Este produsa de Paenibacillus larvae larvae si afecteaza puietul de albine in stadiul

de puiet capacit.

Boala evolueaza in tot sezonul activ si ocupa primul loc in patologia puietului si a
pierderilor pe care le produce coloniei de albine.

Principalele semne clinice manifestate si modificarile anatomopatologice pe care le

produce coloniei de albine sunt:
 puiet diseminat (imprastiat sau pestrit) pe fagure;
 celule capacite alternand cu cele capacite sanatoase;
 celule necapacite cu resturi de larve bolnave, precum si celule goale;
 capacelele celulelor care contin larve bolnave sunt umede, inchise la culoare, excavate,
perforate;
 dupa moartea larvei, continutul celulei devine filant, aderent la peretii celulelor,
are culoare crem- maronie si apoi maro inchis si prezinta miros fetid specific (de
putrefactie sau de clei tamplarie);
 cojite uscate si butoni cefalici in celule in cazurile vechi.

Contaminarea se face prin spori, forma de rezistenta a agentului patogen.

Diseminarea acestora se face in principal de catre albine de la o familie la alta si intre
stupine, precum si de apicultor in timpul lucrarilor din stupi prin schimbul de material biologic
provenit din stupine a caror stare de sanatate nu este cunoscuta, roi, furtisag, stuparit
pastoral, etc

Masurile de combatere cuprind de fapt un complex de masuri de igiena si tratament

medicamentos:
 coloniile puternic afectate se indeparteaza la cel putin 5 km de stupina si se distrug prin
ardere;
 se elimina toti fagurii afectati;
 se efectueaza tratamentul medicamentos cu Locamicin, obligatoriu la toate coloniile din
stupina, cate 100 g preparat / colonie, 5 administrari, primele 3 la interval de 3 zile si inca
2 administrari la 5-7 zile,
 inventarul de rezerva si apoi seriat intreg inventarul stupinei se curata riguros mecanic, se
flambeaza si se dezinfecteaza chimic cu solutie fierbinte de soda caustica 4% sau soda
calcinata 5-6% prin imersare in solutia dezinfectanta;
 dupa 4-5 ore de la dezinfectie, acesta se spala cu apa curenta pentru neutralizarea
dezinfectantului, se usuca la soare si se foloseste la transvazarea seriata a coloniilor
trecute prin boala;

Calitatea organoleptica
Analiza senzoriala, ca metoda stiintifica de apreciere a proprietatilor organoleptice ale
alimentelor, are un rol important in stabilirea autenticitatii produselor, fiind folosita indeosebi
pentru compararea cu produsele de referinta, in clasificare si standardizare, precum si in
decelarea prospetimii, defectelor si a altor neajunsuri mai greu sesizabile prin celelalte
mijloace.
 Desi analiza senzoriala este inca tributara aprecierii umane, avand un anumit grad de
subiectivism, datorita profesionalizarii corpului de degustatori si interpretarii statistice,
constituie un instrument util, iar in unele cazuri devine de neinlocuit in aprecierea calitatii.

Principiile de analiza senzoriala a mierii de albine sunt redate in STAS 784/3 – 1989.

Mierea fluida se examineaza organoleptic, initial pe proba ca atare. Se noteaza daca

prezinta spuma si/sau impuritati.

Mierea se omogenizeaza cu ajutorul unei baghete de sticla pentru dispersia uniformă

a impuritatilor in toata masa. Apoi, mierea se filtreaza printr-un tifon dublu la prima
intrebuintare, se omogenizeaza si se lasa in repaus pentru eliminarea aerului inglobat, pana
la limpezirea completa, dupa care se supune examenului organoleptic complet (aspect,
consistenta, culoare, miros si gust).

Mierea cristalizata se examineaza organoleptic, initial pe proba ca atare. Se noteaza

daca prezinta spuma si/sau impuritati, felul cristalizării (incipienta, partiala sau totala) si
caracteristicile cristalelor (fine, potrivite, grosiere).

Borcanul cu miere inchis etans se supune fluidificarii prin incalzire la temperatura de

40...45 grade C, pana la topirea completa a cristalelor. Dupa racire se indeparteaza capacul,
se omogenizeaza bine cu ajutorul unei baghete de sticla pentru dispersia uniforma a
impuritatilor in toata masa.

