Académique Documents
Professionnel Documents
Culture Documents
Q
WF
F
Progresul calitativ al factorilor de producţie, ca şi mai buna combinare şi utilizare a acestora,
determină modificarea în timp a nivelurilor productivităţii, care se exprimă prin dinamica acesteia.
Dinamica productivităţii, în sensul creşterii ei, constituie obiectivul producătorilor pe termen lung şi
se măsoară cu relaţiile:
WF1
I WF 100 ; %C WF I WF 100
WF0
sau
WF1 WF0
%C WF
WF0
100 ; R WF n
I WF 1 100
Q
Wg
F
productivitatea globală marginală (Wgm), exprimă eficienţa ultimei unităţi din toţi
factorii de producţie utilizaţi şi se determină cu relaţia:
ΔQ Q1 Q 0
Wgm
ΔF F1 F0
Q
W Fi
Fi
în care: W Fi - exprimă câte unităţi (fizice sau valorice) de efect util revin la o unitate (fizică
sau valorică) de factor de producţie utilizat (Fi).
ΔQ Q1 Q 0
Wpm
ΔFi F1 F0
N S
WFi M’Q
W’Fi N’ Q
WFi
W’Fi
M
FM FN FM F FN F FS F
S
marginală a factorului respectiv devine nulă. După acest punct producţia scade iar productivitatea
marginală devine negativă;
d) În Fi(0, FM), suplimentarea factorului de producţie F i determină creşterea producţiei mai
mult decât proporţional (de aceea pentru F i < FM curba producţiei este concavă). În punctul M forma
curbei producţiei se transformă în convex, se modifică randamentul factorului F i din crescător în
descrescător, iar productivitatea marginală are nivel maxim;
Evoluţia curbelor producţiei (Q), a productivităţii medii şi marginale a factorilor de producţie,
evidenţiază faptul că atât timp cît productivitatea marginală este superioară productivităţii medii,
randamentul factorului variabil este pozitiv (crescător până în punctul M' şi descrescător până în
punctul N'), în caz contrar are tendinţă descrescătoare;
Productivitatea muncii este considerată cel mai relevant indicator utilizat în analizele
economice. Ea constă în capacitatea forţei de muncă de a crea într-o perioadă de timp un anumit
volum de utilităţi (bunuri şi servicii). Acest indicator realizează compatibilitatea între factorii materiali
şi cei umani ai producţiei, ea exprimând rodnicia cu care este utilizat factorul de producţie.
Nivelul productivităţii muncii se măsoară fie prin calitatea şi cantitatea bunurilor obţinute şi
a serviciilor prestate într-o unitate de muncă, fie prin cheltuiala de muncă care revine pe o unitate de
bun economic şi se determină ca mărime medie şi marginală:
a) Productivitate medie a muncii (WL), se determină ca indicator calitativ de maxim (W LM),
prin raportarea producţiei obţinute (Q) la factorul muncă utilizat (L), iar ca indicator calitativ de minim
(WLm), prin raportarea factorului muncă utilizat (L) la producţia obţinută (Q), folosind relaţiile:
n
W LM
Q
Q p i i
L W LM i 1
T
T
L W Lm n
W Lm
Q Q p
i 1
i i
Randamentul capitalului pune în evidenţă legătura dintre capitalul avansat, utilizat sau
folosit şi efectele economice obţinute pe baza folosirii lui. Ca orice indicator de eficienţă, randamentul
capitalului se prezintă ca raport de minim (coeficientul capitalului) şi ca raport de maxim
(productivitatea capitalului).
Coeficientul capitalului exprimă necesarul de capital sau consumul din acest factor ocazionat
de obţinerea unei unităţi de efect economic; eficienţa folosirii capitalului fiind cu atât mai mare cu cît
mărimea raportului este mai mică. Acest indicator se calculează ca mărime medie şi ca mărime
marginală.
PRODUCTIVITATEA FACTORILOR DE PRODUCŢIE 6
b) Coeficientul marginal al capitalului (Km) este raportul dintre sporul de capital (K) într-un
orizont de timp şi creşterea rezultatelor economice (Q) în acelaşi interval de timp:
ΔK K1 K 0
Km
ΔQ Q1 Q 0
Productivitatea capitalului exprimă mărimea efectelor economice ce revine la o unitate de efort
(capital) şi se determină ca mărime medie şi mărime marginală astfel:
a) Productivitatea medie a capitalului (WK) se calculează ca raport între efectul economic
obţinut sau care urmează a fi obţinut şi capitalul avansat (utilizat sau folosit), cu relaţia:
Q 1
WK
K K
b) Productivitatea marginală a capitalului (WmK) măsoară sporul de efecte economice ce
revine la o unitate de spor de capital. Ea reflectă relaţia dintre creşterea producţiei şi creşterea
factorului capital până la limita permisă de combinaţia cu ceilalţi factori al căror consum rămâne
constant şi se determină cu relaţia:
Q 1
WgK
K K
Analiza comportamentului producţiei în raport cu factorul capital (K), arată variabilitatea
productivităţii medii şi marginale a acestuia, în condiţiile în care consumul celorlalţi factori de
producţie nu se modifică, variabilitate ce poate fi exprimată printr-un grafic similar celui din figura 1.
Aprecierea nivelului şi evoluţiei productivităţii capitalului impune analiza modului în care
componentele acestuia (capitalul fix şi capitalul circulant), participă la obţinerea producţiei. În acest
sens se folosesc următorii indicatori:
a) Coeficientul capitalului fix (Kc) arată necesarul de capital fix (Cf) pentru obţinerea unei
unităţi producţie (Q):
Cf
KK
Q
b) Randamentul capitalului fix (RK) este inversul indicatorului anterior, adică valoarea
producţiei obţinute la o unitate valorică de capital fix utilizat:
1
RK
K Cf
c) Indicele de utilizare a capacităţilor (I Cp) este raportul dintre producţia obţinută şi
capacitatea de producţie (Cp).
Q
I Cp
Cp
Acest indicator permite fundamentarea unor decizii care să conducă la utilizarea raţională şi
eficientă a spaţiilor de producţie şi capitalului fix.
Q Q 1 Q 0
WgS
S S1 S 0
Analiza comportamentului producţiei agricole în raport cu factorul pământ (suprafaţa
cultivată) scoate în evidenţă variabilitatea productivităţii medii şi marginale a factorului natural, în
condiţiile nemodificării celorlalţi factori, variabilitate ce poate fi exprimată printr-un grafic similar
celui din figura 1.
Interpretarea economică şi matematică a evoluţiei productivităţii marginale şi medii a
factorului pământ (suprafaţa cultivată), este absolut identică cu cea a factorului muncă, iar
transpunerea analizei, considerăm, că se poate face cu uşurinţă (vezi funcţia de producţie de forma: Q
= f (LS), în care factorul variabil este S, consumul lui L rămânând neschimbat).