Cuprins:

Introducere……………………………………………………………………………..3
1. Componența de infracțiune…………………………………………………………….5
2. Controversele eutanasiei………………………...……………………………………..8
Concluzie……………………………………………………………………………..12
Bibliografie…………………………………………………………………………...14
 2

Introducere

Scopul lucrării. Identificarea și analiza componenței de infracțiune a articolului 148.

Astfel în această lucrare voi releva obiectul, latura obiectivă, subiectul și latura
subiectivă a infracțiunii prevăzute de articolul 148 din Codul penal. De asemenea voi analiza
legalitatea eutanasiei în alte state și controversele legate de această practică.
Eutanasia reprezintă o problemă din ce în ce mai discutată şi controversată în
majoritatea ţărilor lumii. Progresele înregistrate în domeniul terapiei intensive şi reanimării
cu introducerea unei aparaturi din ce în ce mai performante ce permite monitorizarea
pacienţilor pot prelungi viaţa, uneori dincolo de graniţele fireşti. Pe fondul acestor progrese
tehnologice s-a modificat modul de abordare a pacienţilor cu boli incurabile, luându-se în
discuţie tot mai des dreptul la viaţă, dar şi dreptul la o moarte decentă a acestor pacienţi. În
acest context, problema eutanasiei rămâne una dintre cele mai controversate, neputându-se
soluţiona unitar, deoarece include problematica vastă a dreptului la viaţă şi implicit a
dreptului la moarte a pacienţilor cu boli incurabile aflaţi în stadii terminale.

Eutanasia reprezintă actul deliberat de a pune capăt vieţii unui pacient cu intenţia de a
curma suferinţa acestuia. Sinuciderea asistată medical reprezintă moartea unui pacient ca
urmare directă a ,,ajutorului” dat de un medic. Oricare ar fi argumentele folosite pentru
eutanasie sau sinucidere asistată, aceasta nu reprezintă altceva decât uciderea pacientului.
Eutanasia poate fi voluntară, adică la cererea sau cel puţin cu consimţământul pacientului,
non-voluntară, când acesta nu a cerut sau nu şi-a dat consimţământul de a fi ucis -
eutanasierea unui pacient non-competent, precum a persoanei suferind de demenţă senilă sau
copii mici; sau involuntară, când s-a impus în mod explicit, adică împotriva dorinţei unei
persoane competente (care îşi poate exprima voinţa).

Eutanasia poate fi realizată prin acţiune, eutanasie activă - curmarea intenţionată a

vieţii unui pacient de către un medic care crede că moartea este în beneficiul pacientului sau
prin omisiune, eutanasie pasivă - cauzarea intenţionată a morţii unei persoane prin încetarea
tratamentului sau prin nefurnizarea de hrană şi apă.

Obiectivele examinării:
 Identificarea componenței de infracțiune a articolului 148;
 Comentarea practicii altor state în legătură cu lipsirea de viață la dorința persoanei;
 3

 Analiza eutanasiei din perspectiva socială, morală și religioasă;

