UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

CATEDRA

DREPT PENAL ŞI CRIMINOLOGIE

REFERAT
Disciplină: Delincvenţa juvenilă.
Tema: Tratamentul infractorilor minori în legislaţia penală comparată
(a altor state).

A efectuat:Păduraru Valentina,studenta anului

II ,gr.215.

A verificat:Negritu Ludmila,magistru în
drept,lector universitar.

Chişinău 2015

1
 Cuprins

Consideraţii intoductive…………………………………………….3-5
Tratamentul infractorilor minori în legislaţia penală comparată...6-17
Franţa............................................................................6-8
..
România……………………………..………………..9-10

Germania……………………...…………………….. 11-13

Federaţia Rusă……………………..………………...14-15

Anglia………………………………………………...16-17

Concluzie……………………………………………………………………18-19
Bibliografie…….……………………………………………………………20

2
 Consideraţii introductive
Minorul rămâne a fi în vizorul societăţii ca o fiinţă care are nevoie de protecţie în prezent
pentru asigurarea un viitor reuşit. Deşi spaţiul european este comun din punct de vedere
geografic, regimul juridic este diferit şi de cele mai multe ori diversificat în funcţie de specificul
naţional şi teritorial, precum şi regional legat prin anumite tratate şi conveniţii. Asigurarea unei
protecţiei adecvate a drepturilor minorului la nivel european se impune în condiţiile unificării
intereselor şi valorilor comune ale acestui spaţiu.
Domeniu delincvenţei juvenile în Europa a apărut la începutul sec. XX, nu mult dupa apariţia sa
în SUA, unde în 1899 s-a creat Instanţa pentru minori din Chicago. S-au stabilit jurisdicţii
separate şi legi penale pentru copii în Olanda (1905), în Marea Britanie (1908). În Belgia si
Franţa au fost create, în 1912, Tribunale speciale pentru copii . De asemenea în Danemarca şi
Italia s-a acordat o atenţie sporită poziţiei pe care o aveau copii în justiţia penală1.
Nu mult după critica perioadă a anilor 60-70, determinate de factori economici, macroevoluţiile
din societăţile contemporane au influenţat profund delincvenţa juvenila. Modificările
demografice, economice, tehnologice, sociale şi culturale au dus la accentuarea migrării, la o
societate duală, la creşterea urbanizării, incluzînd un control social scăzut, un grad mai mic de
toleranţă faţă de abateri. Drept urmare, atenţia acordată elementului de justiţie în tratarea
infractorilor minori devenea din ce în ce mai impotantă, incluzînd orientarea spre o pedeapsă mai
aspră.
Pentru anumite categorii de delincvenţi cum sunt minorii, reacţia socială clasică, pedeapsa, se
dovedeşte insuficientă, deoarece nu permite nici reinserţia delincventului, nici protecţia societăţii.
În domeniul justiţiei pentru minori, sistemele de drept urmează două modele: cel tradiţional,
conform căruia începând de la o anumită vârstă minorilor li se aplică pedepse, şi cel mai recent,
care acordă prioritate măsurilor educative. În ambele modele, minorilor sub o anumită vârstă care
au săvârşit fapte penale li se aplică doar măsuri de protecţie 2 .
Modelul tradiţional penal rămâne însă dominant. Acesta recurge atât la pedepse, cât şi la măsuri
educative, care cunosc diferite forme. În dreptul englez, minorului îi sunt aplicabile în principiu
doar pedepse, însă mai puţin severe în privinţa duratei şi a modului de executare decât cele
aplicabile majorilor.
Alte legislaţii prevăd existenţa unui sistem mixt de sancţiuni alcătuit din pedepse şi măsuri
educative. Este cazul Elveţiei, unde judecătorul poate pronunţa fie o pedeapsă, fie o măsură
educativă. În Germania se aplică măsuri educative, unele cu caracter coercitiv şi altele
disciplinare, în paralel cu pedepsele. În Franţa şi Germania se aplică şi măsura „mediere-
reparaţie”, care este preferată aplicării unei pedepse.Cel de-al doilea model, modelul „nepenal”,
cum este denumit în literatura de specialitate, pune accentul pe măsurile educative şi este ilustrat
de introducerea în legislaţia belgiană a conceptului de minor aflat în pericol” (Legea din 8 aprilie
1965). Acest concept include indisciplina, vagabondajul şi comiterea de infracţiuni.

