Vous êtes sur la page 1sur 60

CUPRINS

MOTTO

ARGUMENT

CAPITOLUL I: Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie a sistemului nervos

CAPITOLUL II: Schizofrenia, Depresia si Dementa

CAPITOLUL III – Rolul Asistentei medicale in pregatirea bolnavului pentru


explorari clinice si paraclinice

STUDII DE CAZ

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

1
MOTTO:

„ Nu este în puterea ta să eviţi necazurile vieţii. îţi stă


însă în putere să nu le laşi să-ţi pună stăpânire pe gânduri,
chiar dacă acestea te-ar păgubi şi pe tine şi pe cei apropiaţi
de tine.
Numai atunci te vei putea consacra unei opere care
cere concentrare şi continuitate. Altfel, vei flutura ca
frunza în vânt."

Constantin Tsatsos

2
ARGUMENT

Sistemul nervos face legătura dintre organism şi mediul înconjurător; controlează şi


reglează activitatea tuturor ţesuturilor şi organelor. Sistemul nervos ne controlează activitatea de
la o mişcare la alta, totul fără excepţie; este cea mai complexă şi cea mai importantă reţea de
control şi distribuţie a informaţiilor. Fără sistemul nervos nu există auz şi vedere. Nu este durere
şi bucurie, dar nu sunt nici mişcări coordonate; ar fi de neînchipuit reglarea unor funcţii
fiziologice ca digestia sau respiraţia fără să mai vorbim despre importanţa memoriei şi a luării de
decizii, despre sentimente, afectivitate, gândire şi vorbire.

Demenţa este o boală foarte importantă şi serioasă, iar cunoaşterea noţiunilor de bază
legate de patologia acesteia este esenţială atât pentru pacient cat şi pentru familia acestuia.
Rolul asistentului medical constă în acordarea sprijinului persoanei bolnave prin
sprijinirea acestei şi prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singur, dacă ar fi avut
forţa, voinţa sau cunoştinţele necesare.

Prin realizarea acestei lucrări de diplomă ca viitor asistent medical, sper să fiu pregătit şi
să recunosc simptomele pentru a putea interveni la timp.

Aceasta m-a determinat să aleg tema prezentei lucrări.

3
CAPITOLUL I

Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie a sistemului


nervos

Organismul uman funcţionează prin intermediul organelor sale care sunt controlate şi
coordonate de către sistemul nervos.

Sistemul nervos este format din ţesutul nervos care recepţionează, transmite şi
prelucrează toate excitaţiile şi informaţiile pe care le adună atât din mediul intern cat şi din
mediul extern. Acesta are capacitatea de a adapta organismul la mediul extern şi de a-i orienta
funcţiile interne.

Având în vedere permanentele schimbări, modificări ale mediului ambiant şi a relaţiei


acestuia cu organismul, sistemul nervos central s-a perfecţionat pentru a face faţă necesităţilor
impuse de evoluţia naturală. Prin perfecţionare înţelegem construirea de circuite neuronale noi,
de structuri care să ofere cele mai clare şi potrivite răspunsuri.

Din punct de vedere structural, putem structura sistemul nervos central astfel:

- sistem nervos central (SNC), este format din creier şi măduva spinării

- sistemul nervos periferic, include componenţa somatică (nervii spinali şi cranieni) şi


componenta vegetativă (SNV - simpatic şi parasimpatic).

Figura nr. 1 Sistemul nervos

4
Deşi cele două sisteme par separate, acestea funcţionează împreună, intercorelat şi
acţionează unul asupra celuilalt.

Din punct de vedere funcţional, „sistemul nervos este format din: sistemul nervos
somatic şi sistemul nervos vegetativ sau autonom. Sistemul nervos somatic are în vedere analiza
pielii, muşchilor scheletici, ligamentelor, articulaţiilor, oaselor. Prin intermediul organelor de
simţ şi a receptorilor distribuiţi în piele, organismul exercită funcţiile de legătură cu mediul
ambiant. Sistemul nervos vegetativ inervează viscerele, glandele, musculatura netedă a
viscerelor, a pielii, a vaselor sangvine şi celor limfatice, a cordului. Acest sistem contribuie la
reglementarea proceselor metabolice în ţesuturi şi organe. În cadrul sistemului nervos vegetativ
deosebim: partea simpatică, pars sympathica, şi partea parasimpatică, pars parasympathica. La
fiecare din aceste părţi distingem formaţiunile centrale şi periferice”.

Sistemul nervos este format din două feluri de celule: neuronul şi glia (nevroglia).
Acestor celule le revin 75% din masa totală a ţesutului nervos (35% celule neuronale şi 40%
celule nevroglice); acestora li se adaugă lichidul extracelular (15%) şi vasele sanguine (10%).
Toate celulele corpului uman sunt formate din: membrană celulară, citoplasma cu organite
celulare şi nucleul, cu materialul genetic.

Neuronul este unitatea anatomico-funcţională a sistemului nervos, formată din corp


celular şi prelungirile sale, care sunt:

- axonul - prelungire unică şi lungă prin care influxul nervos pleacă de la celulă

- dendrite - prelungiri scurte prin care influxul vine la celulă.

Neuronii sunt în număr foarte mare de aproximativ 15 miliarde, din care 14 miliarde se
afla la nivelul cortexului cerebral.

Neuronii nu sunt interconectaţi fizic între ei, deoarece în acest caz potenţialul de acţiune
s-ar propaga de la un neuron la altul la întâmplare, de-a lungul căilor nervoase. Astfel, legăturile
dintre neuroni şi dintre elementele receptoare şi executive, se realizează prin intermediul unor
formaţiuni şi mecanisme complexe pe care Foster şi Scherringhton (1897) le-au denumit sinapse.

Sinapsa este „formată dintr-o membrană presinaptică, spaţiul sinaptic şi membrana postsinaptică.
În spaţiul presinaptic sunt acumulate vezicule cu neurotransmiţători chimici, specifici fiecărei
grupe funcţionale de neuroni”

Circulaţia influxului nervos la nivelul sinapsei se face într-o singură direcţie, de la


chidrax la corpul celular. Energia care circulă de-a lungul fibrei nervoase se numeşte impuls
nervos.

5
Sistemul Nervos Central este „alcătuit din encefal care este format din două emisfere
centrale, alături de formaţiunile de la baza craniului, trunchiul cerebral, cerebel şi măduva
spinării”.

Encefalul este format din substanţa cenuşie şi substanţa albă. Substanţa cenuşie este
reprezentată de numeroase celule, de diferite forme şi dimensiuni, alcătuind la suprafaţă, scoarţa
cerebrală, iar în profunzime nucleii cenuşii centrali. În scoarţa cerebrală se găsesc peste 14
miliarde de celule. Substanţa albă este formată din fibre nervoase care realizează legătura între
diferite zone corticale fibra de asociaţie, legătura între cele două emisfere fibre comisurale-
corpul calos şi legătura între diferite etaje ale sistemului nervos central fibre de protecţie.

Figura nr. 2 - Encefalul

Scoarţa cerebrală prin activitatea de coordonare a funcţionării sistemului nervos are


capacitatea de a controla întreaga activitate a organismului. Aceasta are în primul rând funcţie de
reprezentare şi selecţionare, de elaborare a ideilor - gândirea raţionamentul, denumită de Pavlov
activitate nervoasă superioară.

Formaţiunile de la baza craniului sunt diencefalul şi corpii striaţi. Diencefalul sau


creierul intermediar este un segment al encefalului interpus între mezencefal şi trunchiul cerebral
şi sub emisferele cerebrale.

6
Figura 3. Emisfere

cerebrale, cerebelul şi

diencefalul

1. Emisferă cerebrală

2. Epifiză

3. Talamus

4. Hipotalamus

5. Hipofiză

6. Mezencefal

7. Puntea lui Varolio

8. Bulbul rahidian

9. Măduva spinării

10.Cerebel

Diencefalul este „alcătuit din mai multe mase de substanţă nervoasă şi anume: talamus,
metatalamus, subtalamus, epitalamus şi hipotalamus. Comunică cu ventriculul al IV-lea prin
apeductul Sylvius şi cu ventriculii laterali, situaţi în emisferele cerebrale, prin găurile
interventriculare sau orificiile Monro”.

Trunchiul cerebral este prima porţiune cuprinsă în cutia craniană, în prelungirea


măduvei spinării. Are un rol foarte important deoarece se află la răspântia dintre emisferele
cerebrale şi cerebel. Acesta face legătura cu măduva spinării.

„Cerebelul (cerebellum) este o parte componentă a creierului, ataşata pe faţa dorsală a


trunchiului cerebral. Cerebelul este implicat în reglarea tonusului şi contracţiilor fine ale
musculaturii scheletice, în menţinerea echilibrului şi statusului organismului. Cerebelul este
alcătuit dintr-un lob median – vermisul (vermis) - ce reprezintă, împreună cu lobul flocculus
(flocculus), paleocerebelul, şi doi lobi laterali sau emisferele cerebeloase, ce reprezintă
neocerebelul”.

Măduva spinării - ultima porţiune a sistemului nervos, se prezintă „sub forma unui
cilindru de substanţă nervoasă care începe de la bulb şi se termină la nivelul vertebrei L2.
Aceasta este înconjurată de trei membrane conjunctive, numite meninge spinale. De la exterior

7
către interior distingem: dura mater sau pahimeningele, pachymeninx, arahnoida şi pia mater.
Arahnoida şi pia mater formează leptomeningele, leptomeninx”.

Figura nr. 4 – Regiunile creierului uman

Sistemul motor cuprinde trei elemente:

- Sistemul neuronal central şi Sistemul neuronal extrapiramidal sunt două căi motorii
care merg de la encefal al măduva spinării

- Sistemul neuronal periferic – este porţiunea terminală a căii motorii

La periferie există o serie de receptori pentru fiecare tip de sensibilitate prin intermediul
cărora este informat sistemul nervos. Astfel, distingem două modalităţi prin care se realizează
sensibilitatea:

- elementară: sensibilitate superficilă sau cutanată pentru pipăit, sensibilitate profundă


sau proprioceptivă (din muşchi, tendoane, oase, articulaţii), sensibilitatea viscerală interoceptiv

- sistemică, reprezentată de senzaţii complete rezultate din diferenţierea şi combinarea


senzaţiilor elementare.

„Mecanismul fundamental de funcţionare a sistemului nervos este actul reflex sau


reflexul. Reflexul reprezintă reacţia de răspuns a centrilor nervoşi la stimularea unei zone

8
receptoare. Un arc reflex reprezintă un lanţ neuronal interpus între receptor şi efector, care trece
printr-un centru nervos”.

Există mai multe feluri de reflexe, şi anume:

- reflexele osteotendinoase care sunt reflexe spinale constituite din doi neuroni

- reflexele superficiale cutanate şi mucoase sunt formate din înlănţuirea mai multor
neuroni.

- reflexele de postură au un arc reflex alcătuit din doi neuroni, dar sunt reglate în special
de sistemul extrapiramidal, care exercită asupra lor o influenţă moderatoare.

Pe lângă aceste reflexe, pot exista şi alte reflexe patologice, care apar numai în leziunile
neuronului motor central.

9
CAPITOLUL II
AFECTIUNILE PSIHICE
Schizofrenia, Depresia si Dementa

2.1 Schizofrenia

Schizofrenia, denumită şi psihoză, este caracterizată printr-un ansamblu de simptome asociate,


dominate de discordanţa ideoafectivă, incoerenţa proceselor de gândire, ambivalenţă, autism,
halucinaţii şi idei delirante în general nesistematizate. Boala evoluează către o disociaţie psihică
cu o gravă dezorganizare a personalitaţii şi deficit de integrare în ambianţă.

b. Clasificare

-SCHIZOFRENIA PARANOIDĂ - sau delirantă reprezintă forma cea mai tipică de


schizofrenie.

-SCHIZOFRENIA HEBEFRENICĂ - este o formă ce se instalează la pubertate şi se


caracterizează prin comportament pueril, prostesc.

-SCHIZOFRENIA TARDIVĂ - apare după vârsta de 40 de ani şi este caracterizată prin


predominanţa fenomenelor halucinatorii şi a delirului paranoid, mai sistematizat decat în
celelalate forme de schizofrenie.

