ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA

FACULTATEA FINANŢE
CATEDRA FINANȚE ȘI ASIGURĂRI

EVOLUȚIA ASIGURĂRILOR LA NIVEL NAȚIONAL ȘI

INTERNAȚIONAL

REFERAT

La disiplina
"Asigurări și Reasigurări "

Chişinău - 2016
Piaţa de asigurări prezintă o totalitate a relaţiilor economice vânzare – cumpărare a
serviciului deasigurare ce se exprimă în apărarea intereselor atât a persoanelor fizice, cît şi a
celor juridice. Încondiţiile funcţionării pieţei de asigurări intră în vigoare legile economice
precum legea valorii şi cereriişi ofertei. Piaţa de asigurări este caracterizată ca
organizaţională, juridică şi teritorială, care includ diverse tipuri de activitate.

Originile asigurărilor sunt atît de îndepărtate, încît este practic imposibil de a stabili o
dată exactă de apariţie a acestora. La sf.sec.XIX etnograful, istoricianul şi arheologul
american L.Morgan (1818-1881) şi economistul german F. Enghels (1820-1895), au elaborat
periodizarea cultural-istorică, conform căreia, societatea umană în dezvoltarea sa a parcurs
trei epoci: sălbăticia, barbaria, civilizaţia, fiecare la răndul său incluzînd trei trepte: inferioară,
mijlocie, superioară. Riscul apare la sfîrşitul treptei inferioare al sălbăticiei, cînd omul
sălbatic începe să conştientizeze ce este riscul. Doar sălbaticul care nu înţelege ce e moartea,
nu are sentimentul fricii faţă de ea. Sărind de pe o stîncă pe alta, el nu înţelege că riscă cu
viaţa.
Asigurarea apare în forma sa naturală ca protecţie împotriva foamei în anumite perioade
ale anului. Oamenii primitivi congelau sau uscau alimentele, făcînd rezerve pentru zilele
grele. Punctul de pornire al acestei etape, e considerat nu începutul demarării procesului
delimitării omului de maimuţă, dar apariţia Homo sapiens, aproximativ 40 mii ani î.e.n.
Ca punct final vom considera perioada apariţiei mărfii-intermediar, cu alte cuvinte, a
produsului destinat schimbului, aproximativ 8 mii ani î.e.n. Apariţia mărfii-intermediar
corespunde epocii barbare, ce este legat de apariţia statelor. Se elaborează legi, ce sunt reguli
de viaţă atotcuprinzătoare pe teritoriul unui stat oarecare. Unele din primele legi ce a ajuns în
zilele noastre, au fost legile adoptate în Mesopotamia aproximativ în anul 2000 î.e.n. Ca
document economic mai clar şi mai clasic, sunt legile lui Hammurabi, adoptate aproximativ
în anul 1800 î.e.n. Această perioadă în dezvoltarea asigurărilor a durat pînă în a.550 î.e.n.,
cînd în statul Lidian au apărut primele monede de aur. Apariţia banilor metalici marchează
începutul civilizaţiei. Din momentul intrării în epoca civilizaţiei, asigurarea capătă în mod
vădit caracter sau formă bănească. Deci, putem face concluzia, că asigurarea nu s-a putut
organiza decît pe acea treaptă de dezvoltare a societăţii umane în care au apărut plusprodusul,
ca sursă de creare a fondului de asigurare şi banii cu funcţiile lor de mijloc de plată şi de
acumulare.
Spre deosebire de alte popoare, în Roma Antică s-a dezvoltat preponderent asigurarea
reciprocă în cadrul diverselor uniuni profesioniste, colegii, fondate pe baza unui statut.
Conform regulilor stabilite, fiecare membru ce adera la colegiu, era obligat să depună o plată
de intrare, iar apoi să achite lunar o primă anumită. În cazul decesului membrului acestui
colegiu, din fondul acumulat, se ahita o sumă necesară pentru înmormîntare. E interesant de
menţionat, că în statutul colegiului Lanuvian erau stipulate temeiurile de refuz de plata sumei
asigurate, la care se atribuiau – sinuciderea şi neachitarea primelor la termenele cuvenite.
Datorită evoluţiei dreptului roman, în Roma antică a apărut primul contract de asigurare, care
