Académique Documents
Professionnel Documents
Culture Documents
2 DECEMBRIE 2012
tags: Bombă atomică
1 Voturi
Potrivit unor date menționate de publicația rusă, la sfârșitul anilor ’80 Ceaușescu ar fi solicitat RDG,
Chinei și Israelului să contribuie la grăbirea lucrărilor pentru fabricarea bombei atomice românești.
Dând asigurări că astfel, România, RDG și alte țări din “lagărul sovietic”, se puteau apăra de
perestroika lui Mihail Gorbaciov. “Este greu de imaginat că Bucureștiul ar fi devenit un aliat…
nuclear al Moscovei și al Tratatului de la Varșovia” mai nota Rossiiskaia Gazeta, care continua cu
derularea poveștii începute se pare în 1974.
Rușii au afirmat că în anii ’70, România, sprijinită de Statele Unite, ar fi început să lucreze la propria
armă atomică, proiectul fiind aproape de finalizare în vara anului 1989. Mai precis, publicația
Rossiiskaia Gazeta aborda în anul 2009, în ediția sa electronică, un subiect incendiar: programul
nuclear al lui Nicolae Ceausescu.
În articolul intitulat “Bomba din Carpați”, publicația rusă nota că în urmă cu două decenii “România
a fost cât pe ce să se doteze cu arma nucleară”, dar acest lucru nu ar fi fost, desigur, în beneficiul
URSS. Potrivit Rossiiskaia Gazeta, deja la mijlocul anilor ’70 România începuse să lucreze la propria
sa arma atomică, cu ajutorul SUA și nu numai, iar în vara anului 1989, Bucureștiul era aproape de a
obține propria bombă atomică, deoarece reușise să produca plutoniu în scopuri militare.
România lui Ceaușescu deținea active în extracția de cărbune în partea estică a SUA. Toată această
situație a condus la adularea României în Occident, care îi returna serviciilor secrete române pe
transfugii politici…”. Rossiiskaia Gazeta nota în continuare că “în confruntarea cu URSS, Ceaușescu a
ales nici mai mult nici mai puțin decât bomba atomică, ca și China în 1963″.
Data limită: anul 2000
Publicația vorbește despre arhivele sovietice, conform cărora în 1976 a fost creat un grup național de
fizicieni din domeniul nuclear care erau ajutați de specialiști din SUA, China, Franța și Israel. Acest
grup ar fi activat într-un centru secretizat, la Măgurele… În raportul Serviciul de Informații Externe al
Federației Ruse, amintit de publicația rusă, se menționează că “în 1985, autoritățile române își
trasaseră ca sarcină studierea posibilității fabricării armei atomice, specialiștii români din domeniul
fizicii nucleare însușindu-și tehnologiile de obținere a plutoniului din combustibil nuclear prelucrat.
Informații referitoare la faptul că, în cadrul programului său de energie nucleară, România ar fi
dispus de un proiect concret destinat fabricării, până în anul 2000, a bombei circulau încă din 1980″.
Probabil că binecunoscutul refren “Noi în anul 2000, când nu vom mai fi copii” avea un tâlc anume…
Încercări pentru fabricare
Pe de altă parte, publicația rusă nu este prima care punea pe tapet aceste dezvăluiri șocante. În anul
2007, un jurnalist al Chicago Tribune, care a avut acces la arhivele Razboiului Rece, făcea dezvăluiri
pe același subiect, dezvăluirile posibile datorită lui Armando Travelli- savant american de origine
italiană care, la începutul anilor 60, a făcut recensământul tuturor reactoarelor nucleare care foloseau
p
uraniu îmbogățit în scopuri civile. Și tot el a descoperit cum folosea regimul comunist din România
uraniul furnizat de SUA.
“Faptele” descrise de el arată o America…înfricoșată de posibilitatea ca țări pe care le-a ajutat,
precum România, să devină puteri nucleare. Ideile principale ale mărturisirilor lui Travelli sunt
următoarele: în anii 50, SUA au inițiat un program de furnizare a uraniului îmbogățit pentru țările
care voiau să își construiască centrale nucleare; În anii 70, programul a scapat e sub control, iar
România a fost una dintre țările în care uraniul a început să fie utilizat pentru fabricarea bombei
atomice; Revoluția din 1989 a pus capăt încercărilor României de a deveni o putere nucleară. Travelli
a explicat și cum a ajuns uraniul american în România.
O prostie imensă
Atoms for Peace este numele unui program al guvernului SUA, prin care Washingtonul a început să
furnizeze în întreaga lume uraniu îmbogățit. A fost inițiativa administrației Eisenhower, la începutul
anilor 50. Atunci, țărilor care voiau să își construiască centrale nucleare, SUA le furnizau uraniu slab
îmbogățit, aproape imposibil de utilizat pentru realizarea bombei atomice. Dar în anii 60, când țările
partenere s-au plâns că acest tip de uraniu nu era eficient, guvernul SUA a început să le ofere ceea ce
voiau.
„O prostie imensă – să le oferi materia primă pentru bombe nucleare”, a susținut în Chicago Tribune
Ma hew Bunn, expert în fizică nucleară și fost consilier al ex-președintelui SUA, Bill Clinton. Inițial,
SUA furnizau uraniul îmbogățit doar după ce țările partenere dădeau înapoi materia primă deja
uzată. Dar, în 1964, administrația Johnson a început să vândă uraniul fără această condiție. Iar după
ce India a detonat prima bomba nucleară, totul s-a schimbat. SUA au pus la punct un program de
recuperare a uraniului odată cu venirea la putere a președintelui Jimmy Carter. Dar țările partenere
nu voiau să îl dea înapoi, pentru că era în proprietatea lor.Una dintre aceste țări era România…
Aici s-a oprit
Armando Travelli a venit în România în anii 80, și a realizat ce consecințe a avut politica americana
de cimentare a relațiilor cu Ceaușescu prin intermediul uraniului îmbogățit. “Românii începuseră să
folosească tot mai puțin uraniul îmbogățit pentru obținerea de energie. În schimb, îl foloseau la
separarea plutoniului – primul pas spre fabricarea bombei nucleare”, dezvăluia Travelli în 2007.
Reporterul american care a scotocit prin arhivele Razboiului Rece nota că România a raportat la
Agenția Internaționala pentru Energie Atomică tot ceea ce făcuse Ceausescu. Conform Chicago
Tribune, “aici s-a oprit procesul de fabricare a bombei nucleare românești”…