Volei

Pe data de 21.03.2017 am avut ocazia sa vad pe viu un meci de volei disputat intre
echipele diviziei A1 feminin CS Dinamo Bucuresti si CSM Targoviste. Ca si oricare alte
tipuri de sport de performanta, voleiul reprezinta un tip de activitate profesionala ce
solicita organismul uman la maxim din punct de vedere fizic. Pentru a reduce riscul
de a obtine o trauma in timpul meciului, sportivii sunt obligati sa execute exercitii
specifice de incalzire.

Lovitura de atac executata prin rotarea bratului poate modifica in timp linia
biacromiala a sportivului, ceea ce duce la modificarea raporturilor spatiale intre
omoplati si clavicule si respectiv ridicarea unui umar fata de celalalt. Acest element
tehnic l-am observat fiind intens repetat de jucatori inaintea meciului propriu zis.
Deasemenea, la nivelul membrului superior apar deseori microtraumatisme ca
tendinita acuta la nivelul muschiului biceps brahial iar drept recomandare, jucatorul
trebuie sa ia o pauza pentru recuperare.

Pe parcursul meciului, mi-am dat seama cat de mult este solicitata si articulatia
genunchiului. Fiind o articulatie mare si complexa, aceasta suporta totodata o mare
parte din greutatea corpului. De aceea, pentru ca jucatorul sa se poata afirma la un
nivel maxim in timpul meciului, articulatia genunchiului trebuie sa fie deplin
functionala.

In urma loviturii de atac, unul din jucatorii echipei care se apara, este obligat sa
reactioneze rapid pentru a recupera mingea care are o traiectorie oblica fata de sol.
Deseori, aceasta recuperarea se efectueaza in ultim moment, cand jucatorul
realizeaza un elan rapid cu aterizarea la sol pe genunchi.

Musculatura trenului inferior este solicitata datorita conditiilor dinamice de

desfasurare a jocului de volei dar si a imposibilitatii de a sti exact unde va ateriza
mingea in teren in urma loviturii de atac. Din aceasta cauza, deseori, din cauza
competitivitatii sporite, la nivelul membrelor inferioare pot aparea traumatisme de
suprasolicitare afectand in mod special articulatia genunchiului.

Meniscurile, fiind niste formatiuni fibrocartilaginoase, pot fi lezate relativ usor, mai
ales din cauza fortelor interne care impun genunchiului miscari de extensie brusca ce
se repeta sistematic intr-un meci. In cadrul jocului de volei, aparitia acestor leziuni se
datoreaza existentei factorului de executie incorecta a unor procedee tehnice.

Un semn important care ne da de inteles ca exista o afectiune la nivelul articulatiei

genunchiului este reprezentat de hidartroza, aparitia careia nu este neaparat
determinata de un traumatism anume. Hidartroza poate reprezenta un debut
unisimptomatic pentru alte leziuni articulare. Ea reprezinta acumularea de lichid
intraarticular iar tratamentul se realizeaza prin repaos, antiinflamatoare, resorbante
si nu in ultimul rand kinetoterapie.

La nivelul genunchiului, pot aparea traume ale rotulei, ale tendonului rotulian si
ale tendonului muschiului cvadriceps atunci cand jucatorul de volei cade la sol in
sprijin pe genunchi pentru a recupera mingea. Cel mai dezavantajat jucator in acest
sens este libero-ul.

Urmarind meciul de volei, mi-am dat seama ca toti jucatorii solicita destul de mult
articulatia pumnului, articulatiile metacarpofalangiene si muschii flexori ai
antebratului. Am observat ca voleibalistii utilizeaza bandaje care fixeaza si sustin
articulatiile la nivelul falangelor pentru a preveni traumele.

In cazul unor traumatisme, durata de recuperare variaza in functie de caz.

Recuperarile in cazul sportivilor ce practica voleiul este in general destul de
indelungat si poate avea o durata medie de 20 de saptamani.