Noi și aspirațiile noastre în anul celebrării Centenarului Marii Uniri

1. Introducere

Poate că niciun moment din istoria României nu a fost atât de strălucitor și de înălțător ca
Marea Unire, când neamul românesc, împrăștiat în cele patru zări de diverse cuceriri barbare
sau din cauza unor vecinătăți insalubre și malefice, s-au reunit sub un singur stindard – cel al
nației române, sub numele – de România.
Cheia fermecată care a deschis larg porțile României Mari astfel încât am devenit, prin
fapte armate și diplomație a fost dintodeauna unitatea de neam și în aceiași măsură conștiința
națională.
Iată de ce, pentru mine, evenimentul istoric produs la 1918, mai întâi prin Unirea
Basarabiei, apoi a Bucovinei, culminând cu aceea a Transilvaniei, reprezintă formarea
României viitorului, iar Centenarul care se s-a împlinit anul acesta reprezintă nu doar o
rememorare fastă a faptului împlinit ci și o demonstrație a revenirii specificului românesc,
împlinit și teritorial și membru al Uniunii Europene, încă nu cu parghiile recunoscute, ceea ce
este iarași greșeala “ marilor puteri “, spre paguba generală a Uniunii Europene și al NATO.
Centenarul nu este și nu trebuie să fie exclusiv o evocare a trecutului. Centenarul privește
prezentul României și vorbește despre viitorul ei. Performanța strămoșilor noștri de la 1
decembrie 1918 devine oglinda care ne permite să ne comparăm noi, cei de azi și proiectele
noastre prezente și viitoare, cu predecesorii. Centenarul este un bun prilej de a discuta despre
România, România pe care am moștenit-o de la strămoșii noștri, România pe care o construim
noi astăzi și România pe care o vom lăsa moștenire copiilor și nepoților noștri.
1 decembrie 1918 este un bun prilej de a ne bucura împreună, toți românii, indiferent unde
ne aflăm astăzi, de succesul unui proiect politic și de a-i omagia pe promotorii săi. 1918 a fost
clipa astrală a acestui popor, momentul care a încununat un proiect politic amplu, de mare
complexitate și urmat cu acribie, indiferent de conjuncturi. A fost un succes. Începând cu anii
30 ai secolului trecut, România a avut o evoluție ascendentă în dezvoltarea ei socială și
economică, dar efectele benefice ale efortului politic și economic depus au fost brutal
împiedicate de război și, ulterior, de ocupația sovietică. Ambele au subminat cel mai mare
proiect statal pe care România modernă l-a avut vreodată.
 Prin succesul Unirii de la 1 decembrie 1918, românii trebuie să înțeleagă că nici în „gena
românească”, nici în „psihologia poporului român”, nici în geografie sau în religia lui nu este
înscrisă vreo fatalitate, a eșecului și a înfrângerii. Din moment ce același popor a repurtat, la 1
decembrie 1918, succesele politice și strategice marcante, interne și internaționale, înseamnă
că se poate. Iar dacă acum nu se poate, eșecul este exclusiv al nostru, al celor de astăzi, care nu
mai pot, la 100 de ani de la Marea Unire, să se ridice la înălțimea înaintașilor. 1 decembrie 1918
este semnul explicit al faptului că pentru eșecurile de astăzi nu putem da vina pe nimeni, decât
pe noi înșine. Centenarul ne reamintește, că nu avem, în realitate, nicio scuză.

