„PREDAREA GÂNDIRII”

ÎN CONCEPȚIA LUI EDWARD DE BONO

Vasile Flueraș
„Totul s-a schimbat cu excepţia modului nostru gândi”.
(Albert Einstein)
Preoccupied by the process of rethinking the thinking, Edward de Bono was asking in 1967 if “it is too
late to change the way of thinking? “. This is why De Bono will associate vertical thinking as he calls the logical
one of causing type with lateral thinking for improving the use of the first one by adding creativity and temper the
process that is too rigid. Similar to logical thinking, lateral thinking is a way of using the mind, but in another
way. If education – affirms De Bono- is based on the comfortable presumption that it does not do anything else
but gather more and more information that will transform by itself in useful ideas, in the same way education
should be preoccupied by the best ways of using the gathered information, to put good use to all the possible
combinations of the information that we or our students present. We consider that the tasks of the school from this
perspective and in this period consist in teaching the students how to gather more information, how to manipulate
it in their favor and how to submit to critical analysis the models that became habits.

Omenirea se află în faţa unui impresionant salt înainte confruntându-se cu cele mai profunde
transformări social – culturale şi restructurări creatoare din toate timpurile cu toate că persistă încă
vechea viziune despre om şi lume care promoveaza ideea de a construi noul pe vechi, nu pe nou şi prin
nou. Fără a conştientiza încă suficient, suntem angajaţi în construirea unei civilizaţii remarcabile, care
deţine deja propria sa perspectivă distinctă asupra lumii, propriile sale căi de a trata timpul şi spaţiul,
logica şi cauzalitatea înţelese printr-un nou tip de cauzalitate, precum şi premisele unui ideal paideic
pertinent. De aceea, dacă vom reuşi să descifrăm mecanismele evenimentelor, aparent fără sens, ale
acestei „premise revoluţionare” (A. şi H. Toffller, 1995) vom elimina, dacă nu total cel puţin parţial,
confuzia, angoasele şi dezorientarea personală născută din conflictul dintre o civilizaţie muribundă şi
una care aşteaptă a se naşte, ca Phoenix-ul din propria cenuşă.
Pe de altă parte, indiferent de optimismul care ne-ar anima, nu putem să nu remarcăm criza prin
care umanitatea trece, criză generată de criza gândirii şi de goana sa înspre necunoscut, fără o viziune
sau o direcţie certă fapt ce poate conduce la o distrugere totală – biologic, material şi spiritual - fără ca
umanitatea să-şi mai poată reveni vreodată. În condiţiile în care totul este pregătit pentru autodistrugere
sau renaştere credem ca ar trebuie supusă examinării critice maxima latină care ar putea înclina balanţa
spre neant: „Si vis pacem para bellum”.
În acest context, gândirea și predarea gândirii este un factor esenţial al devenirii umane, o soluţie
la problematica deosebit de complexă a prezentului şi a viitorului. Gândirea reprezintă procesul psihic
uman fundamental, calitatea viitorului nostru depinzând în totalitate de calitatea acesteia. Dacă gândirea