-SCHIZOFRENIA COPILULUI - boala a fost observată începând încă de la vârsta


preşcolară (3-4 ani) şi prezintă în general aceleaşi forme clinice ca şi schizofrenia adultului.
Apare pe nesimţite la copiii cu un anumit tip de comportament şi de personalitate.

2.2 Depresia

Depresia este o tulburare a starii afective, care duce la aparitia unei trairi de tristete sau de
pierdere a sperantei pentru o perioada indelungata de timp. Fiind mai serioasa decat un simplu
episod de tristete, de suparare sau decat o traire temporara de scadere a energiei, depresia poate

10
avea un impact semnificativ asupra bucuriei de a-ti trai viata, asupra capacitatii de munca, asupra
starii generale de sanatate si asupra persoanelor apropiate.
Depresia se manifesta diferit de la o persoana la alta. Unii se simt "daramati" pentru o
perioada lunga de timp, in timp ce la alte persoane trairile de depresie vin si pleaca. In cazul in
care o persoana are episoade scurte de depresie usoara, aceasta poate fi capabila sa isi continue
viata profesionala si sa faca fata activitatilor cotidiene. Totusi, daca persoana in cauza nu
urmeaza o forma sau alta de tratament pentru depresie, este supusa riscului de a deveni din ce in
ce mai depresiva sau de a se imbolnavi fizic. In cazurile severe de depresie, persoana respectiva
poate ajunge la incapacitatea de a comunica, la incapacitatea de a efectua activitatile de rutina si
chiar la suicid. In aceste cazuri, consultul unui specialist si urmarea unui tratament sunt esentiale.
Persoanele cu depresie pot fi refractare la ideea de a cauta ajutor deoarece considera ca
acest lucru este o dovada de slabiciune personala sau un defect de caracter sau cred ca trebuie sa
fie capabili sa iasa singuri din aceasta stare.
Astazi se stie ca depresia, ca si orice alta afectiune medicala, are o baza biologica si
chimica. Tratamentul depresiei este sigur si de regula eficace chiar si in cazul persoanelor cu
depresie severa.

Cauze
Ceanume cauzeaza depresia este un subiect intens studiat in prezent.
Expertii considera ca predispozitia genetica, impreuna cu evenimentele de viata stresante,
afectiuni medicale, administrarea de medicamente sau alti factori, pot determina un dezechilibru
al anumitor substante chimice din creier, denumite neurotransmitatori, ducand la aparitia
depresiei.
Situatiile care pot declansa un episod de depresie sunt:
-unele medicamente, cum ar fi narcoticele folosite pentru indepartarea durerii sau steroizii;
de obicei simptomele depresive dispar odata ce medicamentul este oprit
-tulburari ale secretiei hormonale, cum ar fi un dezechilibru al glandei tiroide sau
suprarenale
-dezechilibre chimice, precum dezechilibrele nivelurilor sanguine ale calciului sau
nivelurile scazute ale fierului (anemia)
-afectiunileindelungate (cronice), precum artrita, bolile cardiace sau cancerul
-infectiile, cum ar fi infectiile virale sau infectiile ficatului sau ale creierului
-factorii de stres majori, ca de exemplu moartea unei persoane dragi
-factorii de stres cronici, precum saracia, dificultatile familiale, probleme medicale grave
proprii sau ale unei persoane apropiate.
-varstnicii care trec de la o viata independenta la o viata in care depind de ceilalti au
adeseori depresie
-presiuni asupra copiilor si adolescentilor, din partea societatii sau a celor de aceeasivarsta
-consumul de alcool, de substante ilegale sau probleme in legatura cu abuzul de o substanta
-sindromul premenstrual cronic
-menopauza

11
-durereacronica, stresul, oboseala, nasterea recenta.

Simptome
Persoana care are depresie se poate simti lipsita de speranta, trista sau nu mai poate
simtiplacere in aproape nimic din ceea ce face. Se poate simti "daramata" sau descurajata,
plangeusor. De asemenea poate fi irascibila sau anxioasa sau poate avea un nivel scazut de
energie. Adeseori simptomele depresiei pot fi subtile la inceput. Poate fi dificil de recunoscut ca
simptomele pot avealegatura intre ele si ca persoana respectiva ar putea avea depresie.
Cele mai semnificative doua simptome ale depresiei sunt:
-tristetea sau lipsa de speranta
-pierderea interesului sau a placerii in efectuarea majoritatiiactivitatilor din viata de zi cu
zi.
Alte simptome pot fi:
-pierderea sau luarea in greutate din cauza modificarilor in apetitul alimentar
-creterea sau diminuarea nevoii de somn
-sentiment de neliniste si incapacitatea de a putea sta linistit sau din contra, sentimentul ca
orice miscare necesita un mare efort
-senzatie de oboseala permanenta
-sentimente de vinovatie sau de devalorizare fara un motiv aparent
-ganduri recurente de moarte sau de suicid.
In cazul in care o persoana prezinta cel putin cinci din aceste simptome, pentru o perioada
mai lunga de 2 saptamani si daca unul din aceste simptome este fie tristetea, fie pierderea
interesului, persoana respectiva este diagnosticata cu depresie majora. Totusi, chiar daca sunt
prezente mai putin de cinci simptome, poate fi vorba de o depresie si este nevoie de
administrarea unui tratament.
In cazul in care sunt prezente 2 pana la 4 simptome pe o perioada de cel putin 2 ani (la
copii -1 an), poate fi vorba de o forma de depresie pe termen indelungat, numita tulburarea
distimica (distimia). Numeroase femei pot avea modificari ale dispozitieiinainte de menstruatie.
Simptome premenstruale fizice si emotionale care interfera cu relatiile interpersonale sau cu
responsabilitatile cotidiene sunt cunoscute sub denumirea de sindrom premenstrual (SPM).
Totusi, femeile care prezinta simptome premenstruale fizice si emotionale care interfera serios cu
viata cotidiana pot avea o forma de depresie, denumita tulburare premenstruala disforica.
Multi medici, de obicei generalisti, consulta persoane care prezinta simptome generale care
pot fi dificil de atribuit unei depresii. Aceste simptome, care apar in mod frecvent in depresie,
pot fi:
-dureri de cap si alte dureri cu diferite localizari
-probleme digestive, inclusiv constipatie si diaree
-pierderea interesului in activitatea sexuala sau incapacitatea de a mai avea o viata sexuala
activa
-sentimente de anxietate sau de ingrijorarefara un motiv evident
-autoacuzarea sau acuzarea altora pentru starea de depresie
-lipsa miscarii sau a vorbirii timp de ore intregi.

12
Alte simptome de depresie pot fi:
-mancatul excesiv si castigul in greutate, care apar mai frecvent decat pierderea poftei de
mancare
-cresterea duratei de somn, mai frecventa decat insomnia
-plans facil, manie, stare generala proasta, impreuna cu anxietate si stare de tensiune
interioara
-uneori, o senzatie de ingreunare a bratelor sau a picioarelor
-sensibilitate excesiva la rejectie (respingere).

Tipuri de depresie

Depresie reactiva

Se pare ca depresia reactiva este cel mai obisnuit tip de depresie. Aceasta este declansata
de un eveniment traumatic, dificil sau stresant al vietii. Persoanele afectate se simt rau, nervoase,
anxioase sau chiar furioase. Acest tip de depresie mai poate apareadupa o perioada prelungita de
stres si chiar la mult timp dupasfarsitul acestei perioade. Cauzele variaza enorm de la o persoana
la alta, fiind vorba uneori de schimbarea locuintei sau de pierderea unui parinte in copilarie, pana
la incapacitatea de a realiza ceva o lunga perioada de timp, o pierdere grea sau un divort.

Depresia endogena

Acesttip de depresie nu este intotdeauna cauzat de un eveniment stresant din viata, ci mai
degraba poate fi vorba de un dezechilibru al reactiilor chimice ale creierului. Acest tip de
depresie apare cel mai adesea din cauza problemelor legate de familie.

Depresia maniaca

Cel putin o persoana dintr-o suta va experimenta genul acesta de depresie cel putin o data
in viata ei. Acest tip de depresie - cunoscuta si ca depresia bipolara - este foarte diferita de toate
celelalte tipuri de depresie. In afara sentimentului de nefericire care o urmareste tot timpul,
persoana afectata experimenteazao crestere exagerata de energie si stari de exaltare, urmate de
scaderibruste si de disperare cumplita. Aceste urcusuri si coborasuri de stare pot dura chiar si
cateva luni la rand.De asemenea, persoanele afectate pot suferi de deziluzii si halucinatii - vad si
aud lucruri care nu exista. Cei mai multi din cei afectati de acest tip de depresie sufera de aceasta
in adolescenta si in jurul varstei de 20 de ani.Ca si in cazul celorlalte tipuri de depresie, se poate
da vina pe un intreg amestec de factori fizici si de ambient. Nu s-a confirmat ca ar exista vreo
legatura cu determinarea genetica; daca unul din parintisufera de aceasta afectiune, exista sanse
de 10% ca aceasta boala sa te afecteze.

13
Depresia post-natala

Aceasta este o foarte bine cunoscuta forma de depresie, care afecteaza intre 10 si 20%
dintre femeile care dau nastere unui copil. A nu se confunda cu o alta afectiune, denumita "baby-
blues" - o scurta perioada de timp de nefericire care apare la trei sau patru zile dupanastere.
Aceasta afectiune poate provoca un plans inexplicabil si sentimentul de singuratate pentru cateva
zile de la nastere.Depresia post-natala este o afectiune cu mult mai serioasa, care apare dupa
doua sau chiar trei saptamani de la nastere si care se dezvolta incet, ceea ce face sa fie foarte greu
de diagnosticat. De asemenea, poate fi foarte dificil chiar si pentru mama sa isi dea seama ca
sufera de depresie, ceea ce ingreuneaza cu mult situatia. Acest tip de depresie este cauzat de un
dezechilibru hormonal in creier.

Tulburari afective de sezon

Acest tip de depresie apare odata cu apropierea iernii si se pare ca se datoreaza lipsei de
lumina a zilei in lunile de iarna. Aceasta lipsa de lumina a zilei limiteaza producerea serotoninei,
un hormon al fericirii produs de creierul nostru, provocand sentimente de nefericire. Acest tip de
depresie poate fi tratat cu terapie prin lumina.

Tulburarea recurenta

Adeseori depresia reapare. Daca o persoana are un episod de depresie, probabilitatea ca


depresia sa revina la un anumit moment al vietii acelei persoane, este mai mare decat la restul
oamenilor care nu au avut niciodata depresie.
Riscul de aparitie a unui nou episod de depresie creste cu fiecare episod.

Mecanism fiziopatologic
Depresia poate debuta cu simptome de anxietate (cum ar fi o ingrijorare excesiva) sau cu
simptome precum tristetea sau lipsa de energie, care dureaza de mai multe zile sau luni, inainte
de instalarea completa a depresiei.
Potapareatulburari in capacitatea de concentrare sau de memorare, sentimentul de pierdere
a placerii in activitatile care altadata erau placute, sentimentul de pierdere a sperantei, scaderea
energiei, modificari ale somnului si ale poftei de mancare. Persoana cu depresie se poate izola
social de ceilalti si isi poate pierde interesul pentru activitatea sexuala.
Evolutia depresiei variaza de la o persoana la alta. Pot fi prezente simptome usoare sau
severe de depresie, pentru o perioada indelungata de timp sau pentru o perioada scurta. Un
procent mic de persoane se simt depresive in marea majoritate a vietii lor; acestea necesita un
tratament de intretinere.
Majoritatea pesoanelor cu depresie pot fi tratate cu succes cu medicamente, consiliere
profesionala sau o combinatie a celor doua.

14
Tulburarile depresive sunt clasificate in functie de severitatea si de durata lor. Depresia
poate fi usoara, moderata sau severa.
Ea poate debuta brusc (depresie acuta) sau poate dura o perioada indelungata (depresie
cronica). De exemplu, tulburarea distimica, este o depresie cronica usoara. Unii oameni pot avea
un episod de depresie majora care se poate suprapune peste o tulburare distimica (depresie
dubla).
In cazul unei depresii severe, poate fi necesara o internare intr-un spital pentru o perioada
scurta de timp, in special daca sunt prezente ganduri de sinucidere. Deoarece depresia creste
riscul de tentativa de suicid, persoana respectiva trebuie sa urmeze imediat un tratament daca
sunt prezente idei de autodistrugere.

