UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

FACULTTEA DE LITERE, ISTORIE ȘI TEOLOGIE

MASTERAT: ISTORIE CONCEPTUALĂ ROMÂNEASCÂ ÎN CONTEXT
EUROPEAN, ANUL II

CURS: CONCEPTUL DE CULTURĂ ÎN ROMÂNIA CONTEMPORANĂ. RELAȚII

NAȚIONAL-UNUVERSAL

Aspecte ale culturii românești în perioada interbelică

Estera Dalca
 Aspecte ale culturii în românești în perioada interbelică
1. Introducere
2. Definirea conceptului de cultură
3. Cultura româneasca în perioada interbelică
4. Concluzii

1. Introducere
Această lucrare își propune să abordeze tema conceptului de cultură prin analizarea
diferitelor accepțiuni ale sale și prin contextualizare conceptului din perspectiva României
aflate între cele două războaie mondiale.
Dar înainte de a analiza aspectele ce țin de cultură în perioada menționată, consider că
este necesar să vedem, mai întâi de toate, cum poate fi definit, la ce se referă și ce înseamnă
termenul de „cultură”. Pentru a face acest lucru trebuie menționat faptul că acest concept nu
suportă doar o definiție și că el se definește cel mai bine dntr-o manieră pluridisciplinară, din
mai multe unghiuri de vedere și făcând referirea la mai multe domenii. Prin urmare, conform
afirmațiilor sociologului francez Abraham Moles, „cultura se pretează la o definiţie deschisă,
oricând susceptibilă de corecturi şi adăugiri.”1
2. Definiții ale culturii
De-a lungul vermii au fost formulate tot felul de definiții pentru a explica acest concept.
Conceptul de cultură a început să fie utilizat tot mai frecvent în decursul secolului al XIX-lea,
odată cu formarea noilor discipline sociale. El a fost asociat cu cel de civilizaţie, concept impus
încă din secolul al XVIII-lea, pentru a defini progresul cunoaşterii şi al societăţii într-o manieră
raţională şi prin mijloace tehnice. Pe măsură ce a dobândit o utilizare frecventă în disciplinele
sociale, termenul de cultură a căpătat semnificaţii foarte largi. Cultura a fost considerată ca un
factor definitoriu al existenţei umane, ca element indispensabil al realităţii sociale.
Din punct de vedere lingvistic, originea termenul de cultură este una latină, provenind
din rădăcina verbului „colo-colere” și de la sbstantivul derivat din acesta. Verbul „colo-colere”
are sensul de „a cultiva”, „a locui”, „a se îngriji”, „a-și da silința”, „de a practica virtutea” (sau
caracterul), „a onora” sau „a înconjura cu iubire”.2 Observăm prin urmare că din punct de
vedere lingvistic, termenul se referă la cultivarea caracterului. Substantivul latinesc derivat
„cultura- culturae” înseamnă „îngrijire”, „cultivare a pământului” dar în același timp el mai
înseamnă și „cultivare a spiritului”.3 Pentru evidențierea acestui sens se întrbuințează termenul