1
Jean Pradel, Droit Pénal Comparé, p. 739 – 746, Dalloz, Paris, 2002.
2
Carmen Nicula, Dan Mînzală. Răspunderea penală a minorilor şi regimul sancţionator în legislaţia altor ţări. -
Bucureşti: Institutul Naţional de Criminologie, 2006, p.2.
3
Unele legislaţii sunt dificil de încadrat într-unul dintre aceste modele, cum este, de exemplu,
cazul Spaniei. Legea organică privind răspunderea penală a minorilor din 12 ianuarie 2000
instituie principiul responsabilităţii penale a minorilor, dar sancţiunile prevăzute de această lege
sunt calificate ca măsuri. Deşi din punct de vedere formal aceste măsuri sunt de natură penală, în
fapt ele au o natură sancţionatorie-educativă.
Studiul de faţă are ca scop analiza a 3 mari aspecte ale justiţiei pentru minori în ţările europene şi
nu numai: sediul materiei, vârsta răspunderii penale şi sistemul sancţionator aplicabil minorilor.
În majoritatea ţărilor studiate, există un drept penal specific minorilor, care derogă de la regimul
de drept comun. Astfel, există o serie de legi speciale aplicabile minorilor, care completează sau
derogă de la dispoziţiile Codului penal. Unele dintre acestea conţin referiri şi la procedura
aplicabilă în cauzele cu minori.Anumite ţări includ în legislaţia specială aplicabilă minorilor şi
tratamentul penal aplicabil tinerilor(menţionăm cu titlu exemplificativ Germania,
Elveţia,).Legislaţiile ţărilor studiate folosesc alături de termenul minor şi pe acela de tânăr. În
majoritatea ţărilor, prin minor este înţeleasă persoana care nu a împlinit 18 ani.În privinţa
tinerilor, se constată o mai mare diversitate a limitelor de vârstă. În Franţa, în Ţările de Jos, în
Germania şi în Anglia, legea defineşte tinerii ca persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 de ani.
În Elveţia, sunt consideraţi tineri cei cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 ani.În legislaţia consacrată
tinerilor delincvenţi, există două modalităţi de tratament penal al acestora: fie li se aplică dreptul
penal specific minorilor, fie li se aplică dreptul comun, într-o formă atenuată.
Al doilea aspect al studiului vizează vârsta răspunderii penale, adică vârsta de la care minorilor li
se aplică dispoziţii speciale de drept penal. Pragul vârstei de la care există răspundere penală
variază în ţările europene.Vârsta majorităţii penale, adică vârsta de la care unui delincvent i se
aplică dreptul penal comun, este de 18 ani în majoritatea ţărilor europene. Acesta este cazul
Germaniei, Angliei şi Ţării Galilor, Belgiei, Franţei etc. Vârsta răspunderii penale este o noţiune
absolută în anumite ţări (Anglia şi Ţara Galilor, Spania etc.) şi relativă în altele (Germania,
Belgia, Franţa).Astfel, lipsa absolută a răspunderii penale este reglementată diferit. De exemplu,
în Anglia, Ţara Galilor, Spania şi Elveţia, minorul care nu a atins vârsta răspunderii penale nu
poate în nici un caz să răspundă penal.În aceste ţări, vârsta lipsei absolute a răspunderii penale
variază între 7 şi 16 ani : 7 ani în Elveţia, 10 ani în Anglia şi Ţara Galilor, 12 ani în Ţările de Jos,
16 ani în Spania . În Anglia şi în Ţara Galilor, prezumţia de neresponsabilitate a minorilor cu
vârsta cuprinsă între 10 şi 14 ani a fost abrogată.
Cît priveşte lipsa relativă a răspunderii penale, aceasta presupune că în favoarea minorului care
nu a atins majoritatea penală există o prezumţie de neresponsabilitate; minorul poate însă
răspunde penal dacă sunt întrunite anumite condiţii.Vârsta lipsei relative a răspunderii penale este
şi ea variată: 13 ani în Franţa, 14 ani în Germania şi Italia, 16 ani în Belgia. Circumstanţele care
permit derogarea de la prezumţia de neresponsabilitate diferă de asemenea de la o ţară la alta.
Germania şi Italia aplică un criteriu de ordin moral: sistemul penal german ţine seama de
maturitatea şi discernământul minorilor, iar cel italian, de capacitatea volitivă şi intelectivă a
acestora. În Belgia şi Franţa se insistă pe ideea adecvării măsurilor ce pot fi luate de către
tribunalele specializate3 .
Cel de al treilea aspect urmărit este sistemul sancţionator aplicabil minorilor. În această privinţă,
există ţări care pun accentul pe măsurile educative, cum sunt Belgia, Spania etc.
În alte ţări, minorului care a săvârşit o infracţiune i se aplică cu preponderenţă măsuri disciplinare
sau pedepse; este cazul Angliei.

4
În Franţa, Germania, sunt preferate măsurile alternative, ca medierea şi reparaţia penală.
Minorilor care răspund penal li se aplică rareori pedepse. În toate ţările studiate, măsurile aplicate
minorilor sunt esenţialmente de natură educativă şi disciplinară.
În Germania, legea prevede pedeapsa închisorii, dar în practică, ea nu se aplică niciodată tinerilor
sub 16 ani. În Belgia, numai tinerilor care au împlinit 16 ani li se pot aplica alte măsuri decât cele
de supraveghere şi educative.
În Elveţia, nici o sancţiune penală nu poate fi pronunţată împotriva minorilor care nu au împlinit
15 ani.Sistemul penal englez prevede însă posibilitatea de a încarcera minorii, începând de la
vârsta de 12 ani.
Belgia şi Ţările de Jos sunt singurele ţări în care judecătorul poate decide să coboare vârsta
răspunderii penale. În funcţie de gravitatea infracţiunii şi de personalitatea infractorului,
judecătorul poate să îl considere pe tânărul delincvent ca adult, dacă a împlinit 16 ani, şi să îi
aplice regimul de drept comun.
Anumite ţări prevăd posibilitatea de a aplica dispoziţiile privitoare la minori, chiar şi după ce a
fost atinsă vârsta majorităţii penale.
Germania şi Ţările de Jos permit aplicarea dreptului penal al minorilor până la vârsta de 21 de
ani. Codul penal elveţian cuprinde măsuri aplicabile tinerilor între 18 şi 25 de ani, iar în
Portugalia, tinerilor între 16 şi 25 de ani nu li se aplică Codul penal, ci dispoziţii speciale.
Principiul conform căruia tânărul delincvent este recunoscut ca fiind responsabil penal, dar
numai în mod excepţional săvârşirea unei infracţiuni atrage pronunţarea unei sancţiuni penale
stricto sensu, funcţionează în toate ţările studiate, aplicabil însă în mod diferit.
Tabel comparativ privind vârsta răspunderii
penale în ţările europene

Ţara Vârsta Vârsta Lipsa Lipsa relativă a

majorităţ răspunder absolută răspunderii
ii penale ii penale penale
a răspunderii
Franţa 18 ani 13 ani penale
sub 13 ani 13 – 18 ani
Germania 18 ani 14 ani sub 14 ani 14 - 18 ani
Belgia 18 ani 16 ani sub 18 ani 16 – 18 ani
Spania 18 ani 14 ani sub 14 ani 14 – 18 ani
Italia 18 ani 14 ani sub 14 ani 14 – 18 ani
Elveţia 18 ani 7 ani sub 7 ani 7 – 18 ani
Anglia şi 18 ani 10 ani sub 10 ani 10 - 18 ani
Ţara
Galilor

5
 Tratamentul infractorilor minori în legislaţia
penală comparată
Franţa
Sediul materiei

Sediul materiei se regăseşte în Codul penal 4 , aprobat prin Legea nr. 2002-1138 din
9septembrie 2002 art. 11 Journal Officiel din 10 septembrie 2002 şi în Ordonanţa nr. 45-174
din 2 februarie 1945 privind minorii delincvenţi, cu modificările şi completările ulterioare până
în 2002.