1
este atât de importantă, poate fi ea predată elevului în mod direct şi explicit? Există studii prin care se
atestă faptul că gândirea poate fi învăţată în mod direct ca orice altă deprindere?
Cercetări recente au indicat că abilităţile gândirii pot fi îmbunătăţite (Feuerstein, R., 1980;
Sternberg, R.J., 1984; Perkins, D.N., 1989) prin programe unice cum ar fi cel al lui Feurestein (1980) şi
de Bono (1983), sau prin includerea acestor abilităţi în curriculum. Perkins D.N., Jay E., şi Tishman S.
(1993), suţin că profesorii şi şcoala pot crea în clase o „cultură a gândirii” prin modelarea şi
direcţionarea discuţiilor, curiozitate şi respect pentru gândire avansată şi pentru limbajul abilităţilor de
gândire. Situaţia ideală o constituie însă predarea directă a gândirii prin activităţi specifice pentru
ca elevii să înveţe deprinderea de a gândi sau ceea ce de Bono numeşte „operativitate”.
Ambiţia declarată a lui De Bono e că peste tot în lume trebuie să fie mai mulţi tineri care să
ajungă să spună „sunt un gânditor”, sau „sunt un gânditor şi îmi place să gândesc”. Ambiţia lui de Bono
este reflectată în munca celor care au cercetat impactul predării deprinderilor gândirii în şcoli precum şi
în cercetarea care a fost relativ recent (2000) făcută în şcolile primare din Malta. Un argument în
favoarea acestei iniţiative este exemplul tipic izvorât din experienţa unui doctorand, care a predat
deprinderi de gândire la o şcoală primară în Malta. El a primit următoarea remarcă de la un elev de 8
ani: "Obişnuiam să gândesc că nu eram bun la nimic, dar acum ştiu că sunt bun la gândit."
Din perspectivă didactică, De Bono formulează câteva întrebări cheie:
1. Pot profesorii aborda în lecţiile lor acest subiect (predarea gândirii)?
2. Pot elevii (de vârstă şi pregătire diferite) să înveţe “deprinderea de gândire”?
3. Cum primesc elevii acest subiect?
4. Utilizează/transferă, apoi, deprinderile de gândire pe care le învaţă în cursul lecţiilor „de gândit”?
Cercetările asupra predării directe a gândirii potenţează afirmaţia lui de Bono că „mai mulţi
profesori au raportat că elevi care pâna acum au fost priviţi ca leneşi la disciplinele teoretice
curriculare, dintr-o dată au fost interesaţi şi au strălucit la lecţiile CoRT (Cognitive Research Trust)
de gândit." Josette Leone Ganado descrie experienţa lui Roy, un elev rebel care eşuase în plan şcolar,
drept urmare acesta a adoptat în clasă o atitudine nonconformistă. Ea spunea că, într-o zi, Roy a
contribuit cu unul dintre cei mai valoroşi itemi la un exerciţiu de gândit, având drept rezultat faptul că
lecţiile de gandit au devenit lecţiile lui favorite. Ea declară: "El s-a dezvoltat ca gânditor, surprinzând şi
câştigand respectul tuturor celor din jurul lui. Această nou descoperită abilitate l-au ajutat să înceapă
să-şi dezvolte un nou interes, acela faţă de disciplinele curriculare, dornic fiind, de asemenea, să
schimbe imaginea pe care şi-a creat-o ca scandalagiu."

2
 Edward de Bono crede cu tărie că gândirea este o abilitate şi numeşte abilitatea de a gândi
„operacy" (operativitate). El sugerează ca operacy să fie inclusă în curriculum alături de ştiinţe,
literatură şi matematică pentru că o gândire bună e esenţială în a rezolva probleme, pentru a lua decizii,
acolo unde este nevoie de o gândire constructivă, în gândire critică şi pentru a face faţă schimbărilor,
toate fiind esenţiale pentru supravieţuire şi pentru succes în lumea de azi. Prin predarea gândirii o nouă
oportunitate va fi disponibilă pentru elevii care pot să nu fie buni la ştiinţă, literatură şi matematică, dar
care pot fi buni la “operacy”. E important, susţine el, ca “operacy” să fie inclusă în educaţie, deoarece
“în lumea reală sunt oameni cu care ai de-a face, decizii de luat, strategii de proiectat si monitorizat,
planuri de făcut şi de implementat. Sunt conflicte, tranzacţii, negocieri şi afaceri de făcut. Toate acestea
cer multă gândire şi operacy.”
Fisher (1990) susţine îmbunătăţirea potenţialului gândirii fiecărui individ. Mult din educaţie -
declara acesta - se concentrează, mai degrabă, pe realizarea unor deprinderi de bază, decât pe
poteţialul care poate fi atins. Poate capacităţile noastre mentale şi intuitive utilizate în prezent sunt
doar o umbră a ceea ce ar putea fi. Poate e posibil să înveţi oamenii să fie gânditori mai eficace, să fie
mai inteligenţi. Mişcarea de a-i învăţa pe copii abilităţi de gândire provine din credinţa că gândirea
poate fi învăţată şi predată.
Programul de abilitaţi de gândire folosit de De Bono în aceasta cercetare este CoRT 1
(Cognitive Research Trust – CoRT). Programul predă gandirea direct prin antrenamentul deprinderile
de bază si este descris după cum urmează:
Esenţa metodei gândirii în CoRT este de a concentra atenţia elevilor direct pe diferite aspecte ale
gândirii şi a cristaliza aceste aspecte în diferite concepte şi instrumente care pot fi folosite deliberat.
Ultimul scop al predării gândirii este acela ca operaţiile de bază ale gândirii să devină o a doua
natură astfel ca ele să fie folosite automat, cotidian.
Rezistenţa la predarea directă a gândirii în educaţie, afirmă de Bono, de multe ori provine din
faptul că se susţine că una din caracteristicile care diferenţiază rasa umană de celelalte fiinţe de pe glob
este acea că toţi oamenii gândesc, orice ar fi, aşa că nu ar fi nevoie de o preocupare specială cu privire la
gândire.
Într-un raport, profesorii remarcau calitatea gândirii ca o altă problemă căreia trebuie să i se
acorde atenţie în clasă. Profesorul care predă deprinderile de gândit nu predă gândirea, dar o
facilitează dotând elevii cu instrumente eficiente pentru activităţile de gândit. Acesta nu numai că
îmbunătăţeşte calitatea gândirii dar si viteza gândirii, care într-o lume competitivă şi constant