 Formularea concluziilor.
 4

1. Componența de infracțiune

Atenuarea răspunderii penale în cazul acestei forme de omor se justifică prin faptul că
lipsirea de viaţă se face la dorinţa victimei (sau a rudelor acesteia – în cazul victimei minore).
În plus, lipsirea de viaţă este comisă din motive “sociale”, în vederea încetării durerilor fizice
ale unei persoane pe care o așteaptă o moarte apropiată. Atenuarea răspunderii penale în cazul
acestei forme de omor se justifică prin faptul că lipsirea de viață se face la dorința victimei sau
a rudelor acesteia (în cazul victimei minore). În plus, lipsirea de viață este realizată din motive
sociale, în vederea încetării suferințelor fizice ale unei personae pe care o așteaptă o moarte
apropiată.
Deși aparent fapta este un act de altruism, asemenea faptă încalcă ordinea intrinsecă ,
specifică tuturor relațiilor sociale. Aceasta întrucat fiecare persoană, care săvarșește
infracțiunea, este subiectul relației sociale, căreia îi aduce atingere în mediul exterior și de
formele de manifestare a infracțiunii, ea subminează grija permanent a societății și a statului
în legătură cu protejarea relațiilor sociale existente și a celor nou-apărute împotriva atentării
asupra lor.1
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că dreptul la viață nu poate fi
privit prin prisma a două fațete: dreptul de a trăi și dreptul de a muri. Ele nu pot crea un drept
la autodeterminare, potrivit căruia un individ ar putea să aleagă mai degrabă moartea decat
viața. Așadar, nu este permisă producerea morții, cu acordul victimei, nici de către o altă
persoană.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art. 148 din CP al RM îl constituie
relaţiile sociale cu privire la viaţa persoanei. În situația în care este incriminate euthanasia, nu
putem vorbi despre un drept la viață disponibil al persoanei. Aceasta pentru că, deși victim își
dă acordul să fie lipsită de viață, consimțămantul ei nu are valoarea unei cauze care să înlăture
caracterul penal al faptei.
Obiectul material al eutanasiei îl formează corpul persoanei. Victima infracțiunii este
persoana care suferă de o maladie incurabilă sau ale cărei suferințe fizice au un character
insuportabil și care și-a exprimat dorința de a fi lipsită de viață. Victima poate fi și o persoană
minoră. În acest caz, dorința victimei de a fi lipsită de viață trebuie exprimată de o rudă adultă
a acesteia. În accord cu art.134 CP RM, rude ale victimei minore a infracțiunii de eutanasie
trebuie considerate toate persoanele care au cu acea victim o legătură bazată pe descendența

1
Ivan Macari. Dreptul penal al Republicii Moldova. Partea specială. , CE USM, Chișinău, 2003, p. 203
 5

unei personae dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe personae au un ascendent
comun.
Latura obiectivă a acestei infracţiuni are următoarea structură:
1) fapta (acţiunea sau inacţiunea) prejudiciabilă constând în lipsirea ilegală de viaţă a
unei alte persoane;
2) urmările prejudiciabile sub formă de moarte cerebrală a victimei;
3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile;
4) circumstanţele:
a) legătura dintre lipsirea de viaţă a persoanei și maladia incurabilă a acesteia sau
caracterul insuportabil al suferinţelor fizice ale acesteia;
b) existenţa dorinţei victimei sau, în cazul minorilor, a rudelor acestora de a fi lipsită
de viaţă.2
În cazul eutanasiei, fapta prejudiciabilă poate îmbrăca forma acţiunii sau a inacţiunii.
În cazul acţiunii, fapta se numește eutanasie activă (sau “procedeul seringii umplute”),
concretizându-se în: majorarea dozei medicaţiei prescrise (de exemplu, a preparatelor
barbiturice) până la cea letală; efectuarea unei injecţii mortale; gazarea victimei cu monoxid
de carbon; utilizarea unei “mașini a morţii” speciale (de exemplu, mercytron-ul creat de Jack
Kevorkian) etc.
Eutanasia poate fi săvârșită și pe calea inacţiunii, numindu-se eutanasie pasivă ori
negativă (sau “procedeul seringii amânate”). Aceasta se exprimă în abţinerea de la
îndeplinirea acţiunilor îndreptate spre menţinerea vieţii persoanei (de exemplu, privarea de
toate cele necesare vieţii (apă, mâncare, căldură etc.) sau de cele care sunt folositoare
menţinerii vieţii (reanimarea sau tratamentul medical care îi poate oferi victimei șansa de a
continua viaţa în condiţii normale).
Nu reprezintă eutanasie sinuciderea asistată de un lucrător medical, atunci cand
lucrătorul medical ajută persoana, care suferă de o maladie incurabilă sau ale cărei suferințe
fizice au un caracter insuportabil, să se sinucidă. Această faptă, constituind înlesnirea
sinuciderii, nu este sancționată în conformitate cu legea penală a Republicii Moldova.
Despre eutanasie ca infracţiune se poate vorbi numai dacă se urmărește curmarea vieţii
persoanei sau precipitarea morţii ei. De aceea, nu putem vorbi despre eutanasie în cazul
asistenţei paliative, aceasta din urmă presupunând o asemenea metodă care îmbunătăţește
calitatea vieţii pacienţilor și a membrilor familiilor acestora în cazul unei boli incurabile,

2
Sergiu Branză, Vitalie Stati.Drept penal. Partea Specială, vol. II, Chişinău: Firma Editorial-Poligrafică
„Tipografia centrală", Chișinău, 2011, p.222
 6

asigurând profilaxia, evaluarea și înlăturarea durerilor și a altor probleme fizice, psihosociale

