Aspecte Privind Locul Si Rolul Sistemului de Asigurari Si Reasigurari in Contextul Pietelor Financiare - Modificat - Ultima

CUPRINS
INTRODUCERE ...........................................................................................................................4
CAPITOLUL I. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND SISTEMUL DE SIGURĂRI ȘI
REASIGURĂRI ÎN CONTEXTUL PEȚELOR FINANCIARE ..............................................7
1.1. Aspecte teoretice privind sistemul de asigurări și reasigurări în contextul piețelor
financiare .....................................................................................................................................7
1.2. Rolul, locul si functiile asigurărilor și reasigurărilor în economia contemporană ......18
1.3. Activitatea de asigurare și reasigurare în practica internaţională ...................................23
CAPITOLUL II. STRUCTURA ȘI DINAMICA SECTORULUI DE ASIGURARI ȘI
REASIGURARI IN REPUBLICA MOLDOVA ......................................................................28
2.1. Cadrul legal de reglementare a sistemului de asigurări și reasigurări în Republica
Moldova .....................................................................................................................................28
2.2. Analiza pietei asigurarilor si reasigurarilor in Republica Moldova ................................34
2.3. Oportunități și impedimente de dezvoltare .........................................................................40
CAPITOLUL III. SISTEMULUI DE ASIGURARI SI REASIGURARI IN CONTEXTUL
PIEȚII FINANCIARE DIN REPUBLICA MOLDOVA .........................................................43
3.1. Strategii si Perspective ale dezvoltării sectorului de asigurări și reasigurări pentru
economia țării ............................................................................................................................43
3.2. Tendințe pe piața asigurărilor și reasigurărilor la nivel internațional .............................50
3.3. Preocupări la nivel internaţional pentru liberalizarea comerţului cu asigurări şi
reasigurări .................................................................................................................................56
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI ...........................................................................................65
BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................................68
ANEXE .........................................................................................................................................73
2
LISTA ABREVIERILOR
BAR Broker de asigurare şi/sau reasigurare

BNAA Biroul Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule
CA Companie de Asigurări
CMA Companie Mixtă de Asigurări
CNPF Comisia Naţională a Pieţei Financiare
CNVM Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
CSI Comunitatea Statelor Independente
DNVM Depozitarul Naţional de Valori Mobiliare
ECE Europa Centrală şi de Est
IAIS Asociaţia Internaţională a Supraveghetorilor în Asigurări
PIB Produsul Intern Brut
PBS Prima brută subscrisă
RCA Asigurarea de răspundere civilă auto (internă şi externă)
RCG Asigurarea de răspundere civilă generală
RM Republica Moldova
RSVM Registrul de Stat al Valorilor Mobiliare
SUA Statele Unite ale Americii
UE Uniunea Europeană
USAID Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională
3
INTRODUCERE
Actualitatea temei. Indiferent de orânduirea socială, de regimul politic, investiţiile, au
constituit şi constituie un factor hotărâtor al dezvoltării economico-sociale, prin volumul,
structura şi prin calitatea lor.
La nivelul unităţilor economice rolul investiţiilor poate fi apreciat în complementaritate
cu activitatea de bază care reflectă profilarea oricărei unităţi ( industriale, agricole, de transport,
comerciale etc.) şi pe care investiţiile o amplifică.
Problema este de actualitate şi pentru că potenţialul investiţional se reflectă nu neapărat
prin volumul de resurse (financiare, materiale şi umane) avansate, cât mai ales prin capacitatea
factorului uman de a le transpune în efecte scontate.
Asigurarea reprezintă un sistem de relaţii, ce cuprinde protejarea intereselor personale şi
patrimoniale ale persoanei fizice şi juridice (asigurat) prin formare de fonduri băneşti din contul
primelor de asigurare, plătite de asigurat, în schimbul cărora asigurătorul оşi asumă obligaţia ca
la producerea cazului asigurat să compenseze asiguratului suma asigurată sau despăgubirea de
asigurare în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Dezvoltarea pe larg a relaţiilor de piaţă în Republica Moldova a schimbat esenţial situaţia
în sfera asigurărilor. Anterior, în economia centralizată asigurarea purta un caracter mai mult
formal.
Pe atunci, în conştiinţa sovietică, asigurarea nu prezenta un component obligatoriu al
organizării vieţii. În cadrul economiei de piaţă asigurările reprezintă pe de o parte un mijloc de
protejare a afacerilor şi patrimoniului cetăţenilor, iar pe de altă parte o activitate comercială ce
generează profituri.
Activitatea de asigurare din Republica Moldova este supravegheată de organul de stat.
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor şi Fondurilor Nestatale de Pensii pe
lângă Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, funcţiile de bază a căruia sunt protecţia
deţinătorului de poliţă şi promovarea unei pieţe sigure şi eficiente, astfel încât organizaţiile de
asigurări să respecte legislaţia şi reglementarea în vigoare, guvernatoare ale industriei
asigurărilor.
Actualul sistem al asigurărilor din Moldova este imaginea experienţei acumulate pe
parcursul a a peste douzeci de ani de tranziţie spre economia de piaţă, perioadă în care s-au creat
condiţiile transformării structurale graduale a pieţei asigurărilor.
Descentralizarea şi demonopolizarea economiei naţionale a Republicii Moldova, cu
elaborarea concomitentă a unor măsuri de modificare şi reglementare a activităţii de asigurare, au creat
4
premisele necesare desfăşurării activităţii de asigurare în corespundere cu exigenţele economiei de
piaţă. Actualmente, operaţiunile de asigurare şi reasigurare sunt efectuate de 16 societăţi
comerciale de asigurări. Totuşi, în pofida acestei evoluţii spectaculoase, reforma asigurărilor nu a
depăşit substanţial stadiul reformelor la nivelul întregii economii.
Prin conţinutul său, lucrarea abordează conceptul de management, şi anume, particularităţile
managementului asigurărilor, apoi prezintă caracteristica generală a sistemului naţional de asigurare,
unde sunt tratate astfel de teme ca – evoluţia, forme şi metode de constituire a sistemului naţional de
asigurare şi metodele şi mecanisme de intervenţie a statului în asigurări. În ultimul capitol sunt
abordate problemele managementului operaţiunilor de asigurare, şi anume efectele asigurărilor
aplicate pentru asiguraţi şi efectele operaţiunilor de asigurare pentru asigurător.
Cele expuse anterior şi faptul că în acest domeniu la noi nu s-au efectuat numeroase
investigaţii ştiinţifice, determină cu prisosinţă actualitatea temei de cercetare în cadrul prezentei teze de
licenţă.
Scopul cercetării este depistarea metodelor de optimizare şi de eficientizare al procesului
managerial în cadrul societăţilor de asigurare din ţară în baza experienţei companiilor de asigurare din
Occident şi greşelilor comise de companiile autohtone, ca în urma aplicării acestor metode şi tehnici
de eficientizare să se obţină obiectivele scontate ale societăţii de asigurări.
Scopul lucrării e concretizat de sarcinile cercetării:
- evidenţierea metodelor şi mecanismelor de realizarea managementului eficient;
- identificarea erorilor obiective şi subiective în procesul de management în asigurări;
- identificarea factorilor care influenţează şi caracterizează procesul managerial în acelaşi timp;
- relevarea impactului intervenţiei statului în procesul managerial în asigurări;
- analiza sistemului asigurărilor în economia de tranziţie;
- analiza constituirii a sistemului naţional de asigurare;
- analiza factorilor care influenţează şi caracterizează managementul al operaţiunilor de
asigurare.
Obiectul cercetării îl constituie activitatea investițională a companiilor de asigurări prin
prisma experienței naționale și internaționale.
Baza informaţională lucrării de faţă o constituie suportul teoretico-ştiinţific care e axat
pe lucrări fundamentale ale specialiştilor în materie de asigurări aşa ca: Văcărel Iulian “Asigurări
şi reasigurări”, Ciurel Violeta “Asigurări şi resigurări”, Fotescu Stanislav “Eficienţa asigurărilor
în Republica Moldova”, lucrările savanților de la Catedra de Investiții și Piețe de capital etc.
Paralel cu studierea în original a lucrărilor specialiştilor în materie au fost analizate datele
statistice preluate din Buletinele informative elaborate de către Serviciul de Stat pentru
Supravegherea Asigurărilor, datele Biroului Național de Statistică pentru ultimii ani.
5
Structura lucrării. Lucrarea de față este structurata astfel:
În Introducere este descrisă actualitatea temei, scopul și obiectivele de cercetare.
În Capitolul I Noțiuni generale privind sistemul de asigurări și reasigurări în context
internațional s-a cercetat , in principiu, familiarizarea cu conceptele si particularitățile sectorului
asigurarilor, cu teoriile generale ale managementului strategic al companiilor de asigurari,
urmate fiind de prezentarea tipologiei societatilor de asigurare și a portofoliului de investiții.
În Capitolul II. Structura și dinamica sectorului de asigurări și reasigurări din Republica
Moldova, este analizată dimensiunea pieței asigurărilor, practicile naționale și internaționale de
activitate în domeniu și aspectele legale de activitate .
În Capitolul III Rolul sistemului de asigurări și reasigurări în contextul pieței financiare,
este prezentată activitatea și analiza pieței de asigurări, perspectivele de dezvoltare și integrarea
sectorului în contextul noilor provocări globale ale econonomiei.
În Concluzii este efectuată o sinteză a ideilor și a rezultatelor investigației.
Cuvinte cheie: piața de asigurări și reasigurări, piețe financiare, asigurări, reasigurări.
6
CAPITOLUL I. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND SISTEMUL DE
SIGURĂRI ȘI REASIGURĂRI ÎN CONTEXTUL PEȚELOR
FINANCIARE
1.1. Aspecte teoretice privind sistemul de asigurări și reasigurări în contextul
piețelor financiare
Asigurarea propriu-zisă, în forma cea mai simplă, clasică, dar şi cel mai frecvent întâlnită
în practică, constă în protecţia financiară pentru pierderi cauzate de o gamă largă şi variată de
riscuri.
În ciuda eforturilor făcute de unii oameni de ştiinţă pentru descoperirea primelor
operaţiuni de asigurări şi reasigurări, acestea nu au putut fi identificate cu precizie. Totuşi, în
urma unor îndelungi căutări, au fost găsite dovezi ale unor operaţiuni de împărţire a riscurilor ce
datează din aceeaşi perioadă cu apariţia primelor forme organizate de comerţ. Ideea reasigurării
îşi are rădăcinile în acelaşi instinct uman care a dus şi la apariţia asigurării, şi anume dorinţa ca
paguba suferită de o persoană să fie suportată de mai multe persoane. De aceea, unii istorici
consideră că şi reasigurările, ca formă de protecţie, au apărut la foarte scurt timp după apariţia
asigurărilor1.
Asigurarea are la bază un acord de voinţă (contract) încheiat între asigurător şi asigurat,
prin care asigurătorul oferă asiguratului protecţie pentru riscurile pe care şi le-a asumat,
obligându-se să acopere asiguratului contravaloarea daunelor (respectiv suma asigurată în cazul
asigurărilor de viaţă) în caz de producere a acestor evenimente, în schimbul plăţii de către
asigurat a unei sume de bani, numită "primă de asigurare".
În literatura de specialitate se întâlnesc abordări şi modalităţi de exprimare diferite prin
care, de fapt, se desemnează acelaşi lucru. Unii autori ("Insurance, A Risk fmancing Tool", în C.
Arthur Williams, Richard M. Heins, Risk Management and Insurance, 5th edition, McGraw-Hill
Insurance Series, New York) consideră că asigurările pot fi privite din mai multfe puncte de
vedere, motiv pentru care există suficient de multe definiţii, din care vom prezenta câteva.
John Downes şi Jordan Elliot Goodman, în "Dictionary of Finance and Investment
Terms", definesc asigurarea ca fiind "sistemul prin care persoanele fizice sau juridice, conştiente
de riscurile posibile, plătesc prime de asigurare unei companii de asigurări care rambursează
sumele corespunzătoare în caz de daună. Asigurătorul profită prin investirea primelor pe care le
primeşte.... într-un sens mai larg, asigurarea transferă riscul de la o persoană la un grup care
poate mai uşor să plătească pagubele".
1
Ciurel Violeta, Asigurări şi reasigurări: Abordări teoretice şi practice internaţionale, Editura ALL BECK,
Bucureşti, 2000
7
În unele lucrări se consideră chiar că asigurarea poate fi definită din două puncte de
vedere, şi anume:
1. Ca persoană (fizică sau juridică) în calitate de asigurat, asigurarea poate fi privită şi ca
"finanţare" a unei pierderi, în condiţiile în care, evident, fondurile vor fi disponibile pentru a
acoperi consecinţele financiare ale producerii riscului. Scopul acesteia va fi de a asigura
continuitatea activităţii sau supravieţuirea afacerii asiguratului în cazul pierderii produse.
2. Ca un mijloc prin care riscurile pentru două sau mai multe persoane sau firme se
combină prin contribuţii prezente sau promise la un fond din care se plătesc despăgubirile pentru
daunele suferite de unii dintre ei. Dat fiind că asigu rarea se bazează pe transferul riscului de la
un individ către o comunitate de indivizi, la acoperirea pagubei suferite de acesta contribuie cu
sume mici ceilalţi
indivizi.
D.S. Hansell defineşte asigurarea ca "un instrument care oferă compensarea financiară
pentru evenimentele nefericite, plăţile fiind efectuate din contribuţiile mai multor părţi care
participă la această schemă". Rezultă din această definiţie existenţa unui fond care se formează
prin contribuţia tuturor asiguraţilor (sub forma primei) din care se vor plăti despăgubirile pentru
cei care suferă pierderi.
Aşadar, asigurarea are la bază un acord de voinţă între o persoană fizică sau juridică în
calitate de asigurat şi o persoană juridică în calitate de asigurător, prin care asiguratul cedează
asigurătorului un risc sau o clasă de riscuri pentru care obţine protecţia asigurătorului. Pentru
această protecţie, asiguratul plăteşte asigurătorului o sumă de bani, numită primă de asigurare,
urmând ca în cazul producerii riscului sau riscurilor asigurate, asigurătorul să îl despăgubească
pe asigurat pentru daunele suferite. Astfel, asigurarea se concretizează într-o tranzacţie al cărei
obiect îl constituie cumpărarea unui serviciu, respectiv a protecţiei pentru pierderea posibilă şi
viitoare datorită producerii riscurilor agreate. Preţul acestei protecţii este prima de asigurare.
Asigurarea are la bază principiul mutualităţii, potrivit căruia fiecare asigurat contribuie cu
primele de asigurare la crearea fondului de asigurare din care se suportă contravaloarea daunelor
suferite de asiguraţi2.
2
Constantinescu D.A., Dobrin M., Bejenaru A., Gherciu A. - Dicţionar de Asigurări, Editura SEMNE1994 SRL, 1998
8
 Reasigurarea
Reasigurările deţin o poziţie deosebit de semnificativă în comerţul internaţional şi cu cât
volumul şi valoarea bunurilor comercializate sunt mai mari, cu atât rolul reasigurărilor este mai
important. Ele au apărut dintr-o necesitate obiectivă, şi anume, din existenţa unor riscuri foarte
mari (maritime, aviatice, incendiu, de viaţă, de accidente etc.) care pot genera daune extrem de
mari pe care societăţile de asigurări, neavând capacitate financiară suficientă, pot fi incapabile să
le suporte numai pe contul lor, ducând, practic, la falimentul acestora. Reasigurarea oferă
capacitatea necesară asigurătorului direct (original, iniţial) pentru acoperirea riscurilor pe care,
altfel, nu le poate suporta singur. în asemenea împrejurări, asigurătorul care acceptă preluarea
unui risc (a unor riscuri) mare, peste capacitatea sa, poate apela la una sau mai multe companii
de reasigurări pentru a ceda în reasigurare o parte din risc (uneori întregul risc). Reasigurarea are
ca efect "pulverizarea" riscului3.
Definiţia clasică a reasigurării, conform dreptului englez a fost elaborată de Lord
Mansfîeld, în 1807: "reasigurarea reprezintă o nouă asigurare, efectuată printr-o nouă poliţă,
pentru acelaşi risc iniţial asigurat, în scopul despăgubirii asigurătorilor pentru asigurările lor
anterior încheiate; ambele poliţe există în acelaşi timp". Cu alte cuvinte, mai simplu, se poate
afirma că reasigurarea este "asigurarea asigurării".
Motivul principal pentru care au apărut reasigurările îl constituie protecţia oferită
asigurătorului în situaţia apariţiei întâmplătoare a unei pierderi izolate foarte mari sau a mai
multor pierderi rezultate dintr-un eveniment, a căror valoare este foarte mare în raport cu
veniturile obţinute din primele de asigurare percepute sau din fondurile de rezervă. De aceea, în
urma apariţiei unor asemenea daune, pentru prevenirea plăţii unor despăgubiri foarte mari care
pot duce chiar la faliment, companiile de asigurări directe cedează altor companii de asigurări o
parte din risc, sau, uneori întregul risc, activitate cunoscută sub denumirea de REASIGURARE.
Astfel, rolul "tehnic" al reasigurării este de a proteja pe asigurătorii direcţi în faţa pericolului
insolvabilităţii sau a reducerii capacităţii lor financiare, conferind astfel acestora o mai mare
stabilitate.
În “Dictionary of financial and investments terms”, reasigurarea se suprapune ideii de
împărţire a riscurilor între societăţile de asigurare. O parte din riscul asigurătorului este asumat
de alte companii în schimbul plăţii unei părţi din prima plătită de asigurat. Prin dispersia riscului,
reasigurarea permite unei companii să accepte clienţi a căror acoperire ar fi o mare povară sau ar
fi imposibilă de suportat singur.
Reasigurarea reprezintă un acord încheiat între două părţi numite companie cedentă
(reasigurat, asigurător direct) şi reasigurator, prin care prima consimte să cedeze, iar cea de-a
3
Văcărel Iulian, Bercea Florian - Asigurări şi reasigurări, partea I, Editura Expert, Bucureşti, 1998
9
doua acceptă să preia o a mmită parte a riscului (uneori întregul risc), conform condiţiilor
stabilite în acord, în schimbul plăţii de către compania cedentă reasiguratorului a unei anumite
sume denumită primă de reasigurare, ce reprezintă o cotă din prima originală de asigurare,
urmând ca în cazul producerii evenimentului asigurat reasiguratorul să contribuie la acoperirea
pierderii.
Se observă că se folosesc cîţiva termeni specifici:
Companie cedentă - este compania care acceptă riscul de la asiguratul său şi cedează o
parte din acest risc în reasigurare unei alte companii de asigurare sau de reasigurare. Ea este
compania ce se reasigură şi o mai întâlnim în literatura de specialitate şi sub denumirea de
reasigurat. Aceasta este de fapt, asigurătorul direct, care a avut rolul de asigurător în contractul
de asigurare iniţial (original). De aceea, se mai foloseşte şi termenul de asigurător iniţial sau
original.
Începuturile asigurării. Originile asigurării se pierd în negura timpurilor, neputând fî
stabilite decât cu o mare aproximaţie4.
Se spune că negustorii chinezi îşi distribuiau marfa în mai multe vase ce urmau-'să o
transporte pe râurile şi fluviile tumultoase şi periculoase ale Chinei, reducând astfel riscul ca
întreaga cantitate de marfa ce urma să ajungă la destinaţie să fie supusă pierderii. Este deci doar
o formă de dispersie a riscului, nu şi o protecţie.
Alte dovezi se referă la babilonieni, care în jurul anului 3000 î.e.n. - perioadă
caracterizată printr-o civilizaţie unică înfloritoare - au conceput şi practicat un sistem de aşa-zise
credite (împrumuturi) maritime, care îl scuteau pe debitor de a le returna în cazul în care marfa
sau nava sufereau avarii. Primele dovezi se referă la Codul lui Hammurabi, descoperit în anul
1902. Acest cod, înscris pe un bloc de diorit negru, cuprindea 282 clauze şi a fost compilat, după
cum îi este şi numele, de Hammurabi, Rege al Babilonului, aproximativ în anul 2250 î.e.n.
Existenţa acestui cod demonstrează că babilonienii erau foarte buni comercianţi şi că
aveau idei clare legate de natura unui contract, de valoarea banilor şi înmulţirea lor prin
împrumuturi pe camătă cu dobândă simplă şi compusă. Aceasta se poate demonstra cu uşurinţă
prin referire la situaţiile în care populaţiile antice au perfecţionat şi au practicat contractele
comerciale, care mai târziu au fost utilizate şi cunoscute iii întreaga lume sub denumirea de
"contract de împrumut" -contract of bottomry. Acesta era un contract prin care banii (sau
mărfurile) erau daţi în avans spre comercializare fie sub formă de credit la o anumită rată a
dobânzii pentru care creditorul nu avea dreptul să primească nici o cotă din profitul tranzacţiei
comerciale, fie drept credite mixte şi parteneriat în care, alături de plata unei anumite dobânzi şi
indiferent de rezultatul contractului, creditorul era îndreptăţit să primească o parte din profit,
4
10
dacă acesta depăşea o anumită sumă. Aceasta însemna că debitorul nu avea răspundere în caz de
accident, dacă mărfurile nu ajungeau la destinaţie. Dacă mărfurile ajungeau, atunci debitorul
trebuia să plătească împrumutul şi dobânda.
Babilonienii erau, desigur, mari comercianţi la vremea respectivă, dar nu numai atât,
deoarece erau vecini cu fenicienii, vestiţi pentru comerţul maritim pe care îl făceau. Era deci
normal ca babilonienii, în căutarea lor de noi pieţe, să intre în contact cu fenicienii şi să
coopereze cu ei; fenicienii au adoptat şi au adaptat contractul comercial al babilonienilor.
Acest sistem a fost preluat şi dezvoltat ulterior de greci prin emiterea unor hârtii de
valoare în secolul al IX-lea î.e.n., legile Rhodosului au devenit baza teoretică şi, mai ales,
practică a uzanţelor maritime privind avaria comună (general average); mai târziu, romanii au
aderat la acelaşi sistem. Iată cum descrie unul dintre istoricii asigurărilor, care arăta că, în faza
iniţială, ideea de protecţie s-a bazat de la început pe reciprocitate, lucru demonstrat de
funcţionarea acestui sistem şi în prezent:
"Oamenii primitivi nu au descoperit nevoia de asigurare, considerând că erau protejaţi
de familie sau trib unde mutualitatea însăşi, ca şi în asigurări, era o realitate. Acest lucru nu era
adevărat la civilizaţiile antice ale Egiptului, Feniciei, Greciei şi Romei în care individul se vedea
expus la multe riscuri fără protecţia comunităţii familiale"5.
Următoarea etapă în evoluţia contractului de împrumut a fost adoptarea contractului de
către greci, ca rezultat al exinderii comerţului fenicienilor în zona litoralului grecesc în sec. X-IX
î.e.n., precum şi creşterea dominaţiei comercianţilor greci în Marea Egee după anul 800 î.e.n.
Dar, ca şi în cazul fenicienilor, nici acum contractul nu a fost adoptat în aceeaşi formă, ci
a fost adaptat, perfecţionat astfel încât mai mulţi jurişti recunoscuţi în domeniul dreptului
maritim din secolul al XlX-lea au considerat contractele de împrumut ca fiind greceşti,
asemănătoare cu cele amintite de Demostene într-o cuvântare în faţa lui Lacritus. Ele erau
identice ca natură cu cele moderne, utilizate în Londra în anul 1860, şi ca atare puteau fi folosite
la acea dată.
Stadiul final al practicării contractelor de împrumut în antichitate l-a reprezentat
adoptarea vămii de către romani, aproximativ în anul 300 î.e.n., şi odată cu aceasta se poate
afirma că se intră în etapa în care unii autori consideră că principiile contractului de împrumut au
fost "translatate" în asigurări, aşa cum le înţelegem astăzi.
Profesorul C.F. Trenerry consideră că aceste elemente necesare se găseau şi în acordurile
încheiate în acele vremuri. în sprijinul afirmaţiei sale, el citează trei surse separate.
5
Bucureşti, 2000
11
Prima se referă la asigurarea maritimă şi apare în Livy, în care descrie garanţia dată de
guvern în anul 215 î.e.n., conform căreia acesta a preluat în schimbul unei prime de asigurare (în
acest caz special, prima consta în mărfurile necesare armatei romane în Spania şi furnizate de
"publicani"), pentru a se asigura de sosirea sigură a livrărilor de bunuri, expediate de către
comercianţii privaţi care erau proprietarii acestor bunuri. Acest aranjament îndeplinea toate
condiţiile necesare ale unui contract de asigurare (exista risc, proprietatea avea valoare, prima
fusese plătită).
Al doilea contract era menţionat într-o scrisoare scrisă de către Cicero lui Caniiius
Sallust, în anul 50 î.e.n. (aproximativ), în care Cicero îi solicita acestuia să garanteze o sufriă de
bani care trebuia transportată de la Laodicea la Roma. Aceasta avea, de asemenea, toate
elementele unui contract de asigurare:
a. exista o proprietate ce trebuia asigurată - în acest caz "pecunia publica";
b. riscul se afla în perioada de tranzit - "victurae periculum";
c. prima trebuia plătită pentru a face contractul valabil.
Al treilea contract a fost încheiat de Suetonius pentru împăratul Claudius. în Roma, după
Suetonius, în anul 58 e.n. era mare foamete, ceea ce a dus la mari demonstraţii şi revolte
populare împotriva împăratului8. Această comportare disperată a poporului s-a datorat faptului
că nimeni nu se aştepta să se mai importe hrană în acea iarnă. Claudius, pentru a-şi convinge
importatorii să facă Statului un serviciu vital, nu numai că s-a oferit să plătească o sumă fixă
pentru toate bunurile importate, dar a acceptat şi răspunderea personală pentru toate pierderile ce
ar fi putut să apară din cauza furtunilor. Şi aici toate elementele necesare pentru un contract de
asigurare sunt prezente (interes asigurabil, primă, risc).
Un rol important în evoluţia sistemului asigurărilor şi ulterior al reasigurărilor l-au avut
negustorii italieni din oraşele-state ale Italiei de Nord de la începutul actualului mileniu,
activitatea lor fiind preluată şi de Ţările de Jos şi de Anglia. Spre exemplu, în anul 1310, Ducele
de Flandra a decis înfiinţarea Camerei de Asigurări de la Bruges pentru asigurări împotriva
riscurilor maritime, iar la Londra, Parlamentul a elaborat reglementări privind această activitate,
prin emiterea în 1601 a "Legii privind poliţele de asigurare folosite între negustori".6
Evoluţia asigurărilor este strâns legată de dezvoltarea comerţului pe mare şi a asigurărilor
maritime, în mod deosebit. Asigurările maritime au influenţat în mod decisiv toate celelalte tipuri
de asigurări, dar în mod deosebit asigurările de transport.
Asigurarea maritimă a fost concepută şi s-a născut în Italia, mai precis la Roma şi tot aici
şi-a trăit adolescenţa. în perioada Evului Mediu, asigurarea maritimă a fost copilul oraşelor-state
6
Alexa C., Ciurel. V., Asigurări şi reasigurări în comerţul internaţional, Bucureşti, 1992
12
italiene. Care ar putea fi cauzele7? Există mai multe motive legate, în principal, de dezvoltarea
economiei în general, dar şi de evoluţia comerţului, tradiţiilor, culturii, creştinismului.
În primul rând, există o legătură geografică evidentă între cvasi-asigurarea clasică a
vremurilor romane şi asigurarea medievală a oraşelor-state italiene. în al doilea rând, istoria
comercială neîntreruptă a oraşelor-state italiene (erau aproape întotdeauna la distanţă de forţele
inhibitive ale imperiului musulman) a creat o tradiţie care a făcut ca acestea să atingă o perioadă
de mare înflorire comercială la începutul secolului al XlV-lea. în al treilea rând, se poate invoca
chiar supremaţia comercială. în fine, Roma a reprezentat punctul central al creştinismului şi în
această calitate a atras taxele şi impozitele papale din toată Europa. Acest sistem a presupus o
organizare complexă a agenţilor papali şi financiari italieni din interiorul şi din afara Italiei.
Infrastructura comercială trebuia să fie folosită. Era practic imposibil să se expedieze marfa de
valoare din Anglia în Italia fără un astfel de sistem de asigurare. Trebuie menţionat că primele
poliţe de asigurare maritimă, care se păstrează şi astăzi în diverse muzee ale lumii, sunt scrise în
limba italiană şi reprezintă modelul pe baza căruia s-au dezvoltat celelalte, inclusiv poliţele
Lloyd's. De aceea se consideră că oraşele-state italiene au avut un rol fundamental în
evoluţia asigurărilor maritime şi au accelerat dezvoltarea lor.
Primă dovadă a asigurării maritime în Italia datează de la începutul secolului al XlV-lea.
Pegalotti, într-o lucrare ce datează din 1350, se referă la contractul de asigurare ca "rischio de
mere e di genţi", iar într-o lucrare anterioară arăta că bill-urile florentine către Anglia conţineau
una sau mai multe expresii: "rendu sauf en terre" sau "en aventure de mer et des gens"; taxa
suplimentară se percepea atunci când prima expresie era înlocuită cu cea de-a doua, ceea ce
reprezenta de fapt, prima de asigurare. Dar întreaga problematică a contractului era dificilă şi
mult complicată de legile vremii privind împrumutul (mai corect pentru acea vreme, cămătăria).
Istoricul reasigurărilor. În urma unor căutări asidue a originii cât mai precise a activităţii
de reasigurare s-a constatat că aceasta a apărut pentru prima dată în domeniul maritim. Prima
afacere de acest gen a avut loc în Europa, şi anume în anul 1347, când a fost emisă o poliţă
maritimă pentru un voiaj de la Genova la Sluys, iar asigurătorul direct s-a reasigurat pentru cea
mai mare parte din riscuri pentru distanţa Cadiz-Sluys, în timp ce partea cea mai sigură a
voiajului pe Marea Mediterană a fost în întregime reţinută pe contul asigurătorului direct.
Reasigurarea a fost folosită, în acest caz, pentru a evita un risc deosebit pe care prefera să-1
accepte în cadrul contractului pentru a obţine tranzacţia dorită.8
7
8
Violeta Ciurel, Asigurări şi reasigurări: Abordări teoretice şi practice internaţionale, Editura ALL BECK,
Bucureşti, 2000
13
În perioada de început s-au făcut unele confuzii privind înţelesul termenului de
reasigurare. Erau considerate reasigurări tranzacţiile încheiate între doi asigurători sau cazurile în
care, din unele motive, un asigurat a efectuat o a doua asigurare asupra aceleiaşi proprietăţi
pentru că asigurătorul original a murit sau a dat faliment, apărând, astfel, situaţii de noi asigurări
pentru acelaşi bun (asigurare dublă). Alteori, unele companii preluau o parte din risc, iar cealaltă
parte era preluată de alte companii de asigurări, practică cunoscută sub denumirea de
coasigurare.
Un reputat autor, CE. Golding arăta: "se fac multe confuzii în această problemă, în
special în perioada de început a asigurărilor maritime, cu precădere după ce activitatea de
reasigurare a devenit ilegală în Anglia prin "Legea din 1746"; ca excepţie se accepta numai
situaţia în care asigurătorul devenea insolvabil, dădea faliment sau murea. Desigur, excepţia
permitea ca realizarea unei noi asigurări să fie efectuată de către asigurat din momentul în care
prima de asigurare devenea fără valoare. Efectul legii era de a interzice practica reasigurărilor
folosind cuvântul în înţelesul său propriu, însă nu interzicea încă o asigurare în împrejurările
menţionate.
Legea amintită, la care se referă CE. Golding, a fost adoptată datorită abuzurilor ce au
atras atenţia legiuitorilor englezi. Denumită "Legea pentru reglementarea asigurării navelor
aparţinând supuşilor Marii Britanii şi mărfurilor sau efectelor încărcate pe ele", ea se referea în
mod expres la activitatea de reasigurare, întrucât secţiunea a IV-a prevedea9:
"Autoritatea menţionată hotărăşte că nu va fi legal să se facă reasigurări decât dacă
asigurătorul devine insolvabil, dă faliment sau moare; în oricare din aceste cazuri, asigurătorul,
executorii, administratorii sau prepuşii săi pot face reasigurări până la suma asigurată de el mai
înainte cu condiţia ca ea să fie menţionată în poliţă drept reasigurare".
Alte referiri exprese la reasigurări se fac în tratatul lui James Alan Park, intitulat "A
System of Law of Marine Insurance", publicat la Londra în anul 1800, care se referă la "o
ordonanţă" a lui Ludovic al XlV-lea al Franţei, din anu] 1681, prin care "este legal pentru
asigurători să facă reasigurări cu alte persoane pentru acele efecte pe care ei înşişi le-au asigurat
iniţial". În aceeaşi lucrare, autorul arăta: "Franţa nu este singura care prevede acest aspect; există
prevederi similare, reglementări şi ordonanţe din Konigsberg, Hamburgh şi Bilboa prin care sunt
permise reasigurări şi astfel de contracte sunt legale".
O altă referire la reasigurări o întâlnim în "Legea asigurărilor maritime", elaborată în
Anglia, în care se arată: "...legislaţia engleză...permite subscriitorilor de poliţe să se asigure şi ei
împotriva acelor riscuri pentru care ei s-au angajat din greşeală, să despăgubească pe asigurat,
sau când, poate, ei s-au angajat la o sumă mai mare decât capacitatea lor le permite să o onoreze.
9
referate.educativ.ro/cautare-referat-istoria-asigurarilor-si-a-reasigurarilor.html
14
Deşi un asemenea contract pare perfect just şi rezonabil în sine şi poate produce
consecinţe foarte avantajoase pentru cei interesaţi în această ramură importantă, totuşi, ca multe
alte instituţii folositoare, s-a abuzat atât de mult de el şi s-a transformat în scopuri atât de
dăunătoare unei naţiuni comerciale, încât legiuitorul a fost în cele din urmă obligat să intervină".
După revocarea din 1864 a legii din 1746 prin care se interziceau reasigurările, această
activitate a evoluat foarte încet şi greoi, deoarece, în perioada amintită, - de mai mult de un secol,
în Anglia reasigurările au fost eliminate. Totuşi,, în alte ţări din Europa, reasigurările s-au
dezvoltat permanent. Spre exemplu, există o referire indirectă la reasigurări într-o cerere făcută
de o societate daneză guvernului său în 1775; în Norvegia, reasigurările se practicau încă din
anul 1840.
În 1891, reasigurarea este menţionată în mod expres în Legea timbrului ("Stamp Act"),
emisă de Parlamentul englez, în care se prevedea: "Asigurătorul din cadrul unui contract maritim
are un interes asigurabil în riscul său şi se poate reasigură în legătură cu el".
Este interesant de menţionat şi momentul apariţiei primelor societăţi de reasigurare în
practica devenită deja internaţională. Este vorba de proiectarea în 1842 şi, ulterior, înfiinţarea în
1846 a companiei de reasigurări "Kolnische Ruch" - Koln care şi-a început activitatea propriu-
zisă în 1851. La scurt timp, adică în 1863 a luat fiinţă prima societate de asigurări din Elveţia,
denumită "Swiss Reinsurance Company", exemplul său fiind urmat de Anglia, în anul 1867,
unde a început să funcţioneze "Reinsurance Company Ltd.", dar care a avut o viaţă scurtă de
numai patru ani. Prima companie britanică încununată de succes a fost "Mercantile and General
Reinsurance Company Ltd." înfiinţată în 1907. în America, instituţio-nalizarea reasigurărilor s-a
produs mai lent, astfel încât prima societate cu numele "Reinsurance Company of America" a
fost înfiinţată abia în 1890.
În activitatea de reasigurare, un rol aproape determinant îl au brokerii. La început ei erau
indivizi particulari, şi nu societăţi. în 1829, "Union of Paris" a propus un contract de asigurări de
incendiu lui "Royal Exchange Assurance" prin brokerul J. Cazenove din Londra. Un nume
cunoscut de broker din acea perioadă este şi Heckscher (cu activitate pe continent şi ulterior în
Londra)10.
În prima perioadă a reasigurărilor, forma prin care acestea se realizau era reasigurarea
facultativă, unica metodă ce s-a utilizat mulţi ani, deoarece comporta reasigurarea unor riscuri
individuale oferite altei companii de asigurări care era liberă să accepte sau să respingă oferta
propusă. Nevoia de a acoperi mai multe riscuri, ca urmare a creşterii asigurărilor directe, a făcut
necesară folosirea altor metode de reasigurare care să ofere mai multă "siguranţă" asigurătorului
original, precum şi mai multe facilităţi din partea reasiguratorului. A apărut astfel, din necesitate,
10
15
reasigurarea contractuală, care a devenit un mijloc prin care asigurătorul direct (devenit
reasigurat) se putea reasigura şi cere reasiguratorului JO acoperire obligatorie pe o bază solidă,
certă, extinsă.
Creşterea numărului companiilor de asigurare şi a operaţiunilor de asigurare determinate
de dezvoltarea comerţului internaţional a făcut ca reasigurarea facultativă să fie înlocuită, treptat
şi într-o măsură tot mai mare, de reasigurarea contractuală.
Primul caz de reasigurare contractuală cunoscut este cel ce datează din 1821, care a fost
încheiat între două companii continentale, iar primul aranjament contractual făcut de un oficiu
britanic a început în 1824. Începând cu acea perioadă, folosirea formei contractuale s-a extins
permanent, deşi nu a substituit complet reasigurarea facultativă care a rămas forma preferată de
reasigurare, în special pentru riscurile de incendiu şi accidente.
Avantajele presupuse de reasigurarea contractuală au făcut ca utilizarea ei să devină
universală pentru toate tipurile de afaceri şi în toate ţările lumii. Tehnica reasigurării contractuale
a evoluat permanent, ajungându-se în prezent la un sistem elaborat de contracte a căror practică
modernă se foloseşte pretutindeni.
Pentru o mai bună înţelegere a reasigurării, vom prezenta câteva elemente privind
reasigurările pentru incendiu, pentru cele de viaţă şi de accidente.
în perioada de început a reasigurărilor pentru incendiu, asigurătorii nu doreau să accepte mai
mult decât puteau reţine pe contul lor, şi de aceea* practicau sistemul co-asigurării (mai mulţi
asigurători direcţi preluau de la asigurat numai o cotă stabilită din riscul de incendiu).
Una dintre cele mai vechi referiri la acest tip de reasigurări se găseşte într-o cesiune
regală acordată, în anul 1778, lui Royal Chartered Fire Insurance Company din Copenhaga.
Totuşi, cea mai autentică reasigurare de incendiu, care datează din august 1813, a fost
înregistrată de Eagle Fire Insurance Company din New York, prin care aceasta îşi asuma toate
riscurile importante ale lui "Union Insurance Company" (iniţial Jersey Bank)21. La scurt timp
după aceasta (în 1820), o companie germană a încheiat un contract de reasigurare, dar primul caz
pentru care există date este contractul încheiat în 1821 între "La Compagnie Naţionale
Assurances Paris" şi "Compagnie des Proprietaires Reunis" din Bruxelles.11
În anul 1826, directorii companiei Royal Exchange Assurance au fixat limite, iar prima
propunere de reasigurare facultativă a fost primită în anul 1828 de la Guardian, dar a fost
respinsă. Guardian a început activitatea de reasigurare pentru incendii ca politică de subscriere în
anul 1856; în anul 1863 a fost emisă o reglementare în care se specifică: "Sa nu se dea sau să nu
11
16
se ia nici o societate care nu aderă la sistemul tarifar în legătură cu categoriile de riscuri din
Londra sau din altă parte în Regatul Unit, tarifare sau netarifare"12.
Odată cu înfiinţarea în noiembrie 1863 a lui "Fire Offices Committee", regula menţionată
a fost modificată şi inclusă în regulile generale privind reasigurarea de incendiu, iar în anul 1871
au intrat în vigoare "Regulile pentru reglementarea tranzacţiilor de garanţie în afacerile de
reasigurare de incendiu".
Practica retrocesiunii în reasigurarea de incendiu datează din 1854, fapt dovedit prin
contractul încheiat între compania "Riunione Adriatica" şi "Le Globe Compagnie df Assurance
contre rincendie".
În privinţa asigurărilor pentru viaţă, acestea se încheiau numai pe perioade de un an,
folosindu-se acelaşi sistem al co-asigurării. Sistemul reasigurărilor de viaţă a demarat în prima
parte a secolului al XlX-lea, deşi astfel de propuneri de reasigurare erau primite cu oarecare
îndoială şi suspiciune, iar compania asigurătoare originală ceda de multe ori în reasigurare
întregul risc.
În anul 1849, 17 societăţi (oficii) scoţiene pentru asigurare de viaţă au semnat un acord
privind reasigurările de viaţă, iar în anul 1873 s-a întocmit o convenţie suplimentară pentru
anumite aspecte nesatisîacătoare ale convenţiei iniţiale.
Ulterior, în anul 1900, între 46 de societăţi engleze de asigurări de viaţă s-a încheiat o
convenţie similară după modelul celei scoţiene, cunoscută sub denumirea de "Reâssurance
Agreeriient 1900", aflată încă în vigoare, care reglementează practica reasigurărilor de viaţă în
forma reasigurării facultative.
Se mai cunosc, de asemenea, contracte de reasigurări de viaţă încheiate în anul 1858 de
"Frankfurter Reinsurance Company" şi în anul 1865 de "Swiss Reinsurance Company".
În Marea Britanie metoda contractuală nu s-a folosit până la Primul Război Mondial, dar
s-a extins considerabil în special după al doilea Război Mondial.
Spre deosebire de reasigurările maritime, unde Marea Britanie a fost cea care a dat tonul
şi a imprimat ritmul pentru activitatea similară de pe continent, în domeniul reasigurărilor de
viaţă, ţările continentale au avut rolul hotărâtor.
Asigurările de accidente au început în secolul al XlX-lea şi reasigurările
au apărut şi s-au dezvoltat în paralel, pe baze facultative. Cele mai vechi şi, în acelaşi timp, mai
semnificative dovezi în domeniu datează din octombrie 1871, când "Royal Passangers Assurance
Company" a acceptat preluarea de la o companie de asigurări de viaţă a excedentului de peste
2000 lire sterline în total la o navă cu emigranţi având destinaţia Noua Zeelandă24.
Treptat s-a trecut la folosirea tot mai frecventă a reasigurării contractuale13.
12
17
Se poate constata cu uşurinţă că, în ultimii ani (şi nu numai), reasigurările ocupă un loc
foarte important în viaţa economică din toată lumea, datorită atât cererii crescute de asigurări, cât
şi volumului şi valorii bunurilor industriale şi de altă natură. Reasigurarea îşi trage, astfel, seva şi
vitalitatea din activitatea de asigurare, orice modificare în volumul asigurărilor directe antrenând
schimbări similare în reasigurări. Se observă că în acest secol asigurările, dependente în mod
direct de viaţa economică, de producţia de bunuri mobile şi imobile, de comerţul internaţional,
de fluxurile de bunuri, valori şi oameni, au înregistrat o tendinţă vizibilă de creştere, fapt ce a
influenţat pozitiv şi evoluţia reasigurărilor. Referindu-ne la evoluţie, înţelegem nu numai o
creştere cantitativă a numărului tranzacţiilor, dar şi substanţiale îmbunătăţiri calitative ale acestei
activităţi, cum ar fi cele privind natura şi caracteristicile reasigurării, aspectele tehnice, sistemul
de comunicaţii între asigurătorii direcţi, reasiguratori, brokeri etc.
Aşadar, asigurările şi reasigurările joacă un rol important în dezvoltarea comerţului
internaţional şi a serviciilor financiare şi deţin o poziţie cheie în viaţa industrială şi comercială a
lumii.
1.2. Rolul, locul si functiile asigurărilor și reasigurărilor în economia

