel variabil se modifica
(scade ponderea capitalului variabil si ponderea + valorii, dar scade si rata
profitului pt. ca exista concurenta) .
Cu cat societatea se tehnologizeaza , cu atat castigul e mai mare si se autodistruge
– sistemul se indreapta prin bogatie la autodistrugere .
Conjugarea analizei functionarii soc. cu analiza devenirii soc. arata schema lui
Marx.
Fiecare actor isi urmeaza logica, efectele de grup sunt perverse (se compun forte
contradictorii). La Marx, actorii “ nu stiu dar o fac “. Nu se spune de la ce rata a
profitului nu mai functioneaza societatea. Manifestul de la 1848 anticipeaza criza
de subproductie din 1929.
Conceptul: « pauperizare generala » => explica de ce chiar daca exista bogatie ea
nu poate fi absorbita de clasele muncitoare ( decalaj intre cerere si oferta) pt. ca
scade ponderea capitalului variabil.
Astfel Marx leaga th. economica de th. sociologica ( lupta de clasa ). Pt. ca, daca,
val. muncii e in functie de cantitatea de valoarea produselor obtinute, salariul
trebuie sa creasca ; dar el nu creste pt. ca avem multi muncitori ( tehnologia scoate
fortele de munca ).
E posibil ca nivelul de viata sa se ridice pana cand se va ridica rata exploatarii.
Criza apare pt. ca oamenii au salarii mai mici, pt. ca sunt multi, pt. ca tehnologia i-
a scos din capitalul de productie. Bogatie mai mare – muncitorul no castiga mai
nimic.

7
 Tema omului.
Viata e altceva decat viata, ea are o semnificatie. Devenirea are semnificatie
filosofica (Hegel). Istoria trebuie sa realizeze vocatia omului ca totalitate, ca fiinta
generica, omul universal. (care nu e marcat de diviziunea muncii sociale).
Marx preia ideea lui Hegel : societatea civila impiedica accesul la universalitate; il
limiteaza pe om.
o Hegel - omul poate fi universul in plan politic.
o Marx - omul trebuie sa fie universal in planul muncii. Omul e
conditionat de procesul muncii.
Solutia: omul sa nu mai fie dependent de diviziunea sociala a muncii (mutilat de
specializare).
In comunism s-ar produce aceasta universalitate in munca, omul ar trebui sa faca
activitati care ii pun in valoare umanitatea. Se ajunge la conceptual de munca
( munca imbogatita, largita , cu continut creativ).
Noua societate este o constructie a diviziunii muncii care nu permite activitati care
sa-l dezumanizeze pe om.

Tema alienarii
Alienarea spiritului (Hegel) care produce tot ansamblul edificiului intelectual,
spiritual si social. La Marx alienarea spiritului are conotatie sociologica, prin ea se
produce societate. Conceptul e critic la adresa ordinii sociale.
Formele de alienare:
 alienare de produsul muncii
 -//-//-//- de ceilalti oameni
 -//-//-//- de sine insusi

Tema ideologiei
-are semnul de denaturare a realitatii
-se exprima interesele dominatiei unei clase asupra alteia
Dominatia apare in plan simbolic ( concepte, ganduri, sunt produse ideologice)
Ideile unei epoci sunt ideile clasei dominante. Noi simtim fenomenul de dominatie
simbolica (ex: razboiul din Irak – definirea lui, de a vedea lucrurile intr- o directie).
Exista un monopol informational.

Teoria claselor sociale

Dilema: cum sa faca cunoscut rolul actorului
Exista 3 criterii de definire a claselor
 locul in cadrul raportului de productie ( circulatia, distributia, bogatia)

8
  participarea la antagonismele sociale care se manifesta in lupta pt puterea
politica
 constiinta de clasa : constiinta de sine, constiinta propriilor interese,
constiinta de sine, de clasa (obiectivelor commune)
Schema structurii sociale la Marx e construita pe dualitatea proletariatului si
burgheziei. Daca proletariatul are constiinta de sine comuna el va fi motorul
istoriei, singura clasa capabila sa emancipeze intreaga societate dar si pe sine.
Ptr. a ajunge la constiinta de sine, proletariatul trebuie sa instaureze dictatura
proletariata, sa centralizeze fortele, mijloacele de productie in norma statului, sa
distruga dominatia de clasa care va conduce la disparitia statului.
Avem o problema morala:
Daca ceea ce s-a intamplat in vestul Europei –moartea oamenilor nevinovati poate
fi corelata cu responsabilitatea lui Marx. Nu I se poate imputa nimic lui Marx in
plan umanitar.
Echivocurile teoriei marxiste
 Modul de explicare al mecanismului economic aproximeaza cel mai bine
modul in care societatea functioneaza. Modelul a presupus relatii cauzale
stricte care il face dificil de aplicat, greoi. Se incearca salvarea notiunilor
de structura, inflastructura (activ umana), suprastructura.
 Problema omului: Marx ne indeparteaza de psihologism. Exista o viziune
sociologica (omul se autoproduce prin activitate) si una psihologica (om
generic, un dat anume). Ele s-ar exclude, dar Marx le foloseste pe
ambele=> realizarea istorica e conditionata de realizarea omului).
In tezele asupra lui Feuerbach : esenta umana e ansamblul relatiilor istorico-
sociale determinate ( dezvoltarea fortelor de productie modifica fiinta umana ).
Accentul cade pe verbul « a face », nu « a fi » ; exista ambivalenta asupra muncii-
forma de reprezentare a omului . Omul sa se implineasca prin munca sau sa se
implineasca inafara muncii.
Problema alienarii depinde de proprietatea privata, e data de diviziunea
muncii, si exista si in comunism. Se pun urmatoarele intrebari: « atunci de ce mai e
nevoie de schimbare ? Daca nu este asa de ce a existat in comunism ? »
Problema rolului competitiei - inseamna ca actorii sa introduca progres
tehnologic si scaderea ratei profitului. O parte din burgheziei devine proletara.
Jocul de suma nula (ce pierd unii, ce castiga altii), nu s-a adeverit.
Societatea e joc de suma nenula.
E adevarat ca unii burghezi realizeaza produse de calitate superioara (prin
tehnologie), iar unii nu, dar fac mecanisme de persuadare ( au costuri mai mici).
Nemultumitii se schimba intre ei, experimenteaza doar putine produse in timpul
vietii. Mecanismul de piata in stil liberal burghez, are nevoie de institutii din afara
jocului pietii (sanctioneaza diferenta de calitate). Paradoxul este ca, competitia

9
mentine producatori de proasta calitate, ci nu ii inlatura. Producatorii slabi sunt
interesati de competitie , si deci nu are loc fenomenul de pauperizare generala. De
aceea se explica de ce societatea nu se polarizeaza intre burghezi si proletari si
exista o puternica de clasa de mijloc.
Teoria organizatiei
Nationalizarea proprietatii private e o solutie optima pentru Marx (a vorbit de
nivel macro si individual, sectorul mezzo la eludat, cu toate ca nici nu existau
multe resurse).
Esecul marxist in plan practic .
Progresul social se produce prin reorganizari la nivel de institutii, organizatii,
proiecte.
Teza marxista: scopul organizatiilor capitaliste ar fi maximizarea profitului-
proprietarul e cel care ia banii, dar managerul e interesat de reproducerea pe
termen lung al firmei, e interesat de problemele angajatiilor.
Valoarea oricaror marfuri este dependenta de cantitatea de munca medie
incorporata in el. Pretul variaza in jurul valorii. Poti produce lucrul scump si sa-l
vinzi prost in functie de cerere si oferta. Daca nu are valoare de intrebuintare, chiar
daca valoarea lui e mare, nu are valoare.
Cantitatea de munca inclusa in marfa este singurul element cuantificabil al
marfii. Valorile de intrebuintare nu pot fi evaluate in functie de utilitate.

10
 CURSUL 3
22.X.2004

CRITICI LA ADRESA TEORIEI MARXISTE

 Critica legata de teoria claselor sociale

Teza lui Marx: burghezia a reprezentat in sistemul feudal rolul de clasa dominanta, purtatoare
de noi forte de productie, in mod similar in care proletariatul ar fi in capitalism, clasa dominanta,
purtatoare de noi forte de productie.
Critica: nimeni nu a putut identifica care sunt fortele de productie al caror „investitor” ar fi
proletariatul. Ideea burgheziei – clasa dominanta in feudalism, este partial contestata: pozitia ei
nu a fost una marginal (eventual, doar politica). Burghezia detinea un control asupra unor
institutii sociale importante, diverse grupuri sociale depinzand de ea.
Se contesta ideea paralelismului si se considera ca teoria marxista a devenit mit, pretext
pentru actiunea reala, exprimand interese, decat miscare istorica (cine a vrut sa-si puna o baza
dominanta s-a consolidat pe teoria marxista).
Marx: incercarea de legitimare istorica – exista o identificare intre aspecte care tin de
economia moderna, (un regim particular al celei urbane) si caracterisici legate de o teza a
cresterii economice.
Notiunile lui Marx despre epoca, sisteme, desi se aplica la realitati diferite isi pastreaza
validitatea initiala. Popper il denumeste istoricism:conceptele inlocuiesc realitate; deriva pe de-o
parte pe credinta ca profetia istorica reprezinta un mod stiintific de abordare a fenomenelor, iar
pe de alta parte, ca „viitorul e prezent in trecut”.
Profetia istorica a lui Popper: exista un amestec de predictie si judecata de valoare; imbina
stiinta si etica.
Relatia dintre regimul economic si cel politic:
a) Statul reprezinta un instrument de dominatie a unei clase asupra alteia.
b) Statul are si alte functii decat cea de exprimare a intereselor de clasa. Daca am acepta
acest rol al statului nu l-am putea justifica in socialism (este purtator al unor interese
particulare).
 Critica problemei ideologiei
Marx: numai proletariatul are o ideologie corecta, „adevarata constiinta”; celelalte clase
ar avea o constiinta falsa.
Critica: toate ideologiile sunt partial false si partial adevarate, inclusiv cea a
proletariatului.