Răspunderea penală
În Franţa, vârsta răspunderii penale coincide cu vârsta majorităţii penale, adică 18 ani, dar în
anumite cazuri poate fi coborâtă la 13 ani.Articolul 122-8 Codul penal instituie principiul lipsei
absolute a răspunderii penale a minorului care nu a împlinit 13 ani: „Minorii care au
discernământ răspund penal pentru crime, delicte sau contravenţii, în condiţiile prevăzute de o
lege specială, care determină măsurile de protecţie, asistenţă, supraveghere şi educare ce pot fi
aplicate unui minor.Această lege prevede sancţiunile educative ce pot fi pronunţate împotriva
minorilor între 10 şi 18 ani şi pedepsele ce pot fi pronunţate împotriva minorilor între 13 şi 18
ani, ţinând cont de atenuarea responsabilităţii de care beneficiază în virtutea vârstei lor” (art. 122-
8 Cod penal)3.Lipsa de răspundere penală relativă a minorilor care au împlinit 13 ani este
prevăzută de articolul 2 al Ordonanţei nr. 45-174 din 2 februarie 1945, care precizează că
„tribunalele pentru minori pot totuşi, când circumstanţele şi personalitatea delincventului o cer, să
pronunţe o condamnare penală împotriva minorului care a împlinit 13 ani”.

Regimul sancţionator
Regimul sancţionator este reglementat de Ordonanţa nr. 45-174 din 2 februarie 1945 privind
minorii delincvenţi 6 . Minorilor li se aplică un regim sancţionator mixt, alcătuit din măsuri
educative, mediere- reparaţie şi pedepse.

Măsuri educative aplicabile minorilor

Judecătorul pentru minori poate să dispună faţă de minor una din următoarele măsuri, conform
art. 8 al Ordonanţei privind minorii delincvenţi:

 renunţarea la pedeapsă, dacă minorul dă dovezi de îndreptare, prejudiciul a fost reparat şi

tulburarea provenind din săvârşirea infracţiunii a încetat; mustrarea;
 încredinţarea minorului părinţilor, tutorelui sau unei persoane de încredere;
 punerea sub protecţie judiciară pentru o durată ce nu poate depăşi 5 ani;
 plasarea într-o instituţie publică sau privată, de educare sau formare profesională, într-un
institut medical sau medical-educativ;
 libertatea sub supraveghere, care poate fi dispusă până la împlinirea vârstei de 18 ani;

3
Code Pénal. Nouveau code pénal. Dalloz, 1994, pages 2113-2120.
6
 Tribunalul pentru minori poate dispune faţă de minorul care a împlinit 13 ani, una din
următoarele măsuri educative (art. 15):
1. Încredinţarea minorului părinţilor, tutorelui sau unei persoane de încredere;
2. Plasarea într-o instituţie publică sau privată, de educare sau de formare profesională;
3. Plasarea într-un institut medical sau medical-educativ;
4. Încredinţarea serviciului de asistenţă pentru minori;
5. Plasarea într-un centru pentru minori delincvenţi de vârstă şcolară.
Tribunalul pentru minori poate dispune una faţă de minorul care nu a împlinit 13 ani, din
următoarele sancţiuni educative (art. 15-1):
1) Confiscarea unui obiect deţinut de minor sau aparţinând acestuia, care a servit la
săvârşirea infracţiunii sau care este produsul infracţiunii;
2) Interdicţia de a frecventa, pentru o durată de cel mult 1 an, locul unde infracţiunea a fost
comisă, cu excepţia locului în care minorul îşi are reşedinţa obişnuită;
3) Interdicţia, pe o durată de cel mult 1 an, de a întâlni victimele infracţiunii sau de a intra în
relaţii cu acestea;
4) Interdicţia, pe o durată de cel mult 1 an, de a-i întâlni pe coautorii sau complicii la
săvârşirea infracţiunii sau de a intra în relaţii cu aceştia;
5) Obligaţia de a acorda ajutor sau reparaţie victimei;
6) Obligaţia de a urma, pe o durată de cel mult 1 an un stagiu de formare civică, pentru a-i
aminti minorului obligaţia de a respecta legea;

Medierea-reparaţie
În cadrul acestei măsuri, minorul participă la repararea prejudiciului, printr-o activitate de
ajutor sau reparare, oferită victimei sau în folosul comunităţii. Această măsură nu poate fi
dispusă decât cu acordul victimei şi poate fi însoţită de scuze adresate victimei. Minorii între 16
şi 18 ani pot desfăşura o activitate de interes general, cu caracter formator sau de natură să
favorizeze reinserţia socială.