se numea contract de Împrumut. Era vorba de un împrumut care acoperea sau garanta un
transport de mărfuri cu destinaţie îndepărtată. Dacă mărfurile nu ajungeau la destinaţie în
bune condiţii, cel care garanta cu bani pierdea definitiv dreptul de rambursare a sumei
împrumutate.
În Evul Mediu în statele vest-europene au apărut primele bresle de asigurare a
comercianţilor şi a meşteşugarilor. La sfîrşitul sec.XV, cînd europenii au început tot mai mult
să călătorească în Asia şi America, călătorii care ulterior au dus la aşa numita „revoluţie
comercială” ( predecesoarea „revoluţiei industriale” ), conceptele de „risc” şi „fond comun”
s-au contopit în unul comun. Dacă de exemplu, o flotilie de corăbii reuşea să ajungă din
Europa în Indonezia, să facă comerţ acolo şi să se întoarcă încărcate de mărfuri exotice,
exista riscul că nu toate corăbiile se vor întoarce. De aceea oamenii care investeau în
construcţia acestor corăbii au ales două modalităţi de a repartiza între ei în mod proporţional
riscurile, pentru ca anume corabia în care au investit să nu fie cea pierdută.
Prima modalitate consta în crearea unei întreprinderi comune, prin intermediul căreia
investitorii investeau bani în cоteva corabii cu încărcătură comună, repartizînd între ei
riscurile pierderilor şi veniturile ce puteau să se formeze. A doua modalitate era asigurarea,
un sistem, prin care proprietarul corabiei sau al mărfii, oferea o anumită sumă de bani unor
oameni, care erau de acord să compenseze pierderile în cazul în care corabia va naufragia.
Astfel, un grup de oameni sau companii colectau prime de bani (premium) în schimbul
promisiunii de a plăti o despăgubire (indemnity) proprietarului corabiei în cazul pieirii
acesteia. Aceşti asigurători creau un fond comun şi ofereau promisiunea de-al utiliza, de a
achita despăgubiri celor asiguraţi, la survenirea riscului.
La etapele incipiente ale acestui proces, dacă se producea un caz asigurat, asigurătorul
era nevoit să vîndă o anumită proprietate (sau să scoată bani de pe contul în bancă) şi să
achite despăgubirile asiguratului. Acest principiu, apropo, e folosit pînă în prezent de
Corporaţia Lloyd.
De la începutul secolului al XVIII-ea şi până în secolul al XlX-ea, pe plan internaţional
s-au practicat trei mari forme de asigurări: maritime, de incendiu şi de viaţă. Progresele
acestora sunt strîns legate de dezvoltarea activităţii economice şi evoluţia dreptului.
Prima poliţă de asigurare maritimă dovedită până azi a fost semnată în anul 1347 la
Genova, iar prima intervenţie a statului pe piaţa asigurărilor datează din anul 1435. Prin
ordonanţa de la Barcelona, dată de Jacques I d'Aragon se reglementau clauzele contractului
de asigurări maritime. Două secole mai tîrziu, creşterea puterii maritime engleze este însoţită
de o dezvoltare foarte importantă a camerelor de asigurări maritime, care vor conduce la
apariţia societăţii Lloyd's.
Odată cu dezvoltarea modului de producere capitalist, ca trăsătură specifică a asigurării
burgheze devine obţinerea profitului. Asigurarea trece din forma “de frăţie” în cea
„comercială”, transformîndu-se într-o activitate obişnuită de comerţ. La etapa iniţială a
apariţiei societăţii burgheze forma de bază era asigurare maritimă. Creditorul oferea
proprietarului corabiei o suma de bani necesară pentru organizarea expediţiei, cu condiţia, că
în cazul rezultatului pozitiv al expediţiei, această sumă va fi returnată împreună cu procente
stabilite de către părţi. În cazul în care corabia şi marfa vor pieri, proprietarul corabiei era
eliberat de obligaţia de a returna suma primită de la creditor şi procentele. În sec.XIV-lea
forma notarială a împrumutului maritim, ce era destul de complicată, a fost înlocuită de poliţa