11
 MARXISMELE DUPA MARX

 Marxismul utopic (LENIN)

Statul este conceput ca un instrument de opresiune, aflat in mainile clasei dominante si care
trebuie sa dispara in urma unei revolutii armate. Disparia statului presupune si disparitia
democratiei burgheze.

 Reformismul societatii cu ajutorul statului (LASALLE)

Nici o clasa nu dispune de un sentiment al intereselor sale; proletariatul nu are constiinta
faptului ca e exploatat de burghezie; toate clasele au avut o constiinta falsa de clasa si doar in
capitalism ar exista posibilitatea ca proletariatul sa dobandeasca constiinta adevarata de clasa ( in
sensul in care, proletariatul prin actiunea de confruntare cu burghezia, ar putea vedea societatea
ceea ce este; burghezia dobandeste constiinta pozitiei sale).
Lassale transfera discursul din planul economic in cel sp[iritual, in zona simbolizarii.
Gransci critica marxismul ca fiind mecanicist fatalist; pune accentul pe faptul politic. Faptul
ca muncitorii nu ajung la constiinta de clasa reflecta importanta intelectualilor – masele au
nevoiede clasele sociale.
Conceptul de hegemonie – praxis (in cadrul ei se manifesta sistemele de dominatie);
conducerea culturala exercitata de clasa conducatoare in contrast cu coercitia ca expresie a
puterii din societate. Realizam o serie de practici in fiecare dintre acestea existand o actiune care
contine …Schema este sa construiesti aceste practici.
Realizarea revolutiei nu inseamna numai controlul economiei, ci si al aparatului de stat, a
conducerii culturale.

 Directia reformista (EBERNSTEIN, KANTSKY)

Considera democratia ca factor de precipitare si dezvoltare a socialismului. Statul democratic
poate depasi interesele de clasa si poate devia sensul istoriei. Actiunea social-democrata tb. sa fie
una politica, deci pasnica sau revolutionara.
Kantsky respinge folosirea violentei in actiunea politica, considerand ca clasa muncitoare nu are
capacitatea naturala de a-si cuceri propia emancipare ( decat intr-un regim democratic se poate
vorbi de o eventuala emancipare).

 Marxismul hegelian ( LUKACS, GRANSCI)

Contributia la teoria marxista a acestor ganditori sta in 2 directii:
a) ideea de reificare
b) constiinta de clasa
Lukacs pleaca de la conceptul de „marfa”- exprima relatiile sociale; ia o forma obiectiva.
Oamenii sunt producatori de marfa, dar cred ca valoarea acesteia este data de piata, adica de un
mecanism independent de om. Acest fenomen este numit fetisismul marfii – reificarea societatii
(toate aspectele vietii le vedem sub forma unui lucru); marfa are propia ei viata si ajunge sa aiba
un caracter obiectiv. Plecand de la aceasta idee se poate concluziona ca nu are rost sa se produca
schimbarea. Omul ajunge sa creada ca e obiect si nu subiect al evenimentelor.
Constiinta de clasa – sistemul de credinte impartasite care ocupa aceleasi pozitii de clasa
in societate.

12
  Sociologia economiei neomarxiste ( BARAN, SWEEZY,
BRAVERMAN)
Se pleaca de la ideea capitalismului monopolist intrevazut de Marx - a pus accentul pe cel
competitiv.
Monopolul exprima controlul capitalistilor asupra unui sector al economiei; fundamentele
competitiei in monopol se estompeaza. Firmele nu mai trebuie sa intre in
competitie – ea se duce numai in domeniul vanzarilor. Directionarea dinspre competitia
preturilor spre competitia vanzarilor reprezinta o parte a unui proces de rationalizare progresiva.
Competitia preturilor ar fi dus la haos, faliment, pe cand cea a vanzarilor pastreaza preturile la
un nivel inalt, micsorand riscurile.
O data cu monopolul, se schimba natura puterii-din mana antreprenorului in cea a
managerului.
Problema centrala a capitalismului monopolist este abilitatea sistemului de a genera si utiliza
surplusul economic, definit ca diferenta intre ceea ce societatea produce si costurile productiei.
Problema este modul in care celelalte institutii sociale absorb surplusul economic.
Managerii sunt victimele propiului lor succes; pot fixa preturile care le convin, dar incearca
sa reduca costurile asociate muncii muncitorilor prin proceduri de rationalizare; se obtine un
surplus economic important. In pofida consumului ostentativ, surplusul nu poate fi consumat in
intregime.
O alta cale de a consuma surplusul este obtinerea de tehnologii imbunatatite care au ca efect
obtinerea de surplus. Cu cat firma reuseste sa-si mareasca vanzarile, cu atat se va confrunta cu un
surplus si mai mare. Singura solutie ramane risipa prin cresterea numarului de functionari,
aparatori, programe etc.
Critici:
- referitoare la surplus: in realitate, statele au probleme cu fondurile.
-rationalizarea : cand esti intr-o functie de conducere deciziile sunt repetari, ci nu o schema
originala
Braverman sustine ca in capitalismul monopolist creste numarul celor care lucreaza in
servicii in defavoarea celordin sectoarele productive.se modifica sensul notiunii de clasa
muncitoare.
Conceptul de „potential uman”: munca este caracterizata de unitatea conceptie-
gandire/executie-actiune. Capitalimul rupe aceasta unitate dintre gandire si executie. Acest
proces de rupere a unitatii este reprezentant de cumpararea fortei de munca.Capitalistul poate
cumpara forta de munca normala, dar nu si pe cea mentala. Pentru a controla forta de munca a
specialistilor, munca trebuie proletarizata, adica sa fie similara muncii normale (lucru posibil
prin divizarea muncii intelectuale) =specializare.
Daca diviziunea muncii sociale poate duce la dezvoltarea individuala, specializarea duce
la dezvoltarea capitalului, a organizatiilor. Cu cat organizatia se dezvolta, cu atat potentialul
uman este anulat. Are ca model economic modelul Taylor – munca la banda
rulanta=standardizare, segmentare; poate functiona cand nu ai productie de serie mare. Ideea de
productie mare: tb. sa se faca schimbari in functie de cererile clientilor – nu se mai poate imparti
sarcina; cu cat sarcina e mai specifica, specializata creste controlul.

13
 .
CURSUL 4
29. X. 2004

TEORIA CRITICA
Scoala critica sau Scoala de la Frankfurt
Scoala de la Frankfurt a realizat o critica a societatii si a diferitelor sisteme de
cunoastere; reprezentantii ei au criticat determinismul economic prezent in conceptii marxiste
acordand atentie faptului cultural, precum si societatile socialiste edificate pe marxism. S-a
realizat de asemenea si o critica a pozitivismului stiintei sociale datorita pretentiilor acesteia la
certitudine si exactitate, a faptului ca eludeaza problema valorilor in actiunea politica si conduce
o viziune asupra realului ca fapt cultural, conducand la o reificare a lumii. Astfel ei si-au propus
limite clare, anume de a nu conduce la transcenderea lumii date.
Critica se constituie ca forta conservatoare in cunoastere si implicit si in domeniul social.
O critica la adresa sociologiei este de a reduce orice fapt uman la unul social. Este
generata insa, o problema: nu trebuie sa schimbam lumea, ci doar sa o intelegem; sociologii
ignorand motivul, eludeaza problema unei lumi mai bune. Eludam individul pentru ca nu vrem sa
intram in conflicte. Sociologia nu devine o piesa a innoirii, ci o piesa a dominatiei. Este foarte
mult formalism in sens de pozitivism, de proceduri.
Aceasta critica este una realizata la nivelul cultural al societatii (individul e reprimat
cultural).
Reprezentanti:
 Adorno: „Dialectica iluminismului”
 From: „Fuga de libertate”, „Arta iubirii”
 Horckheimer: „Stiinta si tehnica ca ideologie”
 Marouse: „Omul unic dimensional”
Scoala critica are la baza influenta weberiana – represiunea produsa de rationalitate (nu este
legata de exploatarea economica ca in teoria marxista)
*rationalitatea formelor – rationalitatea substantelor

adecvarea mijloacelor la scopuri,indiferent de calitatea, valoarea scopurilor

Rationalitatea ar trebui evaluata in termeni de valori – „producerea” unei vieti mai bune,
mai rezonabile.
Exista o irationalitate a rationalizarii formale, care e sociala – distruge individul,
nevoile, abilitatile lui.
Reprezentantii „Scolii critice” s-au orientat asupra tehnologiei – un pas spre totalitarism,
realizand un control din ce in ce mai mare. Sinele si lumea interioara a omului au fost invadate

14
de tehnologie, ca mijloc de dominatie; numai revolutia ar face ca tehnologia sa redevina in slujba
scopurilor si nevoilor omului.
Schiller sustine ca omul dezvolta nevoile gratie dezvoltarii fiecarei functii sociale; lumea
nevoilor e lumea sociala; individul nu va mai cauta binele, ci confortul.
Lumea interioara este e un produs al dezvoltarii sociale (e definita social). Traim intr-un
sistem de nevoi fabricate care sprijina economia; suntem permanent conditionati. Civilizatia nu
este un pericol uman, ci doar un produs uman.
Subiectivitatea este contributia scolii critice fundamentata pe ideea marxista; va recupera
din marxism „Manuscrisele…”, dar si ideea controlului individului prin ideologie, cultura (sfera
a dominatiei).
Notiunea de dominatie este una „rafinata”, apare ca un fapt natural, indispensabil, care
intra in logica lucrurilor. Din cauza acestei dominatii, constiinta maselor poate fi controlotata –
actorii nu au capacitatea unei constiinte revolutionare, a schimbarii.
Pentru recuperarea individului se face apel la psihanaliza; se preia notiunea de: „structura
psihologica individuala”(importul negativ al societatii asupra individului), „psihopatologii”,
„eliberare psihica”(are legatura cu notiunea de eliberare sexuala a lui Freud – sexualitatea este
vazuta ca eliberare de nevoi false; dominatia ajunge pana se impune mecanismul de sexualitate).
Dialectica – cacentrare asupra totalitatii sociale, ci nu ca centrare asupra aspectului
economic. Dialectica in 2 persoane:
 sincronica – relatia dintre toate componentele sociale cu intregul.
 diacronica – problema devenirii
Problema dominatiei este rezultatul unei dezvoltari specifice, si nu reprezinta o
caracteristica a devenirii, nu este un fapt inevitabil si natural.
Elementul natural – discursul „imbraca” 2 aspecte:
a) legat de autenticitate- se opune comunicarii distorsionate si i-ar ajuta pe oameni sa se
elibereze.
b) legat de eliberare
se sustine ideea legarii teoriei de practica; restaurarea acestei legaturi presupune ca practica sa fie
modelata de teorie, iar aceasta din urma sa fie informata de practica. Scindarea teoriei de practica
reprezinta o functie a dominatiei: teoria este delegata unui grup (nu are legatura cu realitatea) –
practica altui grup (nu are orientare valorica). In acest sens, K. Popper sustinea ideea ca o
practica exceptionala este cea mai buna teorie.

