Despre noi Proiecte Informaţii utile Evenimente Contact RO Harta interactiva cu tra

Home Judeţul Bihor Galerii foto De vizitat Trasee turistice Harta turistică Activităţi Poveşti şi legende bihorene Zone de camping O

Home Poveşti şi legende bihorene Povestea oraşului Ştei oraşul proiectat la Moscova – Ne gasiti si pe Faceboo

Bihor in imag

Povestea oraşului Ştei – oraşul proiectat la Moscova

Like Page 11

Posted in Poveşti şi legende bihorene |

Bihor in imagin
on Wednesday

A venit primavara in Mun

http://www.bihorinimagin

425 6 34

Carpatic Fun

Magazin de echipame

Sovieticii au construit orasul Stei in patru ani (1952-1956), transformand satucul cu nici 200 de case intr-un oras cu 25.000
de locuitori. Au fost ridicate zeci de blocuri si baraci de locuit, un palat administrativ, cinci cinematografe, trei ringuri de
dans, doua scoli, o baza sportiva, restaurant si magazine. Sute de o teri sovietici si soldati au ajuns la Stei in toamna
anului 1952, dupa vreo trei ani de inspectare a zonei de echipe de geologi din URSS. Steienii erau cunoscuti in toata
depresiunea Beiusului ca ind cei mai buni cultivatori de varza si castraveti. “Iaca, ma, c-o venit si scartavetii!”- le strigau
cumparatorii din Beius, Vascau, Baita si Arieseni, unde isi vindeau marfa. Porecla de “scartaveti” au purtat-o decenii de-a
randul. Fara pasiuni politice, localnicii se ghidau in viata dupa principiul “ e ce-o , numai sa ne lase lumea-n pace”.

A mutit “higheghea Draii”

Inainte cu vreo doua saptamani de a ajunge rusii la Stei, intr-o zi de duminica, pe cand oamenii se pregateau sa mearga la
biserica, anuntul facut de tobosarul satului a scos toata su area in ulita. Cu o voce grava, plina de importanta, barbatul le-
a spus consatenilor sai ca trebuie sa se grabeasca sa-si adune recoltele de pe camp, ca peste gradinile lor cu zarzavaturi se
va construi un “maree oras”. Vestea a cazut ca un trasnet pe bietii tarani. Seara, la magazinul din sat care tinea si loc de Născut şi cusut în Rom
camin cultural, cel mai renumit lautar din zona, “highighisul Draia”, n-a mai avut cui sa cante. A incercat doua-trei danturi,
a jucat pruncul popii  cu fetele lui Balan, ca erau bogatasele satului, apoi tinerii s-au imprastiat care-ncotro. Seri la randul,
oamenii s-au adunat ciorchine pe la portile caselor ca sa intoarca problema pe toate fetele. Unora nu le prea venea sa
creada, iar altii au jurat ca nu le vor da rusilor nicio bucata din pamantul stramosilor lor.

Dureroase aduceri aminte…

Tuturor le erau inca proaspete in minte ororile traite in timpul ultimului razboi, cand din cauza luptelor care s-au purtat in
sat au fost nevoiti sa se refugieze prin paduri. “Eu aveam pe atunci vreo opt ani, dar tin minte si acum zilele si noptile grele
petrecute in padurile din satul Hidisel, unde se refugiasera si alte familii; cele care aveau vite bune de jug au fugit prin
partile Halmagiului. Satul era plin de soldati rusi care luau tot ce intalneau, vite, mancare, bautura, cotrobaind peste tot si
nedandu-se in laturi de la nimic. Spre exemplu l-au impuscat pe Nichita Petris a Hijului pentru ca n-a vrut sa le dea o
gaina”, povesteste profesorul Ioan Simedre, cel care, in calitate de director a condus mai bine de doua decenii destinele
vechii scoli din Stei. In cumplitul razboi, profesorul Simedre, acum in etate de 75 ani. si-a pierdut tatal, el ind crescut
impreuna cu cei doi frati ai sai, doar de bunicul sau.

