Fuente: http://elearning.masterprof.ro/index.php?

option=com_content&view=article&id=23&Itemid=123

VERBUL
Obiective

La finalul orei, veţi fi capabili:

 Să definiţi verbul.

 Să alcătuiţi propoziţii cu verbe la diferite timpuri.

 Să găsiţi verbele într-un text la prima vedere.

 Să identificaţi categoriile gramaticale ale verbului.

Competenţe

După parcurgerea acestei lecţii, veţi putea:

 Să faceţi diferenţa dintre verbele copulative şi verbele predicative.

 Să construiţi propoziţii cu verbe la diferite timpuri.

 Să identificaţi modul la care se află verbele dintr-un text dat.

Definiţia verbului

Verbul este partea de vorbire flexibilă care exprimă starea, acţiunea, existenţa.

Clasificarea verbelor

 Verbele predicative. Acestea au înţeles de sine stătător şi pot forma singure

predicat într-o propoziţie. Majoritatea verbelor din limba română sunt
predicative.

Exemple:

El scrie tema la limba română.

Eu merg la bunici.

 Verbele nepredicative nu au înteles de sine stătător şi nu pot forma singure

predicat verbal, ci împreună cu alte cuvinte. Sunt nepredicatve, verbele
copulative si verbele auxiliare.

a. Verbele copulative. Ele formează predicat nominal împreună cu o alta parte de

vorbire care îndeplineşte funcţia de nume predicativ. Verbele copulative sunt: a fi, a
deveni , a ieşi a ajunge, a se face, a ramâne, a însemna, a părea.

Exemple:

Aceasta carte este interesantă.

El a ajuns profesor la Oxford.

b. Verbele auxiliare.Ajută la formarea timpurilor compuse dar şi a diatezei pasive. Sunt

verbe auxiliare:a fi, a avea, a vrea.

Exemple:

1
Eu am mâncat o bomboana cu jeleu.

El ar fi venit la mine dacă ar fi avut timp.

 Verbele personale. Acestea pot avea subiect

Exemplu:

Ana cântă foarte frumos.

 Verbele impersonale. Autorul acţiunii nu poate fi identificat.

Exemplu:

Se zice ca va vei curând.

 Verbele tranzitive. Sunt acele verbe care pot fi urmate de un complement
direct.

Exemplu:

Eu mananc o prajitură.

 Verbe intranzitive. Acestea nu pot avea un complement direct.

Exemplu:

Se uită la mine ca şi cum i-aş fi făcut ceva.

Modurile și timpurile verbelor

Modurile personale:

Modul indicativ

 Timpul prezent:eu scriu, tu scrii, el/ea scrie, noi scriem, voi scrieţi, ei/ele scriu.

 Timpul imperfect: eu scriam, tu scriai, el/ea scria, noi scriam, voi scriaţi, ei/ele
scriau.

 Perfect compus: eu am scris, tu ai scris, el/ea a scris, noi am scris, voi aţi scris,
ei/ele au scris.

 Mai mult ca perfect:eu scrisesem, tu scrisesei, el/ea scrisese, noi scriseserăm,

voi scriseserăţi, ei/ele scriseseră.

 Perfect simplu: eu scrisei, tu scriseşi, el/ea scrise, noi scriserăm, voi scriserăţi,
ei/ele scriseră.

 Viitor I: eu voi scrie, tu vei scrie, el/ea va scrie, noi vom scrie, voi veţi scrie,
ei/ele vor scrie.

 Viitor II: eu o sa scriu, tu o sa scrii, el/ea o sa scrie, noi o sa scriem, voi o sa

scrieţi, ei/ele o sa scrie.

 Viitor anterior:eu voi fi scris, tu vei fi scris, el/ea va fi scris, noi vom fi scris, voi
veţi fi scris, ei/ele vor fi scris.

2
  Viitor popular:eu oi scrie, tu îi scrie, el/ea o scrie, noi om scrie, voi oţi scrie,
ei/ele or scrie.

Modul conjunctiv

 Timpul prezent: eu să scriu, tu să scrii, el/ea să scrie, noi să scriem, voi să

scrieţi, ei/ele să scrie.

