George Cosbuc - Patria Română

Patria ne-a fost pământul

Unde ne-au trăit strămoşii,
Cei ce te-au bătut pe tine,
Baiazide, la Rovine,
Şi la Neajlov te făcură
Fără dinţi, Sinane, -n gură,
Şi punând duşmanii-n juguri
Ei au frământat sub pluguri
Sângele Dumbrăvii-Roşii. -
Asta-i patria română
Unde-au vitejit strămoşii!

Patria ne e pământul
Celor ce suntem în viaţă,
Cei ce ne iubim frăţeşte,
Ne dăm mâna româneşte:
Numai noi cu-acelaşi nume,
Numai noi români pe lume
Toţi de-aceeaşi soartă data,
Suspinând cu toţi odată
Şi-având toţi o bucurie;
Asta-i patria română
Şi ea sfânta să ne fie!

Patria ne-o fi pământul

Unde ne-or trăi nepoţii,
Şi-ntr-o mândră Românie
De-o vrea cerul, în vecie,
S-or lupta să ne păzească
Limba, legea românească
Şi vor face tot mai mare
Tot ce românismul are:
Asta-i patria cea dragă
Şi-i dăm patriei române
Inima şi viaţa-ntreagă.

1
Tudor Arghezi - Lumina lina

Cum te gasesti, usoara zburatoare,

Zacand aici, pe-o margine de drum,
Si nu dormind intr-un polen de floare,
Invaluita-n aur si parfum?

Neascultand de vantul de la stup,

Te-ai aruncat in plasa verde-a zilei
Si darurile-acum, ale zambilei,
Puterile-amortite ti le rup.

Voind sa duci tezaurul de ceara,

Te prabusisi din drumul cel inalt.
Cine-o sa vie, trupul tau de-afara
Sa-l caute si-n jur sa sufle cald?

Cu aripa-n tarana si in vis,

Strange la piept comoara ta deplina.
Cat! te iubesc, frumoasa mea albina,
Ca sarcina chemarii te-a ucis!

2
Psalm VI

Te drămuiesc în zgomot şi-n tăcere

Şi te pândesc în timp, ca pe vânat,
Să văd: eşti şoimul meu cel căutat?
Să te ucid? Sau să-ngenunchi a cere.

Pentru credinţă sau pentru tagadă,

Te caut darz şi fără de folos.
Eşti visul meu, din toate, cel frumos
Şi nu-ndrăznesc să te dobor din cer grămadă.

Ca-n oglindirea unui drum de apă,

Pari când a fi, pari când ca nu mai eşti;
Te-ntrezării în stele, printre peşti,
Ca taurul sălbatec când se adapă.

Singuri, acum în marea ta poveste,

Rămân cu tine să mă mai măsor,
Fără să vreau să ies biruitor.
Vreau să te pipăi şi să urlu: "Este!"

3
Monăstirea Argeşului

Pe Arges in gios Loc de monastire Stiti ce am visat

Pe un mal frumos, Si de pomenire. De cind m-am culcat?
Negru-Voda trece Deci voi, mesteri mari, O sopta de sus
Cu tovarasi zece: Calfe si zidari, Aievea mi-a spus
Noua mesteri mari, Curind va siliti Ca orice-am lucra,
Calfe si zidari Lucrul de-l porniti Noaptea s-a surpa
Si Manoli - zece, Ca sa-mi radicati, Pin-om hotari
Care-i si intrece. Aici sa-mi durati In zid de-a zidi
Merg cu toti pe cale Monastire nalta Cea-ntai sotioara,
Sa aleaga-n vale Cum n-a mai fost alta, Cea-ntai sorioara
Loc de monastire Ca v-oi da averi, Care s-a ivi
Si de pomenire. V-oi face boieri, Mini in zori de zi,
Iata cum mergea Iar de nu, apoi Aducind bucate
Ca-n drum agiungea V-oi zidi pe voi, La sot ori la frate.
Pe-un biet ciobanas V-oi zidi de vii Deci daca vroiti
Din fluier doinas, Chiar in temelii! Ca sa ispraviti
Si cum il videa, Mesterii grabea, Sfinta monastire
Domnul ii zicea: Sfarile-ntindea, Pentru pomenire,
- Mindre ciobanas Locul masura, Noi sa ne-apucam
Din fluier doinas, Santuri largi sapa Cu toti sa giuram
Pe Arges in sus Si mereu lucra, Si sa ne legam
Cu turma te-ai dus, Zidul radica, Taina s-o pastram.
Pe Arges in gios Dar orice lucra, S-orice sotioara
Cu turma ai fost. Noaptea se surpa! Orice sorioara,
Nu cumv-ai vazut, A duoa zi iar, Mini in zori de zi
Pe unde-ai trecut, A tria zi iar, Intai s-o ivi,
Un zid parasit A patra zi iar Pe ea s-o jertfim,
Si neispravit, Lucra in zadar! In zid s-o zidim!
La loc de grindis, Domnul se mira Iata,-n zori de zi,
La verde-alunis? S-apoi ii mustra, Manea se trezi
- Ba, doamne,-am vazut, S-apoi se-ncrunta S-apoi se sui
Pe unde-am trecut, Si-i ameninta Pe gard de nuiele,
Un zid parasit Sa-i puie de vii Si mai sus, pe schele,
Si neispravit. Chiar in temelii! Si-n cimp se uita,
Cinii, cum il vad, Mesterii cei mari, Drumul cerceta.
La el se rapad Calfe si zidari Cind, vai, ce zarea?
Si latra-a pustiu Tremura lucrind, Cine ca venea?
Si urla-a mortiu. Lucra tremurind Sotioara lui,
Cit il auzea, Zi lunga de vara, Floarea cimpului!
Domnu-nveselea Ziua pin-in seara; Ea s-apropia
Si curind pleca, Iar Manoli sta, Si ii aducea
Spre zid apuca Nici ca mai lucra, Prinz de mincatura,
Cu noua zidari, Ci mi se culca Vin de bautura.
Noua mesteri mari Si un vis visa, Cit el o zarea,
Si Manoli - zece, Apoi se scula Inima-i sarea,
Care-i si intrece. S-astfel cuvinta: In genuchi cadea
- Iata zidul meu! - Noua mesteri mari, Si plingind zicea:
Aici aleg eu Calfe si zidari, "Da, Doamne, pe lume