și spirituale. Deși asistenţa paliativă abordează moartea ca pe un proces normal, totuși ea
sprijină ducerea de către pacient a unui mod activ de viaţă până în momentul morţii și nu-și
pune ca scop apropierea morţii.
În conformitate cu Legea ocrotirii sănătăţii, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 28.03.19953, pacientul are dreptul să moară cu demnitate. Interpretând această
prevedere, este necesar a menţiona că nu va exista eutanasie nici în următoarele cazuri:
1) când se întrerupe sau se omite un astfel de tratament care ar avea un impact
nefavorabil asupra persoanei (de exemplu, tratamentul care doar i-ar prelungi viaţa în condiţii
inumane, fără a ușura starea pacientului);
2) când este sistată reanimarea, deoarece nici un fel de tratament nu mai are careva
efect pozitiv, nu ușurează suferinţele, nu lasă nici o șansă pentru însănătoșire, ci prelungește
doar agonia;
3) când nu este reanimat un copil nou-născut malformat sau având o patologie gravă, a
cărei evoluţie firească conduce spre moarte (când viaţa poate fi prelungită doar în mod
artificial, fără o speranţă de ameliorare și de apariţie a capacităţii de existenţă autonomă,
neasistată de aparatura medicală);
4) când se permite “a muri în liniște” unui suferind de o boală incurabilă care
evoluează, în mod firesc, către moarte în timp scurt (când orice terapie ar permite prelungirea
vieţii în condiţii insuportabile și doar pentru un scurt timp).
Așadar, dreptul la o moarte demnă nu este un drept de a omorî și nici un drept la
sinucidere, ci un drept la moarte netulburată, cu toată demnitatea omenească. În faţa
producerii morţii apropiate și inevitabile, când sunt epuizate toate posibilităţile medicinii
moderne, medicului îi este permis, la drept vorbind, să ia decizia de întrerupere a unei astfel
de asistenţe care doar ar prelungi viaţa, în condiţii de suferinţe irezistibile, pentru un scurt
timp. Însă, nu poate fi întrerupt cursul unui tratament obișnuit, prescris tuturor pacienţilor în
asemenea situaţii (de exemplu, alimentarea, hidratarea, îndepărtarea secreţiei bronhiale,
tratamentul extern al plăgilor, decubitusurilor și infecţiilor de piele etc.).4
În contextul infracţiunii analizate, lipsirea ilegală de viaţă a victimei poate avea la bază
numai două cauze purtând un caracter alternativ:
1) victima suferă de o boală incurabilă;
2) suferinţele fizice ale victimei au un caracter insuportabil.

3
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 34, 1995.
4
Ivan Macari. Dreptul penal al Republicii Moldova. Partea specială. , CE USM, Chișinău, 2003, p. 205
 7

În medicină, calitatea de boală incurabilă trebuie considerată ca atare ținându-se cont

și de mijloacele, posibilităţile de care dispun la moment medicii. În general, boală incurabilă
înseamnă o boală nevindecabilă, lipsind orice alternativă de tratament. Doar o expertiză
medico-legală complexă poate confirma cu exactitate dacă tratamentul bolii victimei era
capabil sau nu să ofere șanse de însănătoșire.
Cât privește caracterul insuportabil al suferinţelor victimei, acesta poate viza doar
suferinţele ei fizice (nu sunt suficiente suferinţele morale). Doar o comisie de medici-experţi
poate stabili dacă suferinţele fizice ale victimei aveau sau nu un caracter insuportabil.
Pentru a fi posibilă atenuarea răspunderii penale pentru eutanasie, mai este necesar ca,
în prealabil, victima să-și fi manifestat dorinţa. Dorinţa trebuie exprimată de o persoană în
deplinătatea facultăţilor sale mintale și care deci își dă seama de ceea ce cere. Dorinţa trebuie
să fie fermă și persistentă, excluzând ideea de hotărâre luată în pripă, într-un moment de
depresie. Dorinţa unui minor de a fi lipsit de viaţă este irelevantă; doar rudele, care au împlinit
la momentul săvârșirii infracţiunii vârsta de 18 ani, pot încuviinţa lipsirea de viaţă a unui
minor.5
Infracţiunea examinată este o infracţiune materială. Ea se consideră consumată din
momentul producerii morţii cerebrale a victimei.
Latura subiectivă a eutanasiei se caracterizează, în primul rând, prin vinovăţie sub
formă de intenţie directă sau indirectă. De cele mai dese ori, motivul infracţiunii se exprimă în
compătimire.
Subiectul infracţiunii date este persoana fizică responsabilă care la momentul
săvârșirii infracţiunii a împlinit vârsta de 16 ani. Legiuitorul nu cere nici o calitate specială
pentru subiect. Acesta poate fi un medic sau un asistent social, dar și oricare altă persoană.