contemporană
Oricine are nevoie de protecţie, indiferent dacă ne gândim la persoane fizice sau persoane
juridice. În timpul unei vieţi întregi se acumulează o serie de bunuri, de valori, agonisite cu multă
trudă, care pot dispărea într-o clipă în urma unui incendiu, a unui cutremur, a unui furt sau a unui
alt motiv. Pierderea financiară rezultată nu poate fi compensată pe altă cale decât prin asigurare.
În acelaşi timp, integritatea fizică, sănătatea, capacitatea de muncă pot fi şi ele afectate,
ducând la imposibilitatea desfăşurării unei activităţi şi, deci, la lipsa unui venit. împrumuturile
pentru cumpărarea unei locuinţe, asigurarea unui venit suplimentar pentru perioada de
pensionare se pot realiza tot prin asigurare. Cât despre asigurarea de viaţă, ea provine, de
asemenea, dintr-o nevoie absolută a fiecăruia, oferind protecţia financiară a familiei, a
dependenţilor sau a celor apropiaţi în cazul decesului persoanei asigurate, în paralel cu alte
avantaje pe care asigurătorii le pot oferi - economisire, pensie, investiţii şi altele14.
Ca persoane juridice, nevoile de asigurare sunt asemănătoare cu cele ale persoanelor
fizice, dar presupun o dimensiune, în mod firesc, mai mare. Alături de asigurările de bunuri,
pierdere a profitului, credite, ele se manifestă şi ca urmare a răspunderii pe care persoana juridică
o are faţă de angajaţii săi (pensie, sănătate, accidente).
13
14
Văcărel Iulian, Bercea Florian - Asigurări şi reasigurări, partea II, Editura Expert, Bucureşti, 2007
18
În ţările dezvoltate, asigurările reprezintă o parte a educaţiei, a tradiţiei şi chiar a vieţii, în
timp ce în România, în prezent, suntem departe de a putea vorbi de o educaţie la nivelul întregii
populaţii în acest domeniu. în mod particular, în condiţiile ţării noastre se adaugă şi factorii
obiectivi financiari şi lipsa unei tradiţii. Pe de altă parte, oferta este limitată şi mai puţin adaptată
la nevoile pieţei, mai puţin flexibilă. Nu există un sistem dezvoltat al serviciilor financiare
(credite, ipoteci... ), fapt ce se leagă de o infrastructură deficitară, de un sistem de plăţi greoi şi
incomod, de lipsa instrumentelor de plată confortabile pentru clienţi.
Conştientizarea şi manifestarea nevoii de protecţie a oricărui om, ca şi decizia de a
cumpăra o asigurare, ca demers individual şi facultativ, sunt determinate în mare măsură de
factori obiectivi - economici, financiari (disponibilitatea de a folosi o parte din venituri pentru
aceasta), sociali, familiali, educaţionali - şi factori subiectivi - experienţele anterioare,
cunoaşterea avantajelor şi protecţiei oferite de asigurare.
Varietatea şi diversitatea produselor de asigurare depind de maturitatea sectorului, a
pieţei, a clienţilor. Există pieţe pe care societăţile de asigurări oferă 80 de produse şi chiar mai
multe pentru asigurări de viaţă, oferind clienţilor, alături de protecţie, beneficii întivo mare
diversitate. Ele ţin seama de posibila nevoie şi de dorinţa clienţilor, dar şi de abilitatea
asigurătorilor de a anticipa sau de a identifica unele nevoi specifice.
În acelaşi timp, toate aceste avantaje nu depind numai de asigurătorii priviţi individual, ci
şi de existenţa unei pieţe sănătoase a asigurărilor, de reglementări stricte care să nu permită
funcţionarea unor societăţi neprofesionale, ale căror eşecuri afectează încrederea clienţilor şi, în
întregime, performanţele întregii pieţe15...
Funcţiile asigurării şi reasigurării

