Abordarea etica in psihiatrie se suprapune in mare masura problematicii generale a eticii medicale,

diferentiindu-se totodata prin specificul si particularitatile sale care decurg din semnificatiile majore si
implicatiile profunde in asistenta tulburarilor psihice si a bolnavului psihic.

Etica poate fi considerata o disciplina filosofica axata pe studiul sistemelor, valorilor, normelor si
categoriilor morale.

Dupa definitia data de N.Kernbach, deontologia se ocupa de drepturile si indatoririle asistentilor medicali.
Astfel, cele mai importante elemente ale deontologiei privesc responsabilitatea morala si juridica a
asistentilor medicali.

Cele doua categorii amintite sunt categorii istorice care se modifica odata cu dezvoltarea societatii.
Profesiunea de asistenta medicala a fost legata intotdeauna de cerinte etice (morale) si deontologie
(drept si morala) ale caror particularitati s-au format ca un rezultat al mediului in care traiesc si lucreaza
asistentii medicali sub influenta unei desavirsite pregatiri morale.

Etica, in intelesurile si sensurile sale, contribuie la cunoasterea de sine si ajuta individul in raport cu
decizia ce urmeaza a fi luata.

Modalitatea umana si personala de abordare a pacientului de catre psihiatru reprezinta o regula de baza
a profesiei medicale.

Ingrijirea profesionala in nursing este orientata de cunoastere, competenta si comportament etic. Valorile
de baza ale ingrijirii sunt: increderea, apropierea, intimitatea cu alti oameni, confidentialitatea, prietenia,
dragostea, respectul de sine si respectul celorlalti oameni.

Principiile eticii sunt valabile in toate tarile, dar in functie de modelul cultural si educatie sunt aplicate
diferit pentru fiecare tara. Enumerate principiile etice sunt exprimate de binefacere, dreptate, autonomie,
veracitate si confidentialitate.

Din punctul de vedere al teoriei utilitarianiste, o serie de notiuni de etica medicala precum:
confidentialitatea, obligatia de a spune adevarul pacientului sau obtinerea consimtamantului, in urma
oferirii de informatii pacientului sunt justificate numai in vederea obtinerii starii de bine.

Conceptul de baza al acestei teorii se refera la conduita umana, care prin modalitatile sale de exprimare,
urmareste obtinerea de beneficii maxime si rau minim.

Daca ne referim la activitatea medicala, medicul ar trebui sa cantareasca nu numai efectele imediate ale
actiunii terapeutice asupra pacientului si familiei, dar si efectele interventiei medicale, mai bine spus
rezonanta acesteia asupra celorlalti, deci a societatii. Se observa astfel, tendinta de transformare a
deciziei asupra unei singure persoane, intr-o decizie care sa tina cont de binele si fericirea generala.

In ceea ce priveste paternalismul, utilitarianismul ofera justificarea de a se putea actiona asupra unei
persoane fara a i se cere consimtamintul sau a i se respecta dorintele daca actiunea urmareste beneficiul
persoanei in cauza.

Chiar si in cazul internarii involuntare, bolnavul trebuie tratat in aceleasi conditii deontologice si stiintifice,
fiind excluse tratamentele nerecunoscute stiintific sau riscante.

In practica psihiatrica, ca si in alte domenii, restrictiile impuse libertatii individuale a pacientului trebuie
limitate la acelea de necesitate, de starea sa de sanatate si justificate de eficacitatea tratamentului.
Teoria Kantiana sustine ca prin puterea de a-si regla propriul comportament si de a fi responsabil pe
propriile actiuni, omul capata dreptul la autonomie, a carei valoare este inerenta, intrinseca si infinita.

In psihiatrie, mai mult ca in oricare ramura medicala, competenta bolnavului reprezinta o problema
discutabila, cu multiple implicatii etice.

Aprecierea prin diferite metode a competentei unui bolnav psihic atrage dupa sine dreptul pe care acesta
il are de a primi informatii despre boala sa, eventuala necesitate a internarii si alternativele terapeutice.

In domeniul activitatii medicale psihiatrice, competenta unui bolnav se refera la performanta acestuia de a
lua o decizie.

Se poate spune deci, ca determinarea competentei este reprezentata de integritatea capacitatii unei
anumite persoane (pacient) de a intelege, comunica, rationa si delibera in contextul acumularii unui set
de valori si conceptii asupra binelui la un anumit moment, in circumstante specifice.

Tulburarile psihice de intensitate psihotica insotite de tabloul clinic, dramatic al bolii, compromit in mod
serios conditiile minime ce se cer pentru obtinerea unui consimtamant informat si coerent din partea
subiectului.

Astfel, in concordanta cu legislatia in vigoare si in functie de potentialul de periculozitate manifestat de

bolnav se aperciaza necesitatea internarii involuntare a acestuia.

