Vous êtes sur la page 1sur 10

Ce ştiţi despre zodia în care v-aţi născut?

E un semn al celor care nu vor să iasă în


evidenţă sau unul care predispune la agresivitate? Nu e valabil pentru toată lumea –
uneori, timizii pot face descoperiri extraordinare, iar cei aparent brutali pot da dovadă de
o sensibilitate extremă… Astrologul american Stephen Arroyo şi-a dedicat viaţa şi opera
interpretării conceptelor astrologice în termeni psihologici, respingând cu tărie fatalismul
şi negativitatea astrologiei de modă veche, cum mărturisea el însuşi. Studiul influenţelor
astrelor Sistemului Solar asupra experienţei individuale l-a condus spre concluzia că
fiinţele umane sunt câmpuri energetice funcţionale, fiecare beneficiind de o vibraţie
proprie, în funcţie de zodia natală a fiecăreia. Există energii specifice Scorpionilor,
Balanţelor sau Leilor, oricărui semn în fapt, iar aceste resurse profunde ne pot ajuta să
reuşim în demersuri în care ne credeam sortiţi eşecului. De exemplu, Berbecul poate
deveni dintr-o dată încarnarea unei energii brutale, viscerale, căreia nimic şi nimeni nu-i
rezistă – o personificare a incredibilului Hulkl Sau un nativ Fecioară, despre care se
spune că e timid prin excelenţă, poate, în momentele sale cele mai bune, să dea dovadă de
o tenacitate extraordinară. Când? Atunci când, precum celebrul detectiv Hercule Poirot,
decide să-şi folosească „micile celule cenuşii…” Prin urmare, care sunt forţele ascunse
ale zodiei dvs.? Şi ce erou aţi putea deveni? Descoperiţi în continuare…

Super Berbec

Cineeel?
La origine, un savant timid, dr. Bruce Banner; după ce a fost iradiat însă, de câte ori se
enervează, hainele i se sfâşie de la sine şi devine de trei ori mai mare, transformându-se
într-un uriaş verde, capabil să mişte din loc 100 de tone şi să-şi facă praf duşmanii cu un
singur pumn. Un adevărat Berbec!

CEVĂDIMINUEAZĂ FORŢELE
E adevărat, puţine sunt momentele în care vă simţiţi epuizaţi. Mare noroc! Pentru că, în
fapt, a deborda de energie şi a fi născut în zodia Berbecului sunt expresii
Aproape sinonime pentru Berbec. Numai că există două situaţii care vă diminuează forţa
de Berbec.

• Prea multă acţiune:

La serviciu sunteţi ca un buldozer şi la fel şi acasă. Nimic nu e de ajuns pentru dvs., iar
această exigenţă exagerată ar putea fi cauza migrenelor de care unii dintre Berbeci suferă
din când în când.

• Prea puţină acţiune:


Dacă nu întâmpinaţi provocări la tot pasul, dacă apare rutina şi începe să vă domine,
pradă propriilor gânduri care se succed rapid puteţi fi victime ale depresiei.
TRANSFORMAŢI-VĂ!
Marte, planeta care vă guvernează semnul, a primit acest nume după zeul războiului din
mitologia romană şi nu mai e nevoie să repetăm că dispuneţi de energii psihice şi morale
demne de un luptător de elită. De asemenea, şi de o dragoste de viaţă la fel de mare
precum cea manifestată de copii. Nu pierdeţi din vedere aceste calităţi, vă pot ajuta să vă
fie mai bine. Iată cum:
Important: ca să evitaţi nervozitatea, nu puneţi la suflet ce vă deranjează pe moment.
De evitat pentru Berbec: conversaţiile cu persoane pesimiste.
Indispensabil pentru Berbec: Pentru a avea relaţii mai bune cu cei din jur, moderaţi-vă
remarcile. Atitudinea dvs. de buldozer ar putea timora unele persoane. De asemenea,
fixaţi-vă obiective numai pe termen scurt, pentru că Berbecului îi lipseşte adesea
perseverenţa: vă lăsaţi cuceriţi de o idee, apoi brusc entuziasmul se stinge. Dacă, de
exemplu, vreţi să învăţaţi o limbă străină, ar fi bine să vă înscrieţi la un modul de cursuri
şi conversaţie, nu să încercaţi să vă însuşiţi regulile şi vocabularul de unul singur.