Aspectul se apreciaza dupa gradul de transparenta pe care il prezinta mierea

introduse intr-o epubeta de sticlă incolora, cu diametrul de 16 mm, examinata in lumina
directa a zilei. Se noteaza in mod detaliat diferitele nuante, ca de exemplu: transparent,
stralucitor, opalescent, tulbure etc.

Consistenta se apreciaza dupa modul de curgere a mierii de pe o bagheta de sticla

sau de pe o lopatica de lemn, precizandu-se starea respectiva: apoasa, fluida-subtire, fluida-
vascoasă, cleioasă.

Culoarea se apreciaza prin examinare vizuala directa, la lumina zilei, pe un fond alb,
a mierii introduse intr-o eprubeta din sticla incolora, cu diametrul de 16 mm.

Mirosul si gustul se apreciaza prin mirosirea si gustarea probei. Se noteaza nuanta

de aroma dominanta (pentru mierea poliflora) si intensitatea acesteia (pronuntata, bine
evidentiata, moderata, discreta). De asemenea, se apreciaza intensitatea gustului dulce
(pronuntat, bine evidentiat, moderat) si eventualele nuante secundare (acrisor, amarui,
astringent, fad etc.).

Mierea poseda o serie de caracteristici senzoriale specifice: aspect fara spuma, fara
corpuri straine vizibile, culoare de la slab incolor pana la galben deschis, galben auriu,
galben - portocaliu, galben -inchis, rubiniu, galben brun, brun - inchis, miros si gust specifice
mierii, cu aroma mai putin sau mai mult pronuntata, gust dulce, consistenta omogena, fluida,
vascoasa, cristalizata.

Calitatea fizico - chimica

 Conform STAS 784/3-1989, mierea de salcam si de mana se livreaza in trei calitati:
calitate superioara, calitatea I si calitatea a II- a.

Celelalte tipuri de miere se livreaza in doua calitati: I si a II-a.

Principalele caracteristici fizico-chimice la mierea de salcam, calitatea

superioara sunt: apa, % max. 20; aciditate, ml NaOH sol.1N/100g max. 4; zahar reducator,
exprimat in zahar invertit, %, min. 70; zahar usor hidrolizabil, exprimat in zaharoza, %, max
5; indice amilazic, min. 6,5; cenusa, %, max. 0,5,etc.

In afara principalelor componente mentionate mai sus, mierea de albine mai contine
un ansamblu de compusi importanţi, printre care: substante proteice (in medie 0,5% la
mierea florala si doze putin mai mari la cea de mana); un spectru larg de microelemente
(beriliu, galiu, vanadiu, zirconiu, nichel, argint s.a.); vitamine (B1, B2, B6,

C, K, PP, H, s.a.); mici cantitati de acizi organici (malic, citric, lactic, oxalic, succinic etc.),
gume vegetale numite impropriu dextrine, substante colorante si odorante etc.

Calitatea igienica
Cercetarile in domeniul microbiologiei mierii de albine sunt destul de sarace. Ca
origine, microorganismele din miere provin din nectar si polen, din salile de lucru, de pe
aparatele insuficient spalate sau de la ambalaje.

Drojdiile sunt prezente in numar mic in miere si sunt reprezentate mai ales
de Saccharomyces melis, care se dezvolta in medii in care continutul in apă este mai mare
de 20-25%, si Saccharomyces rosei, capabila sa fermenteze medii cu 60% glucide. Drojdiile
pot sa produca defecte de natură microbiologica la mierea ce contine mai mult de 102 celule
/g miere, pastrata la temperaturi mai mari de 150 C.

Fungii filamentosi provin din contaminare cu praf, din apa de spalare a instalatiilor
sau a recipientelor si, intr-o masura mai mica, de la albine. Daca ajung in miere in stare
vegetativa sunt capabili sa metabolizeze glucidele, aminoacizii si chiar polenul, fiind
responsabili de diverse modificari organoleptice (gust si miros de mucegai)

METODE DE EXAMINARE SI ANALIZA A MIERII

1 Recoltarea probelor

Probele se recolteaza pe loturi, prin lot intelegandu-se cantitatea de

1000 kg miere, de aceeasi calitate si in acelasi fel de ambalaj.