Investigatii
Medicul curant va face o anamneza (adica va pune intrebari in legatura cu starea generala
de sanatate) si va efectua o examinare fizica completa. De asemenea, poate recomanda si
efectuarea unor teste precum:
-examene de laborator, pentru a se vedea daca simptomele nu sunt cauzate de anumite
afectiuni, precum o activitate scazuta a glandei tiroide (hipotiroidism) sau o anemie
-evaluarea starii de sanatate mentale, care implica un interviu cu un profesionist de sanatate
mentala (psihiatru)
-teste verbale sau scrise care pot detecta depresia.
Medicul psihiatru poate pune intrebari, pentru a determina cat de mult este afectata
persoana respectiva de starea depresiva pe care o are, inclusiv daca au fost sau sunt prezente idei
de sinucidere. Daca a existat vreodata o perioada de veselie anormala (excesiva, inadecvata),
iritabilitate sau o senzatie de energie intensa care a durat 4 zile sau mai mult, medicul trebuie
informat asupra acestui lucru. Episoadele maniacale, sau episoadele mai usoarehipomaniacale,
fac parte din tulburarea bipolara.
Unele tipuri de medicamente antidepresive pot agrava simptomele tulburarii bipolare, de
aceea este foarte important ca simptomele sa fie diagnosticate cu precizie. Atunci cand este
consultat medicul curant, este important sa se discute cu acesta despre orice simptom care s-ar
putea datora depresiei. Aproximativ jumatate din totalitatea cazurilor de depresie sunt
subdiagnosticate si subtratate. De aceea trebuie ca medicii generalisti si medicii de familie sa
punaintrebari de rutina legate de depresie, cu ocazia fiecarui consult efectuat.

2.3 Dementa

Prin demenţă se înţelege pierderea funcţiilor creierului, o pierdere care de obicei are un
caracter progresiv şi ireversibil. Are loc practic lezarea şi moartea neuronilor, care de altfel este
normală, însă în cazul acestei boli procesul este unul rapid şi cu caracter patologic. Creierul nu
mai are o funcţionare normală.

15
Demenţa este o „tulburare caracterizată prin deficite cognitive multiple, afectând
memoria, inteligenţa, limbajul, rezolvarea problemelor, învăţarea, orientarea, percepţia, atenţia,
judecata, concentrarea şi abilităţile sociale”.

Această tulburare este atât de puternică încât constituie o modificare foarte importantă
faţă de starea iniţială şi afectează foarte mult funcţionarea socială a individului respectiv.

Demenţa este considerată a fi „un sindrom cu alterarea achiziţiilor intelectuale


caracterizat de deficite persistente în cel puţin 3 dintre următoarele arii ale activităţii mentale:
memoria, limbajul, emoţional, vizuospaţial, cogniţie”.

Însă trebuie subliniat faptul că demenţa nu trebuie confundată cu retardul mental sau cu
delirul şi sindromul confuzional acut.

Demenţa reprezintă de regulă boala persoanelor în vârstă, studiile arată că un procent de


5 % este reprezentat de persoanele cu vârstă între 65-80 de ani, iar un procent mai mare de 20-
25% este a celor de peste 80 de ani. În timp ce demenţa Alzheimer este mai frecventă la femei,
demenţa vasculară este mai frecventă la bărbaţi.

Una dintre cele mai importante dar şi cea mai frecventă formă de demenţă este boala
Alzheimer, cca 60% (Cummings, 1992), însă au apărut o serie de noi entităţi nosologice, şi
anume: demenţa fronto-temporală, demenţa cu corpusculi Lewy, în timp ce altele, cum ar fi
demenţa subcorticală sau demenţa vasculară, încep să-şi piardă din relevanţă.

Persoanele bolnave de demenţă au probleme cu memoria de scurtă durată, astfel pacientul uită
ceea ce a făcut acum câteva minute sau chiar ceea ce tocmai a spus. De asemenea, aceştia
comportă dificultăţi de vorbire, de orientare în spaţiu sau de orientare în timp, iar unii dintre ei au
nevoie chiar de o îngrijire constantă în activităţile lor zilnice.

Etiologie
Din punct de vedere al etiologiei, demenţele reprezintă un grup heterogen de afecţiuni
neurologice sau sistemice cu afectare a sistemului nervos central, însă trebuie precizat că formele
de departe cele mai întâlnite sunt:

- demenţa de tip Alzheimer,

- demenţa vasculară,

- demenţa din a-sinucleinopatii (demenţele cu corpi Lewy şi demenţa asociată bolii


Parkinson)

- formele mixte (de exemplu boala Alzheimer asociată cu boală cerebro-vasculară sau
boală Alzheimer asociată cu demenţă cu corpi Lewy).
16
- celelalte forme de demenţă (alte boli neurodegenerative care asociază demenţă, boli
inflamatorii/infecţioase, boli metabolice, boli neoplazice)

Foarte importante în tratarea demenţei sunt atât respectarea protocolului de diagnostic


cat şi identificarea etiologiei, deoarece numai în urma corectei diagnosticări se pot prescrie
tratamentele adecvate.

În tabelul de mai jos, am încercat să identific care sunt cele mai importante afecţiuni şi
cum se manifestă ele.

Tabelul nr. 1 - Tipuri de demenţă (clasificare etiologică şi evolutivă)

Demenţe permanente şi Demenţe permanente de Demenţe parţial sau complet


progresive obicei neprogresive reversibile
Boala Alzheimer Demenţa post-traumatică Demenţele toxice şi medicamentoase
(alcoolul, monoxid de carbon,
plumb, mercur, mangan, pesticide,
trihexifenidil, barbiturice,
antidepresive triciclice, litiu,
digitala, , cocaina, etc.)
Demenţa vasculară Demenţa post-anoxică Demenţele cauzate de infecţii
(multiinfarct, infarct (meningite, encefalite, tuberculoză,
strategic, boala parazitoze, neuroborelioza)
Binswanger,
CADASIL, etc.)
Demenţa asociată bolii Hidrocefalia internă normotensivă
Parkinson
Demenţa cu corpi Hematomul subdural
Lewy
Forme mixte* Tumorile cerebrale
Boala Huntington Boala Wilson
Demenţa fronto- Afecţiunile metabolice (insuficienţă
temporală renală cronică, demenţa de dializă,
insuficienţă hepatică, hipoglicemia
cronică)

17
Boala Hallervorden- Afecţiunile endocrine (hipotiroidia,
Spatz sindromul Cushing)
Paralizia supranucleară Afecţiunile autoimune (LES cu
progresivă vasculită asociată)
Scleroza multiplă Afecţiuni carenţiale (sindromul
Wernicke-Korsakov, pelagra,
carenţa de viatmină B12 şi folat)
Complexul SIDA- Sindroame paraneoplazice
demenţă (encefalita limbică)
Neurosifilisul (Paralizia
generalizată
progresivă)
Boala Creutzfeldt -
Jakob

Astfel, după cum putem observa şi în tabelul şi graficul de mai sus, demenţa se poate
clasifica în mai multe categorii, însă demenţa vasculară se împarte în patru tipuri:

18
1. Demenţa multiinfart

2. Boala Binswanger

3. HC

4. Sindromul CADASIL

Voi încerca să le prezint pe scurt pe rând, pentru a putea înţelege mai bine care sunt
motivele apariţiei lor, dar şi a posibilităţii remedierii tulburărilor apărute.

1. Demenţa multiinfart

Termenul de demenţă multiinfarct a fost folosit pentru prima dată de către Hachinski, în
anul 1974, şi a fost utilizat pentru a desemna demenţa cauzată de infarctele mari, provocate în
special de tromboembolismul apărut ca urmare a leziunilor aterosclerotice din vasele mari.
Ocluzarea marilor vase poate apărea în infarctele mari, care implică substanţa albă şi cortexul
cerebral.

Patogenie
Simptomele comportamentale şi psihologice ale demenţei apar în diferite arii ale
creierului, astfel acestea sunt mai întâi identificate la nivelul neocortexului, iar atrofia corticală
grosieră se însoţeşte de pierderea neuronilor şi a sinapselor, în paralel cu astroglioza. Examenul
anatomopatologic al bolnavilor cu boală Alzheimer a evidenţiat o semnificativă micşorare a
volumului cerebral (atrofie corticală)şi un număr mare de plăci extracelulare şi noduri
neurofibrilare intracelulare.

Primul semn al demenţei, denumit şi „sindrom prodromal” apare atunci când sunt
alterate atenţia şi memoria de lucru.

Pierderea neuronală progresivă afectează în mod semnificativ sistemul colinergic.


Reducerea activităţii colinergice din regiunile limbice şi paralimbice perturbă proiecţii corticale
şi stă la baza dezvoltării simptomelor comportamentale.

Pentru toate sistemele de neurotransmisie, odată cu înaintarea în vârstă se alterează


semnificativ eficacitatea transmisiei sinaptice.

19
In figura de mai jos se poate observa o atrofie cerebrală, care este predominantă în
emisfera stângă.

Factori de risc
Elementul esenţial al demenţei îl „constituie dezvoltarea unor deficite cognitive multiple
care includ deteriorarea memoriei şi cel puţin una dintre următoarele perturbări cognitive: afazie,
apraxie, agnozie ori o perturbare în funcţia de execuţie. Pacienţii cu demenţă au deteriorată
capacitatea de a învăţa un material nou, ori uită un material învăţat anterior”.

Cel mai important factor de risc pentru toate tipurile de demenţă este considerată a fi
îmbătrânirea. Însă, boala poate fi şi moştenită cum sunt anumite cazuri de demenţă: boala
Alzheimer cu debut precoce sau unele tipuri de demenţă frontotemporală.

Există o serie de factori care pot conduce la dezvoltarea acestei boli, o parte dintre
aceştia sunt:

- sexul masculin

- tensiunea arterială crescută (hipertensiune),

- un infarct miocardic în trecut,

- ateroscleroză, care constă în depunerea de grăsimi şi de calciu în pereţii arterelor

- un accident vascular cerebral sau un accident ischemic tranzitor (AIT) în trecut.

- tensiunea arterială scăzuta pentru o perioadă îndelungată de timp, la persoanele cu


vârsta peste 75 ani (în acest caz apare lipsa oxigenării creierului)

20
- nivelul crescut de homocisteină (acest aminoacid se află în sânge în cantităţi mici, iar
în cazurile în care acesta creşte se pot forma placi în pereţii vaselor de sânge)

- administrarea unei terapii hormonale de către femeile cu vârsta de peste 65 ani.

Având în vedere multiplele cauze care o pot determina, demenţa vasculară poate fi
privită ca un ansamblu sindromologic. Cel mai important mecanism patologic implicat în
determinismul demenţei vasculare este considerat a fi procesul ischemic, care poate fi hipoxic,
hipoperfuziv şi/sau prin mecanism ocluziv.

În urma demenţei apar o serie de alte complicaţii, cele mai frecvente sunt considerate a
fi infarctele multiple, cortico-subcorticale, infarcte singulare, cu localizare strategică, boala
vaselor mici cu infarcte lacunare şi afectarea ischemică a substanţei albe.

Semne şi simptome

Simptomele de dementa variaza în functie de cauza ei şi de localizarea zonei cerebrale afectate.


Pierderea memoriei este de obicei simptomul cel mai precoce şi cel mai usor de remarcat.

Alte simptome cheie ale dementei sunt:

- dificultate în rememorarea evenimentelor recente

- nerecunoaşterea persoanelor şi a locurilor familiare

- dificultate în găsirea cuvintelor adecvate în exprimarea gândurilor sau în denumirea obiectelor

- dificultate în efectuarea calculelor matematice

- probleme în planificarea şi în îndeplinirea sarcinilor, cum ar fi efectuarea instrucţiunilor unei


reţete, scrierea unei scrisori sau tinerea evidentei unui carnet de cecuri

- dificultăţi în gândirea rapidă, cum ar fi reacţionarea adecvată în cazul unei situaţii de urgenţă

- dificultăţi în controlul dispoziţiilor sau a comportamentelor proprii; depresia este frecventa, şi


pot apărea agitaţia şi agresivitatea

- neglijarea auto-îngriirii, cum ar fi toaleta sau duşurile.