Super Taur

Cine e el?
Super eroul fictiv este un mutant, cu capacităţi fizice de excepţie şi simţuri ascuţite. Dar
are şi caracteristicile Taurului: e solid, încăpăţânat şi are un instinct de supravieţuire ieşit
din comun. Ar fi mai bine să fie evitat când e furios…
Vorbesc de pisicile lor bătrâne sau de situaţia de la serviciu, unde totul merge rău.

CE VĂ DIMINUEAZĂ FORŢELE
Din când în când, traversaţi momente de delăsare, ca şi cum v-ar pieri dintr-o dată cheful
de viaţă. Energia proprie se întoarce atunci împotriva dvs. înşivă şi deveniţi morocănoşi.
Şi mai sunt două situaţii care vă pot demoraliza:
Prea multe frământări interioare: aveţi tendinţa de a examina, analiza şi re analiza
mental şi cele mai mici evenimente prin care treceţi, ceea ce vă secătuieşte energia,
pentru că nu e utilizată corect.
Prea multă grijă pentru siguranţa materială: vă creaţi pro- piile angoase, adesea total
nejustificate, în privinţa viitorului dvs. material şi financiar.
TRANSFORMAŢI-VĂ!

Venus, planeta care vă guvernează semnul, era în mitologia romană zeiţa iubirii: sunteţi
senzuali şi romantici, dar în acelaşi timp aveţi nevoie şi de siguranţă. Ori, dragostea şi
prudenţa nu merg foarte bine mână-n mână… e ca şi cum atunci când vă îndrăgostiţi nu
vă gândiţi decât că aţi putea pierde respectiva persoană, de aceea decideţi nici să nu vă
mărturisiţi sentimentele. Şi după aceea vă mai miraţi că număraţi ocaziile ratate? Lată
cum v-aţi putea simţi mai bine în propria piele:

Important pentru Taur: nu abordaţi partitura „suntem între prieteni, totul e permis” –
folosiţi-vă puterea de seducţie.
De evitat pentru Taur: celibatarii plini de angoase care vă

• Indispensabil: Trebuie să ştiţi să vă utilizaţi vitalitatea fizică – faceţi un sport unde veţi
putea întâlni diverse persoane (tenis, squash, golf…). Alegeţi excursiile în grup în locul
celor pe cont propriu, în care nu aveţi cui să spuneţi ce emoţii vă încearcă la vederea unui
peisaj, de pildă. Alegeţi destinaţii îndepărtate, locuri insolite…
Super Gemeni

Agentul secret 007


Este un exemplu perfect de nativ Gemeni. Poate şi din cauză că scriitorul care l-a creat,
lan Fleming, era născut în aceeaşi zodie? În orice caz, James Bond are de la Gemeni
obişnuinţa de a trăi o viaţă dublă, dorinţa de a fi permanent în mişcare, umorul, spiritul
hoinar. Plus că scapă mereu din cele mai cumplite încurcături!

CE VĂ DIMINUEAZĂ FORŢELE

„Bateriile dvs. energetice” sunt rareori descărcate complet, dar cum sunteţi în permanentă
agitaţie le puteţi consuma complet, până într-acolo încât să
Ajungeţi în situaţia de a nu vă mai putea ridica. Două situaţii mai pot avea acest efect
asupra dvs.:
• Nervozitatea: nu sunteţi niciodată liniştiţi, aveţi mereu două sau trei activităţi de făcut
în acelaşi timp şi nu ştiţi să vă opriţi,ceea ce vă poate duce la epuizare nervoasă. •
Plictiseala: în lipsa unei motivaţii externe, vă decompensaţi şi începeţi să aveţi gânduri
sinistre care vă doboară rapid.
TRANSFORMAŢI-VĂ!
Mercur, planeta care vă guvernează semnul, este zeul inteligenţei, al curiozităţii şi vă
insuflă un interes permanent pentru lume, pentru oameni, şi o capacitate inegalabilă de a
înţelege aspectele cele mai subtile ale situaţiilor. Apoi, ca un copil răsfăţat, treceţi prin
faza în care nimic nu mai prezintă interes, lată ce e de făcut pentru a ieşi din această
indiferenţă:
Important: Nu vă mai apucaţi de o mie de lucruri în acelaşi timp, chiar dacă vă
imaginaţi că aveţi timp să le faceţi. E fals!
De evitat pentru Gemeni: întâlnirile unde nu se petrece nimic interesant sau care vă
plictisesc.
Indispensabil pentru Gemeni: trebuie să vă disciplinaţi, chiar şi în situaţii banale, cum
ar fi să vă siliţi să terminaţi o carte înainte de a începe o alta. Pentru mentalul dvs., e o
atitudine mai constructivă. Implicarea în mai multe direcţii nu duce la nimic, iar cei din
jur îşi pot crea despre dvs. imaginea unei fiinţe superficiale. Şi stăpânirea emoţiilor v-ar fi
de un real folos, de vreme ce vă entuziasmaţi rapid ca apoi să vă pierdeţi orice urmă de
interes. Gândiţi-vă bine înainte dea trece la acţiune…

