Totuşi, mă ridic

Mă poţi denigra până la începuturile istoriei

Cu acidul minciunilor tale brăzdând un cer pitic,

Mă poţi acoperi cu cel mai abject noroi –

Eu, totuşi, precum colbul, voi continua să mă ridic

Te deranjează impertinenţa mea?

De ce umbli învăluit în întunecime?

Pentru că mă mişc ca şi cum mii de izvoare

Îmi pompează lubrefianţi în vine?

Asemeni miilor de luni şi de sori,

Cu precizia mareelor sosind după neîntrerupt tipic,

Asemeni nădejdilor îmbobocind mereu,

Voi continua să mă ridic.

Doreşti să mă vezi căzută-n genunchi,

Cu capul plecat şi cu ochii în jos?

Cu umerii căzuţi ca nişte lacrimi,

Supusă de suspinul unui suflet frumos?