Astmul este o boala inflamatorie a cailor respiratorii.

Acest proces inflamator duce la

ingustarea difuza a cailor aeriene cu episoade recurente de dispnee (lipsa de aer), respiratie
suieratoare (wheezing) presiune toracica si tuse.

Boala afecteaza aproximativ 5% din populatia generala, debutand in general in copilarie sau la
adultul tanar dar poate aparea si la varstnici.

Astmul bronşic: cauze/ factori de risc

Putem vorbi aici de existenta unei predispozitii genetice (teren alergic) care in prezenta factorilor
cauzali (alergenii) duce la declansarea bolii. Factorul ereditar joaca de asemenea un rol important,
astfel ca in aceeasi familie putem intalni mai multe persoane cu astm sau alte afectiuni alergice
(eczema, rinita). Dintre alergeni putem aminti:

-acarienii- microorganisme prezente in praful de casa, fiind sursa de alergeni cel mai frecvent
implicata in aparitia astmului;
-animalele de casa: caini, pisici, rozatoare;
-gandaci;

-fungi (mucegaiurile);
-polenuri;
-o serie de medicamente- aspirina si antiinflamatoarele nesteroidiene fiind cel mai frecvent implicate.

Pe de alta parte exista o serie de alti factori care pot declansa sau agrava astmul: infectiile
respiratorii in special virale, efortul fizic, modificarile atmosferice, aditivii alimentari (in special in
alimente conservate), emotiile extreme (plans, ras, furia, frica), alte boli preexistente: sinuzite
cronice, polipoza nazala, refluxul gastroesofagian.


sus
Astmul bronşic: simptome

Tabloul clinic este extrem de polimorf, deseori relativ nespecific si foarte variabil in timp.

Dispneea (crizele de sufocare) este de cele mai multe ori simptomul dominant, cel care aduce
pacientul la medic.
De asemenea pot exista tuse seaca sau slab productiva, cu expectoratie mucoasa, vascoasa,
wheezing (respiratie suieratoare), presiune toracica.

Exista diferite grade de severitate a bolii. Intr-un astm usor, pacientul prezinta crize rare, de mica
intensitate si care se pot remite de la sine. Daca vorbim despre un astm sever, atunci crizele sunt
frecvente, chiar zilnice si de multe ori apar si pe parcursul noptii, trezind pacientul din somn.

sus
Astmul bronşic: diagnostic/ investigatii radioimagistice şi de laborator

Stabilirea diagnosticului presupune o anamneza si un examen clinic corect efectuate, un istoric

sugestiv si efectuarea obligatorie a unei spirometrii.

Spirometria este testul care masoara capacitatea respiratorie si este esentiala pentru stabilirea
diagnosticului, a severitatii bolii si pentru urmarirea evolutiei in timp. Poate fi efectuata incepand cu
varsta de 5 ani si necesita cooperare din partea pacientului.

Datorita faptului ca in cele mai multe cazuri vorbim despre un astm alergic, efectuarea unui consult
alergologic si a testelor alergologice este necesareapentru a putea identifica si controla factorii
declansatori (alergenii).

sus
Astmul bronşic: tratament

Pe langa tratamentul medicamentos este important ca pacientul astmatic sa adopte un anumit stil de
viata si vorbim aici despre o serie de masuri de preventie. Fiind vorba in general despre un astm
alergic, pacientul trebuie sa evite, pe cat posibil contactul cu alergenii- acei factori care ii
declanseaza criza.

De multe ori insa nu poate fi identificat factorul declansator, astfel ca se recomanda cateva masuri
generale: camera in care pacientul astmatic doarme trebuie sa fie cat mai curata, praful trebuie sters
des; lenjeria de pat trebuie sa fie din material hipoalergen; sunt de evitat in camera covoarele,
cartile, perdelele; trebuie evitate animalele de casa: caini, pisici, rozatoare; trebuie sa nu existe
mucegai pe pereti; plantele de apartament ar trebui evitate (pot intretine mucegai pe pamant).

Avand in vedere ca astmul este o boala cronica, pe langa masurile de preventie enumerate mai sus,
pacientii au nevoie in cele mai multe cazuri de un tratament care va fi administrat pe termen lung,
numit tratament de fond adaptat in functie de gradul de severitate al bolii care are rolul de a obtine si
mentine controlul bolii. Pe de alta parte, in cazul aparitiei unei crize, este necesara folosirea unui alt
tip de medicatie, numita medicatie de criza, adica medicamente de tip bronhodilatator cu efect
imediat dar cu durata scurta de actiune.

Majoritatea medicamentelor utilizate in astm se administreaza pe cale inhalatorie avand astfel o

serie de avantaje: se folosesc doze mici de medicament care se absorb local, inlaturand astfel
efectele adverse sistemice, nu creeaza dependenta.

Tratamentul de fond este reprezentat de corticosteroizi (beclometazona, budesonid), care au rol

antiinflamator si reprezinta medicatia de prima linie in astm. De asemenea un rol important ocupa si
medicatia bronhodilatatoare: beta 2 agonisti, antileucotriene, teofiline. In formele moderate si severe
de astm se folosesc in general combinatii intre cele doua clase de medicamente
(fluticazona/salmeterol, budesonid/formoterol)

Medicatia de salvare este de tip bronhodilatator: salbutamol, bromura de ipratropium. Acest tip de
medicatie trebuie administrata doar in criza. Atunci cand pacientul simte nevoia de administrare
frecventa, uneori zilnica, inseamna ca boala nu este controlata.

Dintre cauzele care impiedica obtinerea controlului bolii amintim: noncomplianta la tratamentul de
fond; doze inadecvate ale terapiei de fond; expunere continua la alergeni; tehnica inhalatorie
deficitara; afectiuni asociate agravante: sinuzita, rinita, reflux gastro-esofagian.