Unele tipuri de dementa au simptome caracteristice:

- persoanele cu dementa cu corpi Lewy au adeseori halucinaţii vizuale foarte elaborate, detaliate;
ei pot cădea frecvent

21
- primele simptome ale dementei fronto-temporale pot fi modificările de personalitate
sau comportamentul neobişnuit. Persoanele cu această afecţiune pot să nu mai aibă empatie faţă
de alţii (capacitatea de a-i înţelege) sau pot spune lucruri nepoliticoase sau răutăcioase, sa aibă
momente de exhibiţionism sau să facă comentarii sexuale.
Simptomele de demenţă care debutează brusc sugerează o posibilă demenţă vasculară
sau un posibil delirium - confuzie de scurtă durată, datorata unei afecţiuni noi sau unei afecţiuni
mai vechi care se agravează.
Evoluţie
Demenţa progresează în timp, dar rapiditatea agravării depinde de la o persoană la alta.
Unele persoane pot avea manifestări minime până în fazele tardive ale bolii, alte persoane pierd
capacitatea de a efectua activităţi zilnice deja într-o fază precoce a bolii. Nu există până în
prezent posibilitatea unei vindecări. O persoană afectată de boala Alzheimer trăieşte în medie 8 -
10 ani de la apariţia primelor simptome, dacă nu intervin alte cauze intercurente de moarte.

Evoluţia bolii este împărţită în mod convenţional în trei faze:

Faza iniţială:

- pierdere a orientării
- pierderea capacităţii de a iniţia anumite activităţi
- neadaptare la situaţii noi şi nefamiliale
- reacţii întârziate şi capacitate de memorare încetinită
- tulburări de judecată, decizii greşite
- dificultăţi în utilizarea banilor
- tulburări de dispoziţie afectivă, iritabilitate, nelinişte
Faza intermediară:
- probleme în recunoaşterea persoanelor familiare
- dificultăţi la citit, scriere şi calcul
- greutăţi în a se îmbrăca singur
- probleme de gândire logică
- tulburări de dispoziţie accentuate, ostilitate faţă de persoane apropiate
- pierderea orientării temporale
- suspiciuni nejustificate, idei de persecuţie, gelozie, urmărire
- necesitatea unei supravegheri şi îngrijiri permanente

22
Faza avansată (tardivă):
- pacienţii nu-şi mai amintesc că trebuie să se spele, să se îmbrace, să meargă la toaletă
- pierd abilitatea de a mesteca alimentele, de a înghiţi, uită că au mâncat deja şi pretind să li - se
servească din nou masa
- dificultăţi în păstrarea echilibrului, dificultăţi de mers
- stări confuzive, uneori cu agitaţie, în special noaptea
- pierderea capacităţii de a comunica prin cuvinte
- pierderea controlului vezicii urinare sau intestinal (incontinenţă pentru urină şi fecale)
Complicaţii
În cazul acestor boli, pot să apară diferite complicaţii. Dintre cele mai frecvente şi grave
sunt infecţiile pulmonare sau renale. Acestea au drept cauză sedarea pe timp foarte îndelungat în
poziţie orizontală (la pat) şi care determină în cele din urmă decesul persoanei bolnave.

În cazul unor leziuni cerebrale preexistente, demenţa vasculară este permanentă, însă
dacă pacientul are simptome în urma unui traumatism, atunci acesta se poate recupera aproape în
totalitate, în funcţie de traumatism.

Astfel, debutul demenţei poate fi brusc sau gradual. Pronosticul este mai bun în cazul
apariţiei bruşte a simptomelor. Prognosticul este unul destul de ridicat având în vedere numărul
mare de persoane care se confruntă cu această boală.

Prognostic

În cazul unor leziuni cerebrale preexistente, demenţa este permanentă. Dacă simptomele
au survenit în urma unui traumatism, pacientul poate recupera total, în funcţie de traumatism.
Debutul demenţei poate fi brusc sau gradual.

Prognosticul este mai bun în cazul apariţiei bruşte a simptomelor.

Metode de investigare
Pentru a putea diagnostica demenţa avem nevoie atât de diagnosticarea proreiu-zisă a
acesteia cat şi de stabilirea etiologiei ei vasculare.

Pacientului trebuie să i se facă un examen clinic general în urma căruia să se stabilească


cu exactitate afecţiunile existente. De asemenea, medicul trebuie să solicite pacientului şi o serie
de examene de laborator pentru a vedea daca acea afecţiune poate fi tratată.

23
Testele de laborator de rutină în cazul demenţei sunt:

- dozarea hormonilor tiroidieni pentru identificarea unei hipoactivitati tiroidiene

- dozarea vitaminei B12 pentru identificarea unui deficit vitaminic

- dozarea acidului folic pentru identificarea unui deficit al acestei vitamine, care face
parte din grupul vitaminelor B

- hemoleucograma completă (HLG) pentru găsirea vreunei infecţii, transaminaze, adică


ALT sau AST, teste sanguine care arată funcţionarea ficatului, testele pentru sifilis, dozarea
nivelelor sanguine ale electroliţilor şi alte teste care pot furniza date despre funcţia rinichilor

- testele pentru infecţia HIV/SIDA

- viteza de sedimentare a hematiilor (VSH)

- un test de sange care identifică prezenţa unei inflamaţii în organism, screening


toxicologic, care cuprinde teste ale mostrelor prelevate din urină, sânge sau firul de păr, în scopul
cautării unor droguri care ar fi putea cauza problemelor, anticorpii antinucleari, un test de sânge
folosit pentru diagnosticul bolilor autoimune.

- examenul neurologic care este obligatoriu şi poate descoperi tulburări non-cognitive,


tulburări de comportament, depresie, episoade psihotice sau obsesive, stări confuzionale,
iritabilitate sau stări de dezinhibiţie.

- Mini Mental State Examination ( Scala de evaluare a starii mentale) – reprezintă un


instrument de screening al demenţei. Astfel, acesta evaluează o serie de funcţii cognitive, de
exemplu: orientarea, înregistrarea informaţiilor, atenţia şi calcul, reproducerea informaţiilor şi a
limbajului. Rezultatul obţinut de către pacient este apoi raportat la vârsta şi pregătirea acestuia.

- Testul Ceasului Desenat, care prezintă o serie informaţii despre funcţionarea cognitivă
şi adaptativă generală

- Examenele imagistice, în special IRM (imagistică prin rezonanţa magnetică),


evidenţiază arii multiple de infarct la nivel cortical.

În cazuri rare, se poate face o biopsie cerebralăa atunci cand se suspectează o cauză de
demenţă care poate fi tratată.

Dacă totuşi nu se poate trata, dupa deces, se poate efectua o autopsie pentru a se
identifica cu certitudine cauza demenţei. Această informaţie poate fi utilă pentru membrii
familiei care pot fi îngrijoraţi în legătură cu cauzele genetice.

Diagnosticul clinic de demenţă vasculară trebuie să parcurgă un număr de cinci trepte:

24
1. Evaluarea deficitelor cognitive, utilizând teste neuro-psihologice standard pentru
stabilirea şi cuantificarea sindroamelor demenţiale.

2. Stabilirea prezenţei factorilor de risc pentru accidentele vasculare cerebrale (HTA,


diabet zaharat, displipidemii, afecţiuni cardiace emboligene, fumat, ereditate, etc.).

3. Identificarea leziunilor cerebrale de tip vascular prin metode de neuroimagistică:

- CT cranian evidenţiază leziuni hipodense multiple localizate în special în substanţa


albă periventriculara;

- RM evidenţiază în plus anomalii ale substanţei albe evidenţiate ca zone hiperintense


de hipersemnal pe secvenţele ponderate în T2 ce intersectează zona periventriculară
(leucoaraioza).

4. Diagnosticul diferenţial al demenţei vasculare faţa de demenţa de tip Alzheimer şi


stabilirea cazurilor când aceste doua tipuri de demenţă coexistă (demenţă mixtă). La bolnavii
autopsiaţi diagnosticul de demenţă vasculară şi de boală Alzheimer a fost pus simultan la 10-
23% dintre subiecţi.

5. Identificarea temporală a cauzalităţii.

Dacă brusc apar semene ale unui accident vascular cerebral sau al unui accident
ischemic tranzitor trebuie chemată de urgenţă o ambulanţă. Astfel, este foarte important ajutorul
unui medic în cazul în care o persoană devine confuză, tulburată emoţional sau nu ştie cine este
sau unde se află. Toate acestea sunt semen de delirium şi pot fi semne precoce de demenţă.

Pentru a evalua simptomele pierderii de memorie sau ale confuziei se apelează la


medicul de familie, medicul internist (specializat în medicina internă), mai apoi la un medic
geriatrician, neurolog şi la un medic psihiatru.

25
CAPITOLUL III - ROLUL ASISTENTEI MEDICALE
ÎN PREGATIREA BOLNAVULUI PENTRU
EXPLORĂRILE CLINICE ȘI PARACLINICE

Pentru persoana bolnavă foarte importantă este explorarea clinică, însă pe lângă aceasta
explorarea paraclinică a devenit din ce în ce mai folosită şi apreciată. Prin intermediul activităţii
paraclinice bolnavul este examinat şi trebuie să fie cunoscută atât de către medic cât şi de către
asistentul medical.

Asistentul medical participă la aplicarea metodelor moderne de investigaţie şi tratament


ale bolnavilor. Acesta trebuie să aibă cunoştinţe de specialitate, o serie de calităţi (punctualitate,
devotament, datoria păstrării secretului medical, afecţiune şi devotament faţă de pacienţii
internaţi, atitudine corespunzătoare cu gravitatea bolii pacienţilor), dar şi imunizări (vaccinări)
pentru asigurarea stării de sănătate.

Voi prezenta în cele ce urmează activitatea asistentului medical în recoltarea analizelor


şi în tratamentul bolnavilor de demenţă.

RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU V.S.H.

Asistentul medical în cadrul acestei operaţiuni pregăteşte materialele necesare:

- seringă de 2ml de unică folosinţă;

- ace sterile de unică folosinţă;

- soluţie de Citrat de Na 3,8%;

- muşama, eprubete, tăviţe renale, garou, vată, alcool 70o.

Cu 24 de ore înainte asistentul pregăteşte psihic pacientul cu privire la examinarea ce va


avea loc. De asemenea, acestea este pregătit şi fizic, fiind anunţat să nu mănânce şi să se
odihnească.

Tehnica recoltării sângelui necesită parcurgerea unor paşi, astfel: asistentul medical se
spală pe mâini cu apa şi săpun, îmbracă mănuşile sterile, aspiră în seringă 0,4ml Citrat de Na
3,8%, aplică garoul pacientului pentru a pune în evidenţă vena, puncţioneazǎ vena şi desface
garoul, aspiră sânge pana la 2ml (1,6ml), retrage acul şi aplică un tampon cu alcool, scurge
amestecul sânge-citrat în eprubetă şi omogenizează lent, aşează eprubeta în stativ, îngrijeşte
pacientul după puncţie. La finalul intervenţiei asistentul pregăteşte produsul pentru laborator,
completând buletinul şi etichetează produsul pe care îl trimite la laborator.

26
RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU HEMOLEUCOGRAMĂ

Hemoleucograma se recoltează dimineaţa pe nemâncate, prin puncţie venoasă, prin


stază pe anticoagulant EDTA în tuburi vacutainer.

Asistentul medical pregăteşte materialele necesare:

- seringă de 2ml de unică folosinţă;

- ace sterile de unică folosinţă;

- soluţie de Citrat de Na 3,8%;

- muşama, eprubete, tăviţe renale, garou, vată, alcool 70o.

Se pregăteşte pacientul psihic, explicându-i cu 24h înainte necesitatea efectuării


examinării. Se pregăteşte pacientul fizic. Se anunţă să nu mănânce şi să păstreze repaos fizic.