1. J. Habermas

Relatia dintre cunoastere si interese reprezinta un aspect mai larg intre subiect si obiect.
cunoastere= obiect
interese= subiect
a) Stiinta analitica (pozitivism logic) – sistemul de interese e dat de sistemul de control ce
poate fi aplicat mediului social , oamenilor.
b) Cunoasterea – intelegerea trecutului poate ajuta la explicarea prezentului. Interesul sta in
autointelegere si intelegerea mutuala; nu este opresiva eliberarii.
c) Cunoasterea critica are ca scop emanciparea omului, obtinerea cunoasterii de sine a
oamenilor ca baza a emanciparii lor; pentru a realiza aceasta emancipare se pleaca de la
notiunea marxista a „activitatii umane sensibile”- se distinge intre fiinta care lucreaza

15
 (realizeaza o actiune orientata spre scop) si „interactiune simbolica” sau „actiune
comunicativa”. Se face distinctia intre munca si comunicare, inexistenta la Marx.
In cadrul muncii, Habermas introduce distinctia intre actiune instrumentala (cand actorul
foloseste cele mai bune mijloace pentru a-si atinge scopul) si actiune strategica (poate implica
mai multi actori care isi coordoneaza actiunile comportamentale). Obiectivul celor doua actiuni
e dominatia instrumentala – un control al situatiei prin armonizarea planului de actiune pe baza
unei definitii unice. Diferenta: daca scopul muncii este atingerea unui scpo, in cadrul actiunii
comunicative, scopul este intelegerea. Elementul specific uman este actiunea comunicativa, ci
nu munca. Critica societatii nu este critica muncii a productiei, ci critica comunicarii
distorsionate, a barierelor de comunicare, de unde necesitatea eliberarii acesteia.
Habermas propune o terapeutica critica – o forma de argumentare care serveste la
clarificarea autodeceptiei sistematice – oamenii trebuie ajutati sa-si elibereze barierele de
comunicare.
La Habermas, antidotul la procesul de rationalizare pecare il presupune munca este actiunea
comunicativa, realizarea unei comunicari deschise, indepartarea restrictiilor de natura
ideologica si care parvin din necesitatile de legitimare.
La nivelul normelor sociale, actiunea de eliberare implica descresterea represiunii normative;
trebuie creat un sistem in care ideile trebuie aparate impotriva criticismului.
Cerintele care trebuie aplicate in comunicare:
1. legate de validare – de validitatea asertiunilor, avertizarilor; nu sunt obiecte exclusive
ale discutiei (nu il intrebi pe celalat pe ce se bazeaza cand spune ceva).
2. participantii, temele, contributiile nu sunt restrictionate.
3. nu se exercita nici o forta cu exceptia aceleia a unui argument mai bun (nu vii in
comunicare cu o pozitie de putere).
4. toate motivele sunt excluse, exceptand pe acelea ale cercetarii cooperante asupra
adevarului ( tip de comunicare libera – sunt organizatii in care adevarul reprezinta
traditie, este un proces negogiat intre indivizi).
Lumea actiunii comunicative este cea a situatiei ideale de vorbire in care forta puterii nu
determina care argument e valid sau adevarat.
Habermas introduce teoria consensului adevarului – e o parte a actiunii comunicative.
Consensul se detine cand sunt recunoscute 4 cerinte:
1. exprimarile sunt comprehensibile (cu inteles).
2. propozitiile vorbitorului sunt adevarate.
3. vorbitorul este o persoana demna de incredere
4. vorbitorul are dreptul de a face publice asemenea propozitii.
Nu exista consens daca una dintre cerinte este amenintata.

5.XI.2004

 Conceptul de lume a vietii la Habermas

Sursa conceptului este fenomenologia lui Shutz. Societatea este conceputa din
perspectiva subiectului ce actioneaza – lumea vietii si actiunea comunicativa sunt fenomene
complementare.

16
 Lumea vietii=contextul formelor in producerea intelesului. Lumea vietii implica
presupozitii asupra unor intelegeri mutuale care trebuie sa existe pentru ca comunicarea sa aiba
loc (acordarea creditului reciproc, luarea in considerare a celuilalt, ascultarea cu atentie).
Cu cat lumea vietii devine devine mai rationala, cu atat comunicarea devine si ea
mai rationala-in sensul de rational motivatamutual (intelegerea construitape baza celui mai bun
argument).
Ratiunea lumii vietii inseamna o progresiva diferentiere a elementelor
componente: personalitatea, cultura, societatea. In societatile arhaice ele 3 subsisteme erau
strans corelate; modernizarea le diferentiaza.
Este vorba de o influenta de tip Parsons – functionalism. Influenta de marxism –
functionalism duce la ideea de legi de dezvoltare (creaza o sinteza a celor doua).
Sistem – societatea vazuta din perspectiva externa -observator neimplicat – se
vede modul in care actiunile se conecteaza/interconecteaza, semnificatia functionala a
actiunilor – contribuie la mentinerea sistemului.
Desi sistemul isi are radacinile inlumea vie, el ajunge sa-si dezvolte propriile
caracteristici structurale: familia, statul, sistemul judiciar, economia. Fiecare din aceste
subsisteme se dezvolta si se indeparteaza de lumea vietii prin diferentiere si complexitate; ele
„cresc” si capata putere asupra lumii vietii, se se indeparteaza de premisele consensuale ale
oamenilor. Cu cat se dezvolta ele ameninta comunicarea si intelegerea prin controlul pe care il
exercita asupra acestor procese.
Problema: integrarea celor 2 strategii (lumea vietii si sistemul) prin:
 Integrare sociala: vizeaza lumea vietii si modul in care actiunea sistemului
este interpreata prin conses normativ garantat si realizat comunicativ.
Cercetatorii din domeniu ar trebui sa adopte o perspectiva hermeneutica asupra modelului in care
oamenii inteleg lumea vietii si se relationeaza unii cu altii. Din aceasta viziune, reproducerea
continua a societatii este vazuta ca rezultat al actiunii sustinuta de membrii lumi vietii de a-si
mentine structurile simbolice.
Integrarea sociala se realizeaza prinprocesul formarii consensului in limbaj; se descrie lumea din
punct de vedere al modului in care se comunica (consens lingvistic pe baza caruia se intemeiaza
organizatiile).
* viziune individualista (practicile).
 Integrarea de sistem: se centreaza pe ideea controlului extern asupra deciziilor
indivizilor care nu sunt coordonate sibiectiv; societatea se poate regla de la sine.
* viziune rationalista.
Observatia externa nu ajunge la nivell paternurilor structurale care pot fi intelese doar din
perspectiva membrilor lumi vietii.
Asistam la puterea sistemului asupra lumii vietii; aceasta putere se manifesta prin
coplesirea capacitatilor de comunicare si intelegere; comunicarea de la nivelul cotidian difera de
comunicarea de la nivelul de sistem.
Sistemele economice si politice folosesc forme de comunicare foarte diferentiate si care
inlocuiesc limbajul cotidian; viata devine din ce in ce mai birocratizata si institutionalizata;
rationalitatea ce caracterizeaza sistemele sociale este definita de rationalitatea lumii vietii si prin
urmare intra in conflict cu ea.
Sistemele sociale care s-au dezvoltat au devenit complexe, au inceput sa se caracterizeze
prin ratiune instrumentala; lumea vietii este supusa aceluiasi proces de rationalizare in bazele

17
cunoasterii, in sfera adevarului, a binelui, intr-un proces de secularizare si institutionalizare a
normelor reflexivitatii si criticismului.
Secularizare= trecerea dintr-un patrimoniu privat intr-unul public; normele trec din
spatiul privat in cel public; devin elemente ale spatiului public sau institutionalizat. Institutiile
devin dependente de modul de a fi, au o dilema a responsabilitatii.
Prin integrarea lumi vietii si sistemelor, dar si permitand fiecarui sistem sa-si urmeze
viata am putea ajunge la o lume bogata in care exista control asupra mediului, dar si o lume a
adevarului, a esteticii, binelui – suntem deprivati de imbogatirea vietii.
Habermas vede in modernitate un proiect neterminat si deci, nu ne putem gandi la o
societate postmoderna.
Decuplarea sistemului de lumea vitii a reprezentat o conditie de trecere de la o societate
feudala la una bazata pe clase economice.
Schema capitalista de modernizare a produs o deformare, o reificare a structurilor lumii
vietii sub imperativele subsistemelor economice, financiare, politice. Aceasta deformare nu are
caracteristicile de clasa, ci este generala. Se asista la puterea ratiunii instrumentale (stat,
economie) asupra ratiunii substantiale (viata omului).
Solutia: recuplarea celor 2 ratiuni; dezvoltare in sensul ca ambele trebuie sa se
imbogateasca mutual; colonizarea lumii vietii; miscare spre o mai mare egalitate; pastrarea
mediului, pace.

