Vous êtes sur la page 1sur 12

DAN VERONA

Vara promisa
Te-as fi iubit cum n-ai mai fost,
Ca un soldat in plin razboi,
Dar uite, ploua fara rost
Iar intre noi.
Ca intr-o gara, nu stiu cum,
Cand unul vine si-altu-i dus,
Si ratacim pe acelasi drum
In sens opus.

Ne rasfoieste timpul, femeie,


Pe un peron vechi de gara,
Tu Iliada, eu Odisee,

Scrise demult, intr-o vara.

Te-as fi iubit ca un pandar


Iesit la drum in calea ta,
Dar zilnic trece si-n zadar
Altcineva.
Suntem si noi ca doua punti
Pe apa unui singur dor,
Dar despartiti de niste munti
Intamplator.

Ca un copil te-as fi iubit,


Ce fura mere din vecini,
Uitand ca totul e pazit
De-un gard cu spini.
Dar vara ce ne-a logodit
Cu brau de flori impurpurat,
Ori a plecat, ori n-a venit
Cu-adevarat.

Ninge la fereastra
Ninge iar iubito in absenta ta
Ca o despletire de ciresi in mai.
Din copilarie n-a mai nins asa
Daca-i fi cu mine am fugi pe cai
Parca tot pamantul e-nvelit de cer
Prins de Odiseea fulgilor de nea
Azi mi-e dor de tine ca un mesager
Urmarit de viscol si absenta ta.

Ninge cu argintul coamelor de cai


Ninge ca o nunta veche la fereastra

Daca-i fi cu mine astazi cu alai


Am porni iubito catre nunta noastra.

Ca si cum ar curge vremea inapoi


Sa impace iarasi doua vesnicii
Ninge cu duminici, ninge intre noi
Cei pierduti in lume singuri si copii.

Daca-s sti pe unde este umbra ta


Azi pe sub zapada ti-as sapa tunel
Si-am reface lumea cum a fost candva
Dintr-un vis de sanii si de clopotel

Azi sunt plin de viscol si absenta ta


Dorului zapezii mire ma ofer.
Din copilarie n-a mai nins asa
Parca tot pamantul e-nvelit de cer

Lanţul coliviilor
1. In sanul de maica stateai si radeai,
O ce colivie frumoasa aveai!
Si deodata, plangand intr-o seara,
Te-ai trezit pe pamant ca-ntr-o gara.
Ca si cum ai fi fost dat afara din rai.

2. Copil doar o clipa, stingher si mirat,


La scoala te-au dus intr-un vechi internat.
Si cum visele stand intre ziduri
Incepusera sa capete riduri
Ai spart geamul si-n zari fara nume ai plecat.

3. Abia ai trecut din copil in barbat


Si iata-te tuns cu chipiu de soldat

Te-a vanat colivia cazarma


Sa te-nsoare cu patul de arma
Dar c-un pic de noroc si de-aici ai scapat.

4. Si iata iubirea desculta prin ploi


Te cheama razand sa privesti inapoi.
Nici nu stii in ce lunga robie
O pornesti cand usor te imbie
Sa treci pragul acum coliviei in doi.

5. Visand sa fii liber o singura zi,


De-acum ai albit tot schimband colivii
Si din viata aceasta intr-o seara
Te trezesti dat pe usa afara
Ca un inger bolnav parasit de cei vii.

6. Dar Domnu' vazandu-te a nimanui


Coboara voios vrand cu el sa ramai
Si pe drum iti vorbeste in soapta
Ce duminici frumoase v-asteapta
Sus in cer unde sunt coliviile luï.

Ce te zbati tu fratioare
Gandul e departe tare
Si pe colivia mica
Sade colivia mare
Nu e chip de evadare.

Daca tu ai disparea
Dacă tu ai dispărea
Într-o noapte oarecare
Dulcea mea, amara mea
Aş pleca nebun pe mare.