1
Abraham Moles, Sociodinamica culturii, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1974, p. 45.
2
Gheorghe Guțu, Dicționar latin-român, Editura Științifică, București, 1973, p. 112.
3
Ibidem, p. 115.
animi. La fel, substantivul „cultor”, are sensul de „cultivator al pământului”, „locuitor”. Dar
substantivul primește și valențe morale prin sensurile de „iubitor”, „partizan”, „adorator” (adică
om care cinstește și practică ceva) și „prieten al adevărului”. Vedem așadar că acești termeni
pot fi asociați cu educația, caracterul și rafinamentul
Conform dicționarului explicativ al limbii române termenul de cultură înseamnă „1)
Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire în procesul practicii social-istorice
precum și a instituțiilor necesare pentru crearea și comunicarea acestor valori; 2) Faptul de a
poseda cunoștințe variate în diverse domenii, totalitatea acestor cunoștințe, nivel ridicat de
dezvoltare intelectuală”.4
Cercetările din secolul al XIX-lea au dus la cristalizarea definirii conceptului de către
antropologul Eduard Burnett Tylor. Acesta porneşte de la studiul culturilor primitive pentru a
ajunge la o generalizare care înglobează în conceptul de cultură toate manifestările de viaţă ale
unui popor: limbaj, rituri, ceremonii, simboluri, cunoştinţe, până la instituţii şi forme de
organizare socială. După cum afirmă Andrei Emil Moise în Cultura românească în context
european, Tylor, a definit cultura ca un „ansamblu complex ce include cunoaşterea, credinţele,
arta, morala, dreptul, tradiţiile şi orice alte producţii create de omul ce trăieşte în societate”5. În
lucrarea Primitive culture, Tylor enunţă şi alte forme ale culturii: îmbrăcămintea, uneltele,
armele, dreptul de proprietate şi căsătoria, învăţătura morală şi religioasă afirmând că:
„recensământul tuturor faptelor vieţii obişnuite ale unui popor reprezintă acel întreg pe care îl
numim cultură”6 .
Tot din punct de vedere antropologic, o altă definiție ne prezintă cultura ca fiind un
conținut de tipare, valori, idei și alte sisteme simbolice purtătoare de însemnătate care
modeleaza comportamentul uman.7
Thomas Khun, citat de Gabriel Troc în lucrarea sa intitulată, Posmodernismul în
antropologia culturală, definește cultura ca fiind „un set de reguli și standarde care, atunci când
sunt însușite de membrii unei societăți, produc comportamente care se înscriu într-o variație
considerată de către membrii societății ca fiind potrivită și acceptată” 8
Antropologul român Achim Mihu propune o altă definiţie, și penru el cultura este
„modul de viaţă propriu unui grup de oameni, în circumstanţele unui anumit mediu

4
Dicționarul expilcativ al limbii române, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1975, p.
217.
5
Andrei Emil Moise, Cultura românească în context european, Editura Prouniversitaria, București, p. 14.
6
http://www.parohiaorbeni1.ro/articole/Cultura%20si%20comunicare%20%20Definirea%20notiunilor.pdf
7
https://us.sagepub.com/sites/default/files/upm-binaries/48150_ch_1.pdf
8
Gabriel Troc, Postmodernismul în antropologia culturală, editura Polirom, Iași, 2006, p. 233.
înconjurător, creat de om şi format din produsele materiale şi non-materiale transmise de la o
generaţie la alta”9. De aici putem deducem următoarele: cultura este modul de viaţă al unui grup
de oameni care trăiesc într-un anumit mediu înconjurător, rezultat în bună măsură ca urmare a
activităţii umane. Iar mediul înconjurător este format din produsele materiale şi non-materiale
transmise de la o generaţie la alta.
Din punct de vedere sociologic termenul de „cultură” pune în relaţie explicit sau implicit
cultura cu natura. Tot ceea ce este rezultat al acţiunii umane aparţine culturii. De exemplu
confoem sociologului american William Kornblum, cultura reprezintă toate formele de gîndire,
comportament şi producţie care sunt transmise de la o generaţie la alta prin interacţiune
comunicaţională mai degrabă decît genetic sau ereditar10.
În volumul Sociology Themes and Perspectives, Martin Holborn, Peter Langley, Pamela
Burrage, propun patru accepțiuni ale culturii. Prima accepțiune, privită dintr-o perspectivă
elitistă, se axează pe individ și este văzută ca o condiţie intelectuală. Cineva este cult dacă aspiră
spre perfecţiune, deținere de calități și realizare. A doua accepţiune se focalizează pe societăţi
și este strîns legată de ideea de civilizaţie. Unele societăţi sunt mai culte, mai civilizate decît
altele și de aceea se consideră că există nivele diferite de dezvoltare a societăţilor (în sensul
acesta societăţile occidentale fiind considerate de multe ori superioare celorlalte). A treia
accepțiune, din nou elitistă, asociază cultura cu corpul artelor şi produselor intelectuale ale unei
societăţi. Prin urmare cultura este dată de producțiile teatrale, sălile de concert, galeriile de artă
şi biblioteci. Ultima accepțiune vede cultura ca întregul mod de viaţă al unei societăţi, ghidat
de anumite norme.11 Având în vedere toate aceastea, putem spune că prin cultură o societate
îşi poate organiza întraga experiență personală și socială ca ulterior să o transmită generațiilor
viitoare ca mai apoi acestea să le folosească şi să le îmbogăţească prin valențe noi.
Andrei Emil Moise definește cultura în funcție de componentele sale, acestea fiind în
număr de trei, și anume, o componentă ideatică, materială sau obiectuală şi una normativă.
Componenta materială a culturii se referă la exprimată de obicei prin termenul de civilizaţie,
cuprinde mijloacele şi valorile care asigură reproducerea materială a vieţii sociale, adică
procesele existenţei sociale. Componenta spirituală a culturii cuprinde sistemele de valori,
credințele și elementele simbolice dintr-o societate. Componenta obiectuală este reprezentată
de toate produsele culturale care își găsesc o exprimare materială, palpabilă. Componenta