CURSUL 5
5.XI.2004
M. WEBER
-raspuns la problema lui Marx-

 Proleme epistemologice in sociologie

1. Ce este sociologia
Sociologia este o stiinta comprehensiva si explicativa; intelegere prin interpretare
activitatea societatii.
Sursa weberiana este DILTITEY – separarea metodelor stiintelor naturii de cele ale
stiintelor gandirii. Specificul celor din urma este confruntarea cu fiinte inzestrate de constiinta
care actioneaza in functie de valori, credinte, reprezentari si care nu se marginesc sa reactioneze
la stimulii mediului inconjurator.
Stiintele umane trebuie sa adopte metoda comprehensiva- reconstruirea sensului pe care
indivizii il atribuie activitatii lor.
Aplicand metoda […], sociologul nu mai considera fenomenele sociale ca o expresie a
cauzelor exterioare ce actioneaza asupra oamenilor.
Actiunea sociala este produsul deciziilor pe care indivizii le iau si dau ei insisi sens
actiunii lor.

18
 Weber sustine ca stiintele umane „au pornit la drum” din considerente practice, din nevoia de
a evalua masurile economice, politice ale statului; ele nu au reusit sa faca o separare de principiu
intre cunoasterea a ceea ce este si cunoasterea a ceea ce ar trebui sa fie. Aceasta distinctie are
un anumit suport normativ in planul cunoasterii.
o Considerarea legilor economice ca fiind dictate de legi naturale imuabile – idealul ar
coincide cu fiintarea (ce este).
o Plasarea legilor sub imperativul unui principiu de dezvoltare […] – idealul ar coincide cu
existenta in devenirea sa inevitabila.
Weber apreciaza ca, concomitent cu trezirea simtului istoric s-a impus in stiinta noastra o
combinatie formata din evolutionism etic si un relativism istoric. Aceasta combinatie urmarea sa
elibereze normele etice de caracterul lor formal pentru ca, prin includerea valorilor culturale in
domeniul eticuli sa-i stabileasca acesteia continutul si astfel sa inalte pe baze empirice economia
politica la demnitatea unei stiinte etice (Marx solicita stiintei sa fie morala).
Am avea pretentia ca fiecare stiinta sa se preteze standardelor morale; nu am avea dreptul sa
cunoastem si sa actionam daca nu indeplinim moralitatea. Putem considera moralitatea ca un
proiet uman moral?
Istorie – civilizatia este proiectul unor incercari si erori.
Weber conchide ca nici o stiinta empirica nu trebuie sa stabileasca norme (sa existe
cerinte morale) pe baza carora sa se poata indeplini retete de aplicare practica. Progresul in
cunoastere s-a datorat libertatii. Ideea de stiinta eticaar duce la aplicarea asupra idealurilor
culturale a pecetei eticului. Weber respinge acest punct de vedere.
Stiinta empirica nu poate solicita nimanui ce trebuie sa faca, ci numai ce poate sa faca, ce
vrea sa faca. Ea nu va putea solicita oamenilor cum sa traiasca sau sa invete societatea cum
trebuie sa se organizeze (critica la adresa lui Durkheim). Nici o stiinta nu va putea invata
cunoasterea care este viitorul sau. (critica la adresa lui Marx).

CURSUL 6
12. XI. 2004
WEBER (continuare)

„Nici o stiinta nu poate invata umanitatea care este viitorul sau”.

Orice ideal se fundamenteaza pe judecati de valoare-sunt apreciative, personale,
subiective, distingandu-se de judecatile de refeinta-raportate la valori. Judecata de valoare are in
centrul ei libertatea individului pentru anumite valori. Pentru o judecata raportata la valori,
libertatea pare ca un subiect in jurul caruia exista o disputa, adica tb. sa identificam sensul
interesului pt. care oamenii traiesc, dar tb. sa ne debarasam de propiul nostru interes. Savantul
pentru a elabora obiectul studiului sau este obligat sa faca o alegere; trebuie sa produca o
selectare a faptelor si punerea in forma a conceptelor print-o procedura de tipul: raportare la
valori.
Selectarea este necesara pentru ca suntem incapabili sa avem informatiile necesare; fie
sunt prea multe, fie nu exista. In cazul stiintelor stiintelor umane nu putem folosi sisteme
ipotetico-deductive ca in cazul stiintelor exacte, ci un sistem de interpretari. Orice elaborare

19
stiintifica incepe printr-o justificare subiectiva; se pune problema: „care este validitatea
rezultatelor in acest context?”
Weber considera ca propozitiile istorice si sociologice se raporteaza asupra faptelor
observabile si vizeaza sa atinga o realitate diferita: conduita oamenilor-in semnificatia pe care o
dau autorii insisi (semnificatia traita).
 sens al stiintelor umane: comprehensiunea sensului
 sens al stiintelor umane: stiinta cauzala: pentru ca analiza cauzala este una din
procedurile ce garanteaza validitatea universala a rezultatelor stiintei.
Cercetarea cauzala are 2 directii:
1. cauzalitate istorica:determina circumstantelor unice ce au provocat un anumit
eveniment.
2. cauzalitate sociologica: cauta sa stabileasca relatiile dintre 2 fenomene
(fenomenul A determina inevitabil fenomenul B).
Pentru a realiza demersul trebuie:
 sa construim individualitatea istorica: sa determinam cu precizie
caracteristicile evenimentelor.
 sa analizam fenomenul istoric prin natura complexa a elementelor sale (nu
se stabileste o relatie cauzala la nivel de totalitati, ci la nivel de
evenimente istorice si date anterioare).
 daca se considera decat o consecinta singulara trebuie sa presupunem ca
unul dintre elementele anterioare s-a produs diferit.
 sa comparam devenirea teoretica ireala astfel obtinuta, plecand de la
ipoteza modificarii unuia dintre antecedente, cu evolutia reala – pt. a
conchide ca elementul modificat prin gandire, a fost una dintre cauzele
caracterului individual istoric retinut in punctul de plecare al anchetei.
 sa comparam ceea ce ar trebui sa se intample cu ceea ce s-a intamplat in
mod real.
Schema presupune cunoasterea a ceea ce niciodata nu se va sti cu certitudine –
cunoasterea irealizabila; e criticata in punctul ca nu se stie cu precizie ce s-ar fi intamplat
Ceea ce a fost trecutul nostru a fost viitorul altor oameni; daca viitorul este nedeterminat,
atunci si trecutul este nedeterminat-nu avem nici o explicatie in istorie.
Analiza cauzal istorica: distingem care au fost la un moment dat circumstantele generale,
eficacitatea unui accident sau rolul unei persoane.
Pentru ca indivizii si accidentele au un rol in istorie, directia devenirii nu este fixata
dinainte; o analiza istorica a trecutului fixeaza responsabilitatea asumata de anumiti oameni in
momentul cand o decizie a fost luata; istoria s-a orientat intr-o directie sau alta. Prin acest
demers, Weber salveaza rolul omului politic. Intrucat viitorul este incert si pentru ca oamenii pot
sa-l forteze, politica este o activitate nobila a umanitatii.
Se pune intrebarea: „cum este posibila o derulare ireala teoretica a istoriei?”
Raspunsul: nu este necesar a reconstrui in detaliu ceea ce s-a intamplat ; este suficient ca
plecand de la realitatea istorica sa determinam daca un anumit antecedent ar fi fost altul sau nu s-
ar fi intamplat, atunci alementul pe care ar fi trebuit sa-l explicam ar fi fost altul. E posibilsa
gasim mijlocul de a face probabila o alta evolutie a fenomenului.
Analiza istoric-cauzala va fi cu atat mai riguroasa cu cat istoricul va dispune de mai
multe propozitii generale ce permit fie a construi evolutiile ireale, fie de a preciza probabilitatea
unui anumit eveniment in functie de un anumit antecedent.

20
 Weber identifica o relatie intre cauza istorica si cea sociologica, ambele infatisandu-se
sub forma de probabilitate, sansa; sunt partiale, nu globale (un fapt al realitatii influenteaza alt
fapt al realitatii).
„Nu exista o determinatie unilaterala a ansamblului social printr-un element, fie el
economic, politic sau religios”. Nici un element actual nu poate asigura determinatiile sociale
viitoare.
Stiintele realitatii sunt stiinte in masura in care sunt capabile de a stabili propozitiile
generale, chiar daca vizeaza singularul.
Este nevoie de a construi tipul ideal.
Sociologia este, dupa Weber, stiinta interesata in intelegerea interpretativa a actiunii
sociale si in explicarea cauzala a cursului, actiunii si a consecintelor.
Intelesul este vazut sub 2 aspecte:
 intelesul existent intr-un caz concret (media intelesurilor atribuite la o pluralitate de
actori): sociologia
 intelesul definitla un tip pur teoretic: dreptul, etica, estetica.
Multe din experientele lumii nu pot fi intelese daca o persoana nu le-a trait in mod direct.
Receptarea experientei reprezinta un factor important pt. o intelegere cu acuratete, dar nu o
preconditie absoluta pt. interpretarea ei. O intelegere rationala se produce cand avem de-a face cu
propozitii logice, matematice. Pe de alta parte, cu cat difera valorile ce stau la baza actiunii de
propiile noastre valori, cu atat mai dificila va fi intelegerea. Ar fi necesar, deci, sa tratam toate
elementele irationale afectiv determinate ale comportamentului ca factor de deviere de la un tip
pur conceptual de actiune rationala. Numai in acest mod putem sa evaluam semnificatia, factorii
emotionali in realizarea respectivei devieri.
Notiunea de tip ideal - pt. a arata cum functioneaza intelesul istoric; are valente legate
decunoastre si de intelegere a devenirii.
Weber recunoaste ca nu toate actiunile umane sunt definite prin sens: omul nu adapteaza
mereu mijloacele la scop; ascunde anumite circumstante.
Intelegerea poate fi de 2 feluri:
 direct observabila a intelesului subiect a unui act – analiza expresiilor verbale;
 explicativa: cand ne referim la motive pe care actorul le ataseaza actiunilor.
Contextele in care intelesul implica sirprinderea interpretativa pot fi:
 inteles intentionat pt. o actiune concret individuala (abordari istorice).
 o medie, aproximatie la intelesuri intentionate actualmente.
 inteles corespondent la un tip pur ideal formulat stiintific al unui fenomen comun.
Fie vedem intelesul in raport cu o actiune concreta a persoanei, fie motivatia acesteia, fie
construim tipul ideal.
Daca sociologia se ocupa cu formularea de concepte tip side uniformitati generalizate ale
faptelor empirice, istoria se ocupa de analiza cauzala si explicarea actiunilor individuale a
structurilor si persoanelor ce poseda anumite semnificatii culturale.
Conceptelor soiologice le lipseste un continut concret. Acest dezavantaj poate fi compensat
printr-o mai mare precizie conceptuala.
Investigatia sociologica incearca sa surprinda si fenomene irationale (actiuni profetice,
mistice, afective) prin constructia tipului ideal. Pentru a pune in valoare elementele de
irationalitate, trebuie sa elaboram tipuri ideale care implica un inalt grad de integrare logica.
Constructia tipului ne-ar permite sa identificam care este cursul actiunii daca eaar fi pur
rationala si care este rolul celorlalti factori care concureaza la realizarea actiunii.