Consimtamantul bolnavului constituie fenomenul cel mai pregnant al respectului drepturilor omului, caci,
in orice circumstante, dar mai ales in psihiatrie inainte de a se increde in medic, bolnavul doreste sa fie
informat si sa decida.

In contextul eticii medicale, paternalismul se refera la atitudinea de restrangere a libertatii individuale, fara
consimtamintul persoanei in cauza, dar cu justificarea incercarii de a preveni raul ce l-ar putea provoca
sau de a realiza anumite beneficii in favoarea persoanei respective pe care aceasta singura nu le-ar
putea obtine.

Teoria confidentialitatii este cea care asigura pacientul ca informatiile sale, precum si diagnosticul si
tratamentul efectuat reprezinta un secret medical si nu pot fi divulgate.

Conform acestei teorii, notiunea de autonomie individuala include si recunoasterea dreptului pe care il are
individul la intimitate si la pastrarea secretului in ceea ce priveste persoana sa.

Asistentul medical trebuie sa respecte valorile si optiunile pacientilor chiar si atunci cind nu este de acord
cu ele si trebuie sa evite sa impuna valorile sale personale pacientilor pe care si ingrijeste.

In mod deosebit in acordarea ingrijirii psihiatrice increderea in ambianta si personalul din jurul sau il face
pe pacient sa simta ca primeste cel mai bun tratament si cea mai buna ingrijire.

Interpretarile moderne ale teoriei confidentialitatii permit incalcarea acesteia, justificarea unei astfel de
actiuni divulgatorii bazandu-se pe ideea ca nici un drept nu este absolut, atat timp cat si cel care
beneficiaza de acest drept incalca alte norme si poate provoca daune celor din jur sau lui insusi.

In acest sens, orice pacient ar trebui sa fie constient de faptul ca dreptul sau la confidentialitate este
limitat.

In nursing se pune un accent deosebit pe dezvoltarea si educarea principalului atribut al comunicarii si

anume ascultarea.
Prin acest element de comunicare al relatiilor interumane se realizeaza incurajarea interlocutorului,
obtinerea informatiei in intregime, imbunatatirea relatiilor cu oamenii si o mai buna intelegere a lor.

Pentru a castiga ceea ce reprezinta fundamentul tuturor relatiilor interumane si anume, increderea in
relatia cu pacientul se impune tinuta morala deosebita a asistentei medicale, competenta profesionala
ireprosabila, sinceritate, blandete, empatie si respectarea promisiunii.

In practica nursingului, in asistenta psihiatrica fundamentarea relatiilor de incredere reprezinta un

deziderat.

O deosebita importanta o au relatiile interpersonale prin efectele pozitive transpuse printr-o mai buna
cunoastere si autocunoastere si o mai buna organizare a propriei vieti si activitati prin compararea si
raportarea cu altii.

Relatiile interpersonale nu trebuie si nu pot fi intemeiate decat pe o apreciere corecta, obiectiva a

capacitatii fiecaruia.

Colaborarea impune dezbaterea problemelor in scopul rezolvarii lor, respectind opiniile celorlalti, dreptul
fiecaruia de a-si expune punctul de vedere.

Astfel, a fi exigent cu tine insuti si cu colaboratorii inseamna a invata mereu.

Fara sa-si depaseasca limitele de competenta o asistenta medicala are obligatia sa fie sincera, de buna
credinta, sa spuna adevarul despre bolnavi, boala, sa promoveze sanatatea, sa previna imbolnavirile, sa
redea sanatatea, sperantele si sa aline suferintele.

Psihiatrii, asistentii medicali din psihiatrie alaturi de ceilalti membrii ai societatii au datoria sa participe
activ la protejarea persoanelor cu tulburari psihice impotriva exploatarii, abuzurilor fizice sau de alt gen, si
impotriva tratamentului degradant.

POPA MARICELA
MIHAI GINA IRINA
Asistente medicale sectia Psihiatrie a Spitalului de Specialitate Sf. Pantelimon BRAILA

http://camr-bv.20m.com/lucr/27.htm
CODUL DE ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE PROFESIONALĂ AL ASISTENTULUI MEDICAL
ŞI MOAŞEI DIN ROMÂNIA