3
schimbătoare, devine din ce in ce mai importantă. Ministrul Educaţiei din Malta, declară că "frumuseţea
acestor abilităţi de gândire constă în aceea că dă oricui posibilitatea să genereze idei noi la cerere, fără
a mai aştepta inspiraţia." Instrumentele lui de Bono concentrează sistematic şi riguros atenţia elevilor
asupra aspectelor particulare ale unei sarcini, evitând alterantiva de a fi lăsat să rătăceşti într-o junglă
posibilă de gânduri şi acţiuni - nota acesta în continuare. Toate acestea susţin viziunea T.S. (thinking
skills) - urilor lui de Bono cum ar fi instrumentele de operat, care pot fi uşor învăţate şi la care se poate
apela de câte ori este nevoie. Profesorii practicieni implicaţi în proiect adaugă: "Această caracteristică,
a concentrării rapide şi efective a atenţiei, este în mod particular valoroasă pentru profesorii care ştiu,
deseori, cât de dificil este atunci când lucrezi cu elevi de şcoală primară." Mai mult, ei au observat că
învăţând T.S.-urile lui de Bono, acestea ajută la munca în grup, care este una din recomandările de bază
ale Curriculumului naţional minim maltez (Curriculum nucleu), deoarece “grupuri, diverse ca şi
componenţă, pot lucra la aceeaşi sarcină abordând-o din unghiuri diferite cu instrumente diferite”.
Aceasta susţine una din observaţiile facute de profesorul Josette Leone Ganado care remarca faptul că
programul CoRT tinde el însuşi, în mod natural, spre munca în grup care "nu numai că ajută abilitaţile
sociale şi de comunicare dar, de asemenea, îi ajută să înveţe să lucreze colaborativ prin formarea unui
simţ al cooperarii mai degrabă decât unul al competiţiei." Acelaşi autor, observă în continuare, că
munca în grup îi ajută pe copii să înveţe cu succes unul de la altul, dă un simţ al securităţii la elevii mai
timizi încurajaţi fiind să-şi arate munca, transferă mai uşor în alte contexte unde munca în grup este de
asemenea preţioasă şi necesară şi permite mai mult timp de gândire decât cel care este în mod normal
admis pentru activităţi individuale. Ea sugereză, oricum, plasări atente ale copiilor în grupuri deoarece
copiii cu personalitate puternică pot tinde să domine munca în grup.
În anul 2000, Edward de Bono se întreba „dacă este prea târziu pentru a schimba modul nostru
de a gândi?”. Nu cred că este prea târziu. Programul să de (re)gândire a gândirii și rezuktatele sale este
un argument în favoarea introducerii în curriculum a predării gândirii. Educaţia poate fi un beneficiar
important, ca şi întreaga societate, în urma exersării gândirii începând de la cele mai fragede vârste,
printr-un program coerent în care gândirea să fie obiect de studiu iar predarea gândirii o realitate în
instituţiile şcolare româneşti. Generalizarea predării gândirii în şcoli ar permite evitarea crizei
fundamentale a umanităţii: cea a modului de gândire, care în acest moment nu este adecvat
rezolvării radicale a marilor probleme cu care umanitatea se confruntă în acest moment şi cu cele
cu care va urma să se confrunte într-un viitor nu prea îndepărtat. Gândirea practicată în acest
moment este o gândire din şi pentru trecut, bazată pe amânări şi o abordare superficială a