Pentru recoltare, se deschid 10% din numarul ambalajelor ce

compun lotul, dar nu mai putin de 3 si nu mai mult de 7.

Dupa omogenizare, din fiecare ambalaj deschis, cu o sonda speciala,

se recolteaza cca. 250g miere, rezultand o proba medie, din care, pentru
examenul de laborator (dupa o noua omogenizare), se recolteaza 250g.
 Aprecierea calitatii mierii se face prin examen organoleptic, fizico-
chimic si microscopic.

2 Examenul organoleptic

Se fac aprecieri asupra culorii, mirosului, gustului consistentei si

aspectului.

Culoarea se examineaza prin aprecierea vizuala, la lumina zilei, pe

un fond alb, a unei probe de miere, introdusa intr-o eprubeta de sticla
incolora, cu diametrul interior de 10 mm.

Mirosul si gustul se apreciaza prin mirosirea si degustarea probei. In

cazul mierii monoflore, se indica flora predominanta.

Mirosul si gustul trebuie sa fie placut, aromat, dulce, caracteristic

mierii de albine, indicandu-se eventualele particularitati gustative (acrisor,
amarui, astringent, alcoolic).

Consistenta se apreciaza dupa modul de curgere al mierii, de pe o

lopatica de lemn. Aceasta poate fi uniforma, fluida, vascoasa, cu diferite
aspecte de cristalizare.

La mierea cristalizata, se indica si caracterul cristalelor (fine,

onctuoase, nisipoase, grosolane).

Aspectul se apreciaza dupa gradul transparenta pe care il prezinta o

proba de miere, introdusa intr-o eprubeta de sticla incolora si examinata
la lumina directa a zilei.

3 Examenul fizico-chimic

Prin eamen fizico-chimic, se apreciaza integritatea (determinand

apa, cenusa, zaharurile direct reducatoare, zaharoza, indicele diastazic si
prezenta unor adaosuri de falsificare) si prospetimea (determinand
aciditatea).

4 Determinarea apei

Se face cu refractometrul sau, in caz de litigiu, prin uscare la etuva.

Metoda prin uscare la etuva

Consta in cantarirea, cu exactitate, a unei probe de 3-5g miere si

uscarea la etuva, la 103±2°C, pana la masa constanta.

5 Determinarea substantelor minerale totale (cenusa)

 Cenusa reprezinta reziduul obtinut dupa calcinarea probei la
525±25°C, pana la masa constanta.

6 Determinarea zaharului direct reductor (zaharul invertit)

Metoda Elser

Glucoza su fructoza, in stare libera, au capacitatea de a reduce

sulfatul de cupru in mediu alcalin si la cald, pe care il transforma in oxid
cupros.

Cantitatea de oxid cupros ce se formeaza in conditii de lucru

specifice este proportionala cu concentratia celor doua zaharuri
reducatoare, din solutia de cercetat.

7 Determinarea zaharozei (metoda Elser)

Se determina zaharul direct reducator inainte si dupa invertire

(hidroliza acida), iar din diferenta se calculeaza zaharoza.

8 Determinarea indicelui diastazic (metoda Göthe)

In mierea de albine exista mai multe enzime. Amilaza si enzima cu

cea mai mare rezistenta la tratarea termica

Pe baza acestei insusiri, amilaza poate fi folosita ca test general de

apreciere a calitatii mierii naturale (Zoe Pambucol si Milovan, 1987).

Mierea naturala supusa unui tratament termic brutal va avea indice

diastazic cu valori reduse, chiar zero.

Acelasi lucru se constata si la mierea falsificata.

La baza determinarii indicelui diastazic cta determinarea activitatii

amilazei.

Indicele diastazic se defineste ca numarul de mililitri dintr-o solutie

de amidon 1% care a fost transformat in dextrine timp de o ora la
temperatura de 45°C si pH optim, de catre amilaza dintr-un gram miere.