Vous êtes sur la page 1sur 3

APEL PUBLIC

privind documentele de identitate în baza cărora


pot vota alegătorii moldoveni de peste hotare

25 aprilie 2018

Asociațiile de moldoveni de peste hotare și cetățenii Republicii Moldova, semnatari


ai prezentului apel public, își exprimă îngrijorarea în legătură cu limitarea dreptului la
vot a alegătorilor moldoveni din afara țării din cauză că aceștia pot vota doar cu
pașaportul pentru intrare – ieșire din țară și nu au dreptul de a vota cu buletinul de
identitate. Având în vedere faptul că în toamna anului 2018 sunt preconizate alegeri
parlamentare, semnatarii solicită autorităților abilitate soluționarea urgentă a acestei
situații în vederea asigurării dreptului la vot al alegătorilor moldoveni de peste hotare.

Art.58 alin. (3) din Codul Electoral al Republicii Moldova stipulează care sunt actele în
baza cărora se efectuează votarea, printre care sunt menționate buletinul de identitate al
cetățeanului Republicii Moldova (lit. a)) și pașaportul pentru intrare – ieșire din țară (lit. c)).
În p. 7 din Regulamentul cu privire la votarea cetățenilor Republicii Moldova aflați peste
hotarele țării (Regulament), adoptat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale (CEC) nr.
3375 din 27 iulie 2010, CEC a indicat doar pașaportul pentru intrare – ieșire din țară ca
document în baza căruia poate avea loc votarea în secțiile de votare de peste hotare.

În Hotărârea nr. 15 din 27 mai 2014, fără a specifica dacă votarea are loc în țară sau în
afara țării Curtea Constituțională a statuat că „votarea este posibilă doar în baza: buletinului
de identitate; buletinului de identitate provizoriu; pașaportului pentru intrare-ieșire din țară;
livretului de marinar; legitimației de serviciu pentru militarii în termen sau livretului eliberat
de Centrul Serviciului Civil pentru persoanele care satisfac serviciul civil (de alternativă)”.

Semnatarii consideră că prevederea din p.7 din Regulamentul CEC reprezintă o ingerință
în dreptul la vot al alegătorilor moldoveni de peste hotare. Semnatarii consideră că prin
reglementarea din p.7 din Regulamentul CEC au fost interpretate restrictiv prevederile art. 58
din Codul Electoral referitor la documentele de identitate cu care pot vota cetățenii Republicii
Moldova. Aplicând metodele de interpretare textuală și funcțională a normelor legale și
analizând în ansamblu prevederile stabilite de legiuitor la art. 58 alin. (3) din Codul Electoral,
rezultă că votarea se efectuează în primul rând în baza buletinului de identitate / buletinul de
identitate provizoriu (lit. a) și b)), iar lit. c) și d) reprezintă excepții de la regula generală. Deși
alin. 3 lit. c) art. al art. 58 din Codul Electoral prevede că pașaportul pentru intrare – ieșire din
țară este folosit pentru votarea în secțiile de votare de peste hotare, lit. 3 lit. a) al aceluiași
articol nu indică că votarea cu buletinul de identitate are loc doar în secțiile de votare
constituite pe teritoriul Republicii Moldova. Dacă legiuitorul intenționa să limiteze actele
necesare pentru a vota în secțiile de votare peste hotarele țării, atunci cu siguranță că textul
„doar în baza pașaportului” urma să fie reglementat expres. Prin urmare, considerăm că art. 58
din Codul Electoral poate fi interpretat că în secțiile de votare constituite peste hotare se poate
vota atât cu buletinul de identitate, cât și cu pașaportul pentru intrare – ieșire din țară. Astfel,
lit. c) din art.58 alin.(3) din Codul Electoral, în opinia noastră stabilește o soluție în plus
pentru cetățenii-alegători aflați peste hotarele țării, și anume că acești alegători pot vota și cu
pașaportul, în cazul în care nu dispun de buletinul de identitate. Această normă urmează a fi
înțeleasă și aplicată textual și nu interpretată restrictiv.

În plus, ambele documente de identitate conțin datele de identitate ale cetățenilor,


necesare pentru efectuarea votării (nume, prenume, codul numeric personal). De asemenea, în
secțiile de peste hotare sunt luate măsuri pentru prevenirea votării multiple, cum ar fi
declarația pe propria răspundere privind abținerea de la votarea multiplă și utilizarea SIAS.
Prin urmare, nu există vreo restricție rezonabilă nici pentru autorități la votarea cu buletinul de
identitate în secțiile de votare peste hotare. Dimpotrivă, aceasta va soluționa chestiunea votării
cu pașapoartele expirate.