Funcţiile asigurării. Dat fiind că gradul de maturitate şi experienţă al ţărilor lumii în
privinţa asigurărilor este foarte diferit, funcţiile asigurării au cunoscut de-a lungul vremii o
evoluţie aparte. Acest lucru determină chiar ca ele să aibă o oarecare limitare temporală şi
geografică. Desigur că acolo unde sectorul asigurărilor este mai dezvoltat şi mai sofisticat,
asigurările au un rol şi funcţii mai reprezentative şi mai ample, în timp ce în ţările în care
asigurările se află în proces de formare, consolidare sau maturizare funcţiile lor sunt limitate.
Totuşi, deosebirile în aprecierea funcţiilor asigurărilor în cele două categorii de ţări se referă mai
puţin la aspectele microeconomice şi mai mult la impactul lor asupra întregii economii.16
15
Constantinescu D.A., Dobrin M., Bejenaru A., Gherciu A. - Dicţionar de Asigurări, Editura SEMNE1994 SRL,
1998
16
Văcărel Iulian, Bercea Florian - Asigurări şi reasigurări, partea II, Editura Expert, Bucureşti, 2007
19
1. Compensarea financiară a pierderilor cauzate de producerea unui anumit risc (riscuri)
este prima şi cea mai importantă funcţie a asigurărilor. Realizarea ei este posibilă datorită
existenţei fondului de asigurare creat din contribuţiile, respectiv primele de asigurare plătite de
asiguraţi. Astfel, asigurarea are rolul de a contribui la refacerea bunurilor avariate sau distruse, la
repararea unor prejudicii de care asiguraţii răspund conform legii şi la acordarea unor sume în
cazul producerii unor evenimente privind viaţa şi integritatea persoanelor;
2. Prevenirea pagubelor este o funcţie importantă a asigurărilor care se poate realiza prin
finanţarea unor activităţi de prevenire a producerii riscurilor şi chiar a unor programe
educaţionale pentru asiguraţi; totodată, este posibilă practicarea franşizei, respectiv scăderea din
drepturile de asigurare a unei sume determinate care reprezintă participarea asiguratului la
acoperirea unei părţi din pagubă. Scopul acesteia este dublu: în primul rând, îl obligă pe asigurat
să adopte o conduită preventivă, să aibă grijă şi să întreţină bunul asigurat; în al doilea rând,
pentru pagubele mici, cheltuielile antrenate de administrarea daunei pot depăşi nivelul
despăgubirii şi nu se justifică;
3. Funcţia financiară este determinată, pe de o parte, de faptul că nu toate poliţele de
asigurare au ca rezultat producerea riscului şi, pe de altă parte, de decalajul temporal între
momentul încasării primelor şi momentul plăţii despăgubirilor. Ea constă în aceea că societăţile
de asigurare investesc sumele încasate sub forma primelor de asigurare, sporind disponibilităţile
existente. Economisirea reprezintă o funcţie a asigurărilor, în special a celor de viaţă. Pentru
asiguraţi, prin poliţele de asigurare de viaţă există posibilitatea ca, alături de protecţie, să
beneficieze la expirarea contractului de asigurare de suma asigurată şi, în plus, de participarea la
profitul obţinut din sumele investite.
5. Reducerea costurilor statului, în special a celor legate de protecţia socială. Astfel,
societăţile de asigurare degrevează şi sprijină statul în domenii de asistenţă socială şi medicală,
pensii, compensări pentru accidente de muncă şi altele.
6. Promovarea comerţului invizibil, acolo unde legislaţiile naţionale permit vânzarea de
asigurări unor clienţi din alte ţări sau cumpărarea de la asigurători străini.
Funcţiile reasigurării
Reasigurarea are ca scop satisfacerea multor nevoi ale asigurătorului direct, îndeplinind
astfel o serie de funcţii, şi anume17:
1. Protejează asigurătorii direcţi de pierderile determinate de producerea riscurilor ce pot
pune în pericol solvabilitatea lor; reasigurarea face posibilă creşterea capacităţii asigurătorului de
17
Bucureşti, 2000
20
a primi mai multe riscuri decât ar fi altfel capabil să accepte. Aşadar, el îşi poate reduce obligaţia
faţă de asigurat trecând excesul de expunere la risc asupra reasiguratorului (prin ceea ce se
numeşte "dispersia riscului" sau "pulverizarea riscului').
O daună de proporţii mari care ar putea duce la insolvabilitatea companiei de asigurări
este distribuită asupra unui număr mai mare de reasiguratori, în ftmcţie de proporţia în care
fiecare dintre ei s-a angajat iniţial. De exemplu, unele ţări sunt, în mod particular, expuse
riscurilor naturale (cutremure, inundaţii, uragane, secete etc) care pot produce mari pagube
întregii economii naţionale şi populaţiei. Prin reasigurare apare posibilitatea ca asigurătorii
interni să-şi transfere o parte din pierderi asupra reasiguratorilor internaţionali. Reasigurarea
înzestrează astfel pe asigurătorii direcţi cu capacitatea complementară de a accepta riscuri mai
mari, aceştia putând reţine pe contul lor numai partea de risc pe care o pot suporta iară a le afecta
substanţial situaţia financiară18.
2. Ajută asigurătorul să obţină un anumit grad de stabilitate a ratei daunelor prin
dispersarea pierderilor mai mari pe o perioadă mai îndelungată (de obicei, câţiva ani) prin
contractele de protecţie contra catastrofelor (catastrofe reinsurance coverages);
3. Se realizează o dispersare mare a riscurilor şi prin practica reciprocităţii, prin care
asigurătorii primari îşi plasează contractul de reasigurare pe o bază reciprocă, unul altuia, în aşa
fel încât compania cedentă va oferi o parte dintr-un contract al său unui reasigurator capabil să-i
ofere altul în schimb. In acest fel, fiecare reasigurator îşi măreşte numărul de riscuri pe care le
asigură;
4. Creşte flexibilitatea asigurătorului privind dimensiunile şi tipurile de riscuri, precum şi
volumul activităţii pe care acesta le poate? subscrie;
5. Reasigurarea presupune stabilitate prin evitarea fluctuaţiilor referitoare la daune de la
un an la altul;
6. Creşte capacitatea de subscriere a asigupătorului a noi riscuri sau a mai multor riscuri,
independent de propriile sale posibilităţi; în mod deosebit, acest lucru este foarte important în
cazul riscurilor de catastrofa;
7. Sprijină finanţarea operaţiunilor de asigurări pentru compania cedentă,
făcând posibil în acelaşi timp ca aceasta să-şi poată creşte volumul activităţii mai rapid decât ar
putea fără o creştere corespunzătoare a capitalului de bază;
8. Permite societăţii cedente să se retragă dinţr-o categorie de afaceri sau o zonă
geografică pentru o anumită perioadă de timp prin cedarea integrală a riscului (riscurilor) în
reasigurare;
18
ro.wikipedia.org/wiki/Asigurări_şi_reasigurări
21
9. Permite companiei cedente să intre rapid într-o categorie de afaceri sau o nouă zonă
geografică prin înfiinţarea unei reprezentanţe şi dezvoltarea unui anumit volum al afacerilor sau
prin negocierea şi preluarea unor contracte de reasigurare de la companiile ce acţionează deja în
acea categorie sau zonă;
10. Reasiguratorul poate oferi asistenţă şi servicii tehnice pentru riscurile mari,
complexe sau speciale prin oferirea de informaţii, cercetări etc.
11. Oferă posibilitatea companiilor cedente de a obţine o gamă largă de servicii de la
marile companii de reasigurări şi de la unii brokeri de reasigurări care au o experienţă mondială
în domeniul asigurărilor şi reasigurărilor. Ele pot, de asemenea, beneficia şi de consultanţă în
administrarea afacerilor, în stabilirea daunelor, în procedurile de plată şi, evident, în domeniul
pregătirii personalului pentru acest gen de activităţi.
Multitudinea şi caracterul penetrant ale funcţiilor reasigurării descrise mai sus atestă rolul
extraordinar de important al acesteia în creşterea încrederii în afaceri a agenţilor economici, în
reducerea numărului şi amplorii falimentelor, în sporirea stabilităţii proceselor economice, în
general în asigurarea unui plus de fluiditate şi dinamism în derularea relaţiilor economice
internaţionale19.
19
22
1.3. Activitatea de asigurare și reasigurare în practica internaţională
Creşterea şi diversificarea activităţii economice şi, implicit, a schimburilor internaţionale de

valori au dus la crearea şi dezvoltarea unor pieţe active şi concurente de asigurări şi reasigurări.
Asigurările şi reasigurările sunt marcate de un grad ridicat de eterogenitate, prin existenţa
unei mari diversităţi de tipuri şi categorii de afaceri20. De aceea nu se poate vorbi de o singură piaţă
a asigurărilor sau a reasigurărilor, fiecare dintre ele fiind individualizată prin preponderenţa unor
anumite tipuri de tranzacţii, prin existenţa unor anumite societăţi de asigurări şi reasigurări,
cuantume etc.
În acelaşi timp, pieţele de reasigurări nu pot fi tratate separat, ci în strânsă corelaţie cu
pieţele de asigurări pe care, de altfel, se bazează. Cea mai puternică creştere a activităţii de
reasigurare a avut loc în ultimele decenii, depăşind majoritatea primelor directe de asigurare
înregistrate în aceeaşi perioadă.
Această evoluţie rapidă a fost influenţată de o serie de factori cum ar fi:
 creşterea economică fără precedent a ţărilor industrializate, după cel de-al Doilea
Război Mondial, progresul tehnic şi dezvoltarea socioumană, sub toate aspectele, au făcut să apară
noi necesităţi ce trebuiau satisfăcute. Reasigurarea internaţională a fost considerată ca singura cale
ce a generat capacitatea suficientă pentru a asigura satisfacerea acestor nevoi.
 altă motivaţie a creşterii volumului reasigurărilor internaţionale o constituie
schimbările intervenite în structura pieţelor de asigurări în mai multe părţi ale lumii, şi, mai ales, în
ţările în curs de dezvoltare, în care s-au adoptat reglementări a căror menire era de a exclude sau de
a limita activitatea companiilor străine de asigurări pe teritoriul lor, instituind, practic, monopolul
de stat în domeniul asigurărilor.
 un al treilea factor, îl constituie îmbunătăţirea climatului în domeniul afacerilor
directe, care a împiedicat companiile internaţionale să-şi desfăşoare activitatea ca asigurători
primari pe pieţele internaţionale. Totodată, creşterea relativ lentă şi, uneori, chiar stagnarea
nivelurilor veniturilor obţinute din primele de asigurări directe în comparaţie cu cea a reasigurării
au dus la situaţia ca mai mulţi asigurători şi instituţii financiare să investească în reasigurare din
considerente economice. În această categorie se includ societăţile de asigurare care cedează riscuri
în schimbul plăţii primelor de reasigurare, devenind asiguraţi.
Ca în foarte multe alte domenii de activitate, şi domeniul reasigurărilor se află într-o
permanentă dinamică : apar noi societăţi, unele dintre cele existente se dezvoltă, altele
înregistrează pierderi mai mici sau mai mari, ajungându-se, în unele cazuri, până la declanşarea
20
Bucureşti, 2000
23
procedurii de faliment. Cert este faptul că, în primele 9 luni ale anului 2006 principalele 4
companii de rating financiar (Standard&Poor’s, A.M. Best, Moody’s, Fitch) au procedat la 29 de
declasări ale ratingurilor în rândul societăţilor de reasigurare şi nu au crescut ratingul nici uneia
dintre ele.
Principalele motive : capitalizare insuficientă, daune mari înregistrate, câştiguri insuficiente
sau chair pierderi din plasamente financiare, urmare a rentabilităţii scăzute a pieţelor internaţionale
de capital, constituirea insuficientă a rezervelor tehnice.
Ca urmare a problemelor menţionate, unii reasigurători şi-au redus participarea sau chiar au
renunţat la subscrierea anumitor tipuri de asigurări.
Alte măsuri adoptate de aceştia au constat în reducerea cotelor de participare sau în
retragerea definitivă de pe anumite pieţe. Acceptarea unor portofolii mici sau foarte mici ar fi
însemnat, în unel cazuri, chiar neacoperirea cheltuielilor fixe pe care reasigurătorii le au cu
administrarea respectivelor portofolii.
Desigur că aceste probleme au existat şi în trecut, dar atunci partenerii externi îşi puteau
permite acordarea unui suport de încredere prin susţinerea dezvoltării societăţilor de asigurare mai
mici, pentru că obţineau venituri importante din plasamentele financiare. Cu toate acestea, la
ultimele reînnoiri s-a observat o deschidere mai mare a unor reasigurători faţă de societăţile de
asigurare mai mici, în sensul sprijinirii acestora pentru dezvoltarea portofoliilor de asigurare. Pe de
altă parte, nu trebuie să plecăm de la principiul potrivit căruia cu cât primele cedate în reasigurare
sunt mai mari, cu atât societatea de asigurare cedentă este mai bine protejată. Prin cedarea în
reasigurare, asigurătorul are drept scop ţinerea sub control a expunerii la daunele care i-ar putea
afecta soliditatea financiară21.
Volumul de prime subscrise/cap de locuitor este mult sub nivelul înregistrat în ţările Uniunii
Europene şi printre cele mai mici comparativ cu celelalte ţări din Europa Cenatrală şi de Est.
Piaţa internaţională a reasigurărilor, începând cu anul 2006 s-a preferat, în multe cazuri,
trecerea de la contractele proporţionale de reasigurare la cele neproporţionale. De asemenea, preţul
reasigurării a crescut, iar condiţiile de acoperire au devenit mai puţin cuprinzătoare. S-a insistat, în
principal, de către reasigurătorii al căror rating financiar a fost trecut într-o clasă inferioară, asupra
creşterii cotelor de primă la asigurările directe. S-au adoptat diverse măsuri pentru a se obţine
profit tehnic din activitatea de reasigurare, din această cauză piaţa internaţională de reasigurare
înăsprindu-se, devenind astfel o „piaţă dură”.
Totuşi ultimele reînnoiri ale contractelor de reasigurare au adus unele schimbări în ceea ce
priveşte reasigurarea preţului la anumite clase de asigurare, precum cele de bunuri şi clădiri nu au
mai crescut, existând cazuri când acesta a fost chiar micşorat; la alte clase de asigurări însă, precum
21
Sauer G. – Dinamică şi consolidare, în Revista Xprimm, anul VI, nr. 2/2007
24
răspunderea civilă sau CASCO, preţul reasigurării nu a scăzut. Societăţile cedente pot spera la o
ameliorare a pieţei de reasigurare în viitorul apropiat, ştiindu-se că evoluţia acesteia este ciclică.
Semnalele percepute la cea mai recentă întâlnire a reasigurătorilor de la Baden-Baden, cât şi
la ultima reînnoire par să confirme acest lucru.
Se adoptă măsuri şi în ceea ce priveşte supravegherea activităţii de reasigurări. Astfel, a fost
iniţiat proiectul privind armonizarea supravegherii activităţii de reasigurare în Uniunea Europeană,
al cărui principal obiectiv constă în înlăturarea discrepanţelor existente între regimurile de
supraveghere din ţările membre (menţionăm că unele dintre aceste ţări nu au un astfel de regim de
supraveghere). De asemenea, acest proiect este considerat a fi unul strategic în negocierea
accesului societăţilor de reasigurare din Uniunea Europeană în alte zone, în special în Statele Unite
ale Americii. Proiectul nu a fost încă finalizat, însă există unele principii asupra cărora s-a căzut de
acord : se va emite o singură licenţă, astfel încât licenţa de funcţionare obţinută de un reasigurător
în ţara de origine va fi valabilă în toate celelalte ţări membre ale Uniunii Europene, unde
respectivul reasigurător va dori să-şi desfăşoare activitatea; va exista numai o supraveghere directă
a reasigurătorilor, excluzându-se supravegherea indirectă, ceea ce înseamnă că autorităţile care
supraveghează cedentele nu vor analiza şi activitatea reasigurătorilor cu care acestea colaborează;
criteriile de apreciere a solvabilităţii reasigurătorilor vor fi similare cu cele privind marja de
solvabilitate din activitatea de asigurare.
Comisia Europeană de Asigurare s-a implicat activ în procesul de consultanţă privind acest
proiect, propunerea sa finală urmând să fie în curând comunicată.
Oricum, proiectul de armonizare privind supravegherea activităţii de reasigurare în Uniunea
Europeană face parte dintr-un plan mai amplu, care vizează crearea unui set de reguli pentru
funcţionarea unei pieţi unice de servicii financiare în Europa, proiect care se doreşte a fi finalizat
până în anul 2005.
Cum va evolua exact piaţa internaţională a reasigurărilor în viitorul apropiat nu putem
preciza, cu atât mai mult pentru o perioadă mai îndelungată. Ceea ce se poate afirma cu siguranţă
este faptul că se depun eforturi în vederea dezvoltării acesteia pe principii solide, un rol decisiv, în
acest sens, având evoluţia pieţelor de asigurări din fiecare ţară. Va fi interesant de urmărit ce se va
întâmpla şi, mai mult, va trebui ca noi, cei din branşă, să contribuim activ la această evoluţie prin
creşterea gradului de profesionalism în subscrierea riscurilor22.
Evoluţii ale pieţei internaţionale de asigurări şi reasigurări.
Volumul primelor de asigurări din diferite subpiețe ale lumii a cunoscut modificări
semnificative în strânsă legătură cu evoluția economică a fiecăreia și cu diferite particularități
regăsite în fiecare zonă. Inainte de apariția actualei crize economice, declanșată în Statele Unite
22
25
ale Americii în 2008, s-a constatat o creştere a volumului de prime atât pe total cât şi pe fiecare
zonă importantă a lumii, dar mai ales creşterea volumului primelor de asigurare în ţările cu o
economie dezvoltată din Europa şi continentul american. De asemenea după creşterea primelor
în Asia, în perioada 1990 - 2000, când a avut loc o dezvoltare accelerată a continentului asiatic,
se constată încetinirea ritmului creşterilor de prime de asigurare pe fondul reducerii accelerării
ritmului de dezvoltare. Regiunile slab asigurate, cum ar fi Oceania şi Australia (incluse în
tabelul alătural la capitolul alte zone) se constată că în decursul anilor primele de asigurare au
stagnat.
2010 se observă că după doi ani de criză economică în care volumul de prime brute
subscrise a scăzut, industria de profil a revenit cu o creștere de 2,7%, în termeni reali 4.339
miliarde USD, ceea ce înseamnă că primele subscrise au crescut peste nivelul avut înainte de
apariția crizei.
In anul 2011, avem o situație mai deosebită deși aparent volumul de prime brute a
crescut față de 2010, cu aproximativ 6,6% este o creștere nominală datorată devalorizării
dolarului față de monedele țărilor respective, în realitate volumul de prime brute subscrise a
scăzut cu 0,8%.
In tabelul 1 redăm evoluția volumului de prime brute subscrise în intervalul 1985-2011 de
industria de asigurări la nivel mondial, pe principalele subpiețe de asigurări.
VOLUMUL PRIMELOR (miliarde USD)

Tabelul 1.
1985 1990 2000 2008 2009 2010 2011
EUROPA 164 460 675 1701 1618 1613 1650
ASIA 124 334 647 935 1008 1163 1298
AMERICA 318 514 689 1450 1359 1403 1482
DE NORD
ALTE zone 26 48 95 133 116,6 260,4 168
TOTAL 632 1356 2106 4270 4101,6 4324 4597
(%) (%) (%) (%) (%) (%) (%)
EUROPA 25,9 33,9 32,0 41,07 39,4 37,3 35,91
ASIA 19,6 24,6 30,7 22,8 24,38 26,91 28,24
AMERICA 50,3 37,9 32,7 34,0 33,13 32,46 32,20
DE NORD
ALTE zone 4,1% 3,5 4,6 3,2 3,09 3,33 3,65
Figura 1. Distribuția volumului de prime brute subscrise în intervalul 1985-2011 pe principalele subpiețe
de asigurări
(Sursa: www.swissre.eu- arhiva Sigma)
Din analiza Tabelelor 1și 2 și a Figurii 1 (Anexa 1) se observă că principalele pieţe care
determină mersul asigurărilor mondiale sunt cele cu economie foarte dezvoltată, principalii
actori sunt: SUA, Japonia, Uniunea Europeană care concentrează cea mai mare parte a volumului
de prime (în 2011 reprezintă aproximativ 87% din primele subscrise la nivel mondial).
26
Din volumul total al primelor de asigurare la nivel mondial, respectiv 4.597 miliarde
dolari, 2.627,5 miliarde dolari (57,15 %) reprezintă prime subscrise aferente asigurărilor de viaţă
iar 1.969,5 miliarde dolari (42,84%) reprezintă prime subscrise aferente asigurărilor generale
(non-life). Pe regiuni analizate, respectiv Europa, cu 1650 miliarde dolari prime subscrise, 937
miliarde dolari (56,78%) prime subscrise aferente asigurărilor de viaţă şi 714 miliarde dolari
(43,22%) prime subscrise aferente asigurărilor generale. America de Nord cu 1.482 miliarde
dolari prime subscrise, 654 miliarde dolari (44,13%) prime subscrise aferente asigurărilor de
viaţă şi 825 miliarde dolari (55,87%) prime subscrise aferente asigurărilor generale. Pe
continentul asiatic reprezentând în special Japonia, din totalul 1.298 miliarde dolari, 942
miliarde dolari (72,57%) prime subscrise aferente asigurărilor de viaţă iar 356 miliarde dolari
(27,43%) prime subscrise aferente asigurărilor generale.
Principalele concluzii care se desprind după criza economică din anii 2008-2009 dar și a
anilor 2010 și 2011 este că după criza economică și o ușoară revenire a volumului primelor
subscrise din 2010 urmează criza datoriilor suverane și poate o altă criză mai profundă. Diferențe
notabile se observă și între cele două sectoare ale industriei de asigurare respectiv asigurări de
viaţă şi generale pe principalele subpieţe de asigurare analizate.
27
CAPITOLUL II. STRUCTURA ȘI DINAMICA SECTORULUI DE
ASIGURARI ȘI REASIGURARI IN REPUBLICA MOLDOVA
2.1. Cadrul legal de reglementare a sistemului de asigurări și reasigurări în
Republica Moldova
În decursul celor peste 20 de ani de tranziţie la economia de piaţă în Republica Moldova