2. Controversele eutanasiei

Dezbaterea moralităţii şi legalităţii eutanasiei voluntare este, în cea mai mare parte, un
fenomen care s-a manifestat mai ales în a doua jumătate a secolului al XX-lea.
În anii ’70 şi ’80 ai secolului trecut, o serie de cazuri din Olanda au dus la încheierea
unui acord între autorităţile legale şi cele medicale, care să asigure faptul că nici un medic nu
va fi judecat pentru asistarea la sinuciderea unui pacient, atâta vreme cât se urmăresc anumiţi
5
Valerian Cioclei. Drept penal. Partea speciala I. Editia a 2-a.Infractiuni contra persoanei si infractiuni contra
patrimoniulu, editura C.H.Beck, București 2016, p.43
 8

termeni impuşi de lege. Pe scurt, aceşti termeni au fost stabiliţi astfel încât să permită
medicilor să practice eutanasia voluntară în cazurile în care: un pacient competent a luat
decizia, voluntară şi informată, de a muri; suferinţa pacientului este insuportabilă; nu există
nici o modalitate de a face durerea suportabilă pentru pacient; diagnosticul şi prognoza
medicului sunt confirmate după consultarea unui al doilea medic.
În anii ’90 ai sec. XX-lea a fost obţinută pentru prima oară legalitatea eutanasiei
voluntare în teritoriul nordic al Australiei. În 1997 însă, în urma contestaţiilor făcute de
opozanţii eutanasiei, Parlamentul Australiei a decretat-o ilegală.
În statul Oregon din SUA, sinuciderea asistată de medic a devenit legală în 1997. În
acelaşi an, Curtea Supremă a Statelor Unite a decretat că sinuciderea asistată nu constituie un
drept constituţional. În noiembrie 2000, Olanda a înaintat procedurile de legalizare a
eutanasiei voluntare, devenită lege în anul 2001. 6
Problema eutanasiei ridică, în primul rând, întrebări de natură religioasă şi etică.
Atitudinea oamenilor faţă de eutanasie este, de obicei, determinată de viziunea pe care o au
despre viaţă şi moarte. De asemenea, sunt în joc şi considerente sociale şi politice.
În ceea ce priveşte biserica, ea nu admite eutanasia, considerând că are un caracter
anticreştin, care contravine poruncii dumnezeieşti „Să nu ucizi”. Creştinii, majoritatea
oponenţi ai eutanasiei, îşi bazează argumentele pe concepţia religioasă că viaţa este un dar de
la Dumnezeu şi, prin urmare, numai Dumnezeu o poate lua. Unele biserici accentuează faptul
că este important ca nimeni să nu intervină în procesul natural al morţii. În viziunea creştină
nici un om nu are autoritatea să ia viaţa altei persoane, chiar dacă aceasta doreşte să moară. A
propune eutanasia cuiva înseamnă a considera că viaţa acelei persoane nu merită trăită,
această opinie fiind incompatibilă cu recunoaşterea valorii şi a demnităţii persoanei care ar
urma să fie ucisă. Aşadar, argumentele bazate pe calitatea vieţii sunt complet irelevante.
Pentru creştini, vieţile tuturor oamenilor au aceeaşi valoare. Ei nu consideră că
demnitatea şi valoarea umană se măsoară în funcţie de mobilitate, inteligenţă sau alte
capacităţi şi realizări. Considerarea fiinţelor umane ca fiind egale ca valoare pentru simplul
motiv că sunt fiinţe umane, are implicaţii clare asupra felului în care este văzută eutanasia.
Astfel, pacienţii aflaţi într-o stare vegetativă îndelungată sunt văzuţi în continuare ca fiinţe
umane, a căror valoare intrinsecă rămâne aceeaşi. Ar fi o greşeală să le tratăm vieţile ca fiind
inutile şi să concluzionăm că „le-ar fi mai bine dacă ar fi morţi”. Bătrânii sau bolnavii care