9
https://ro.scribd.com/document/337454419/277483917-Achim-Mihu-Antropologie-Culturala-pdf
10
https://us.sagepub.com/sites/default/files/upm-binaries/48150_ch_1.pdf
11
fspac.ubbcluj.ro/moodle/pluginfile.php/3621/course/overviewfiles/Sociologie.pdf
normativă are în vedere suma regulilor care guvernează ordinea socială adică prin norme și
reguli scrise sau nescrise, cu o aplicabilitate mai mare sau mai mică.12
Aurelian Bondrea definea cultura ca „totalitate de valori materiale şi spirituale ale
omenirii ajunse la un anumit prag al dezvoltării, produse ale cunoaşterii şi practicii umane
create, transmise şi asimilate în procesele social-istorice”.13
Edgar Morin afirmă că „omul este o fiinţă culturală prin natură pentru că este o fiinţă
naturală prin cultură”14 . Deci, cultura este un fel de a doua natură a omului, o natură secundară,
apărută prin îmbogăţirea naturii primordiale fără insa a vorbi de o ruptura radicala între cele
două realităţi. Ele se combină permanent în fiinţa umană.
Potrivit lui Ovidiu Drîmba, cultura include în sfera ei „atitudinile şi actele privitoare la
spirit, la intelect; sferei culturii îi aparţin datinile şi obiceiurile, credinţele şi practicile religioase,
divertismentele, operele de ştiinţă, filosofie, literatură, muzică, arhitectură, pictură”.15
Cultura poate fi considerată un „text” care ne prezintă o modalitate de interpretare a
lumii, o lectură a existenţei umane, o traducere a experienţelor în limbaje simbolice făcând ca
existenţa umană să devină una culturală exprimată în opere, în conduite, deprinderi, obiceiuri
şi practici sociale.
3. Cultura româneasca în perioada interbelică
Raportându-ne la cultura românească din perioada interbelică vom analiza modul în care
conxeptul de cultură a fost valorificat. Astfel, atunci când analizăm cultura românească trebuie
să avem în vedere și aspectul ce ține de amplasamentul țării la răscrucea a trei civilizații: cea
occidentală, cea slavă și cea orientală. În perioada interbelică, aspectele ce țin de viața culturală
românească pot fi analizate și caracterizate din trei puncte de vedere: caracterul tradiționalist,
caracterul modern și cel raportat la relația dintre cultura română și cea europeană.
România a fost dintotdeauna racordată la cultura europeana chiar dacă într-un mod
decalat. Prin arderea etapelor, România a încercat să ajungă din urmă celelalte state europene
și din punct de vedere cultural adoptând curente literare, artistice și ideologii politice.
Evoluția cultruii românești interbelice poate fi caracterizată prin tendințele următoare:
pe de-o parte observăm o căutare și o valorificare a specificului național românesc prin apelul
la tradiție dar și încercări de modernizare, iar pe de altă parte observăm o încercare de
sincronizare și de deschidere față de specificul european.

