Vous êtes sur la page 1sur 4

Nr.

3 (43) s martie 2013

p u b l i c a ţ i e EDITAT Ă DE A Q U A T I M S . A .
anul 5 / nr. 3 (43)
tiraj: 1000 de exemplare
m art ie 2 0 1 3

Ziua Mondială a Apei. Anul Internaţional


al cooperării în domeniul apei
S fârşitul lunii martie marchează un moment
important pentru specialiştii din domeniul
apei şi nu numai – Ziua Mondială a Apei. Data de
viaţa noastră. Porţile deschise arată – aşa cum le regiunea sub‑sahariană presupune o cooperare a
spune numele – dorinţa reală a organizaţiei de autorităţilor locale. Transportarea apei dintr‑un
deschidere, de comunicare, de transparenţă. râu pentru irigarea unor terenuri agricole
22 martie a devenit deja cunoscută ca fiind ziua presupune cooperare la nivel regional.
în care oamenii aduc în discuţie problemele cu Râurile depăşesc barierele politice, iar
care se confruntă din punct de vedere al apei, ca cooperarea internaţională este esenţială pentru
resursă vitală dar limitată şi insuficientă. La nivel a putea împărţi resursele de apă ale râurilor
mondial, instituţii, companii private, autorităţi, transfrontaliere între popoarele aflate de o parte şi
guverne profită de această zi pentru a trage un de alta a acestora. Acelaşi lucru este valabil şi în
semnal de alarmă cu privire la situaţia actuală şi cazul bazinelor transfrontaliere de ape subterane,
la viitorul apei, dar şi pentru a identifica şi aplica care reprezintă o importantă sursă de apă dulce.
soluţii comune în vederea protejării şi utilizării Apa este o resursă comună. De aceea,
eficiente a resurselor de apă. managementul apei trebuie să ţină cont de o mare
Tema anului 2013 a Zilei Mondiale a Apei, varietate de conflicte de interese. Cererea de apă
propusă de ONU, se referă la cooperarea în este într‑o continuă creştere, pentru a putea satisface
domeniul apei, în concordanţă cu declararea necesităţile de hrană, energie, igienă şi produse a
acestui an ca fiind Anul Internaţional al Cooperării unei populaţii tot mai numeroase. Cooperarea este
în Domeniul Apei. În cadrul acestor manifestări sunt transmise esenţială în vederea stabilirii unui echilibru între
Conform tradiţiei, anul acesta, Aquatim a mesaje ecologice menite să educe publicul nevoile şi priorităţile diferite ale popoarelor şi
sărbătorit Ziua Mondială a Apei prin deschiderea în sensul protejării mediului şi, în special, al distribuirii echitabile a resurselor de apă.
porţilor celor două staţii de tratare a apei din resurselor de apă. Aquatim consideră educaţia Dacă una din părţile implicate în managementul
Timişoara – Staţia de tratare a apei Bega şi Staţia ecologică o prioritate pentru orice organizaţie apei refuză să coopereze, „lanţul cooperării” se
de tratare a apei Urseni. Astfel, în data de 22 care activează în domeniul mediului, dar şi o rupe, iar resursele de apă nu pot fi administrate în
martie, consumatorii au avut ocazia să înveţe cum responsabilitate împărţită la nivel de comunitate. modul cel mai eficient, producând efecte negative
se potabilizează apa de la robinet de la Aquaghizii Obiectivul acţiunilor propuse în fiecare an este de asupra calităţii vieţii oamenilor în viitor şi asupra
care i‑au întâmpinat în cele două staţii, să afle a‑i conştientiza pe consumatori despre importanţa economiei mondiale.
detalii inedite despre istoria alimentării cu apă a protejării resurselor de apă împotriva poluării
oraşului, iar la sfârşitul turului, să „deguste” un ca principal factor care ameninţă calitatea şi
pahar cu apă proaspătă din uzină. Ca în fiecare an, cantitatea apei potabile.
vizitatorii care au trecut pragul staţiilor de tratare Obiectivele Anului Internaţional al Cooperării
au fost, în special, tineri. În total, ne‑au vizitat în Domeniul Apei şi ale Zilei Mondiale a Apei
circa 500 de elevi şi studenţi de la 17 unităţi de 2013 se referă la:
învăţământ din Timişoara. • conştientizarea importanţei, beneficiilor şi
An de an, interesul publicului pentru acest provocărilor cooperării în domeniul apei
gen de acţiune este tot mai mare, numărul celor • creşterea gradului de informare şi dezvoltarea
care trec pragul staţiilor de tratare crescând de la unor posbilităţi de colaborare
un an la altul. Succesul porţilor deschise nu vine • implementarea unor soluţii inovative de
dintr‑o studiată originalitate, ci din autenticitatea cooperare în domeniul apei
sa. A deschide porţile staţiei de tratare este în • încurajarea parteneriatelor şi dialogului în De ce este importantă cooperarea
esenţă, acelaşi cu gestul de a invita pe cineva în jurul apei, ca subiect principal, pe tot parcursul în domeniul apei?
vizită în propria ta casă pentru a te cunoaşte mai anului 2013 şi nu numai Cooperarea în domeniul apei poate asigura
bine, pentru a împărtăşi cu ceilalţi un moment din • consolidarea cooperării la nivel internaţional utilizarea echitabilă şi pe termen lung a resurselor
între ţări, instituţii, agenţi economici, sectoare de apă, dar are şi avantajul de a stabili şi menţine
economice şi sociale, în vederea atingerii unui relaţii de prietenie între naţiuni. Dezvoltarea
consens în privinţa Obiectivelor de Dezvoltare economiei şi creşterea standardului de viaţă
Sustenabilă pentru perioada de după 2015 prin depind, de asemenea, de o cooperare eficientă în
care se vor stabili nevoile noastre de apă pe viitor. acest domeniu. Schimbul de informaţii, de know
Cooperare în domeniul apei how, de bune practici poate conduce la o mai
bună gestionare a resurselor de apă pe viitor, dar
Orice acţiune referitoare la managementul şi la protejarea mediului în general.
apei presupune implicarea mai multor actori,
fie la nivel local, fie internaţional. De exemplu, Oana HORTOPAN
construirea unei pompe de apă într‑un sat din (Sursa: http://www.unwater.org/
water‑cooperation‑2013/water‑cooperation/en/)
Nr. 3 (43) s martie 2013