Pedepsele aplicabile minorilor

Pedeapsa închisorii
Tribunalul pentru minori şi Curtea cu juri pentru minori nu pot pronunţa împotriva minorilor
care au împlinit 13 ani o pedeapsă privativă de libertate mai mare decât jumătatea pedepsei
prevăzute de lege pentru acea infracţiune. Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe
viaţă, nu se poate pronunţa o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 20 de ani (articolul 20-2 din
Ordonanţa nr.45-174 din 2 februarie 1945 privind minorii delincvenţi).Dacă minorul a împlinit
16 ani, tribunalul pentru minori şi Curtea cu juri pentru minori pot, cu titlu excepţional, ţinând
cont de circumstanţe şi de personalitatea minorului, să nu aplice dispoziţiile alineatului
precedent, cu motivarea deciziei. În acest caz, pedeapsa aplicabilă unui minor cu vârsta între16 şi
18 ani poate fi aceeaşi cu a unui major.Pedeapsa închisorii se execută de către minori într-o secţie
specializată sau într-un penitenciar specializat pentru minori.
Pedeapsa amenzii
Tribunalul pentru minori şi Curtea cu juri pentru minori pot pronunţa împotriva minorului care
a împlinit 13 ani, pedeapsa amenzii, care nu poate depăşi suma de 7 500 de euro (articolul 20-
3).Împotriva minorului nu pot fi pronunţate următoarele pedepse: interdicţia de a se afla pe
teritoriul francez, zile-amendă, interzicerea drepturilor civice, civile şi de familie, interzicerea de

7
a exercita o funcţie publică sau o activitate profesională (articolul 20-4).Dispoziţiile Codului
penal referitoare la munca în folosul comunităţii sunt aplicabile minorului cu vârsta cuprinsă între
16 şi 18 ani. Munca în folosul comunităţii trebuie adaptată la particularităţile minorului şi trebuie
să prezinte un caracter formator sau de natură să favorizeze reinserţia socială a acestuia (articolul
20-5).Nici o interdicţie, decădere sau incapacitate nu pot fi pronunţate împotriva unui minor
(articolul 20-6)4.

4
La responsabilité pénale des mineurs http://www.senat.fr/lc/lc52/lc52.html
8
 România
Sediul materiei

Deşi pe parcursul evoluţiei sale ,legislaţia României a avut parte de multitudine de modificări
,totuşi la 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Noul Cod Penal ,care în Titlul V care este denumit
,,Minoritatea “,prevede acel regim penal special al minorilor.

Răspunderea minorilor

Conform art.113 al CP al României, care prevede limitele răspunderii penale, minorul care nu
a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal. Este supusă răspunderii penale persoana cu vârsta
cuprinsă între 14 şi 16 ani dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ şi răspunde
penal minorul care a împlinit vârsta de 16 ani.

Regimul sancţionator

În conformitate cu art. 114 al CP al României, faţă de minorul care răspunde penal se poate lua
o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancţiunii se ţine seama de
gravitatea faptei săvârşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportarea
lui, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit şi de orice alte elemente de natură să
caracterizeze persoana minorului. Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei
măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului.

Legislaţia penală actuală consideră măsurile educative drept principala modalitate de reacţie
socială faţă de minorul infractor, pedepsele constituind doar o formă subsidiară, condiţionată de
aprecierea dată de instanţa de judecată că luarea unei măsuri educative “nu este suficientă pentru
îndreptarea minorului”.
Aşadar, conform art.115 CP, faţă de minori se pot lua următoarele măsuri educative:
 mustrarea;
 libertatea sub supraveghere;
 libertatea sub supraveghere severă;
 internarea într-un centru de reeducare;
 internarea într-o instituţie medical-educativă.

Masurile educative privative de libertate sunt:

 internarea intr-un centru educativ;

 internarea intr-un centru de detentie.

Alegerea masurii educative care urmeaza sa fie luata fata de minor se face, in conditiile art.
114, potrivit criteriilor prevazute in art. 74.

Iar,măsurile educative neprivative de libertate sunt:

 stagiul de formare civică-constă în obligaţia minorului de a participa la un anumit

program cu o durată de circa 4 luni cu scopul de al ajuta să înţeleagă consecinţele ce apar
în urma săvîrşirii de infracţiuni dar şi pentru al responsabiliza;
9
  supravegherea-constă în verificarea şi îndrumarea minorului în cadrul programului său
zilnic ,pe durata cuprinsă între 2 -6 luni ,desigur sub coordonarea serviciului de
probaţiune pentru asigurarea participării minorului la diverse cursuri de formare
profesională etc.;
 consemnarea la sfîrşit de săptămînă-această măsură constă in obligaţia minorului de a nu
părăsi locuinţa în yilele de sîmbată,duminică pe o anumită durtă de timp şi anume
cuprinsă între 4 şi 12 săptămîni cu anumite excepţii ce ţin de participarea la anumite
programe ,activităţi;
 asistarea zilnică-este acea obliga’ie a minorului de a respecta un program bine stabilit
,care conţine condiţiile de desfăşurare a activităţilor sale cît şi a interdicţiilor care-I sunt
impuse.5.

Pe durata executarii masurilor educative neprivative de libertate, instanta poate impune

minorului una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:

 să urmeze un curs de pregatire şcolară sau formare profesională;

 să nu depaşească,fără acordul serviciului de probatiune, limita teritorială stabilită de
instanţă;
 să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte
adunări publice, stabilite de instanţă;
 să nu să se apropie şi să nu comunice cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, cu
participanţii la savarsirea infracţiunii ori cu alte persoane stabilite de instanţă;
 să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta;
 să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală..

Pedepsele aplicate minorului se execută în regimul prevăzut în Legea pentru executarea

pedepselor. Pedepsele complementare nu se aplică minorului.
Condamnările pronunţate pentru faptele săvârşite în timpul minorităţii nu atrag incapacităţi sau
decăderi. Conform noului Cod Penal al României din 2005, faţă de minori nu este aplicată
amenda drept o măsură alternativă la pedeapsa închisorii. Suspendarea condiţionată a executării
pedespei aplicate minorului este prevăzută de art.124 CP al României. Astfel, în cazul
suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate minorului, termenul de încercare se
compune din durata pedepsei închisorii la care se adaugă un interval de timp de la 6 luni la 2 ani,
stabilit de instanţă. Dacă pedeapsa aplicată constă în zile-amendă, termenul de încercare este de
6 luni. Renunţarea la pedeapsa aplicabilă minorului este prevăzută de art. 126 CP al României
conform căruia, în cazul infracţiunilor sancţionate cu pedeapsa închisorii sau cu pedeapsa
închisorii stricte de cel mult 2 ani, instanţa poate să nu aplice nici o pedeapsă minorului care nu a
avut antecedente penale, a acoperit prejudiciul cauzat şi a dat dovezi temeinice că se poate
îndrepta chiar fără aplicarea unei pedepse.