Super Rac

Cine este el?


Peter Pan este micuţul care refuza să crească şi care putea să zboare… Trăieşte într-o ţară
imaginară, vânat de indieni, animale feroce şi piraţi. Zâna Clochette, apărătoarea sa,
simbolizează spiritul copilăriei, imaginaţia şi dorinţa de miracol: calităţi de Rac prin
excelenţă!

CE VĂ DIMINUEAZĂ FORŢELE
Energia dvs. fluctuează spontan, astfel că puteţi trece brusc de la dinamism la indiferenţă,
lipsă de interes. Nu e ceva de speriat, însă ar trebui să aveţi grijă să nu accentuaţi
amplitudinea acestei oscilaţii, lată care sunt cele două situaţii delicate pentru dvs.:
Prea multe emoţii intense: Inima dvs. se emoţionează uşor şi nu suportaţi relaţiile
oscilante. Într-un asemenea caz încercaţi să păstraţi rezerva.
Prea multă îngrijorare: în principal legată de cei pe care-i iubiţi. Nu încercaţi să faceţi
scenarii pe- semiste despre ei, în special dacă situaţia lor este bună.
TRANSFORMAŢI-VĂ!

Luna, astrul care guvernează Racul, este cauza fluctuaţiei stărilor de spirit, e inutil să
luptaţi împotriva propriei naturi! Învăţaţi să
Acceptaţi aceste mici fluxuri şi refluxuri interioare fără să le acordaţi prea multă
importanţă. Luna este, de asemenea, şi simbolul mamei, astfel că puteţi fi, pentru alţii, un
refugiu solid şi tandru. Pentru a vă păstra această energie, respectaţi câteva reguli:
• Important: rezervaţi- vă zilnic câteva momente de singurătate.
• De evitat pentru Rac: dependenţa de persoanele despre care ştiţi că nu sunt de
încredere în cazul în care apar proble-me. Veţi suferi, iar lumea va crede despre dvs. că
sunteţi masochişti.
• Indispensabil pentru Rac: O Metodă bună pentru a vă alimenta permanent energia
este de a face lucruri în comun cu cei apropiaţi. Cum ar fi o după amiază în care să gătiţi
ceva împreună, o partidă de cărţi sau un joc de fotbal cu cei mici. Grădinăritul vă poate
destinde mai mult decât şedinţele de acupunctură – e vorba de grija dvs. faţă de ceva.

Super Leu

Clark Kent nu este un ziarist ca toţi ceilalţi, născut pe planeta Krypton, este extrem de
puternic şi are un auz excepţional. Dacă cineva este în pericol şi strigă după ajutor, el
aude, îşi scoate ochelarii, cravata şi costumul şi zboară să-l salveze. Foarte generos, ca un
adevărat Leu.

CE VĂ DIMINUEAZĂ FORŢELE
E foarte greu să vă suprindă cineva total fără resurse: bateriile dvs. se reîncarcă de la sine.
Numai că atunci când motorul se gripează, cădeţi atât psihic, cât şi moral. Şi sunt două
situaţii care vă pot destabiliza:

• Lipsa rezultatelor: Personalitatea dvs. flam- boiantă nu tolerează eşecul. Tot ce faceţi
trebuie să fie sub semnul reuşitei, altfel vă simţiţi deprimaţi.

• Lipsa recunoştinţei:Ego-ul dvs. nu poate accepta indiferenţa, indiferent din partea cui
ar veni.