21
 Cu cat constiinta de tip ideal este mai precisa, cu cat mai abstract este acest tip ideal, cu atat
este el mai capabil sa-si realizeze functiile in formularea terminologiei (clasificari, ipoteze), cu
atat mai generoase ar fi explicatiile cauzale asupra devierilor observate.
Tip ideal nu este o ipoteza, o expunere a realului, ci o idee – se obtine printr-o analiza a unor
puncte de vedereoferite pentru a construi o imagine mintala omogena.
O asemenea reprezentare nu poate fi gasita prin mijloace empirice pentru ca puritatea
conceptuala nu se afla in faptul concret; cercetarea istorica are rolul de a determina in fiecare
caz cat de mult se apropie sau se indeparteaza realitatea de acest tip ideal.
Constructia „tip ideal” este logica, este un instrument, un scop in sine care trebuie sa puna in
valoare continutul conceptului si relatiile cauzale ale fenomenului.

CURSUL 7
19.XI.2004
WEBER (continuare)

Despre stiinta
Stiinta este un proces de rationalizare, specific societatilor occidentale. Weber sustine ca
in alte culturi nu exista un proces similar al unei intelegeri rationale a modului in care
functioneaza societatea; aparitia stiintei in occident are legatura cu procesul de rationalizare a
vietii sociale. Stiinta este o actiune rationala orientata spre un scop – adevarul.
Stiinta are 2 caracteristici:
 obiectivitatea: definita prin validitatea stiintifica pt. toti care cauta acest tip de adevar;
savantul nu proiecteaza propiile valori de judecata.
 incompletitudinea: stiinta este „stiinta in devenire”; modificarea societatii inseamna si
modificarea sistemului de valori. Societatea pune noi intrebari potrivit sistemului de
valori.
Unele stiinte sunt condamnate sa ramana pururi tinere (in aceasta categorie incadrandu-se si
sociologia)- reconstruirea in permanenta a conceptelor.
Dupa Weber, construirea conceptelor depinde de modul de a pune problema – evolutia
civilizatiei, continutul acesteia- viziune critica a conceptelor.
Stiintele umane difera de cele naturale prin 3 caracteristici: sunt comprehensive, istorice, se
raporteaza la cultura.
Daca in stiintele naturii trebuie sa ne explicam fenomenele prin propozitii confirmate prin
experienta pt. a le intelege (intelegera este mediata de concepte si relatii) in stiintele umane noi
suntem capabili de a da socoteala de fenomene singulare fara a trece prin intermediul
propozitiilor generale.
Weber sustine ca exista o legatura intre inteligibilitatea intrinseca a legaturilor umane si
orientarea istorica a stiintelor umane; acest singular pe care il studiem are o valoare istorica.
Sociologia si stintele istorice se ocupa de fenomene singulare, acest lucru apropiindu-le.
Stiintele umane se ocupa de institutiile publice, analiza regimurilor politice, se raporteaza la

22
orizontuturile culturale ale respectivei societati. Toate creatiile umane sunt creatoare si purtatoare
de valori, inclusiv cele care fac obiectul cercetarii stiintifice.

Despre actiunea sociala

Actiunea sociala se defineste prin orientarea catre ceilalti, indiferent daca aceste orientari
au in vedere prezentul, trecutul sau viitorul.
Prin actiune orientata se intelege actiune cu scop.
Actiunea sociala ne se identifica cu actiunea realizata de mai multe persoane; actiunea
maselor in contextul in care indivizii actioneaza similar intr-o situatie, nu este actiune sociala.
Acest aspect il diferentiaza pe Weber de Gustav le Bon. De asemenea, actiunea de imitatie
propusa de G. Tarde nu este o actiune social.
Exista 4 tipuri de actiuni:
1. actiune rationala prin raportare la scop: este determinata de asteptarile fata de de
comportamentul obiectelor si alte fiinte din mediu. Asteptarile sunt utilizate drep conditii
si mijloace pentru atingerea scopurilor calculate si urmarite rational (le internalizezi, le
incadrezi intr-o schema).
2. actiune rationala prin raportare la valoare:este definita printr-o incredere in valoare de
dragul ei-nu are legatura cu sansele de succes. Oamenii isi pun in practica convingerile a
ceea ce le apare o cerinta legata de datorie, onoare, estetic, loialitate; este vorba de o
schema a importantei cauzei indiferent de cat costa ea.
3. actiunea traditionala determinata de obisnuinta.
4. actiunea afectiva: se distinge de actiunea orientata catre valoare printr-o clara formulare
autoconstienta a valorilor ultime ce guverneaza actiunea si prin planificarea consistenta a
cursului actiunii fata de aceste valori. Ceea ce este specific celor 2 tipuri de actiuni – se
definesc prin ele insele nu printr-un element exterior sau prin rezultat.
Weber considera ca cu cat valoarea spre care actiunea este orientata, este ridicata la statutul
de valoare absolute, cu atat este mai irationala actiunea. Cu cat o persoanana e devotata unei
valori absolute, cu atat ea este mai indiferenta fata de consecintele actiunii.
 Evaluarea mijloacelor in raport cu scopul;
 Analiza scopului in raport cu consecintele secundare;
 Importanta relativa a unor scopuri posibil diferite;
Intre actiunea orientata catre scop si cea orientata catre valoare, diferenta se micsoreaza
in cazul actiunii definite prin utilitatea marginala; cand avem de-a face cu un actor care ia
propriile dorinte drept scopuri - le aranjeaza potrivit unei scale - orienteaza actiunea in funtie de
aceasta scala.

23
CURSUL 8
26. XI. 2004
WEBER (CONTINUARE)

 Notiunea de relatie sociala

Exprima o pluralitate de comportamente in sensul ca, actiunea unui actor este orientata spre
celalalt actor, fiind o actiune cu sens. Aceasta definitie se aplica si in cazul statului-doar actiunea
statului asupra indivizilor si nu si invers.
Relatiile sociale pot fi asimetrice – asteptarile nu sunt echivalente; sunt nota dominanta a
ratiunilor sociale.
Semnificatia subiectiva a unei relatii sociale se poate schimba; se poate trece de la o relatie
bazata pe solidaritate la una bazata pe conflict de interes. Acest lucru este caracteristic relatiilor
de tip scop si celor de tip valoare.
Exista 3 tipuri de orientari ale actiunii:
 uzaj=actiunea se petrece regulat
 obicei=actiunea este de lunga durata
 interes de sine=cand comportamentul autorului este orientat spre scop (instrumental).
Uzajul include si moda; baza acesteia este calitatea de a fi nou, in contrast cu obiceiul-se distinge
de conventie si lege, pentru ca este o actiune in afara oricarei sanctiuni externe.
Conformarea in obicei nu este ceruta in mod explicit. Este posibila trecerea de la obicei la lege,
dar in mod gradual.
Weber sustine ca multe dintre uniformitatile din cadrul actiunii sociale nu sunt determinate de
orientarea la o norma valida-nici nu rezida pe obicei, ci deriva din faptul ca tipul de actiune
sociala, cel mai bine adaptat intereselor normale ale actorilor, asa cum sunt ei constienti de ele,
se gaseste in natura (actiuni economice care se desfasoara pe piata). Cu cat mai strict rationala
este actiunea de acest tip, cu atat oamenii tind sa reactioneze similar in aceeasi situatie.
Schema genereaza uniformitatile in comportament: actiunile clare vor fi recompensate, iar
ceilalti vor adopta aceasta „ordine sociala spontana”=regularitati sociale. „Efectul mainii
tremurande”-societatea este un produs spontan, ci nu un proiect.prin aceasta idee Weber se
detaseaza de Marx care trata societatea ca un produs uman.
Capacitatea umana de a schimba societatea este redusa de Weber la ideea de societate deschisa.
Apar uniformitatile in atitudinile si actiunile oamenilor sunt mai stabile decat in cazul unui
sistem de norme si indatoriri. Pentru a schimba societatea trebuie sa schimbi rationalitatea
actiunii. Orientarea actiunii in termenii interesului de sine poate conduce la rezuiltate similare
celor induse de ordinea normative. Weber identifica in acest caz, fenomenul de rationalizare –
substituirea acceptarii negandite a obiceiului cu adaptarea deliberata la situatii in termenii
interesului des sine.
O orientare spre interesul de sine pote duce la neglijarea interesului fata de ceilalti-oamenii isi
afecteaza propriile interese. Schimbarea weberiana este sa poti inlocui obiceiul cu actiunea
rationala care sa produca o uniformitate.