5
Codul Penal al României. pag. 47,66.
10
 Germania
Sediul materiei
În Germania, minorilor li se aplică dispoziţiile Codului penal, completate cu Legea privind
tribunalul pentru minori din 1953, cu modificările şi completările ulterioare,mai exact cu
prevederile Legii tribunalului pentru tineret din 1923 și ale Legii privind tribunalul pentru minori
din 1953.

Răspunderea penală
Vârsta răspunderii penale coincide cu vârsta majorităţii penale, adică 18 ani, dar poate fi
coborâtă până la 14 ani în anumite cazuri.
Mai exact ,Codul penal prevede lipsa absolută a răspunderii penale pentru minorii care nu au
împlinit 14 ani:„Persoana care la momentul săvârşirii faptei nu a împlinit încă vârsta de 14 ani
este lipsită de răspundere penală” (art. 19).Dispoziţiile Codului penal se aplică şi în cazul faptelor
săvârşite de adolescenţi şi tineri, dacă legea specială pentru minori nu dispune altfel (art.
10).Lipsa relativă a răspunderii penale a minorilor care au împlinit 14 ani este instituită de Legea
privind tribunalul pentru minori care prevede în articolul 3 că “Un tânăr este responsabil penal
dacă în momentul săvârşirii faptei este suficient de matur pentru a discerne gravitatea faptei şi
pentru a acţiona în consecinţă”. Această lege prevede lipsa răspunderii penale a minorilor între
14 şi 18 ani, dar această prezumţie este relativă şi poate fi răsturnată, dacă maturitatea acestora o
justifică.

Articolul 1 din Legea privind tribunalul pentru minori defineşte tinerii ca fiind persoanele care au
vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, la momentul săvârşirii faptei.Când sunt responsabili penal,
acestor tineri nu li se aplică Codul penal, ci dreptul penal al minorilor, prevăzut de legea privind
tribunalul pentru minori.

În același timp,menţionăm că legislaţia germană prevede posibilitatea de a reporta vârsta

majorităţii penale până la 21 de ani. Astfel, tinerii între 18 şi 21 de ani răspund penal şi sunt
judecaţi ca adulţi de către jurisdicţiile penale de drept comun dar lor li se pot aplica și dispoziţiile
privitoare la minori, dacă în urma unei aprecieri globale a personalităţii autorului, ţinând cont şi
de condiţiile de viaţă, reiese că, datorită dezvoltării morale şi intelectuale, în momentul săvârşirii
faptei, acesta era asemănător unui tânăr.

Regimul sancţionator
Sancţiunile penale se aplică minorilor care au împlinit 14 ani. Legea privind tribunalul pentru
minori clasifică măsurile aplicabile minorilor în 3 categorii: măsuri educative, măsuri
disciplinare şi închisoarea, aceasta din urmă constituind singura pedeapsă6.

6
Jörg-Martin Jehle, Criminal Justice in Germany, p. 35, published by the Federal Ministry of Justice, Fourth
Edition 2005
http://www.bmj.bund.de/media/archive/961.pdf

11
Măsurile educative
Aceste măsuri presupun obligaţia de a se supune anumitor reguli de conduită, privitoare la
reşedinţă, la formare, la interdicţia de a frecventa anumite persoane şi locuri.
Măsurile disciplinare
Aceste măsuri se iau dacă măsurile educative sunt considerate insuficiente. Măsurile disciplinare
sunt:

 avertismentul;
 impunerea de obligaţii (scuze personale adresate victimei, repararea prejudiciilor cauzate,
vărsarea unei sume de bani în contul unei organizaţii de interes general);
 închisoarea specială pentru delincvenţii minori (Jugendarrest), pedeapsă care nu este
considerată sancţiune penală şi nu este înscrisă în cazierul judiciar. Această măsură se
execută într-o instituţie specializată şi îmbracă mai multe forme: detenţia de week-end
(maxim 2 week-end-uri), pe termen scurt (de la 2 la 4 zile) şi pe termen lung (1-4
săptămâni).
Pedeapsa închisorii
Pedeapsa închisorii (Jugendstrafe) este dispusă când măsurile educative şi disciplinare sunt
considerate insuficiente, ţinând cont de gravitatea infracţiunii săvârşite şi de comportamentul
făptuitorului.Durata pedepsei, cuprinsă în principiu între 6 luni şi 5 ani, poate ajunge la 10 ani
dacă legea prevede închisoarea mai mare de 10 pentru infracţiunea săvârşită.Pedeapsa se
efectuează în închisori pentru minori, mai precis în locuri de deţinere special amenajate în
închisorile pentru adulţi.În practică, această pedeapsă nu este aplicată tinerilor sub 16 ani.
Judecătorii pronunţă din ce în ce mai des „dispensa de pedeapsă”, când durata închisorii nu
depăşeşte 2 ani. Această măsură este dispusă în 2 treimi din cazuri şi chiar mai des, când
pedeapsa închisorii este mai mare de un an.7
Sancţiunile aplicabile delincvenţilor minori cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani şi tinerilor cu
vârsta între 18 şi 21 de ani au ca scop principal educarea făptuitorului. Pentru minori sunt
prioritare măsurile educative şi disciplinare, şi numai în subsidiar închisoarea pentru tineri, cu
posibilitatea suspendării .Aplicarea unor măsuri de siguranţă, precum şi consecinţele ce decurg
din sancţiune sunt limitate. Regimul special prevăzut pentru minori este aplicabil şi tinerilor
delincvenţi, dacă la data comiterii faptei dezvoltarea personalităţii acestora era similară unui
minor. O dată cu aplicarea măsurilor educative, judecătorul poate impune minorului obligaţia de
a urma anumite forme de asistenţă educativă, care nu au caracter sancţionator, ci preponderent
educativ.
Spre deosebire de măsurile educative, măsurile disciplinare au funcţie sancţionatorie. Minorul
trebuie să devină conştient de semnificaţia şi urmările faptei sale, fără aplicarea pedepsei
închisorii.Măsurile disciplinare includ cauţiunea, impunerea anumitor condiţii (repararea
prejudiciului, scuzele adresate victimei, plata unei amenzi, munca în folosul comunităţii) şi
detenţia, care poate dura de la una la patru săptămâni. Măsurile educative şi disciplinare pot fi
dispuse simultan.Închisoarea pentru tineri este singura pedeapsă prevăzută de Legea privind
tribunalul pentru minori. Închisoarea pentru tineri poate fi dispusă pentru o durată cuprinsă între
6 luni şi 10 ani. Pedeapsa închisorii se dispune când măsurile educative şi disciplinare sunt
insuficiente, ţinând cont de gravitatea faptei şi de necesităţile de reeducare ale delincventului.