“Invazia” sau cum se “fabrica” un oras!

Vestea tobosarului din Stei a devenit certitudine intr-o zi insorita de toamna timpurie a anului 1952, cand un tren lung de
nu i se vedea capatul s-a oprit in gara de langa gradina Teichi. Si pentru ca nu era ora la care trebuia sa vina marfarul dupa
bustenii neamtului de la Berger, toti taranii de pe camp au lasat lucrul si au privit ciudata eratanie. “Au venit rusii cat
frunza si iarba. Si au inceput sa coboare din tren, si-au coborat si tot au coborat… pana ne-am saturat noi sa stam si sa ne
tot uitam dupa ei. Au descarcat scanduri si materiale de constructie pe care le-au carat la marginea gradinilor cu varza din
Tiguleasca, in Belgeasca, cum ii spuneam noi, cam pe unde se a a acum unitatea de pompieri si si-au ridicat acolo un fel
de  orasel din baraci. In acelas timp , pe drum, in sat au intrat o gramada de masini de armata cu specialisti sovietici, care Sporturi extreme in Su
rafting, biking, airsoft,
venisera cu avionul pana la Oradea, si imediat s-au apucat de lucru. Chiar de-a doua zi, au bagat buldozerele in haturile
noastre si au inceput lucrarile din mai multe parti deodata. Bietii sateni s-au trezit cu toate zarzavaturile si culturile pline
de scanduri si caramizi”, isi aminteste profesorul Simedre.

Orgii bahice si uraniu

Prima grije a elitei sovietice care venise la Stei a fost sa-si construiasca un local select chiar in centru viitorului oras.
Restaurantul “Ardealul”, ridicat inaintea blocurilor de locuit, a fost pazit in toti cei zece ani cat a durat ocupatia sovietica, de
soldati inarmati. In timp ce elita ruseasca chefuia pana in zori, sute de mii de tone de uraniu de la Baita au luat drumul
Moscovei. Rusii erau al dracului de rezistenti la bautura, spun localnicii. Pentru aceeasi elita au fost construite blocuri cu
doua nivele pe strada Lenin, unde era interzisa circulatia pentru a nu deranja. A urmat o baza sportiva si magazine
exclusiviste, la care aveau acces doar cetatenii rusi. Pentru cei mai multi locuitori au fost construite blocuri de tip KD (cu Salvamont Salvaspeo
pereti de panouri) si locuinte de tip BW (casute verzi de inspiratie nemteasca), pe fostele strazi Fruntasilor, Tineretului,
Sportului, Eminescu etc. Tot in acea perioada s-au construit blocurile vechi (cu doua etaje) din cartierul Petrileni. In intregul
sau, orasul Stei a fost proiectat la Moscova, de aceea strazile au o forma unica in tara, sunt paralele si deosebit de lungi. In
1952, cand rusii au inceput sa exploateze in Muntii Apuseni si sa construiasca orasul Stei, Departametul Uraniului
functiona sub conducerea romano-sovietica cu titulatura “Sovrom-Kwartit”. Zacamantul de uraniu de la Baita se a a
aproape de suprafata. Pentru extractia si transportul minereului rusii au folosit toate mijloacele posibile, tren, avion,
masini, au angajat peste 20.000 mineri si au folosit aproximativ 10.000 de soldati. Materialul de la Baita se transporta cu
masini de mare tonaj la Stei, unde era prelucrat in trei mori, apoi se ambala in cisterne speciale si se expedia cu vagoanele
prin Halmeu. Zilnic plecau cate doua-trei garnituri de tren. Rocile care aveau un continut foarte mare de uraniu erau
transportate cu avionul de pe aeroportul amenajat pe un deal in partea estica a orasului Stei. Potrivit datelor statistice in
cei 10 ani rusii au dus de la Baita peste 300.000 tone de uraniu de cea mai buna calitate. Cu aceasta cantitate de minereu,
reactorul de la Cernavoda ar putea functiona 300 de ani. In 1960 rusii au parasit Steiul si bazinul minier.

