Nicolae Anca Elena

CRP anul al III-lea

Conspect 1

Repere lingvistice caracteristice

Textele publicistice, în majoritate, au un E personal, nominalizat și neinvestit cu calitate

oficială, exceptând comunicatele de presă, unele știri sau informații și unele articole-protest.
Indiferent de calitatea lui oficială sau neoficială, E trebuie să alcătuiască un mesaj accesibil
marii mase a cititorilor. Accesibilitatea textului publicistic este reprezentată printr-o piramidă
ce are la bază stilul cu gradul cel mai sporit de accesibilitate, adică stilul publicistic, acesta
scăzând pe măsură ce se avansează spre vârful piramidei, continuând cu stilul administrativ și
în vârf având stilul științific.

Textele cu E oficial sunt neutre, sobre, imparțiale, clare și cu o componență

informațională puternic dezvoltată, în detrimentul celei afective. O instituție sau un agent
economic sau social de stat/particular care își prezintă oferta au E oficial dar mesajul construit
se bazează pe aportul adus în text de componența afectivă deoarece E trebuie să-l impresioneze
pe R în așa măsură încât acesta să apeleze la produsele sau serviciile oferite de el. Textele cu
titlul generic de „revendicări” pot avea E oficial, caz în care discursul este obiectiv, sau
neoficial, caz în care discursul poate mobiliza atenția R într-o anumită direcție.

În cazul micii publicități, raportat la oficialitatea actului comunicării, putem afirma că

E are caracter variabil iar R are caracter constant, în sensul că E poate fi oficial sau neoficial,
pe când R este general, colectiv și nedeterminat, deoarece marea majoritate a articolelor se
adresează publicului larg.

Publicul este „un grup uman format din indivizi aflați la distanță unii de alții,
caracterizați prin atitudini și opinii comune și prin continuitatea ideilor și valorilor sociale.
Structura publicului este derivată din structura socială și se caracterizează printr-o accentuată
mobilitate și printr-o durată de timp relativ limitată.”

O analiză mai atentă a dispunerii locuitorilor pe axa subiectivă a comunicării ne duce la

concluziile că interviurile și anchetele sociale cunosc o dublare a instanței receptoare, pe de o
parte R fiind persoana intervievată iar pe de altă parte publicul cititor căruia i se adresează
articolul; raportul E-R este unidirecțional iar R este uneori specializat.
Nicolae Anca Elena
CRP anul al III-lea

Corespondența deschisă mimează bidirecționarea. În realitate, scrisoarea deschisă este

menită să atragă atenția asupra unei stări de lucruri sau asupra unor nereguli sociale. Prin
corespondența deschisă E se adresează unui R real din fundalul social contemporan lui dar este
evidentă intenția lui ca această adresare să fie făcută în văzul lumii.

Textele publicitare au principala menire de a informa impresionant. Este necesar ca

publicistica să se bazeze pe fapte reale și observații obiective. Discursul științific informează,
discursul beletristic impresionează prin natura concentrată dar picantă a informației oferite iar
discursul publicistic informează impresionant.

Componenta informațională implică în special prezența unităților lexicale și

frazeologice specializate stilistic, circumscrieri spațiale și temporale precise, necesare unei
edificări complete, indicarea sursei de informații și nominalizarea subiecților participanți la
faptul descris.

Componenta afectivă implică în special abundența determinărilor ante sau postpuse,

construcții interogative indirecte sau directe, cu efect retoric pronunțat, construcții exclamative,
puternic afective, elemente de limbaj colocvial și text însoțit de imagine picturală sugestivă.
Nicolae Anca Elena
CRP anul al III-lea

Conspect 2

Funcțiile limbii

Majoritatea mesajelor lingvistice permit dezvoltarea mai multor funcții ale limbii
simultan. Structura mesajului publicistic este determinată de participarea relativ egală, a
fiecăruia dintre ele.

Funcția denotativă caracterizează relația dintre mesaj și contextul lingvistic de referință,

mesajele transmițând anumite informații în sensul larg al cuvântului. Scopul imediat al textului
publicistic, indiferent de natura lui, este acela de a informa.

Funcția emotivă este expresia relației dintre E și conținutul mesajului cu nuanțarea

diferitelor grade de participare a E la actul comunicării. Emoția poate fi adevărată sau falsă,
evidențierea realității ținând doar de măiestria cu care E știe să mânuiască metodele lingvistice
de redactare. Funcția emotivă se manifestă mai ales în articole de scandal, editoriale,
corespondență deschisă și anunțuri publicitare sau reclame deoarece intenția E este de a
impresiona.

