Actiunea Raicu contra Romania

(Cererea nr 28104/03)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

19 octombrie 2006
În ceea ce priveşte hotărârea în cauza Raicu împotriva României din 19
octombrie 2006 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că articolul
6(1) din la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost încălcat, prin
introducerea recursului în anulare şi casarea de către Curtea Supremă de Justiţie
a unei hotărâri definitive şi irevocabile. În acest sens, Curtea a amintit
jurisprudenţa pertinentă în materie, făcând referire la cauzele Brumărescu şi SC
Maşiniexportimport S.A. Sub aspectul articolului 1 din primul Protocol adiţional
la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea a considerat că dreptul de
proprietate al reclamantei a fost încălcat deoarece, ca urmare a deciziei Curţii
Supreme de Justiţie, reclamanta a fost privată de bunul său, recunoscut prin
hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. CEDO a obligat statul român la
restituirea în natură a bunului, iar în cazul în care această restituire este
imposibilă, statul a fost obligat să îi acorde reclamantei suma de 35.000 EURO
cu titlu de daune materiale. Trebuie precizat că în această cauză reclamanta era
fost chiriaş şi cumpărător de la stat al imobilul naţionalizat care formează
obiectul cauzei însă şi foştii proprietari ai imobilului, iniţial deposedaţi prin
naţionalizare, s-au adresat Curţii Europene cu o plângere în care au invocat
încălcarea aceluiaşi articolul 1. Această plângere a fost şi ea comunicată
Guvernului român în mai 2006. CEDO nu s-a pronunţat încă în acest caz.

1
 IN FAPT
La data de 10 iulie 1997, T.A. şi T.V foşti proprietari ai apartamentului au
introdus împotriva Consiliului Municipal Bucureşti o acţiune în revendicarea
imobilului care le-a fost confiscat de Stat în virtutea decretului no 223/1974 cu
ocazia plecării lor definitive în străinătate în anul 1978. Ulterior în octombrie
apartamentul a fost vândut reclamantei dna. Alexandrina Raicu în virtutea legii
în virtutea legii no 112/1995 asupra regimului juridic al anumitor imobile cu
destinaţia de locuinţă intrate în patrimoniul Statului înainte de 1989. Fiind
admisă acţiunea in revendicare a foştilor proprietari şi apoi cea in anulare a
contractului, reclamanta a introdus recurs pe care de altfel l-a câştigat fiind
considerată de bună-credinţa la încheierea contractului. Astfel la 12
martie 2001 Curţii de Apel din Bucureşti a emis o hotărâre definitiva in
favoarea reclamantei. Prin hotărârea datată 12 februarie 2003, Curtea
Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare formulat de procurorul general
împotriva hotărârii din 12 martie 2001 antemenţionată Însă in urma admiterii
recursului în anulare, Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărârea din 12
martie 2001 a Curţii de Apel din Bucureşti şi a confirmat temeinicia anulării
contractului de vânzare din 16 octombrie 1997.

IN DREPT
S-au invocat articolele 330, art. 3301 din Codul de Procedura Civilă,
articolele 49 şi 51 din legea no 10/2001 precum şi art. 6(1), art.1 din primul
Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului .

A. Asupra încălcări a articolului 6(1) din Convenţie

Dreptul la un proces echitabil consacrat de Convenţie nu presupune ca orice

litigiu sa intre sub competenţa Curţii, ci doar a contestaţilor cu privire la
exercitarea unor drepturi si obligaţii cu caracter civil. Întrucât în ochii Curţii,
pentru calificarea unei drept ca fiind civil singurul lucru care contează este ca
acesta să aibă un caracter civil în dreptul intern sau să aibă un caracter
patrimonial , condiţiile fiind acestea îndeplinite art. 6(1) este aplicabil.
Problema principala insa este ce prevalează securitatea raporturilor juridice sau
dreptul la proprietate? Curtea aminteşte că dreptul la un proces echitabil în
faţa unui tribunal, garantat de articolul 6 (1) din Convenţie, trebuie să fie
interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care enunţă preeminenţa
2
dreptului ca element de patrimoniu comun al Statelor contractante. În
virtutea acestui principiu, nici una din părţi nu este abilitată să solicite
supervizarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine
re-examinarea cauzei şi o nouă hotărâre în acest scop. Supervizarea nu trebuie
să devină un apel deghizat iar simplul fapt că pot exista două puncte de
vedere asupra cauzei nu este un motiv suficient pentru rejudecarea cauzei.
Astfel nu se cuvine ca o persoană care a beneficiat de o hotărâre definitivă
favorabilă să suporte consecinţele faptului că sistemul legislativ şi judiciar
intern a dus în speţă la coexistenţa a două hotărâri definitive confirmând
dreptul de proprietate a unor persoane diferite asupra aceluiaşi bun.
In concluzie anularea hotărârii din 12 martie 2001 a încălcat principiul
securităţii raporturilor juridice, aducând atingere dreptului reclamantei la un
proces echitabil. Ca si in precedentul Brumărescu c. România1 si SC
Maşiniexportimport S.A 2si s-a constatat ca statul român nu garantează
securitatea necesara, intr-o societate care se vrea democratica, persoanei care
obţine o hotărâre judecătorească favorabilă, dreptul sau putând fi pus în discuţie
de către o altă autoritate de stat oricând. Astfel art. 6(1) din Convenţie a fost
încălcat statul fiind obligat la plata de despăgubiri băneşti.

B. Asupra încălcării a articolului 1 Protocolul 1 din Convenţie

Întrucât art.1 din Protocolul 1 protejează dreptul de proprietate in

Protocolul adiţional este deasemenea semnalat cazul când ingerinţa statului este
permisă. Astfel art. 1 este aplicabil si in aceasta cauza întrucât reclamanta in
urma contractului de vânzare a dobândit proprietatea imobilului pe care ulterior
a pierdut-o in urma admiterii acţiunii in revendicare. Astfel pentru ca ingerinţa
statului sa fie permisa trebuie îndeplinite trei condiţii:
 Ca privarea de proprietate sa fie prevăzuta de lege – ea a fost
prevăzuta in art. 330 si 3301 din Codul de procedură civilă

1
Desfiinţarea prin cai extraordinare de atac a unor hotărâri definitive si irevocabile. Cel mai mare număr de
hotărâri pronunţate de CEDO împotriva României privesc încălcarea dreptului la un proces echitabil (art. 6),
precum si a dreptului la respectarea proprietarii (art. 1 par.1) ca urmare a admiterii recursurilor în anulare
promovate de procurorul general împotriva unor hotărâri judecatoresti civile irevocabile (ex. cauza
„Brumarescu” devenit, din păcate, caz „scoală” pentru ca o serie de alte cauze pe acelaşi tipic au fost pierdute de
autorităţile române la CEDO). Surprinzător este faptul ca, deşi instituţia recursului în anulare a fost abrogata prin
modificarea Codului de Procedura Penala în 2003, CEDO a comunicat Agentului Guvernamental mai mult de 20
de astfel de cereri formulate si acceptate de instanţa suprema în 2003-2004. Mai mult, interpretarea data de
instanţa suprema cum ca recursurile în anulare pot fi judecate si după abrogarea recursului în anulare daca
hotărârea atacata a fost pronunţata sub legea care reglementa calea de atac, ni se pare surprinzătoare: daca aceste
cai de atac vor fi admise ulterior abrogării instituţiei, România risca noi condamnări pe baza jurisprudenţei Curţii
deja existenta.
2
În urma recursului în anulare formulat de Procurorul General, Curtea Supremă de Justiţie a anulat hotărârea
definitivă şi irevocabilă prin care se recunoscuse dreptul de creanţă al reclamantei asupra sumelor menţionate.
Totodată, instanţa supremă a dispus întoarcerea executării. Curtea a dispus ca de altfel si in alte numeroase
cazuri k art. 6(1) este aplicabil.