Cu un sac întreg de lut


Şi-o spinare de nuiele
Să te fac de la-nceput
Cu puterea mîinii mele.

Lucru lung şi monoton


Să te înviez, femeie,

Eu, bolnav Hyperion


Hai şi umblă, Galatee !

Dacă tu ai dispărea
Fi-ţi-ar moartea numai viaţă
Dulcea mea, amara mea
Aş pleca în ţări de gheaţă.

Să te fac din ţurţuri reci


Să te-mbrac în promoroacă
Şi apoi să poţi să pleci
Orişiunde o să-ţi placă…

De-ai cădea într-adevăr


În momentul marii frîngeri
Aş veni la tine-n cer
Să te recompun din îngeri.

Şi pe urmă aş pleca
Umilit şi iluzoriu
Unde este casa mea
O mansardă-n purgatoriu.

Dacă tu ai dispărea
Şi din rîsu-mi şi din plînsu-mi
Te-aş găsi în sinea mea
Te-aş zidi din mine însumï

Spune-mi ceva
Dacă-am să te chem
Dă-mi măcar un semn
Fie şi-un blestem
Din partea ta.
Totuşi nu ştiu cum
Pentru-atâta drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva.

În noaptea despărţirii dintre noi


Copacii cad pe drum din doi în doi,
În ochi mă bate viscolul câinesc
Şi am venit să-ţi spun că te iubesc.

Probabil drumul meu va duce-n iad


Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad
Şi iar adorm şi iar mi-e dat un vis
Că biata cifră doi s-a sinucis.

Şi de atâta viscol vestitor


Nu ochii mei, ci ochii tăi mă dor,
Că tineri am intrat şi cu ce rost
Şi ce bătrâni ieşim din tot ce-a fost.

Nici aripile zboruri nu mai pot,


E numai despărţire peste tot
Şi se aude că va fi mai greu
Decât vom fi departe tu şi eu.

Dar nu pentru a-ţi spune că e rău


Am dat cu bulgări mari în geamul tău,
Ci ca să ştii, în viscolul câinesc,
Că plec şi mor şi plâng şi te iubesc.

Şi vreau să-ţi dau cu acte înapoi


Dezastrul împărţirilor la doi,
Ca să-nţelegi şi tu ce-i cuplul frânt
Şi cum e să fii singur pe pământ.
De-abia plecasesi
De-abia plecasesi. Te-am rugat sa pleci.
Te urmaream de-a lungul molatecii poteci,
Pan-ai pierit, la capat, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o data inapoi!

Ti-as fi facut un semn, dupa plecare,


Dar ce-i un semn din umbra-n departare?

Voiam sa pleci, voiam si sa ramai.


Ai ascultat de gandul cel dintai.
Nu te oprise gandul fara glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi ramas?

Îmi port pustiu prin noapte pasul meu


1
Îmi port pustiu prin noapte pasul meu
Pe drumul cu pietriş lucind la stele.
S-apleacă peste lume Dumnezeu
Şi stau de vorbă stelele-ntre ele.

2
Solemn e cerul, minunat mereu!
Pământul doarme-n ceaţă azurie.
De ce mi-e sufletul atât de greu?
Aştept ceva? Păreri de rău să fie?

3
Păreri de rău? De ce? În van sunt toate!
Şi de la viaţă ce-aş mai aştepta?

Vreau numai linişte şi libertate.


S-adorm adânc, s-adorm, să pot uita!

4
Dar nu vreau somnul de mormânt să-mi fie!
Să dorm pe veci şi totuşi pieptul meu
Să fie încă plin de vlagă vie
Şi să se-nalţe răsuflând mereu.

5
Şi zi şi noapte-auzul să-mi dezmierde
Un cântec de iubire lin şi clar
Şi să foşnească-ntr-una, veşnic verde,
Deasupra frunţii mele un stejar.