12
Andrei Emil Moise, op.cit., p. 10.
13
Aurelian Bondrea, Sociologia culturii, Editura Fundaţiei „România de mâine”, Bucureşti, 1993, p. 95
14
Edgar Morin, Le paradigme perdu: la nature humanine, Paris, Seuil, 1973, p. 100.
15
Ovidiu, Drimba, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol. 1, Editura Vestala şi Saeculum I.O., Bucureşti 2001, p. 6
 După constituirea statului național unitar, în România s-au manifestat diverse încercări
de dezvoltare a formelor și modalităților de expresie din punct de vedere cultural și de afrmare
a specificului național. Specificul național a fost evidențiat în lucrările de istoriografie precum
cele ale lui Nicolae, Iorga, Gheorghe Brătianu sau Vasile Pârvan, în cele de sociologie (ale lui
Dimitrie Gusti, cel care a întemeiat Muzeul Satului din București) sau prin operele literare ale
lui Mihail Sadoveanu, Octavian Goga sau Liviu Rebreanu, a căror sursă de inspiație este de
cele mai multe ori mediul rural și la tradiție.
Putem afirma pentru început că pentru societatea românească din perioada interbelică,
cultura presupunea mai întâi revenirea la tradiţie iar acest fapt va duce la coexistența a două
Românii: „a României agricole de la sate şi a României orăşeneşti industriale. Tot ce are preţ
în viaţa acestui neam este venit de la sat, sau măcar trecut prin sat. Nimic nu s-a închegat între
aceste hotare fără el.”16 Specificul național se dorea a se păstra prin raportarea la cultura
populară, care rapotată la cultura occidentală era una „minoră”, după cum o numea Lucian
Blaga.
Din curentul cultural popular al acelei vremi vor apărea și alte curente și direcții precum:
poporanismul, sămănătorismul, tradiţionalismul, scientismul, gîndirismul, ortodoxismul și
autohtonismul, care au fost folosite ca argumente în configurarea unei genealogii și a unei
direcții culturale unitare a României.
Dimitrie Gusti sociologul al acelor vremuri a avut o viziune de promovare a culturii
populare. Gusti a fost interesat de cercetarea sociologică de înalt nivel și de studiul monografic
al culturii şi civilizaţiei populare creând cadrul instituţional necesar acestei cercetări. El
defineşte elementele culturii populare prin: „educaţia fizică şi cultura sanitară, alături de cultura
economică şi cultura sufletească propriu-zisă”.17 Prin urmare Gusti nu putea disocia cultura
tradiţională din complexul socio-economic. Cercetările sociologice monografice iniţiate de
Dimitrie Gusti și au fost completate de înființarea de instituţii şi reviste de specialitate precum
Asociaţia pentru ştiinţă şi reformă socială devenită mai apoi Institutul social şi publicaţiile
periodice Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială (1919), Sociologia românească(1936) sau
Affaires danubiennes (1938).18 Primele campanii monografice sub supravegherea lui Gusti s-
au făcut prin colecţionarea obiectelor de civilizaţie populară, organizate în mici muzee, ca mai
apoi, în 1928 să apărea un muzeu mai complex în Sala Seminarului de Sociologie de la