6
Lszlo Bito. Eutanasia: o viata mai fericita - o moarte mai demna, Jelenkor Kiadó, 2007, p.14
 9

sunt la sfârşitul ,,vieţii pamânteşti”, precum şi cei care au handicapuri psihice sau fizice
valorează la fel de mult ca orice altă persoană.
Biserica ortodoxă nu acceptă niciodată eutanasia, ca şi de altfel avortul, crima etc. Un
preot de la biserica ,,Înălţarea Crucii Domnului” din Moscova, Aleksandr Ptiţân, sustine că:
,,Prin suferinţe, omul se curăţă de păcate. Spre exemplu, cancerul poate fi ca o răsplată pentru
păcatele trupeşti, pentru perversiuni, preacurvie. Anume ceea ce se întâmplă în Olanda –
prostituţie şi narcomanie legalizate. Un creştin ortodox nu moare. El trece la o altă viaţă. Pe
când eutanasia este o renunţare la viitor. Un astfel de bolnav nimereşte în iad, împreună cu
medicul care l-a ajutat să plece din viaţă”.7
Majoritatea susţinătorilor eutanasiei nu deţin aceste convingeri religioase, sau, cel
puțin, nu doresc ca acestea să îi impiedice să ia hotărâri în ceea ce priveşte viaţa şi, implicit,
moartea.
Jurământul lui Hipocrate afirmă acelaşi principiu: să nu prescrii un medicament
mortal, să nu dai sfaturi care ar putea provoca moartea nici să nu provoci un avort. Hipocrate
a trăit în secolul al 5-lea Î.H. şi deci principiul sfinţeniei vieţii datează dinaintea învăţăturilor
creştine.
Codul Internaţional al Eticii Profesionale, în varianta originală Declaraţia de la
Geneva făcută de Asociaţia Medicală Mondială din 1948 ca răspuns la Holocaustul nazist,
declară că ,,un medic trebuie să ţină întotdeauna prezentă obligaţia de a prezerva viaţa umană
de la naştere şi până la moarte” , susţine că va acorda cel mai mare respect vieţii umane încă
de la începuturile ei. Dreptul la viaţă a fost inclus în Carta Canadiană a Drepturilor şi
Libertăţilor. Acelaşi principiu a fost implementat şi în Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului, care susţine următoarele: ,,Dreptul fiecarui om la viaţă va fi protejat prin lege. Nici
un om nu ar trebui lipsit de viaţă intenţionat…”
Argumentul etic central al susţinătorilor eutanasiei voluntare este acela că respectul
pentru orice persoană ar trebui să impună, în mod automat, respectul pentru alegerile pe care
aceasta le face. Acest argument se află în legătură directă cu conceptul de autonomie şi
autocontrol. Oamenii iau, în general, deciziile importante privitoare la viaţa lor în
concordanţă cu modul în care vor să-şi desfăşoare viaţa. Exercitându-şi autonomia, ei îşi
asumă responsabilitatea pentru propria viaţă şi, implicit pentru modul în care vor să moară.
Majoritatea motivelor de îngrijorare a oamenilor în faţa morţii ţin mai puţin de teamă de

7
https://www.crestinortodox.ro/morala/eutanasia-70855.html, accesat:10.02.2018
 10

suferinţă, cât de dorinţa de a muri fără să-şi piardă demnitatea şi controlul asupra propriei
vieţi.
Eutanasia și sinuciderea asistată este legală în Elveția (1942), Irlanda (2010), Franța
(2013), Olanda (2001), Belgia (2002), Albania (1999), Columbia, Luxembourg (2008),
Canada și Japonia. De asemenea, este acceptată legal în șase state americane: Washington,
California, Oregon, Vermont, New Mexico și Montana.8

8
https://ro.wikipedia.org/wiki/Eutanasie , accesat:10.02.2018
 11

Concluzie:

