Fecioară Sfântă Mamă, Regină-n cer de slavă,

Floare de crin cu lacrimi, sfioasă te-ai supus

Cu mare bucurie la Vestea cea grozavă,
Că Dumnezeu, prin tine, ni-L dă pe-al tău Iisus!

Din toată omenirea, doar tu ai fost aleasă

Să fii cea mai curată și sfântă dulce roză,
Domnind pe-un tron de raze, a cerului Crăiasă,
Nici n-am cuvinte, Mamă, să-ți fac apoteoză.

Cum ai putut, o Miriam, să-nduri dureri ingrate,

Când ți-ai văzut Odrasla țintit pe cruce sus?
Atunci simțeai că și tu, pe-același lemn, în spate,
Te-au răstignit păgânii cu Fiul tău Iisus.

Dar se-mplinise Legea și-a ei făgăduință:

Prin jertfa Lui, primisem o mântuire vie.
Când Fiul tău, la ceruri, se-ntoarse-n biruință,
Acolo și pe tine te-a luat pentru vecie.

În ceruri, nu e clipă să nu te rogi întruna

Pentru iertarea noastră de tone de păcate;
Iar Fiul tău te-ascultă cu milă-ntotdeauna,
Fiindcă te rogi cu lacrimi - dar... judecă-n dreptate!

De-aceea, mulți din lume (nu toți!) îți dau cinstire,

Te prosăvesc prin rugă, prin slujbe zi și noapte,
Ți-nchină mari altare, icoane cu safire,
Sculpturi, biserici, ode - iar tu răspunzi prin fapte...

Dacă de sus, din ceruri, s-a coborât la tine,

Arhanghelul Gavrilă cu-adâncă prosternare,
Cum oare noi mărunții să credem că nu-i bine
Să-ți adresăm vreo rugă, slăviri sau închinare?

Sunt sigur că îi ierți pe cei ce te ignoră,

Și-aștept să ți se-nalțe cântări din România
Unde-aș dori s-aud că toți mi te adoră
Strigând: Mărire ție! AVE, AVE MARIA!...