ZIUA APEI SĂRBĂTORITĂ DE COMPANII DE PROFIL


ApaVital, Iaşi Copiii au primit fişe de lucru cu diverse
alimente, după care au fost întrebaţi pentru
– Concurs de desen şi campanie care dintre ele se foloseşte apa. Bineînţeles,
stradală de informare răspunsurile aşteptate erau afirmative pentru
toate alimentele.

Î n perioada 1‑22 martie, ApaVital Iaşi, în


colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean
şi Palatul Copiiilor din Iaşi, a derulat un amplu
Pe parcursul vizitelor la Uzina de apă din Tîrgu
Mureş, peste 200 de copii au aflat provocările cu
care se confruntă companiile responsabile cu
proiect educational, intitulat „Apa – izvorul gestionarea apei, având în vedere creşterea cererii
vieţii”. Proiectul se adresează elevilor din şcoli, pentru accesul la apă potabilă. Ei au aflat de ce
grupuri şcolare şi licee din Iaşi care iubesc „Cunoaşterea importanţei şi gestionării este apa un element cheie în asigurarea unei vieţi
şi ocrotesc natura şi care vor să se implice în corecte a resurselor de apă a devenit o necesitate sănătoase dar şi modul în care se transformă apa din
educaţia şi conştientizarea populaţiei asupra mondială. Tocmai de aceea, dorim să creăm şi râul Mureş în apă potabilă. La finalul vizitelor s-au
consumului de apă potabilă şi de protejarea să consolidăm parteneriate viabile între elevii organizat concursuri ad-hoc, cu întrebări referitoare
mediului înconjurător. din şcoli şi instituţii, pentru o viziune modernă la fluxul tehnologic, având premii simbolice.
a educaţiei, pentru a cultiva un mediu de viaţă Andrea Kocsis
sănătos, cu un simţ dezvoltat al cetăţeniei active.
Ne propunem ca acest proiect să ajungă la
dimensiuni mai mari, respectiv la nivel naţional”,
ne‑a declarat doamna profesor Mimi Lefter, unul
dintre coordonatorii proiectului.
Ioan SAVIN