bănească, ce era emisă de asigurător proprietarului corabiei, ca dovada încheierii contractului.
Prima poliţă a fost emisă în Barcelona în anul 1374. Iar în anul 1468 apare Codul din Veneţia
al asigurărilor maritime. Apoi asigurarea maritimă se dezvoltă rapid în Anglia, unde în anul
1601 a fost adoptat primul act juridic, ce a reglementat constituirea unor instanţe speciale, ce
soluţionau conflicte din domeniul asigurărilor maritime.
Sfera primară de aplicare a eforturilor companiilor de asigurare a fost asigurarea de
incendii. În oraşele secolului XV-XVII-lea, majoritatea caselor erau construite din lemn şi
exista un risc sporit de incendiu. De aceea, orăşenii erau gata să plătească o anumită sumă de
bani companiilor de asigurare, care la rîndul lor, le promiteau la survenirea incendiului două
lucruri: primul - serviciile pompierilor (localizarea focului pentru preîntîmpinarea răspîndirii
acestuia asupra construcţiilor vecine) şi al doilea - de a plăti persoanelor asigurate o
despăgubire care ar acoperi cheltuielile necesare pentru angajarea specialiştilor care ar repara
sau ar reconstrui locuinţa arsă.
Paralel cu fondurile de asigurare împotriva incendiilor au fost create fonduri de
asigurare de viaţă.
Primele societăţi de asigurare au apărut la sf.sec.XVII-lea în Anglia, Franţa, Italia,
Danemarca, Suedia. În a doua jumătate a sec.XIX-lea au apărut uniuni da asigurare de tip
cartel şi concern, ce erau formate din zeci de societăţi de asigurare. Au fost create şi primele
societăţi internaţionale de asigurări - ruseşti, austriece, suedeze. Intens se dezvoltau noi tipuri
de asigurări comerciale, iar pe baza lor au apărut multe forme, modalităţi, variante noi de
asigurări.
Un loc deosebit în dezvoltarea asigurărilor o ocupă Anglia, în care în anii 80-ci al
sec.XVII-lea au apărut primele societăţi de asigurare în domeniul asigurării de la incendiu.
Ca imbold pentru apariţia acestora, a servit incendiul ce a avut loc la Londra în anul 1666, în
care au pierit 70 mii persoane. În aceiaşi perioadă apar primele societăţi de asigurare în
domeniul asigurărilor riscurilor maritime: Franţa în anul 1686 (Paris), Italia оn anul 1741
(Genova), Danemarka în anul 1741 şi Suedia în anul 1750.
În asigurările internaţionale vădit s-a evidenţiat corporaţia engleză Lloyd, care este
astăzi cea mai mare şi importantă piaţă internaţională de asigurări şi cel mai mare centru
informaţional privind comerţul şi navigaţia maritimă. Corporaţia Lloid a apărut din Casa de
cafea Lloid, proprietarul căreia era Edvard Lloid. Prima menţiune despre casa de cafea a lui
Loid a fost semnalată în anul 1688. În acest local, aveau loc întîlniri regulate al
comercianţilor, asigurătorilor şi proprietarilor de corăbii. Din anul 1696 Edvard Lloid începe
pubicarea unui ziar de asigurări Lloid News, iar din 1734 apare Lloid List. Оn anul 1760 în
sistemul lui Lloid apare prima societate de clasificare din lume - registrul de corăbii. În anul
1871, prin actul Parlamentului englez, uniunea asigurătorilor Lloid a obţinut statut oficial de
corporaţie al asigurătorilor.
Patria asigurărilor de viaţă e considerată Anglia, în care în anul 1699 pentru prima dată
a apărut o organizaţie profesionistă, ce se ocupa cu asigurarea orfanilor şi văduvelor, iar apoi
a fost creată compania de asigurări Eckvatedl, ce se ocupa cu asigurări de persoane.
 Patria reasigurărilor este considerată Germania. Prima companie de reasigurare a fost
fondată de Cologne în anul 1846, apoi a apărut Societatea de reasigurare de la Munhen. În
1885 apare "Societatea rusă de reasigurare", ce se ocupă de reasigurarea riscurilor de
incendii. Din sec. XIX-lea pe poziţiile din frunte se află uniuni de asigurare de tip cartel şi