 Timpul perfect:eu să fi scris, tu să fi scris, el/ea să fi scris, noi să fi scris, voi să

fi scris, ei/ele să fi scris.

Modul condiţional optativ

 Timpul prezent:eu aş scrie, tu ai scrie, el/ea ar scrie, noi am scrie, voi aţi scrie,
ei/ele ar scrie.

 Timpul perfect:eu aş fi scris, tu ai fi scris, el/ea ar fi scris, noi am fi scris, voi aţi
fi scris, ei/ele ar fi scris.

Modul imperativ-are forme doar pentru persoana a II-a singular si plural:tu scrie!,
voi scrieţi!

Modurile nepersonale:

Modul infinitiv. Este singurul mod nepersonal care are timp:

 prezent: a scrie

 perfect: a fi scris

Modul supin: de scris

Modul participiu:scris

Modul gerunziu:scriind

3
Exerciții

Activitate

 Conjugaţi verbul a crea la toate timpurile modului indicativ.

 Alcătuiţi două propoziţii în care verbele a fi şi a deveni să fie copulative şi două

propoziţii în care acestea să fie predicative.

Note finale:

Pe parcursul acestei lecţii aţi recapitulat definiţia verbului, clasificarea acestora şi aţi
acumulat informaţii noi despre modurile şi timpurile verbelor, iar prin exerciţiile date s-
a dorit fixarea cunoştinţelor dobândite.

Bibliografie:

Iancu, Marin, A. Gh. Olteanu, Ana Tulba, Limba română, manual pentru clasa a VII-
a, Editura Corint, Bucureşti, 2004, paginile 90-97.

4
 Substantivul
Obiective

Până la sfârşitul orei elevii vor fi capabili:

1. Să definească substantivul.

2. Să alcătuiască propoziţii cu diferitele tipuri de substantive.

3. Să precizeze felul substantivelor.

4. Pe baza cunoştinţelor să completeze propoziţii cu substantivele corespunzătoare.

Definiţia substantivului

Substantivul este partea de vorbire care denumeşte fiinţe, obiecte, substanţe,

locuri, evenimente şi o serie de noţiuni abstracte. În propoziţie, substantivele au
adesea rolul de subiect sau complement. Ele pot fi înlocuite de pronume sau pot fi
determinate de adjective.

Tu eşti Mircea?

De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.

Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă.

Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul.

Introducere

Lecţia de faţă presupune aprofundare cunoştinţelor gramaticale în ceea ce priveşte

substantivul. Aceasta este destinată pregătirii elevilor, pentru a-i ajuta să înteleagă
caracteristicile acestei părţi de vorbire.

Clasificarea substantivelor

 Substantive proprii şi comune

-proprii denumesc individual o fiinţă sau un lucru pentru a le diferenţia de alte fiinţe
sau lucruri din aceeaşi categorie: Târgu-Mureş, Mihai Eminescu.

-comune denumesc obiecte de acelaşi fel: adolescenţi, cântăreţ

 Substantivele simple şi compuse

-simple alcatuite dintr-un singur cuvânt: carte, floare.

-compuse alcătuite din 2 sau mai multer cuvinte şi au sens unitar: cal-de-mare,
binefacere.

 Substantivele concrete şi abstracte.

-concrete denumesc partea reală care poate fi percepută cu simţurile: telefon, lampă,
casă.

-abstracte denumesc abstracţiuni: noroc, idee, pace, linişte, fericire.

 Substantivele individuale şi colective

5
-individuale denumesc un singur obiect, lucru, fiinţă: floare, masă, scaun, brad

-colective denumesc totalităţi sau grupuri de obiecte, persoane: stol, turmă.

 Substantivele animate şi inanimate

-animate denumesc prin natura lor faptul că sunt însufleţite: om, pisică, elev.

-inanimate denumesc prin natura lor faptul că sunt neînsufleţite: masă, casă, birou.

Exerciții

Bibliografie

Chifu, Ecaterina, Gramatica de bază pentru elevi, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 2011.

Popa, Ion, Limba Română, Editura Niculescu, Bucureşti, 2010.

6
Otras fuentes:

http://limba-romana.ucoz.ro/

http://gramaticalimbiiromane.ro/