Asecte gender

1.1. Particularitati gram-le de gen in diferite limbi

Genul este o categorie gramaticală, specifică limbii române şi multor altor limbi, prin care se face
diferenţa între masculin şi feminin pentru substantive, adjective, pronume, articol.

Genul se manifestă pregnant ca distincţie semantică, în special, în cadrul substantivelor

animate. „Exprimarea opoziţiei de gen prin perechi substantivale de gen se realizează prin: a)
cuvinte cu radical diferit în cazul substantivelor animate personale: bărbat/femeie, băiat/fală sau
nepersonale cocoş/găină; b) cuvinte cu acelaşi radical diferenţiate prin sufixe, în cazul
substantivelor mobile (animate personale şi nepersonale), reprezentând: - cuvânt-bază şi cuvânt
derivat cu unul dintre sufixele moţionale: elev/elevă, ţăran/ţărancă, lup/lupoaică; - cuvinte
derivate cu sufixe diferite: nepoţel/nepoţică, viţel/viţică etc. ” (v. I, p.67)
în ultimul timp se discută mult despre aspectul gender reflectat în limbă, avându-se în
vedere modul în care limbile prezintă cele două entităţi: masculin - feminin. Se constată că, în
general, prevalează modul androcentrist, orientat spre bărbat şi cu viziunea asupra lumii din
perspectivă masculună, iar femininul apare într-un plan secundar, mai mult în rol de obiect, nu de
subiect, astfel încât se poate vorbi despre o „asimetrie gender”, adică de prevalarea masculinului
faţă de feminin. în prezent, în discursul academic au apărut mai mulţi termeni, ce reflectă conceptul
gender în limbă anume din perspectiva egalităţii de gen, ca, de exemplu „limbaj gender neutru”
(Gender Neutral Language) şi sinonimul său „limbaj non-gender” (Non-Gender Specific
Language), „limbaj sexist” (Sexist Language), „limbaj non-sexist” (Non-sexist Language).
Au fost identificate câteva particularităţi ale androcentrismului, printre care se enumeră a)
identificarea noţiunilor om-bărbat (engl. man, îx.hommef, b) substantivele de gen masculin se
utilizează cu sens generalizator, cu referire la persoanele de ambele sexe (de exemplu, elevi,
clători, cumpărători etc.; c) feminitatea şi masculinitatea se deosebesc tranşant şi constituie o
opoziţie de tip inferior (fem.fsuperior (mase.); b) multe substantive feminine sunt derivate de la
cele masculine [2].
Astfel, în limba română este pe larg răspândită derivarea cu sufixe moţionale [3], cu ajutorul
cărora se formează substantive nume de fiinţe feminine de la masculine şi invers: morar/morăriţă,
broască/broscoi, împărat/împărăleasă, porumbel/porumbea,
şcolar/şcolăriţă,
vânzător/vănzătoare, sportiv/sportivă, inginer/ingineră,
academician/academiciană,

1
decan/decană, membru/membră, filolog/filologă, deputat/deputată, preşedinle/preşedintă. In
gramatici dominanta masculină se identifică şi în formele iniţiale (de dicţionar) ale multor cuvinte,
care sunt date mai întâi la masculin, de exemplu, adjectivele albastru/albaştri, vesel/veselă etc.
Utilizarea cuvintelor ce conţin indici gramaticali pentru diferenţierea genului este legată de
anumite tradiţii socioculturale, precum şi de o serie de stereotipuri despre calităţile, atributele şi
normele de conduită în funcţie de sex. Astfel, se fixează o stereotipie gender, materializată în
aşteptările pe care le au vorbitorii vizavi de conduita persoanelor, în funcţie de sexul acestora. în
fiecare cultură există viziuni tradiţionale în legătură cu normele de conduită, care reglementează
comportamentul gender. Acestea deseori vin în contradicţie cu valorile promovate de adepţii
egalităţii de gen, care se opune discriminării gender. Anume din perspectiva egalitatăţii de gen se
propune crearea şi utilizarea denumirilor de profesii, funcţii, ocupaţii, caracteristici ş.a. cu forma
gramaticală de feminin. Cele mai multe şi mai aprinse discuţii s-au dus în legătură cu denumirea
ministră, care aşa şi nu a fost „legalizată” [ A se vedea 4], însă „în uz pare să se impună forma cu
-ă, ca în spaniolă; se constituie astfel o gradualitate, în care e posibilă alegerea stilistică nuanţată:
ministrul (stil tehnic, oficial) - doamna ministru (limbaj oficial-interacţiune socială) - ministru (stil
standard-colocvial) - ministresa şi mai ales ministreasa (ton ironic-peiorativ)” [5].