s-a conturat un mecanism de asigurări modern, dar care necesită perfecţionare şi definitivare.
Actualul sistem naţional de asigurări este consecinţa obţinerii independenţei Republicii
Moldova, precum şi a dezetatizării şi demonopolizării activităţilor de asigurare.
Prin termenul "asigurare" se subînţelege garantarea, punerea în siguranţă, încredinţarea,
promisiunea fermă.
Evoluţia sistemului asigurărilor din Republica Moldova a adus la crearea unui sistem
complex cu variate componente care coordonează activitatea societăţilor de asigurare,
analizează activitatea asigurătorilor, elaborează direcţii de strategie şi tactică, participă la
elaborarea proiectelor de lege, reprezintă asigurătorii la conferinţele şi simpozioanele
internaţionale.
În procesul reformării sistemului de asigurări, au fost adoptate noi acte normative necesare
constituirii, organizării şi funcţionarii societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor persoanelor
fizice, bunurilor şi răspunderii civile, şi stabilirii atribuţiilor organului de stat pentru supravegherea
asigurărilor.
Conştientizarea, în general, de către indivizi şi societate a necesităţii de protejare prin
asigurare a contribuit, în cele din urmă la cristalizarea anumitor relaţii de asigurare. Existenţa
relaţiilor de asigurare presupune, de fapt, constituirea şi utilizarea fondului de asigurare indiferent de
forma lui concretă de organizare.
În acest timp, asigurarea este un factor ce stimulează activitatea de antreprenoriat,
desfăşurată în condiţiile relaţiilor de piaţă, şi creează condiţii egale pentru toţi participanţii
În condiţiile dezvoltării şi diversificării relaţiilor de piaţă, când fiecare producător de
bunuri îşi desfăşoară activitatea de sine stătător, rolul asigurărilor a sporit esenţial.
Dat fiind faptul că asigurările sunt un instrument economic diversificat şi foarte complex,
ele pot fi utilizate de unele persoane în scopuri speculative, neglijând astfel principiile ce stau la
baza asigurărilor.
Activitatea serviciului de stat pentru reglementarea asigurărilor, precum şi activitatea
Asociaţiei Naţionale a Asigurătorilor sunt orientate spre combaterea operaţiunilor speculative în
cadrul asigurărilor, diferitelor abuzuri şi fraude, precum şi spre constituirea unui cadru juridic
adecvat, ce ar garanta o protecţie suficientă asiguraţilor.
28
Cadrul legal ş asigurărilor este format din stipulările respective în Constituţia Republicii
Moldova, Legea "Cu privire la asigurări" nr. 1508-XII din 15 iunie 1993, Legea "Cu privire la
asigurarea de răspundere civilă a transportatorilor faţă de călători" nr. 1553-XIU din 25 februarie
1998, precum şi Legea "Cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală" nr. 1585-XIII
din 27 februarie 1998. După cum se vede nomenclatorul legilor în baza cărora se reglementează
activitatea de asigurare este foarte restrâns. Este necesar de a menţiona necesitatea modificării
esenţiale a mai multor acte legislative în baza cărora este reglementată activitatea de asigurare,
ale unora, din cauza că ele nu corespund exigenţelor economiei de piaţă, iar ale altora, cum ar fi
legea privind asigurarea obligatorie de asistenţă medicală care se pune în aplicare de la l iulie
2003, din cauza că ea a fost depăşită de timp. Altele, cum ar fi legile privind reasigurările,
constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor, ceea
ce priveşte societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, etc., încă n-au fost elaborate şi
adoptate până în prezent.
În pofida faptului că, conform stipulărilor Legii "Cu privire la introducerea unor modificări şi
completări în Legea "Cu privire la asigurări" nr. 886-XOI din 20 iunie 1996, autorităţile şi
instituţiile abilitate au fost obligate de legislativ ca într-un termen de trei luni de zile să elaboreze şi să
prezinte pentru a fi adoptată legea privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube
produse de autovehicule, elaborarea şi adoptarea acestui act legal n-a fost efectuată până în prezent.
În baza actelor legislative privind asigurările au fost elaborate, aprobate şi puse în
aplicare un şir de acte normative importante, cum ar fi: Hotărârea Guvernului Republicii Moldova
din 12 iunie 1991 nr. 296 în baza căreia a fost constituit organismul public de reglementare a
asigurărilor, Hotărârea Guvernului Republicii Moldova din 28 decembrie 1994 nr. 956 "Cu privire la
asigurarea obligatorie de răspundere civilă a deţinătorilor de autovehicule şi vehicule electrice
urbane", Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 77 din 8 februarie 1996 "Cu privire la
aprobarea regulamentului, structurii şi personalului scriptic al Serviciului de Stat pentru
reglementarea activităţii de asigurare-reasigurare", Hotărârea Guvernului Republicii Moldova din 10
aprilie 1996 nr. 214 "Cu privire la asigurarea obligatorie de stat a militarilor şi cetăţenilor care trec
pregătirea militară".
Reieșind din importanța dezvoltării pieței de capital din Republica Moldova, noua
realitate economică a dictat reformarea cadrului de reglementare. O decizie fundamentală pentru
dezvoltarea pieței din perspectiva armonizării legislației la directivele UE a constituit adoptarea
Legii nr.171 din 11.07.2012 ”Privind piața de capital”, care are ca obiectiv crearea cadrului
legislativ necesar evoluării pieței de capital prin dezvoltarea unui mecanism adecvat de protecție
a drepturilor și intereselor investitorilor și consumatorilor de servicii, crearea și menținerea unor
piețe echitabile, eficiente și transparente și reducerea riscurilor sistemice.
29
În aceeași manieră urmează de remarcat și aprobarea Legii nr.94 din 26.04.2012 pentru
modificarea și completarea Legii nr.407-XVI din 21 decembrie 2006 ”Cu privire la asigurări” și
Legii nr.414 – XVI din 22 decembrie 2006 ”Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere
civilă pentru pagube produse de autovehicule”. Amendarea respectivelor legi urmărește
îmbunătățirea cadrului regulator în domeniul asigurărilor în vederea susținerii dezvoltării și
evoluției pieței interne a serviciilor de asigurare, sporirii calității produselor și serviciilor de
asigurare și atingerii unui nivel mai înalt de protecție a consumatorilor.
Conformarea legislaţiei în vigoare în domeniul asigurărilor la noile cerinţe ale pieţei şi
aplicării prevederilor acquis-ului comunitar în domeniul asigurărilor, s-a făcut prin Legea nr.94
din 26.04.2012 „Pentru modificarea, completarea şi abrogarea unor acte legislative” au fost
operate modificări la Legea nr.407-XVI din 21.12.2006 „Cu privire la asigurări” şi Legea
nr.414-XVI din 22.12.2006 „Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru
pagube produse de autovehicule”.
Executarea prevederilor Legii nr.407-XVI din 21.12.2006 „Cu privire la asigurări” şi a
Legii nr.414-XVI din 22.12.2006 „Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă
pentru pagube produse de autovehicule”, s-a aplicat în scopul asigurării stabilităţii, transparenţei,
siguranţei şi eficienţei pieţei asigurărilor,
La rândul lor, autorităţile şi instituţiile abilitate, Ministerul Finanţelor şi Serviciul de Stat
pentru reglementarea asigurărilor, au elaborat şi au pus în aplicare un set de regulamente, indicaţii
metodice, instrucţiuni, reguli, etc., privind reglementarea activităţii de asigurare, menite să
garanteze o protejare cât mai adecvată a intereselor asiguraţilor, contribuind astfel la orientarea
desfăşurării activităţii de asigurare în conformitate cu prevederile legale în materie de asigurări.
Cu toate că s-a produs deja constituirea cadrului legal, în baza căruia sunt reglementate
operaţiunile de asigurare şi reasigurare în conformitate cu imperativele liberalismului economic, în
activitatea desfăşurată de către asigurători mai persistă încă o multitudine de inconveniente care se
cer a fi înlăturate prin extinderea şi modificarea esenţială a bazei legislative a asigurărilor.
La funcţionarea eficientă a sistemului de asigurări în economia de piaţă contribuie şi cadrul
instituţional care este format din organismul public de reglementare a activităţii de asigurare,
asociaţiile profesionale ale asigurătorilor, societăţile de asigurare, care ar putea fi mixte sau
specializate, societăţile de intermediere privind contractarea asigurărilor şi comisariatele de avarie.
Cadrul instituţional a sistemului naţional de asigurări este constituit din organismul public
de reglementare a activităţii de asigurare, Asociaţia Naţională a Asigurătorilor, Asociaţia Naţională a
Asigurătorilor de Răspundere Civilă "Arca", precum şi din societăţi de asigurare mixte sau
specializate.
30
La prima vedere s-ar părea că cadrul instituţional actual corespunde rigorilor unei economii
liberale, dar o studiere mai aprofundată a lui denotă că şi el nu este lipsit de inconveniente, care
prejudiciază funcţionarea eficientă a sistemului de asigurări naţionale.
Serviciul de reglementare a activităţii de asigurare-reasigurare, de pe lângă Ministerul
Finanţelor al Republicii Moldova, exercită controlul şi reglementarea activităţilor de asigurare prin
intermediul următoarelor funcţii principale, cum ar fi:
 asigurarea transparenţei situaţiei financiare ale asigurătorilor;
 menţinerea ordinii legale în ramura asigurărilor.
Reglementarea activităţii de asigurare-reasigurare de către stat are următoarele scopuri, cum
ar fi: menţinerea unui anumit nivel de solvabilitate a asigurătorilor, evitarea concurenţei neloiale
între participanţii la competiţie, precum şi stabilirea unor taxe tarifare optimale şi echilibrate pentru
asiguraţi, care ar corespunde angajamentelor asumate de către asigurători, garantând astfel
disponibilitatea şi accesibilitatea serviciilor de asigurare pentru solicitanţi, precum şi o protejare
adecvată a drepturilor acestora.
Reglementarea de către stat a activităţii de asigurare prin intermediul unei politici fiscale
inadecvate, este un obstacol serios care frânează extinderea serviciilor de asigurare prestate, dat
fiind faptul că ea face posibilă impunerii cu taxa pe valoarea adăugată a operaţiunilor de
intermediere a asigurărilor, fapt ce necesită stabilirea unor costuri mai sporite pentru serviciile
prestate. Din aceste considerente este imposibilă funcţionarea brokerilor de asigurare şi a
comisariatelor de avarie, componente importante a cadrului instituţional a asigurărilor dintr-o
economie liberală, fapt ce reduce eficienţa serviciilor prestate pentru asiguraţi, concomitent cu
reducerea capacităţii de concurenţă a asigurătorilor. Cele menţionate anterior frânează procesul de
constituire a pieţei serviciilor accesorii asigurărilor.
Alte componente importante a cadrului instituţional a asigurărilor sunt şi asociaţiile
profesionale ale asigurătorilor care, de rând cu coordonarea activităţilor desfăşurate de către
asigurători, efectuează autocontrolul şi autoreglarea pieţei asigurărilor.
În acest context este necesar de a menţiona activitatea insuficientă desfăşurată de către
Asociaţia Naţională a Asigurătorilor, vizând autocontrolul şi autoreglarea pieţei asigurărilor.
N-au fost elaborate normele de etică, nefiind astfel controlată de către această instituţie
respectarea eticii de către participanţii la competiţie, nefiind astfel menţinută o concurenţă loială pe
piaţa asigurărilor. Nu se implică aprofundat Asociaţia Naţională a Asigurătorilor nici în activitatea
economică externă, care, după cum demonstrează practica mondială este alt aspect important în
activitatea desfăşurată de către acest organism.
31
Ultima componentă a cadrului instituţional sunt societăţile de asigurare care, după caz,
funcţionează ca societăţi pe acţiuni sau ca societăţi cu răspundere limitată, cu capital intern sau mixt
(intern şi străin).
Una din problemele ce are un impact negativ asupra procesului de stabilire a unor relaţii
contractuale optimale şi echitabile dintre asiguraţi şi asigurători este şi amplasarea inadecvată a
societăţilor de asigurare şi a reprezentanţelor sale pe teritoriul ţării. Luând în consideraţie faptul că
actualmente funcţionează 46 societăţi de asigurare, ele după idee ar trebui să împânzească tot
teritoriul ţării, însă în realitate doar în municipiul Chişinău sunt amplasate 39 societăţi de asigurare,
ceea ce constituie 87 % din numărul lor total, fapt ce îi defavorizează considerabil pe potenţialii
asiguraţi.
În contextul implementării prevederilor Legii nr.35 din 03.03.2011 ”Pentru aprobarea
Strategiei de dezvoltare a pieţei financiare nebancare pe anii 2011-2014 şi a Planului de acţiuni
pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a pieţei financiare nebancare pe anii 2011-2014”,
CNPF a elaborat și promovat un șir de proiecte de acte legislative și normative, asigurînd
transpunerea în legislația națională a Directivelor UE și armonizarea cadrului legislativ existent
la acquis-ul comunitar, precum și preluarea celor mai bune practici de reglementare și
supraveghere aplicate la nivel european și internațional.
Supravegherea activităţii participanţilor profesionişti la piaţa asigurărilor a inclus
îndeplinirea principalelor obiective referitoare la respectarea prevederilor legislaţiei, în special
în partea ce ţine de:
 respectarea normelor de prudenţă şi a condiţiilor de licenţiere;
 mărimea capitalului social minim al asigurătorului şi structura acţionariatului;
 stabilitatea financiară a asigurătorului (nivelul capitalului propriu, coeficientul de
lichiditate, marja de solvabilitate minimă şi disponibilă, acoperirea rezervelor tehnice
şi matematice cu active admise);
 limita maximă a răspunderii asigurătorului (reasigurătorului) pentru un risc asigurat
sau preluat în reasigurare;
 modul de formare şi menţinere a rezervelor tehnice potrivit activităţii desfăşurate;
 respectarea normelor legale la avizarea şi constatarea pagubelor, stabilirea şi plata
despăgubirilor de asigurare;
 efectuarea plasamentelor în active admise să reprezinte rezervele de asigurare şi
respectarea normelor de dispersare;
 aplicarea primei de asigurare de bază şi valoarea coeficienţilor de rectificare aferenţi
asigurării obligatorii de răspundere civilă auto internă şi externă;
32
 activitatea de investire a fondurilor şi rezervelor de asigurare;
 modul de activitate a intermediarilor în asigurări şi/sau reasigurări.
Supravegherea activității participanţilor profesionişti la piaţa asigurărilor prin intermediul
monitorizării și analizei rapoartelor financiare şi specializate, prezentate în conformitate cu
legislația în vigoare, a înregistrat următorii indicatori de rezultate, reflectați în Anexa 1:
Pentru comparație, legislaţia ţărilor din estul Europei şi Europa Centrală este în continua
mişcare la fel ca şi domeniul asigurărilor şi reasigurărilor.
Pe aceasta piaţă asigurările non-viaţă au reprezentat 75% din totalul primelor încasate,
datorită asigurărilor de autovehicule care totalizează cea mai mare parte a veniturilor din prime.
Se observă astfel că pe piaţa Londrei asigurările de viaţă au o pondere mai mica decât
asigurarile non-viaţă, însa se preconizează o dezvoltare rapidă a acestora.
În 2007 cele mai imprtante pieţe au fost Rusia, Polonia, Cehia şi Ungaria, însumând 82%
din totalul primelor de asigurare. O trăsătură a acestei pieţe o reprezintă pierderea poziţiei de
lideri a societăţilor cu capital de stat datorită creşterii competiţiei prin apariţia a unor societăţi de
asigurare cu capital privat (autohton sau străin). Astfel cele mai multe societăţi cu capital de stat
s-au privatizat şi datorită faptului că asigurarea de răspundere civilă obligatorie, încheiată iniţial
numai de aceste societăţi, poate fi încheiată şi de către societăţile private.
Tabelul 3.4. evidenţiază care au fost efectele pozitive ale deductibilităţii primelor asupra
pieţei asigurărilor de viaţă în câteva state ale Europei Centrale şi de Est23:
Tara Deductibilitatea Limite Impact
Asig. de viaţă încheiată pe
minimum 5 ani în limita a:  cu 20-30% a nr.
310 USD pentru pers. poliţelor de asigurare;
CEHIA Parţiala
fizice  cu 30% a volumului de
210 USD pentru pers. prime încasate;
juridice;
LETONIA Total
minimum 5 ani
minim 10 ani;  constantă de cca 10% a
LITUANIA Parţială
Suma dedusă în limita a 4 pieţei asigurărilor
salarii minime.
POLONIA Totala
minimum 5 ani
Asig de viaţă pe termen
 12% a pieţei imediat
lung(peste 10ani)
UNGARIA Parţială dupa introducerea
Se deduce 20 % din prime
deductibilitălii
în limita a 400 USD
23
www.cea.com1245396718_annual-report-2009-web
33
2.2. Analiza pietei asigurarilor si reasigurarilor in Republica Moldova
Actualmente funcţionează pe piaţa asigurărilor 16 societăţi comerciale de asigurări,

inclusiv, 14 din ele sub formă de societăţi pe acţiuni şi 31 ca societăţi cu răspundere limitată,
numărul cărora nu s-a modificat esenţial pe parcursul ultimilor ani.
Conform datelor statistice, la moment pe piaţa locală de asigurări acti vează 24 de
asigurători, din care 22 de companii sau 92% sunt specializate pe segmentul de asigurări
generale (de accidente, bunuri, auto, etc.) şi numai 2 companii licenţiate („Grawe Carat
Asigurări” S.A. şi „Sigur-Asigur” S.A.), desfăşoară acti vităţi simultane/combinate de asigurări
generale şi de viaţă24.
Piata de asigurari din Republica Moldova a totalizat 1,2 miliarde lei moldovenesti in anul
precedent, avansul fata de 2013 fiind de numai 0,39%, arata datele preliminare publicate de catre
autoritatea de supraveghere de la Chisinau (CNPF).
In moneda europeana, pe fondul diferentelor de schimb valutar, respectiv a deprecierii
leului moldovenesc in raport cu euro, subscrierile companiilor au inregistrat o scadere de 9,89%,
ajungand la 64,50 milioane euro (nota: pentru calculele in euro s-a tinut cont de rata medie de
schimb conform Bancii Nationale a Moldovei).
Potrivit rezultatelor raportate, clasele de asigurari auto RCA si Carte Verde au generat
prime brute subscrise in valoare de 504,37 milioane lei moldovenesti (27,07 milioane euro).
Dintre acestea, politele de tip Carte Verde au totalizat 263,45 milioane lei moldovenesti
(14,14 milioane euro), cu 6,82% mai mult decat in anul 2013. Restul de 240.92 milioane lei
moldovenesti (12,93 milioane euro) au revenit RCA, in crestere cu 0,96% fata de anul 2013.
Aceste doua tipuri de polite au generat aproximativ 42% din totalul pietei.
Din cele 15 companii de asigurare active pe piata de profil din Moldova, 11 societati au
inregistrat rezultate pozitive. Valoarea insumata a primelor brute subscrise de primele zece
companii, in anul 2014, reprezinta 91,18% din total piata, respectiv 1 miliard lei moldovenesti.
In perioada analizata, MOLDASIG a ramas liderul pietei, cu o cota de piata de 23,45%,
fiind urmat de ASITO - 15,5%, GRAWE CARAT - 11,27%, DONARIS-GROUP VIG - 10,75%
si MOLDCARGO - 7,66%.
Locul sase este ocupat de ASTERRA GRUP - 5,22%, urmata de GALAS - 4,98%,
ACORD-GRUP - 4,71%, GARANTIE Asigurari - 3,97% si KLASSIKA Asigurari - 3,66%.
In acelasi timp, valoarea daunelor platite de asiguratorii moldoveni s-a cifrat la 507,45
milioane lei moldovenesti (27,24 milioane euro), in crestere cu 17,34% comparativ cu 2013.
24
http://www.parlament.md/LinkClick.aspx?fileticket=2uDM6qSguhA%3D&tabid=202&language=ro-RO
34
Pe parcursul anului 2013, 18 societăți au desfășurat activitate de asigurare, inclusiv 16
societăți au desfășurat asigurări generale, o societate a desfăşurat activitate compozită şi o
societate a desfăşurat asigurări de viaţă. Evoluția numărului asigurătorilor se prezintă în
Diagrama 2.1.
Diagrama 2.1. Evoluţia numărului societăţilor de asigurare şi a brokerilor de

asigurare/reasigurare licenţiaţi
Sursa: http://www.parlament.md/LinkClick.aspx?fileticket=2uDM6qSguhA%3D&tabid=202&language=ro-RO
La finele anului 2013 16 asigurători dețineau licențe pentru desfășurarea activității de

asigurări/reasigurări. Pe parcursul anului au fost retrase licențele Companiei „ASIGURĂRI
GENERALE VITORIASIG” S.A. și Companiei Mixte de Asigurări „EXIM-ASINT” S.A., ca
urmare a adresărilor privind depunerea benevolă a acestora. Totodată, urmare a supravegherii
executării de către Compania de Asigurări „EUROASIG GRUP” S.A. a planului de remediere
financiară, CNPF a solicitat instanței de judecată intentarea procesului de insolvabilitate a
asigurătorului, cu interzicerea subscrierii unor noi contracte de asigurare și încasării primelor
aferente, precum şi limitarea desfășurării activității investiționale.
În rezultatul neconformării indicatorilor de solvabilitate și lichiditate ale Întreprinderii
Mixte Compania Internațională de Asigurări „TRANSELIT” S.A. la normele legale în vigoare,
la finele anului de gestiune a fost deschisă procedura de remediere financiară a participantului
profesionist în cauză. În februarie 2013 din componenţa membrilor cu drepturi depline ale
Biroului Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule (BNAA) a fost exclusă Societatea de
Asigurări-Reasigurări „MOLDCARGO” S.A., iar la 27 septembrie 2013 în cadrul adunării
generale extraordinare prin decizia membrilor BNAA a fost exclus un alt operator –
Întreprinderea Mixtă Compania de Asigurări “GRAWE CARAT ASIGURĂRI” S.A., care
începînd cu 10 octombrie 2013 a fost lipsită de dreptul de a realiza certificate de asigurare „Carte
35
Verde”. În acest context, CNPF a prescris organelor de conducere ale BNAA şi asigurătorilor
care deţin calitatea de membri cu drepturi depline ai BNAA respectarea necondiţionată a
prevederilor legislaţiei şi prevederilor statutului. Concomitent, Întreprinderea Mixtă Compania
de Asigurări “GRAWE CARAT ASIGURĂRI” S.A. a contestat în instanța de judecată Hotărîrea
adunării generale extraordinare a membrilor BNAA din 27.09.2013, drept urmare executarea
deciziei BNAA fiind suspendată pînă la adoptarea unei hotărîri definitive (Anexa 3).
Veniturile din primele brute subscrise au constituit 1198,9 mil. lei, din care în categoria
„asigurări generale” – 1125,4 mil. lei, în creștere nominală cu 104,7 mil. lei sau 10,2 la sută faţă
de anul precedent, iar în categoria „asigurări de viață” – 73,5 mil. lei, în creștere cu 4,9 mil. lei
sau 7,1 la sută faţă de anul precedent. Volumul total al primelor brute subscrise a înregistrat o
creștere de 10,1 la sută. Evoluția primelor brute subscrise se prezintă în tabelul ce urmează:
Tabelul 2.1.
Evoluția volumului primelor brute subscrise în perioada anilor 2007-2013
Sursa: http://www.parlament.md/LinkClick.aspx?fileticket=2uDM6qSguhA%3D&tabid=202&language=ro-RO, pg. 83
Ritmul de creștere a volumului de prime brute subscrise a fost determinat de majorarea

numărului contractelor de asigurare benevolă de vehicule terestre (CASCO) și de asigurare
obligatorie de răspundere civilă auto, datorită dezvoltării rețelei de distribuție a asigurătorilor,
brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, precum și dinamica ascendentă a agenţilor
bancassurance.
Astfel, pe parcursul anului 2013 au fost emise 1203647 de poliţe de asigurare în baza
contractelor încheiate cu persoane fizice şi cu persoane juridice, în creștere cu 43162 de polițe
eliberate față de perioada precedentă. Din numărul total de poliţe, ponderea cea mai mare o deţin
asigurările de răspundere civilă auto pentru care au fost emise 889858 de poliţe, totodată pentru
asigurări de viaţă fiind eliberate 3574 de poliţe.
Ponderea asigurărilor obligatorii în structura primelor brute subscrise în anul 2013 a
constituit 41,0 la sută, fiind în creștere cu 0,3 la sută faţă de anul 2012, respectiv a asigurărilor
facultative – 59,0 la sută. Potrivit obiectului asigurării, în asigurările de răspundere civilă au fost
subscrise prime în sumă de 606,2 mil. lei (50,5 la sută), urmate de asigurările de bunuri – 431,1
36
mil. lei (36,0 la sută), asigurările de persoane – 146,4 mil. lei (12,2 la sută) şi reasigurările
primite – 15,2 mil. lei (1,3 la sută) Diagrama nr. 2.2.
Diagrama 2.2. Structura primelor brute subscrise pe anii 2012-2013

Dintre toate clasele de asigurări generale cele de tip auto au deținut supremația în
portofoliul consolidat al pieței – 65,5 la sută din totalul primelor subscrise din asigurările directe
de 1110,2 mil. lei. Asigurările facultative CASCO au generat 19,3 la sută din totalul asigurărilor
generale directe sau 214,8 mil. lei, fiind în creștere în valoarea nominală cu 22,4 mil. lei față de
perioada precedentă. Asigurările de răspundere civilă auto externă Carte Verde au cunoscut o
creștere de peste 16,4 puncte procentuale (pînă la 245,8 mil. lei - echivalentul a 22,1 la sută 51.7
35.8 12.4 0.1 2012 Asigurări de răspundere civilă (563,5 mil. lei) Asigurări de bunuri (389,7 mil.
lei) Asigurări de persoane (134,9 mil. lei) Prime încasate prin reasigurare (1,2 mil. lei) 50.5 36.0
12.2 1.3 2013 Asigurări de răspundere civilă (606,2 mil. lei) Asigurări de bunuri (431,1 mil. lei)
Asigurări de persoane (146,4 mil. lei) Prime încasate prin reasigurare (15,2 mil. lei) 85 din
totalul asigurărilor generale directe), în timp ce asigurările de răspundere civilă auto internă cu
valabilitatea în interiorul Republicii Moldova au crescut cu 5,2 puncte procentuale, constituind
238,8 mil. lei sau 21,5 la sută din totalul asigurărilor generale directe. Celelalte asigurări de tip
auto au generat prime subscrise din asigurările directe de 28,2 mil.lei sau 2,6 puncte procentuale
din total. Gradul de penetrare a asigurărilor, exprimat ca raport între primele brute subscrise şi
PIB, a înregistrat nivelul de 1,2 la sută, fapt ce atestă evoluția volumului primelor brute subscrise
peste cel al indicelui PIB (în preţuri curente) în anul 2013. Densitatea asigurărilor, care
reprezintă raportul dintre volumul primelor brute subscrise şi numărul populaţiei, a înregistrat
nivelul de 337,0 lei/locuitor, fiind în creştere cu 31,0 lei/locuitor (10,1 la sută) faţă de nivelul
37
anului precedent. Evoluţia gradului de penetrare a asigurărilor şi a densității asigurărilor se
prezintă în Diagrama nr. 2.3.
Diagrama 2.3. Evoluţia gradului de penetrare şi a densităţii asigurărilor în Republica Moldova