7
La responsabilité pénale des mineurs http://www.senat.fr/lc/lc52/lc52.html
12
Procesul poate înceta la cererea procurorului, cu aprobarea instanţei, în conformitate cu
prevederile articolului 45, alineat 3 din Legea privind tribunalul pentru minori. De asemenea,
încetarea procesului poate fi dispusă din oficiu de către instanţă, conform articolului 47 din
aceeaşi lege. În plus, procurorul poate decide încetarea procesului fără a mai înainta cauza
instanţei. Această decizie de încetare a procesului, atunci când este luată sau aprobată de
către instanţă, poate fi însoţită de anumite condiţii sau instrucţiuni adresate făptuitorului. În
cazurile de mică gravitate sunt suficiente măsurile educative ori eforturile depuse de infractor
pentru acoperirea prejudiciului sau repararea consecinţelor infracţiunii.
Conform secţiunii 27 din Legea privind tribunalul pentru minori, judecătorul poate constata
vinovăţia în cursul procesului şi dispune un termen de încercare, la sfârşitul căruia va pronunţa
soluţia finală.Dacă la sfârşitul termenului de încercare, rezultă clar din conduita minorului că
este necesară aplicarea unei pedepse, judecătorul va pronunţa o sentinţă în acest sens. În caz
contrar, verdictul de vinovăţie îşi încetează efectele.
La baza sistemului justiţiei pentru minori se află principiul subsidiarităţii sau al minimei
intervenţii (Subsidiaritätsgrundsatz). Aceasta înseamnă că sancţiunile penale vor fi dispuse
doar dacă se dovedesc indispensabile. În plus, aceste sancţiuni sunt limitate de principiul
proporţionalităţii. Principiul subsidiarităţii pedepsei este consacrat şi din punct de vedere
legislativ, prin modificările aduse în anul 1990 Legii privind tribunalul pentru minori.
Sancţiunile care sunt dispuse cu prioritate de către tribunalele pentru minori sunt măsurile
educative şi disciplinare.

13
 Federaţia Rusă
Sediul materiei

Codul Penal al Federației Ruse a fost adoptat la 24 mai 1996 de către Duma de Stat ,cu toate
modificările și completările ulterioare.

Răspunderea penală

Conform art.87 CP al Federației Ruse,minorul este persoana care la momentul săvîrșirii

infracțiunii a împlinit vîrsta de 14 ani ,însă nu 188.

Regimul sancționator

Pentru a stabili pedeapsa minorului trebuie să fie luate în calcul anumite condiții de viață ,de
educare a acestuia ,nivelul său de dezvoltare intelectual,trăsături ale personalității sale etc.
Minorilor ce au săvârşit infracţiunea le poate fi aplicată pedeapsa penală sau măsuri cu caracter
educativ.

Tipurile pedepselor aplicate minorilor

Faţă de minori pot fi aplicate următoarele pedepse:
1. amendă;
2. interdicţia de a practica o anumită activitate;
3. lucrări obligatorii;
4. arestul;
5. privarea de libertate pe o anumită perioadă.

Aplicarea măsurilor obligatorii cu caracter educativ

Conform art.90 minorul care pentru prima dată a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin
gravă poate fi eliberat de răspundere penală dacă se constată că este posibilă corijarea lui datorită
aplicării măsurilor obligatorii cu caracter educativ.Astfel, minorului îi pot fi aplicate următoarele
măsuri obligatorii cu caracter educativ.
1. preîntâmpinarea;
2. transmiterea sub supravegherea părinţilor, a persoanelor ce îi înlocuiesc sau a unui organ
de stat specializat;
3. obligarea acestuia de a înlătura dauna pricinuită;
4. limitarea timpului liber şi stabilirea unor cerinţe speciale referitor la comportamentul
minorului.

Minorului îi pot fi aplicate concomitent câteva măsuri cu caracter educativ, a căror durată este
stabilită de organele ce le numesc.

În caz de neexecutare sistematică de către minor a măsurilor cu caracter educativ, acestea

urmează a fi anulate, iar materialele urmează a fi transmise pentru atragerea minorului la
răspundere penală.

8
Уголовный кодекс Росийской Федераций, Москва, 2002 стр. 53.
14
Liberarea de răspundere a minorului

Minorul condamnat pentru infracţiuni uşoare sau mai puţin grave poate fi liberat de răspundere
penală cu aplicarea măsurilor obligatorii cu caracter educativ, prevăzute în art. 90. Minorul
condamnat pentru infracţiuni mai puţin grave poate fi liberat de pedeapsă, dacă se va constata că
scopul pedepsei poate fi atins prin internarea acestuia într-o instituţie educativ-curativă pentru
minori. Totodată, perioada internării într-o asemenea instituţie nu poate depăşi termenul pedepsei
stabilit pentru infracţiunea săvârşită. Aflarea în instituţia respectivă poate fi încetată până la
expirarea termenului prevăzut de alin. 2 al art.90,dacă va exista hotărârea organului de stat
specializat, conform căreia minorul, pentru a se corija, nu mai are nevoie de o asemenea măsură.
Prelungirea termenului de aflare într-o astfel de instituţie după expirarea termenului stabilit este
posibilă doar în cazul în care se cere finalizarea studiilor.

