Prematur

de Stănică Roxana-Maria

Zărind nadirul ecleziastic,

Mi-am zămislit refugiul mustind de anestezic,

Unde nu-i durere, întristare sau suspin,

Dar cu adevărat.

Nu am putut răbda o viață

Pentru făgăduințe fără fond și fără termen de valabilitate.

Poate că nemurirea-i după colț...sau poate chiar asta este:

O eternitate în care creația e îmbibată în durere

Și se usucă-ncet la soare și uită.

Și slăvește și multumește pentru tot...

Și iar e îmbibată în durere.

Dar în coconul meu, ce se vrea uter,

Lucrez cuminte, răbdător, schimbarea mea.

E greu să zbori într-o atmosferă cu grindină de țepe,

E greu să nu sfârșești și tu în sânge și colb,

Căutând refugiul științei, pentru a te reîntregi.