Sursa:
http://www.parlament.md/LinkClick.aspx?fileticket=2uDM6qSguhA%3D&tabid=202&language=ro-RO, pg. 86
Valoarea totală a capitalului social înregistrat la finele anului 2013 de către societăţile de
asigurare a constituit 469,3 mil. lei, micșorîndu-se cu 87,4 mil. lei sau cu 15,7 la sută faţă de
valoarea acestuia la finele anului precedent. Bilanţul contabil anual al societăţilor de asigurare se
prezintă în Anexa nr. 32. Investiţiile în capitalul social al asigurătorilor autohtoni efectuate de
persoane nerezidente au constituit la finele anului de referință 106,12 mil. lei, or s-au micşorat
cu 37,3 mil. lei faţă de anul 2012 Tabelul nr. 38, urmare a retragerii licenței Companiei Mixte de
Asigurări „EXIM-ASINT” S.A. şi a micşorării capitalului statutar în vederea conformării
activelor nete la cerinţele legislaţiei de către Societatea de Asigurări-Reasigurări „DONARIS-
GROUP” S.A.
Tabelul 2.2.
Evoluţia structurii investiţiilor străine în capitalul social al societăţilor de
asigurare, mil. Lei
38
Plasarea activelor admise să reprezinte rezervele de asigurare și o treime din marja de
solvabilitate minimă ale societăţilor de asigurare conform situaţiei la finele anului 2013.25
Evoluţia structurii activelor admise să acopere rezervele de asigurare și o treime din
marja minimă de solvabilitate în anii 2009-2013 se prezintă în tabelul ce urmează:
Tabelul 2.3.
Evoluţia structurii activelor admise să reprezinte rezervele de asigurare şi marja de
solvabilitate minima
Activitatea intermediarilor în asigurări şi/sau reasigurări În condiţiile Legii nr.407-XVI

din 21.12.2006 „Cu privire la asigurări”, intermediari în asigurări sînt agenţii de asigurare,
agenţii bancassurance şi brokerii de asigurare şi/sau reasigurare. Brokerul de asigurare şi/sau
reasigurare deţine statut de persoană juridică înregistrată în Republica Moldova, care negociază
pentru clienţii săi persoane fizice sau persoane juridice încheierea de contracte de asigurare
(reasigurare) şi acordă asistenţă pe durata derulării contractelor sau în legătură cu regularizarea
daunelor. La finele anului 2013 pe piaţa de asigurări au desfăşurat activitatea de intermediere
155 de agenţi de asigurare persoane juridice şi 1516 agenţi de asigurare persoane fizice.
Conform registrului brokerilor de asigurare şi/sau reasigurare, la situaţia din 01.01.2013
deţineau licenţe pentru dreptul de a desfăşura activitate de intermediere în asigurări şi/sau
reasigurări 76 de brokeri, pe parcursul anului 2013 fiind acordate 95 licenţe pentru 10
participanţi profesioniști noi, totodată, în perioada de referinţă fiind retrase licenţele a 7 brokeri
de asigurare şi/sau reasigurare şi expirate licențele a intermediari, fără a fi depuse solicitări de
acordare a unor licenţe noi. Astfel, la situaţia din 31.12.2013 pe piaţa asigurărilor desfăşurau
25
39
activitatea de intermediere în asigurări şi/sau reasigurări 75 de brokeri licenţiaţi. Potrivit datelor
din rapoartele specializate ale intermediarilor în asigurări, în anul 2013 primele de asigurare
intermediate de brokeri au constituit 320,8 mil. lei sau cu 28,9 mil. lei mai mult faţă de anul
2012, totodată veniturile din activitatea de intermediere au constituit 99,9 mil. lei, fiind în
creştere cu 1,3 mil. lei faţă de perioada precedentă. Ponderea primelor subscrise intermediate de
brokerii de asigurare şi/sau reasigurare a înregistrat mărimea similară din perioada precedentă, ce
constituie 26,8 la sută din volumul primelor brute subscrise de asigurători26.
2.3. Oportunități și impedimente de dezvoltare al sistemul naţional de

asigurări
Sistemul naţional de asigurări al Republicii Moldova, ca o componentă importantă a

sistemului financiar al ţării, şi mecanismele de promovare a serviciilor de asigurare în perioada de
tranziţie economică au avut un caracter evolutiv.
Un spor esenţial a fost înregistrat şi în capitalizarea pieţei asigurărilor, dat fiind majorarea
capitalul social minim al asigurătorilor până la 15 mil. lei.
Totodată, în această perioadă a avut loc transformarea organizatorico-juridică a companiilor
de asigurări, ele devenind societăţi pe acţiuni. Această reorganizare va duce nemijlocit la ridicarea
gradului de responsabilitate faţă de consumatorii produselor de asigurare, iar reglementarea
tranzacţiilor de proporţii cu valorile mobiliare de către legislaţia privind piaţa valorilor mobiliare,
legislaţia privind societăţile pe acţiuni şi reglementările din domeniul asigurărilor vor oferi accesul
pe piaţă doar al participanţilor profesionişti capabili să-şi asume şi să respecte obligaţiuni în limita
posibilităţilor.
Concomitent, datorită dezvoltării continue a relaţiilor social-economice din Republica
Moldova se impune necesitatea promovării active a noilor produse de asigurare, cum ar fi:
asigurarea de răspundere civilă profesională a personalului medical, avocaţilor, notarilor, asigurarea
de credite, asigurarea riscurilor ipotecare şi nu în ultimul rând, asigurările bancare (bancassurance).
Schimbările esenţiale pe piaţa asigurărilor rezultă din modificările la Legea nr. 407 – XVI
din 21.12.2006 cu privire la asigurări, în special: noile amendamente la cerinţele faţă de actuari,
auditori, certificarea intermediarilor cu referire la Legea nr. 414 – XVI din 22.12.2006 cu privire la
asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule.
Este de menţionat că pe moment se elaborează noi reglementări secundare referitor la
modul de aplicare a uzurii, de stabilire a primelor de asigurare şi de emitere electronică a poliţelor de
asigurare.
26
40
Amplificarea pieţei asigurărilor în Republica Moldova este în plină evoluţie. Tendinţele
de valorificare a potenţialului acesteia produc noi platforme pentru optimizarea protecţiei
acordate, diversificarea produselor şi dezvoltarea capacităţii riscurilor asigurate.
În scopul eficientizării activităţii de supraveghere este iminentă alinierea la standardele
Asociaţiei Internaţionale a Supraveghetorilor în Asigurări, cooperarea şi schimbul de informaţii cu
organizaţiile internaţionale de profil.
În acest sens, acţiunile realizate şi obiectivele trasate vin să ghideze prezentul şi viitorul
industriei asigurărilor prin prisma noilor provocări, principiilor de supraveghere prudenţială,
stabilităţii financiare şi capacităţii de a satisface nevoile consumatorilor.
În decursul unui deceniu de tranziţie la economia de piaţă în Republica Moldova s-a
conturat un mecanism de asigurări modern, dar care necesită perfecţionare şi definitivare.
Actualul sistem naţional de asigurări este consecinţa obţinerii independenţei Republicii
Moldova, precum şi a dezetatizării şi demonopolizării activităţilor de asigurare.
Piaţa naţională a asigurărilor n-a înregistrat evoluţii spectaculoase ca în fostele ţări socialiste
din Europa Centrală.
Formele, metodele şi instrumentele utilizate în procesul de contractare a asigurărilor nu
corespund exigenţelor economiei de piaţă, perfecţionarea lor fiind efectuată lent, atestându-se
adesea chiar şi o reducere a tipurilor de asigurare care erau solicitate de asiguraţi.
Criteriul general al eficienţei stă la baza determinării eficienţei economice a asigurărilor.
Selectarea criteriului de eficienţă este determinată de însăşi esenţa asigurărilor şi de formularea
scopului final.
Cu toate acestea, relaţiile de asigurare nu se limitează doar la relaţiile dintre asiguraţi şi
asigurători, în unele cazuri ele includ în sine şi terţe persoane. Conform condiţiilor de asigurare a
răspunderii civile, asigurătorul îşi asumă obligaţiunea să recupereze daunele care au fost cauzate
de către asiguraţi la terţe persoane. De aceea este necesar să fie determinată eficienţa asigurării şi
pentru terţii păgubiţi.
Dat fiind faptul că în Moldova predomină, cu preponderenţă agricultura, iar majoritatea
întreprinderilor industriale se află într-o stare dezastruoasă, fiind astfel atestată o diminuare
pronunţată a nivelului de producere şi chiar staţionarea multora din întreprinderi, asigurarea riscurilor
de antreprenoriat industrial, practic, se află într-o stare embrionară şi, din aceste considerente,
autorul a efectuat o analiză a indicatorilor eficienţei asigurărilor aplicate numai pentru cooperativele
agricole de producere şi gospodăriile de fermieri.
În Republica Moldova, încă nu sunt prestate servicii de asigurare a gospodăriilor
ţărăneşti şi gospodăriilor individuale din lipsa unor anumite condiţii în baza cărora s-ar putea efectua
protejarea prin asigurare.
41
Sub aspect general eficienţa asigurărilor este cu atât mai sporită, cu cât este mai înalt
gradul de compensare a daunelor suportate, fiindcă în cazurile când este compensată doar o parte
din dauna suportată, gospodăriile sunt nevoite ca să recupereze partea despăgubită a daunei din
contul altor surse, prejudiciind astfel desfăşurarea procesului de producere.
Cu toate acestea, un anumit raport dintre sumele pagubelor suportate şi despăgubirile de asigurare
acordate trebuie să fie menţinut, fapt care este determinat cel puţin de două circumstanţe, în
primul rând, din necesitatea de a lăsa în responsabilitatea asiguraţilor a unei părţi din daună sub
formă de participare a asiguraţilor la acoperirea pagubelor suportate, fapt care i-ar cointeresa pe
asiguraţi ca să nu admită cazuri de producere a riscurilor asigurate, într-al doilea rând, oportunitatea de
a elibera într-un şir de cazuri pe societăţile de asigurare de necesitatea de a recupera daunele care n-
au o însemnătate esenţială pentru cooperativele agricole de producere, fiind astfel excluse cazurile
de irosire a mijloacelor băneşti ale fondurilor de asigurare, precum şi a reducerii volumului mare de
lucru ale angajaţilor societăţilor de asigurare. Concomitent, reţinerea proprie trebuie să fie utilizată
numai în cazurile necesare, fiind justificate prin interesul public, şi în limitele strict determinate.
O carenţă a actualului sistem de asigurări o reprezintă însăşi modalitatea de constituire a acestui
sistem, care s-a produs fără delimitarea sferelor ce ţin de intermedierea asigurărilor, precum şi de
evaluarea daunelor suportate de către asiguraţi.
Acest fapt, adesea, influenţează adoptarea unor decizii neechilibrate şi fără un suport
economic real, ce prejudiciază atât interesele proprii, cât şi ale terţilor, diminuând în continuu
nivelul protecţiei prin asigurare a patrimoniului şi a persoanelor.
Cele menţionate anterior îşi găsesc reflectarea în calitatea serviciilor oferite de asigurători şi
în perspectivele de dezvoltare a ramurii.
42
CAPITOLUL III. SISTEMULUI DE ASIGURARI SI REASIGURARI IN
CONTEXTUL PIEȚII FINANCIARE DIN REPUBLICA MOLDOVA
3.1. Strategii si Perspective ale dezvoltării sectorului de asigurări și
reasigurări pentru economia țării
Domeniul asigurărilor este reglementat de o serie de acte legislati ve şi normati ve.

Principalul act legislativ în domeniul asigurărilor este Legea cu privire la asigurări.[2, art. 57]
Acest act legislativ reglementează modul de organizare şi funcţionare a asigurărilor,
reasigurărilor şi a intermediarilor în asigurări şi/sau reasigurări, precum şi supravegherea acti
vităţii acestora. Nu sunt acoperite asigurările sociale de stat, asigurările obligatorii de asistenţă
medicală, asigurările obligatorii pentru unele categorii de persoane şi fondurile nestatale de
pensii.[2, art.2]
Activitatea de asigurare în Republica Moldova se împarte în trei categorii mari:
a) asigurări generale,
b) asigurări de viaţă,
c) reasigurare exclusivă.
Activitatea de asigurare (reasigurare) este condiţionată de existenţa unui capital minim
social al asiguratorului (reasiguratorului) care este de 15 milioane lei pentru acti vitatea de
asigurări generale, un capital minim de cel puţin 1,5 ori mai mare pentru asigurări de viaţă şi de
cel puţin 2 ori mai mare pentru acti vitatea de reasigurare exclusivă.
Cadrul regulator în Republica Moldova. Activitatea de asigurare generală poate fi
desfăşurată în baza claselor de asigurări specifi cate în Anexa la Legea cu privire la asigurări27.
Pentru a putea iniţia activitatea de asigurări urmează a fi respectate următoarele cerinţe:
a) fondarea întreprinderii de asigurări doar sub formă de societate pe acţiuni28
b) să obţină licenţă pentru acti vitatea de asigurări generale29
c) să deţină un capital social nu mai mic de 15 milioane lei30
d) alte cerinţe prevăzute de lege, printre care prezentarea unui plan de acti vitate care să
includă următorii 3 ani fi nanciari cu detalii privind cheltuielile, primele, obligaţiile şi
27
Anexa 1, p B. din Legea cu privire la asigurări. Clasele de asigurări specificate în Legea cu privire la asigurări în
mare parte corespund claselor de asigurări stabilite în Directivele UE care reglementează domeniul asigurărilor
generale.
28
Articolul 20 alin. 1 din Legea cu privire la asigurări
29
Articolul 8 din Legea cu privire la asigurări. Condiţiile de licenţiere sunt stabilite în arti colul 24 din Legea cu
privire la asigurări şi p. 4 din Ordinul Camerei de Licenţiere nr. 12-q din 20.02.2006 privind condiţiile de licenţiere
şi listele documentelor suplimentare, ce se anexează la cererile de eliberare a licenţelor pentru unele genuri de acti
vitate, publicat în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 70-72/260 din 05.05.2006
30
Articolul 22 din Legea cu privire la asigurări
43
marja de solvabilitate prognozată, politi ca de investi ţii, acti vele, modul lor de diversifi
care, administrarea riscurilor31.
Pînă la 1 aprilie 2011 rezervele tehnice erau calculate utilizîndu-se metoda „pro rata
temporis” sau metoda ¼ (unei pătrimi)32. Începînd cu 1 aprilie 2011 Comisia Naţională a Pieţei
Financiare a stabilit uti lizarea doar a primei metode33.
Pentru comparație vom prezenta cadrul UE de reglementare în domeniul asigurărilor
comerciale. Domeniul asigurărilor generale (asigurarea alta decît asigurarea de viaţă) a cunoscut
3 generaţii de Directive, prin care în UE a fost stabilit cadrul de activitate al companiilor de
asigurări, s-au instituit reguli comune de licenţiere, controlul acti vităţii de asigurare generală şi
s-au stabilit garanţii şi norme de protecţie pentru deţinătorii de poliţe de asigurare.
Astfel, în domeniul asigurărilor generale au fost adoptate următoarele Directive:
o Prima Directivă a Consiliului 73/239/CEE privind asigurarea generală directă34
o A Doua Directivă a Consiliului 88/357/CEE privind asigurarea generală directă35
A Treia Directivă a Consiliului 92/49/CEE privind asigurarea generală directă36
Aceste trei Directive au fost modificate pe parcurs pentru a ajusta anumite prevederi la
exigenţele pieţei UE, inclusiv după cercetările şi propunerile Comisiei Europene.
Actualmente principalele prevederi ale acestor trei Directive se referă ca şi în cazul
asigurărilor de viaţă la:
a) rezervele tehnice pe care întreprinderile trebuie să le deţină, inclusiv regulile de
dispersare aplicabile pentru acestea
b) marja de solvabilitate minimă ce trebuie întrunită de întreprinderile de asigurări
c) un fond de garantare care trebuie să fi e de minimum de la 2.000.000 EUR la
3.000.000 EUR în dependenţă de clasele de asigurări.
31
Articolul 24 alin. 3 lit. g) din Legea cu privire la asigurări
32
Hotărîrea Serviciului de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor nr. 43 din 26.03.2001 cu privire la Regulile de
Formare a rezervelor tehnice pe ti purile de asigurare în afară de viaţă (în redacţie nouă), publicată în Monitorul Ofi
cial al Republicii Moldova nr. 141-143/332 din 22.11.2001
33
La etapa finală de elaborare a acestui studiu Comisia Naţională a Pieţei Financiare a adoptat şi ulterior publicat
Hotărîrea nr. 1/5 din 11.01.2011 cu privire la aprobarea Regulamentului privind rezervele tehnice de asigurare,
publicate în Monitorul Ofi cial al Republciii Moldova nr. 37-38/205 din 11.03.2011
34
Prima Directivă a Consiliului 73/239/CEE din 24 iulie 1973 de coordonare a actelor cu putere de lege şi actelor
administrati ve privind iniţierea şi exercitarea activităţii de asigurare generală directă, publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene L 228/3 din 16.08.1973
35
A Doua Directivă a Consiliului 88/357/CEE din 22 iunie 1988 de coordonare a actelor cu putere de lege şi a
actelor administrati ve privind asigurarea generală directă, de stabilire a dispoziţiilor desti nate să faciliteze
exercitarea efectivă a libertăţii de a presta servicii şi de modifi care a Directi vei 73/239/CEE, publicată în Jurnalul
Ofi cial al Comunităţilor Europene L 172/1 din 04.07.1988
36
A Treia Directivă a Consiliului 92/49/CEE din 18 iunie 1992 de coordonare a actelor cu putere de lege şi actelor
administrati ve privind asigurarea generală directă şi de modificare a Directivelor 73/239/CEE şi 88/357/CEE,
publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L 228/1 din 11.08.1992
44
De asemenea, pentru întreprinderile din cadrul UE a fost instituită procedura de control
din partea autorităţii statului de origine, inclusiv pentru filialele şi reprezentanţele
întreprinderilor din alte state membre altele decît statele membre de origine.
Diferențe și inconsistenţe ale sistemului național de asigurări în comparație cu UE:
a) Cerinţe cu privire la participaţia califi cată în conducerea întreprinderilor de asigurări
este mai puţin restrictivă şi prudenţială decît în cazul Directivelor UE;
b) Cerinţele cu privire la capitalul social minim sunt mult mai mici decît cele stabilite
pentru fondul minim de garantare (de la 15 la 30 milioane lei pentru societăţile naţionale versus
de la 2 la 3 milioane lei fondul de garantare în cazul UE)
c) Cerinţele privind modul de calculare şi formare a rezervelor tehnice şi a marjei de
solvabilitate nu sunt la fel de oneroase în cazul legislaţiei naţionale şi pun în pericol interesele
consumatorilor
d) Inexistenţa fondului de garantare, care urmează să funcţioneze în baza unei legi ce încă
nu a fost adoptată de Parlament.
În scopul asigurării conformării legislaţiei în vigoare în domeniul asigurărilor la noile
cerinţe ale pieţei şi aplicării prevederilor acquis-ului comunitar în domeniul asigurărilor, prin
Legea nr.94 din 26.04.2012 „Pentru modificarea, completarea şi abrogarea unor acte legislative”
au fost operate modificări la Legea nr.407-XVI din 21.12.2006 „Cu privire la asigurări” şi Legea
nr.414-XVI din 22.12.2006 „Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru
pagube produse de autovehicule”, precum şi în scopul asigurării stabilităţii, transparenţei,
siguranţei şi eficienţei pieţei asigurărilor, CNPF a adoptat următoarele hotărîri:
- Hotărîrea CNPF nr.17/7 din 05.04.2012 „Cu privire la modificarea şi completarea
Regulamentului privind rezervele tehnice de asigurare, aprobat prin Hotărîrea CNPF nr.1/5 din
11 ianuarie 2011”, care are drept obiectiv reglementarea formării rezervelor de daune declarate,
dar nesoluţionate în situaţiile în care cazurile asigurate sînt obiectele unor acţiuni în instanţele de
judecată;
Regulamentului cu privire la dezvăluirea de către participanţii profesionişti la piaţa financiară
nebancară a informaţiei privind acordarea serviciilor, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Naţionale
a Pieţei Financiare nr.8/6 din 26 februarie 2010”, care are drept scop revizuirea volumului şi
tipului de informaţie, ce urmează a fi pusă la dispoziţia consumatorilor serviciilor şi produselor
oferite de participanţii profesionişti la piaţa financiară nebancară, în special de participanţii
profesionişti la piaţa asigurărilor, precum şi modalitatea de furnizare a acesteia;
Regulamentului cu privire la marjele de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate ale
45
asigurătorilor (reasigurătorilor), aprobat prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare
nr.2/1 din 21 ianuarie 2011”, scopul căreia este de a îmbunătăţi cadrul normativ existent, astfel
încît să fie atins obiectivul de garantare a stabilității financiare a asigurătorilor, luînd în
considerație particularitățile investiționale ale economiei naționale şi care avantajează
asigurătorii prin alocarea a mai puţine active pentru fondurile asiguraţilor, ţinînd cont de cerinţa
de diversificare;
- Hotărîrea CNPF nr.50/8 din 30.11.2012 „Cu privire la procesarea electronică a
documentelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto”, care are drept scop lansarea
sistemului RCA Data.
Servicii de asigurare şi comerţul internaţional. Dimensiunile internaţionale ale pieţei de
asigurare din Republica Moldova conţin trei perspecti ve fundamentale ale comerţului
internaţional de asigurare:
(1) relaţii comerciale de asigurare,
(2) cooperarea internaţională în comerţul de asigurare, şi
(3) reasigurarea internaţională.
Relaţii comerciale de asigurare transfrontalieră. Exportul/importul de servicii de
asigurare este inexistent în datele stati sti ce oferite de Biroul Naţional de Statistică.
Competitivitatea scăzută a actorilor pieţei de asigurare în Moldova limitează accesul acestora la
piaţa de asigurare internaţională. Astf el, serviciile de asigurare oferite de companiile din
Moldova pe piaţa internaţională sunt foarte limitate. Importul de asigurare, însa, nu este total
inexistent şi este determinant în mare parte de serviciile de reasigurare, descrise mai jos. De
aceea, relaţiile comerciale ale Moldovei pot fi caracterizate printr-un defi cit acut în comerţul
internaţional cu servicii de asigurare. Mai mult ca atît, defi citul comerţului de asigurare a
înregistrat tendinţe de creştere, iar participarea Moldovei la ZLSAC cu UE poate crea noi
oportunităţi de diminuare a acestui deficit.
Cooperarea internaţională în comerţul de asigurare. Parti ciparea companiilor de
asigurare din Moldova pe piaţa internaţională însă este limitată şi chiar inexistentă conform
surselor Oficiale.
Din 24 de companii de asigurare solvente pe piaţa Republicii Moldova, 8 (sau 18%) au
apartenenţa capitalului social străin. Astf el 37% din totalul capitalului social al companiilor de
asigurare autohtone a fost achitat din fonduri străine. Cota capitalului social a celor opt societăţi
de asigurare cu capital străin a consti tuit 70,1% (144,0 mil. lei) din mărimea totală a capitalului
social înregistrat. Societăţile cu capital străin sunt prezentate în tabelul de mai jos(Anexa 8).
46
Tabelul 3.1.
Lista societăților de asigurare cu capital străin, 2014
Capitalul Cota parte a