Cap 2

CAPITOLUL II DESPRE INTEGRITATE, INDEPENDENTA PROFESIONALA SI

RESPONSABILITATE ART. 9 Asistentul medical/moaşa se bazează în acţiunile sale pe
cunostinţe valide şi revizuite, astfel încât să garanteze persoanei tratamentele şi îngrijirile cele
mai eficace. ART. 10 Asistentul medical/moaşa trebuie să evite în exercitarea profesiei
atitudinile ce aduc atingere onoarei profesiei şi să evite tot ceea ce este incompatibil cu
demnitatea şi moralitatea individuală şi profesională. ART. 11 Asistentul medical/moaşa nu
trebuie să facă propagandă unor procedee de îngrijire insuficient probate, fără să sublinieze şi
rezervele ce se impun. ART. 12 Asistentul medical/moaşa, în condiţii normale de lucru, nu
trebuie în nici un caz să-şi exercite profesia în situatii ce ar putea compromite calitatea
îngrijirilor şi a actelor sale profesionale. ART. 13 Asistentul medical/moaşa are obligaţia unei
conduite ireproşabile pe plan fizic, mental şi emoţional faţă de bolnav, respectând întotdeauna
demnitatea acestuia. ART. 14 În caz de pericol public, asistentul medical/moaşa nu are dreptul
să-şi abandoneze bolnavii, cu excepţia unui ordin formal al unei autorităţi competente, conform
legii. ART. 15 Asistentul medical/moaşa este independent profesional şi este răspunzator pentru
fiecare din actele sale profesionale. ART. 16 Încredinţarea atribuţiilor proprii unor persoane
lipsite de competenţă şi lipsa controlului personal, constituie greşeli deontologice

SITUAŢII SPECIALE ÎN PRACTICAREA PROFESIUNII ÎN SISTEM

INSTITUŢIONALIZAT Secţiunea I-a Psihiatria ART. 45 Persoanele cu tulburări psihice
beneficiază de asistenţă medicală şi de îngrijiri de sănătate de aceeaşi calitate cu cele aplicate
altor categorii de bolnavi şi adaptate cerinţelor lor de sănătate. 8 ART. 46 Orice persoană cu
tulburări psihice trebuie apărată de daunele pe care ar putea să i le producă administrarea
nejustificată a unui medicament, tehnică sau manevră de îngrijire şi tratament, de maltratările din
partea altor pacienţi sau persoane, ori alte acte de natură să antreneze o suferinţă fizică sau
psihică. ART. 47 Consimţământul (a) Pacientul cu tulburări psihice trebuie să fie implicat în
procesul de luare a deciziei atât cât permite capacitatea lui de înţelegere. În cazul în care
pacientul cu tulburări psihice nu-şi poate exprima liber voinţa, consimţământul, în scris, trebuie
luat de la reprezentantul legal al acestuia. (b) Nu este necesară obţinerea consimţământului în
condiţile prevăzute la lit. a), atunci când este necesară intervenţia de urgenţă. (c) Pacientul are
dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală asumându-şi, în scris, răspunderea
pentru decizia sa; consecinţele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate
pacientului, cu informarea medicului, dacă întreruperea tratamentului sau a îngrijirilor au drept
consecinţă punerea în pericol a vieţii pacientului. ART. 48 Orice persoană care suferă de
tulburări psihice trebuie tratată cu omenie şi respectul demnităţii umane, şi trebuie să fie apărată
împotriva oricăror forme de exploatare economică, sexuală sau de altă natură, împotriva
tratamentelor vătămătoare şi degradante. Nu este admisă nici o discriminare bazată pe o tulburare
psihică. Secţiunea a II-a Drogurile ART. 49 (1) Sunt interzise următoarele fapte: - prescrierea
drogurilor de risc, cu intenţie, fără necesitate medicală; inclusiv tentativa; - administrarea de
droguri de mare risc unei persoane, in afara condiţiilor legale; inclusiv tentativa. (2) Prevederile
prezentului articol se completează cu dispoziţiile Legii nr. 143/2000 privind combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri. Secţiunea a III-a Pacientul privat de libertate – mediul
carceral ART. 50 Asistentului medical/moaşei care îngrijeşte o persoană privată de libertate îi
este interzis aducă atingere integrităţii fizice, psihice sau demnităţii acestuia. ART. 51 Dacă
asistentul medical/moaşa constată că persoana privată de libertate a suportat maltratări, are
obligaţia, să informeze organele competente. Secţiunea a IV-a - SIDA ART. 52 9 (1) Pacienţii
HIV/SIDA au dreptul la îngrijire şi tratament medical în mod nediscriminatoriu; asistenţii
medicali şi moaşele sunt obligaţi să asigure îngrijirile de sănătate şi tratamentele prescrise
acestor pacienţi. (2) Păstrarea confidenţialităţii asupra datelor privind persoanele infectate cu
HIV sau bolnave de SIDA este obligatorie pentru asistenţii medicali/moaşele care au în îngrijire,
supraveghere şi/sau tratament astfel de persoane. (3) Între specialiştii medico-sanitari,
informaţiile cu privire la statusul HIV/SIDA al unui pacient trebuie să fie comunicate.