4
O ploaie cu spume, Mindra-si saruta, Pin' la costisoare,
Sa faca piraie, In brate-o lua, Pin' la titisoare,
Sa curga siroaie, Pe schele-o urca, Pin' la buzisoare,
Apele sa creasca, Pe zid o punea Pin' la ochisori,
Mindra sa-mi opreasca, Si, glumind, zicea: Incit , vai de ea,
S-o opreasca-n vale, _ Stai, mindruta mea, Nu se mai videa,
S-o-noarca din cale!" Nu te sparia, Ci se auzea
Domnul se-ndura, Ca vrem sa glumim Din zid ca zicea:
Ruga-i asculta, Si sa te zidim! - Manoli, Manoli,
Norii aduna, Ana se-ncredea Mestere Manoli!
Ceriu-ntuneca. Si vesel ridea. Zidul rau ma stringe,
Si curgea deodata Iar Manea ofta Viata mi se stinge!
Ploaie spumegata Si se apuca
Ce face piraie Zidul de zidit, Pe Arges in gios,
Si imfla siroaie. Visul de-mplinit. Pe un mal frumos
Dar oricit cadea, Zidul se suia Negru-voda vine
Mindra n-o oprea, Si o cuprindea Ca sa se inchine
Ci ea tot venea Pin' la gleznisoare, La cea monastire,
Si s-apropia. Pin' la pulpisoare. Falnica zidire,
Manea mi-o videa, Iar ea, vai de ea, Monastire nalta,
Inima-i plingea, Nici ca mai ridea, Cum n-a mai fost alta.
Si iar se-nchina, Ci mereu zicea: Domnul o privea
Si iar se ruga: - Manoli, Manoli, Si se-nveselea
"Sufla, Doamne,-un vint, Mestere Manoli! Si astfel graia:
Sufla-l pe pamint, Agiunga-ti de saga, - Voi, mesteri zidari,
Brazii sa-i despoaie, Ca nu-i buna, draga. Zece mesteri mari,
Paltini sa indoaie, Manoli, Manoli, Spuneti-mi cu drept,
Muntii sa rastoarne, Mestere Manoli! Cu mina pe pept,
Mindra sa-mi intoarne, Zidul rau ma stringe, De-aveti mesterie
Sa mi-ontoarne-n cale, Trupusoru-mi fringe! Ca sa-mi faceti mie
S-o duca devale!" Iar Manea tacea Alta monastire
Domnul se-ndura, Si mereu zidea; Pentru pomenire,
Ruga-i asculta Zidul se suia Mult mai luminoasa
Si sufla un vint, Si o cuprindea Si mult mai frumoasa?
Un vint pre pamint, Pin' la gleznisoare, Iar cei mesteri mari,
Paltini ca-ndoia, Pin' la pulpisoare, Calfe si zidari,
Brazi ca despoia, Pin' la costisoare, Cum sta pe grindis,
Muntii rasturna, Pin' la titisoare. Sus pe coperis,
Iara pe Ana Dar ea, vai de ea, Vesel se mindrea
Nici c-o inturna! Tot mereu plingea S-apoi raspundea:
Ea mereu venea, Si mereu zicea: - Ca noi, mesteri mari,
Pe drum sovaia - Manoli, Manoli, Calfe si zidari,
Si s-apropia Mestere Manoli! Altii nici ca sint
Si, amar de ea, Zidul rau ma stringe Pe acest pamint!
Iata c-agiungea! Titisoara-mi plinge, Afla ca noi stim
Mesterii cei mari, Copilasu-mi fringe! Oricind sa zidim
Calfe si zidari Manoli turba Alta monastire
Mult inveselea Si mereu lucra. Pentru pomenire,
Daca o videa, Zidul se suia Mult mai luminoasa
Iar Manea turba, Si o cuprindea Si mult mai frumoasa!