Funcția conativă este concretizată de acele elemente care țin direct de R, precum:
formule de adresare, construcții imperative, enunțuri peiorative, exclamative sau admirative sau
construcții colocviale, spontane, de adresare directă. Prin aceste mijloace, E intenționează să
determine o anumită reacție din partea lui R și să-i direcționeze comportamentul față de mesaj.

Funcția fatică este legată de funcția conativă și este expresia relației dintre mesaj și actul
comunicării. Aceasta accentuează oralitatea mesajului deoarece ea apare în cadrul comunicării
directe. Elementele specifice acestei funcții sunt: formulele protocolare de salut, inserțiuni
incidente, intervenții directe la adresa interlocutorului și enunțurile fatice.

Funcția poetică, conform lui Jakobson, este „atitudinea față de mesaj în sine, centrarea
atenției asupra mesajului ca atare”. Ea implică o anume contribuție a categoriilor semasiologice
la construirea mesajului. Totodată aduce în mesaj montaje structurale neprevăzute și țese
inovația.
Nicolae Anca Elena
CRP anul al III-lea

Conspect 3

Text, formă, textualitate

Textele publicistice cunosc o mare varietate de realizare formală în funcție de gradul de

manifestare a celorlalte repere lingvistice menționate.

Textele interdisciplinare nu au o întindere strict limitată. O recenzie de carte sau o

cronică de film se poate desfășura pe parcursul câtorva coloane de ziar, sau poate fi formulată
sec, într-un chenar undeva pe pagină.

Întâlnim anumite variante stilistice ale stilului publicistic: interviurile, reportajele și

anchetele sociale care, în mod obligatoriu, se desfășoară pe mai multe coloane. Majoritatea
interviurilor conțin în casetă rezumatul schimburilor conversaționale inițiate.

Este indicat ca E să țină seama de câteva elemente de textualitate necesare: titlul, să fie
afirmația cea mai șocantă a interlocutorului, parafrazarea afirmației în cazul în care este prea
lungă sau un titlu rezumativ, incitant; mini-textul sau șapoul poate fi informativ, incitant, mixt,
de actualizare, de rememorare și de justificare; mini-textul conține elemente care definesc
informația și citatul.

Reportajul se apropie în mod evident de stilul beletristic. Cu cât factorul extratextual

este mai sugestiv, cu atât mai interesant va fi articolul. Concentrându-se asupra realului imediat,
reportajul trebuie să creeze impresia de autenticitate, trebuie să îl ancoreze pe recepttor în
universul surprins, trebuie să încerce să anuleze distanța dintre momentul întâmplării și
momentul redactării. Reportajul este un gen publicistic care „împrumută unele procedee
specifice literaturii, ceea ce nu afectează în nici un caz calitatea lui de text jurnalistic și de gen
major al jurnalismului!”

Ancheta reprezintă un gen publicistic de prestigiu care, alături de editorial, constituie

ținta către care tinde fiecare jurnalist debutant. Pentru realizarea unei bune anchete, jurnalistul
are nevoie de dinamism, inteligență, perspicacitate și mult curaj. Ca și interviul și reportajul,
ancheta se concentrează asupra unui eveniment din actualitatea socio-politică sau cultural-
sportivă a vremii. Protagoniștii sunt persoane cunoscute ori devin cunoscute în urma unui
Nicolae Anca Elena
CRP anul al III-lea

concurs de împrejurări. Există câteva clasificări acceptate referitoare la anchetă. De Broucker

distinge două categorii: ancheta informativă și cea interpretativă iar Jacques Mouriquand oferă
clasificarea: ancheta de actualitate, de fapt divers, de investigație și magazin. Organizarea
anchetei se face astfel: descrierea contextului, prezentarea faptelor, a protagoniștilor, opinii ale
celor din jur, reliefarea abaterii sau a gradului de vinovăție și concluziile personale. Titlul
anchetei nu trebuie să fie incendiar întrucât R ar putea crede că este manipulat, că i se impune
o anume perspectivă asupra faptelor, trebuie doar să atragă atenția și să informeze. Limbajul
metaforic, figurat sau acid poate duce, în cazul unei anchete la diminuarea componentei
informaționale, la minimalizarea credibilității, adică la eșec total, oricât de bine ar fi alcătuit
textul.

Textele publicistice care sunt în mod obligatoriu scurte sunt: anunțurile publicitare, mica
publicitate și comunicatele de presă. Cu cât întinderea unui asemenea text este mai amplă, cu
atât se apropie mai mult de ridicol. Mesajul își pierde din autoritate datorită frazelor lungi,
neclare și neclarificatoare, în același timp. Comunicatul de presă este construit prin concursul
exclusiv al componenței informaționale. Elemente extratextuale care sprijină textul acestor
variante stilistice sunt: chenarele care încadrează textul, siglele reprezentative pentru E.