Țara de origine Capitalul străin în capitalului
Nr.
Societăţi de asigurare a investitorului social, capitalul străin în
ord.
străin mil. lei social, capitalul
mil. lei social
1. „ASITO” S.A. Marea Britanie 46,5 22,5 48,4
„DONARIS – GROUP”
2. Liechtenstein 39,1 36,7 93,9
S.A.
Olanda, Italia,
3. „EXIM – ASINT” S.A. 15,0 14,8 98,7
Israel
„GRAWE CARAT Austria, România,
4. 57,4 56,8 99,0
ASIGURĂRI” S.A. Rusia
5. „TRANSELIT” S.R.L. Marea Britanie 15,0 0,4 2,7
„VICTORIA
6. Olanda 15,0 12,3 82,0
ASIGURĂRI” S.R.L.
Total pe 6 companii 188,0 143,5 x
Total pe piață 561,2 143,5 25,6
Sursa: Elaborat de autor în baza datelor CNPF (2012)
Actuariatul este o profesie nouă pentru Republica Moldova. Asigurătorii care desfăşoară
acti vitate în categoria „asigurări de viaţă” sunt obligaţi să dispună de cel puţin un actuar angajat,
însă cei din categoria „asigurări generale” vor fi obligaţi să dispună de actuari la expirarea
termenului de cinci ani de conformare (din 6 aprilie 2012). Însă, la moment, un şir de acte
normati ve secundare în vigoare, emise de către CNPF, nu pot fi aplicate dacă asigurătorii nu
dispun de un specialist în actuariat. Certi fi carea actuarilor se efectuează în baza
„Regulamentului cu privire la atestarea specialişti lor parti cipanţilor profesionişti la piaţa fi
nanciară nebancară”, aprobat de către CNPF. La momentul actual sunt numai doi actuari certi fi
caţi, deşi Asociaţia de Actuariat din Moldova în colaborare cu CNPF şi ASEM au creat condiţii
pentru creşterea numărului lor, însă abordarea neserioasă a problemei de către asigurătorii locali
nu a condus la valorifi carea condiţiilor create.
În continuarea ne vom referi la cadrul regulator, instituţional şi de supraveghere al
asigurărilor comerciale din Republica Moldova. La nivel naţional, prevederile ce ţin nemijlocit
de domeniul asigurărilor de viaţă sunt prevăzute de Legea cu privire la asigurări, precum şi de
acte subordonate acestei legi. Comisia Naţională a Pieţei Financiare, în calitate de autoritare de
supraveghere a sectorului de asigurări, urmează să adopte regulamente şi instrucţiuni ce sunt în
competenţa acesteia pentru supravegherea societăţilor ce acti vează
în această categorie de asigurări.
Supravegherea activităţii de asigurări. Activitatea de supraveghere a pieţei financiare
nebancare este exercitată de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare, care este o autoritate
47
autonomă, care răspunde în faţa Parlamentului, inclusiv prin intermediul prezentării raportului
anual de activitate participanţilor la piaţa fi nanciară nebancară. În domeniul asigurărilor Comisia
Naţională deţine competenţă de control al companiilor de asigurări şi al Biroului Naţional al
Asigurătorilor de Autovehicule din Republica Moldova37.
Printre atribuţiile Comisiei Naţionale sunt adoptarea de acte care reglementează domeniul
pieţei de asigurări în Republica Moldova, inclusiv ţinerea evidenţei contractelor de asigurări,
modalitatea de transfer a portofoliilor, ţinerea registrelor, cooperarea la nivel internaţional cu
insti tuţii specializate pentru implementarea politi cii de stat în domeniul asigurărilor, aplicarea
sancţiunilor, inclusiv a amenzilor, prescripţiilor pentru parti cipanţii pe piaţa de asigurări,
inclusiv remedierea fi nanciară, reorganizarea sau declararea insolvabilităţii asigurătorilor
(reasiguratorilor) şi a brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare.38
Tabelul 3.2.
Indicatori de rezultate privind supravegherea participanţilor profesionişti la piaţa asigurărilor
Indicatori Perioada de activitate
2011 2012 2013
Raport financiar-contabil al societăților de asigurări 96 95 92
Raport statistic nr.1 – asigurare 96 95 88
Raport specializat privind activitatea de bază a asigurătorului 96 95 76
Raport privind rezervele tehnice ale asigurătorului 96 95 76
Raport privind marjele de solvabilitate şi coeficientul de 96 95 76
lichiditate ale asigurătorului
Raport lunar privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă 348 364 336
a deţinătorilor de autovehicule şi asigurarea internaţională
„Carte Verde”
Raport financiar – contabil şi specializat al brokerilor în 579 564 695
asigurări
Total rapoarte financiare și rapoarte specializate: 1407 1403 1374
Numărul prescripțiilor emise persoanelor cu funcții de 6 2
răspundere privind majorarea capitalului social conform
cerințelor legale
Numărul prescripțiilor emise persoanelor cu funcții de 3 2 -
răspundere privind conformarea nivelului capitalului propriu
(activelor nete) cerințelor legale
Numărul prescripțiilor emise persoanelor cu funcții de 1 3 3
răspundere privind conformarea cerințelor de raportare
Deschiderea procedurii de remediere financiară 1 1 1
Sursa: Elaborat de autor în baza datelor CNPF (2013)
37
Articolul 4 alin. 1 din Legea Republicii Moldova nr. 192-XIV privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare,
adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 12.11.1998, publicată în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova
nr. 22-23/91 din 04.03.1999, republicată în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 117-126BIS din
14.08.2007, pagina 3
38
Legea privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr. 48/5 din
27.09.2007 cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale a Pieţei
Financiare, publicată în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 157-160/587 din 05.10.2007
48
Participanţii pieţei de asigurări. Evoluţia numărului şi structurii participanţilor pieţei de
asigurări diferă de la ţară la ţară şi depinde de politicele şi reglementările în domeniul
asigurărilor, de capacitatea sistemului politic, nivelul de dezvoltare economică şi socială, gradul
de capitalizare şi, în unele cazuri, de factorii mediului extern apropiat al ţării.
Pînă la intrarea în vigoare a prevederilor Legii cu privire la asigurări, nr. 407-XVI din
21.12.2006 noţiunea de participanţi ai pieţei de asigurări nu putea fi definită, deoarece, în calitate
de componentă structurală a pieţei, majoritatea categoriilor de participanţi, în special cei
profesionişti , lipseau (cu excepţia asigurătorilor şi asiguraţilor). Interesul autorităţilor de
conformare a prevederilor legale la standardele europene, au determinat ca Legea actuală să
prevadă reglementarea activităţii tuturor parti cipanţilor pieţei de asigurări.
Participanţi ai pieţei de asigurări sunt reprezentaţi de persoanele fizice şi juridice, precum
şi de organismele fără personalitate juridică, care desfăşoară activităţi, încheie tranzacţii sau
efectuează operaţiuni pe piaţa de asigurări, exercitînd drepturi şi executînd obligaţii rezultate din
lege, contract sau alte temeiuri de apariţie a drepturilor şi obligaţiilor civile.
Din cele menţionate, rezultă că, parti cipanţii pe piaţa asigurărilor includ atît participanţii
profesionişti , stabiliţi prin legislaţie, cît şi alte categorii, şi anume:
- asigurătorii/reasigurătorii sau companiile de asigurări/reasigurări;
- intermediarii în asigurări şi/sau reasigurări;
- asiguraţii sau persoanele asigurate;
- actuarul.
În Republica Moldova, dinamica numărului de participanţi a fost determinată de
maturizarea şi consolidarea pieţei prin modificarea cadrului legislativ, în special, cel aferent
capitalizării companiilor de asigurare. În conformitate cu prevederile Legii, asigurătorii trebuie
să desfăşoare acti vităţi specializate: fi e numai de asigurări generale, fie numai de asigurări de
viaţă. Excepţiile de la aceste norme se referă numai la asigurătorii care au fost autorizaţi pînă la
intrarea în vigoare a Legii.
Elementele tehnice ale asigurărilor. Indiferent de formele оn care se perfectează,
asigurările au ca elemente comune:
 părţile implicate, subiecţii asigurării;
 obiectul asigurării;
 riscul asigurat;
 interesul оn оncheierea asigurării;
 suma asigurată;
 prima de asigurare;
 paguba;
49
 despăgubirea;
 perioada, durata de asigurare.
Gestiunea eficientă a operaţiunilor de asigurare este într-o dependenţă directă de căile şi
metodele utilizate de societăţile de asigurare în procesul desfăşurării activităţii de prestare a
serviciilor de asigurare.
Eficienţa asigurărilor aplicate caracterizează atât calitatea activităţii desfăşurate de
către societăţile de asigurare, cât şi a pieţei asigurărilor, în ansamblu. Indicatorii de eficienţă a
operaţiunilor de asigurare trebuie să servească drept bază pentru constituirea şi utilizarea fondurilor
necesare pentru desfăşurarea activităţii de asigurare, pentru stimularea economică şi logistică a
angajaţilor societăţilor de asigurare. Căile de sporire a fiecărei activităţi de asigurare sunt cercetate
în baza indicatorilor respectivi pe direcţiile principale ale acestei activităţi.
Piaţa reprezintă un ansamblu coerent, un sistem sau o reţea de relaţii de vânzare-
cumpărare între diferiţi agenţi economici care sunt, pe de o parte, uniţi prin legături de
interdependenţă şi, pe de altă parte, se află în raporturi de opoziţie, fiecare urmărindu-şi propriul
interes. Piaţa semnifică existenţa unor confruntări între purtătorii cererii şi ofertei prin
intermediul cărora se determină preţul bunurilor economice ce fac obiectul schimbului.
Întrucât prin intermediul asigurărilor o societate comercială specializată(asigurător) îşi
asumă obligaţia de a prelua asupra sa, în schimbul primelor încasate de la persoanele fizice şi
juridice(în calitate de asiguraţi), efectele negative ale producerii unui anumit eveniment sau
complex de evenimente, asigurarea apare ca un mijloc prin intermediul căruia persoanele
asigurate se pot pune la adăpost de pericolele care îi ameninţă. Operaţiile de asigurare se
realizează într-un cadru denumit piaţa asigurărilor. Piaţa asigurărilor presupune întâlnirea cererii
de asigurare, ai cărei purtători sunt persoanele fizice şi juridice care doresc să încheie diverse
tipuri de asigurări, cu oferta de asigurare, ai cărei reprezentanţi sunt organizaţiile specializate
autorizate să funcţioneze în acest domeniu şi capabile să desfăşoare, sub aspect financiar, o astfel
de activitate.
3.2. Tendințe pe piața asigurărilor și reasigurărilor la nivel internațional
Piața de asigurări a continuat să se crească o dată cu dezvoltarea economică a ecomoniei

mondiale însă creşterea cea mai mare a volumului primelor de asigurări şi reasigurări a avut loc
în ultimii 20-25 de ani. Creșterea numărului de asigurări subscrise și a volumului primelor de
asigurare a avut loc datorită unor factori, cum ar fi:
50
a) dezvoltarea economică în țările industrializate39 după al doilea război mondial,
apariția de bunuri și afaceri de mare valoare care trebuiau protejate prin asigurări au dus
la apariția de noi și complexe produse de asigurare. Creșterea valorii bunurilor care
trebuiau protejate prin asigurare a dus la creșterea obligațiilor companiilor de asigurări
dar și a primelor de asigurare pe care le plăteau cei ce se asigurau.
b) schimbările intervenite în structura subpieţelor de asigurări40 prin pătrunderea în
diferite țări a companiilor multinaționale datorită incapacității companiilor naționale de a
subscrie riscurile din aceste subpiețe. De m enționat este faptul că unele din aceste
subpiețe a o regislație prin care restricționaează accesul companiilor multinaționale în
piața proprie.
c) globalizarea activităților de asigurare se manifestă prin achiziții de către companiile
multinaționale a unor companii de asigurări mici pe care le-au absorbit sau le-au fuzionat
micșorând numărul de asigurători din subpiețele de asigurări. Scopul acestor fuzionaări
este crearea de grupuri financiare gigant care impun regulile de subscriere și primele de
asigurare în subpiața respectivă.
d) criza economică și financiară41 din ultimii ani a dus la apariția unor metode noi de
abordare a asiguraților, la noi strategii și măsuri de supraveghere, control, norme de
contabilitate, solvabilitate și măsurare a activității.
Acesti factori au contribuit la creșterea și dezvoltarea pieței internaționale de asigurări și
vor impune și direcțiile în care aceasta va evolua în viitor.
Piaţa asigurărilor şi reasigurărilor, ca orice piaţă concurenţială produce întâlnirea
cumpărătorilor şi a vânzătorilor de (re)asigurări.
Concret, tipurile de companii întâlnite pe piaţa reasigurărilor în calitate de cumpărători de
reasigurare sunt :
o companiile de asigurări
o companiile captive de asigurări
o reasigurătorii
o companiile de stat de asigurări şi reasigurări
o pool-urile de subscriitori
Companiile de asigurări (asigurătorii direcţi) sunt principalii cumpărători de reasigurări pe
piaţa internaţională a reasigurătorilor. Ele grupează mai multe poliţe de asigurare după criteriul
naturii şi după mărimea riscului preluat de asiguraţii săi şi cedează sub forma unei singure oferte,
39
Constantinescu, D.A.- Management în asigurări, Ed Naționala, București, 2000, pag 385
40
Ciurel, V – op cit 2011, pag 79
41
ibidem
51
unei companii de reasigurare, o anumită cotă din riscul respectiv. Aceasta înaintează, de obicei,
mai multor reasigurători, fiecăruia propunându-i-se preluarea unei cote din risc, lăsând la
latitudinea acestora dacă acceptă sau nu42.
Companiile captive de asigurări constituie o categorie aparte a cumpărătorilor de
reasigurări care au cunoscut o dezvoltare deosebită în perioada postbelică, strâns legată de
formarea marilor companii industriale şi comerciale. Obiectivul lor de activitate se rezumă, în
principal, la asigurările şi reasigurările de bunuri. O companie captivă îndeplineşte toate funcţiile
unei societăţi de asigurări tradiţionale (subscriere, documentaţie, funcţii juridice, comercializare,
investiţii, reglarea pagubelor), dar, în practică, unele dintre acestea sunt transferate unor experţi sau
consilieri externi.
Reasigurătorii (societăţi specializate de asigurare) apar, în principal, în calitate de
vânzători, de ofertanţi ai tranzacţiilor de reasigurare. Totuşi, atunci când efectuează afaceri de
retrocedare a unei părţi din tranzacţia iniţială de reasigurare, ei apar în calitate de cumpărători de
reasigurare, având la bază, evident, aceleaşi motive pe care le are şi asigurătorul direct, când
solicită reasigurarea.
Companiile de stat de reasigurare apar în postura de cumpărători de reasigurare în cazul
retrocedării unei părţi din riscurile preluate, activitatea lor urmând practicile de reasigurare şi
retrocesiune ale companiilor private de reasigurare, cu unele restricţii impuse de legislaţia ţării de
origine.
Pool-urile de subscriitori acoperă o varietate mare de aranjamente organizatorice.
Obiectivul lor constă în reducerea cererii pentru reasigurări oferite de pieţele convenţionale
de reasigurări prin mobilizarea capacităţii locale şi/sau în închiderea de tranzacţii directe de
asigurare şi reasigurare.
Grupul de vânzători de reasigurare cuprinde companiile de reasigurare care primesc riscuri
în reasigurare în schimbul primelor de reasigurare, devenind reasigurători. Societăţile care apar pe
piaţa internaţională a reasigurărilor în această postură sunt :
o companiile profesionale de reasigurări o agenţiile de subscriere
o corporaţia Lloyd’s o companiile de stat de asigurări şi reasigurări
o companiile de asigurări directe o pool-urile de asigurări şi reasigurări
Companiile profesionale de reasigurări sunt societăţi specializate de reasigurări şi
reprezintă categoria principală de reasigurători prezenţi pe piaţa internaţională. Cele mai mari
astfel de societăţi îşi au sediul în Europa, în ţări în care au luat naştere primele corporaţii de acest
gen, cum ar fi : “Münich Reinsurance Company” (în Germania) şi “Swiss Reinsurance Company”
42
52
(în Elveţia) care îşi dispută întâietatea în clasamentul companiilor de reasigurare, “Cologne
Reinsurance Co.” (în Germania), “Société Comerciale de Réassurance” (în Franţa), “Mercantile &
General Reinsurance Co.” (în Marea Britanie)43.
Corporaţia Lloyd’s este un organism pur administrativ, care oferă membrilor săi
consultanţă, informaţii şi alte servicii cum ar fi semnarea poliţelor, birou de reclamaţii şi
despăgubiri.
Companiile de asigurări directe desfăşoară un volum de reasigurări mult mai mare decât
companiile profesionale prin faptul că adoptă atitudini şi tendinţe diverse, în funcţie de
dimensiunile lor, de tipurile de riscuri, de formele de contractare a reasigurărilor, astfel încât nu se
poate face o generalizare a comportamentului lor în privinţa reasigurărilor.
Agenţiile de subscriere sunt folosite ca o legătură între companiile cedente şi reasigurători,
atunci când una dintre părţi nu este reprezentată de piaţă. De obicei, ele sunt solicitate de
companiile cedente, iar pentru serviciile prestate sunt remunerate prin două metode distincte sau
prin combinarea lor, respectiv prin perceperea unui comision asupra primelor sau prin împărţirea
într-o proporţie convenită a profitului rezultat din afacere.
Corporaţiile de stat de asigurări şi reasigurări au o activitate specifică în fiecare ţară. Chiar
dacă sistemul de asigurare sau reasigurare nu este monopol de stat, pot exista totuşi reglementări
diferite referitoare la anumite obligaţii ale companiilor privind asigurările şi reasigurările.
Pool-urile de asigurări şi reasigurări reprezintă o grupare de asigurători şi reasigurători ce
constituie o organizaţie menită să desfăşoare o activitate de asigurare şi reasigurare. Ca vânzători
de reasigurări, pool-urile se constituie pe bază locală şi regională sub forma unor asociaţii conduse
de unul dintre membrii săi ca o companie separată de reasigurare, în care membrii săi sunt
acţionari.
Intermediere şi prestări de servicii în domeniul asigurărilor şi reasigurărilor
Pe piaţa internaţională a asigurărilor şi reasigurărilor, asigurarea nu se încheie în mod
direct între părţile contractante, ci prin intermediari. Aceşti intermediari pot fi grupaţi în două
categorii, după cum ei reprezintă interesele persoanelor asigurate sau ale societăţilor de asigurare,
anume în brokeri şi agenţi de asigurare.
Brokerul reprezintă o persoană juridică independentă, ce acţionează în calitate de
intermediar pentru obţinerea partenerilor şi angajarea unor contracte de asigurare sau reasigurare,
reprezentând clientul (persoana asigurată în cazul asigurărilor, persoana reasigurată în cazul
reasigurării sau reasigurătorul în cazul retrocedării)44.
43
http://facultate.regielive.ro/proiecte/asigurari/evolutii__in_cadrul_pietei_de_asigurari_si_reasigurari_pe_plan
_intern_si_international
44
Negoiţă I. – Aplicaţii practice în asigurări şi reasigurări, Editura Etape Sibiu, 2001
53
Brokerii sunt în general experţi în asigurări, iar activitatea lor constă în faptul că ei
cumpără asigurări sau reasigurări pentru clienţii săi – numiţi principali – iar remuneraţia lor se
realizează de către asigurător printr-un comision denumit brokeraj. În atribuţiile lor intră de-
asemenea şi găsirea protecţiei optime pentru client, încheierea contractului de asigurare şi uneori
chiar şi administrarea daunei.
De regulă pot fi daţi în judecată pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a
sarcinilor lor.
Agenţii de asigurare constituie un canal de distribuţie, respectiv o categorie de interme-
diari mult utilizaţi de către societăţile de asigurare pentru vânzarea poliţelor lor. Serviciile lor sunt
utilizate în special pentru asigurările încheiate de persoane fizice (asigurări de viaţă,
autovehicule, bunuri etc) sau pentru constatarea, evaluarea şi lichidarea daunelor.
Agenţii de asigurare reprezintă interesele asigurătorului. Ei vând poliţele de asigurare ale
unuia sau mai multor asigurători, nu sunt profesionişti în asigurări şi în general sunt reprezentaţi
de persoane fizice care lucrează full-time sau part-time pentru asigurătorul pe care îl reprezintă pe
baza unui contract. Sunt remuneraţi de către asigurător prin salariu, comision sau o combinare a
acestora. Uneori au atribuţii limitate numai la completarea cererii de asigurare, fără dreptul de a
emite poliţa de asigurare.
De regulă nu pot fi daţi în judecată pentru neglijenţă în executarea profesiei.
Din cele de mai sus se desprinde concluzia că piaţa internaţională actuală a asigurărilor şi
reasigurărilor este, practic, de neconceput fără prezenţa deosebit de activă a brokerilor. Existenţa
lor este necesară, datorită ritmului extrem de rapid al modificărilor condiţiilor economice, sociale
şi politice în lume, datorită schimbării periodice a legislaţiilor unor ţări privind reglementarea
activităţilor de asigurare şi reasigurare referitoare la depozitele de fonduri, restricţiile privind
transferurile fondurilor în afara ţării etc. Brokerii mobilizează o mare parte din capacitatea
mondială de reasigurare şi conferă pieţei o mare mobilitate şi flexibilitate. Un rol deosebit de
important al brokerilor este acela de a oferi consultanţă competentă clienţilor săi cu privire la cel
mai bun tip de reasigurare, dimensiunea optimă a reţinerilor şi de a le explica programul de
asigurări pe pieţe sigure şi în termeni competitivi, constituindu-se astfel în colaboratori deosebit
de importanţi pentru activitatea multor agenţi economici.
Furnizorii de servicii profesionale în domeniul intermedierii de asigurări îndeplinesc un
rol de importanţă crucială pe piaţă, atât prin faptul că ei constituie cel mai important canal de
distribuţie al asigurărilor, cât şi prin aceea că, adesea au un rol inovator pe piaţa de asigurări,
rezultat din relaţia lor apropiată cu clienţii, la nevoile cărora se străduiesc să răspundă cât mai
adecvat. Cumpărarea unei poliţe de asigurări printr-un intermediar de asigurări profesionist nu
54
însemnă numai cumpărarea unei asigurări împotriva unei eventuale pierderi, ci şi achiziţionarea
unor servicii de asistenţă în materie de asigurări, care au rolul de a ghida cumpărătorul prin
complicatul labirint al asigurărilor, atât în faza de procurare a poliţelor, cât şi în procesul de
recuperare a eventualelor daune.
Pentru buna reprezentare a intereselor lor, atât brokerii, cât şi agenţii de asigurare îşi
constituie asociaţii naţionale proprii, care, exprimând printr-un singur glas diferitele opinii cu
privire la diversele aspecte referitoare la piaţa asigurărilor, îşi aduc contribuţia la evoluţia
acesteia45.
La nivel internaţional, aceste asociaţii naţionale sunt membre ale Federaţiei Intenaţionale
a Intermediarilor de Asigurări şi Reasigurări (BIPAR : Bureau International des Producteurs
d’Assurances et de Reassurances), asociaţie formată în 1937 dintr-o iniţiativă franceză care
reuneşte în prezent circa 50 de asociaţii naţionale din aproximativ 30 de ţări.
Asociaţiile naţionale membre ale BIPAR reprezintă practic interesele unui număr de peste
250.000 de specialişti, liberi profesionişti cu activităţi exclusive în domeniul asigurărilor şi ale
celor peste 1.000.000 de angajaţi ai diferitelor firme de brokeri de asigurări.
Având sediul la Paris, dar fiind operant prin Secretariatul Permanent de la Bruxelles,
BIPAR îşi asumă practic reprezentarea intereselor brokerilor de asigurări atât faţă de autorităţile
guvernamentale din diverse ţări, cât şi faţă de organismele internaţionale: O.E.C.D.,
U.N.C.T.A.D., Camera Internaţională de Comerţ, Consiliul Europei şi celelalte instituţii
europene, care îl recunosc drept unic purtător de cuvânt autorizat al intermediarilor în asigurări.
Prima responsabilitate a BIPAR este să creeze, la nivel internaţional, premisele unui
climat adecvat şi bine reglementat, care să încurajeze competiţia de piaţă şi să creeze permentet
oportunităţi de afaceri.
BIPAR asistă asociaţiile naţionale de brokeri să-şi atingă următoarele obiective:
 crearea la nivel internaţional a unei platforme efective şi eficiente pentru schimbul de
informaţii între membrii asociaţiei
 iniţierea şi coordonarea unor proiecte de interes general ale asociaţiilor înscrise în BIPAR,
precum şi ale membrilor acestora
 acordarea de asistenţă organizaţiilor naţionale şi internaţionale şi reprezentarea segmentului
de intermediere în asigurări în faţa acestora
 intervenirea pe lângă autorităţile publice şi guvernamentale pentru apărarea intereselor
proprii ale celor din branşa respectivă
 informarea publicului referitor la rolul agenţilor de intermediere în asigurări
45
http://facultate.regielive.ro/proiecte/asigurari/evolutii_in_cadrul_pietei_de_asigurari_si_reasigurari_pe_plan
_intern_si_international
55
În cadrul BIPAR a fost constituit un grup de lucru, special destinat focalizării activităţilor
de intermediere în asigurări din economiile în tranziţie din Centrul şi Estul Europei 46. Acest
grup de lucru are misiunea specială de a asista asociaţiile membre din ţările care au primit
statutul de “State-Asociate” la Uniunea Europeană să-şi organizeze cadrul de activitate astfel
încât să se circumscrie cerinţelor uniunii respective, în perspectiva devenirii de membrii cu
drepturi depline ale acesteia.
De-asemenea BIPAR, prin poziţia sa, poate susţine cu forţă interesele membrilor săi în
întreaga gamă de probleme comune pentru toate asociaţiile naţionale de intermediari în asigurări,
cum ar fi: pregătirea profesională, calitatea serviciilor, aspecte privind taxele în general şi T.V.A.
în special, furnizarea de date statistice privind activitatea şi etica de afaceri ş.a.
3.3. Preocupări la nivel internaţional pentru liberalizarea comerţului cu