AquaServ, Tîrgu Mureş


Pe parcursul proiectului, care a implicat un ‑ Mascota Picăţel explică
număr de 1200 de elevi, s-au derulat un concurs circuitul apei
de desene, afişe, colaje, proiecte şi eseuri,
denumit „Apa în ochi de copil”, activitate ce va fi
urmată de o expoziţie, prezentarea unor materiale
informative cu privire la importanţa apei pentru
C ompania AQUASERV a organizat în zilele
de 21 şi 22 martie 2013, sub sloganul Apă
potabilă pentru toată lumea, o serie de activităţi
Vital, Baia Mare
‑ simpozion şi Clubul Copiilor
întreaga planetă, filme tematice, prezentări
Power Point, dar şi acţiuni de igienizare a
cursurilor de apă pe raza localităţilor unde se află
şcolile implicate în proiect. Această campanie
Z iua Mondială a Apei, unul dintre cele
mai importante evenimente din an legate
de importanţa apei ca resursă pe Terra, a fost
de informare prin şcoli are denumirea de „Apa sărbătorită şi de compania maramureşeană Vital
curată, sănătate garantată”, iar tema se referă la SA. În acord cu tema aleasă anul acestea de ONU,
apa pentru populaţie – răspunsuri la provocările „Cooperarea în domeniul apei”, Vital a ales să
urbane şi rurale. realizeze câteva parteneriate pentru promovarea
O altă campanie de informare, de data aceasta importanţei apei.
stradală, „Cunoaşte drumul apei!”, are în vedere Astfel, în 21 martie, reprezentanţii societăţii
conştientizarea opiniei publice în ceea ce priveşte au participat la simpozionul cu tema „Colaborări
risipa resurselor de apă şi importanţa acestor educative, concursuri tematice şi vizite ale unor pentru viitor”, organizat de Sistemul de
resurse pentru securitatea alimentară, respectiv grupe de grădiniţă şi clase de elevi la Uzina de Gospodărire a Apelor Maramureş. Simpozionul
pentru sănătatea populaţiei. Circa 30 de elevi Apă din Tîrgu Mureş. Ca în fiecare an, operatorul
au împărţit, în Iaşi, materiale promoţionale regional al serviciilor de alimentare cu apă
cu imagini şi mesaje adecvate privind măsuri potabilă şi canalizare a încercat să contribuie la
concrete de reducere a consumului de apă şi sensibilizarea populaţiei cu privire la importanţa
au făcut o vizită la Staţia de tratare a apei de la calităţii apei în viaţă în general.
Chiriţa, unde a avut loc şi premierea lucrărilor Biroul Relaţii Publice Aquaserv a iniţiat
realizate de copii în cadrul proiectului. parteneriate cu şcoli şi grădiniţe pentru a face front
Concursul de lucrări a fost structurat pe comun în ceea ce priveşte informarea populaţiei şi
secţiunile desene, postere şi colaje şi proiecte, educarea acesteia în vederea protejării apei. Elevii
iar jurizarea a fost realizată de ApaVital. S-au s-au pregătit pentru eveniment elaborând lucrări
acorda premiile I, II, III şi menţiune pentru fiecare pe tema apei și copii de la grădiniţe au rezolvat
din cele trei grupe de vârstă participante, clasele fişele de lucru special pregătite. Iată câteva dintre
primare, gimnaziale şi de liceu. activităţile derulate cu această ocazie. a avut loc la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”
Mascota companiei Picăţel trebuia să ajungă din Baia Mare, unde vor fi prezentate şi dezbătute
în pahar, însă era despărţit de acesta de un labirint o serie de lucrări ştiinţifice pe tema dată. Şi
pe care îl putea parcurge doar cu ajutor. pentru că suntem operator regional, am ales şi
Picăţel a explicat drumul pe care îl parcurge el, continuarea unui parteneriat început încă de
din râul Mureş până în pahar. Traseul străbătut a anul trecut împreună cu „Clubul Copiilor” din
ieşit în evidenţă doar după ce copiii i-au dat o mână oraşul Târgu Lăpuş. Sub sloganul „Dacă apa e
de ajutor mascotei, unind cu carioca conductele curată, viaţa ne e asigurată”, elevii, coordonaţi de
parcurse. Pentru că oricărui copil îi place să profesoara Maria Macec, au prezentat o scenetă
coloreze, aceştia au avut ocazia să îl îmbrace pe în care au evidenţiat pericolele poluării asupra
Picăţel (să-i coloreze hainele) cum au dorit. resurselor naturale, în special asupra apei.
Nr. 3 (43) s martie 2013