Liberarea condiţionată înainte de termen:

Liberarea condiţionată înainte de termen poate fi aplicată persoanelor ce au săvârşit infracţiuni la
vârsta minoră şi au fost condamnate la pedeapsa privativă sau la lucrări corecţionale după
ispăşirea:

 a cel puţin 1/3 din pedeapsa stabiltă de instanţă pentru o infracţine uşoară sau mai puţin
gravă;
 a cel puţin ½ din pedeapsa stabilită de instanţă pentru o infracţiune gravă;
 a cel puţin 2/3 din pedeapsa stabilită de instanţă pentru o infracţiune deosebit de gravă.

Termenul de prescripţie:

Termenul de prescripţie în cazul liberării minorilor de pedeapsă penală este micşorat în jumătate.

Stingerea antecedentelor:

Pentru persoanele care au săvârşit infracţiunea până la atingerea vârstei de 18 ani stingerea
antecedentelor are loc astfel: - un an după ispăşirea privaţiunii de libertate pentru infracţiuni
uşoare sau mai puţin grave; - trei ani pentru infracţiuni grave şi excepţional de grave.

Aplicarea prevederilor actualului capitol faţă de persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 20 de

ani:

În cazuri excepţionale, având în vedere caracterul acţiunii săvârşite, precum şi personalitatea

infractorului, instanţa poate să aplice prevederile capitolului respectiv faţă de persoanele cu
vârsta de 18-20 de ani, cu excepţia internării acestora în instituţii cu caracter educativ sau
curativ-educativ, precum şi în coloniile de educare a minorului. Considerăm bine- venită decizia
legiuitorului rus de a sistematiza întrun capitol aparte pedepsele aplicate minorilor şi
particularităţile acestor pedepse şi venim cu propunerea ca asemenea sistematizare să conţină şi
Codul Penal al RM.

15
 Anglia
Sediul materiei

Se regăseşte în Legea pentru prevenirea criminalităţii şi a tulburării liniştii publice (Crime

and Disorder Act), adoptată la 31 iulie 1998 şi intrată în vigoare la 30 septembrie 1998 şi în
Police and Criminal Evidence Ac9t din 1984.

Răspunderea penală

Legea pentru prevenirea criminalităţii şi a tulburării liniştii publice (Crime and Disorder
Act) a abrogat prezumţia de neresponsabilitate a minorilor cu vârsta între 10 şi 14 ani.
Înainte de adoptarea acestei legi, minorul cu vârsta între 10 şi 14 ani beneficia de prezumţia
de neresponsabilitate, deoarece se presupunea că nu avea capacitatea de a discerne între bine
şi rău. Această prezumţie putea fi înlăturată, dacă se făcea dovada că minorul era
conştient de consecinţele faptelor sale.
Vârsta răspunderii penale este de 10 ani, dar vârsta majorităţii penale este de 18 ani. Conform
articolului 34 din Crime and Disorder Act, care a abrogat prezumţia de
neresponsabilitate, minorii răspund penal de la vârsta de 10 ani.

Regimul sancţionator

Police and Criminal Evidence Act din 1984 determină sancţiunile aplicabile
tinerilor delincvenţi.
Tinerii cărora li se aplică aceste măsuri sunt copiii şi adolescenţii între 10 şi 18
ani.
Măsurile educative şi disciplinare
Dacă este un prim delict lipsit de gravitate, ofiţerii de poliţie pot lua măsura mustrării faţă
de un minor. Când delictul are o gravitate mai mare, instanţa poate aplica una din
următoarele măsuri, dintre care majoritatea sunt destinate tinerilor care au împlinit 16 ani:
1. supravegherea, pentru o durată de
maxim 3 ani;
2. munca în folosul comunităţii, pe o durată între 40 şi 240
de ore;
3. sancţiune mixtă, cuprinzând supravegherea şi munca în folosul
comunităţii;
4. obligaţia de a nu părăsi domiciliul, care poate fi controlată, din 1996, prin purtarea
unei brăţări electronice;
5. ordonanţă de supraveghere pe o durată de la 1 la 3 ani, cu obligaţie de reşedinţă, pentru
tinerii sub 16 ani;
6. obligaţia de a participa, 2 sau 3 ore pe săptămână, la activităţi organizate, adesea în
şcoli, pentru tinerii între 10 şi 21 de ani.
Alte măsuri sunt prevăzute de Crime and Disorder Act din 1998:
- dacă este la primul delict, tânărul va primi o mustrare, iar pentru delictul
următor, un avertisment;

9
http://www.swarb.co.uk/acts/1984PoliceandCriminalEvidenceAct.shtml

16
 - despăgubiri în folosul victimei sau al
comunităţii;
- munca în folosul comunităţii pe o durată
de 3 luni.
Programele la care minorul participă au ca scop prevenirea recidivei şi reinserţia socială.
Pedeapsa închisorii
Când fapta săvârşită de un minor care a împlinit 12 ani are o gravitate mare şi dacă
punerea în libertate a minorului ar prezenta pericol pentru ordinea publică, instanţa poate
pronunţa pedeapsa închisorii.
Când minorul are vârsta cuprinsă între 12 şi 14 ani, i se poate impune o măsură
specială, secure training order, cu durata între 6 luni şi 2 ani. În timpul executării
primei jumătăţi a acestei măsuri, minorul este deţinut într-un centru special; ulterior, este
eliberat, dar se va afla sub supravegherea unui agent de probaţiune.
Începând din 1999, conform articolului 73 din Crime and Disorder Act această măsură este
înlocuită cu detenţie şi training order, măsură aplicabilă delincvenţilor cu vârsta cuprinsă
între 10 şi 17 ani. Durata acestei măsuri poate fi de 4, 6, 8, 12, 18 sau 24 de luni. Măsura
cuprinde o perioadă de detenţie şi o perioadă de libertate sub supraveghere.
Minorii care au împlinit vârsta de 15 ani sunt deţinuţi în instituţii pentru minori sau în
secţii separate din penitenciarele pentru adulţi. Cei care nu au împlinit 15 ani sunt plasaţi în
centre speciale, iar durata încarcerării nu poate depăşi în principiu 1 an.