1.2. Diferente de gen in texte pentru copii

Problema gender, în limbă şi în comunicare, este discutată pe larg, fiecare autor aducând
argumentele sale, iar în plan funcţional, modificările de moment, ocazionale, au ca scop mai mult
obţinerea unor efecte stilistice. în acest sens, oferă multe posibilităţi de creare a variantelor
substantivele epicene, care cuprind nume de animate personale sau nonpersonale de ambele sexe,
încadrate într-un singur gen - fie masculin, fie feminin - de tipul părinte, rudă, şi, mai ales, cele de
animale sau păsări - cămilă, cuc, veveriţă, albină ş.a. De la acestea, unii autori creează denumiri
şi pentru celălalt gen, de exemplu, ca denumiri expresive au devenit deja cunoscute formele
Veverel de la veveriţă (bomboane „Veverel”), Ghiocica de la ghiocel, Jucărel de la jucărică ş.a.
Procedeul s-a dovedit a fi deosebit de productiv la crearea textelor pentru copii. în cartea scriitoarei
Passionaria Stoicescu „Cele mai năstruşnice păţanii cu animale, pasări, flori, gînganii ” [6] există
multe personaje din domeniul faunei şi florei, care preiau comportamentul uman, deci capătă şi
respectivele caracteristici de gen în denumire.
Doamna cucă şi-al el pui. Doamna Cucă face ouă şi le-mparte pe din două;... Şi din oul de-
mprumut iese-un rău şi-un prost crescut, căci cu noii fraţi n-aduce băieţelul doamnei Cuce.
Căpriorul supărat. în oglinda de văpaie Căprioara face baie... iat-o, iese în lumină, să-şi poftească
la-mbăiat puişorul supărat. Dar el stă sfios şi tace ... Nu-nţelege cum se face că se spală pe-ndelete
şi ... rămâne tot cu pete! Piţi-piţi-piţigoi. în căuşul palmei moi stau cinci pui de piţigoi tară fulgi,
2
aproape goi care ţipă: — Vai de noi, piţi-piţi-pifigoi!. Dar noroc cu Piţiguşa că Ia toţi le umple
guşa. Şcolarii. Strigă catalogul blând, iar şcolarii rând pe rând se ridică în picioare gata pentru
ascultare: - Coadă-Roşie Vulpiţa! - Ciocănescu Ghioniţa! - Barza Picioroange Lungi! - Melcul Nu
Poţi Să M-Ajungi! - Ursuleţul Mormăici! - Ţepoşilă Ghe. Arici! - Ronţăiescu Veverel! -
Mistreţeanu Groh Purcel! Bietul ţepoşel. O Broscuţă grijulie se ruga de Păpădie: — Dă-mi, te rog,
pe datorie o ulcică de lăptic pentru Ţepoşel cel mic, că-i plecată la servici mama lui, tanti Arici.
îţi recomand, stimată peştiuţă, să gândeşti bine formularea întrebării. Şarpele. L-au zărit de după-
o cracă un Brotac şi o Brotacă. Huhurezul. Toţi se tem de el ... Doar Gaia îi deretică odaia, unde
vin adeseori verişorii Bufniciori.