Tot pentru Ziua Mondială a Apei, pregătim, instituirea unui comportament adecvat faţă de
împreună cu redactorii ziarului „Gazeta de resursele de apă. Am organizat vizite pe „drumul
Maramureş”, tipărirea unei reviste‑supliment, apei”, de la sursă la staţia de tratare şi la epurare.
Gazeta Verde – dedicată în totalitate acestui Copiii au putut vedea eforturile pe care le facem
eveniment. În paginile revistei, cititorii vor în a transforma apa brută în apă potabilă pentru
putea găsi date generale despre sărbătorirea ca mai apoi, din apă uzată să reuşim să restituim
Zilei Mondiale a Apei, tema aleasă pentru acest naturii o apă cât mai curată.
an, precum şi o serie de materiale informative şi În cadrul proiectului am instituit Ziua porţilor
educative cu privire la activitatea operatorului de deschise, marcând anual Ziua mondială a apei,
apă, dar şi mesaje pentru această zi specială. Ziua mediului şi Ziua mondială de monitorizare
a calităţii apei.
Cornelia IEPAN
În 2012, ne‑am numărat printre cele 8
Proiectul „Prietenii apei” este în momentul de companii din România acceptate să deruleze un
SIBIU ‑ faţă cel mai amplu program educaţional derulat
de un operator de servicii de alimentare cu apă
proiect‑satelit în cadrul „Săptămânii verzi” a
Comisiei Europene.
Proiectul educaţional şi canalizare din România, aproximativ 6.000 de Pentru că nu existau materiale didactice de

„Prietenii apei” copii din şcoli şi grădiniţe revendicându‑şi până


în prezent statutul de „prieten al apei”.
specialitate privind protecţia apei, în cadrul