Nu regret, nu ma jelesc, nu strig


Nu regret, nu ma jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberata.
Vestejit de-al toamnei mele frig
Nu voi mai fi tanar niciodata.

N-ai sa mai zvacnesti ca pan-acum


Inima racita prea devreme
s-o pornesc din nou la drum
stamba luncii n-o sa ma mai cheme.

Dor de duca! Tot mai rar, mai rar,


Pui pe buze flacara pornirii

Si pierdutul prospetimii har


Cu vioiul clocot al simtirii!

In dorinti incep zgarcit sa fiu,


Te-am trait sau te-am visat doar viata?
Parca pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineata.

Toti suntem vremelnici pentru veci


Rar ning fragii frunzele desarte…
Binecuvantat sa fie deci
Ca traiesc si ca ma duc spre moarte.

Spune-mi ceva
Dacă-am să te chem
Dă-mi măcar un semn
Fie şi-un blestem
Din partea ta.
Totuşi nu ştiu cum
Pentru-atâta drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva.

În noaptea despărţirii dintre noi


Copacii cad pe drum din doi în doi,
În ochi mă bate viscolul câinesc
Şi am venit să-ţi spun că te iubesc.

Probabil drumul meu va duce-n iad


Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad
Şi iar adorm şi iar mi-e dat un vis
Că biata cifră doi s-a sinucis.

Şi de atâta viscol vestitor


Nu ochii mei, ci ochii tăi mă dor,
Că tineri am intrat şi cu ce rost
Şi ce bătrâni ieşim din tot ce-a fost.

Nici aripile zboruri nu mai pot,


E numai despărţire peste tot
Şi se aude că va fi mai greu
Decât vom fi departe tu şi eu.

Dar nu pentru a-ţi spune că e rău


Am dat cu bulgări mari în geamul tău,
Ci ca să ştii, în viscolul câinesc,
Că plec şi mor şi plâng şi te iubesc.

Şi vreau să-ţi dau cu acte înapoi


Dezastrul împărţirilor la doi,
Ca să-nţelegi şi tu ce-i cuplul frânt
Şi cum e să fii singur pe pământ.

Cantece, XLIV
Tu, ulciorule de lut,
Am avut aceeasi soarte
Amandoi dintru-nceput
Eu din tine m-am nascut
Si de-a pururi dupa moarte
Iar vom fi acelasi lut!
Astazi plang si te sarut,
Ca-mi esti singurul meu bine
Si esti lut si tu ca mine.
Din etern am fost un lut,
Dar o soarta-ntamplatoare
Te-a facut ulcior pe tine:
Om pe mine m-a facut;
Ah, intors era mai bine!

Plouă
Pe-aici când plouă, plouă îndesat,
Nu ţine ca la noi un ceas ori două.
Că ziua plouă, plouă pe-nserat,
Şi când se crapă iar de ziuă, - plouă.

În faptul zilei, streşinile plâng.


Pădurea stă plouată ca o curcă.
Natura calcă cu piciorul stâng:
Pe-aici când plouă, - plouă, nu se-ncurcă!

Iar când s-arată soarele sărac.


De după nouri, ca să-ţi facă-n ciudă,

N-apuci a scoate nasul din cerdac,


Că până la întoarcere, - te udă.

Există şi răstimpuri când se moaie,


Când parcă nu mai toarnă-aşa, de sus,
Şi cerul câte-oleacă, spre apus,
Se luminează puţintel - a ploaie.
Atunci se cheamă că e timp frumos
(Măcar că tot mai cade-un pic de bură),
Dar fumul din ogeac se lasă-n jos,
Şi porcul umblă tot cu paiu-n gură...

Vânturi pline de zăpadă


Vânturi, vânturi pline de zãpadã,
Spulberati-mi viata ce s-a dus.
Vreau sã fiu copil fãrã tãgadã
Sau o floare cu privirea-n sus.

Când rãsunã cornul de la stânã


Vreau pentru toti oamenii sã mor.
Clopoteii stelelor se-ngânã,
Presãrându-mi clinchetele lor.