 Notiunea de ordine legitimata

24
Validitatea unei ordini legitimate inseamna mai mult decat o simpla uniformitate a actiunii sociale-
comportamentul uman este definit de ceea ce Weber numeste maxime determinabile=existenta
unor elemente de obligatie sau exemplaritate.
O ordine construita pe interes este mai putin stabila decat una construita pe obisnuinta, care la
randul ei este una mai putin stabila decat una legitimata.
Exista sensuri diferite pe care indivizii le acordanotiunii de ordine; este posibil ca o persoana sa
acorde sensuri contradictorii notiunii de ordine, pt ca este posibil ca oricarei ordini sa-i fie
contrapusa o alta ordine.
Exemplu: cazul infractorului=tata exceptional/fura; o persoana care incalca ordinea, de fapt o si
recunoaste. Infractorul este coparticipant in actul de sanctiune; sistemul juridic tine cont de aceasta
realitate; i se acorda asistenta psihologica, este vatamator si parte vatamata.
Tipuri de ordine legitimata: „conventia si legea”:
-legitimarea unei ordini poate fi garantata in 2 feluri:
a) subiectiv
o legimarea afectiva rezultata dintr-o capitulare emotionala (nazismul are radacini
psihologica Fromm).
o ratiune orientata spre valoare-credinta in validitatea absoluta a ordinii ca fiind
expresia unor valori ultime (etic, estetic)-un anumit tip de fundamentalism (ex:
noi suntem buni, ei sunt rai). Comunismul a venit peschema aceasta-este lipsit de
etica ca unii sa castiga mult, iar altii mai putin.
o de natura religioasa-idea de salvare prin expunere la ordine (munca, ca salvare).
b) se construieste pe asteptari definite prin notiuni de interes; acceptam ordinea social pt ca
ne reprezinta interesele-modernitate.
Tocqueville: „in democratie nu se poate produce revolutie”; democratie-bogat si daca ar fi o
revolutie; multi s-ar impotrivi pt ca ar pierde.
Marx: revolutia in contextul unor mari dezvoltari social-economice (Anglia)
Lenin: „daca societatea este bogata vor fi putini care ar vor dori schimbare”; revolutia apare
in veriga slaba a capitalsmului.
O ordine poate fi denumita:
 conventionala= atata timp cat validitatea este garantata in mod extern deprobabilitatea
ca devenirea de norma va genera intr-o reactie de dezaprobare. Sanctiunea nu este
urmarita de un staff (aparat), iar incalcarea poate duce la un boicot general din partea
celorlalti membrii ai societatii.
 legala=daca devierea atrage de la sine sanctiune fizica pt obtinerea supunerii sau
razbunarii valorii; se caracterizeaza prin existenta unui staff, boicotul fiind mai redus.

 Despre oras
In categoria fenomenelor ce exprima o dominatie nelegitima, apare in afara regulilor sociale ale
dominatiei legitime.
Este o asezare relativ inchisa si nu insumare de locuinte separate.
Se caracterizeaza prin absenta unei recunoasteri interpersonale; socialitatea nu se defineste prin
… cum este cea la nivel de grup.
Presupune o viata comuna economica-comert, meserie.
Orasul=piata de schimb regulat de marfuri; ca sa existe o piata, trebuie sa existe un hinterland
(un spatiu de dincolo, inconjurator) care sa sustina. Piata satisface atat pe cei din oras, cat si pe
cei cu care se face schimbul, comertul.

25
Nobilii isi faceau castelele pe drumuri, la poalele acestuia dezvoltandu-se orasele (impozite pt cei
care fac comert asigurandu-le securitatea).
Burghez-cei care deserveau orasul, castelul.
Orasele princiare: sa fie echipat cu fortificatii; sa aiba piata; sa dispuna de propria curte
legislativa9lege autonoma).; sa existe o structura asociativa in oras; sa existe autonomie partiala
si autocefala.
Weber sustine ca orasul-comunitate nu exista in Asia: nu gasim autonomie. Orasele din Arad
sparg dominatia: nu avem boieri si serbi, ci comercianti, targoveti.
In India, orasul-sedii regale: structura de casta impiedica mecanismul de fortificare sociala; nu se
obtine structura asociativa.
Mecca – apartineau unor familii; traiaudin comert, proprietarii de pamant, se ocupau cu comertul
de sclavi.
Asezarile asociative se desprind; exista asociatii de clanuri si de ocupatii, dar nu reiese ca ar
exista asociatii de oraseni, chiar in orase foarte mari .
Diferenta cea mai mare dintre orasul occidental si cel asiatic este statutul acordat persoanei-oras
legal.
Burghezii orasului occidental au fost angajati in politici de autonomie in raport cu principele;
desi exista acorduri intre nobili si oras acestea au fost incalcate pt ca refugiatii sa nu aiba drepturi
in oras.
Honoratiores – nobilimea urbana creata prin sistemul de alegeri libere, egalitate in drepturi;
functii publice-consiler.
Weber: nobilimea urbana nu a fost recunoscuta de cea regala. In adunari, nobilii oraseni nu
stateau alaturi de cei feudali, ci langa breslasi.
Nobililor urbani li se neaga dreptul la turnire-intareste notiunea de cetatenie.
Dezvoltarea orasului occidental a fost marcata de:
 nivelarea juridica a diferentelor de status: egali in fata legii.
 diferentierea interna a straturilor sociale.

26
 CURSUL 9
3.XII.2004
WEBER(continuare)

 Relatii comunitare/asociative.
 Relatii deschise/inchise.
 Conceptul de religie la Weber.

1. Relatiile comunitare/ asociative

O relatie sociala este comunitara daca pe baza sentimentului subiectiv (care poate fi de
natura afectiv/traditional) se defineste apartenenta.
Relatia asociativa se bazeaza pe orientarea actiiunii sociale definita de interese motivate
rational indiferent daca baza judecatii reprezinta valori absolute sa ratiuni de utilitate.
In relatiile sociale definim relatii pe baza de valori sau utilitare.
Relatia rezida pe credinta rationala a increderii-in sentimentul obligatiei sau pe asteptarile
rationale ca cealata parte se va ridica la nivelul ei.
Relatiile asociative:
o schimb rational de piata libera-bazat pe interse opuse, dar complementare.
o asociere pur voluntara-bazata pe incredere de sine; centrata pe promovarea intereselor
specifice economice, noneconomice a membrilor.
o asociare voluntara-bazata pe interesele de sine, prin aderenta la un set comun de valori
absolute (ex. sectele- elementu emotional serveste drept scop ).
Weber afirma ca exista o intrepatrundere intre realtiile comunitare si cele asociative. Relatiile
de comuniune pot avea orientare spre utilitate. Tipul comunitar de relatii este cea mai radicala
antiteza a conflictului; acest lucru nu exclude coercitia ca fapt comun in cele mai intime relatii de
comuniune (cand una dintre parti este am,i slaba decat cealalta); relatiile asociative pot consta in
compromisuri.
Simpla existenta a unor calitati comune, a unei situatii, moduri de comportament comune nu
implica automat relatii de tip comunitate. Ca sa existe comuniune trebuie sa existe un sentiment
care conduce la o orientare mutuala a comportamentului. Pe baza sentimentului sec creaza o
orientare unul catre celalat, decat orientarea spre mediu; atata timp cat apare sentimentul de
apartenenta putem vorbi de relatii de comuniune. Orientarea spre regulile limbii comune este o
conditie a comunicarii, dar nu un continut al relatiilor sociale.

2. Relatii deschise/inchise
O relatie poate fi considerata deschisa daca nu se impiedica participarea unei persoane
care doreste.
O relatie poate fi considerata daca participarea este exclusa, limitata, supusa unor anumite
conditii.

27
 O relatie fie inchisa, fie deschisa poate fi:
o traditionala
o afectiva
o rationala – valori/utilitate
Daca participanntii unui grup se asteapta ca admiterea altor membrii conduce la
imbunatatirea situatiei lor in termeni de securitate/satisfactie atunci vor tine relatia deschisa. Intr-
o relatie deschisa se mentin avantajele partilor sub forma unor drepturi de proprietate care pot fi
mostenite. Fie ca vorbim de o relatie comunitara, fie de una asociativa, putem asista la un
mecanism de trecere de la o faza de expansiune la exclusivitate (relatii deschise – relatii inchise;
ex. breslele).
Cresterea numarului de membrii este asociata imbunatatirii securitatii, a pozitiei de putere, in
timp ce limitarea participarii exprima protejarea pozitiei monopliste.
Relatiile deschise/inchise se amnifesta si la nivel de limbaj. O relatie poate fi inchisa la
exterior, dar deschisa in interior: nu primesc membrii, dar in cadrul ei exista competitie.
Principalele motive pentru mentinerea unei relatii de tip inchis:
a) mentinerea calitatii combinarii cu interese in prestigiu (faci parte dintr-un grup select) si
oportunitati ce deriva din profit, reputatie (ex. breslele de meserii, ordinele monahice).
b) Contractarea avantajelor in relatiile cu nevoile de consum (ex. satul, monopolul).
c) Insuficienta in crestyere a oportunitatilor de achizitie.