împlineşte 5 ani În cadrul proiectului au fost realizate vizite


ce reconstituie „drumul apei” de la sursă la

P e 22 martie, „Apă Canal” şi Wilo România


au marcat un dublu eveniment – Ziua
Mondială a Apei şi 5 ani de existenţă a proiectului
consumator, marcându‑se anual Ziua porţilor
deschise, Ziua internaţională mediului şi Ziua
mondială de monitorizare a calităţii apei. În
educaţional „Prietenii apei”. anul 2012, „Prietenii apei” au participat, în
Copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 14 ani, din premieră, la „Săptămâna verde” a Comisiei
instituţiile de învăţământ din localităţiile aflate Europene şi au fost lansate Broşura „Prima
în aria de operare a „Apă Canal” Sibiu, au fost mea carte despre apă” şi jocul educaţional
invitaţi să realizeze lucrări pe tema „Apa în viaţa „Salvează picătura!”. Şi în acest an, seria
noastră”. Cele mai bune creaţii vor fi reunite materialelor educaţionale va fi continuată prin
realizarea unui puzzle privind parcursul apei
din natură, utilizarea ei în locuinţe şi restituirea
în mediul înconjurător.
Ideea unui program educaţional a venit
aproape natural, în condiţiile în care o societate
poate fi sănătoasă, atât mental cât şi fizic, doar
prin educaţie. În 2009 a început „Prietenii
apei”, un ambiţios proiect adresat copiilor cu
vârste cuprinse între 4 şi 14 ani. Scopul era unul
simplu şi totodată amplu: educarea copiilor în
privinţa utilizării corecte a resurselor de apă.
De ce era nevoie de acest lucru? În perioada
comunistă, apa a fost una din cele mai ieftine
într‑o expoziţie tematică organizată la sediul proiectului am realizat o broşură pentru copiii,
„Apă Canal” Sibiu. „Prima mea carte despre apă”, precum şi două
În pregătirea Zilei Mondiale a Apei au fost jocuri: „Salvează picătura !” şi „Drumul apei”, un
organizate prezentări în şcoli şi grădiniţe pe joc tip puzzle ce va fi lansat în acest an, de Ziua
tema utilizării corecte a resurselor de apă mondială a apei.
precum şi proiecţii de filme tematice la Studioul Putem aprecia că în cei cinci ani de existenţă
Astra Film Sibiu. ai proiectului peste 6.000 de copii au devenit
Copiii au fost invitaţi să realizeze o lucrare „Prieteni ai apei”, fapt ce ne determină să credem
(desen, poezie, compunere, machetă etc.) menită că societatea se îndreaptă într‑o direcţie bună, noi
să ilustreze modul în care înţeleg importanţa având satisfacţia că am contribuit într‑o oarecare
„lichidului vital”. Pe 22 martie, autorii celor măsură la educarea acesteia.
mai sugestive creaţii au fost invitaţi la vernisajul De apreciat este faptul că în acest demers am
expoziţiei şi premiaţi cu cupe, diplome şi beneficiat de suportul unei companii germane
premii‑surpriză. Distincţii vor fi oferite şi cu reprezentanţă în România, firma Wilo, al
resure naturale, existând cazuri în care nici cărei sprijin constant a făcut ca „Prietenii
instituţiilor şi persoanelor ce au promovat măcar în industrie nu se plătea cosumul de apă
proiectul „Prietenii apei” de‑a lungul primilor 5 apei” să fie unul din cele mai mari proiecte
brută. Cea tratată, furnizată populaţiei, avea un educaţionale pe care o companie de apă‑canal
ani de existenţă. preţ simbolic, astfel încât nimeni nu‑şi punea îl desfăşoară în România.
problema economiei, mai ales că se plătea o taxă
fixă, indiferent de consum. S‑a ajuns în situaţia
ca după contorizarea tuturor imobilelor şi
ajustarea tarifelor influenţate de programele de
investiţii, valoarea facturii să crească simţitor.
S‑a impus educarea consumatorului în sensul
utilizării cantităţii stricte de apă, suficiente
unui stil de viaţă sănătos şi curat. Consumurile
au scăzut spectaculos, de la peste 400 de litri/
zi/om la sfârşitul anilor 1999 – 2000, la 110
litri/zi/om în prezent.
Proiectul „Prietenii apei” a fost una dintre
pârghiile pe care „Apă Canal” le‑a utilizat în
despre modul de funcţionare a unei reţele de canalizare, uşurând mentenanţa
