Numele proprii în opera lui Ion Luca Caragiale

Caragiale nu putea să conceapă opera fără să știe numele fiecăror personaje.Pentru un

astfel de creator personajele sale există deoarece odată cu numele se naște și natura fizică și
morală a personajelor, iar cu ele se naște și un nou tip de comic cel onomastic.

Numele din opera comică a lui Ion Luca Caragiale ne dau impresia că fac parte din
personajele pe care le denumesc. Este și pentru că ne-am deprins cu ele, dar și pentru că numele
seamănă prin ele însele cu peronajele. Ele cuprind în ele elementele comicului.

Ion Luca Caragiale procedează artistic. Zaharia Trahanche prin nume și mai ales prin
pronume, sugerează bătrînețea și chiar decorativitatea.Farfuridi și Brînzoveanu prin aluzii
culinare sugerează inferioritatea și vulgaritatea. Nae Ipingescu sugerează extracția inferioară,
ocupație de rînd și chiar imbecilitate. Cațaencu îl redă pe demagogul. Agamiță Dandanache
rimează cu ramolismentul (pierderea calităților intelectuale) comic, prin diminutivul comic al
strașnicului nume.

Caragiale a imprimat prin nume concepția sa realității. În „O scrisoare pierdută” pe cei

doi agenți a lui Cațavencu îi cheamă Ionescu și Popescu sunt de extracție populară, feciorul popii
și feciorul liui Ion, ei fiind cei care se ridică din poporul de jos.

Comicul numelor e generat de frecvența utilizării, astfel au ajuns niște nume comune.
Numele aici devin o însuțire esențială. În fine pentru a sintetiza Garabet Ibraileanu spune că:
„Toată deosebirea dintre veacul tercut din Moldova și Muntenia e redată in numele inventate de
Caragiale”.