1.3.
În ultimul timp are loc o „feminizare” a denumirilor de profesii, unele regăsindu-se deja în
dicţionare: lectoră, conferenţiară, redactoare, informaticiană, terapeută, politologă, dar multe mai
rămân doar cu forma de masculin - biker, rocker, fan, bodyguard, rapper, chirurg ş.a., pentru care
formele de feminin apar doar ca ocazionalisme.
De menţionat este faptul că sistemul gramatical nu poate şi nici nu trebuie modificat în mod radical,
pentru a reflecta toate cerinţele gender. Caracteristic este aceea că uzul determină norma, iar
schimbările efectuate şi prezentate în dicţionare, nu totdeauna sunt luate în consideraţie de
vorbitori, care, de multe ori, preferă normele de exprimare tradiţionale, de exemplu, cele de
masculin pentru desemnarea funcţiilor, titlurilor ş.a. Un exemplu elocvent este oferit chiar de
Academia Română în care toate titlurile şi funcţiile unei doamne sunt redate prin forma de
masculin:„Oxford University Press a publicat lucrarea „The Syntax of Old Romanian“, coordonată
de prof. univ. dr. Gabriela Pană Dindelegan, membru corespondent al Academiei Române, reputat
lingvist…” .

S-a scris destul de mult despre „feminizarea“ numelor de profesii şi funcţii, în diferite limbi şi
culturi. De obieci, intenţia de a impune în uz forme feminine e întemeiată pe ipoteza legăturii dintre
limbaj şi gîndire şi e pusă sub semnul militantismului feminist. Acest gen de discurs - posibil
pentru limbi care fac diferenţa morfologică între masculin şi feminin - a dus la recomandări
autorizate şi la oficializarea unor forme absente pînă de curînd din dicţionare şi din uz: în franceză,
a pus în circulaţie termeni ca professeure şi auteure, femininul articulat la ministre etc. E aceeaşi
presiune ideologică prin care, în spaţiul anglosaxon, sînt evitate compusele cu man (cărora li se
creează substitute cuperson), iar termenilor generici şi pronumelor care îi reiau li se atribuie,
consecvent sau aleatoriu, formă de feminin (cititoarea, ea etc.). Interpretarea ideologică nu acceptă
ca dat un fapt simplu şi general: în sistemul lingvistic, forma masculină e pur şi simplu cea
generică, nemarcată.
3
În spaţiul cultural românesc se manifestă însă tendinţa opusă: nume de profesii şi de funcţii care
aveau de multă vreme formă feminină sînt „masculinizate“, folosindu-se cu precădere forma cu
terminaţie masculină chiar în desemnarea femeilor sau în adresarea politicoasă către acestea (cu
termenul reverenţios acordat): directorul, ministrul, senatorul, prefectul; doamna director, doamna
ministru etc.
Uneori, există în uz un derivat feminin, mai ales dacă profesia sau funcţia respectivă era deja
îndeplinită de femei - profesoară, autoare, directoare. Diferenţele depind şi de formă: adesea, o
anumită terminaţie (de exemplu, -tor) permite mai uşor formarea regulată a femininului:
directoare, senatoare etc. Construcţiile artificiale se diferenţiază, astfel, de registrul popular şi
familiar, în care femininul se poate forma foarte uşor, dar apare ca lipsit de respect şi chiar conotat
negativ: doctoriţă, ministră (ministreasă) etc.
De asemenea, exista numeroase excese ale obsesiei ceremonioase, de ex, efortul de a nu supune
derivării şi flexiunii normale termenul profesor: sînt persoane care insistă să se adreseze cu formula
doamnă profesor, în loc de doamnă profesoară sau domnişoară student, in loc de student.
Feminismul nu are, deci, nimic de-a face cu percepţia şi utilizarea numelor de profesii şi funcţii în
română. Dacă ar fi să determinăm o ideologie în spatele uzului actual, am putea spune că este
vorba de mania posturilor: deasupra oricărei identităţi personale stă respectul pentru rolul social şi
pentru funcţie.