preventivă şi facilitând planificarea extinderilor de reţea sau amplasarea şi
dimensionarea staţiilor de pompare.
Nr. 3 (43) s martie 2013 Rezultatul este practic o planşă a localităţii, cu întreaga reţea de canalizare,
unde se pot vedea debitele pe diferite tronsoane, unde acest debit este critic sau unde
el este foarte mic, zone de unde diferite magistrale adună apa uzată etc. Este similar
cu o hată a oraşului unde avem străzile şi intensitatea traficului şi ne propunem
Hărţi inteligente ale canalelor,
fluidizarea lui, putând astfel vedea unde este optim să se amplaseze sensuri unice sau
unde trebuie lărgită strada etc. Pentru a ajunge la un astfel de plan general, însă,
realizate prin modelare hidraulică
trebuie parcurse o sumedenie de etape.
18 milioane lei pentru apă şi
Î
Se pot contura
n zilele de 26 şitrei mari paşila –Hanovra
27 februarie, adunareaa avutdatelor
acestede intrare,
date modelarea
şi analizarea planului general pentru a
canalizare în Gătaia şi Ciacova hidraulicăloc a reţelei,
un seminar care şi‑a propus să prezinte îmbunătăţi performanţele reţelei.a
folosind aceste date şi analizarea planului general pentru
îmbunătăţi
etapeleperformanţele reţelei. unui plan general
A quatim SA a semnat încă un contract necesare pentru realizarea Primul pas este cel mai greu de realizat,
de lucrări din cadrul proiectului Primul
de pasa este
evacuare apelorceluzate
mai dintr‑o
greu de realizat,Unnecesitând
localitate. necesitândununvolum marededemuncă
volum mare muncă şi oşi
urmărire
„Extinderea şi modernizarea sistemului odeurmărire în timp a reţelei existente pentru a aduna date. Acesta se poate structura
astfel de plan general ne dă informaţii foarte în timp a reţelei existente pentru a aduna date.
astfel exacte
alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş”. : despre modul de funcţionare a unei reţele Acesta se poate structura astfel:
Astfel, contractul „Extinderea şi modernizarea
reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în
oraşele Gătaia şi Ciacova” a fost semnat în Ridicare topografică a Folosirea unor fotografii din avion sau
data de 08.03.2013. Valoarea contractului este întregii zone (ex. oraș), de satelit, de o rezoluție adecvată pentru a
de aproximativ 18 milioane lei, fără TVA. regulă executată din avion discretiza fiecare parcelă: acoperiș,
Contractul a fost atribuit, în urma unei licitaţii cu laser. spațiu verde etc. și tronsonul de canal în
publice, asocierii de firme SC Grup Construct care deversează apa uzată.
SRL (lider de asociere) şi Ludwig Pfeiffer Hoch
– und Tiefbau GmbH&Co KG.
Pentru Gătaia sunt, în principal, vizate Un plan exact al
rețelei de Adunarea datelor de intrare
următoarele lucrări: reforări şi reabilitări ale
canalizare (GIS)
forajelor foraje existente, construcţia unei
staţii de pompare a apelor uzate, extinderea şi
reabilitarea a peste 5 km reţea de apă şi 7 km
sistem de canalizare. Măsurarea debitelor de apă Masurarea exacta a intensității ploilor,
Pentru Ciacova sunt vizate următoarele uzată care curge prin multiple pe o perioadă cât mai îndelungată, cu
puncte de măsurare, rezultând ajutorul unor pluviometre amplasate
lucrări: construcţia unor staţii de pompare a
grafice unde se poate vedea la aprox. 1000 m distanță între ele.
apelor uzate, extinderea şi reabilitarea a peste
debitul în funcție de ora și Rezultă grafice cu intensități la ora X
11 km sistem de canalizare.
ziua din săptămână. din data Y în zona Z.
Proiectul „Extinderea şi modernizarea
sistemului de alimentare cu apă şi canalizare
în judeţul Timiş” este cofinanţat din Fondul de
Coeziune al Uniunii Europene prin Programul de canalizare, uşurând mentenanţa preventivă şi În urma modelarii, se pot trage concluzii utile
Operaţional Sectorial Mediu. Valoarea totală În urma modelarii, se pot trage concluzii utile pentru
facilitând planificarea extinderilor de reţea sau pentru o companie
o companie de apă.
de apă. De
De exemplu, prin