5
Domnu-i asculta Dar pe loc cadea, Copilasu-mi fringe,
Si pe ginduri sta, Si unde pica, Viata mi se stinge!
Apoi poruncea Trupu-si despica. Cum o auzea,
Schelele sa strice, Iar bietul Manoli, Manea se pierdea,
Scari sa le ridice, Mesterul Manoli, Ochi-i se-nvelea;
Iar pe cei zidari, Cind se incerca Lumea se-ntorcea,
Zece mesteri mari, De-a se arunca, Norii se-nvirtea,
Sa mi-i paraseasca, Iata c-auzea Si de pe grindis,
Ca sa putrezeasca Din zid ca iesea De pe coperis,
Colo pe grindis, Un glas nadusit, Mort bietul cadea!
Sus pe coperis. Un glas mult iubit, Iar unde cadea
Mesterii gindea Care greu gemea Ce se mai facea?
Si ei isi facea Si mereu zicea: O fintina lina,
Aripi zburatoare - Manoli, Manoli, Cu apa putina,
De sindrili usoare. Mestere Manoli! Cu apa sarata,
Apoi le-ntindea Zidul rau ma stringe, Cu lacrimi udata!
Si-n vazduh sarea, Titisoara-mi plinge,

6
Paşa Hassan
Pe vodă-l zăreşte călare trecând
Prin şiruri, cu fulgeru-n mână.
În lături s-azvârle mulţimea păgână.
Căci vodă o-mparte, cărare făcând,
Şi-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând,
Oştirea română.
Cu tropote roibii de spaimă pe mal
Rup frâiele-n zbucium şi saltă;
Turcimea-nvrăjbită se rupe deolaltă
Şi cade-n mocirlă, un val după val,
Iar fulgerul Sinan, izbit de pe cal,
Se-nchină prin baltă.
Hassan de sub poala pădurii acum
Lui Mihnea-i trimite-o poruncă:
În spatele-oştirii muntene s-aruncă
Urlând ianicerii, prin flinte şi fum,-
Dar paşa rămâne alături de drum
Departe pe luncă.
Mihai îi zăreşte şi-alege vro doi,
Se-ntoarce şi pleacă spre gloată,
Ca volbura toamnei se-nvârte el roată
Şi intră-n urdie ca lupu-ntre oi,
Şi-o frânge degrabă şi-o bate-napoi
Şi-o vântură toată.
Hassan, de mirare, e negru-pământ;
Nu ştie de-i vis, ori aieve-i.
El vede cum zboară flăcăii Sucevei,
El vede ghiaurul că-i suflet de vânt
Şi-n faţă-i puterile turcilor sunt
Tăriile plevei.
Dar iată-l! E vodă, ghiaurul Mihai;
Aleargă năvală nebună.
Împrăştie singur pe câţi îi adună,
Cutreieră câmpul, tăind de pe cai -
El vine spre paşă: e groază şi vai,
Că vine furtună.
- "Stai, paşă, o vorbă de-aproape să-ţi spun
Că nu te-am găsit nicăierea" -
Dar paşa-şi pierduse şi capul şi firea!
Cu frâul pe coamă el fuge nebun,
Că-n gheară de fiară şi-n gură de tun
Mai dulce-i pierirea.
Sălbaticul vodă e-n zale şi-n fier
Şi zalele-i zuruie crunte,
Gigantică poart-o cupolă pe frunte,
Şi vorba-i e tunet, răsufletul ger,
Iar barba din stânga-i ajunge la cer,
Şi vodă-i un munte.
- "Stăi, paşă! Să piară azi unul din noi."
Dar paşa mai tare zoreşte;
Cu scările-n coapse fugaru-şi loveşte
Şi gâtul i-l bate cu pumnii-amândoi;
Cu ochii de sânge, cu barba vâlvoi
El zboară şoimeşte.
Turbanul îi cade şi-l lasă căzut;
Îşi rupe cu mâna vestmântul
Că-n largile-i haine se-mpiedică vântul
Şi lui i se pare că-n loc e ţinut;
Aleargă de groaza pieririi bătut,
Mănâncă pământul.
Şi-i dârdâie dinţii şi-i galben-pierit!
Dar Alah din ceruri e mare!
Şi-Alah îi scurtează grozava-i cărare
Căci paşa-i de taberi aproape sosit!
Spahiii din corturi se-ndeasă grăbit,
Să-i deie scăpare.
Şi-n ceasul acela Hassan a jurat
Să zacă de spaimă o lună,
Văzut-au şi beii că fuga e bună
Şi bietului paşă dreptate i-au dat,
Căci vodă ghiaurul în toţi a băgat
O groază nebună.