TRANSFORMAŢI-VĂ!
Soarele, superputerea energetică a sistemului solar, vă dirijează semnul. În astrologie
reprezintă principiul pur al vitalităţii, care vă face, în cea mai mare parte a timpului,
capabili nu doar să vă
Arătaţi în formă, ci şi să-i molipsiţi pe cei din jur cu dinamismul dvs. Dacă simţiţi că
„soarele interior” se stinge, iată cum vă puteţi încărca bateriile:
Important pentru Leu: jucaţi un joc sau faceţi un sport la care să câştigaţi.

De evitat pentru Leu: persoanele prea critice, care vă pot face să vă pierdeţi încrederea
în sine.

Indispensabil: pentru a vă satisface latura narcisistă, participaţi la activităţi de grup şi


preluaţi conducerea. Dirijarea altora, organizarea lor sunt stimulente perfecte pentru Lei.
Înfiinţaţi o echipă de fotbal, o formaţie muzicală sau o asociaţie caritabilă… Planificaţi o
expediţie sau o călătorie – în toate aceste împrejurări, ceilalţi vă vor urmă fără să stea pe
gânduri. Cui nu-i place să aibă un prieten Leu? Iar amiciţia este o sursă bună de energie
şentru un semn atât de cald şi de fidel cum sunteţi.

Super Fecioara

Acest faimos detectiv belgian creat de Agatha Christie îşi îngrijea atent mustaţa în
furculiţă, nu se culca până nu-şi făcea atent toaleta mâinilor şi scutură de praf tapiţeria
scaunelor înainte de a se aşeza. Manii de genul celor prezente în cazul multor Fecioare.
Forţa sa? Capacitatea de a descoperi cheia misterelor fără a se ridica din fotoliu, doar
gândind. E tot o caracteristică a Fecioarei!

CE VĂ DIMINUEAZĂ FORŢELE
Sunteţi ca o furnicuţă, discretă şi foarte eficientă, dar ca şi micuţa insectă, munciţi tot
timpul, cu riscul de a nu şti când să vă opriţi şi, ca o consecinţă, să vă treziţi epuizat (ă).
Două situaţii de evitat:

Lipsa de organizare:Dacă planurile vă sunt date peste cap, intraţi într-o stare de stres
care vă consumă rapid toate resursele de energie.
Lipsa de încredere în forţele proprii: vreţi să faceţi totul perfect şi nu vă respectaţi
propriile limite. Niciodată mulţumiţi de rezultat, ardeţi prea repede şi inutil.

TRANSFORMAŢI-VĂ!
Mercur, planeta care vă dirijează semnul, este şi zeul sferei mentale, al inteligenţei. Doar
analizând corect evenimentele şi găsind sensul şi utilitatea
Reală a lucrurilor pe care le faceţi veţi fi pe deplin eficienţi. Rezistaţi mai mult decât
ceilalţi, ca iepuraşul din reclamele bateriilor Du- racell, dar câteodată păreţi să uitaţi de
această fabuloasă rezistenţă!
• Important: faceţi exerciţii de yoga sau… curăţenie în casă!

• De evitat pentru Fecioara: tot ce creează gol mental, cum ar fi frecventarea


persoanelor negativiste, deprimate.

• Indispensabil pentru Fecioara: Mercur este astrul sistemului nervos, astfel că trebuie
să găsiţi o metodă pentru a vă diminua nervozitatea care vă încolţeşte adesea. Încercaţi să
respectaţi reguli simple de disciplină: Faceţi-vă timp, în fiecare zi, să mergeţi pe jos
jumătate de oră. Iar atunci când vă doriţi ceva frumos, nu mergeţi la magazinele second-
hand sub pretextul că nu vă permiteţi să cheltuiţi pentru dvs. înşivă.
Super Balanta

Matt Murdock şi-a pierdut vederea în copilărie, dar celelalte simţuri au compensat
această lipsă, astfel că acum dispune de un fel de radar care îi arată pericolul. Avocat în
timpul zilei, noaptea se transformă în Daredevil, justiţiarul mascat care îi înfruntă de unul
singur pe capii lumii interlope, îndreaptă nedreptăţile, ca o adevărată Balanţă!