17
 Concluzii
Acest studiu comparativ intre aceste state s-a axat pe trei mari probleme: sediul materiei(cadrul
legal de reglementare), răspunderea penală a minorilor şi regimul sancţionator al acestora. În
toate ţările studiate, există legi speciale privind minorii şi tinerii, care vin să completeze sau chiar
să deroge de la dispoziţiile Codului penal. Legile speciale pot conţine dispoziţii privind
procedura aplicabilă în cauzele cu minori şi reglementări privind executarea pedepsei (Franţa).
Justiţia pentru minori se realizează de obicei, prin intermediul instanţelor specializate pentru
minori. În majoritatea ţărilor studiate, există jurisdicţii şi servicii specializate: judecătorul pentru
minori, tribunalele pentru minori, parchete specializate, servicii de protecţie a minorilor şi a
tinerilor delincvenţi.
În multe dintre aceste ţări, există o categorie separată, situată între minori şi majori, aceea a
tinerilor, de regulă, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 de ani, dar limita maximă poate fi chiar de 25
de ani . Aceştia beneficiază de un tratament mai blând, iar în anumite situaţii, pot fi asimilaţi
minorilor.
În privinţa răspunderii penale, deşi vârsta de la care există răspunderea penală a minorilor
variază, distincţia între lipsa absolută şi lipsa relativă a răspunderii penale se regăseşte în
majoritatea ţărilor studiate.
În privinţa sistemului sancţionator pentru minori, principala sa particularitate constă în caracterul
mixt, care combină măsuri educative, măsuri disciplinare şi pedepse. În majoritatea ţărilor
studiate, minorilor li se aplică în mod preponderent măsuri educative. Acestora li se pot aplica în
mod subsidiar pedepse, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.
Măsurile educative există în toate legislaţiile studiate sub diferite denumiri (de exemplu, măsuri
de protecţie, măsuri de corecţie) şi cunosc numeroase forme: obligaţia de a se supune anumitor
reguli de conduită privitoare la reşedinţă, la formare, la interdicţia de a frecventa anumite
persoane şi locuri, mustrarea, punerea sub supravegherea unor organisme specializate, plasarea
într-o familie de primire ori într-un centru specializat, internarea, tratamentul medical, asistenţa
într-un centru de zi, permanenţa la domiciliu la sfârşit de săptămână, realizarea de sarcini social-
educative, prestaţia personală, obligaţia de a acorda ajutor şi asistenţă victimei.
Scopul măsurilor educative este de a asigura reintegrarea minorului în societate şi asimilarea de
către acesta a valorilor şi principiilor sociale.
În legislaţia unora dintre ţările studiate, nu se face distincţia între măsurile educative şi cele
disciplinare. Măsurile disciplinare reprezintă o categorie distinctă în anumite ţări, situate între
măsuri educative şi pedepse, cu funcţie sancţionatorie. În Germania, de exemplu, măsurile
disciplinare includ cauţiunea, avertismentul, impunerea anumitor obligaţii şi pot fi dispuse alături
de măsurile educative.
Pedepsele aplicabile minorilor (închisoarea şi amenda) sunt de regulă atenuate prin reducerea
limitelor de pedeapsă. Pedeapsa cu închisoarea se execută în regim special şi în locuri de detenţie
special amenajate.
Ca o menţiune specială privind pedeapsa închisorii, în multe ţări legislaţia prevede expres că
pedeapsa cu închisoarea se execută doar în mod excepţional, fiind preferată suspendarea
executării pedepsei.

18
În beneficiul minorului sunt prevăzute renunţarea la pedeapsă, precum şi amânarea pronunţării
pedepsei (Germania, Franţa).
Caracteristica generală este aceea a existenţei unui drept penal specific minorilor, cu sediul în
Codul penal şi mai ales în legi speciale, care pune accentul pe educaţie, iar nu pe represiune.
Legea stabileşte instrumentele necesare instanţei pentru minori în scopul individualizării
pedepselor atunci când se recurge la acestea.
La nivel european, nu se poate vorbi despre un model unic în materia justiţiei pentru minori, ci
dimpotrivă, de o mare diversitate în abordarea acestui domeniu. Această diversitate, aşa cum am
văzut, se reflectă în modalităţile de stabilire a răspunderii penale, precum şi în tratamentul
sancţionator aplicabil minorilor.
Din studierea sistemului de justiţie pentru minori în ţările europene, se desprinde ideea necesităţii
adoptării unei legi speciale a minorului şi în Republica Moldova.

19
 Bibliografie
 Jean Pradel, Droit Pénal Comparé, p. 739 – 746, Dalloz, Paris,
2002;
 Carmen Nicula, Dan Mînzală. Răspunderea penală a minorilor şi
regimul sancţionator în legislaţia altor ţări. - Bucureşti: Institutul
Naţional de Criminologie, 2006, p.2;
 Code Pénal. Nouveau code pénal. Dalloz, 1994, pages 2113-2120.
 La responsabilité pénale des mineurs
http://www.senat.fr/lc/lc52/lc52.html;
 Codul Penal al României. pag. 47,66;
 Jörg-Martin Jehle, Criminal Justice in Germany, p. 35, published
by the Federal Ministry of Justice, Fourth Edition 2005
http://www.bmj.bund.de/media/archive/961.pdf;
 Уголовный кодекс Росийской Федераций, Москва, 2002 стр.
53.
 http://www.swarb.co.uk/acts/1984PoliceandCriminalEvidenceAct.
shtml

20