2. Curpins

În primul râmd, anul aniversării Centenarului ar trebui să reprezinte, din punctul meu de
vedere, doua lucruri fundamentale. Pe de-o parte este un prilej de a ne apropia, ca și neam,
cetățeni și patrie, fie că suntem din Cluj sau Chișinău. Deși am cedat Basarabia în anul 1941,
asta nu schimbă cu nimic faptul că toți avem aceiași origine, aceiași istorie, aceiași strămoși,
aceiași limba și aceiași conștiință de neam, fie că vrem să recunoaștem sau nu.
În acest context o expresie elecventă a puternicei conștiinței naționale a maselor populare o
reprezintă numărul mare de voluntari care au cerut înrolarea imediată pentru a putea participa
la războiul de neatârnare. În Basarabia, un grup de elevi de liceu din clasa superioară s-au
hotărât să se înroleze în Armata Română. La Oltenița, soldații regimentului 16 Dorobanți,
nemulțumiți de prelungirea stării expectativă, au ieșit pe străzi și au cerut să treacă Dunărea
pentru a lupta a împotriva turcilor. Sute de învățători, preoti, profesori, funcționari au oferit o
parte din salariul lor lunar pe tot timpul războiului. Numeroși artiști patroți au organizat
spectacole, turnee în țară iar fondurile adunate le-au donat pentru înzestrarea armatei.
Pe de-alta parte, 2018 ar trebui să fie un an celebrării tuturor progreselor ce le-a adus
unirea sub același nume mai întâi a Basarabiei, apoi a Bucovinei culminând cu cea a
Transilvaniei.
Progrese au existat în absolut toate domeniile: literatura, calendar, limba, educație,
monedă, politică, presă. A fost introduşi în componenţa guvernului României reprezentanţi ai
Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei. La 9 aprilie 1918, Ion Inculeţ şi Daniel Ciugureanu au
fost numiţi miniştri pentru Basarabia în guvernul prezidat de Alexandru Marghiloman. Pentru
realizarea tranziţiei de la vechile structuri administrative de stat la cele naţionale au fost
constituite organisme proprii de conducere autonomă : Consiliul Dirigent în Transilvania,
Secretariate de Serviciu în Bucovina, Directorate în Basarabia, care au funcţionat până la 4
aprilie 1920.
Toate acestea au fost urmate de unificarea monetară. După Unire, în România se utilizau
mai multe unităţi monetare: în vechiul regat – leul emis de Banca Naţională a României şi leul
emis de ocupanţii germani, în Basarabia – rubla rusească, în Bucovina – coroana austriacă, în
Transilvania – coroana şi forintul unguresc. Pentru a elimina acest haos monetar, în august-
septembrie 1920 s-a realizat schimbul tuturor bancnotelor şi monedelor străine în leul emis de
Banca Naţională a României, ceea ce a permis ca pe baza leului să fie elaborat primul buget al
României întregite, pus în aplicare de la 1 aprilie 1921
Bibliotecile, atât cele din oraşe, cât şi cele săteşti, au cunoscut o creştere numerică, dar
şi în privinţa fondului de carte. Unele biblioteci s-au specializat pe anumite domenii (literatură,
artă, ştiinţă etc.), dar cele mai multe erau universale. De regulă, bibliotecile organizau întâlniri
cu cititorii, la care participau autori sau alţi cărturari, constituindu-se în adevărate evenimente
pentru localităţile în care se aflau.
Literatura română a cunoscut o adevărată înflorire în perioada interbelică. A fost epoca
marilor scriitori Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Tudor Arghezi, George
Bacovia, Octavian Goga etc. Basarabenii şi-au adus propria contribuţie la dezvoltarea prozei,
poeziei, dramaturgiei, criticii literare din România interbelică. Printre membrii Asociaţiei
Literare şi Ştiinţifice „Viaţa Românească” (de la Iaşi şi apoi Bucureşti) s-au aflat Constantin
Stere, Ştefan Ciobanu, Pan Halippa, Paul Gore, Ion Buzdugan, Olga Vrabie.
O altă decizie importantă a fost unificarea calendarelor, dat fiind că în vechiul regat şi
Basarabia funcţiona stilul vechi, iar în Transilvania şi Bucovina stilul nou, din care motiv a fost
adoptat stilul nou, data de 1 aprilie devenind 14 aprilie în 1919. Tot la 1 aprilie 1919, limba
română a fost declarată limbă oficială pe întreg cuprinsul României. În aceeaşi zi, s-a decis
înfiinţarea de şcoli şi cursuri de limba română, de care beneficiau gratuit funcţionarii publici
din rândul minorităţilor naţionale.

În al doilea rând Centenarul este o ocazie uriașă pentru a promova imaginea României
peste hotare. Românii din diaspora ar putea sărbători Centenarul, fiind un public important la
concerte și expoziții organizate în orașele lor de reședință din țările în care trăiesc, dar în același
timp ei pot fi mesagerii României, să le povestească prietenilor despre România și să îi invite
să sărbătorească împreună. Pe de altă parte, trebuie să ieșim din clișeul sec al unor expoziții
organizate pe la Institutele Culturale ale României, care se adresează unui public redus Nu doar
una, ci o suită de expoziții și conferințe, mese rotunde, cine festive sau orice altceva. Important
este să transmitem un mesaj despre importanța Unirii tuturor românilor și locul României în
Europa. Activitățile de peste hotare trebuie să se adreseze atât românilor din diaspora,
băștinașilor în mijlocul cărora trăiesc acești români, cât și oficialilor din acele țări.

3. Concluzie

La data de 1 decembrie 1918, Alba Iulia, George Pop de Băsești – președintele CNRC,
ultimul în viață dintre memorandiști în cadrul Marii Adunări Naționale își deschide
discursul cu următoarele cuvinte: ”Vrem să zdrobim lanțurile robiei noastre sufletești prin
realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: Unirea tuturor celor de o limbă și de o lege,
într-un singur și nedespărțit stat românesc”. La o sută de ani de la acest moment, cuvintele
lui trezesc aceiași emoție ca atunci și fac trimitere din nou la unire. La un secol de când
am dus la îndeplinire idealul lui Mihai Viteazu să ne unim din nou, mai puternici, mai
bravi, mai curajoși , mai solitari la problemele celor din jur pentru a face față la ce o să ne
aducă următorii o sută de ani.

Bliografie
1. Preludiu la aniversarea Centenarului Marii Uniri: 1918-2018 „Momente cruciale din
lupta românilor pentru independența și unitatea națională Ecouri Internaționale”
Prof. Univ. Dr. Doc. Constantin Marinescu