CE VĂ DIMINUEAZĂ FORŢELE
Energia Balanţelor este subtilă şi nu se manifestă spectaculos: cine vă priveşte nu crede
că puteţi reuşi prea multe. Însă interesul pe care-l arătaţi celorlalţi şi evenimentelor care
se petrec e un motor interior foarte puternic. Numai că două situaţii vă pot afecta serios:
• Lipsa de rafinament: se spune că semnul
Dvs. solar reprezintă însăşi civilizaţia – tot ce e vulgar şi murdar vă demoralizează.
• Agresivitatea altora: dacă aveţi de a face cu persoane sau chiar şefi a căror comportare
faţă de dvs. lasă de dorit, deveniţi anxioşi.
TRANSFORMAŢI-VĂ!
Venus, planeta care vă guvernează zodia, este şi zeiţa iubirii din mitologia romană. Când
se simte în largul ei, în armonie cu ceilalţi, se dăruieşte pe sine însăşi, cu o generozitate
inepuizabilă. Trebuie să găsiţi acel echilibru care să aducă armonia:
Important: ascultaţi muzică sau vizitaţi un muzeu atunci când brutalitatea lumii
înconjurătoare vă apasă.
De evitat pentru zodia Balanta: persoanele reci, indiferente.
Indispensabil pentru zodia Balanta: trebuie să vă înconjuraţi de frumos pentru a vă
simţi împăcaţi cu dvs. înşivă. Cumpăraţi obiecte de decor de serie mică – altfel nu vă vor
satisface simţul estetic şi vor ajunge la gunoi; reîmprospătaţi-vă garderoba – nu neapărat
cu piese costisitoare, căci şi micile fleacuri de bun gust vă pot stimula dispoziţia sau
practicaţi un sport elegant – golf, tenis…

Super Scorpin

Morticia Addams,
Vrăjitoarea, are o relaţie pasională cu soţul ei, Gomez. Mamă a doi copii, îi înconjoară cu
o dragoste fără cusur. Pentru a-i educa, nu ezită să recreeze istoria de dragul lor, ca un
Scorpion autentic.

CE VĂ DIMINUEAZĂ FORŢELE
Când vă lipseşte energia, nu doar că nu mai vreţi nimic de la lume şi de la viaţă, ci starea
dvs. de spirit devine contagioasă. Subtilă şi puternică în acelaşi timp, energia
Scorpionului o absoarbe pe a celor din jur în momentele în care nativul e de- busolat. Şi
sunt două situaţii majore când se poate produce acest lucru:
Prea multă implicare: sunteţi pasionali, câteodată chiar exagerat de pasonali. Când ceva
vă reţineţi interesul vă implicaţi total şi câteodată organismul nu dispune de rezstenţa
necesară.
Plictiseala: dacă nimic nu vă motiveză energia dvs se autoconsuma şi vă simţiţi secaţi
TRANSFORMAŢI-VĂ!
Pluton, astru care guvernează Scorc onul şi stăpânul tărâmului morţilor în
Mitologia romană, e asociat în acelaşi timp cu renaşterea. Dotat cu mai multă energie
decât celelalte planete ale zodiacului, Pluton acţionează din umbră, dar influenţa sa este
puternică. Punctul dvs. slab îl
Constituie starea de spirit oscilantă, ceea ce vă predispune la stări pasagere depresive.
Când se întâmpla asta, există câteva trucuri pentru a le depăşi:
• Important: încercaţi să practicaţi un sport extrem, care vă va mobiliza muşchii şi va
creşte adrenalina.
•De evitat pentru Scorpion: persoanele autoritare, lupii moralişti, toţi cei care se cred
îndreptăţiţi să vă dea lecţii.
•Indispensabil pentru Scorpion: pentru a renaşte din propria „cenuşă”, implicaţi-vă în
ce vă pasionează, pentru că pasiunile abundă în vieţile dvs.! Aveţi suflete de artişti, iubiţi
muzica, teatrul, filmul, toate formele de creaţie, şi în aceste domenii puteţi străluci. În
plus, ego-ul dvs. va fi satisfăcut – adoraţi să fiţi subiectul admiraţiei altora.

Super Sagetator

Indiana Jones e profesor de arheologie,


Iar pălăria, pistolul de la centură şi haina de piele sunt mărci deja consacrate ale
personajului. Pentru a găsi comorile legendare, el se afundă fără ezitare în jungle
nepătrunse, înfruntă torenţii, şerpii şi duşmanii. Luptă pentru binele umanităţii – visul
oricărui Săgetător.