16
http://www.caslam.ro/docs/pir2.pdf
17
http://www.caslam.ro/docs/pir2.pdf
18
http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/25542/1/Radosav%2Bdoru-
O%2Bperspectiva%2Basupra%2Bcercetarii-1990.pdf
București. De asemenea, și studenţii organizau în cadrul căminelor culturale mici muzee şi
expoziţii locale.19 La fel ca și alții, Gusti s-a implicat în viața social politică a țării și a contribuit
la afirmarea poporului român pe plan internaţional prin susținerea de prezentări în afara țării
documentare ale creaţiilor materiale şi spirituale ale românilor.
Fără a nega specificul național, se poate observa însă, că în aceeași perioadă, s-a
manifestat și o deschidere spre cultura europeană din dorința de a integra cultura română
partimoniului universal. Multe personalități din domeniul artelor, arhitecturii și al literaturii au
îmbogățit sau chiar au inovat patrimoniul cultural european. În sensul acesta îi putem aminti pe
Constantin Brîncuși, un pionier al artei absrtacte, sculptorul al căror lucrări se regăsesc și astăzi
expuse în marile muzee ale Europei sau din lume. În arhitectură se remarcă Marcel Iancu și
Horia Creangă. O altă personalitate a lumii artelor la nivel european a fost și George Enescu
sau pianistul Dinu Lipatti.
În domeniul literaturii, se remarcă o serie de scriitori care sunt direct legați și direct
influențați de curentele literare moderniste ce au luat naștere în Europa de după Primul Război.
Propagarea acestor noi curente literare în România s-a datorat în mare parte și datorită mediului
intelectual promovat de revistele literare de tipul revistei, Sburătorul a lui Eugen Lovinescu sau
a revistei Contemporanul. Printre autorii de marcă îi putem aminti pe Ion Barbu, Camil
Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu a căror opere erau în pas cu ideile europene ale epocii.
De asemenea Tristan Tzara a fost unul dintre scriitori români care a fondat la Zurich și apoi a
dezvoltat curentul cultural dadaist. În dramaturgie, Eugen Ionescu a devenit celebru ca
promotor al curentului absurdului iar în domeniul filosofiei tot în acea perioadă se remarcă
Mircea Eliade și Emil Cioran.
Raportându-se la tradiție, Tudor Vianu, vorbește despre nevoia de a manifesta o nouă
atitudine faţă de această. Astfel el se declară pentru o reaşezare a ei în faţa contemporaneităţii
considerând că „tradiţiunea nu este un act de supunere faţă de trecut, o amorţire în respect şi
monotonie, dar un act permanent de revoltă şi independenţă”.20
De pe poziţiile doctrinei modernismului, Eugen Lovinescu vorbește în Istoria civilizaţiei
române moderne despre rolul tradiţionalismului în cadrele civilizaţiei moderne raportat la
culturia populară românească, uzând de metode științifice trebuia să pună în evidenţă „un
adevărat corpus al vechii culturi româneşti, îmbrăţişate în toate formele... pășind în toate
domeniile de activitate, tradiţionalismul trebuie să întocmească inventarul creaţiunilor proprii

19
http://www.lisr.ro/20-himpa.pdf
20
http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/25542/1/Radosav%2Bdoru-
O%2Bperspectiva%2Basupra%2Bcercetarii-1990.pdf
ale poporului nostru, pentru a constata cu precizie ce a ignorat sau dispreţuit pe nedrept
prezentul”.21
Trebuie menționat că un rol important în ridicarea nivelului cultural din al României l-
a avut Fundaţia Culturală Regală „Principele Carol”, creată în anul 1921 care și-a făcut din
cultură o politică a statului. Fundația conlucra la emanciparea satelor, în mod particular, iar în
mod general, cultura românească. Fundaţia Culturală Regală, a dus la progrese remarcabile în
domeniile învăţământului, ştiinţei şi culturii contribuind la afirmarea României din punct de
vedere cultural. Scopul Fundației, după cum îl menționase însuși Principele Carol în 1921, era
următorul: „ajutarea și încurajarea instituțiilor pentru răspândirea culturii în popor, sprijinirea
bibliotecilor populare, ajutarea tinerimii în studii”22.
În sensul acestora menționate mai sus, Fundația a întemeiat peste 4600 de Cămine
Culturale în toată țara, a înființat cu ajutorul lui Dimitrie Gusti, Muzeul Satului, a ajutat direct
la apariția a mai multor publicații sau reviste precum „Albina”, „Cartea Satului”, „Buletinul
Căminelor Culturale” și altele.23 De asemenea în1933 s-a înfiițat Fundația pentru Literatură și
Artă ,,Regele Carol II”, condusă de Alexandru Rosetti, dar și Uniunea Fundațiilor Culturale
Regale din România care era compusă din filiale ale fundației din țară, inclusiv în Basarabia la
a cărei deschidere a participat Carol al II-lea în persoană.
Din activitatea Fundației culturale regale „Principele Carol” se numără și aceea de a
promova cartea prin înființarea de bibliotec și tipografii și prin răspândirea de cărți în rândul
satelor. Primele acțiuni în acest sens au fost întocmirea de liste de cărți deținute de Fundație și
trimise mai apoi în locurile de unde acestea erau cerute. De asemenea un rol important în
activitatea Fundației a fost acela de a organiza conferințe.
Chiar daca o parte importantă a muncii depuse de Fundație erau acele măsuri ce trebuiau
a fi întreprinse în țară, nu trebuie uitat faptul că Fundația era interesată și de contextul extern și
la schimburile culturale cu celelalte state. Un exemplu în acest sens ar putea fi dat de planul de
schimburi culturale româno-cehoslovace, întocmit cu ajutorul Legației Republicii Cehoslovacia
în București. Planul prevedea donații de cărți Bibliotecii Fundației Cuturale Regale și
Bibliotecilor Universitare din țară. Fundația se obliga la rândul ei să trimită publicații românești
Universităților cehoslovace și să colaboreze cu Societatea Culturală Ceho-Română și cu
Asociația Amicilor României din Praga.24 Mai mult, oameni de cultură și cercetători români