3. Religia
„ In ce masura comportamentul economic al diviziunii sociale a avut in spate o conceptie
religioasa?”
Consecinta logica in afirmatia lui Weber: conduitele umane nu se dovedesc inteligibile
decat la raportarea la conceptele generale pe care o au oamenii asupra existentei.
Protestantismul exclude misticismul. (capacitatea omului de a avea o relatie directa cu
Dumnezeu).
In esenta, viziunea antimistica este antiritualista, implica recunoastwerea unei ordini
naturale pe care stiinta ar putea sa o exploateze.
Weber vorbeste de fenomenul de desfermecare=fenomen de artionalizare a vietii
sociale. Cu cat societatea este mai rationala, cu atat suntem mai condamnati la alienare si prin
urmare, ceea ce ar trebui mai presus de toate salvator ar fi drepturile omului=avem sansa de a
avea o existenta autentica.
In fata mecanismului generalizat al desfermecarii trebuie sa-i acordam omului drepturile
sale la o relatie pur interioara; viata omului sta in decizia sa. Intrucat nu exista arbitru sau
judecator, o singura atitudine este conforma identitatii: alegerea solitara a fiecaruia in fata
constiintei sale. Omul trebuie sa aiba o constructie interioara potrivita cu provocarile lumii
exterioare.
Prin munca omul incearca sa se salveze – derivatia sociala a unei ontologii care salveaza
individualismul; distinctia dintre interes si idee apare ca golita de sens; interesul nu poate fi rupt
de perceptia individului – definit intr-un sens cultural mai larg. Interesul este definit intr-o relatie
de simbolizare.
Exista 2 tipuri de rationalisme:
 rationalismul chinezesc – oamenii traiesc potrivit unei reprezentari a unei ordini
cosmice; stilul de viata este dinainte fixat; scopul este atingerea starii de fericire sau

28
 echilibru. Nu exista nici o ratiune de a o modifica. Ritualismul conduce la problema
identitatii.
 rationalismul indian – s-a produs in cadrul unei religii ritualiste=transmigratia
sufletului=forma de compensare a limitelor sociale mpuse de caste (mobilitatea sociala se
realiza spiritual). Lumea indiana este si ea o lume vrajita.
Schimbarea sociala are o legatura cu ruperea de ritualism; acesta a putut fi salvat doar de
profetism: desparte sacrul de profan, lucrul de charisma, sparge conservatorismul si ritualismul,
deschizand calea fiecarui camp de realitate – incompatibilitate intre valori.
Diviziunea muncii conduce la contradictii profunde intre sistemele de valori, intre stiinta si
religie.
„Stiinta fugareste sacrul din universul ei strict si ne-a lasat un cosmos utilizabil, dar golit de
sens” (Weber)
unei cunoasteri demonstrate, dar nedesavarsite i se opune o cunoastere nedemonstrata, dar care
ofera raspuns la chestiunile esentiale. Weber anticipeaza ideea unei lumi nefragmentate. Se pune
urmatoarea intrebare: „daca exista un Dumnezeu unic cum este posibil raul?”
Aceasta problema a naturii lumii este sursa dezvoltarii religiilor.

CURS 10
10. X. 2004
FERDINAND TÖNNIES
Lucrari:
 „Gemeinschaft si Geselschaft” –„Comunitate si societate”(1887)
 „Critica opiniei publice”
 „Obiceiuri”
Se resimte influenta lui Marx.

Interpretarea notiunii de comunitate

-2 perspective:
1) perspectiva Parsons in care comunitatea si societatea reprezinta tipuri ideale
de relatii concrete.
2) perspectiva Nisbet, potrivit careia comunitatea si societatea reprezinta faze
istorice ale dezvoltarii sociale.

Prezentarea teoriei
Comunitatea=definita prin viata reala si organica; tine de incredere, ea
insemnand umanitate.
Societatea=vointa virtuala si mecanica; tine de public.

29
 Ne nastem in comunitate si intram in societate ca intr-un taram strain;
comunitatea este veche, in timp ce societatea este noua.
Formele embrionare ale comunitatii:
 raport mama-fiu
 raport barbat-femeie ca sot si sotie
 raport frati-surori ca, copii ai aceeasi mame
Raportul matern este cel mai profund pt ca se fundamenteaza pe instinct,
placere. Se produce trecerea de la o asociere corporala la una spirituala, iesindu-se
din sfera rea.
Relatia initiala (dorintele, obisnuintele, amintirile, relatiile cu obiectele) o
transferam asupra lumii exterioare. Comunitatea se infiltreaza in societate (ca in
schema breslasului: cand termina produsul si trebuie sa-l vanda, plange dupa el).
Se stabilesc diferite comuniuni care blocheaza aparenta. Comunitatea pregateste
indivizii pt confruntarea lor cu lumea reala.
Paternitatea fundamenteaza ideea de dominatie, nu in sens de aservire.
Paternitatea exprima plenititudinea fortei tatalui care este invatata de copil inca de
la nastere. Pretitundini forta masculina este orientata catre lucruri exterioare, iar
cea a femeii catre viata interioara. Echilibrul de forta=echilibrul intre imaginatie si
realizare, directionare si supunere. Tot ce apare intr-o parte trebuie sa fie echilibrat
in partea cealalta printr-o actiune mai puternica. Aceasta relatie este amenintata de
aparitia orgoliului si cruzimii. Puterea este echilibrata de tendinta de a face bine-
elementul moral la Tonnies: „placerea celor puternici de a-i apara pe cei slabi”.
Putem vedea cerintele unui model al actiunii: „elitele au aceasta tendinta?”
Ex: rolul elitelor manageriale: se pune in slujba angajatilor de a le face bine
Forta exercitata de superiori asupra inferiorului este numita demnitate-cand
ea este exercitata pt binele celuilalt-teoria dreptului: elitele au mai multe obligatii
decat drepturi (propozitie de tip Popper). Daca aceasta forta va genera teama, ea va
fi refuzata.
Tipuri de comunitate:
 de sange-familia
 de loc-vecinatatea
 de spirit-prietenia:

Comunitatea de spirit-prietenia
se formeaza ca o specie de legaturi invizibile, o reuniune mistica animata de o
institutie si de o vointa creatoare. Relatiile dintre prieteni sunt de natura mentala.
Ex: comunitatile virtuale: 1984-prima comunitate virtuala „Well”-comunica pe net;
capacitatea de a comunica in termenii limbii lor; se pot ajuta si in realitate
Comunitatea nu presupune egalitate sociala, dar inegalitatea sociala
afecteaza comunitatea.

30
 Raporturile dintre comunitate si libertate sunt de interconditionare; o
libertate prea mare sau prea mica ameninta comunitatea.
Comunitatea exista prin comprehensiune, al carui organ este limba; ea este
inventata nu pentru a fi un mijloc de comunicare, ea insasi fiind un acord viu prin
continut si forma. Comprehensiunea este expresia cea mai simpla a existentei
intime si a adevarului.
Societatea care se bazeaza pe conventie, contract reprezinta o unitate
fabricata, o promisiune reciproca, o perspectiva, o acceptare reciproca de
actiuniviitoare care tb sa fie exprimate in concepte clare (apartinad limbii).
In comunitati, indivizii sunt legati organic in pofida oricarei separari (in
societati, indivizii sunt separati in pofida oricarei unitati); in societati nu exista nici
o activitate ce ar putea fi derivata dintr-una apriori; fiecare este pt sine si in
tensiune fata de toti ceilalti.
Societatea se costruieste pe schimb si are la vedere o utilitate (da pt a obtine
ceva). Ca sa xiste shimbul, tb ca bunurile sa fie separate, fiind insusite prin
tranzactie. Ca sa existe tranzactia, tb sa existe vointa de tranzactie (de a stii si de
aprimi). Ca vointa comunitatii sa puna in miscare in obiecte, tb sa coincida in
acelasi timp, sa exprime diferit aceasta gandire. In masura in care exista aceasdta
vointa actul particular devine public.
Contractul este deci, rezultatul a 2 vointe divergente ce se lega la un
moment dat.
Schimbul produselor este conditionat de masura in care fiecare tine marfa sa
la dispozitia tuturor, iar oamenii sunt capabilisa creeze acelasi produs, (fiecare
limitamdu-se la fabricarea cea mai facila a produsului).
Societatea este doar in aparenta constituitadin indivizi separati, caci ei
actioneaza pt toata societatea-in timp ce ei par actiona doar pentru ei („efectul
mainii tremurande).
In schimb, fiecare se debaraseaza de valorile pe care nu le utilizeaza pt a-si
insusi o valoare egala pe care o poate utiliza. Acest schimb marfa contra marfa
reprezinta dependenta fiecaruia de societate-dependenta ce contine totusi o
superioritate relationala asupra societatii (el dispune de societate).
Posibilitatea unui raport social nu presupune nimic altceva decat pluralitatea
persoanelor capabile sa produca si in consecinta sa promita.
Valoarea fiecarui om sta in capacitatea lui de a fi o promisiune”.
Fiecare persoana cauta in avantajul sau si nu-i aproba pe ceilalti decat in
masura si in timpul in care doresc acest avantaj-raportul unei persoane cu alta
poatefi inteles ca o ostilitate, ca un razboi latent. Aceste lucru este o traducere a
viziunii lui Hobess – starea de natura; la Tonnies este o stare de societate.
Societatea este o fuziune a intereselor care se realizeaza printr-un
compromis si care nu inlatura conflictul latent.

31
 Conceptul de societate nu exclude elementele institutionale.
Acest compromis de interese nu se poate realiza in totalitate decat in sfera
relatiilor contractuale. Este nevoie sa existe anumite reguli institutionale care sa
regularizeze contractele (influenta marxista-suprastructura).
In societatile contractuale, indivizii isi definesc actiunile pe baza de scopuri.
In comunitati, chiar daca am accepta ideea de scop, ea este de un tip special, cai
scopul ar fi compus dintr-o multitudine de subscopuri-este foarte greu de
ierarhizat.
Ex: „ce cauti in magazin?”, „de ce il iubesti?”-sunt mai multe raspunsuri, scopuri.
o In relatiile societale-partile au obligatii morale care sunt insotite de
sanctiuni, dar limitate la termenii contractului.
o In relatiile de comunitate, obligatiile partilor sunt nespecifice si nelimitate.
Cand abordezi relatia in termeni contractuali comunitatea se termina.
Comunitatea este garantata de alte relatii de comunitate-ex=cu nevasta: amanta,
mama, sora. Iti limitezi acsot comuniunea fata de sora, caci obligatii etice fata de
copil si sotie. Intri in conflict de valori: intre relatii (ex: mama care e pe moarte tb
sa nasca: pe cine salvezi?-dileme morale).
In relatiile societale, normele institutionale constituie un corp de reguli, iar ele
vizeaza mijloacele, scopurile si conditiile actiunii.
In relatiile de tip comunitar, nu exista nici un sistem de control institutional care
sa reglementeze relatiile. In zona aceasta a comunitatii, exista o normativitate
formala sau actiunile sunt informale si vizeaza atitudini de cat comportamente; in
societati, este vorba de comportamente formale (contactul).
Intr-o relatiile comunitara, identificam o atitudine, ceea ce nu gasim in
societate.
Ex: familia-comuniune si contract; divortul se realizeaza prin contract, nu prin
comuniune; cauzele acestuia: metoda comunitatii=analiza calitativa; metoda
societatii=analiza cantitativa.
Comuniuni simbolice:
o legate de un produs
o identifica indivizii cu firma
o marketing simbol (sa-ti faci clienti simbol)
patrunderea comunitaii in societate-cand vrei ca sotia sa faca aceladi fel de
mancare ca cel pe care il pregatea mama acasa-recreezi lumea, o transferi.