3
  Ca privarea de proprietate sa fie determinata de o cauza de utilitate
publică – având in vedere că bunul in acest caz corespunde
dispoziţiei din cea de-a doua fraza din primul alineat deoarece in
urma admiterii acţiunii in revendicare a foştilor proprietari statul
avea obligaţia de a le retroceda imobilul exista deci o utilitate
publica.
 Ca privarea de proprietate sa fie proporţională cu scopul vizat -
echilibrul intre interesul general al comunităţii si drepturile
fundamentale ale persoanei poate fi realizat atunci când persoanei
private de proprietate i se atribuie o compensaţie rezonabila cu
valoarea bunului. In speţa insa reclamanta nu avea nici o cale de
recurs pentru a obţine diferenţa de preţ si având in vedere că
persoane de bună-credinţa nu beneficiază de un statut aparte fiind
obligate „în situaţia de a suporta ponderea responsabilităţii Statului
care a confiscat în trecut aceste bunuri”3
In concluzie art.1 din Protocolul 1 a fost încălcat statul fiind obligat la plata
de despăgubiri ori la restituirea imobilului. Jurisprudenţa Curţii este constanta
iar aceasta hotărâre sa încadrează pe linia Brumărescu şi SC Maşiniexportimport
S.A c. România in ceea ce priveşte acordarea de compensaţii privind pierderea
dreptului de proprietate din cauza statului insa decizia CEDO in cazul Raicu
împotriva României ar putea crea un precedent, având in vedere ca, pana acum,
nici un chiriaş care a cumpărat o casa pe baza legii 112 nu s-a adresat Curţii de
la Strasbourg.

Decizia Raicu c. România este deschizătoare de drumuri pentru chiriaşii

care şi-au pierdut imobilele pe care le cumpăraseră in baza legii 112. Insa nu
sunt de acord in ceea ce priveşte hotărârea Curţii întrucât pune si mai mult in
dilema deja bulversatul sistem judiciar românesc. Curtea Suprema de Justiţie a
admiţand acţiunea in revendicare a foştilor proprietari a emis o hotărâre corecta
întrucât foştii proprietari nu au pierdut niciodată proprietatea iar ulterioara
vânzare era nula. In ceea ce priveşte buna-credinţa a reclamantei, prezumţia
fiind uşor de răsturnat întrucât este cunoscut faptul ca imobilele au fost preluate
abuziv de către regimul comunist. Intr-adevăr reclamanta trebuie sa beneficieze
de o compensaţie (preţul actualizat al imobilului) vânzătorul (statul) a fost de
rea-credinţa neînştiinţând cumpărătorul de litigiul care era pe rol. Buna-credinţa
nu poate valora niciodată proprietatea in ce priveşte bunurile imobile. In baza
acestor afirmaţii as conclude ca instanţele judecătoreşti vor fi puse in dilema de
a emite hotărâri corecte ca apoi Curtea European a Drepturilor Omului sa le
descalifice. Dilema este următoarea statul roman e sancţionat si daca emite
hotărâri corecte si daca le emite greşite. Intr-adevăr in cazul de faţa hotărârea a

3
http://www.csm-just.ro/csm/index.php?cmd=9503

4
fost luata corect in ce priveşte fondul cauzei si reclamanta merita despăgubiri
insa nu si retrocedarea imobilului.

BIBLIOGRAFIE

 http://www.csm-just.ro/csm/index.php?cmd=9503
 http://www.guv.ro/presa/afis-
doc.php?idpresa=51002&idrubricapresa=1&idrubricaprimm=&idtema=&
tip=2&pag=1&dr
 http://www.europafm.ro/stiri/interne/2006/octombrie/19/cedo-da-c-stig-
de-cauza-unui-chirias-devenit-proprietar-pe-o-casa-nationalizata/1077/