21
http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/25542/1/Radosav%2Bdoru-
O%2Bperspectiva%2Basupra%2Bcercetarii-1990.pdf
22
http://www.lisr.ro/17-himpa.pdf
23
http://www.lisr.ro/17-himpa.pdf
24 http://www.lisr.ro/17-himpa.pdf
puteau participa, cu sprijinul Fundației, la diverse conferințe sau activități culturale din
străinătate cum a fost cazul lui Mircea Eliade care, după cum comunica Dimitrie Gusti,
directorul general al Fundației, la 6 iunie 1936, urma să participe, în calitate de asistent al
Universitatea din București și delegat al Fundației Culturale Regalw la Congresul „The Oxford
Group Movement” din Anglia.25
4. Concluzie:
Pentru a concluziona putem spune că termenul de cultură poate fi definit în mai multe
moduri și că are mai multe valențe care înglobează atât caracteristici de ordin spiritual cât și de
ordin material sau normativ. Ea este în strânsă legătură cu educația, putând fi achiziționată,
învățată. De asemenea, cultura este în strânsă legătură cu mediul social sau natural variind de
la o societate la alta, ea are un aspect de continuitate dar și de variație și de reînoire.
În ceea ce privește cultura românească din perioada interbelică putem spune că ea s-a
caracterizat prin încercarea de a promova tradiționalismul și cultura populară prin diferite
variante ale sale și prin încercarea de a moderniza societatea prin diferite programe, publicații
și instituții care au fost inființate tocmai în acest socop cum a fost și exemplul Fundațiilor
Regale. Dar trebuie să menționăm că tot în acea vreme elita intelectuală românească din diverse
domenii era racordată la curentele culturale europene.

Bibliografie și surse on-line:

1. Bondrea, Aurelian, Sociologia culturii, Editura Fundaţiei „România de mâine”, Bucureşti, 1993.
2. Drimba, Ovidiu, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol. 1, Editura Vestala şi Saeculum I.O., Bucureşti
2001.
3. Guțu, Gheorghe, Dicționar latin-român, Editura Științifică, București, 1973
4. Moise, Andrei Emil, Cultura românească în context european, Editura Prouniversitaria,
București, 2015.
5. Moles, Abraham, Sociodinamica culturii, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1974.
6. Morin, Edgar, Le paradigme perdu: la nature humanine, Paris, Seuil, 1973.
7. Troc, Gabriel, Postmodernismul în antropologia culturală, editura Polirom, Iași, 2006, p. 233.
8. Dicționarul expilcativ al limbii române, Editura Academiei Republicii Socialiste România,
București, 1975.
9. https://us.sagepub.com/sites/default/files/upm-binaries/48150_ch_1.pdf.
10. https://ro.scribd.com/document/337454419/277483917-Achim-Mihu-Antropologie-Culturala-
pdf.
11. spac.ubbcluj.ro/moodle/pluginfile.php/3621/course/overviewfiles/Sociologie.pdf
12. http://www.parohiaorbeni1.ro/articole/Cultura%20si%20comunicare%20%20Definirea%20no
tiunilor.pdf
13. https://us.sagepub.com/sites/default/files/upm-binaries/48150_ch_1.pdf
14. http://www.caslam.ro/docs/pir2.pdf
15. http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/25542/1/Radosav%2Bdoru-
O%2Bperspectiva%2Basupra%2Bcercetarii-1990.pdf
16. http:/www.lisr.ro/20-himpa.pdf 17. http://www.lisr.ro/17-himpa.pdf

25 http://www.lisr.ro/17-himpa.pdf