a proiectului este de 509.635.639 de exemplu, lei amplasarea şi dimensionarea
prin legarea unui punct staţiilor
A cudeun pompare.
punct B,legarea
cu ununui
tub punct A cu un punct
de diametru de 400 B, mm,
cu un tub de
(118.871.000 de Euro), din care 73,93% sunt Rezultatul
de doar 250 este practic
m lungime, o planşăriscul
s‑ar reduce a localităţii, diametru
de inundare de 400 mm,
în întregul de doar
cartier, 250s‑ar
sau m lungime, s‑ar
fonduri nerambursabile, din Fondul de Coeziune cu întreaga reţea de canalizare, unde se pot vedea reduce riscul de inundare în întregul cartier, sau
al Uniunii Europene, 13,04% este asigurat debitele pe diferite tronsoane, unde acest debit s‑ar asigura debitul necesar pentru a nu se colmata
de Aquatim SA, 11,30% de la bugetul de stat este critic sau unde el este foarte mic, zone de canalul aşa des. De asemenea, se pot lua decizii
şi 1,73% de la autorităţile locale (Consiliul unde diferite magistrale adună apa uzată etc. Este corecte când se pune problema unei extinderi de
Judeţean Timiş şi Consiliul Local Timişoara). similar cu o hartă a oraşului unde avem străzile şi canal, cum ar fi arondarea unei localităţi la staţia
În judeţul Timiş sunt vizate în principal intensitatea traficului şi ne propunem fluidizarea lui, de epurare a oraşului.
următoarele investiţii: şapte staţii noi de putând astfel vedea unde este optim să se amplaseze În Germania, astfel de planuri generale de
epurare a apelor uzate, trei staţii noi de tratare sensuri unice sau unde trebuie lărgită strada etc. evacuare a apei uzate au început să se facă în tot
a apei potabile, extinderea şi reabilitarea Pentru a ajunge la un astfel de plan general, însă, mai multe localităţi. Noi mai avem un drum destul
sistemelor de canalizare (aproximativ trebuie parcurse o sumedenie de etape. de lung până la un astfel de plan general, dar putem
200 km) şi a reţelelor de alimentare cu apă Se pot contura trei mari paşi – adunarea datelor învăţa din experienţa colegilor din Germania.
(aproximativ 100 km). Localităţile incluse de intrare, modelarea hidraulică a reţelei, folosind Bogdan ROŞU
în proiect sunt Timişoara, Sânnicolau Mare,
Jimbolia, Deta, Buziaş, Gătaia, Recaş, Făget,
Ciacova, Săcălaz, Sânmihaiu Român şi Utvin.
Porţi deschise la Staţia de Epurare,
În urma investiţiilor, gradul de acoperire a
serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare
în săptămâna „Şcoala Altfel”
S
în localităţile incluse în proiect va creşte ăptămâna 1‑5 aprilie, cunoscută sub Sunt aşteptaţi aproximativ 500 de elevi
considerabil, iar calitatea serviciilor prestate se numele de săptămâna „Şcoala Altfel”, iar provenind de la 10 instituţii de învăţământ,
va conforma cerinţelor UE. de anul acesta sub denumirea de „Să ştii mai dar şi oricine este interesat de procesul
Cristina BORCA multe, să fii mai bun!”, este dedicată activităţilor de „curăţare” al apei uzate, colectată prin
educative extracurriculare şi extraşcolare, canalizarea oraşului.
organizate sub coordonarea Ministerului Programul de vizite va fi zilnic, între orele
Educaţiei Naţionale. Scopul programului este să 10‑13. Vizitatorilor li se va explica procesul
implice toţi elevii şi cadrele didactice în acţiuni tehnologic de tratare a apei de către „Aquaghizii”
care să răspundă intereselor şi preocupărilor Aquatim. La sfârşitul programului, participanţii
acestora, să le pună în valoare talentele şi pot să consemneze într‑un registru impresiile
capacităţile lor în diferite domenii, nu neapărat referitoare la vizita efectuată.
în cele prezente în programa naţională. Obiectivul acestei acţiuni este de a conştientiza
Anul acesta, societatea Aquatim vine tinerii consumatori despre importanţa reţelei de
în întâmpinarea acestui program prin canalizare, indispensabilă în protejarea mediului
deschiderea porţilor de la Staţia de Epurare şi implicit a sănătăţii noastre.
„Stan Vidrighin”, de pe strada Păstorilor nr. 1. Simona MEDREA

Vous aimerez peut-être aussi