Efectuarea tehnicii

- asistentul medical se spală pe mâini cu apa şi săpun;

- îmbracă mănuşile sterile;

- aspiră în seringă 0,4ml Citrat de Na 3,8%;

- aplică garoul pacientului pentru a pune în evidenţă vena;

- puncţioneazǎ vena şi desface garoul;

- aspiră sânge pana la 2ml (1,6ml);

- retrage acul şi aplică un tampon cu alcool;

- scurge amestecul sânge-citrat în eprubetă şi omogenizează lent;

- aşează eprubeta în stativ;

- îngrijeşte pacientul după puncţie;

- pregăteşte produsul pentru laborator, completând buletinul;

- etichetează produsul şi-l trimite la laborator;

- reorganizează locul de muncă.

RECOLTAREA IONOGRAMEI SANGUINE

27
Ionograma sanguină se va recolta dimineaţa pe nemâncate prin puncţie venoasă cu
stază, pe anticoagulant – heparina, prin metoda vacutainer. Se vor extrage cca 3-4 cm sânge
simplu, amestecându-se cu heparină până la omogenizare într-o sticluţă(metoda clasica)

RECOLTAREA GLICEMIEI

Glicemia se va recolta dimineaţa, pe nemâncate, prin puncţie venoasă, cu stază, sânge


simplu.

TIMPUL DE COAGULARE (TC)

- valori normale: 8 – 10 minute

- valori crescute: deficit de factori ai coagulării, insuficienţă hepatică, coagulopatie de


consum, medicamente anticoagulante (de tip heparinic, cuamarinic sau warfarinic) şi fibrinolitice
(urokinaza, streptokinaza)

TIMPUL HOWELL. Reprezintă principalul test pentru monitorizarea tratamentului cu


heparină

- valori normale: 2 minute

- valori crescute: deficit de factori ai coagulării, insuficienţă hepatică, coagulopatie de


consum, medicamente anticoagulante (de tip heparinic, cuamarinic sau warfarinic) şi fibrinolitice
(urokinaza, streptokinaza)

TIMPUL QUICK

- valori normale: 13 – 15 secunde

- valori crescute: deficit congenitali de factori ai coagulării, deficit de vitamina K,


hepatită, ciroză, administrare de cumarinice, intoxicaţie cu salicilaţi, coagulare intravasculară
diseminată

RECOLTAREA COLESTEROLULUI

Se va face recoltarea dimineaţa, pe nemâncate, prin puncţie venoasă, fără anticoagulant.

Pregătirea pacientului

1. Este foarte important ca pacientul să ştie procedură, pentru a fii liniştit şi pentru a
colabora

2. Recoltarea probelor se face cu pacientul în condiţii bazale, înaintea oricărei proceduri


diagnostice sau terapeutice; pentru evaluarea metabolismului lipidic se recomanda ca recoltarea
sa se efectueze după 12 ore de la ultima masa.

28
3. Recoltarea probelor biologice se poate face sub forma unei probe unice (de exemplu,
pentru determinarea glicemiei bazale) sau sub forma probelor multiple (de exemplu, testul de
toleranta la glucoza sau recoltarea urinei din 24 ore).

4. Pacientul să stea intr-o poziţie comoda (in poziţie şezânda sau în decubit dorsal).

Recoltare:

- înainte de puncţionarea venei, acul se introduce în tubul de recoltare, şi se fixează


prin rotire uşoara în sensul acelor de ceasornic.

- vena se puncţionează, garoul se slăbeşte şi se strânge pistonul, pană la oprirea


fluxului sanguin.

- se scoate tubul din ac, rotindu-l în sens invers acelor de ceas; acul rămâne în vena

Indiferent de sistemul de recoltare folosit, trebuie respectate următoarele manevre:

- utilizarea de mânuşi sterile, de unică folosinţa pentru fiecare pacient căruia i se


recoltează probe;

- se evită puncţionarea în zonele în care exista leziuni cutanate;

- se dezinfectează zona aleasa pentru puncţionare cu ajutorul unui tampon steril îmbibat
în soluţie apoasa de izopropanol 70%, prin muscari circulare, din interior spre exterior, pentru a
îndepărta contaminanţii;

- după tamponare, se lasă sa se usuce zona înainte de a trece la puncţionare (daca zona
este umeda, poate fi indusa hemoliza probei);

- la sfârşitul puncţionării, se aplică imediat un tampon compresiv pentru a asigura


hemostaza şi a evita formarea hematomului (durata recomandata a compresiei 5 minute); la
sfârşit acoperiţi zona cu un pansament steril.

RECOLTAREA URINII

Examen sumar de urină

Materiale necesare recoltării de urină sunt: urinar, ploscă, muşama, aleză, materiale
pentru igiena organelor externe.

Înaintea recoltării, asistentul pregăteşte psihic şi fizic pacientul. Asistentul instruieşte


pacientul cu privire la folosirea bazinetului şi a procesului de recoltare. După recoltare urina se
etichetează şi se trimite la laborator un eşantion de 100-150 ml.

29
EFECTUAREA ELECTROENCEFALOGRAMEI

Electroencefalografia (EEG) reprezintă o tehnică de înregistrare şi interpretare a


activităţii electrice a creierului. EEG reprezintă înregistrarea, în timp, a activităţii electrice
cerebrale.

EEG este o metodă de explorare a activităţii bioelectrice a creierului.

Asistentul medical pregăteşte pacientul atât fizic cat şi psihic. Astfel, pregătirea psihică
constă în eliminarea factorilor emoţionali, convingerea pacientului asupra inofensivităţii tehnicii
(nu e dureros,durează aproximativ o ora) şi asigurarea odihnei necesare şi a liniştii
corespunzătoare atât înainte cat şi în timpul examinării.

Pregătirea fizică a pacientului constă în întreruperea înainte cu 3 a medicamentaţiei,


parul să fie spălat proaspăt sau se degresează cu un amestec de alcool-eter-acetona, iar în timpul
tehnicii pacientul va sta cu ochii închişi, nemişcat, pentru evitarea înregistrării biocurenţilor din
timpul contracţiilor musculare şi al interpretării eronate a E.E.G.

Efectuarea tehnicii:

- se efectuează cu ajutorul electroencefalografului, care culege, filtrează, amplifică şi


înregistrează biocurenţii rezultaţi în urma proceselor metabolice cerebrale, se aplică pasta de
contact, se repartizează electrozii pe toata suprafaţa craniului şi se fixează cu o bandă de cauciuc,
se evită orice mişcare în timpul înregistrării biocurenţilor. Înregistrarea se face cu o viteza de
15cm./min.

- se pot înregistra în paralel şi T.A., pulsul, respiraţia şi fonocardiografia,

- se pot face înregistrări şi în hiperpnee voluntara2O-25 respiraţii/minut -3 min.,în


timpul somnului,cu ajutorul stimulării luminoase stroboscop-2O-3O stimuli/min sau după
activare medicamentoasă.

După realizarea tehnicii pacientului i se îndepărtează electrozii şi i se şterge părul cu un


prosop curat, după care acesta este aşezat într-o poziţie corespunzătoare.

TOMOGRAFIA COPUTERIZATĂ

Tomografia computerizata (CT) foloseşte razele X pentru a crea imagini detaliate a


structurilor din interiorul corpului. în timpul testului pacientul va sta întins pe o suprafaţa plană
(masă) ce este legată la scaner; acesta are forma cilindrică. Scanerul trimite pulsuri de raze X
spre acea parte a corpului ce se doreşte investigată. O parte a aparatului este mobilă, astfel încât
poate efectua imagini din mai multe poziţii. Imaginile sunt memorate în computer.

Tomografia este selectivă şi super localizată. Sistemul tomografic se deplasează din


dreapta de cât un grad, efectuează o rotaţie de 180grade obţinând măsurători densiometrice.

30
Durata unei examinări este de cca.30 minute. Iradierea pacientului este minima. Se poate efectua
cu sau fără substanţă de contrast.

Asistentul medical pregăteşte pacientul pentru realizarea tomografiei astfel, mai întâi
acesta pregăteşte camera de examinat care trebuie să aibă temperatura de minim 20gradeC,
pentru că pacientul va fi dezbrăcat, apoi transportă pacientul în camera de analiză. Pacientul nu
trebuie să aibă bijuterii sau obiecte de metal şi îl va sfătui să stea într-o anume poziţie şi se va
îndepărta de acesta în momentul analizei, deoarece emană radiaţii.

ADMINISTRAREA PERFUZIEI

Perfuzia - introducere pe cale parenterală, picătură cu picătură, a soluţiilor


medicamentoase pentru reechilibrarea hidroionică şi volemică a organismului.

Introducerea lichidelor se poate face prin ace metalice fixate direct în venă, prin canule
de material plastic ce se introduc transcutanat prin lumenul acelor sau chirurgical, prin
evidenţierea venei în care se fixează o canulă de plastic ce se menţine chiar câteva săptămâni.

Scop: hidratarea şi mineralizarea organismului; administrarea medicamentelor la care se


urmăreşte un efect prelungit; depurativ - diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor
toxici: completarea proteinelor sau altor componente sangvine, alimentaţie pe cale parenterală.

Pregătirea materialelor necesare:

- tavă medicală acoperit cu un câmp steril;

- trusă pentru perfuzat soluţii ambalată steril;

- soluţii hidrante în sticle R.C.T. închise cu dop de cauciuc şi armătură metalică sau în
pungi originale de material plastic, riguros sterilizate şi încalzite la temperatura corpului;

- garou de cauciuc;

- tăviţa renală;

- stativ prevăzut cu brăţări cu cleme pentru fixarea flacoanelor;

- 1 - 2 seringi Luer de 5 - 10 cm cu ace pentru injecţii intravenoase şi intramusculare


sterilizate;

- o perna muşama;

- 1- 2 pense sterile;

- o pensă hemostatică;

- casoleta cu câmpuri sterile;

31
- casolete cu comprese sterile;

- substanţe dezinfectante;

- alcool;

- tinctura de iod;

- romplast;

- foarfece;

- vată.

Se pregătesc instrumentele şi materialele necesare.

Se scoate tifonul sau celofanul steril de pe flacon, se desprinde sau se topeşte la flacără
parafina de pe suprafaţa dopului, care se dezinfectează cu alcool.

Se desface aparatul de perfuzie şi se închide prestubul.

Se îndepărtează teaca protectoare de pe trocar şi se pătrunde cu el prin dopul flaconului.

Se închide cu pensa hemostatic, imediat sub ac tubul de aer, se îndepărtează teaca


protectoare de pe ac şi se pătrunde cu acesta în flacon, prin dopul de cauciuc, fără să se atingă
trocarul.

Se suspendă flaconul pe suport.

Se fixează tubul de aer la baza flaconului cu o banda de romplast, având grijă să


depăşească nivelul soluţiei sau al substanţei medicamentoase.

Se îndepărtează pensa hemostatică, deschizând drumul aerului în flacon.

Se îndepărtează teaca protectoare de pe capătul portac al tubului, se ridică deasupra


nivelului substanţei medicamentoase din flacon şi se deschide uşor prestubul, lăsând să curgă
lichidul în dispozitivul de perfuzie, fără ca picurătorul să se umple cu lichid.

Se coboară progresiv portacul, până când tubul se umple cu lichid, fiind eliminate
complet bulele de aer.

Se ridică picurătorul în poziţie verticală şi se închide prestubul, aparatul rămânând


atârnat pe stativ.

Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului.

I se explică bolnavului necesitatea tehnicii.

32
Se aşează bolnavul pe pat, în decubit dorsal, cât mai comod, cu antebraţul în extensie şi
pronaţie.

Se aşează sub braţul ales o pernă tare, acoperită cu muşama şi câmp steril.

Efectuarea perfuziei

Spălarea pe mâini cu apa şi săpun. Se examinează calitatea şi starea venelor.

Se aplică garoul de cauciuc la nivelul braţului.

Se dezinfectează plica cotului cu alcool.

Se cere bolnavului să închidă pumnul şi se efectuează puncţia venei alese.

Se verifică poziţia acului în venă, se îndepărtează garoul şi se adaptează amboul


aparatului de perfuzie la ac.