asigurări şi reasigurări
Tranzacțiile cu asigurări care au loc între diferite țări este scăzut în comparație cu
schimburile de mărfuri dintre ele. Este de înțeles având în vedere tipul de produse care se
comercializează și prețurile (primele de asigurări) care trebuie plătite. Aceste tranzacții sunt
influențate de reglementările interne ale fiecărei țări 47. Piața internațională interferează cu
subpiețele naționale, atunci când companiile multinaţionale își înfiinţează filiale în diferite țări
unde subscriu riscuri sau când cumpără de la companiile naționale asigurări (prin reasigurare) la
sediul său. Aceste servicii le oferă fie naţionalilor, fie străinilor aflaţi în ţara sa. Această
categorie de afaceri este numită „business transfrontalier”.
Rata de participare a asigurătorilor străini în fiecare țară este diferită ea depinzând de
legislația țării respective și de atractivitatea pieței respective spre capitalul străin. Trebuie
menționat că în ultimele decenii, datorită liberalizării piețelor de asigurări din diferite țări,
companii internaționale de asigurări au achiziționat companii sau chiar și-au înființat propriile
companii în aceste țări și subscriu riscuri pe aceste piețe fiind totodată importante surse de
reasigurare pentru companiile mamă.
Impactul negocierilor multilaterale din cadrul Acordului General pentru Tarife şi Comerţ
(GATT) şi Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMT) asupra comerţului internaţional cu
asigurări şi reasigurări
46
47
Ciurel, V – Asigurări și reasigurări - O perspectivă globală, Editura Rentrop&Straton, 2011, pag 78
56
La nivel internaţional, au existat preocupări pentru definirea conceptului tratamentului
naţional cu mult timp înainte de încheierea GATT48. Astfel, în 1883, în textul Convenţiei de la
Paris privind Protecţia Proprietăţii Industriale (art. 2), se spune. "Naţionalii oricărei ţări a Uniunii
vor beneficia, în privinţa protecţiei proprietăţii industriale, în toate ţările membre ale Uniunii, de
toate avantajele pe care legile le garantează sau le pot garanta naţionalilor; aşadar, ei vor
beneficia de aceeaşi protecţie ca şi aceştia din urmă şi de acelaşi tratament juridic împotriva
încălcării drepturilor lor de care beneficiază şi naţionalii".
Ulterior, tratamentul naţional apare definit şi în alte instrumente internaţionale. Spre
exemplu, în Tratatul de prietenie, comerţ şi navigaţie încheiat între SUA şi Irlanda în anul 1950
(15 Ianuarie), în care, în art. XX1(1), se menţionează că acesta este "tratamentul acordat în
teritoriile uneia dintre părţi în termeni nu mai puţin favorabil decât cel acordat în situaţii
similare, naţionalilor, companiilor, produselor, vaselor sau altor bunuri, după caz, ale acelei
părţi".
Datorită influenţei GATT în comerţul internaţional, definiţia dată tratamentului naţional
în Acord reprezintă definiţia de referinţă în. aplicarea de către ţările semnatare a acestui
principiu. Articolul III, intitulat "Tratamentul naţional privind taxarea internă" stipulează:
"produsele de pe teritoriul oricărei părţi contractante importate în teritoriul unei alte părţi
contractante nu vor fi subiectul, direct sau indirect, al taxării interne sau al altor taxe interne de
orice fel peste nivelul celor aplicate în mod direct sau indirect produselor de origine naţională".
Privind retrospectiv, tratamentul naţional se aplică pe întregul teritoriu al ţărilor
semnatare şi nu la graniţele sale, aşa cum se menţionează în GATT şi în cele mai multe tratate de
prietenie, comerţ şi navigaţie. Principala excepţie de la această regulă o reprezintă acordurile de
integrare economică (exemplu: Comunitatea Economică Europeană), unde se aplică regula
nediscriminării faţă de naţionali atât la frontieră, cât şi pe teritoriul fiecărei ţări membre.
Se constată că în toate definiţiile referitoare la clauza naţiunii celei mai favorizate apare
forma necondiţionată care implică obligaţia părţilor de a extinde şi de a-şi acorda reciproc toate
concesiile, privilegiile şi avantajele comerciale şi fiscale pe care le acordă sau le vor acorda
oricărui alt stat partener la trecerea frontierei şi pe teritoriul său naţional49.
Clauza tratamentului naţional şi clauza naţiunii celei mai favorizate, ca principii de bază
ale GATT, reprezintă punctele în jurul cărora s-a concentrat activitatea grupului de negocieri
pentru servicii din cadrul Rundei Uruguay. Grupul special de negocieri pentru servicii a fost
înfiinţat din necesitatea subordonării comerţului internaţional cu servicii aceloraşi reguli şi
48
Bucureşti, 2000
49
Bucureşti, 2000
57
măsuri care coordonează comerţul cu mărfuri. Tendinţa de liberalizare a comerţului cu servicii a
fost puternic accentuată de preocupările GATT din cadrul Rundei Uruguay, din decembrie 1993,
unde au fost pentru prima dată puse în discuţie asigurările şi reasigurările, deşi primele
preocupări pentru comerţul cu servicii au apărut în cadrul Rundei Tokio.
În Declaraţia ministerială de la Punta del Este se menţionează că scopul negocierilor în
domeniul serviciilor este: "să stabilească un cadru multilateral de principii şi reguli pentru
comerţul cu servicii şi, în mod deosebit, să elaboreze discipline pe sectoare, în vederea
expansiunii comerţului în condiţii de transparenţă şi de liberalizare progresivă şi ca mijloc de
promovare a creşterii economice a tuturor partenerilor comerciali şi a dezvoltării ţărilor în curs
de dezvoltare. Acest cadru va respecta obiectivele politice, legile şi reglementările naţionale care
se aplică serviciilor şi va ţine seama de activitatea organizaţiile internaţionale competente".
Chiar de la lansarea Rundei Uruguay au apărut probleme deosebite: în primul rând,
datorită divergenţelor de opinii referitoare la definirea comerţului cu servicii şi, în al doilea rând,
datorită lipsei unei concepţii unitare privind delimitarea sferei serviciilor şi a componentelor sale.
De aceea, negocierile au fost dificile şi au necesitat o perioadă mai mare de timp decât în
cazul comerţului cu mărfuri.
Finalizarea Rundei Uruguay, marcată de semnarea Declaraţiei de la Marrakech, din 15
aprilie 1994, a reprezentat trecerea de la GATT la crearea Organizaţiei Mondiale a Comerţului -
World Trade Organisation. Includerea în Actul Final a rezultatelor comerciale ale negocierilor
pentru servicii s-a concretizat în Acordul General pentru Comerţul cu Servicii - GATS.
Refacerea creşterii economice şi a încrederii în piaţă va fi întărită de ratificarea şi intrarea
în vigoare a Organizaţiei Mondiale a Comerţului -World Trade Organisation - acordul pentru
servicii din martie 1999. Negocierile în domeniul serviciilor pentru WTO 2000 oferă o
oportunitate importantă pentru continuarea eforturilor de liberalizare şi stimulare a competiţiei.
Scopul negocierilor este de a îmbunătăţi structura GATS, de a extinde sfera serviciilor financiare
pentru încurajarea comerţului fără a impune constituirea de entităţi, de a îmbunătăţi calitatea
angajamentelor asumate şi de a trece la reforme.
2. Contribuţia UNCTAD la liberalizarea comerţului internaţional cu asigurări şi
reasigurări. Măsuri specifice
UNCTAD este singura organizaţie internaţională din sistemul O.N.U. în ale cărei
preocupări sunt incluse problemele legate de dezvoltarea asigurărilor şi a reasigurărilor şi a
comerţului cu aceste servicii. Activitatea sa în această privinţă, se desfăşoară sub auspiciile
Programului Special pentru Asigurări, ale cărui obiective constau în crearea şi întărirea pieţelor
naţionale de asigurări şi reasigurări ale ţărilor în dezvoltare. In acest scop, UNCTAD acordă
asistenţă financiară şi tehnică pentru adaptarea sistemelor naţionale de asigurări şi reasigurări la
58
necesităţile economice şi sociale ale acestor ţări, fără să ignore mediul economic, particularităţile
sociale şi diversitatea culturală, şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor şi a termenilor în contractele
de asigurare şi reasigurare, în cazurile cele mai frecvente, în care poziţia lor pe pieţele
internaţional este de cumpărători.
Pentru adâncirea investigărilor privind serviciile în ţările în dezvoltare. UNCTAD a
constituit în subordinea sa un comitet special, cunoscut sub denumirea de Comitetul pentru
Invizibile şi Finanţare legată de Comerţ, a cărui activitate a fost preponderent îndreptată spre
găsirea celor mai bune soluţii pentru dezvoltarea acestui sector în ţările în dezvoltare, în mod
special, sunt incluse recomandări în rezoluţiile adoptate de acesta, specifice pentru fiecare tip de
asigurare şi reasigurare''.
3. Abordări specifice ale asigurărilor şi reasigurărilor în Uniunea Europeană
Începând cu mijlocul anilor '80, s-a conturat o tendinţă generală de liberalizare a
comerţului internaţional cu asigurări şi reasigurări, preponderent în Europa. Preocupări au existat
încă de la constituirea Comunităţii. Prin semnarea la 25 mai 1957 a Tratatului de la Roma, părţile
contractante şi-au stabilit ca obiective eliminarea tuturor barierelor pentru mişcarea liberă a
persoanelor, mărfurilor, serviciilor şi capitalului şi armonizarea legislaţiilor naţionale. Articolul
3(c) al Tratatului prevede "abolirea între statele membre a obstacolelor în vederea libertăţii de
mişcare a persoanelor, serviciilor şi capitalului", iar Articolul 3(h) statuează crearea cadrului
legislativ naţional care să permită funcţionarea normală a U.E50.
El a adus înlăturarea barierelor existente pentru intermediari şi asigurători (persoane
juridice) naţionali şi rezidenţi ai statelor membre ale Uniunii Europene privind atât "stabilirea",
cât şi "serviciile" oferite. Trei decenii mai târziu, piaţa unică europeană a devenit o realitate sub
aspect juridic şi în domeniul asigurărilor.
Faţă de toate măsurile adoptate la nivel internaţional în cadrul diferitelor organisme
internaţionale de genul celor prezentate, constatăm că cele elaborate la nivelul Comunităţii
Economice Europene au o reală putere şi aplicabilitate. Pe de o parte, acestea au fost gândite, în
acest din urmă caz, cu mult timp înainte, iar, pe de altă parte, prin natura Tratatului de constituire
a C.E.E. şi a scopului comunităţii, forţa reglementărilor este mult mai mare, obligând toate ţările
membre la o aplicare necondiţionată. Faptul că în Uniunea Europeană reglementările au fost
întotdeauna mult mai concrete şi aveau termene de aplicare, că ţările au fost dornice să-şi
armonizeze politicile şi legislaţiile reprezintă doar câteva din raţiunile pentru care liberalizarea
serviciilor, în general, şi a asigurărilor şi reasigurărilor, în mod special, s-a realizat mult mai
repede şi mai bine. Spre deosebire de aceasta, la nivel internaţional concretizarea măsurilor
50
59
adoptate este diminuată, datorită marii varietăţi de interese economice, a marcantei eterogenităţi
a nivelurilor de dezvoltare, a politicilor şi a atitudinilor statelor.
De aceea, exemplul cel mai elocvent privind liberalizarea serviciilor îl constituie măsurile
adoptate la nivelul U.E.Dar de ce liberalizare a asigurărilor şi reasigurărilor? Desigur, alături de
îndeplinirea dezideratelor Tratatului de la Roma. unul dintre principalele motive îl reprezintă
veniturile obţinute. Liberalizarea sectoarelor de asigurări şi reasigurări a apărut ca o prioritate nu
numai pentru eliminarea barierelor interne, ci şi pentru promovarea competiţiei la nivel european
şi internaţional şi pentru poziţionarea Europei, ca putere economică, pe un loc de frunte între
puterile lumii. Pentru toate aceste considerente, se apreciază că unificarea economică a Europei
se va baza pe "singura mare revoluţie financiară din istorie"51.
În mod concret, în domeniul asigurărilor şi al reasigurărilor integrarea economică
presupune libertatea afacerilor unei companii sau a unei filiale a acesteia dintr-o ţară comunitară
în oricare altă ţară membră a C.E.E., libertatea de a-şi înfiinţa filiale şi dreptul de a-şi oferi
serviciile în acea ţară fără a fi persoană juridică a acesteia. Pentru realizarea acestor obiective,
principala sarcină a constituit-o armonizarea legislativă.
Unele progrese parţiale s-au înregistrat între anii 1957-1992. începând cu anul 1973,
pentru asigurările non-viaţă, şi cu anul 1979, pentru asigurările de viaţă, piaţa europeană a
asigurărilor a început să se contureze, în anul 1992 a fost pusă ultima cărămidă la această
construcţie şi s-a permis intrarea m era totalei libertăţi a companiilor de asigurări şi a titularilor
poliţelor, în şapte ani. începând cu iunie 1985, data publicării Cărţii albe, până Ia sfârşitul anului
1992. când au fost adoptate Directivele celei de-a treia generaţii, procesul integrării europene s-a
dezvoltat continuu, in acest interval de timp au fost adoptate un număr mare de directive,
aproape egal cu cel al directivelor adoptate din momentul semnării Tratatului de la Roma până în
anul 1985. Piaţa Unică în domeniul asigurărilor a fost creată prin trei generaţii de directive
referitoare la asigurările de viaţă şi la asigurările non-viaţă52
Creşterea continuă a numărului, dimensiunii şi complexităţii riscurilor asigurate,
distanţele mari la care se pot produce faţă de asigurat sau de asigurător, precum şi plasarea pe
piaţa internaţională a unor riscuri sau părţi din riscuri în reasigurare au accentuat tendinţa de
internaţionalizare a acestei categorii de servicii53.
Deseori, incapacitatea pieţelor naţionale de a oferi o protecţie corespunzătoare a riscurilor
a dus la depăşirea graniţelor naţionale şi la găsirea unor asigurători şi reasiguratori pe alte pieţe,
51
52
Bucureşti, 2000
53
60
ducând astfel la stimularea tranzacţiilor internaţionale cu asigurări şi reasigurări. Acest proces a
fost accelerat şi de politica economică globală a unor grupuri de ţări şi a unor organizaţii interna-
ţionale pentru liberalizarea schimburilor de mărfuri şi servicii, a capitalului şi a forţei de muncă.
Atât asigurările, cât şi reasigurările, care prin natura lor sunt preponderent internaţionale,
pot fi încadrate cu uşurinţă în comerţul internaţional cu astfel de servicii. Multe ţări au elaborat şi
au practicat diferite tipuri de obstacole pentru asigurătorii străini. Scopul lor preponderent a fost
de a restricţiona tranzacţiile de reasigurare, deşi reasiguratorii locali nu aveau capacitatea
necesară pentru asigurarea riscurilor individuale tot mai mari şi a valorilor acumulate expuse
unor pierderi substanţiale. Cu toate acestea, volumul reasigurărilor pe plan mondial a crescut
substanţial, ceea ce a favorizat marile pieţe internaţionale.
Restricţiile în comerţul internaţional cu asigurări se împart în două mari categorii:
- bariere impuse societăţilor înfiinţate de societăţile de asigurare străine;
- restricţii sau alte măsuri în detrimentul plasării pe piaţa externă a asigurărilor şi reasigurărilor
către asigurători străini înfiinţaţi în alte ţări.
Restricţiile îmbracă o multitudine de forme şi nu toate pot fi atribuite guvernului.
Obiectivele lor sunt determinate atât de interesele guvernului, cât şi de cele ale altor organisme
din flecare ţară. În principiu, printre cele mai frecvent întâlnite sunt următoarele:
a. de a proteja asiguraţii de pierdere în cazul în care societăţile de asigurare devin
insolvabile.
Asigurarea oferă, în momentul vânzării, o promisiune de plată în viitor prin faptul că
asigurătorul se obligă ca, în caz de daună, să despăgubească asiguratul pe baza fondurilor
deţinute, în asigurările de viaţă, promisiunea trebuie să fie valabilă pe toată durata contractului,
care poate depăşi 20 de ani sau mai mult. În asigurarea de răspundere şi în alte categorii de
asigurări generale pot apărea întârzieri mari în constatarea pagubei, uneori începând chiar cu
identificarea şi notificarea ei asigurătorului (de exemplu, în cazul bolilor industriale).
Consecinţele financiare pot fi serioase pentru asigurat şi chiar şi pentru alte persoane, cum ar fi
persoanele dependente sau terţele părţi afectate.
De aceea, este normal ca legislaţia să protejeze asiguraţii în faţa asigurătorilor neserioşi,
incompetenţi, rău-voitori sau rău platnici.
Uneori, dorinţa de a proteja asiguraţii poate face ca guvernul să-şi constrângă rezidenţii,
impunându-le interdicţii sau restricţii privind plasarea asigurărilor în afara ţării, acolo unde el nu
îşi poate exercita controlul. De asemenea, acolo unde asigurarea de răspundere este obligatorie,
din aceeaşi dorinţă, poate fi impus numai unul sau mai mulţi asigurători agreaţi şi autorizaţi de
guvern.
61
b. de a evita competiţia între principalii asigurătorii în scopul protejării intereselor
asiguraţilor.
Concurenţa are aceleaşi efecte benefice în asigurări ca şi în orice alt domeniu, acţionând
ca un motor al eficienţei şi inovaţiei în design-ul produsului şi în distribuţie. Pe de altă parte,
concurenţa implică anumite costuri, chiar pâri la afectarea solvabilităţii asigurătorilor.
Competiţia prin preţ, chiar dacă este adusă prin design-ul produsului sau prin ignorarea costurilor
riscurilor, poate fi controlată în diferite modalităţi, cum ar fi, controlul direct al cotaţiilor de
primi şi excluderea concurenţei externe prin interzicerea plasării asigurărilor în afara graniţelor.
c. de a construi o piaţă locală a asigurărilor prin protejarea, uneori excesivă, a
asigurătorilor naţionali în faţa concurenţei străine.
Acest lucru este avut în vedere, în principal, pentru reducerea dependenţei de asigurătorii
străini şi pentru sprijinirea dezvoltării şi diversificării economiei. De asemenea, se mai practică,
în special în unele ţări în dezvoltare, menţinerea controlului local asupra unui domeniu care, din
multe puncte de vedere, este vital pentru creşterea şi bunăstarea economică.
d. de a evita transferul resursor valutare prin cumpărarea de asigurări/reasigurări din
străinătate sau prin transferarea fondurilor în străinătate de către societăţile străine sau cele cu
capital străin;
Pe termen scurt, fluxul de numerar poate fi pozitiv sau negativ datorită variaţiilor în plata
daunelor, dar, pe termen lung, într-o ţară care importă servicii de asigurare pot apărea efecte
negative, fie prin ieşirea de numerar (prin plata primelor, care vor fi numai parţial compensate
prin încasarea despăgubirilor - dacă se produce riscul), atunci când asigurările/reasigurările sunt
plasate unor asigurători din străinătate, fie prin transferul profiturilor în afara graniţelor către
compania-mamă, în cazul societăţilor cu capital străin, societatea locală, ca regulă, reasigurând la
societatea mamă54.
e. de a dirija fondurile generate de operaţiile de asigurare spre piaţa locală de capital;
Deoarece în asigurări există o perioadă de timp între încasarea primelor de asigurare şi
plata indemnizaţiei, asigurătorul mobilizează sume de bani pe care le fructifică pentru acoperirea
răspunderilor faţă de asiguraţi. În cazul asigurărilor de viaţă, - asigurări pe termen lung - ,
fondurile sunt mult mai mari datorită faptului că un contract de asigurare de viaţă generează
prime pe toată durata sa. Ele deţin o mare parte a economiilor personale ale populaţiei din fiecare
ţară. Dacă cetăţenii unei ţări cumpără asigurări de la asigurători din alte ţări fără restricţii,
fondurile respective vor fi pierdute de pieţele de capital locale. Chiar dacă asigurătorii străini se
înfiinţează ca persoane juridice în ţara gazdă, companiile locale vor folosi cel puţin o parte din
54
62
fondurile lor în străinătate, posibil pentru investiţii făcute de către societatea-mamă. Orice
acţiune a guvernului pentru a proteja economia de un astfel de export de capital este de înţeles, în
special în ţările în care dezvoltarea economică poate fi caracterizată şi prin lipsa de fonduri.
f. de a reduce dependenţa ţării de oferta de asigurare/reasigurare străină.
Unele ţări, prin legislaţia naţională şi-au exprimat dorinţa de a-şi construi propriile
industrii de asigurări, chiar dacă, uneori, costurile de constituire pot depăşi rezultatele
economice. Dimensiunea cheltuielilor pe care un guvern este dispus să le suporte în acest scop
reprezintă o decizie politică şi nu economică. In adoptarea unei asemenea decizii, trebuie avute
în vedere sursele alternative ale unei asemenea cheltuieli. Dacă ţara respectivă este puternic
dependentă de o sursă, se va avea în vedere posibilitatea dispersiei cererii între o gamă mai mare
de ofertanţi. Ameninţările la adresa securităţii naţionale, datorită dependenţei de importurile de
asigurare/reasigurare, sunt reduse cu ajutorul numărului mare de asigurători/reasiguratori din mai
multe ţări activi pe pieţele internaţionale de asigurări şi reasigurări şi mulţumită abilităţii acestora
de a-şi oferi imediat serviciile.
În concluzie, restricţiile privind asigurările străine pot fi parte a strategiei de dezvoltare a
guvernului sau parte a politicii generale de protecţie a consumatorului55.
În vederea extinderii participării tuturor ţărilor (preponderent a ţărilor în dezvoltare) la
comerţul internaţional cu servicii, în general, şi la cel cu asigurări şi reasigurări, în special, sunt
necesare câteva condiţii. Dintre acestea vom menţiona câteva considerate a fi decisive":
1. O infrastructură modernă în domeniul telecomunicaţiilor, deoarece, în prezent, lipsa
unor comunicaţii rapide şi eficiente şi a accesului facil la informaţii reprezintă, practic, izolare şi
excludere de pe un număr mare de pieţe. Nu se poate imagina dezvoltarea sectorului serviciilor şi
cu atât mai mult a asigurărilor şi reasigurărilor fără existenţa unei infrastructuri pentru telecomu-
nicaţii care contribuie la reducerea vitezei şi costurilor tranzacţiilor, creşterea fluxurilor
informaţionale, ancorarea puternică în comerţul internaţional şi creşterea generală a eficienţei
economice.
2. Accesul la tehnologie şi facilităţi de formare profesională constituie o altă condiţie
necesară pentru menţinerea pe piaţa asigurărilor şi a reasigurărilor. Dotarea cu tehnologie
avansată şi formarea unor cadre capabile si o deservească reprezintă principala componentă a
competitivităţii internaţionale în acest sector;
3. Participarea la reţelele de informaţii şi accesul la canalele de distribuţie este o condiţie
esenţială a participării tuturor ţărilor la comerţul internaţional cu asigurări şi reasigurări,
55
63
deoarece pieţele internaţionale în totalitatea lor reprezintă un sistem, iar absenţa din aceste reţele
este echivalentă cu neparticiparea la comerţul internaţional;
4. Accesul pe pieţele internaţionale şi mobilitatea personalului apar ca necesităţi de prim
ordin în realizarea unui comerţ eficient cu aceste servicii.
 Asigurătorii de top din Europa, supuşi la stress-test
30 de companii de top de pe piaţa europeană a asigurărilor vor fi supuse unui stress-test
în cursul anului 2010, pentru a le fi verificată rezistenţa în faţa efectelor unei crizei economice,
anunţă Reuters.
Stress-testul va avea ca suport informaţiile financiare din anul 2009 ale companiilor de
asigurare, urmând ca pe baza acestora să se analizeze situaţia lor financiară, având în vedere
campaniile de investiţii derulate de asigurători pe pieţele de capital.
În acest moment, mai multe companii de asigurari constituie obiectul unor asemenea
teste, însă CEIOPS (Committee of European Insurance and Occupational Pensions Supervisors)
doreşte să extindă această campanie pe plan european.
"Companiile de asigurare de pe piaţa europeană de profil sunt stabile, însă cu cât aceasta
criză durează mai mult, cu atât mai mare este impactul asupra asigurătorilor", a declarat Thomas
Steffen, Presedinte, CEIOPS.
Mai mult, Steffen a indicat ca principala problemă a companiilor de asigurare este
reprezentat de investiţiile îndoielnice făcute pe pieţele de capital şi pe bursele de mărfuri,
adăugând că stress-testul din 2010 vizează activitatea unor companii importante de pe piaţa
europeană a asigurărilor, printre care Allianz, Axa şi Generali Assicurazioni56.
56
www.1asig.ro, Marian Mardare, 05.2009
64
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Gesturile, hotărârile, faptele şi activităţile omului sunt supuse elementelor de risc.
Consecinţele riscurilor cu care ne confruntăm zilnic în viaţa personală şi în afaceri, nu
dau naştere numai la suferinţă, durere, necazuri. Aceste consecinţe sunt şi de ordin financiar şi
pentru acest motiv există asigurarea : pentru a înlătura sau diminua pierderile financiare ale unui
dezastru. În funcţie de cauzele ce stau la baza producerii pagubelor, unele dintre acestea sunt
independente de voinţa omului, adică au un caracter obiectiv, în timp ce altele sunt legate de
comportamentul omului, adică au un caracter subiectiv. Prevenirea apare astfel ca cel mai bun
mijloc de protecţie, dacă permite suprimarea riscurilor. În realitate s-a dovedit însă, că ea are
destul de rar un efect radical, îndeosebi atunci când riscurile sunt generate de forţele naturii.
Amploarea riscurilor de toate categoriile, care afectează un număr tot mai mare de
persoane fizice sau juridice, impune ca fiind strict necesară sporirea activităţii de asigurare.
În contextul economiei de piaţă asigurările şi reasigurările se constituie într-o ramură de
activitate, un sector al serviciilor cu caracter financiar, cu multiple valenţe. Dezvoltarea
industriei asigurărilor şi reasigurărilor prezintă conotaţii economice complexe, ce implică nu
doar persoanele asigurate sau firmele reasigurate, ci întreaga societate.
Lucrarea de faţă şi-a propus să evidenţieze ultimele evoluţii ale pieţei de asigurări şi
reasigurări la nivel internaţional.
Desigur că tema aleasă este deosebit de complexă, caracteristicile pe care am dorit să le
analizez fiind foarte multe şi foarte variate, însă prezenta lucrare are rolul de a atrage atenţia
numai asupra unor aspecte şi tendinţe recente ale pieţelor de re/asigurări.
II. Recomandări
În contextul obiectivului strategic de edificare a unui stat de drept bazat pe o economie de
piaţă avansată, se impune ca şi în domeniul asigurărilor să fie promovată o politică consecventă prin
intermediul reglementării adecvate de către stat al acestui domeniu de activitate, contribuind astfel la
perfecţionarea sistemului de asigurăr naţional, ea fiind influenţată de procesele integraţioniste care
se desfăşoară atât la nivel regional, cât şi la nivel mondial.
Dat fiind faptul că asigurările prin esenţa lor reprezintă una din componentele sistemului
financiar, principiile generale de determinare a eficienţei economice a asigurărilor rezultă din
metodica determinării ei pentru ramurile sferei neproductive. Concomitent, trebuie să se ţină cont
şi de particularităţile asigurării, manifestate prin constituirea şi utilizarea fondurilor de rezervă.
Indicatorii de evaluare a eficienţei asigurării pentru cooperativele agricole de producere şi
gospodăriile de fermieri pot fi: plenitudinea compensării daunelor suportate, volumul primelor de
65
asigurare achitate, precum şi corelaţia dintre primele încasate şi despăgubirile de asigurare
achitate.
Indicatorul plenitudinii compensării daunei suportate stabileşte a câta parte din dauna
suportată se recuperează din contul fondului de asigurare. Acest indicator poate fi calculat sub
forma unui raport dintre despăgubirea de asigurare acordată şi suma daunei suportate de către
cooperativa agricolă de producere. La rândul său, mărimea acestui indicator depinde de un şir de
factori - raportul dintre suma asigurată şi valoarea efectivă a bunurilor asigurate, metodele de
evaluare a daunei şi de calculare a despăgubirilor de asigurare, precum şi a preţurilor, în baza
cărora sunt stabilite pagubele.
Necesită o modificare esenţială şi regulamentul de utilizare a mijloacelor băneşti din
fondul măsurilor preventive. Este ineficientă procedura de alocare a mijloacelor băneşti, din contul
măsurilor preventive, fiecărui subiect în parte, fiind, în acest sens, repartizate sume de bani mici
cu care nu se poate obţine efectul scontat, iar o eficienţă sporită de la cheltuirea mijloacelor băneşti
pentru măsurile preventive, poate fi obţinută doar numai în cazul când se efectuează finanţarea
unor acţiuni de proporţii. Adesea mijloacele băneşti ale fondurilor măsurilor preventive se
utilizează contrar destinaţiei lor. Cheltuirea mijloacelor băneşti a fondului pentru măsurile
preventive este eficientă numai în cazul când efectul obţinut de la realizarea unor măsuri,
depăşeşte volumul cheltuielilor suportate.
Un indicator important al eficienţei asigurării este şi gradul de raţionalitate a relaţiilor
financiare dintre asiguraţi şi asigurători. Acest indicator este orientat spre determinarea cotei din
primele de asigurare încasate, ce urmează să fie redistribuită asiguraţilor, precum şi a cotei care
va fi utilizată la finanţarea cheltuielilor necesare pentru gestionarea fondului de asigurare, precum şi
pentru constituirea acumulărilor băneşti. O însemnătate esenţială pentru asiguraţi are atât
caracteristica ponderii acestor mijloace băneşti în raport cu volumul fondului de asigurare, cât şi
raportul structural dintre cheltuielile generale şi administrative şi acumulările mijloacelor băneşti.
În sistemul indicatorilor de eficienţă a asigurării vieţii, pentru populaţie, este esenţială o
caracteristică mai calitativă - cea de cuprindere în asigurare a tuturor riscurilor ce apar în viaţa
cotidiană a asiguraţilor.
Procesul reproducerii forţei de muncă obiectiv este însoţit de posibilitatea producerii unui
şir întreg de riscuri cu caracter natural şi social-economic, urmând să fie delimitate în două grupe
mari. Una din aceste grupe se poate referi la producerea unor circumstanţe în viaţa asiguraţilor, ce ar
reduce nivelul bunăstării lor materiale. La asigurarea unor asemenea riscuri, sistemul actual de
asigurare a vieţii îndeplineşte aceeaşi funcţie ca şi celelalte ramuri ale asigurării. Altă grupă de riscuri
este condiţionată de necesitatea asiguraţilor în realizarea unei programe de lungă durată de
66
economisire a mijloacelor băneşti. Soluţionând această problemă asigurarea vieţii îndeplineşte
funcţia caracteristică acestei ramuri a asigurărilor.
În funcţie de caracterul riscurilor asigurate, precum şi de formele de desfăşurare a
activităţii de asigurare, în practica mondială, sunt determinate câteva direcţii de dezvoltare a
asigurării vieţii, care, într-o măsură sau alta, sunt aplicate în toate statele lumii. Din aceste
considerente, la stabilirea riscurilor care nu pot fi asigurate de actualul sistem de asigurare a vieţii,
poate fi utilă doar compararea direcţiilor principale de dezvoltare a asigurării vieţii cu datele similare
din alte state.
Nu este utilizată aşa formă eficientă de desfăşurare a activităţii de asigurare, cum ar fi
asigurarea vieţii unui grup de oameni în caz de deces şi pierdere a capacităţii de muncă.
Altă direcţie prioritară în dezvoltarea asigurării vieţii este şi asigurarea pensiei în caz de
invaliditate. Acest tip de asigurare are un nivel sporit de dezvoltare în Italia, Franţa, Bulgaria,
Germania, Ungaria etc. Fără aplicarea acestor tipuri de asigurare nu se va putea obţine o sporire
esenţială a eficienţei asigurărilor vieţii pentru toate păturile populaţiei şi pe diferite tipuri de
răspundere.
Protejarea prin asigurare a populaţiei de un risc determinat se caracterizează nu numai de
faptul existenţei răspunderii, ci şi de nivelul asigurării care a fost atins. Din aceste considerente, în
completarea analizei calitative efectuate este necesar ca eficienţa asigurării vieţii pentru asiguraţi să
fie examinată şi din punct de vedere al echilibrului formelor de răspundere ale asigurătorului,
prevăzute de tipurile de asigurare a vieţii aplicate. După cum se ştie, ele includ răspunderea în caz de
supravieţuire, deces şi pierdere a capacităţii de muncă. Răspunderea în caz de supravieţuire
reprezintă funcţia de economisire a mijloacelor băneşti prin intermediul asigurării vieţii, iar
răspunderea în caz de deces şi pierdere a capacităţii de muncă este o funcţie a asigurării de riscuri.
Obligate să acţioneze într-un cadru legislativ marcat de neconcordanţe semnificative faţă
de sistemul internaţional, societăţile de asigurare au fost impuse să rezolve atât problemele aferente
cuceririi sectoarelor de piaţă, cât şi pe cele generate de fructificarea resurselor atrase, în condiţiile
unei pieţe de capital puţin dezvoltate şi instabile.
În încheiere, trebuie reamintit că eficienţa activităţii de asigurări şi reasigurări poate creşte şi
prin preocuparea permanentă de aplicarea unor acţiuni menite să contribuie la reducerea cheltuielilor
privind administrarea asigurărilor.
Societăţile de asigurare trebuie să le transmită oamenilor o atmosferă serioasă şi
profesională pentru a le caştiga încrederea, convingandu-i de faptul că asigurarea este în
beneficiul clientului.
67
BIBLIOGRAFIE
I. ACTE LEGISLATI VE ŞI NORMATIVE
Legile Parlamentului Republicii Moldova
1. Codul Civil al Republicii Moldova, nr. 1107-XV, adoptat de Parlamentul Republicii
Moldova la 06.06.2002, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 82-86/661
din 22.06.2002
2. Legea Republicii Moldova cu privire la asigurări, nr. 407-XVI, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 21.12.2006, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.
47-49/213 din 06.04.2007
3. Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru
pagube produse de autovehicule, nr. 414-XVI din 22 decembrie 2006, Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 32-35, din 09 marti e 2007
4. Legea Republicii Moldova nr. 192-XIV privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare,
adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 12.11.1998, publicată în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 22-23/91 din 04.03.1999, republicată în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 117-126BIS din 14.08.2007, pagina 3
1. Legea Republicii Moldova privind reglementarea prin licenţiere a acti vităţii de întreprinzător
nr. 451-XV adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 30.07.2001, publicată în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 108-109/836 din 06.09.2001, republicată în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 26-28/95 din 18.02.2005, pagina 10
5. Legea insolvabilităţii nr. 632-XV adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
14.11.2001, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 139-140/1082 din
15.11.2001
6. Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru
pagube produse de autovehicule nr. 414-XVI, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
22.12.2006,
2. publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 32-35/112 din 09.03.2007
7. Legea Republicii Moldova nr. 1553-XIII cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere
civilă a transportatorilor faţă de călători adoptată la 25.02.1998 de Parlamentul Republicii
Moldova, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 38-39/270 din 30.04.1998
8. Legea nr. 254-XVI privind aderarea Republicii Moldova la Convenţia pentru unifi carea
anumitor reguli referitoare la transportul aerian internaţional din 05.12.2008, publicată în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 230-232/846 din 23.12.2008
68
9. Legea Republicii Moldova nr. 1083-XIV pentru aderarea Republicii Moldova la Convenţia
cu privire la daunele cauzate de către aeronavele străine terţilor pe pămînt, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 23.06.2000, publicată în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr. 84-87/628 din 21.07.2000
10. Legea Republicii Moldova nr. 243-XVI privind asigurarea subvenţionată a riscurilor de
producţie în agricultură, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 08.07.2004,
publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 132-137/704 din 06.08.2004
11. Legea Republicii Moldova nr. 81-XV cu privire la investi ţiile în acti vitatea de
întreprinzător, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 18.03.2004, publicată în
12. Legea Republicii Moldova nr. 1103-XIV cu privire la protecţia concurenţei, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 30.06.2000, publicată în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr. 166- 168/1205 din 31.12.2000
13. Legea Republicii Moldova nr. 1453-XV cu privire la notariat, adoptată de Parlamentul
154-157/1209 din 21.11.2002
14. Legea Republicii Moldova nr. 1260-XV cu privire la avocatură, adoptată de Parlamentul
126-127/1001 din 12.09.2002, republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.
159/582 din 04.09.2010
15. Legea Republicii Moldova 61-XVI privind acti vitatea de audit, adoptată de Parlamentul
117-126/530 din 10.08.2007
Hotărîrile Parlamentului Republicii Moldova

16. Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 21-XVI din 16.02.2007 cu privire la
măsurile de organizare a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei, publicată în
Hotărîrile Guvernului
17. Hotărîrea Guvernului nr. 217 din 24.02.2005 pentru aprobarea Regulamentului privind
subvenţionarea asigurării riscurilor de producţie în agricultură şi a Regulamentului
concursului de acreditare a asigurărilor pentru efectuarea asigurării subvenţionate a riscurilor
de producţie în agricultură, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 39-
41/288 din 11.03.2005
69
18. Hotărîrea Guvernului nr. 1125 din 14.12.2010 cu privire la aprobarea Planului de Acţiuni al
Republicii Moldova privind implementarea Recomandărilor Comisiei Europene privind insti
tuirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi
Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 252-253/1258
din 21.10.2010
Hotărîrile Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare

19. Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr. 1/5 din din 11.01.2011 cu privire la
aprobarea Regulamentului privind rezervele tehnice de asigurare, publicată în Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 37-38/205 din 11.03.2011
20. Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr. 48/5 din 27.09.2007 cu privire la
aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale a Pieţei
Financiare, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 157-160/587 din
05.10.2007
21. Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare cu privire la Consiliul de experţi pe lîngă
CNPF, nr. 56/4 din 15.11.2007, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.
180-183 din 23.11.2007
22. Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare cu privire la aprobarea componenţei
consiliilor de atestare a specialişti lor parti cipanţilor profesionişti la piaţa fi nanciară
nebancară, nr. 60/1 din 13.12.2007, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.
198-202/720 din 21.12.2007
23. Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr. 55/6 din 08.11.2007 cu privire la
aprobarea Regulamentului privind cerinţele faţă de conţinutul condiţiilor de asigurare pentru
clasele de asigurare benevolă, publicată în Monitorul Oficial al Republici Moldova 198-
202/719 din 21.12.2007
Actele Uniunii Europene

24. Prima Directivă 79/267/CEE a Consiliului din 5 marti e 1979 de coordonare a actelor cu
putere de lege şi a actelor administrative privind iniţierea şi exercitarea acti vităţii de
asigurare directă de viaţă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L 63 din
13.3.1979
25. A doua Directivă 90/619/CEE a Consiliului din 8 noiembrie 1990 de coordonare a actelor cu
putere de lege şi a actelor administrative privind asigurarea directă de viaţă, publicată în
Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L 330 din 29.11.1990, p. 50
70
26. Directiva 92/96/CEE a Consiliului din 10 noiembrie 1992 de coordonare a actelor cu putere
de lege şi a actelor administrative privind asigurarea directă de viaţă şi de modifi care a
Directivelor 79/267/CEE şi 90/619/CE
27. Directiva 2002/83/CE a Parlamentului European şi Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind
asigurarea de viaţă, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 345/1 din 19.12.2002
28. Prima Directivă a Consiliului 73/239/CEE din 24 iulie 1973 de coordonare a actelor cu
putere de lege şi actelor administrative privind iniţierea şi exercitarea acti vităţii de asigurare
generală directă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L 228/3 din
16.08.1973
29. A Doua Directivă a Consiliului 88/357/CEE din 22 iunie 1988 de coordonare a actelor cu
putere de lege şi a actelor administrative privind asigurarea generală directă, de stabilire a
dispoziţiilor destinate să faciliteze exercitarea efecti vă a libertăţii de a presta servicii şi de
modifi care a Directivei 73/239/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene
L 172/1 din 04.07.1988
30. A Treia Directivă a Consiliului 92/49/CEE din 18 iunie 1992 de coordonare a actelor cu
putere de lege şi actelor administrative privind asigurarea generală directă şi de modifi care a
Directivelor 73/239/CEE şi 88/357/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Europene L 228/1 din 11.08.1992
31. Directiva Consiliului 64/225/CEE din 25 februarie 1964 privind eliminarea restricţiilor
privind libertatea de stabilire şi libertatea de a presta servicii în domeniul reasigurărilor şi al
retrocesiunilor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene 56/878 din
04.04.1964
32. Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2005/68/CE din 16 noiembrie 2005
privind reasigurarea şi modifi carea Directivelor Consiliului 73/239/CEE şi 92/49/CEE
precum şi a Directivelor 98/78/CE şi 2002/83/CE, publicată în Monitorul Oficial al Uniunii
Europene L 323/1 din 09.12.2005
II. CĂRȚI ȘI MONOGRAFII

33. Bistriceanu Gh., Bercea Fl. Dicţionar de asigurări. - Bucureşti:Editura Ştiinţifică,1991.
34. Ciurel Violeta, Alexa Constantin. Asigurări şi reasigurări în comerţul internaţional. -
Bucureşti:Editura ALL,1992.
35. Condiţiile de asigurare facultativă a bunurilor cetăţenilor.- Chişinău:Editura Universitas,
1996.
36. Gherasim Alexandru. Sistemul asigurărilor în România - Bucureşti:Tribuna Economică,
71
37. Hăbuşescu Nicolae, Sivaţchi Grigore. Culegere de acte legislative de asigurări.-
Chişinău:Asociaţia naţională a asigurătorilor, 1997.
38. Purcaru Ion, Mircea Iulian. Asigurări de persoane şi de bunuri:Aplicaţii. Cazuri. Soluţii.-
Bucureşti : Editura Expert,1993.
39. Văcărel Iulian, Bercea Florin. Asigurări şi reasigurări-Bucureşti:ediţia a 2-a, Editura
Expert,1998.
40. Verejan, O., Pârtachi, I. (2004), Statistica actuariala în asigurări comerciale, Editura ASEM,
Chisinau.
41. Alexa C., Ciurel V. Asigurări și reasigurări in comertul international. Editura All, Bucuresti,
1992
42. Constantinescu D. A. (coordonator) Asigurări și reasigurări. Editura Tehnica, Bucuresti,
1998.
43. Constantinescu Dan Anghel (coordonator) Managementul societăților de asigurare.Editura
Brend, Bucuresti, 1998
44. Constantinescu Dan Anghel (coordonator) Marketing in asigurări. Editura Bren.
Bucuresti,1998.
45. Constantinescu Dan Anghel (coordonator) Comunicarea in asigurări. Editura Semne.
Bucuresti,1999.
46. Constantinescu Dan Anghel (coordonator) Sisteme informationale in asigurări. Editura Bren,
Bucuresti, 1998
47. Constantinescu Dan Anghel (coordonator) Management financiar in asigurări. Editura
Semne, Bucuresti, 1999.
48. Galiceanu I. Economia asigurărilor. Editura Universitaria, Craiova, 1996.
49. Dan Anghel Constantinescu, Marinica Dobrin, Paul Tanasescu, Asigurări și reasigurări –
Culegere de probleme și studii de caz, Editura Semne ’94, Bucuresti, 1999
III. PUBLICAŢII WEB
50. www.cea.eu
51. www.cnpf.md
52. Raportul Armonizarea Legislaţiei Republicii Moldova la standardele UE în domeniul
Concurenţei, htt p://www.support-md-eu.md/docs/Publicati on%20RO.pdf
53. Raport_Soros%20asigurări.pdf
54. http://www.xprimm.md/Piata-asigurarilor-din-Republica-Moldova-a-crescut-cu-9-89-in-
2013-articol-2,3,189-48793.htm
72
ANEXE
73

Aspecte Privind Locul Si Rolul Sistemului de Asigurari Si Reasigurari in Contextul Pietelor Financiare - Modificat - Ultima

Transféré par

Informations du document

Titre original

Copyright

Formats disponibles

Partager ce document

Partager ou intégrer le document

Options de partage

Avez-vous trouvé ce document utile ?

Ce contenu est-il inapproprié ?

Droits d'auteur :

Formats disponibles

Aspecte Privind Locul Si Rolul Sistemului de Asigurari Si Reasigurari in Contextul Pietelor Financiare - Modificat - Ultima

Transféré par

Droits d'auteur :

Formats disponibles

CUPRINS

BAR Broker de asigurare şi/sau reasigurare

1.2. Rolul, locul si functiile asigurărilor și reasigurărilor în economia

Funcţiile asigurării şi reasigurării

Creşterea şi diversificarea activităţii economice şi, implicit, a schimburilor internaţionale de

VOLUMUL PRIMELOR (miliarde USD)

În decursul celor peste 20 de ani de tranziţie la economia de piaţă în Republica Moldova

Actualmente funcţionează pe piaţa asigurărilor 16 societăţi comerciale de asigurări,

Diagrama 2.1. Evoluţia numărului societăţilor de asigurare şi a brokerilor de

La finele anului 2013 16 asigurători dețineau licențe pentru desfășurarea activității de

Sursa: http://www.parlament.md/LinkClick.aspx?fileticket=2uDM6qSguhA%3D&tabid=202&language=ro-RO, pg. 83

Ritmul de creștere a volumului de prime brute subscrise a fost determinat de majorarea

Diagrama 2.2. Structura primelor brute subscrise pe anii 2012-2013

Diagrama 2.3. Evoluţia gradului de penetrare şi a densităţii asigurărilor în Republica Moldova

Sursa: http://www.parlament.md/LinkClick.aspx?fileticket=2uDM6qSguhA%3D&tabid=202&language=ro-RO, pg. 87

Sursa: http://www.parlament.md/LinkClick.aspx?fileticket=2uDM6qSguhA%3D&tabid=202&language=ro-RO, pg. 90

Activitatea intermediarilor în asigurări şi/sau reasigurări În condiţiile Legii nr.407-XVI

2.3. Oportunități și impedimente de dezvoltare al sistemul naţional de

Sistemul naţional de asigurări al Republicii Moldova, ca o componentă importantă a

Domeniul asigurărilor este reglementat de o serie de acte legislati ve şi normati ve.

Capitalul Cota parte a

3.2. Tendințe pe piața asigurărilor și reasigurărilor la nivel internațional

Piața de asigurări a continuat să se crească o dată cu dezvoltarea economică a ecomoniei

3.3. Preocupări la nivel internaţional pentru liberalizarea comerţului cu

Hotărîrile Parlamentului Republicii Moldova

Hotărîrile Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare

Actele Uniunii Europene

II. CĂRȚI ȘI MONOGRAFII

Vous aimerez peut-être aussi