Statele de plata, semnate la carciuma.

Atrasi de mirajul castigului, la Stei au ajuns peste 17.000 oameni din toate colturile tarii. Multi dintre noii veniti au ales sa
ramana. Cu toate ca minerii erau bine platiti, au fost putini aceia care au reusit sa-si incropeze cate o gospodarie mai
rasarita. “Aproape toti cei care au lucrat la mina isi lasau salariile la birturi. Cum ieseau din sut intrau direct in carciuma si
ajungeau acasa doar tinandu-se de garduri” isi aminteste unul din cei mai vechi carciumari din oras. Dupa plecarea rusilor
mina a intrat in regim de exploatare strict secreta. In urma cu 10 ani exploatarea uraniului a incetat si prin hotarare de
guvern in anul 2000 s-a transformat in Depozit National de Materiale Radioactve. Singura activitate care a ramas in sistem
privat a fost extragerea molibdenului. Din cei 6000 de mineri care lucrau in mina, mai semneaza statele doar 25 de
persoane.

Soarta orasului Stei in prezent.

Soarta urbei se a a acum in mainile generatiei nascuta odata cu orasul. Ex-ministrul Vasile Blaga a reusit sa repare o parte
din abuzurile rusilor. Prin decizie a Prefecturii Bihor nr.210 din 5 iunie 1991, semnata de Blaga in calitate de prefect,
cultivatorii de “scartaveti” expropriati au fost despagubiti sau si-au primit terenurile inapoi. Oamenii de afaceri Ioan si
Viorel Micula au cumparat aproape toate obiectivele construite de rusi, fabrici, depozite,magazine, localuri. In prezent, trei
sferturi din populatia activa a orasului lucreaza la rmele fratilor Micula, iar celalti asteapta sa prinda si ei un loc de
munca. La Baita, liderul ortacilor, Alexandru Istoc,  se chinuie de unul singur sa intretina inca vie acara unui lampas
minier gata sa se stinga.

Printr-un decret in ianuarie 1956, satul Stei devine oras. Doi ani mai tarziu, in 1958, guvernul Gheorghe Gheorghiu-Dej ii da
numele de “Doctor Petru Groza” iar in 1996 revine la vechea denumire, “Stei”.

Consemnari dupa o monogra e de Mariana Gavrila.

15 Comments Sort by Top

Add a comment...

Ferenc Czégé · Budapest, Hungary

LA sfirsitul anilor 1970 tatal meu, ca si medic ginecolog, mergeau cu schimbul (4
medici) cite o saptamina in Stei, din Oradea, pentru-ca postul nu era implinit in "Dr.
Petru Groza". Noi eram deja cu cerinta pentru Ungaria, fara "formularul mare"...
Pe tata la-u tinut un an de zile acolo,in loc de o saptamina, si eu cu fratele meu am
simtit lipsa, iar Mama greutatile cu doi copii adolestenti.
Sper ca locuitorri din "Petru Groza" au aminitiri bune destre tatal meu.
Like · Reply · 13 · 2y

Rodica Sinitean · Institutul Politehnic Traian Vuia Timisoara

Am facut liceul la Stei.Frumoasele locuri si amintiri imi sunt inca vii in memorie.
Like · Reply · 4 · 2y

Lucia Sala · Beius

au fost si amintiri placute ,te pup Mariana
Like · Reply · 1 · 2y

Floarea Gazso · Works at The Village of St. Edward

Tatăl meu a lucrat la mina de uraniu Baita din Stei !!!
Like · Reply · 1 · 2y

Cosmin Cristian Irimie · Macelar transator at Horizon groupe

interesant documentar,felicitari
Like · Reply · 2 · 2y

Lucia Bonchis · Profesoară at Scoala Gimnaziala Dumbravita

Amintiri................. Amintiri................ A fost un centru de cultura de inalta clasa .VA
MULTUMESC ,DRAGI DASCALI ,ORIUNDE VA AFLATI !
Lik R l 6 2