Se deschide prestubul, pentru a permite scurgerea lichidului în venă şi se reglează viteza


de scurgere a lichidului de perfuzat, cu ajutorul prestubului, în funcţie de necesitate.

Se fixează cu leucoplast amboul acului şi porţiunea tubului învecinat acestuia, de piele


bolnavului

Se supraveghează permanent starea bolnavului şi funcţionarea aparatului.

Dacă este necesar se pregăteşte cel de-al II-lea flacon cu substanţă medicamentoasă,
încălzindu-l la temperatura corpului.

Înainte ca flaconul să se golească complet, se închide prestubul pentru a împiedica


pătrunderea aerului în perfuzor şi se racordează aparatul de perfuzie la noul flacon.

Se deschide prestubul, pentru a permite lichidului să curgă; operaţia de schimbare


trebuia să se petreacă cât mai repede, pentru a nu se coagula sângele refulat din ac şi se reglează
din nou viteză de perfuzat a lichidului de perfuzat.

Înainte de golirea flaconului se închide prestubul, se exercită o presiune asupra venei


puncţionate cu un tampon îmbibat în soluţie dezinfectantă şi printr-o mişcare bruscă, în direcţia
axului vasului, se extrage axul din venă.

Se dezinfectează locul puncţiei cu tinctură de iod, se aplică un pansament steril şi se


fixează cu romplast.

PUNCŢIA VENOASĂ

Puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui ac
de puncţie.

33
Scop:

- explorator: recoltarea sângelui pentru examene de laborator – biochimice,


hematologice, serologice şi bacteriologice

- terapeutic: administrarea unor medicamente sub forma injecţiei şi perfuziei


intravenoase; recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale; executarea transfuziei de sânge sau
derivate ale sângelui, sângerare 300 – 500 ml în edemul pulmonar acut, hipertensiune arterială.

Locul puncţiei:

- venele de la plica colţului (bazilică şi cefalică) unde se formează un „M” venos prin
anastomozarea lor

- venele antebraţului

- venele de pe faţa dorsală a mâinii

- venele subclaviculare

- venele femurale

- venele maleolare interne

- venele jugulare şi epicraniene – mai ales la sugar şi copil mic

Pregătirea puncţiei:

Materiale:

- de protecţie, pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama, aleză pentru


dezinfecţia tegumentului tip I (vezi generalităţi)

- instrumentar şi materiale sterile, ace de 25-30 mm, diametrul 6/10, 7/10, 10/10 mm –
în funcţie de scop, seringi de capacitate – în funcţie de scop, pense, mănuşi chirurgicale,
tampoane

- alte materiale – garou sau bandă Esmarch, eprubete uscate şi etichetate, cilindru
gradat, fiole cu soluţii medicamentoase, soluţii perfuzabile, tăviţă renală (materialele se vor
pregătii în funcţie de scopul puncţiei)

Pacientul:

Pregătirea psihică – se informează asupra scopului puncţiei

Pregătirea fizică – pentru puncţia la venele braţului, antebraţului:

34
se aşează într-o poziţie confortabilă atât pentru pacient, cât şi pentru persoana care execută
puncţia (decubit dorsal)

- se examinează calitatea şi starea venelor având grijă ca hainele să nu împiedice


circulaţia de întoarcere la nivelul braţului

- se aşează braţul pe perniţă şi muşama în abducţie şi extensie maximă

- se dezinfectează tegumentele

- se aplică garoul la o distanţă de 7-8 cm deasupra locului puncţiei, strângându-l astfel


încât să oprească circulaţia venoasă fără a comprima artera

- se recomandă pacientului să strângă pumnul, venele devenind astfel turgescente

Execuţia puncţiei:

- asistenta îmbracă mănuşile sterile şi se aşeză vis-a-vis de bolnav. Se fixează vena cu


policele mâinii stângi la 4-5 cm sub locul puncţiei, exercitând o uşoară compresiune şi tracţiune
în jos asupra ţesuturilor vecine

- se fixează seringa, gradaţiile fiind în sus, acul ataşat cu bizoul în sus, în mâna dreaptă,
între police şi restul degetelor;

- se pătrunde cu acul traversând, în ordine tegumentul – în direcţie oblică (unghi de 30


grade), apoi peretele venos – învingându-se o rezistenţă elastică, până când acul înaintează în
gol;

- se schimbă direcţia acului 1-2 cm în lumenul venei;

- se controlează pătrunderea acului în venă prin aspiraţie cu seringa;

- se continuă tehnica în funcţie de scopul puncţiei venoase: injectarea medicamentelor,


recoltarea sângelui, perfuzie, în caz de sângerare, se prelungeşte acul de puncţie cu un tub din
polietilenă care se introduce în vasul colector, garoul rămânând legat de braţ;

- se îndepărtează staza venoasă după executarea tehnicii prin desfacerea garoului şi a


pumnului;

- se aplică tamponul îmbibat în soluţie dezinfectantă la locul de pătrundere a acului şi se


retrage brusc acul;

- se comprimă locul puncţiei 1-3 minute, braţul fiind în poziţie verticală.

35
GLICEMIA DIN DEGET.

Trebuie să precizăm că testele care determină glicemia recoltând sânge din deget, deşi
sunt foarte folositoare şi practice, nu au o suficientă acurateţe pentru a diagnostica un caz nou.

Glicemia măsoară nivelul de zahar din sânge. Un nivel crescut al glicemiei se poate
corela fie cu nerespectarea postului de 8 ore înainte de recoltare fie cu diabetul zaharat.

Nivelul glicemiei poate varia în decursul a 24 de ore în funcţie de aportul de alimente


sau de alte variabile.
Parametrii Limitele normale Nivel neadecvat

Glicemie capilară (pe test, din deget)


Pe nemâncate 91-120 mg/dl (5,1-6,5 >120 mg/dl (>6,5 mmol/l)
mmol/l)
La 2 ore după masă 136-160 mg/dl (7,6-9 >160 mg/dl (>9 mmol/l)
mmol/l)
În cazul în care valorile glicemiei sunt modificate este necesară efectuarea testului de
toleranţă la glucoza pentru a se pune diagnosticul de diabet zaharat.

36
ANALIZA COMPARATIVA A CAZURILOR

I. CULEGEREA DATELOR
DATE CULESE PACIENTUL 1 PACIENTUL 2 PACIENTUL 3
INITIALE P.M. I.C. G.A.
VARSTA 37 ani 80 ani 47 ani
SEX masculin feminin masculin
OCUPATIA somer Pensionara salariat
CONDUITA DE VIATA SI corespunzatoare Locuieşte singură într-o Locuieste cu copiii la apartament
MUNCA garsonieră, condiţii relativ
igienice.

GREUTATE 78 kg 60 kg 75kg
INALTIME 163 cm 155 cm 165cm
GRUP SANGUIN, Rh A II, Rh+ B III, Rh+ A II, Rh+
ALERGII neaga neaga Indometacin
TRATAMENT Nu este Nu este Nu este
URMAT/RESPECTAT
APP apendicectomie Varicela, hepatita A in urma cu Fara semnificatie
48 de ani
AHC Fara semnificatie Fara semnificatie Fara semnificatie
MOTIVELE INTERNARII Prezintă tulburări calitative de - pierderea memoriei, Dificultate în comunicarea
percepţie de tipul halucinaţiilor deteriorare intelectuală şi
verbală.
auditive. Dificultăţi de concentrare semne neurologice de focat
şi de menţinere a atenţiei, - labilitatea emoţionala cu Strategii individuale ineficace.
hipoprosexie spontană şi voluntară. dispoziţie depresiva tranzitorie
Diminuarea apetitului alimentar.
Hipomnezie de fixare şi de evocare. - pierderea stării de conştientă
Orientat temporo-spaţial, auto-şi Tendinţă de izolare, retragere în
allopsihic. Gândire cu flux sine
ideoverbal mai lent, ideaţie
interpretative-delirantă de urmărire.
Somn Indus medicamentos;

37
dificultăţi adaptativ-relaţionale in
mediul social.

ISTORICUL BOLII Pacient aflat în evidenţa, Spitalului Pacienta I.C, în vârstă de 80 ani din cele relatate de copii aflăm
de Psihiatrie Ploiesti, se internează care prezintă în ziua precedentă că în urmă cu 2 luni soţia fiind
pentru o nouă decompensare a vertij, cădere spre stânga foarte bolnavă a decedat.
simptomatologiei de aspect urmata de pierderea conştiinţei.
discordant manifestată prin
nelinişte psihomotorie, iritabilitate,
halucinaţii auditive, insomnia.
DIAGNOSTICUL LA Schizofrenie Demenţă Alzheimer şi depresie reactivă de doliu
INTERNARE vasculară
DATA INTERNARII 07.10.2017 01.04.2018 03.04.2018

II. ANALIZA NEVOILOR FUNDAMENTALE NESATISFACUTE/ANALIZA SI INTERPRETAREA DATELOR


NEVOILE FUNDAMENTALE MANIFESTAREA DE PROBLEMA DE
NESATISFACUTE DEPENDENTA DEPENDENTA
COMUNE Nevoia de a se mișca și de a avea o -insomnie -agitatie
bună postură -apatie -Vulnerabilitate fata de pericole
Nevoia de a dormi și a se odihni -perturbaea imaginii de sine
Nevoia de a evita pericolele
Nevoia de a comunica
PACIENTUL 1 Nevoia de a evita pericolele -insomnie -agitatie
Nevoia de a se odihni -apatie
Nevoia de a fi ocupat si de a se realiza -perturbarea imaginii de sine
Nevoia de a comunica

38
PACIENTUL 2 Nevoia de a respira şi a avea o bună -respiraţie dificilă -Uneori senzaţie de sufocare
circulaţie -deshidratare - deshidratare prin aport hidric
Nevoia de a bea şi a mânca - depresie insuficient
Nevoia de a evita pericolele -afazie - dificultatea de a se adapta la o
Nevoia de a comunica boală
PACIENTUL 3 Nevoia de a evita pericolele - depresie -decesul sotiei
Nevoia de a comunica

III. STABILIREA OBIECTIVELOR


OBIECTIVE

COMUNE - pacientul să-şi satisfacă nevoile în funcţie de starea de sănătate


- pacientul să beneficieze de siguranţă psihologică pentru înlăturarea anxietăţii
- combaterea insomniei
- să fie cooperant

PACIENTUL 1 - pacientul să-şi satisfacă nevoile în funcţie de starea de sănătate


- pacientul să beneficieze de siguranţă psihologică pentru înlăturarea anxietăţii
- combaterea insomniei
- înlăturarea stării de indiferenţă
-pacientul să poată comunica cu echipa de îngrijire şi să aibă încredere în asistenta medicală
-pacientul să fie echilibrat psihic

39
PACIENTUL 2 - Pacientul să fie alimentat conform nevoilor organismului
- Pacientul să fie echilibrată hidroelectrolitic
- Pacientul să aibă un somn liniştit

PACIENTUL 3 - pacientul să-şi îmbunătăţească comunicarea verbală, prin exprimarea efectivă a gândurilor şi a
sentimentelor sale personalului şi familiei cu minim de frustrare.
- pacientul să-şi recapate dispoziţia sufletească pozitivă şi spontaneitatea
- pacientul să se alimenteze şi hidrateze corespunzător

IV.
APLICAREA IN PRACTICA A INTERVENTIILOR
PACIENTUL 1
DATA INTERVENTII AUTONOME SI DELEGATE EVALUARE

- evaluez gradul anxietăţii 07.10.2017-obiectiv nerealizat


- îi vorbesc calm,lent,cu răbdare 08.10.2017-starea de anxietate este diminuată
- psihoterapie
- indepărtează toate elementele ameninţătoare pentru
persoana sa sau alte persoane
07- Se administrează:
08.10.2017 - psihotrope majore: Haloperidol 2 tb/zi
Majeptil 1 tb/zi
Levomepromazin 3 tb/zi

40
-i se favorizează odihna pacientului, prin suprimarea 09.10.2017 - pacientul participă la activităţile cotidiene dacă
surselor care-i pot determina insomnie: reducerea este solicitat; s-a redobândit interes pentru majoritatea
zgomotului, evitarea discuţiilor cu voce tare, închiderea activităţilor
09- uşilor la salon 10.10.2017 - pacientul comunică eficient cu echipa medicală
10.10.2017 - a.m. va ajuta pacientul să evite starea depresivă
- stabileşte relaţii de încredere cu pacientul;
-determină pacientul să participe la activităti recreative,
educative care să-i permită recâştigarea

PACIENTUL 2
DATA INTERVENTII AUTONOME SI DELEGATE EVALUARE

- măsor funcţiile vitale şi le notez în foaia de temperatură 01.04.2018


- recoltez sânge pentru hematocrit, hemoglobină, TA=200/80mmHg
AV=88/min
glicemie, timp de protrombină
02.04.2018
TA=170/90mmHg
01-
02.04.2018

- calculez zilnic raţia alimentara ţinând cont de starea în - pacientul se conformează şi respectă regimul alimentar.
repaus a pacientului şi la necesarul de bază de 1375 de
cal/zi
03- - după prânz îi recomand ore de odihnă deoarece în
04.04.2018 această perioadă procesul de digestie blochează energia
organismului prin angajarea unei mari cantităţi de sânge
la nivelul organelor

41
- măsor funcţiile vitale - pacientul are un aport hidric satisfăcător
- ofer pacientului cantitatea de lichide necesară
-administrez medicatia la indicatiile medicului
05-
06.04.2018

PACIENTUL 3
DATA INTERVENTII AUTONOME SI DELEGATE EVALUARE

Comunic cu pacientul într-o modalitate apropiată şi 03.04.218 - pacientul este trist închis în sine.
modestă, evit surplusul de informaţii şi complicitate 04.04.2018 - pacientul începe să-şi exteriorizeze sentimentele.
pentru ca pacientul să simtă înţelegerea şi să
dobândească încredere în persoanele cu care comunică.