concern. Un cartel puternic a fost creat în 1874 la Berlin, ce purta caracter interanţional şi era
constituit din 16 societăţi de asigurare (ruseşti, suedeze, austriece ş.a.) În anul 1920 el îngloba
deja 230 societăţi din 26 de ţări. Factorii determinanţi, care au condus la apariţia asigurărilor
contemporane, sunt cei economici şi sociali, dar cel mai important – apariţia unei activităţii
raţionale capitaliste cu orientare spre valorile raţionalităţii formale.
Dintre factorii economici vom menţiona :
a) Schimbarea condiţiilor economice generale. Trecerea de la o economie exclusiv
agricolă la una diversificată (breasla, industrie, comerţ) a dus la creşterea şi adîncirea
raporturilor dintre oameni şi implicit, a cauzelor generatoare de pagube. De asemenea,
importanţa banilor în relaţiile comerciale a favorizat ideea compensaţiei băneşti a pagubelor;
b) Dezvoltarea schimburilor internaţionale. Succesul marilor tîrguri şi înmulţirea
expediţiilor pe mare au arătat necesitatea asigurării mărfurilor şi navelor împotriva riscurilor
în timpul transportării.
La rîndul lor, factorii sociali se referă la:
a) Accentuarea procesului de urbanizare. Concentrarea populaţiei în oraşe şi apariţia noilor
tipuri de locuinţe au încurajat apariţia evenimentelor producătoare de pagube;
b) Organizarea breslelor care a favorizat solidaritatea acestor grupuri, în care membrii lor îşi
acordau ajutor reciproc în caz de pagube.
Dezvoltarea societăţii a dus, pe de o parte, la creşterea avuţiei naţionale, iar pe de altă parte,
a plasat omul în procese de producţie mai complexe, cu un grad de periculozitate mărit. A
sporit astfel interesul omului pentru acţiunile de previziune. Secolul XIX-lea e marcat de o
nouă etapă în dezvoltarea asigurărilor, fapt legat de implicarea activă a statului în asigurări.
Înţelegănd rolul enorm economic şi social al asigurărilor, statul doreşte să se folosească de
avantajele lor în interes propriu.
Ce priveşte Republica Moldova, nu putem să spunem că există careva tradiţii serioase.
Asigurările pe teritoriul actual al Republicii Moldova încep din anul 1871, prin prezenţa în
Basarabia a filialelor societăţilor de asigurare ruseşti. Mai putem menţiona crearea în anul
1923 a societăţii cooperatiste de asigurare “Vulturul”, care însă a existat destul de puţin,
trecînd cu sediul la Bucureşti. După instalarea regimului sovietic asigurările s-au aflat în
sistemul Gosstrah-ului, un sistem unic de asigurări de stat – sistem rigid de asigurare, care de
cele mai multe ori a dus la tipizarea raporturilor de asigurare şi limitarea cadrului acestuia, pe
prim plan fiind puse interesele statului.
În secolul al XX-lea asistăm la o perfecţionare continuă a mecanismului de asigurare.
Una din cele mai importante trăsături ce caracterizează dezvoltarea sistemului mondial de
asigurări la ora actuală este globalizarea pieţii mondiale de asigurări, care se prezintă printr-
un proces de lichidare treptată a barierelor economice şi legislative ce separau pieţile de
asigurări a unor state. Unul din exemplele elocvente ce confirmă această tendinţă, este
crearea unui spaţiu de asigurări unic în ţările Uniunii Europene.
 Caracteristic pentru piaţa mondială de asigurări este: existenţa unui număr important de
companii de asigurare ce funcţionează în diverse forme organizaţional-juridice, concentrarea
la ele a unui capital şi active enorme, o gamă extrem de largă de operaţiuni şi produse de
asigurare oferite, existenţa unei legislaţii dezvoltate ce ţine de domeniul asigurărilor şi a unui
sistem de supraveghere de stat viabil, existenţa diverselor asociaţii şi uniuni a asigurătorilor şi
asiguraţilor, un sistem dezvoltat al intermediarilor, firme de consultaţii şi de raiting.