Cât de bunã-i limpedea cântare


Când topeste suferinta grea!
Vreau sã fiu copac lângã cãrare
Cu piciorul încãltat în nea.

Vreau, când caii sforãie - nebunii!


Sã sãrut o ramurã cu ger.
Ci sãltati-mi, labe ale lunii,
Ciutura tristetilor la cer.

Florile răului - către cititor


Greseala si pacatul, minciuna si prostia
Ne bîntuie fiinta cu aspre framîntari
Iar noi hranim nevolnici domoale remuscari
Cum cersetorii-n zdrente îsi cresc paducheria.

Pacatele-s cît muntii, caintele marunte,


Marturisirea lasa ne-o rasplatim apoi,
Ne reîntoarcem veseli greselilor din noi
Crezînd ca biete lacrimi ne fac spre ceruri punte.

în pernele pierzarii, Satan înselatorul


Ne leagana faptura de taina, ca un voal,

Iar al vointei noastre nepretuit metal


La voia-i se topeste cum se destrama norul.

Da, fara de oprire in jocul sau ne leaga!


In suflet ne patrunde cu tot ce e mîrsav
Si scoborim cu clipa spre Iad in pas bolnav,
Iar cloaca ne cuprinde cu-mputiciunea-i neagra.

Cum desfrînatul musca, dorind împreunarea,


îmbatrînita tîta a tirfei, hid trofeu,
Placerile oprite le procuram cu greu,
Din stoarsa portocala ne-mai-zimbind licoarea.

Foind ca milioane de viermi in rascolire,


In cap ne chefuieste un ocean de draci
Si Moartea ne respira si-o respiram buimaci
întrind in negrul fluviu, gemind a neoprire.

Pumnalul, siluirea, incendiul, otrava,


De n-au ajuns a-si pune blazonul de ponos
Pe pinza ce ne-o tese destinul rusinos,
E semn ca-al nostru suflet încet isi stinge lava.

Dar printre rîsi, pantere — rînjindu-si bucuria —


Sacali, maimute, scorpii si vipere-asteptind,
Dihanii fioroase urlind, scrîsnind, muscind
Si sufletului nostru sporind menajeria,

E înca o jivina, si poate cea mai rara!


Si chiar de nu se zbate iar chipu-i pare sters,
Cu ce placere-ar sparge întregul Univers
Si lumea-ar inghiti-o cu pofta lui barbara;

Dezgustul e! — Cu lacrimi din preajma adunate,


Viseaza esafoduri fumîndu-si pipa lin;
Pe monstru-acesta gingas tu i1 cunosti deplin,
— O, cititor fatarnic, — tu, semenul meu, — frate!

Ninge la fereastra
Ninge iar iubito in absenta ta
Ca o despletire de ciresi in mai.
Din copilarie n-a mai nins asa
Daca-i fi cu mine am fugi pe cai

Parca tot pamantul e-nvelit de cer


Prins de Odiseea fulgilor de nea
Azi mi-e dor de tine ca un mesager
Urmarit de viscol si absenta ta.

Ninge cu argintul coamelor de cai


Ninge ca o nunta veche la fereastra

Daca-i fi cu mine astazi cu alai


Am porni iubito catre nunta noastra.

Ca si cum ar curge vremea inapoi


Sa impace iarasi doua vesnicii
Ninge cu duminici, ninge intre noi
Cei pierduti in lume singuri si copii.
Daca-s sti pe unde este umbra ta
Azi pe sub zapada ti-as sapa tunel
Si-am reface lumea cum a fost candva
Dintr-un vis de sanii si de clopotel

Azi sunt plin de viscol si absenta ta


Dorului zapezii mire ma ofer.
Din copilarie n-a mai nins asa
Parca tot pamantul e-nvelit de cer

Vara promisa
Te-as fi iubit cum n-ai mai fost,
Ca un soldat in plin razboi,
Dar uite, ploua fara rost
Iar intre noi.
Ca intr-o gara, nu stiu cum,
Cand unul vine si-altu-i dus,
Si ratacim pe acelasi drum
In sens opus.