03-
04.04.2018

Discut cu pacientul, îl ascult empatic, sunt calm şi 05.04.2018 - pacientul începe să-şi exprime sentimentele şi
tolerant. este dispus să zâmbească.
îl încurajez să-şi exprime sentimentele şi ceea ce simte în 06.04.2018 - îşi recapătă dispoziţia pozitivă
05- anumite situaţii conflictuale. îl laud când face progrese.
06.04.2018 Administrez medicamentaţia prescrisă.

42
Explic necesitatea unei alimetaţii corecte pentru a - depune efort pentru a se relaţiona cât mai bine cu cei din jur.
compensa carenţele. - nu are divergente cu nimeni în timpul spitalizării şi
colaborează cu cei din jur.
07- Recomand pacientului consumul zilnic de cel puţin 2 1
08.04.2018
lichide, în special sucuri naturale de fructe.
Ajut la determinarea obiceiurilor alimentare ale
pacientului, încurajez pacientul să mănânce, să servească
masa alături de pacienţii pe care îi agreează.
Vorbesc cu pacientul despre singurătatea lui, despre
preocupările lui anterioare şi caut împreună cu el metode
care să-i uşureze relaţionarea cu alte persoane.

43
V. EXTERNAREA

DATA STAREA LA BILANTUL RECOMANDARI LA


EXTERNARII EXTERNARE AUTONOMIEI EXTERNARE
PACIENT 1 10.10.2017 Stare generala Pacienta prezinta Renuntarea la
imbunatatita imbunatatiri in obiceiurile
satisfacerea nevoilor nesanatoase. Sa aibe o
de dependent prezente. alimentatie corecta sis
Se urmareste in a respecte medicatia si
continuare evolutia recomandarile
acesteia. medicului.
PACIENT 2 06.04.2018 Stare generala Pacientul prezinta Renuntarea la
imbunatatita imbunatatiri in obiceiurile
satisfacerea nevoilor nesanatoase. Sa aibe o
de dependent prezente. alimentatie corecta sis
Se urmareste in a respecte medicatia si
continuare evolutia recomandarile
acestuia. medicului.
PACIENT 3 08.04.2018 Pacient decedat. 08.04.2018, ora 110 -
se instalează stopul
respirator și survine
decesul.

44
EXAMENE PARACLINICE
PACIENTUL 1
ANALIZA MOD DE VALOAREA VALOAREA OBSERVATII
RECOLTARE OBTINUTA NORMALA
GLICEMIE Punctie capilara 90 mg % 80-110Mg % Valoare normala
3 3
HLG Punctie venoasa, WBC: 8200/mm 4200-8000 /mm Valoare usor crescuta
vacutainer cu dop mov, RBC: 4.5x10^6/µ 4.2 – 5.4x10^6/µ
cu cristale EDTA- 0,5 mg PLT: 8100/mm3 4000 – 8000/mm3
Hb: 352000/mm3 150.000 – 400.000/mm3
Ht: 16g/dl 12 – 15g/dl
UREE Puncție venoasa, pacient 0,34 g / l 0,10-0,50 g / l Valoare normala
a-jeun, vacutainer rosu ,
fara anticoagulant
COLESTEROL Puncție venoasa, pacient 216 mg/dl 50-200 mg/dl Valoare crescuta
a-jeun, vacutainer rosu ,
fara anticoagulant
VSH 2h Puncție venoasa, pacient 27 mm/h 12-16 mm/L Valoare crescuta
a-jeun, vacutainer cu
dop negru, cu citrat de
sodiu 3,8%
VSH 1h Puncție venoasa, pacient 13 mm / h 8-12 mm / h Valoare crescuta
a-jeun, vacutainer cu
dop negru, cu citrat de
sodiu 3,8%

PACIENTUL 2
ANALIZA MOD DE VALOAREA VALOAREA OBSERVATII
RECOLTARE OBTINUTA NORMALA
GLICEMIE Punctie capilara 97 mg % 80-110Mg % Valoare normala
TGO Puncție venoasa, 60 u/L 2-20 u/L Valoare crescuta
pacient a-jeun,

45
vacutainer rosu , fara
anticoagulant
TGP Puncție venoasa, 61 u/L 2-16 u/L Valoare crescuta
pacient a-jeun,
vacutainer rosu , fara
anticoagulant
UREE Puncție venoasa, 64.4 mg/% 20-40 mg % Valoare crescuta
pacient a-jeun,
vacutainer rosu , fara
anticoagulant
ACID URIC Puncție venoasa, 3.90 mg % 2-6 mg % Valoare normala
pacient a-jeun,
vacutainer rosu , fara
anticoagulant
BILIRUBINA Puncție venoasa, 3.14 mg/dl 0.2-1.2 mg/dl Valoare crescuta
TOTALA pacient a-jeun,
vacutainer rosu , fara
anticoagulant
COLESTEROL Puncție venoasa, 215 mg/dl 50-200 mg/dl Valoare usor crescuta
pacient a-jeun,
vacutainer rosu , fara
anticoagulant

PACIENTUL 3
ANALIZA MOD DE VALOAREA VALOAREA OBSERVATII
RECOLTARE OBTINUTA NORMALA
GLICEMIE Punctie capilara 90 mg % 80-110Mg % Valoare normala
TGO Puncție venoasa, 684 u/L 2-20 u/L Examen biochimic
pacient a-jeun,

46
vacutainer rosu , fara
anticoagulant
TGP Puncție venoasa, 847 u/L 2-16 u/L Valoare crescuta
pacient a-jeun,
vacutainer rosu , fara
anticoagulant
UREE Puncție venoasa, 10.16 mg/% 20-40 mg % Valoare scazuta
pacient a-jeun,
vacutainer rosu , fara
anticoagulant
ACID URIC Puncție venoasa, 6 mg % 2-6 mg % Valoare normala
pacient a-jeun,
vacutainer rosu , fara
anticoagulant
FIBRINOGEN Puncție venoasa, 310 mg % 200-400mg% Valoare crescuta
pacient a-jeun,
vacutainer rosu , fara
anticoagulant
COLESTEROL Puncție venoasa, 180 mg/dl 50-200 mg/dl Valoare normala
pacient a-jeun,
vacutainer rosu , fara
anticoagulant

ALTE INVESTIGATII PARACLINICE


PACIENTUL 1
DATA EXAMENUL PREGATIRE PENTRU EXAMEN INGRIJIRI DUPA REZULTATUL
EFECTUAT EXAMEN EXAMENULUI
EKG Se pregateste bolnavul d.p.d.v.. psihic A fost indepartat gelul de Fara modificari,
pentru a inlatura factorii emotionali. pe tegumante cu prosoape traseu normal

47
Se transporta bolnavul in camera de se hartie, pacienta a fost
inregistrare, de preferinta cu caruciorul, cu ajutata sa se imbrace, iar
10-15 minute inainte de inregistrare. tehnica a fost notate in
Bolnavul va fi culcat comod pe patul de foaia de observatie
consultatii si va fi rugat sa-si relaxeze
musculatura.
07.10.2017 Electrozii se monteaza pe partile moi ale
extremitatilor.
Sub placa de metal a electrozilor se pune
o pasta speciala pentru electrozi sau o
panza inmuiata intr-o solutie de electrolit
(o lingura de sare la un pahar de apa). Cei
10 electrozi ( 4 pentru membre si 6
precordiali) se fixeaza pe bolnav in felul
urmator :
Montarea electrozilor pe membre :
- Rosu- mana dreapta
- Galben- mana stanga
- Verde- picior stang
- Negru- picior drept
Montarea electrozilor precordiali:
V1 - spatiul IV intercostal, pe marginea

48
dreapta a sternului
V2 spatiul IV intercostal, pe marginea
stanga a sternului (corespunde peretelui
anterior al ventriculului drept)
V3 - este situat la jumatatea distantei dintre
V2 si V4 si corespunde septului
interventricular
V4 - spatiul V intercostal stang pe linia
medioclaviculara (apex)
V5 si V6 - sunt situate la acelasi nivel cu
V4, respectiv pe linia axilara anterioara si pe
linia axilara mijlocie stanga
Dupa montarea electrozilor pe pacient,
se pune in functiune aparatul ; se lasa o
perioada pentru stabilizare, apoi se trece la
testare.
Dupa inregistrarea cardiogramei se
indeparteaza electrozii de pe pacient si se
noteaza pe electrocardiograma numele,
prenumele, varsta, inaltimea, greutatea,
medicatia folosita, data si ora inregistrarii,
semnatura celui care a efectuat

49
inregistrarea .

ALTE INVESTIGATII PARACLINICE


PACIENTUL 2
DATA EXAMENUL PREGATIRE PENTRU EXAMEN INGRIJIRI DUPA REZULTATUL
EFECTUAT EXAMEN EXAMENULUI
EKG Se pregateste bolnavul d.p.d.v.. psihic A fost indepartat gelul de Fara modificari,
pentru a inlatura factorii emotionali. pe tegumante cu prosoape traseu normal
Se transporta bolnavul in camera de se hartie, pacienta a fost
inregistrare, de preferinta cu caruciorul, cu ajutata sa se imbrace, iar
10-15 minute inainte de inregistrare. tehnica a fost notate in
Bolnavul va fi culcat comod pe patul de foaia de observatie
consultatii si va fi rugat sa-si relaxeze
musculatura.
01.04.2018 Electrozii se monteaza pe partile moi ale
extremitatilor.
Sub placa de metal a electrozilor se pune
o pasta speciala pentru electrozi sau o
panza inmuiata intr-o solutie de electrolit
(o lingura de sare la un pahar de apa). Cei
10 electrozi ( 4 pentru membre si 6
precordiali) se fixeaza pe bolnav in felul

50
urmator :
Montarea electrozilor pe membre :
- Rosu- mana dreapta
- Galben- mana stanga
- Verde- picior stang
- Negru- picior drept
Montarea electrozilor precordiali:
V1 - spatiul IV intercostal, pe marginea
dreapta a sternului
V2 spatiul IV intercostal, pe marginea
stanga a sternului (corespunde peretelui
anterior al ventriculului drept)
V3 - este situat la jumatatea distantei dintre
V2 si V4 si corespunde septului
interventricular
V4 - spatiul V intercostal stang pe linia
medioclaviculara (apex)
V5 si V6 - sunt situate la acelasi nivel cu
V4, respectiv pe linia axilara anterioara si pe
linia axilara mijlocie stanga
Dupa montarea electrozilor pe pacient,
se pune in functiune aparatul ; se lasa o

51
perioada pentru stabilizare, apoi se trece la
testare.
Dupa inregistrarea cardiogramei se
indeparteaza electrozii de pe pacient si se
noteaza pe electrocardiograma numele,
prenumele, varsta, inaltimea, greutatea,
medicatia folosita, data si ora inregistrarii,
semnatura celui care a efectuat
inregistrarea .