CE VĂ DIMINUEAZĂ FORŢELE
Rareori ajungeţi să nu mai aveţi energie, dar când asta se întâmpla vă simţiţi şi cu moralul
la pământ, deprimaţi. Iar atunci deveniţi şi
Capricioşi ca nişte copii. Două situaţii ar trebui evitate:
Lipsa de orizont: Mental şi fizic. Dacă nu puteţi visa şi sunteţi nevoiţi să aveţi mereu în
faţa ochilor acelaşi peisaj, vă simţiţi demoralizaţi.
Rutina: zilele care seamănă toate între ele, sarcinile repetititve, aceiaşi oameni, aceleaşi
conversaţii – iată suficiente motive pentru ca dinamismul dvs. să scadă.

TRANSFORMAŢI-VĂ!
Jupiter, planeta care guvernează Săgetătorul, este astrul bucuriei de a trăi, iar cu un
asemenea conducător, tonusul dvs. este în general excelent. Totuşi, în rarele momente
când nu mai ştiţi încotro s-o luaţi, există câteva căi care vă ajută să vă reîmprospătaţi
resursele energetice:
Important: faceţi planuri de vacanţă exotice, gândiţi-vă cum ar fi de pildă să ajungeţi în
Alaska sau să vă retrageţi câteva săptămâni într-o mănăstire tibetană.
De evitat pentru Sagetator: gentileţea dvs. atrage ca un magnet persoanele singuratice
şi ursuze care au nevoie să se confeseze, iar tonusul dvs. se poate topi ca zăpada la soare.
Indispensabil pentru Sagetator: tot ce puteţi învăţa vă împrospătează energia şi, cum
aveţi aspiraţii înalte, puteţi să vă lărgiţi orizontul studiind. Dacă undeva există un curs de
artă chineză, un Săgetător se va înscrie primul, şi nici o conferinţă despre Platon nu vă
sperie. Dar v-ar plăcea şi să călătoriţi în Nepal sau să vă înscrieţi în maratonul de la New
York… Sunt atâtea descoperiri de făcut încât nu are rost să vă lăsaţi cuprinşi de
deprimare: studiaţi şi visaţi!

Super Capricorn

Professor X stă într-un scaun cu rotile şi cu toate astea este stăpânul lumii. Prin telepatie,
el poate subjuga spiritele altora şi îi poate controla. Este fondatorul corporaţiei X, al cărei
scop este să menţină pacea în lume. Gustul puterii şi un simţ moral fără cusur, acesta este
Capricornul.

CE VĂ DIMINUEAZĂ FORŢELE
Energia dvs. interioară e prea puţin demonstrativă, dar cu greu o puteţi epuiza. Şi totuşi, e
posibil să vă depăşiţi propriile limite de rezistenţă, iar atunci sunteţi nervoşi şi agasaţi.
Două situaţii majore ar trebui evitate:
Prea multă muncă:Vă place să munciţi şi cariera e foarte importantă pentru dvs. Numai
că e esenţial să nu deveniţi workaholic, să nu ştiţi când să vă opriţi, dorind în acelaşi timp
ca şi ceilalţi să facă la fel.
Absenţa activităţii:Dacă munca nu vă motivează, energia dvs. se au- toconsumă, iar
tonusul mental scade în consecinţă.
TRANSFORMĂ ŢI- VĂ
Saturn, planeta care guvernează Capricornul, este astrul eforturilor: sub influenţa să
aveţi energie din plin şi puterea de a păstra un ritm constant. Aţi pierdut I pentru moment
legătura cu această sursă inepuizabilă de vibraţii pozitive? Lată câteva trucuri pentru a vă
reconecta la ea:
• Important: renunţaţi puţin la seriozitate, deveniţi mai frivoli, mergeţi la cumpărături
sau citiţi almanahuri comice.

• De evitat pentru Capricorn: persoanele care-şi schimbă convingerile politice, pentru


că dvs. rămâneţi fidel propriilor păreri.
• Indispensabil pentru Capricorn: des- tindeţi-vă în cadrul care vi se pare ce-l mai
potrivit: în apartamentul dvs., într-o cabană la munte în faţa unui şemineu aprins… V-ar
prinde bine din când în când câteva ore de singurătate într-o asemenea atmosferă. De
asemenea, un hobby care să implice dexteritatea manuală vă poate aduce împăcare şi
detaşare, uti- lizîndu-vă calităţile: răbdarea, îndemânarea, dorinţa de a avea satisfacţia
lucrului bine făcut.