Ne rasfoieste timpul, femeie,


Pe un peron vechi de gara,
Tu Iliada, eu Odisee,

Scrise demult, intr-o vara.

Te-as fi iubit ca un pandar


Iesit la drum in calea ta,
Dar zilnic trece si-n zadar
Altcineva.
Suntem si noi ca doua punti
Pe apa unui singur dor,
Dar despartiti de niste munti
Intamplator.

Ca un copil te-as fi iubit,


Ce fura mere din vecini,
Uitand ca totul e pazit
De-un gard cu spini.
Dar vara ce ne-a logodit
Cu brau de flori impurpurat,
Ori a plecat, ori n-a venit
Cu-adevarat.
Abia acum
Ranit la piept de crivatul cîinesc
Ce-mi bandajeaza ranile cu luna,
Abia acum încep sa te iubesc,
Cînd simt ca te-am pierdut pe totdeauna.

Si ranile mereu ma vor durea,


Slavind întîmpinarea ta tîrzie,
Si-abia acum îti spun "iubita mea",
Cînd nici nu-ti stiu adresa spre a-ti scrie.

Deodata, apa lumii te-a-nghitit,


Deodata, am ramas ranit de crivat,

Gesticulînd spre minus infinit


Si construind delicte împotriva-ti.

Atunci cînd totul se-ntîmpla firesc


Ne-mpotriveam ca soarele si luna,
Si-abia acum încep sa te iubesc,
Cînd simt ca te-am pierdut pe totdeauna.

Deodata, ce spun eu si ce spui tu


Sînt doua înghetate limbi straine,
Si la hotarul dintre "da" si "nu"
Un martor mut mi-ar tot vorbi de tine.

Reflex 108
Prea repede uitam ce-aveam în gând,
Sub apasarea vorbelor de rând!
Nici nu ma strigi de tot, nici nu ma lasi...
E-atâta ezitare între pasi.
Prea repede uitam ce-aveam de spus -
Un zbor în minus, o cadere în plus...
La tine-i vara si la mine-i frig,
Nici nu te las de tot, nici nu te strig.

Reflex 109 (Cartea claudiana)


Mai pune-o vorba buna, daca vrei,
Pentru aceasta vara, pe la zei,
Sa nu ne-o ia de tot sau prea curand!
Si, daca ne iubim de-o vreme-n gand,
Mult mai solar, mai tandru, mai frumos
Decat am face-o, tavaliti pe jos,
Prin iarba obsesivei despuieri;
Invata sa spui maine in loc de ieri,
Acoperindu-ti bratele cu flori
Si, mai ales, sa nu-ndraznesti sa mori!

Reflex 110 (Cartea claudiana)


E prea putin ce pot marturisi,
Daca-ai fugi si nu te-as mai gasi,
Dar, ca sa afli totul, nu e greu;
Asculta-ma cu sufletul, mereu,
Lasandu-ma sa cred ca nu mai vrei
Si te desprinzi cumva din ochii mei
Si-ai sa-ntelegi cat frig s-ar intampla
Dac-ai fugi si nu te-as mai afla…

Reflex 76 (Cartea claudiana)


Purtam in noi destule amintiri
Din caruselul fostelor iubiri,
Sa nu ne fie dureros de rau
In viata mea, cu adevarul tau,
In carnea ta, cu gargaunii mei-
Si, iata-ne cazuti, ca niste zei,
Din cerul poeziei pe pamant,
Sa ne schimbam cuvantul dupa vant,
Sa ne purtam iubirea dupa cai
Care, oricum, nu-ncap in ochii tai,
Care, oricum, nu trec prin gandul meu,
Dar…se intorc la cineva mereu.