ALTE INVESTIGATII PARACLINICE


PACIENTUL 1
DATA EXAMENUL PREGATIRE PENTRU EXAMEN INGRIJIRI DUPA REZULTATUL
EFECTUAT EXAMEN EXAMENULUI
EKG Se pregateste bolnavul d.p.d.v.. psihic A fost indepartat gelul de Fara modificari,
pentru a inlatura factorii emotionali. pe tegumante cu prosoape traseu normal
Se transporta bolnavul in camera de se hartie, pacienta a fost
inregistrare, de preferinta cu caruciorul, cu ajutata sa se imbrace, iar
10-15 minute inainte de inregistrare. tehnica a fost notate in
Bolnavul va fi culcat comod pe patul de foaia de observatie
03.04.2018 consultatii si va fi rugat sa-si relaxeze
musculatura.
Electrozii se monteaza pe partile moi ale

52
extremitatilor.
Sub placa de metal a electrozilor se pune
o pasta speciala pentru electrozi sau o
panza inmuiata intr-o solutie de electrolit
(o lingura de sare la un pahar de apa). Cei
10 electrozi ( 4 pentru membre si 6
precordiali) se fixeaza pe bolnav in felul
urmator :
Montarea electrozilor pe membre :
- Rosu- mana dreapta
- Galben- mana stanga
- Verde- picior stang
- Negru- picior drept
Montarea electrozilor precordiali:
V1 - spatiul IV intercostal, pe marginea
dreapta a sternului
V2 spatiul IV intercostal, pe marginea
stanga a sternului (corespunde peretelui
anterior al ventriculului drept)
V3 - este situat la jumatatea distantei dintre
V2 si V4 si corespunde septului
interventricular

53
V4 - spatiul V intercostal stang pe linia
medioclaviculara (apex)
V5 si V6 - sunt situate la acelasi nivel cu
V4, respectiv pe linia axilara anterioara si pe
linia axilara mijlocie stanga
Dupa montarea electrozilor pe pacient,
se pune in functiune aparatul ; se lasa o
perioada pentru stabilizare, apoi se trece la
testare.
Dupa inregistrarea cardiogramei se
indeparteaza electrozii de pe pacient si se
noteaza pe electrocardiograma numele,
prenumele, varsta, inaltimea, greutatea,
medicatia folosita, data si ora inregistrarii,
semnatura celui care a efectuat
inregistrarea .

54
MEDICATIA ADMINISTRATA
PACIENTUL 1

Nr. MEDICAMENTUL FORMA DE DOZA DOZA CALE DE ACTIUNE


PREZENTARE ZILNICA UNICA ADMINISTRARE
1. Haloperidol Comprimate 0.50 mg 0.25 mg orala antipsihotic
2 Majeptil Substanta 20 ml 10 ml i.v. neuroleptic
buvabila
3. Levomepromazin Comprimate 75 mg 25 mg orala antipsihotic
4. Paluxetil Comprimate 20 mg 20 mg orala antidepresive

PACIENTUL 2

Nr. MEDICAMENTUL FORMA DE DOZA DOZA CALE DE ACTIUNE


PREZENTARE ZILNICA UNICA ADMINISTRARE
1. Reminyl Solutie orala 8mg 4mg Per os antidementa
2. Seroxat comprimate 1cp 1cp Per os ISRS
3. Ebixa comprimate 2cp 2cp Per os antagonisti ai
receptorilor
NMDA

PACIENTUL 3

Nr. MEDICAMENTUL FORMA DE DOZA DOZA CALE DE ACTIUNE


PREZENTARE ZILNICA UNICA ADMINISTRARE
1. Ebixa comprimate 2cp 2cp Per os antagonisti ai
receptorilor
NMDA
2. Hidroxizin comprimate 3cp 1cp Per os antidepresiv
3. Tanakan comprimate 3cp 1cp Per os Tonic cerebral

55
ALIMENTATIA PACIENTULUI
PACIENTUL 1

REGIM ALIMENTE ALIMENTE ALIMENTATIE PARENTERALA/LICHIDE


PERMISE INTERZISE INGERATE
NORMOPROITEIC SI Branza dulce, iaurt, - 1500 – 2000ml/24 ore
NORMOCALORIC lapte, carne fiarta,
fructe, Supe de
zarzavat, carne slaba la
gratar, ghiveci de
legume, branza dulce

PACIENTUL 2

REGIM ALIMENTE ALIMENTE ALIMENTATIE PARENTERALA/LICHIDE


PERMISE INTERZISE INGERATE
NORMOPROITEIC SI Branza dulce, iaurt, - 1500 – 2000ml/24 ore
NORMOCALORIC lapte, carne slaba
fiarta, fructe, salate,
legume,spanac

PACIENTUL 3

REGIM ALIMENTE ALIMENTE ALIMENTATIE PARENTERALA/LICHIDE


PERMISE INTERZISE INGERATE
NORMOPROITEIC SI Peste slab, oua, carne - 1500 – 2000ml/24 ore
NORMOCALORIC slaba, ardei gras verde,
praz, conopida,
anghinare, vinete,
castraveti, andive

56
SUPRAVEGHEREA FUNCTIILOR VITALE VEGETATIVE
PACIENTUL 1
DATA T.A. PULS RESPIRATIE TEMPERATURA DIUREZA SCAUN
O
07.10.2017 140/90mmHg 82 18 36.7 C 2600ml Normal
08.10.2017 115/70mmHg 67 16 37.2OC 2400ml Normal
O
09.10.2017 120/80mmHg 70 16 37.0 C 2400ml Normal
O
10.10.2017 125/90mmHg 64 17 36.7 C 2100ml Normal

PACIENTUL 2
DATA T.A. PULS RESPIRATIE TEMPERATURA DIUREZA SCAUN
01.04.2018 150/90mmHg 75 19 36.9OC 2800ml Normal
02.04.2018 125/85mmHg 65 18 37.0OC 2500ml Normal
03.04.2018 120/80mmHg 64 16 36.6OC 2550ml Normal
04.04.2018 120/70mmHg 66 17 36.7OC 2200ml Normal
05.04.2018 122/90mmHg 71 18 36.9OC 2000ml Normal

PACIENTUL 3
DATA T.A. PULS RESPIRATIE TEMPERATURA DIUREZA SCAUN
03.04.2018 90/65mmHg 70 20 36.8OC 2600ml Normal
04.04.2018 100/60mmHg 60 17 36.9OC 2400ml Normal
05.04.2018 120/80mmHg 66 15 36.7OC 2450ml Normal
06.04.2018 120/70mmHg 71 19 36.9OC 2100ml Normal
07.04.2018 110/70mmHg 68 18 36.9OC 2000ml Normal

57
CONCLUZII

Demenţa vasculară este o boală care are o paletă largă de manifestări, astfel
predominante sunt accidentele vasculare cerebrale care dacă sunt în număr mare, dar de mici
dimensiuni, atunci acestea conduc la pierderea bruscă a abilitaţilor mentale brusc; HTA la care
se adaugă bolile metabolice ca: obezitatea, dislipidemii.

Foarte importante sunt identificarea semnelor şi a simptomelor demenţei, pentru a se


putea începe terapia corectă, deoarece chiar dacă nu este o afecţiune care se vindecă în urma
tratamentului se pot totuşi obţine ameliorări ale stării de sănătate.

De asemenea, diferenţierea corectă a bolii: demenţa vasculară sau boala Alzheimer este
esenţială în oferirea unui tratament corect, deoarece cele două boli au manifestări asemănătoare.

Deşi nu este neapărat o urgenţă medicală demenţa vasculară este o patologie care poate
fi amelioră atâta timp cât pacientul cu antecedente de AVC, HTA sau alte boli metabolice
asociate celor cerebro-vasculare sau cardiace se prezintă la medic, pentru controale iar în cazul
suspicionării demenţei vasculare medicul realizează examinările corespunzătoare şi face o
diagnosticare corectă, prescrie o terapie farmacologică adecvată şi urmăreşte în timp răspunsul la
tratament şi evoluţia bolii.

Depresiile reactive constituie modul de reacţie psihică a unor persoane supuse unor
factori depresivi. Este de remarcat faptul că, intensitatea şi durata simptomatologiei depresive
reactive nu este întotdeauna în raport direct cu gravitatea traumei psihice.
Modalitatea de a reacţiona la aceeaşi traumă diferă de la individ la individ şi chiar la
aceeaşi persoană, în funcţie de vârsta şi starea de sănătate psihosomatică. Uneori, persistenţa
amintirii psihotraumei poate afecta negativ viitoarele experienţe în viaţă, generând schimbări
psihopatologice profunde.
S-a constat faptul că la tineri, depresiile reactive sunt mai intense şi de scurtă durată, pe
când la vâstnici, ele sunt de o intensitate mai scăzută, dar au caracter persistent.
Un rol important îl deţine nivelul de realizare socio-profesională, persoanele cu un
puternic suport social, se adaptează mai uşor stresului, pe când cei cu un suport social deficitar
sunt mult mai vulnerabili la schimbările de viaţă.
Atunci când beneficiază de diagnostic şi tratament adecvat, depresia reactivă are evoluţie
favorabilă, remisionând în 3 - 4 săptămâni, maxim 2 - 3 luni.

58
După externare, un rol important în reabilitarea pacientului revine familiei într-un sens
larg societăţii. Personalul medical mediu, aduce o contribuţie importantă în procesul de
reabilitare a pacientului încă din momentul internării, prin acordarea de atenţie, sprijin,
asigurarea condiţiilor optime de spitalizare, supraveghere şi administrare de tratament.
Personalul medical mediu este de asemenea implicat în realizarea primelor măsuri, ţinând
de educţia pentru sănătate şi profilaxie.

59
BIBLIOGRAFIE

1. Băcilă C., Pereanu M., Particularităţi ale tulburărilor psihice întâlnite în boala
celebro-vasculară, AMT, vol II, nr. 3, 2011,
http://www.amtsibiu.ro/Arhiva/Nr%203%20integral.pdf
2. Brun A, Levy R., Vascular Dementia: pathological findings, în B. A, în Dementia,
London, 2003

3. Brown J, Hillam J., Your questions ansered, Editura Churchill, Livingstone, 2004

4. Boişteanu P., Direcţii de cercetare în Boala Alzheimer. Buletin de Psihiatrie


Integrativă, an XI, vol. X, nr.1 (24), 2005

5. Borindel Ruxandra, Electroencefalograma, http://www.cdt-


babes.ro/articole/electroencefalograma-eeg.php
6. Cummings JL, Benson D.F., The perspective of the patient with Alzheimer disease.
Dementia-a clinical approach. The gerontologist, 33 , 205-211, 1992

7. Dăncescu Mihail, Neuropsihologia, Braşov, 2010,


http://www.bueckergmbh.de/Luci/Files/Cursuri/ Neuropsihologia.pdf

8. Droescu P., Poeană M., Anatomia, Facultatea de Educaţie fizică şi sport,


Universitatea Al. I. Cuza, Iaşi,
http://www.medicinasportiva.ro/dr.drosescu/curs/Anatomie%20IFR.pdf

9. Farrer L, Adrienne Cupples, Haines J. (2007), Effects of Age, Sex, and Etnicity on
the Assocition between apoprotein E genotype and Alzheimer"s disease., JAMA , 278, 2007,
1348-1356

10. Ghid de diagnostic şi tratament în demenţe, Ministerul Sănătăţi, 2013,


http://www.emedic.ro/Ghiduri-de-practica-medicala/Ghid-de-diagnostic-si-tratament-in-
demente.htm

11. Hackinski VC, Illiff L., Zilka E., Cerebral blood flow în Dementia. Arch. of
Neurology, 2004

12. Gautier S.. Long-term benefits of cholinergic enhancement în Alzheimer”s disease.


Neurosciense în action, Hamburg, 2002

60

Vous aimerez peut-être aussi