În sprijinul dreptului alegătorilor din diasporă de a vota și în baza buletinului de identitate


/ pașaportului, poate servi și practica internațională. În țări precum Belgia, Austria, Spania,
Suedia, Slovenia, Olanda, Lituania, Letonia, Ungaria, Georgia, Cehia, Croația, Coreea,
Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, alegătorii pot vota atât cu pașaportul, cât și cu
buletinul/cartea de identitate (identity card).

Suplimentar, menționăm faptul că Biroul Relații cu Diaspora (BRD) susține ideea ca


cetățenii aflați peste hotarele țării să poată vota și cu buletinul de identitate, fapt care a fost
declarat de nenumărate ori de către reprezentanții BRD.

Conform art. 27 alin. (3) din Regulamentul Parlamentului, Comisiile permanente ale
Parlamentului emit avize consultative în vederea asigurării aplicării uniforme a legislației.
CEC încă în vara anului 2017 a solicitat Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului
un aviz consultativ cu titlu de recomandare în scopul asigurării aplicării uniforme a
prevederilor art. 53 (actualul art. 58) din Codul electoral pe marginea amendamentelor aduse
Regulamentului CEC cu privire la votarea cetățenilor Republicii Moldova aflați peste hotarele
țării, însă până la acest moment Comisia parlamentară nu a emis niciun aviz.

În lumina celor expuse și în contextul alegerilor parlamentare din toamna anului 2018,
precum și luând în calcul că problema votării și cu buletinele de identitate reprezintă una
dintre cele mai des întâlnite probleme ale cetățenilor moldoveni de peste hotare pe segmentul
alegerilor, subsemnații solicită:

1. Comisei juridice, numiri și imunități a Parlamentului - emiterea în regim de urgență


a avizului consultativ în privința aplicării corecte a art. 58 alin. (3) din Codul Electoral în
partea ce ține de dreptul alegătorilor ce votează în secțiile de votare constituite peste hotarele
Republicii Moldova, de a vota atât cu pașaportul pentru intrare-ieșire din țară, cât și cu
buletinul de identitate;

2. Comisiei Electorale Centrale - modificarea p.7 din Regulamentul cu privire la votarea


cetățenilor Republicii Moldova aflați peste hotarele țării, după cum urmează: ,,7. Actele de
identitate în baza cărora se permite participarea la alegeri în afara Republicii Moldova sunt: a)
buletinul de identitate al cetățeanului Republicii Moldova cu fișa de însoțire; b) buletinul de
identitate provizoriu cu mențiunile privind cetățenia Republicii Moldova; c) pașaportul pentru
intrare – ieșire din țară al cetățeanului Republicii Moldova”.

Solicităm respectuos să fie expediat răspuns prin email la următoarea adresă electronică:
mihail.druta1957@gmail.com

SEMNATARII:

1. Comunitatea basarabenilor din Irlanda „Moldova Vision”, Dublin, Irlanda

2. Asociația de Voluntariat moldo-italiană „Renașterea”, Parma, Republica Italia

3. Asociația „AssoMoldave”, Roma, Republica Italia


4. Asociația „Moldova AID”, Philadelphia, PA, Statele Unite ale Americii

5. Asociația „Solidarietà Universale”, Padova, Italia

6. Asociația culturală „Casa Mare”, Bologna, Italia

7. Liliana Stratulat, Veneția, Italia

8. Andrei Lefter, Veneția, Italia

9. Galina Sajin, Bologna, Italia

10.Veronica Țipirig, Bruxelles, Belgia

11.Alexandr Baikalov, Paris, Franța

12.Lorina Bălțeanu Paris, Franta

13.Tatiana Proca, Strasbourg, Franta

14.Vitalie Vovc, Paris, Franta

15.Valeriu Lazur, Londra, Marea Britanie

16.Dumitru Vicol, Londra, Marea Britanie

17.Olga Petrusi, Montreal, Canada

18.Nata Albot, Montreal, QE, Canada

19.Stella Jemna, Atlanta, GA, Statele Unite ale Americii

20.Violeta Gașițoi, Sacramento, CA, Statele Unite ale Americii

21.Natalia Bortă, Los Angeles, CA, Statele Unite ale Americii

22.Corina Dobindă, Miami, FL, Statele Unite ale Americii

23.Oleg Ciubotaru, Los Altos, CA, Statele Unite ale Americii

24.Mihail Druță, Parma, Italia

Vous aimerez peut-être aussi