În concluzie pot spune că legalizarea eutanasiei ar fi oportună doar în condițiile în care

ar exista o reglementare clară vizavi de condițiile în care ar trebui să se desfășoare acest
proces.
Din punct de vedere legal, în art. 24 al.1 din Constituție este menționat dreptul la viață
“Statul garantează fiecărui om dreptul la viață și la integritate fizică și psihică”, dar nu este
stipulată obligația la viață, ceea ce semnifică faptul că, deși eutanasia este ilegală (art. 148
CP), deoarece înseamnă lipsirea de viață la dorința persoanei, nu este ilegală sinuciderea
asistată, la fel cum nu este ilegală nici sinuciderea neasistată.
Din punct de vedere religios, argumentele bisericii sunt iraționale precum că ” are un
caracter anticreştin, care contravine poruncii dumnezeieşti „Să nu ucizi”, deoarece astfel, toți
creștinii ar trebui să fie vegetarieni, în situația în care animalele tot sunt vii, fapt ce nu îi
împiedică pe credincioși să le omoare, interpretand religia după propriul confort. Iar
convingerile pseudofanatice a reprezentanților clerici și-ar pierde din amploare în situația în
care s-ar afla în ipostaze similare cu persoanele ce suferă de dureri insuportabile și boli
incurabile.
Din punct de vedere moral, singurul argument contra ar fi părerea bisericii, deoarece
empatizarea suferințelor unei persoane și manifestarea compasiunii sunt elemente
fundamentale ale unei personalități și minți sănătoase, fiind în contradicție cu personalitatea
unui infractor și caracterul antisocial a acțiunilor acestuia.
Din practica statelor în care este legalizată eutanasia, unul dintre argumentele menite
să combată legalizarea eutanasiei și sinuciderii asistate de medici este acela că ar putea deveni
o practică de rutină, folosită la scară largă. În țările unde sinuciderea asistată de medici este
permisă au fost depistate numeroase cazuri în care au fost uciși inclusiv pacienți ce nu își
doreau sa moară.
În urma unei evaluării efectuate pe o durata de 10 ani, cercetătorii danezi arată că în
Olanda, cel puțin 1000 de pacienți sunt uciși în fiecare an prin eutanasiere fără
consimțămantul sau dorința lor. Potrivit primului raport, publicat în 1991, în 1000 de cazuri
(echivalentul a 0.8% din totalul deceselor) medicii au prescris un medicament cu intenția clară
de a grabi sfîrșitul fără cererea explicită a pacientului. Următoarele două raporturi, din 1996 și
2001, confirmă aceste dezvăluiri. În anul 2011, tot 1000 de decese (0.7% din total) erau
înregistrate împotriva dorinței persoanelor sau fără consimțămantul liber al acestora, potrivit
 12

unui studiu de sănătate publică realizat în Olanda. Mai grav este faptul că doctorii olandezi
raportează autorităților, în prezent, numai jumatate din cazurile de eutanasie.9
Astfel cum am menționat anterior, în condițiile în care eutanasia ar deveni legală,
pentru evitarea omorurilor, ar trebui să existe o reglementare clară care să stipuleze că
eutanasierea poate avea loc strict doar dacă este voluntară, adică cu consimțămantul
persoanei, cărei în urma examenului psihologic și psihiatric i s-a confirmat starea de
responsabilitate, iar dorința de moarte ar trebui să fie strict legată de o maladie incurabilă sau
de caracterul insuportabil al suferinţelor fizice.

9
https://ro.wikipedia.org/wiki/Eutanasie , accesat: 10.02.2018
 13

Bibliografie:

1. Codul penal al Republicii Moldova din 18.04.2002, publicat : 14.04.2009 în Monitorul

Oficial Nr. 72-74;
2. Ivan Macari. Dreptul penal al Republicii Moldova. Partea specială. , CE USM,
Chișinău, 2003
3. Sergiu Branză, Vitalie Stati.Drept penal. Partea Specială, vol. II, Chişinău: Firma
Editorial-Poligrafică „Tipografia centrală", Chișinău, 2011;
4. Valerian Cioclei. Drept penal. Partea speciala I. Editia a 2-a.Infractiuni contra
persoanei si infractiuni contra patrimoniulu, editura C.H.Beck, București 2016;
5. Lszlo Bito. Eutanasia: o viata mai fericita - o moarte mai demna, Jelenkor Kiadó,
2007;
6. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 34, 1995;

Webografie:

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Eutanasie , accesat: 10.02.2018;

2. https://www.crestinortodox.ro/morala/eutanasia-70855.html, accesat: 10.02.2018
3. http://lex.justice.md/md/331268/ , accesat: 10.02.2018