Super Varsator

Neo trăieşte în Ma- trix, un univers iluzoriu creat de un computer imens care stăpâneşte
omenirea. Dar el ar putea s-o elibereze… Neo înseamnă noul: ce ar putea fi mai
caracteristic Vărsătorului, un semn a cări misiune este să schimbe lumea…

CE VĂ DIMINUEAZĂ FORŢELE

Energia tipică Vărsătorilor este foarte puternică, dar din când în când bateriile se
scurtcircuitează. Iar când nu mai aveţi resurse, riscaţi să intraţi într-un cerc vicios de
gânduri negre – nervozitate – epuizare – gânduri negre – etc. Două situaţii ar trebui
evitate:
• Cadrul rigid: dacă nu vă puteţi organiza după
Bunul plac şi trebuie să respectaţi reguli inflexibile, vă simţiţi stresaţi.
• Lipsa de exerciţiu fizic: sunteţi o fiinţă guvernată în primul rând de mental, dar dacă
neglijaţi să vă lucraţi corpul, reţeaua energetică se poate dezechilibra.

TRANSFORMAŢI-VĂ!
Uranus este astrul care vă guvernează semnul şi e o planetă asociată spaţiului îndepărtat
dar şi al furtunilor şi cu greu puteţi găsi mai multă energie dezlănţuită decât într-o
furtună. Când sunteţi „branşaţi” la energia uraniană, zilele extrem de oupate şi de pline
sunt depăşite fără nici o problemă. Dar dacă nivelul energetic e scăzut, iată ce puteţi face:
Important: acceptaţi că nu sunteţi în formă şi vorbiţi cu un prieten.
De evitat pentru Varsator: persoanele cinice care nu au nici un ideal.
Indispensabil pentru Varsator: neobosiţi cum sunteţi, trebuie să vă impuneţi să vă luaţi
şi vacanţe din când în când. Cum detestaţi zonele izolate şi sunteţi dedicaţi umanităţii,
nimic nu v-ar plăcea mai mult decât, să zicem, o activitate de voluntariat la o şcoală sau
un spital din Africa. E o metodă de a vă îmbunătăţi tonusul suficient că să vă puteţi
întoarce la activităţile dvs. laborioase.

Super Pesti

Yoda, micul înţelept din Războiul Stelelor… Creatorii personajului i-au copiat ochii după
cei ai lui Einstein, pentru a-i da aerul inteligent. Dacă e mic de statură la 66 de centimetri
înălţime, e mare prin vârsta – are 800 de ani care i-au adus înţelepciunea. Are mari puteri
spirituale. E un super Peşti!

CE VĂ DIMINUEAZĂ FORŢELE
Energia Peştilor este cea mai subtilă dintre toate şi prin urmare se poate epuiza rapid,
ducându-vă spre deprimare. Două sunt situaţiile pe care ar fi bine să le evitaţi:
Stările de spirit schimbătoare: Hipersensibili, Peştii suportă greu persoanele versatile.
Prea multe obligaţii materiale: preferaţi să vă folosiţi energia subtilă în contemplaţie
mai degrabă pentru a face ordine în sertare sau buget.

TRANSFORMAŢI-VĂ!
Neptun, planeta care vă gu- emează semnul, este zeul în mitologia romană şi stăpânul
spiritualităţii. Ca şi marea. Aveţi forţa de doborî toate obostacolele iar dimensiunea
spirituală mestrului dvs. planetar vă poate insufla de asemenea un imens elan vital.
Cîteodată, însă, pierdeţi legătura cu acest rezervor inepuizabil de energie, lată ce puteţi
face într-o asemenea situaţie:
• Important: citiţi cărţi de auto-dezvoltare sau despre gândirea pozitivă, de vreme ce
adesea vă îndoiţi de dvs. înşivă!

• De evitat pentru Pesti: persoanele care nu vă lasă nici un moment de intimitate. Aveţi
tendinţa de a-i asculta pe ceilalţi, ceea ce vă face să uitaţi de sine şi vă epuizează.
Indispensabil pentru Pesti: acordaţi multă importanţă laturii spirituale, şi textele de
bază ale religiilor, fie că e vorba de iudaism, creştinism sau budism vă ajută să căpătaţi
încredere. La fel şi muzica, pe care o consideraţi o formă de protecţie, un fel de a doua
piele care vă protejează de agresiunile exterioare. Învăţaţi şi să întâmpinaţi zâmbind
produsele himerice ale imaginaţiei: nu toate visele vi se pot realiza, deşi adesea asta
aşteptaţi de la viaţă.

Vous aimerez peut-être aussi