4
problemelor, evitând soluţiile radicale în raport cu gravitatea reală a situaţiei din acest moment.
Reţeaua semantică a crizei ar avea în centru criza gândirii, iar în jurul ei categoriile: criza de soft şi
criza de hard.
Obiectivul gândirii nu este corectitudinea, ci eficienţa, iar a fi eficient înseamnă a avea dreptate
doar la final. A avea dreptate înseamnă a avea dreptate tot timpul. Educaţia tradiţională, spune de
Bono, se întemeiază în mod rigid pe necesitatea de a avea mereu dreptate. Accentul pus în mod
exclusiv pe nevoia de a avea întotdeauna dreptate ne blochează complet creativitatea şi progresul.
Nevoia de a avea dreptate în permanenţă este cel mai mare obstacol posibil în calea ideilor noi. E de
preferat să avem o mulţime de idei – spune de Bono - şi unele dintre ele să fie greşite, sau a greşi
intenţionat pentru a provoca o redistribuire a informaţiilor, decât să avem dreptate întotdeauna şi
să nu avem nici o idee.
Îmbunătăţirea educaţiei nu se poate realiza fără modificarea contextului sau a direcţiei
educaţiei. Modificarea produce desincronizarea sistemului ceea ce conduce la rezistenţă la modificare.
În condiţiile în care factorul politic - şi el un produs al educaţiei - profesori şi părinţi au crescut
împreună cu sistemul, este greu din partea acestora să vadă necesitatea schimbării acestuia. De aceea
oferta sistemului educaţional actual se îndepărtează de nevoile societăţii şi nevoile de dezvoltare ale
individului. Sintetic, sarcinile şcolii, din această perspectivă şi în această perioadă considerăm că sunt
acelea de a învăţa elevii cum să colecteze cât mai multe informaţii, cum să le transforme în proceduri,
capacităţi şi ulterior competenţe spre folosul lor, într-o strânsă relaţie cu viaţa reală și cu ceilalți. De
asemenea, considerăm că elevii trebuie învăţaţi abilităţi de viaţă, elementele de bază ale gândirii, crearea
de valori, cum să supună analizei critice modelele devenite obişnuinţe pentru a genera progres.
Bibliografie:
De Bono, E.(2004). How to Have a Beautiful Mind. London: Vermillion
De Bono, E. (1990). New thinking for the new millennium. Penguin Books, Limited (UK)
De Bono, E. (2003). Gândirea laterală. București: Edit. Curtea Veche
De Bono, E. (2006). Şase pălării gânditoare. București: Edit. Curtea Veche
De Bono, E. (2009). Cursul de gândire al lui Edward de Bono. Instrumente eficiente
pentrua vă transforma modul de gândire. București: Edit. Curtea Veche
Davidson, J. E. (1995). The Suddenness of Insight, în: R. J. Sternberg, J. Davidson The Nature of
insight. Cambridge: MIT Press
Flueraș, V. (2008). Gândirea laterală și scrisul creativ. Cluj-Napoca: Edit. Casa Cărții de

5
Știință
Feuerstein, R. (2002). Experienţa învăţării mediate în clasă şi în afara acesteia.Cluj-Napoca:
Imprimeria „Ardealul”
Feuerstein, R., Hoffman, M., & Miller,R.(1980). Instrumental Enrichment. Baltimore:
University Park Press.
Perkins, D.N., Jay, E., Tishman, S. (1993). Beyond abilities: A dispositional theory of thinking.
Merill-Palmer Quarterly, 39(1), 1-21
Sternberg, R. J. (1984). What should intelligence tests test?Implications for a triarchic theory of
intelligence for intelligence testing. Educational Researcher, 13: 5 15
Sternberg, Davidson (Sternberg, R.J., & Davidson, J.E. (1995) (Eds.) The nature of insight.
Cambridge, MA:The MIT Press.
Toffler, A. (1995). Power Shift. București: Editura Antet
Toffler; A., Toffler, H. (1995). A crea o nouă civilizaţie. București: Editura Antet