32
CURSUL 11
17. X. 2004

EMIL DÜRKHEIM
*este important in sfera culturii organizationale.
*din punct de vedere metodologic-orientare pozitivista.

„Despre diviziunea muncii sociale”

Trateaza modul in a care se constituie si functioneaza societatea atat in plan real,
cat si in planul reprezentarilor intr-un tot care sa aiba sens.
Notiuni: solidaritate mecanica si organica; sunt de natura supraindividuala-pleca de
la ansamblu de indivizi.
 Solidariate mecanica: solidaritate prin similititudini; in societatea in care
exista acest tip de soldaritate, indivizii sunt putini diferiti; ei se aseamana pt
ca marturisesc aceleasi valori, sentimente, impartasesc acelasi sacru.
Societatea este coerente pt ca indivizii nu sunt diferentiati.
 Solidaritate organica : solidaritate in care consensul se obtine prin
diferentiere; caracterizeaza societatea moderna.

Cele doua sensuri pot fi luate ca modele ideale si reale. Opozitia dintre cele doua
solidaritati se bazeaza pe opozitia dintre o societate segmentara si o societate
bazata pe diviziunea muncii sociale.
Segmentara=organizare care isi e suficienta siesi insasi; are putine comunicatii cu
exteriorul. Este in opozitie cu diviziunea sociala a muncii, dar poate subezista si
in cadrul acesteia-forme de solidaritate mecanica ce pot aparea si exista si in cadrul
solidaritatii organice.
La nivel de constiinta putem vorbi de constiinta colectiva=anamblul credintelor si
sentimentelor comune la mediei membrilor unei societati; are propria sa viata, dar
nu exista decat prin sentimentele si credintele prezente in constiinta individuala.
Deci, ea functioneaza prin indivizi, dar este relativ independenta-ceea ce face ca ea
sa nu depinda de o singura generatiile, ci leaga generatiile unele de alltele.
In cadrul solidaritatii mecanice, constiinta colectiva acopera cea mai mare parte a
constiintei indivizilor. Forta constiintei colective sta in expansiunea sa, iar aceadta
forta se manifesta prin rigoarea pedepselor acelora ce violeaza interdictiile.
Extensiune:
 cupridere

33
  detaliu: forta constiintei colective in solidaritatea mecanica rezida in efectul
asupra detaliului (il ataci).
In cadrul solidaritatii organice, constiinta colectiva isi reduce sfera de acoperire;
este mai slaba fata de violarea interdictiilor si lasa o marja mai mare de libertate
personala.
Exemplu: unde legea devine comanda
*daca am lege generala-ma orientez dupa principiile legii generale
*daca am lege comanda-spatiul se restrange la toti, problema este ca nu stiu.
Legile trebuie sa fie putine pt a le putea cunoaste si actiona conform lor-a avea
putere asupra lor.
Primatul societatii asupra individului – are un sens legat de prioritatea istorica
a societatii, a indivizilor, bazate pe solidaritatea mecanica (indivizii sunt pierduti in
intreg, in raport cu societatile bazate pe solidaritatea organica in care oamenii au
constiinta responsabilitatii lor). Durkheim arata ca numai atunci cand societatea
este diferentiata este posibil contractul, si nu pt ca acesta ar solicita diferentierea.
Contractul-exista mai intai societatea care impune o forma de relationare a
indivizilor.
-este derivat al structurii sociale (viziune contrara lui Hobbes, Locke)
Intrucat solidaritatea mecanica o precede pe cea organica, Durkheim sustine ca nu
se pot explica fenomenele de diferentiere sociala si solidaritate organica, plecand
de la indivizi; deci, nici notiunea de diviziune a muncii plecand de la notiunea de
interes si de individ.
Specializarea este o consecinta a unor conditii de existenta si un scop legat de
productivitatea muncii; este similara ideii marxiste. Acest lucru conduce la ideea
ca studiul unui fenomen social tb facut din exterior, adica obiectiv.
Opinia nu este fapt.
Un element de studiu este dreptul-Durkheim identifica 2 tipuri de drept:
 represiv caracteristic solidaritatii mecanice ce sanctioneaza incalcarile si
violorarile. El actioneaza cu forta asupra detaliului in toate cazurile in care
actele ranesc direct constiinta colectiva.
 restitutiv a carui scop nu e de a sanctiona incalcarea regulilor, ci de a repune
lucrurile in starea lor initiala ( de a reface cooperararea, de a reorganiza
coexistenta regulata si ordonata intre indivizii)-aceasta idee apare si la M.
Foucault.
In dreptul modern, insusi violatorul – inculpatul, participa la refacerea regulii: ca
mb al societatii, el a legitimat puterea care sa sanctioneze violarea; are dubla
pozitie.
Teoria etichetarii-cand o constiinta colectiva considera ca fost lezata apare
sanctiunea; aceasta nu are scop refacerea lumii, ci ofera satisfactie constiintei
colective lezate si care a solicitat o reparatie.

34
Exemplu: Stalin-reprezentant al puterii, participa direct la executii, procese.
Cauzele solidariatii mecanice: nu este cautarea fericirii-cei din soc moderna nu
sunt mai fericiti decat cei din soc arhaice, chiar daca au placeri mai numeroase si
mai subtile. Diferentierea placerilor este rezultatul diferentierii sociale (placere nu
este identic cu fericire).
Ceea ce explica solidaritatea organica si diviziunea muncii este combinarea a 3
criterii:
 volum=nr de indivizi ce apartin unei colectivitati
 densitate materiala=nr de indivizi pe suprafata
 densitate morala=intensitatea comunicatiilor si a schimburilo intre indivizi..
!!! cu cat avem indivizi mai numerosi si schimburi mai numeroase, cu atat
densitatea morala e mai mare.
La baza realitatii sociale sta conceptul „lupta pt viata”. Cu cat volumul si
densitatea materiala sunt mai mari, cu atat lupta pt viata este mai mare. Durkheim
sugera modalitati de a da o rezolvare pacifista a luptei pt viata –este o diferentiere
sociala. Fiecare inceteaza sa mai fie in competitie cu toti-este in competitie doar in
masura in care este capabil sa indaplineasca o functie.
Solidaritatea meacnica-omul ar tb sa-i indeparteze pe toti.
Solidaritatea organica-omul are o functie; indivizii sunt diferiri-contribuie la viata
sociala. Acest miodel de explicare arata ca diferenta sociala este conditia creatoare
a libertatii individuale. Cu cat o societate se dezvolta mai mult, cu atat ar tb sa
creasca libertatea.. ne indreptam spre o societate individualista, iar problema este
sa mentinem un minim de constiinta colectiva, in lipsa careia solidaritatea organica
va antrena dezintegrarea sociala-de aceea soc moderne nu pot fi stabile decat
respectand justitia.
Dpdv metodologic, Durkheim arata ca orice fenomen social se explica printr-un
fenomen social, iar unul global printr-unul global.
Un alt studiu ce confirma primatul soc asupra individului este cel al sinuciderii:
 sinuciderea egoista: indivizii nu sunt integrati in grup, dorintele nu se ridica
la nivelul obligatiilor impuse de grup.
 sinuciderea altruista: individul isi da viata pt imperative sociale; nu isi
valorifica dreptul la viata. Ex: sinuciderea eroilor-mor pt tara
 sinuciderea anomica:varaza in functie de fazele ciclului economic; este
frecventa in perioadele de criza economica, dar si de prosperitate; scade
dupa perioade de crize politice.
Siniciderea este un act individual, dara le carui cauze sunt sociale. Societatea este
traversata de curente sinucidogene-nu afecteaza orice individ (sunt anumite
caracteristici specifice de personalitate). In societatea moderna individul este mult
mai sensibil si mai vulnerabil.
Problema integrarii sociale: prin grup

35
  familial-functiile familiei sunt in declin
 religios
 politic-ese departe de individ
Nici unul nu poate asigura integrarea.
Relatiile moderne se caracterizeaza printr-un grad mare de abstractizare. Aceste
relatii solicita indivizilor sa-si transcenda (depaseasca) pasiunile lor, sa amane
satisfactia; trebuie sa se propuna legi spirituale – sunt vagi si nu precizeaza
obligatiile sau regulile carora oameni sa se supuna. Avem nevoie de elemente
concrete morale. Dupa cum afirma Durkheim, singurul grup care ar putea sa
realizeze integrarea este corporatia:
 este grupul de munca
 o sinteza intre organizarea contractuala si una comunitara
 este un grup profesand care intra patron, angajat; oamenii sunt apropriati
unul de altul, incat pot forma scoli de disciplina si suficienti in
individualitatea lor pt a beneficia de prestigiu si autoritate.
 ideea corporatista ar fi raspunsul la dilema confortului si a relatiei cu alte
fiinte umane. Ea a fost abandonata de socialisti din cauza orientarilor catre
stat, dar si de liralisti din cauza orientarior individualiste.

36